Editie ingrijita de Vlad Alexandrescu
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Ale... more Editie ingrijita de Vlad Alexandrescu
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Mihai-Dragos Vadana, Grigore Vida
Note, cronologie, note complementare, bibliografie si indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Grigore Vida
Studiul Corespondentei lui Descartes – in general necunoscuta publicului romanesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstructia dezvoltarii filosofiei marelui ginditor. Si al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenti, precum si prin numeroasele domenii acoperite, de la amanunte de viata cotidiana la literatura, metafizica, filosofie naturala, filosofie morala, medicina, algebra, geometrie, muzica sau optica. Este perioada in care Descartes a redactat textul latin al Meditatiilor, pe marginea caruia corespondeaza cu diversi apropiati. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiectia pe care o formuleaza va reaparea in scrisori importante, cum ar fi, de pilda, raspunsul la una dintre obiectiile printesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologica de „a atribui sufletului materie si intindere” sau raspunsul la obiectia lui Henry More referitoare la faptul ca Dumnezeu trebuie sa aiba si el intindere, intocmai ca lucrurile corporale.
„Fara a da prioritate cronologica abordarii carteziene in stiinte sau in metafizica, pozitia sustinuta deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea in proiectul cartezian o «dialectica interna» intre un «mecanicism absolut» si un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrata. Aceasta dialectica a avut nevoie de timp ca sa-si produca toate consecintele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distinctiei dintre suflet si corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substantiale si a calitatilor reale, de care Descartes vorbeste in Corespondenta in mai multe rinduri. Totusi, metafizica distinctiei dintre suflet si corp nu decurge in chip necesar din metoda fizico-matematica si, astfel, elaborarea ei ramine un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecind prin matematica pura si apoi prin ceea ce, in Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odata cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a inceput sa gindeasca toate stiintele ca un proiect unic, socotind ca inlantuirea lor nu poate fi in nici un chip intrerupta, asa cum partile unui copac nu pot dainui separat de acel copac, potrivit comparatiei pe care o va da in scrisoarea-prefata la traducerea franceza a Principiilor filosofiei. Dar radacinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc in crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica si Morala, asa incit proiectul trebuie gindit ca un ansamblu in care efectele valideaza fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu)
„Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gindirea unui om solitar, in ciuda... more „Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gindirea unui om solitar, in ciuda vietii retrase pe care autorul ei a ales s-o duca in Tarile de Jos. El s-a aflat intr-un contact viu cu principalii filosofi ai timpului sau, atit direct, prin scrisori, cit si prin agentii lor, de care este inconjurat. In general, si este viziunea care m-a ghidat in alcatuirea volumelor de fata, corespondenta lui Descartes seamana cu un cimp de batalie, in care Descartes nu numai ca verifica receptarea ideilor sale in Europa literelor, ci si contracareaza obiectiile stirnite de scrierile sale in diverse cercuri, pe care le cunoaste prin purtatorii lor de cuvint. Astfel, dincolo de rolul de laborator intelectual care le-a fost recunoscut, cred ca interventiile epistolare ale lui Descartes trebuie vazute uneori ca testarea unor pozitii filosofice originale intr-un peisaj saturat de vederi conventionale, alteori de-a dreptul ca o lupta in care cititorul modern este chemat sa recunoasca si sa identifice partile beligerante.” (Vlad Alexandrescu)
Intitulé Lectures de Jean-Luc Marion et composé d’une vingtaine d’articles, le volume assume l’éq... more Intitulé Lectures de Jean-Luc Marion et composé d’une vingtaine d’articles, le volume assume l’équivocité d’une mise en abîme : lire Marion dans sa propre lecture de la philosophie. Montrer à l’œuvre le dialogue du philosophe avec l’histoire de la philosophie constitue en effet le pari de ce livre, pari qui fait fond sur l’idée que tel est le chemin même de la philosophie et que ceci est en outre l’accès le plus respectueux que nous pouvons avoir à une œuvre s’accomplissant sous nos yeux. De Grégoire de Nysse et Denys l’Aréopagite à Derrida, en passant par Descartes, Kant, Nietzsche, Husserl et Heidegger, la pensée de Marion embrasse, approfondit, reprend et réfute les thèmes fondateurs de la métaphysique et de la phénoménologie. L’œuvre entière de Marion est traversée par sa lecture personnelle et novatrice de la philosophie. Elle se construit en dialogue avec les textes classiques et rend en même temps compte des grands débats théoriques de l’époque qu’elle traverse. Le dialogue est d’ailleurs privilégié aussi dans ce volume, Jean-Luc Marion répondant aux auteurs des études qui lui sont consacrées.
ANCA VASILIU est directrice de recherches au CNRS/Université Paris-Sorbonne. Elle a publié sa thèse dirigée par Jean-Luc Marion : Du Diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (1997). Elle est l’auteur de plusieurs ouvrages, dont récemment Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (2016). CRISTIAN CIOCAN, Docteur de l’Université de Bucarest et de l’Université de Paris IV Sorbonne. Il enseigne au Centre d’excellence dans l’étude de l’image (CESI) de l’Université de Bucarest. Président de la Société Roumaine de Phénoménologie et rédacteur en chef de la revue Studia Phaenomenologica, il est notamment l’auteur de Heidegger et le problème de la mort : existentialité, authenticité, temporalité (2014). Ont également participé à cet ouvrage : Dan ARBIB, Élodie BOUBLIL, Olivier BOULNOIS, Florin CRISMAREANU, Natalie DEPRAZ, Alberto FRIGO, Georgiana HUIAN, Paul MARINESCU, Bogdan MINCA, Christophe PERRIN, Ovidiu Sorin PODAR, Calin Cristian POP, Delia POPA, Tinca PRUNEA-BRETONNET, Claudia SERBAN, Ovidiu STANCIU, Émilie TARDIVEL, Marilena VLAD.
Editie ingrijita de Vlad Alexandrescu
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Ale... more Editie ingrijita de Vlad Alexandrescu
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Mihai-Dragos Vadana, Grigore Vida
Note, cronologie, note complementare, bibliografie si indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Grigore Vida
Studiul Corespondentei lui Descartes – in general necunoscuta publicului romanesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstructia dezvoltarii filosofiei marelui ginditor. Si al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenti, precum si prin numeroasele domenii acoperite, de la amanunte de viata cotidiana la literatura, metafizica, filosofie naturala, filosofie morala, medicina, algebra, geometrie, muzica sau optica. Este perioada in care Descartes a redactat textul latin al Meditatiilor, pe marginea caruia corespondeaza cu diversi apropiati. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiectia pe care o formuleaza va reaparea in scrisori importante, cum ar fi, de pilda, raspunsul la una dintre obiectiile printesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologica de „a atribui sufletului materie si intindere” sau raspunsul la obiectia lui Henry More referitoare la faptul ca Dumnezeu trebuie sa aiba si el intindere, intocmai ca lucrurile corporale.
„Fara a da prioritate cronologica abordarii carteziene in stiinte sau in metafizica, pozitia sustinuta deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea in proiectul cartezian o «dialectica interna» intre un «mecanicism absolut» si un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrata. Aceasta dialectica a avut nevoie de timp ca sa-si produca toate consecintele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distinctiei dintre suflet si corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substantiale si a calitatilor reale, de care Descartes vorbeste in Corespondenta in mai multe rinduri. Totusi, metafizica distinctiei dintre suflet si corp nu decurge in chip necesar din metoda fizico-matematica si, astfel, elaborarea ei ramine un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecind prin matematica pura si apoi prin ceea ce, in Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odata cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a inceput sa gindeasca toate stiintele ca un proiect unic, socotind ca inlantuirea lor nu poate fi in nici un chip intrerupta, asa cum partile unui copac nu pot dainui separat de acel copac, potrivit comparatiei pe care o va da in scrisoarea-prefata la traducerea franceza a Principiilor filosofiei. Dar radacinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc in crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica si Morala, asa incit proiectul trebuie gindit ca un ansamblu in care efectele valideaza fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu)
„Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gindirea unui om solitar, in ciuda... more „Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gindirea unui om solitar, in ciuda vietii retrase pe care autorul ei a ales s-o duca in Tarile de Jos. El s-a aflat intr-un contact viu cu principalii filosofi ai timpului sau, atit direct, prin scrisori, cit si prin agentii lor, de care este inconjurat. In general, si este viziunea care m-a ghidat in alcatuirea volumelor de fata, corespondenta lui Descartes seamana cu un cimp de batalie, in care Descartes nu numai ca verifica receptarea ideilor sale in Europa literelor, ci si contracareaza obiectiile stirnite de scrierile sale in diverse cercuri, pe care le cunoaste prin purtatorii lor de cuvint. Astfel, dincolo de rolul de laborator intelectual care le-a fost recunoscut, cred ca interventiile epistolare ale lui Descartes trebuie vazute uneori ca testarea unor pozitii filosofice originale intr-un peisaj saturat de vederi conventionale, alteori de-a dreptul ca o lupta in care cititorul modern este chemat sa recunoasca si sa identifice partile beligerante.” (Vlad Alexandrescu)
Intitulé Lectures de Jean-Luc Marion et composé d’une vingtaine d’articles, le volume assume l’éq... more Intitulé Lectures de Jean-Luc Marion et composé d’une vingtaine d’articles, le volume assume l’équivocité d’une mise en abîme : lire Marion dans sa propre lecture de la philosophie. Montrer à l’œuvre le dialogue du philosophe avec l’histoire de la philosophie constitue en effet le pari de ce livre, pari qui fait fond sur l’idée que tel est le chemin même de la philosophie et que ceci est en outre l’accès le plus respectueux que nous pouvons avoir à une œuvre s’accomplissant sous nos yeux. De Grégoire de Nysse et Denys l’Aréopagite à Derrida, en passant par Descartes, Kant, Nietzsche, Husserl et Heidegger, la pensée de Marion embrasse, approfondit, reprend et réfute les thèmes fondateurs de la métaphysique et de la phénoménologie. L’œuvre entière de Marion est traversée par sa lecture personnelle et novatrice de la philosophie. Elle se construit en dialogue avec les textes classiques et rend en même temps compte des grands débats théoriques de l’époque qu’elle traverse. Le dialogue est d’ailleurs privilégié aussi dans ce volume, Jean-Luc Marion répondant aux auteurs des études qui lui sont consacrées.
ANCA VASILIU est directrice de recherches au CNRS/Université Paris-Sorbonne. Elle a publié sa thèse dirigée par Jean-Luc Marion : Du Diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (1997). Elle est l’auteur de plusieurs ouvrages, dont récemment Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (2016). CRISTIAN CIOCAN, Docteur de l’Université de Bucarest et de l’Université de Paris IV Sorbonne. Il enseigne au Centre d’excellence dans l’étude de l’image (CESI) de l’Université de Bucarest. Président de la Société Roumaine de Phénoménologie et rédacteur en chef de la revue Studia Phaenomenologica, il est notamment l’auteur de Heidegger et le problème de la mort : existentialité, authenticité, temporalité (2014). Ont également participé à cet ouvrage : Dan ARBIB, Élodie BOUBLIL, Olivier BOULNOIS, Florin CRISMAREANU, Natalie DEPRAZ, Alberto FRIGO, Georgiana HUIAN, Paul MARINESCU, Bogdan MINCA, Christophe PERRIN, Ovidiu Sorin PODAR, Calin Cristian POP, Delia POPA, Tinca PRUNEA-BRETONNET, Claudia SERBAN, Ovidiu STANCIU, Émilie TARDIVEL, Marilena VLAD.
Uploads
Books
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Mihai-Dragos Vadana, Grigore Vida
Note, cronologie, note complementare, bibliografie si indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Grigore Vida
Studiul Corespondentei lui Descartes – in general necunoscuta publicului romanesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstructia dezvoltarii filosofiei marelui ginditor. Si al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenti, precum si prin numeroasele domenii acoperite, de la amanunte de viata cotidiana la literatura, metafizica, filosofie naturala, filosofie morala, medicina, algebra, geometrie, muzica sau optica. Este perioada in care Descartes a redactat textul latin al Meditatiilor, pe marginea caruia corespondeaza cu diversi apropiati. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiectia pe care o formuleaza va reaparea in scrisori importante, cum ar fi, de pilda, raspunsul la una dintre obiectiile printesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologica de „a atribui sufletului materie si intindere” sau raspunsul la obiectia lui Henry More referitoare la faptul ca Dumnezeu trebuie sa aiba si el intindere, intocmai ca lucrurile corporale.
„Fara a da prioritate cronologica abordarii carteziene in stiinte sau in metafizica, pozitia sustinuta deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea in proiectul cartezian o «dialectica interna» intre un «mecanicism absolut» si un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrata. Aceasta dialectica a avut nevoie de timp ca sa-si produca toate consecintele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distinctiei dintre suflet si corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substantiale si a calitatilor reale, de care Descartes vorbeste in Corespondenta in mai multe rinduri. Totusi, metafizica distinctiei dintre suflet si corp nu decurge in chip necesar din metoda fizico-matematica si, astfel, elaborarea ei ramine un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecind prin matematica pura si apoi prin ceea ce, in Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odata cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a inceput sa gindeasca toate stiintele ca un proiect unic, socotind ca inlantuirea lor nu poate fi in nici un chip intrerupta, asa cum partile unui copac nu pot dainui separat de acel copac, potrivit comparatiei pe care o va da in scrisoarea-prefata la traducerea franceza a Principiilor filosofiei. Dar radacinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc in crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica si Morala, asa incit proiectul trebuie gindit ca un ansamblu in care efectele valideaza fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu)
Papers
Edited Books
De Grégoire de Nysse et Denys l’Aréopagite à Derrida, en passant par Descartes, Kant, Nietzsche, Husserl et Heidegger, la pensée de Marion embrasse, approfondit, reprend et réfute les thèmes fondateurs de la métaphysique et de la phénoménologie. L’œuvre entière de Marion est traversée par sa lecture personnelle et novatrice de la philosophie. Elle se construit en dialogue avec les textes classiques et rend en même temps compte des grands débats théoriques de l’époque qu’elle traverse. Le dialogue est d’ailleurs privilégié aussi dans ce volume, Jean-Luc Marion répondant aux auteurs des études qui lui sont consacrées.
ANCA VASILIU est directrice de recherches au CNRS/Université Paris-Sorbonne. Elle a publié sa thèse dirigée par Jean-Luc Marion : Du Diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (1997). Elle est l’auteur de plusieurs ouvrages, dont récemment Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (2016).
CRISTIAN CIOCAN, Docteur de l’Université de Bucarest et de l’Université de Paris IV Sorbonne. Il enseigne au Centre d’excellence dans l’étude de l’image (CESI) de l’Université de Bucarest. Président de la Société Roumaine de Phénoménologie et rédacteur en chef de la revue Studia Phaenomenologica, il est notamment l’auteur de Heidegger et le problème de la mort : existentialité, authenticité, temporalité (2014).
Ont également participé à cet ouvrage : Dan ARBIB, Élodie BOUBLIL, Olivier BOULNOIS, Florin CRISMAREANU, Natalie DEPRAZ, Alberto FRIGO, Georgiana HUIAN, Paul MARINESCU, Bogdan MINCA, Christophe PERRIN, Ovidiu Sorin PODAR, Calin Cristian POP, Delia POPA, Tinca PRUNEA-BRETONNET, Claudia SERBAN, Ovidiu STANCIU, Émilie TARDIVEL, Marilena VLAD.
Traducere din franceza, latina si neerlandeza de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Mihai-Dragos Vadana, Grigore Vida
Note, cronologie, note complementare, bibliografie si indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnautu, Calin Cristian Pop, Grigore Vida
Studiul Corespondentei lui Descartes – in general necunoscuta publicului romanesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstructia dezvoltarii filosofiei marelui ginditor. Si al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenti, precum si prin numeroasele domenii acoperite, de la amanunte de viata cotidiana la literatura, metafizica, filosofie naturala, filosofie morala, medicina, algebra, geometrie, muzica sau optica. Este perioada in care Descartes a redactat textul latin al Meditatiilor, pe marginea caruia corespondeaza cu diversi apropiati. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiectia pe care o formuleaza va reaparea in scrisori importante, cum ar fi, de pilda, raspunsul la una dintre obiectiile printesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologica de „a atribui sufletului materie si intindere” sau raspunsul la obiectia lui Henry More referitoare la faptul ca Dumnezeu trebuie sa aiba si el intindere, intocmai ca lucrurile corporale.
„Fara a da prioritate cronologica abordarii carteziene in stiinte sau in metafizica, pozitia sustinuta deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea in proiectul cartezian o «dialectica interna» intre un «mecanicism absolut» si un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrata. Aceasta dialectica a avut nevoie de timp ca sa-si produca toate consecintele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distinctiei dintre suflet si corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substantiale si a calitatilor reale, de care Descartes vorbeste in Corespondenta in mai multe rinduri. Totusi, metafizica distinctiei dintre suflet si corp nu decurge in chip necesar din metoda fizico-matematica si, astfel, elaborarea ei ramine un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecind prin matematica pura si apoi prin ceea ce, in Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odata cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a inceput sa gindeasca toate stiintele ca un proiect unic, socotind ca inlantuirea lor nu poate fi in nici un chip intrerupta, asa cum partile unui copac nu pot dainui separat de acel copac, potrivit comparatiei pe care o va da in scrisoarea-prefata la traducerea franceza a Principiilor filosofiei. Dar radacinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc in crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica si Morala, asa incit proiectul trebuie gindit ca un ansamblu in care efectele valideaza fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu)
De Grégoire de Nysse et Denys l’Aréopagite à Derrida, en passant par Descartes, Kant, Nietzsche, Husserl et Heidegger, la pensée de Marion embrasse, approfondit, reprend et réfute les thèmes fondateurs de la métaphysique et de la phénoménologie. L’œuvre entière de Marion est traversée par sa lecture personnelle et novatrice de la philosophie. Elle se construit en dialogue avec les textes classiques et rend en même temps compte des grands débats théoriques de l’époque qu’elle traverse. Le dialogue est d’ailleurs privilégié aussi dans ce volume, Jean-Luc Marion répondant aux auteurs des études qui lui sont consacrées.
ANCA VASILIU est directrice de recherches au CNRS/Université Paris-Sorbonne. Elle a publié sa thèse dirigée par Jean-Luc Marion : Du Diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (1997). Elle est l’auteur de plusieurs ouvrages, dont récemment Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (2016).
CRISTIAN CIOCAN, Docteur de l’Université de Bucarest et de l’Université de Paris IV Sorbonne. Il enseigne au Centre d’excellence dans l’étude de l’image (CESI) de l’Université de Bucarest. Président de la Société Roumaine de Phénoménologie et rédacteur en chef de la revue Studia Phaenomenologica, il est notamment l’auteur de Heidegger et le problème de la mort : existentialité, authenticité, temporalité (2014).
Ont également participé à cet ouvrage : Dan ARBIB, Élodie BOUBLIL, Olivier BOULNOIS, Florin CRISMAREANU, Natalie DEPRAZ, Alberto FRIGO, Georgiana HUIAN, Paul MARINESCU, Bogdan MINCA, Christophe PERRIN, Ovidiu Sorin PODAR, Calin Cristian POP, Delia POPA, Tinca PRUNEA-BRETONNET, Claudia SERBAN, Ovidiu STANCIU, Émilie TARDIVEL, Marilena VLAD.