plimba
Aspect
Vezi și : plimbă |
Variante
Etimologie
Din latină perambŭlāre, confer umbla. Cuvânt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în română.
Pronunție
- AFI: /plimˈba/
Verb
Conjugarea verbului (se) plimba | |
Infinitiv | a (se) plimba |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) plimb |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) plimbe |
Participiu | plimbat |
Conjugare | I |
- (v.refl.) a umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc.
- Toată ziua se plimbă.
- Se plimbă prin poieni.
- (v.tranz.) a duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare.
- (v.tranz.) a mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta.
Sinonime
- 1-2: (prin Transilv.) se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) se șpațiria; colinda, cutreiera, (fam.) se plimbarisi
- 3: mișca
Cuvinte derivate
- plimb
- plimbac
- plimbare
- plimbarisi
- plimbarisire
- plimbarisit
- plimbat
- plimbă
- plimbăreț, plimbătareț
- plimbărică
- plimbător, plimbătoare
- plimbet
- plimbuliță, plimbuță
- plimbuș
Expresii
- A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică
- (fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace
- A-și plimba ochii (sau privirile) = a trece cu privirea în repetate rânduri
- A-și plimba anatomia = a pleca
- (er. – despre bărbați) A plimba mielu’ = a) a umbla după femei; b) a pierde timpul
- Plimbă ursu’! = fugi de-aici!, pleacă!
Traduceri
a umbla în voie dintr-un loc în altul
Etimologie
Din plimba.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru plimba.
Etimologie
Din plimbă.
Pronunție
- AFI: /ˈplim.ba/
Substantiv
- forma de singular articulat pentru plimbă.