UMANISM ȘI TEOLOGIE PAIDEIA CHRISTI |1| Titlul original: © Marquette University Press © 2020 by Editura Galaxia Gutenberg Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea prin orice mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JAEGER, WERNER Umanism și teologie.Paideia Christi / Werner Jaeger; trad. din lb. Germană de Dan Siserman. – Târgu Lăpuş: Galaxia Gutenberg, 2020 ISBN 978-973-141-891-9 I. Siserman, Dan (trad.) 2 EDITURA GALAXIA GUTENBERG 435600 Târgu-Lăpuş, str. Florilor nr. 11 Tel.: 0723-377 599, 0733-979383 E-mail: contact@galaxiagutenberg.ro |2| Werner Jaeger UMANISM ȘI TEOLOGIE PAIDEIA CHRISTI Traducere din limba germană de Dan Siserman Galaxia Gutenberg 2020 |3| |4| Notă introductivă Textul Umanism și teologie reprezintă prelegerea ținută de Werner Jaeger în anul 1943 la invitația Aristotelian Society de la Universitatea Marquette, SUA, cu ocazia celebrării Sfântului Toma de Aquino. La acea vreme, în plin război mondial, Jaeger era profesor la Universitatea Harvard și director al Institutului Harvard pentru Studii Clasice. Al doilea text cuprins în volumul de față, Paideia Christi, reprezintă un articol care are la bază prelegerea ținută de Werner Jaeger în anul 1958 la Universitatea din Tübingen, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie Evanghelică. În ciuda aparentei vechimi, aceste două texte se prezintă mai mult decât actuale în aceste vremuri în care, precum în deceniul premergător celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit din nou o modă în a accentua rupturile, revoluțiile, conflictele și discontinuitățile istorice. Werner Jaeger, urmând modelul Sfinților Părinți și al Sfântului Toma de Aquino, ne oferă o perspectivă asupra dezvoltării teologiei creștine în raport cu filosofia greacă în care diferențele și contrastele sunt suprimate într-o sinteză care reușește să îndreptățească fiecare moment al progresului istoric. Istoria este un tot |5| organic în care fiecare parte, deși aparent autonomă, este subîntinsă și salvgardată de întreg. Mai mult decât atât, pentru filosofii greci și teologii creștini, istoria nu numai că are un sens, dar ea este și locul de desfășurare a pedagogiei providențiale care călăuzește umanitatea înspre împlinirea propriei ei naturi, al cărui scop ultim este, indiferent de cum îl numim, eternizarea, îndumnezeirea sau restaurarea asemănării cu Dumnezeu. Aceasta este vechea și nepieritoarea înțelepciune umanistă pe care Jaeger ne-o propune ca antidot la derivele fals umaniste. De exemplu, contrar afirmațiilor din bestsellerul jurnalistei Catherine Nixey1 privitoare la ruptura și conflictul inerent dintre cultura greacă antică și creștinism, clasicistul Werner Jaeger ne scoate în relief o profundă continuitate și chiar armonie a celor două viziuni despre lume, care s-au realizat prin eforturile Sfinților Părinți și ale magiștrilor medievali. Confruntat în urmă cu un secol tocmai cu astfel de tendințe de fundamentare a unor noi forme de umanism plecând de la ipoteza unor conflicte istorice și culturale care trebuiau depășite printr-o ruptură radicală, Werner Jaeger reprezintă o sursă extraordinară de C. Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică, trad. Dionisie Pîrvuloiu, Humanitas, București, 2019. Acesta este doar un exemplu din multitudinea de apariții editoriale recente care și-au făcut un crez din a accentua rupturile și conflictele dintre cultura antică și creștinism; aceeași atitudine se poate observa și în ceea ce privește numărul mare de cărți recent publicate despre diferența și conflictul dintre mentalitatea creștină și mentalitatea modernă eliberată. 1 |6| înțelepciune și erudiție în încercarea de a înțelege dezvoltările istoriei. Un umanism autentic și sănătos nu se poate niciodată fundamenta doar pe autodeterminarea voinței umane și pe asumarea unei istorii discontinue, lipsită de un fir unificator și sens. Motivul pentru care umanitatea cade adesea în barbarie, adică pseudo-umanisme, este acela al uitării și negării unității tuturor oamenilor din toate timpurile. Doar dacă promovăm o formare (paideia, humanitas) în care asumăm existența unei unități transcendentale a progresului și a dezvoltărilor culturale în istorie vom putea cu adevărat înțelege oamenii din alte epoci și din alte culturi. Intoleranța de orice fel provine tocmai din negarea unității transcendentale a umanității, deci implicit a negării lucrării Spiritului în istorie. Probabil ar trebui să încercăm să învățăm ceva și din înțelepciunea smereniei medievale, pentru care epoca prezentă nu putea să pretindă o superioritate în raport cu epocile anterioare decât asumându-le ca fundament constitutiv. Este exemplar în acest sens modul în care oamenii secolului al XII-lea se înțelegeau pe sine în raport cu predecesorii lor: „Bernard de Chartres zicea că noi suntem precum niște pitici căzuți pe umerii giganților și putem vedea mai mult și mai departe nu fiindcă avem o vedere mai ascuțită sau un corp mai eminent, ci fiindcă suntem ridicați și purtați pe sus de statura lor gigantică.”2 Ioan de Salisbury, Metalogicon, III, 4, în: Joannis cognomine Saresberiensis Carnotensis episcopi Opera omnia, PL CXCIX, 1900, p. 190. 2 |7| Werner Jaeger s-a născut la Lobberich, Germania, la 30 iulie 1888. După studii universitare de filosofie și filologie clasică la Universitățile din Marburg și Berlin, obține în anul 1911 titlul de doctor cu o lucrare despre istoria apariției și dezvoltării Metafizicii lui Aristotel (Studien zur Entstehungsgeschichte der Metaphysik des Aristoteles, 1912). Doi ani mai târziu obține abilitarea la Universitatea din Berlin cu o lucrare despre Nemesius de Emesa și originile neoplatonismului la Poseidonius. În 1914 predă la Universitatea din Basel, iar din 1915 la Univesitatea din Kiel. În 1921 este chemat înapoi la Universitatea din Berlin, unde primește catedra de filologie clasică. Aici va preda pentru șaisprezece ani, timp în care a publicat mai multe volume de o valoare inestimabilă: Aristotel. Fundamente pentru o istorie a dezvoltării sale (Aristoteles. Grundlegung einer Geschichte seiner Entwicklung, 1923); Poziția lui Platon în edificiul educației grecești (Platons Stellung im Aufbau der griechischen Bildung, 1928); precum și capodopera sa întinsă pe trei volume, Paideia. Formarea omului grec (Paideia. Die Formung des griechischen Menschen, 1934-1947). Odată cu ascensiunea nazismului, Werner Jaeger conștientizează că idealul său de umanism se află într-o totală contradicție cu idealurile noului regim politic impus de Hitler: pe de o parte idealul său de viață contemplativă fundamentată pe unitatea și continuitatea marii tradiții creștine care aduce la sinteză lumea iudaică, greacă și romană; pe de cealaltă parte, modelul vitalist al |8| unui pseudo-umanism antropolatru care prefera să nege tradiția creștină în favoarea unei false mitologii păgâne – adică ceea ce Jaeger numește „animalism” ca opus „umanismului”. Forțat de aceste împrejurări tot mai intolerante din partea sistemului care începea să îi cenzureze tot mai des discursurile și purtat de datoria prezervării acelei tradiții a cărei existență o simțea pusă în pericol de ascensiunea ideologiilor europene, Jaeger părăsește Germania în 1936 și se mută în Statele Unite ale Americii. Aici va preda mai întâi la Universitatea din Chicago (1936-1939), iar apoi, până la moartea sa în anul 1961, la Universitatea Harvard, unde va deține și funcția de director al Institutului de Studii Clasice. Acest institut, al cărui părinte fondator a fost chiar Jaeger, a avut ca prim scop studierea și publicarea textelor patristice, în special a autorilor capadocieni. Astfel, una dintre cele mai mari realizări ale sale a fost publicarea unei ediții critice a lucrărilor lui Grigore de Nyssa (Gregorii Nysseni Opera, 1951-1960), pe care Jaeger îl considera apogeul sintezei dintre spiritul creștinismului și gândirea filosofică grecească. Părintelui capadocian îi va dedica și un studiu monografic, care va fi publicat postum: Învățătura lui Grigore de Nyssa despre Spiritul Sfânt (Gregor von Nyssa's Lehre vom Heiligen Geist, 1966). În paralel cu cercetarea Sfinților Părinți, Jaeger a continuat să se ocupe și de filosofia greacă, domeniu în care a avut, de asemenea, mai multe lucrări demne de cunoscut: o ediție critică a Metafizicii lui Aristotel în colecția |9| Oxford Classical Texts (Aristotelis Metaphysica, 1957), Teologia gânditorilor greci timpurii (The Theology of the Early Greek Philosophers, 1947), Creștinismul timpuriu și paideia greacă (Early Christianity and Greek Paideia, 1961) și nenumărate articole științifice reunite în volumul Discursuri și cuvântări umaniste (Humanistische Reden und Vorträge, ed.II-a, 1960). În limba română au mai fost publicate următoarele două volume: Istorie și filologie clasică (trad. Alina Noveanu, Cluj-Napoca, 2008), care conține o selecție de texte din volumul Humanistische Reden und Vorträge, și primul volum din trilogia Paideia. Idealurile culturii grecești (trad. Maria-Magdalena Anghelescu, București, 2019). Dan Siserman | 10 |