Mihály K. Hőgyes

1. According to earlier military maps, the funerary sites from the Avar Period near Pecica were situated next to the delta-like estuary of the Mureș, crisscrossed by small streams (Cseh-ér and Forgács-ér).
2. The Avar Period burial sites near Pecica present multifarious characteristics that most probably can be related to the lifestyle of the populations in the 6/7th – 9th centuries. In this respect, the burial sites in the Early Avar Age with a low number of burials are signs of a mobile, pastoralist way of life of the communities in this period (funerary sites from Smart Diesel, Site 15), while the burial sites with a larger number of graves, which have been dated from the last decades of the 7th century onwards, would belong to the settled, “peasant” communities.
3. The early dated of the graves from Pecica-Rovine (the end of the 6th century – first half of the 7th century) based on 14C analyses could represent signs of the existence in this area of pre-Avar Period populations?
4. The NW – SE and the W – E orientations of the early graves from Pecica-Duvenbeck and Pecica-Rovine/Căprăvanul Mic draw attention to the fact that not all graves in the region of Transtisza were oriented an E – W direction. From this perspective, the “cultural unity” of the Transtisza region in the 6 – 7th, and 8 – 9th centuries, respectively, appears to be much less plausible.

The present study reexamines the issue of integration of the Transylvanian region in the framework of the 11th century Hungarian Kingdom, through the perspective of two emblematic archeological sites, namely the funerary sites of Moldovenești/Várfalva and Hunedoara/Vajdahunyad, excavated and not completely published in the early 20th century by Roska Márton. The presence of the population of the two cemeteries (by which early Árpádian-age forts were discovered later as well) was largely explained with migrations from the core-regions of the early centralized Hungarian state, an idea rooted in the historicist views of the previous century, and perpetuated, in different forms, since Roska, in regards of the archeology of Transylvania.
By reexamining the archeological data regarding the two cemeteries, this paper questions the exclusive validity of this migrationist point-of-view, arguing instead, that, beside the aforementioned theory, the interpretational limits of the currently existing archeological data make the idea of a - state facilitated - vertical structural integration process of preexisting populations an equally plausible scenario.

În dezbaterile științifice publicate până în prezent, există un număr imens de contribuții care abordează spectrul arheologic al siturilor de înmormântare din Bazinul Transilvaniei, Oltenia și Muntenia dintr‑o perspectivă generală și cuprinzătoare, însă, fără a lua în considerare condițiile regionale sau microregionale.
Această omisiune este cauzată în principal de o prezumție antagonică de uniformitate, perpetuată în abordările teoretice din arheologie.
Acest articol propune dezbaterea lipsei locurilor de înmormântare în anumite regiuni din Bazinul Transilvaniei, Oltenia și Muntenia și explică acest hiatus într‑o măsură mai mică prin stadiul actual al cercetării și mai mult, probabil, prin diferențele dintre obiceiurile de înmormântare, respectiv prin indici demografici diferiți între aceste regiuni.

În dezbaterile științifice, publicate până în zilele noastre, s-a realizat un număr uriaș de contribuții, care au abordat în mod generalizant și unitar spectrul arheologic al siturilor funerare din Bazinul Transilvaniei și din Muntenia, fără să fi ținut seamă de realitățile (arheologice) regionale sau microregionale.
Rădăcinile acesteia putem găsi în gândirea uniformizantă practicată în abordările arheologice, însă bazele acesteia, începând din secolele XVIII–XIX, se rezidă în dogmatica privind națiunea modernă, ca formă de organizare umană.
Articolul de față își propune să dezbată – într-un mod neclasic – problema lipsei siturilor funerare în anumite regiuni ale Bazinului Transilvaniei, Olteniei și Munteniei, iar pentru acest hiat propunem un set de explicații, care ia în considerare stadiul cercetării, diferențele de ordin de rit și ritual funerar, precum și diferențele demografice regionale.
Cuvinte cheie: secolele VIII–X, Bazinul Transilvaniei, Muntenia, Oltenia, siturile funerare, lipsa siturilor funerare, habitusul cultural

În cursul anilor precedenţi, biserica reformată din Dobolii de Sus (ung. Feldoboly, com. Boroşneu Mare, jud. Covasna) a constituit obiectul unor lucrări ample de renovare. În cadrul acestui proiect, în anul 2017 autorii studiului de faţă au efectuat cercetări arheologice cu caracter preventiv. Scopul principal al cercetărilor a fost obţinerea unor informaţii arheologice privind istoricul clădirii.În cuprinsul celor 10 secţiuni de cercetare, deschise în interiorul şi pe latura exterioară sudică a clădirii, am reuşit să identificăm urmele unei biserici mai vechi, din epoca medievală. Prima biserică, construită pro-babil la sfârşitul secolului al XIII-lea sau, cel mai probabil, la începutul veacului al XIV-lea, a fost o clădire mică, alcătuită dintr-o absidă cu planul semicircular cu dimensiunile de 4×5 m şi un naos dreptunghiular de 8,5×6,5 m, prevăzută cu o intrare pe latura lui vestică. Clădirea a fost întărită ulterior cu câte un contrafort la colţurile nord-vestice şi sud-vestice, cât şi pe latura nordică a naosului. După trecerea comunităţii la religia protestantă (aprox. la sfârşitul sec. al XVI-lea sau începutul sec. al XVII-lea), vechea biserică a fost complet demolată, în locul ei fiind construit actualul lăcaş de cult. Această clădire a suferit, în cursul secolelor XVIII-XX, o serie de transformări prin relocarea ferestrelor iniţiale, ame-najarea celor două tribune şi a unui amvon în interior, construirea (şi apoi demolarea) unui portic şi a unei scări exterioare, a tribunei vestice, ridicarea turnului-clopotniţă şi a zidului de incintă.

This article proposes to debate ‒ perhaps in a non-classic way ‒ the lack of burial sites in certain regions of the Transylvanian Basin, Oltenia and Muntenia, and explains this hiatus to a lesser extent by the current state of research and much more probably by the differences in burial customs, respectively by the differently demographical indexes between these regions.

Despite the fact that the research of the Arpadian age
has long been neglected concerning this geographic
area, our paper aims to introduce some new perspectives
concerning the dynamics of its settlement,
administrative organization, and the relation between
the early power centres and the peripheral, rural areas.
By analysing the more or less accessible archaeological
material of 38 or 39 sites, as well as the potential
of the habitat, it’s becoming clearer, that the early, 10th
century colonization of the area was motivated and
driven by the large quantity of the exploitable salt
in the region, as well as the remnants of the antique
road infrastructure. The localization of the early, 10th
century center of power in the Cluj-Napoca/Kolozsvár/
Klausenburg region (mainly near its Kövespad region
marked by the graves with weapons and horses) can
be attributed to these two factors. This early centre
of power most probably dissolved during the early
11th century, simultaneously with the creation of a
new, western type form of administration, the county
(vármegye). Out of the two castles which are in the
geographic area of our research, the one with the
fortification in Mănăştur at its centre seems to be
the earlier, as it can be dated to the beginning of the
11th century. The castle of Dăbâca/Doboka seems to
be a somewhat later creation, dating to the first half
of the 11th century. In the valley of the River Lonea/
Lónya there is no archeological data yet to prove the
existence of any population with the same legal status
as the group of the Cluj-Napoca/Kolozsvár-Kövespad
region in the 10th century or any other population in
this period.
The influence of the Mănăştur centre in the
microregion of the Someșul Mic/Kis-Szamos region
became more increasing in the 11th and 12th centuries,
which can be observed on the archaeological presence
of some settlements in its vicinity, dated to the 11th
century, and a yet hardly, but increasingly traceable
settlement-network in the 12th century. The functionality
of the Dăbâca centre is not fully understood yet,
but it can be presumed that its main purposes were the
defence of the border and the salt supply.
The recent dating to the 12th century of some
churches in the rural area ‒ outside the valley of the
Someșul Mic, in the valleys of its tributaries ‒ indicates
the presence of the early settlement of these peripheral
regions, and presumes the presence of a road
system as well, which may have been connected to
the northwestern exit of the Transylvanian Basin, the
Meseș/Meszes-pass.
It is also presumable the existence of a densely
settled rural area developing in the 12th century near
the Mănăştur region, which provided the economic
hinterland of the reasonably wealthy Benedictine
convent, founded in the 2nd half of the 11th century.
However, the existence of this rural hinterland is hard
to prove due to the recent urban development of the
area.