Victoria Stoiciu

The article explores how different actors had tried to frame and to appropriate the meaning of the anti-mining protests that started in September 2013. The analysis focuses on two discourses that had disputed the construction of the protest' knowledge: the " good governance " discourse versus the " anti-capitalistic " discourse. This confrontation is described as an attempt to establish a different " regime of truth " by the anti-capitalist narrative proponents. The assumption of the article is that the protests from 2013 had marked a return to " real politics " , by re-politicizing the Romanian realities and disrupting the post-communist consensus. However, it argues that keeping the claims in the good governance framework had minimized the re-politicization potential of the social movement emerging from the protest (#UnitiSalvam), by obscuring some of the latent conflict that undercrosss the Romanian society. The article also explores the factors that contributed to the anti-capitalist discourse's failure to impose a different rhetoric of the protest, by looking into the " good governance " discourse trajectory in the post-communist Romania and observing how it established itself as a hegemonic discourse.

De ani buni, cetățeni români, totodată cetățeni ai UE, lucrează în Germania pe posturi ce necesită studii superioare, dar și ca muncitori caliicați sau în curs de calicare, lucrători pe cont propriu și muncitori sezonieri, beneeciind astfel de libera circulație a forței de muncă. De la 1 ianuarie 2014 pot munci în Germania, fără vreo îngrădire, și cetățeni români ce nu dețin vreo caliicare profesională atestată. Italia și Spania sunt, de departe, țările de destinație cele mai importante pentru emigranții români. Aceste state absorb împreună anual între 60 și 80 de procente din numărul total al emigranților români. La mare distanță urmează Germania, aată pe locul trei, devenind pentru români în ultima vreme însă mai atrăgătoare ca țară de imigrație. În Germania, cetățenii români sunt bine integrați pe piața muncii. În plus, românii se numără printre grupurile de migranți cu calicări profesionale. Prin comparație, numărul românilor din Germania ce solicită asistență socială este redus. În unele regiuni și sectoare economice, situația românilor pe piața muncii din Germania diferă de media la nivel federal. Problemele apar în mod concentrat în acele zone și ramuri economice, iar imigranții români din aceste zone problematice se confruntă cu situații de muncă precare. Sprijinirea comunităților locale afectate și luarea unor măsuri împotriva condițiilor nedemne de muncă și de viață pentru migranți sunt cele mai importante domenii de acțiune.

Efectele mobilității forței de muncă par a fi cu totul altele decât cele descrise în mod curent în discursurile politicienilor sau ale mass media. Ţările gazdă par a fi princi-palele câştigătoare de pe urma mobilității: aceasta oferă soluții temporare pentru problemele demografice ale țărilor de des-tinație şi, cel mai important, are un impact esențialmente pozitiv asupra dezvoltării. Efectele asupra pieței muncii din țările gazdă sunt neglijabile, nu duc la o creştere a ratei şomajului şi afectează doar marginal nivelul de salarizare al lucrătorilor au-tohtoni. Nici sistemele sociale ale țărilor de destinație nu sunt puse sub presiune: ma-joritatea covârşitoare a cetățenilor mobili sunt activi pe piața muncii, iar ponderea celor care beneficiază de ajutoare sociale este modestă. În ceea ce priveşte țările de origine şi România, efectele pe termen scurt sunt mai degrabă pozitive: absorbție a excedentului de forță de muncă şi dimi-nuare a şomajului, fără a exista evidențe clare că migrația a tras după sine o penurie a forței de muncă sau un exod al creierelor. Structura demografică nu este influențată foarte mult de migrație, în schimb mobili-tatea accentuează în mod clar problemele demografice existente. Cu toate acestea, efectele pe termen lung şi efectele asupra dezvoltării sunt negative din cauza pierde-rilor de capital uman şi a valorii adăugate pe care forța de muncă mobilă ar putea să o genereze în țara de origine.

The response of the Romanian government to the economic crisis came late, but the  austerity measures were among the most severe in Europe.
The crisis response policy, consisting of austerity measures and structural reforms, stemmed from a combination of international pressure (from the IMF), the doctrine
of the centre-right governing coalition and lobbying by some major social and economic stakeholders (for example, business associations). The austerity measures focused mainly on public employees and social welfare beneficiaries, while the structural ‘reforms’ encompassed a broad range of areas, from the labour market to social welfare and health care, as well as the privatisation of several Romanian companies. Many sectors of Romanian society and the economy were plagued by deficiencies and low performance and needed to be reformed, but there is no evidence that the
implemented structural reforms have resulted in any improvement in the quality or performance of the targeted services.The impact of the crisis response measures is hard to measure at this point, but there is evidence suggesting that most of the stated objectives of the structural reforms
were not achieved, except for the budgetary adjustments and fiscal consolidation. The austerity measures had negative social consequences, including persistently high
unemployment,  a  low  employment  rate  and  a  low  sense  of  wellbeing  among  the  population.

In the autumn of 2013 the streets of around 50 Romanian cities have been taken by thousands of people protesting against a draft law opening the way to a highly contested mining project in Roşia Montană, a village in western Romania. The draft law was not passed by parliament, but this was not the biggest achievement of the collective action – an informal network of activists and citizens: " #Unitisalvam " emerged as a result of the protests that continued to function after the street protests ended. In the article, the context in which the street protests occurred are explored, as well as the main actors and their discourses. The article focuses particularly on the auto-proclaimed " apolitical " character of the protest and of the community " #Unitisalvam " , trying to detect the reasons and meaning of this label which, I state, cannot be understood without analyzing the broader context of the democratic decline and trust in politics. Operating with the distinction between le politique and la politique, politics and police order, I argue that post-communist Romania's politics is what Rancière called para-politics and further on show that the 2013 protests and the " #Unitisalvam " community are the premises for a return to " real politics " .