Bun venit la Parlamentul European 

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE. Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

Puteri și proceduri 

Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția. Descoperiți cum funcționează întregul sistem.

Organizare şi activitate 

Aflați mai multe despre cum funcționează zi de zi o instituție politică internațională și multilingvă cum este Parlamentul European, despre procedurile, locurile de desfășurare a activității, persoanele care îi asistă pe deputați și bugetul PE.

Democrația și drepturile omului 

Parlamentului European consideră că rolul său constă nu doar în promovarea unui proces decizional democratic în Europa, dar și în sprijinirea luptei pentru democrație, a libertății de exprimare și a unor alegeri corecte în întreaga lume. Aflați mai multe despre modul în care Parlamentul apără drepturile omului în lume.

În trecut 

Parlamentul a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct. Descoperiți cum s-a impus treptat Parlamentul ca actor-cheie în cadrul procesului decizional al UE.

De-a lungul anilor și în urma modificărilor succesive ale tratatelor europene, Parlamentul a dobândit importante competențe legislative și bugetare care îi permit să stabilească, împreună cu reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, calea pe care proiectul european o urmează. Pentru a face acest lucru, Parlamentul a încercat să promoveze democrația și drepturile omului nu doar în Europa, ci și în întreaga lume.

Picture of the European Parliament building    
 

În serviciul dumneavoastră

Fiți la curent cu ce se întâmplă la Parlament și faceți-vă vocea auzită: puneți o întrebare, trimiteți o petiție, găsiți documente, candidați la un stagiu, contactați Parlamentul în țara dvs. etc.

Regulamentul de procedură

În temeiul articolului 232 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Parlamentul European a adoptat un Regulament de procedură. Acesta cuprinde ansamblul normelor interne de organizare şi funcţionare.