singular

română

Etimologie

Din latină singularis, franceză singulier.

Pronunție

• AFI: /sin.gu'lar/

Adjectiv

Declinarea adjectivului singular
	Singular	Plural
Masculin	singular	singulari
Feminin	singulară	singulare
Neutru	singular	singulare

1. care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; (p.ext.) ciudat, bizar, original.
2. (fil.; substantivat, n.; art.) categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual.

Antonime

• plural

Cuvinte compuse

• număr singular
• persoana întâi singular
• judecată singulară

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online