ECONOMIA MEDIULUI

CURS 1- Introducere în economia mediului

1.1. Economia mediului – concepte de bază

Mediul= ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale
şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului.

Economia mediului reprezintă acea ramura a ştiinţelor economice care

studiază ansamblul relaţiilor care se stabilesc între sisteme de resurse naturale şi
sistemul economico-social.

Obiectivul principal al economiei mediului este fundamentarea deciziilor

eficiente de gestionare a resurselor mediului de către om, precum și desfăşurarea
activităţilor economice în concordanţă cu legile naturii.
Alte obiective ale economiei mediului: menţinerea capacităţii de regenerare,
prevenirea degradării şi reconstrucţia mediului deteriorat în scopul eficienţei
activităţilor economice.
Altfel spus, Economia mediului trebuie să se ocupe de: gestionarea raţională a
resurselor, daunele şi costurile legate de mediu, instrumentele economice ale politicii de
mediu, mijloacele micro şi macro economice de protecţia mediului.

Concepte utilizate în economia mediului

Poluarea reprezintă generarea de efecte negative, care în ultimă instanţă

conduce la pierdere de bunăstare.
Poluatorul reprezintă persoana fizică/ juridică ce, voit sau inconştient,
generează efecte negative pentru care o bună perioadă de timp determinată. În dorinţa
lui de a-şi maximiza profitul individual, poluatorul face abstracţie de efectele
nefavorabile sau costurile suplimentare pe care le induce terţilor fără a consimţi de
bună voie să compenseze într-un fel sau altul pierderile pe care le-a produs.
Poluatul este persoana fizică sau juridică prejudiciată de efectele negative,
pentru care este nevoită să plătească suplimentar o perioadă determinată de timp până
când se reglementează relaţiile acestuia cu poluatorul.
Emisiile sunt noxe, deşeuri, dejecţii, alte substanţe sau activităţi nocive pentru
mediu în general şi pentru viaţă în special. Funcţiile de reducere a poluării măsoară
diminuarea cantității de emisii şi noxe în mediul ambiant, precum și adoptarea unor
măsuri de producţie, prevenire sau îmbunătăţire a calităţii factorilor de mediu cărora
întotdeauna le sunt asociate cantitativ costurile determinate valoric.
Principalele moduri de reducere a poluării sunt următoarele:
 perfecţionarea tehnologiilor existente prin procedee de filtrare şi reţinere
de poluanţi;
 introducerea de noi tehnologii de producţie antipoluante;
  deversarea poluanţilor în locuri ce pot asigura pe cale naturală reducerea
poluării (ex: cursuri de apă părăsite).
Modalitatea de a obţine o imagine asupra stării mediului, luat global este de a
stabilii indicatorii de mediu şi a obţine prin intermediul lor volumul de informaţii
cantitative şi calitative.
Indicatorii de mediu sunt grupaţi în două categorii - de calitate a mediului şi
de surse (emisii) de poluanţi. Dintre indicatorii de calitate menţionăm: mediul fizic
(aerul cu temperatura, precipitaţii, vânt, radiaţie - calitate aer; relieful, resursele
minerale, solul, apele etc), mediul biotic (vegetaţie, faună), mediul peisagistic. Dintre
indicatorii surselor de poluare menţionăm: emisiile de CO2, SO2, Nox; emisiile de gaz
cu efect de seră; schimbarea utilizării ; utilizarea îngraşămintelor chimice; deşeurile din
activitatea productivă şi menajeră; transportul, cu deosebire rutier şi aerian; consumul
populaţiei; evoluţia demografică etc.

1.2. Poziția, rolul și funcțiile economice ale mediului

Economia, în diferite etape istorice şi de dezvoltare şi în oricare parte a planetei

Terra, se desfăşoară, se dezvoltă între două coordonate şi anume: producţie şi consum.
Relaţia dintre acestea fiind de interdependenţă, reciprocitate. Această relaţie producţie-
consum prezintă două aspecte: mediul constituie pentru economie un suport şi un
furnizor de materii prime.

Imputuri Consum
+ ECONOMIE
Prelucrări

Stocuri Efecte
- biodiversitaste - emisii
- materii prime MEDIU - deşeuri
- energie - degradare
- spaţiu

Fig. 1.1 - Relaţia mediu / economie (Negrei, 2004)

Mediul este şi trebuie considerat un factor economic de maximă importanţă, de

analiză economică, de factor de producţie alături de capital şi forţa de muncă. Mediul
fizic, pe lângă rolul de factor productiv datorită imputurilor primare în procesul
productiv este şi receptorul produselor reziduale ale acestui proces care are sau nu
posibilitatea de a le asimila. Mediul are şi funcţia de furnizor de servicii care se reflectă
prin caracterul recreativ şi altele legate de conceptul de calitate a vieţii şi care servicii
depind de nivelul de dezvoltare a societăţii umane. Mediul nu trebuie considerat numai
furnizor de resurse şi servicii,acesta având o funcţie fundamentală pentru societate -
aceea de menţinere a vieţii - baza întregii activităţi economice
Mediul poate fi analizat și ca ansamblu de condiții naturale care definesc spațiul
de viață uman caracterizat într-o măsură din ce în ce mai mare de caracterul restrictiv al
resurselor acestuia. Din punctul de vedere al economistului, mediul a devenit o resursă
rară. Raritatea, în acest caz, presupune existența unor utilizări concurențiale, precum și
situații în care nu toate cererile de utilizare pot fi satisfacute într-un mod optim.
Având în vedere că cererea pentru diferite utilizări ale factorilor de mediu este
mai mare decât oferta, unele dintre utilizările concurențiale în mod obligatoriu vor fi
reduse sau diminuate. Acestea reprezintă o provocare pentru știința economică în
sensul determinării de priorități pe diferite orizonturi de timp în ceea ce privește
utilizările potențiale ale diferitelor resurse naturale.
Economia mediului analizează, în principal, relațiile dintre poluatori și poluați în
cadrul procesului complex de poluare, proces care pe măsură ce s-au înregistrat
progrese tot mai mari în domeniul dezvoltării economice și tehnologice a fost insoțit de
dimensiuni crescânde ale deteriorării factorilor de mediu. Faptul că o bună perioadă de
timp o multitudine dintre resursele de mediu au avut preț nul a constituit practic un
factor de utilizare abuzivă a resurselor naturale cu efecte directe și indirecte sesizabile
sau mai puțin sesizabile pe termen scurt, mediu și lung asupra sistemele ecologice și,
implicit, asupra vieții pe pamânt.
Din acest motiv bunurile de mediu au început să capete valoare de piața în cadrul
căreia sunt incluse elemente atât de utilitate particulară, privată, cât și elementele de
utilitate socială, publică, locală comunitară.
Întrucât prețurile mărfurilor nu au inclus adevăratele costuri (suplimentar față
de costurile individuale private ale producătorilor individuali) s-a ajuns la înregistrarea
unei divergențe crescânde în ceea ce privește costurile private și sociale ale producției
și consumului. Totodata activitățile intens poluatoare au devenit prea extinse în raport
cu cerințele alocării optime a resurselor.
Sistemul economic evoluează în fiecare etapă pe baza resurselor cantitative şi
calitative,iar în ireversabilitatea proceselor economice un loc deosebit îi ocupă mediul
care trebuie să constituie un element de continuitate, deci reprezintă o condiţie sinequa
non.
Resurse regenerabile ca solul privit printr-o cultivare antiecologică
(monocultură, pesticide etc.) poate să treacă în resursă epuizabilă; la fel şi apa. Unele
resurse neregenerabile - cele minerale pot fi recuperate şi reciclate parţial. Resursele
energetice - prin transformări unidirecţionale nu se pot recupera.
Tehnicile moderne de extragere a resurselor neregenerabile duc la scăderea
preţului de producţie şi deci la intensificarea exploatării (supraexploatarea), ceea ce are
drept consecinţă diminuarea stocurilor şi intensificarea efectelor ecologice, deci efecte
secundare pe termen lung.
Aspectele de mai sus aduc în atenţie două opţiuni fundamentale: evaluarea
necesităţilor generaţiilor viitoare dar şi a satisfacerii generaţiei prezente și evaluarea
necesităţilor generaţiilor viitoare pentru ele însele.
Acest concept, poate fi extrapolat la nivelul deciziilor politico-administrative,
publice, în ce priveşte opţiunile alternative privind gestiunea resurselor naturale,
gestiunea mediului.
 1.3. Viziuni moderne – economia verde, economia circulară

Ultimele decenii au adus în atenția opiniei publice și a factorilor de decizie o

nouă dimensiune – dimensiunea ecologică. Considerat mult timp o problemă de sine-
statatoare, mediul înconjurător se bucură astăzi de o recunoastere generală, ceea ce nu
înseamnă decât faptul că se acceptă integrarea unui nou aspect, a unei noi dimensiuni în
orice activitate umană pentru a preveni situații de dezechilibru care au condus la efecte
dramatice, cu multiple costuri economice și sociale. Provocările ecologice ale noului
mileniu, în special, în ceea ce privește principiile de funcționare ale sistemului
economic, conturează dimensiunea eforturilor pe care le solicită această nouă cale.

O economie verde este un model de dezvoltare economică sau o economie

bazată pe dezvoltarea durabilă și o cunoaștere a economiei ecologice. Karl Burkart
definește economia verde ca fiind bazată pe șase sectoare principale: energia
regenerabilă (solară, eoliană etc); construcțiile verzi (ex: Construcții LEED – Leadership
in Energy and Environmental Design); combustibilii alternativi (vehicule electrice sau
hibride etc); managementul apei (epurarea apelor, sisteme de colectare a apei de ploaie
etc); managementul deșeurilor (reciclare etc); managementul teritorial (incluzând
agricultura organică, conservarea habitatului, împăduriri la nivel urban, reîmpăduriri și
stabilizarea terenurilor).

Eco-capitalismul se referă la ceea ce existaă în natură ca fiind „capital natural”

(ecosisteme care au randament ecologic), de care depinde toată bogația și, prin urmare,
instrumentele politice guvernamentale bazate pe piață (cum ar fi sistemele comerciale)
care ar trebui să fie folosite cu scopul de a rezolva problemele de mediu. Termenul de
„Blue Greens” este adesea aplicat celor care adoptă eco-capitalismul. Acestia pot fi fie
„verzii”, cei care acceptă sau favorizează principiile pieței libere pentru a atinge
obiectivele de mediu, fie conservatorii sau liberalii care imbrățișează politicile „verzi”
sau au preocupări legate de mediu.

Economia ecologică se referă, în general, la o economie în care toate alegerile în

materie de producţie şi consum se fac având în vedere bunăstarea societăţii şi sănătatea
globală a mediului. În termeni mai tehnici, este o economie în care societatea utilizează
resursele în mod eficient, sporind bunăstarea oamenilor în cadrul unei societăţi
favorabile incluziunii şi păstrând, în acelaşi timp, sistemele naturale care ne susţin.

Economia circulară presupune un sistem de producţie şi de consum care

generează o pierdere cât mai redusă cu putinţă. Într-o lume ideală, aproape orice lucru
ar fi reutilizat, reciclat sau recuperat pentru a obţine alte produse. Reproiectarea
produselor şi a proceselor de producţie ar putea contribui la minimizarea risipei şi ar
transforma acea parte neutilizată într-o resursă.
Modelul economic circular se bazează pe reutilizare, reparare, reprelucrare şi
reciclare a materialelor şi a produselor. Obiectivul unui asemenea model economic este
creşterea productivităţii resurselor şi separarea creşterii economice de consumul de
resurse şi de impactul asupra mediului.
 Pentru o tranziţie eficientă la modelul de economie circulară se consideră
necesară implementarea unor măsuri concrete de prevenire a deşeurilor.
Trecerea la economia circulară cu deşeuri zero înseamnă creşterea reciclării şi
prevenirea pierderilor de materiale valoroase; crearea de locuri de muncă şi creştere
economică; inovaţii pe pieţele materialelor reciclate şi contribuţia noilor modele de
afaceri, a eco-designului, a simbiozei industriale; reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră şi a impactului asupra mediului. Transformarea deşeurilor într-o resursă face parte
din „închiderea buclei” în cadrul sistemelor bazate pe economia circulară.
În baza economiei circulare, unele companii vor identifica pieţe noi trecând de la
vânzarea de produse la cea de servicii şi vor dezvolta modele de afaceri bazate pe
leasing, partajare, reparare, modernizare sau reciclare de componente individuale. În
această abordare nouă se apreciază că vor rezulta numeroase oportunitaţi de afaceri
pentru IMM-uri.