ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI CONSTANTIN CANTACUZINO ISTORIA ŢĂRII RUMÂNEŞTI Întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine o au mai descălecat şi o au stăpânit până şi în vremile de acum s-au tras şi stă PREDOSLOVIE Cu greu şi cu strimt iaste neştine a da cap şi începătură fieştecăruia lucru, mai vârtos celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici ştiin ă de la al ii, sau pomenire măcară să află ca o pova ă, făcându-se şi ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu ştie de la cel ce ştie şi céle din întunérec să iasă la lumină. Că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să ştie şi nici unul nu au aflat nimic, pănă când n-au fost de altul învă at. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru, de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit şi de nu ca acélea, asémene ca acélea, măcar cât de pu in, şi de nu acelaşi adevăr şi de lucru ce pofteşte neştine, au zis, sau au scrisu, măcar cât de pu in şi de altele, ca numai să se poată altul deştepta spre gândirea acelora şi a altor lucruri încă destul iaste. Şi carii ca acelea au făcut şi au pomenit, cât de cât măcar, nemoarte mul ămite au auzit şi în bună pomenire au rămas. Precum şi Aristotel în cartea a dooa a Metafisicii, cap. 8, zice: har şi mul ămită să avem şi să dăm filosofilor celor bătrâni, carii numai ce au pomenit şi au scris de adevărul fiin elor şi măcar că mai la multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăşi destul că tot au pomenit şi au scris de adevărul fiin elor şi măcar că la mai multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăşi destul că tot au pomenit şi au zis cevaşi, cât pricină de a cerca şi a iscodi adevărul al ii au dat — aducând şi pildă şi pe un Timotheu muzicaşul, ce era în zilele lui Filip-craiul, tatăl lui Alexandru celui Mare, (foarte iscusit într- acéia), zice dar: de n-ar fi fost Timotheu, n-am avea multă muzică. Iar de n-ar fi fost şi Frinis, nici Timotheu n-ar fi fost. Zice şi Diodor Sicheliotul, istoric în predosloviia căr ii lui dintâi, că cu direptate iaste a da to i mari mul emite celor ce au dat învă ături şi au scris istorii de obşte, căci că cu ostenelele lor au folosit via a de obşte (adecă traiul tuturor). Nu grăiesc aici, nici zic de marele Moisi, carele de nici un om învă at sau ştiut n-au fost, de au scris zidirea lumii şi alte legiuiri. Nici vorbesc de al i mul i sfin i proroci carii ştiia neînvă a i de nimeni şi céle ce fusése, şi céle ce era, şi cele ce vrea să fie. Drept că acelora ştiin a şi învă ătura nu era firească şi omenească, ci peste fire şi dumnezeiască, luminate şi învă ate min ile şi cunoştin ele lor, de duhul sfânt, izvorul şi lumina adevăratei ştiin e şi în elepciuni. Ci dar cu greu şi cu număr iaste a da, zic, neştine începătură celor ce mai despre toate păr ile întunérec iaste, precum şi mie acum să întâmplă a veni, vrând, cum am pomenit mai sus, a istori ale ării, ce-i zicem noi astăzi: rumâneşti. Cu greu, zic, foarte-mi iaste, de vréme ce nu aflu eu pănă acum, măcar cât am ostenit, cât am cercat, cât am întrebat şi de ştiu i şi de bătrâni domiri i şi în elep i şi în tot chipul m-am trudit şi pentr-alte păr i şi cu cheltuială am nevoit, ca doar aş fi aflat vreun istoric, carele şi de ara aceasta, de începătura ei, şi de lăcuitorii ei şi domnitorii ei, carii cât şi cum s-au purtat şi de obiceiurile lor şi de legile ei, şi de altele multe ce într-însa să vor fi aflat, carele să scrie pe amăruntul toate şi cu deadinsul, precum de alte ări fac şi scriu pe larg toate. Ci dar eu încă până astăzi, nici acel scriitoriu, nici acel spuitor n-am aflat. Şi aceasta, căci n-au istorit nimeni de dânsa cu deadinsul, cum zişi, pare-mi-se că dintr-acéste pricini vine. Întâi, că mică şi can laturi ară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de când osebită de Ardeal şi de ara Moldovei iaste. (Cum mai nainte vom arăta, când şi până când zic istoricii şi gheografii că au fost împreună şi de când s-au osebit). A dooa, că pu ini au fost pământenii aceştii ări, cum să vede, ca aceia, ca să şază ei să scrie ale patriei lor şi să istorească întâmplările moşiei lor, precum fac al ii de ale lor, şi de nu mul i şi multe, însă tot fac, iar la noi mai nici unul. Săvai că poate zice neştine că să află şi aici létopise e, ci răspunsul îi iaste gata, că acela ce l-au făcut, den neştiin ă să véde să-l fie scris, sau den negrijuire, doar căci atâta iaste de netocmit, de încurcat şi de scurt, cât mai multă turburare şi mirare dă celui ce cetéşte, decât a şti cevaşi adevăr dintr-însul. Această dară scădére mare şi jale doar într-acest norod al neştiin ei şi al nevrérei să-l învé e fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora şi de ocară suntem, ci şi orbi, mu i, surzi suntem de lucrurile şi faptele celor mai de demult ce într-acest pământ s-au întâmplat şi s-au făcut, cari de nevoie încă le era şi ne iaste a le şti, pentru ca să putem şi traiul vie ii noastre a tocmi. Cum Nafclir în prologul Hronografului lui, ce face, zice: că frumos lucru iaste den greşalele altora să tocmim via a noastră şi nu ce al ii au făcut să cercăm, ci ce bine făcut va fi, noi a urma să ne punem înainte. Şi trebuie să ştim ca pre cei buni şi vrednici, carii vor fi fost bune faptele lor, să le pomenim bine, şi pre ei să-i lăudăm. Iar pre cei răi şi făcători de rău, să-i blestemăm şi să-i ocărâm aceea parte alegându-şi în lume, cât au trăit, ca să-i rămâie. Acéstea dară şi ca acéstea lăsându-le, că cine a le scrie n-au fost, nici al ii au purtat grijă, de n-au ştiut ei, sau n-au putut, ca să fie pus pe cei ce ar fi ştiut, măcar şi streini de ar fi fost (căci ca aceia, nici de aici, niciodată n-au lipsit), să scrie şi să istorească pe amăruntul şi ale aceştii ări, ci au lăsat toate de s-au surpat în prăpastiia uitării şi întru întunérecul de véci au rămas. Însă nu zic că den om în om n-au rămas şi aici nişte spuneri şi nişte poveşti, mai vârtos bătrânii ce povestesc de cele ce au fost. Ci şi acélea foarte slab lucru iaste şi primejdie de a le créde, pentru că de multe ori s-au luat seama, că de un lucru numai, doi într-un chip nu povestesc, ci unul una, altul alta băsnuiaşte. Unde nici de la acélea nici o adevărată ştiin ă n-avem nici din cântecele cari vestesc de vitejii, au de alte fapte ale domnilor şi a altor vrédnici oameni, ce au lucrat, cari dupe la lăutari şi dupe la al i cântători auzim, putem şti cevaşi ales. Că şi acélea nu numai ce au laudă mai multă, au hulesc decât céle ce au fost, ci şi foarte împrăştiiat şi prea pe scurt pomenesc lucru şi făr’ de nici o orânduială sau tocmeală. Mai trudit-am încă ca doar din hrisoavele domnilor ce sunt pre la boierime şi pre la mănăstiri date şi la sate, câte am putut vedea, să poci scoate cevaşi, ca să ştim măcar dintr-acélea, deaca dintr-altele nu să poate afla; căci că într-însele să véde a zice cevaşi, dând pricinile pentru ce sunt date acéle hrisoave, adecăte au sunt pentru că au dăruit domnii destoinicilor şi bunilor slugi ocine, sau altcevaşi pentru vredniciia şi mari slujbe ce vor fi făcut domniei şi ărâi (cum fac împăra ii şi domnii cei mari şi ieftini), dăruindu-le, acolo povéstea îi spune. Aşa şi în céle ce dau la mănăstiri hrisoave, când fac mânăstirea, dirept ce o fac şi cine o face, colo spuind ca o istorie, vestéşte lucrurile. Ci pu in folos şi acélea mi-au dat, pentru că risipit şi foarte pe scurt zic şi fără cap povestesc şi numai de un lucru vorbescu, adecăte au de cela cui să dă, au de cel ce dă; aşa de mânăstiri de scrie încă ceia ce acei mănăstiri i să închină şi i să afieroséşte, zice, iar alt nimica nu mai lă éşte, nici de alte lucruri să mai întinde, unde dară pu in lucru şi pu in ajutor şi ştiin ă avem şi de la acéştea. Şi încă mai iaste şi aceasta, că cine iaste acela care să poată şedea toate ale tuturor hrisoavelor să vază ce sriu şi cum scriu, ca să poată dintr-însele aduna să istorească lucrurile ce au fost ale ării? Şi cine iaste să poată face acéia ca să culeagă dintr-acélea măcară cap şi coadă lucrurilor, cărora pentr-atâta noian de ani s-au înfăşurat şi s-au desfăşurat, sau vreun adevăr să ne dovedească, de nu doară s-ar fi ispitit cinevaşi; sau ar vrea să ispitească acéia a o face, ca să afle o prea pu ină pricină ( şi şi acéia încă nesărată), ca să zică că de acolo au aflat a zice cevaşi de lucrurile ării? Iar şi acéia ce ar zice şi câte ar zice, n-ar fi alt, socotesc, făr’ cât o gândire şi o aflare de o mare grămadă de minciuni, precum vedem în cea Alexandrie ce-i zic, cine o va fi făcut, nu ştiu, şi într-alte căr ului ce să văd pe la unii şi pe la al ii aici în ară, şi mai multe în Moldova; în cari nu să cuprind altele, fără minciuni şi basne, dupre cari umblă norodul acesta rătăcindu-se şi cred céle ce niciodată de crezut nu-sa,că nici au fost acélea vreodată, nici pot fi. Că măcară acea Alexandrie bălmăjaşte şi asémene ca acéia alte căr ului, ci acélea aflări omeneşti numai ce sunt sau basne de céle ce făcea şi scorniia poeticii ethnici în vrémea elinilor pentru orbul norod (adecă idolalatri) şi n-avea cunoştin a unuia şi adevăratului Dumnezeu, ce făcea şi zamisluia ca acélea, sau ei altele cu acélea şi supt acélea basne pilduia, cum şi al i mul i dascali zic şi în Mithologhia unui Natalis Comitis, om învă at destule de acélea povestéşte, tâlcuiaşte şi zice: Acum dară din céle ce mai sus zicem, iată aiave să véde, că nici o povă uitură, nici un ajutoriu, nici nici o luminare avem de la pământenii noştri, ca să putem şti, sau să ne şi domirim măcară de ale aceştii ări lucruri şi fapte ce într-însa den bătrânii ani s-au întâmplat şi s-au lucrat. Căci nici unul nu s-au aflat, nici ştim să fie fost, carele cu deadinsul şi pre amăruntul dinceput să fie scris ale ei. Iar de va fi şi fost cinevaşi scris şi va fi lăsat, ca şi noi ceşti de pre urmă, de acélea ce au fost să ştim, iată nicicum nu să află, nici auz pe cinevaşi să zică că au fost şi apoi s-au pierdut măcară, fără cât cel létopise ce zicem, carele destul de scurt, întunecat şi fără ordânduială iaste, cum s-au zis mai sus şi vom vedea mai pe urmă, şi dintr-însul. Ci dar aşa lucrul fiind, ce a face eu n-am, fără cât iată, dupe la istoricii streini, pe la greci, pe la léşi, pe la unguri şi pe la al ii voi umbla a cére şi a mă îndatori, ca ce vor fi şi ei pomenind şi istorind de această ară, să zic şi eu aici şi cât îmi va fi putin a, foarte voi nevoi, ca ce va fi mai adevărul, dupe zisele lor să arăt. Săvai că câ i am găsit şi la mâna mea până astăzi au venit, văz că pe scurt şi ei de dânsa pomenesc şi încă can trecători ating şi istoresc numai, iar nu denceput şi pe deplin scriu ale ei, ci numai cât le trebuie a o pomeni zic, apropiindu-se câte undevaşi de ale lor lucruri ce pe larg istoresc şi povestesc. Pentru care încă şi cât fac, mul emită trebuie să le dăm, că încă nu de tot din tablele lumii uita i suntem, ci oarecine de céle ce oarecând au fost şi într-această ară, nu tace, ci spune şi scrie. Măcar că unii dintr-acei ce sriu de dânsa, ca nişte streini ce sunt şi şî voitori de rău unii, nu adevărul scriu, ci-i micşorează lucrurile, şi pe lăcuitorii ei rău îi defaimă, şi multe hule le găsesc. Şi pot avea şi direptate, zic, a face aşa, daca aceia alt mai bine nici ştiu, nici pot face. Şi pentru că în stepena ce astăzi să află (măcar că de oareşicând aşa să trage), în carea ticăloasă şi jalnică iaste, cine cum îi iaste voia poate şi zice, şi scrie. Căci că nu iaste nimeni, nici cu condeiul, nici cu palma, a-i sta împotrivă, şi a-i răspunde. Lăsăm, dară, fieştecăruia a zice cum va vrea şi a râde cum va pofti, de vreme ce nici le iaste sfiială, nici ruşine de ruşinile lor, nici nu gândesc, că toate lumeştile supuse sunt mutărilor şi toate câte sunt umblă cu soroc şi cum, că de obşte iaste orbul noroc şi viitoarele lucruri nevăzute sunt. Ci dar a acelora acum trecându-le, la ale noastre mă întorc a zice. NUMELE ACEŞTII ŢĂRI DEN VECHI CUM ÎI ERA ŞI CINE O STĂPÂNIIA Véde-să dară că to i scriitorii ărilor şi istoricii într-aceasta să tocmesc, cum şi ara aceasta, cuprinsă fiind cu Ardealul şi cu Moldova, îi zicea Dachia şi Ghetia. Săvai că Antonie Bonfinie în Istoria ce face foarte pe larg de lucrurile ungureşti, în cartea-i dintâi, în decada dentâiu, oareceşi osebire face între Dachia şi Ghetia, zicând: “Dachii, ghetilor rudă sunt, de vréme ce şi unii şi al ii acéiaşi limbă au şi dentr-un loc când au ieşit, au ieşit şi au venit într-acéste păr i”. Măcar că unii den Scandinaviia zic să fie venit dachii şi ghetii, cărora, zice el, le zicem şi goti. Iar mai mul i zic să fie venit de la Dais, carii sunt în Schitia asiatică, pentru că Daeg, cum zice Stravon gheograful, că fiind vecini cu lăcuitorii Hircaniei, şi ei ca hunii şi ca alte noroade dentr-acolo schitice, locuri mai bune de a lăcui căutându-şi, într-acéste păr i ale Apusului au venit. Ci dară dachii şi ghetii, zice, nu sunt din Scandenavia, ci din asiatica Schitie. Şi, de vréme ce decât ai Apusului oameni, ai Răsăritului mai vechi sunt, cu direptul dintr-acolo într-acéste păr i au venit. Mai zice acest Bonfinie că ghetii sunt cărora acum le zicem vlahi. Iară Pius Eniiasul le zice flachi, carii, zice, încep din Ardeal..., alăturea cu Marea Neagră să întindea de lăcuia. Însă cea parte..., până în Dunăre ara Moldovei, de ceşti mai dincoace oameni să chiamă. Iară carii mai mult cu Dunărea în sus mérge, Muntenească acum să zice şi ca acéstea Bonfinie de aceasta istoreşte. Şi mai mult însă înaintea acestor dachi şi gheti lăcuitori era, şi Bonfinie zice, nişte neamuri de le zicea gavris i şi ghestobo i. Ci noi mai vechi de acélea nu căutăm. Căci câte mai în sus vom umbla scurmând şi cercând acéle vechituri, atâta mai la întunérec vom da şi nu alt vom afla, fără basne şi poveşti numai. Ci destul încă măcar de am putea unele nemeri, de céle ce au fost de la dachi şi gheti încoace. Mai sunt mul i şi din grecii istorici, zice Bonfinie, care-i zice că şi pe aceştia, gheti, de goti îi inem, din thrachi rodul lor trăgându-se. În ce chip den Scandia, au Scan ia s-au pornit, de unde nu numai acest neam, zic mul i, că au venit, ci şi bolgarii, sârbii, boşnégii, ungurii şi alte nea-muri au pogorât. Aşijderea nu lipsesc unii, carii aceştiia numai osebindu-o de céle doao, îi zic şi Muisia de Jos. Carea aceasta numai de la un grec arigrădean o am auzit, carele să inea mare ştiut, iar la altul la nici unul den latini nu o am cetit. Însă Muisiia de Sus să zice unii păr i de ara Sârbească, însă ceiia care-i zic gheografii unde să împreună apa Savei cu Dunărea, adecăte de la Beligradul turcesc şi în sus cevaşi. Iar mai mult cât să întinde în jos, pe unde să alătură pe de céia parte de Dunăre, şi cu ara aceasta, tot Muisia şi şi Muisia îi zic. Mai zice-se Muisia şi Machidoniii, cum zicea şi Filip Cloverie, gheograful, carea să hotăraşte cu Dardanii. Mai sunt şi alte Muisii în Asia, precum ei scriu, ci noao de acélea cuvântul nu ne iaste, nici măcară de céstealalte Muisii, săvai că zicem că unii şi această ară Muisia o chiamă. Ci aceasta mai că nu e de credin ă atâta, pentru că rari şi foarte pu ini o zic, ci numai potu-se fi lunecat cei ce i-au zis aşa, pentru că văzând vecinătatea ării Sârbeşti, căriia Musiia îi zicea şi dése amestecăturile lăcuitorilor uniia şi al iia între dânşii, zis-au cestora pen-tru acéia Muisiia. Sau că cei ce vor fi scris că o chiamă aşa nu vor fi fost umblat într-acéste păr i; deci, precum de la al ii vor fi auzit, nemaicercând cu amăruntul adevărul, ei au semnat aşa, precum mai de toate orile să întâmplă la ceştea scriitori, istorici şi gheografi şi vedem că nu numai în nume grecesc şi le strămută într-alt feliu, ci şi de feliul oamenilor şi şi obiceaiurilor şi alte multe lucruri le poves-tesc mul i într-alt chip de cum sunt. Că aiave să vede în gheografiile ce au făcut mul i şi pănă astăzi fac, ei departe şezând de céle ce scriu, ce numai pen auz şi pen ’trebări de cei ce umblă privind lumea (carii mult greşesc) aud şi scriu. Şi adevărat aşa iaste, că am ispitit aceasta şi am văzut că şi de céstea ărăiî ce sunt spre noi şi şi de a noastră, măcară cari-s mai aproape de acei scriitori, însă destule greşeli sunt şi în nume şi în locuri. Şi unele care nu sunt, zic că sunt şi altele care sunt, le tac. Zic dar de d-acéstea ărî, povestesc gheografii aşa, dar încă de céle Indii ale Răsăritului şi ale Apusului şi alte locuri ce-s întracolo, ce de poveşti şi de neadevăruri scriu şi zic! Însă nici dirept aceasta a-i huli detot trebuie, atât de mult ostenind şi trudind a scrie multe şi mai de toate, pentru folosul multora. Iar de greşesc, ca nişte oameni greşesc şi noi greşim to i ca dânşii, dentru lut zidi i fiind to i. Însă orice, ce iaste de numele aceştii Muisii, minciună au adevăr, că o numiia şi aşa, eu nu mai cerc, ci numai lăsându-le, ca de mai pu in zise, a inea trebuie cele ce de mai mul i şi mai numi i, iaste; şi iară zic că Dachia şi Ghetia îi zicea şi să numiia. STĂPÂNITORII ŞI LĂCUITORII ACEŞTII DACHII. CINE AU FOST ÎNTÂI Stăpâniia dară şi lăcuia acest pământ acéle neamuri ce le zicea dachi şi gheti, oameni însă varvari şi groşi, idololatri, iară ostaşi mari şi tari la bătaia războaielor, nepoftitori a să supune altora, nici a să birui de al ii îngăduia. Avea craii şi oblăduitorii lor şi nimănui supuşi nu era şi mul i încă de dânşii să îngroziia şi vecinii lor foarte de dânşii, să spăriia, căci de pu ine ori birui i de unde mergea a să bate, să întorcea. Acestora dară mergând numele şi vestea cum sunt, şi de tăriia lor, împăra ii romani poftitori de lă imea împără iei lor fiind, precum toate împără iile puternice sunt lacome de a supune pre al ii şi a-şi lă i şi mări hotarele împără iei lor şi mai vârtos romana monarhie atuncea pe acéle vremi înflorind, de multe ori în tot chipul au trimis să supuie şi pe acei dachi precum şi pe alte ări toate câte era împrejurul lor. Supusése pre unii cu arma, pre al ii cu groaza numai puterii lor, că atâta slujiia şi într-acélea vremi norocul izbândei lor, cât nici o ară, nici un pământ au putut sta împotriva lor. Zice Ioann Şleidan, în cărticeaoa ce istoréşte pe scurt de patru monarhii ale lumii ce au fost, că romana monarhie şi putere (care au stătut mai mare, mai tare şi mai mult decât toate alate), atâta numai n-au luat şi n-au supus ări câte n-au vrut, şi atâta i-au scăpat, la câte n-au vrut să meargă. Însă cui iaste poftă, citească pe Tito Livie Padovanul, carele din ’ceput ale romanilor şi foarte pe amăruntul scrie, şi pe Flavie Blond unde istoreşte şi zice Triunfantis Romăaîe; şi de acolo lesne poate cunoaşte fieştecarele câtă împără ie şi până în câtă putére au fost ajuns romanii. Şi aceasta iaste de crezut, pentru că şi bisérica noastră de Octavie Avgust Chesar, împăratul romanilor, mărturiséşte, potrivind monarhia lui pre pământ, cum a lui Hristos: cela monarhind mul imea stăpânirii oamenilor, s-au potolit; Hristos luund chip omenescu, mul imea dumnezeirii idolilor s-au zdrobit, iproci, precum să vede la tropariul de la Naşterea Domnului, la slava de la vecernie. Aceştia dară împăra i, vrând să supuie şi să biruiască şi pe acest pământ cu lăcuitorii lui, carii era atunce, în tot chipul siliia şi şi de multe ori oşti mari şi grele au trimis asupra lor, cari mai de multe ori, mai biruite decât biruind s-au întorsu, precum şi esar Avgustu trimi ând asupra lor odată 50.000 de ostaşi, d-abiia marginile Dunării le păziia. Carii dupe aceia dachii şi ghetii adăogându-şi oastea, până la 200.000 de oameni zic că au făcut, şi trecând Dunărea, biruin ele romanii împără ii foarte greu şi rău, cu foc, cu fier şi cu robiia le-au stricat, atunce craiu lor fiind Birebisca. Şi Bonfinie scrie: “Şi aceasta nicicum romanilor nu sta bine şi grijă încă având de acei nedomoli i oameni, nu să odihniia, nici îi uita ca în lungă odihnă şi în lină pace să se afle, nici să se obrăznicească în biruin ele lor îi lăsa. Ci măcară deşi lega câteodată cu ei pace, pentru că şi vecini le era, de vréme ce (cum s-au şi mai zis) toate împrejurile lor luate şi biruite de romani era. Iară încă şi pentru oricare pricină mică să şi scorniia oşti, unii spre al ii pornind”. TRAIAN ULPIE. PUINDU-SE ÎMPĂRAT ROMANILOR, AU SUPUS DACHIA DESĂVÂRŞIT Aceasta dar mul ime de ani trăgându-se şi aşa lucrurile lor învârstându-se întru dânşii, până în vremile ce au stătut împărat romanilor Ulpie Traian, carele să trăgea de neam spaniol, începând împără iia, de vârstă fiind de ani 42, la anul de la naşterea Fecioarei, cum zice Carion în Cronica lui, 128. Om în elept de amintrelea, fiind învă at mare, cu sfat în toate şi foarte dirept (cât şi aceasta au făcut, zic istoriile, cum că puindu-să împărat şi chemând pre cel dintâi al Pretoriului, i-au dat sabiia, zicându-i: “Pentru mine slujaşte-o până dirépte le fac; iar de nu dirépte le voi face, împotriva mea tu o întoarce”) şi cu inimă mare, mai vârtos într-ale oştilor lucruri era. Aceasta dară altcevaşi mai pe deasupra decât cei ce făcuse mai nainte vreme şi de această ară gândind şi socotind într-alt chip şi ale sale gătiri de războaie îşi tocmiia; şi nu prea mul i ani den împără iia lui trecând, deci cu mari greime de oşti şi cu nespuse puteri s-au sculat a oşti într-acéste păr i. Cât dar va fi fost putérea lui atunci şi cu câtă mul ime de oameni va fi umblat, cât au umblat şi au supus păr i ale lumii, putemu-ne însă cu mare mirare şi domiri câte cevaşi, că iată vrând pre lângă acéle oştiri ale lui şi lucruri mari ce apucase şi făcea ca să-i rămâie şi în fapte slavă, şi pomenire, doară şi minune la oameni în veci rămâindu-i. Pe unde mergea, drumuri mari de piatră şi şan uri groaznice trăgea, pe unde şi umbla, precum şi pănă astăzi să văd şi aici la noi în ară, cărora încă troianuri le zicem rămâind de atuncea din om în om acel nume, carele să trage şi pănă astăzi, măcar că foarte pu ini sunt carii să ştie dirept ce le zic troianuri. Iară acesta iaste adevărul, că din oştirea acelui mare împărat, Traian Ulpie, sunt rădicate şi nu numai aici, ci şi pentr-alte ări. Aşa au făcut cum sau zis, pentru ca să rămâie nea-mului omenesc pomenire de mari şi de putérnice faptele lui. Iară de va fi şi altu cinevaşi făcut ca acélea din romanii voievozi sau împăra i mai nainte vréme, cum şi poate fi făcut (că to i puternicii stăpânitori ca acelea nevoiesc a lăsa pe urmă de mari faptele lor pomenire), acéia nu o ştiu, pentru că de la acest împărat încoace asémene acelora nemaifăcându-se, nici a mai pomeni vedem, unde rămâne de vor fi făcut şi al ii; iar pe numele acestuia au rămas de a să numi şi a să pomeni într-acest chip. Aşa deci Traian acesta începând războiul întâi cu dachii, 16 ai scrie Carion că s-au tras, într-acéle vremi crăind pe aici Decheval, carele era foarte om viteaz şi meşter la ale războaielor (precum şi Dion îl scrie în Istoriia vie ii lui Traian, ce face), şi bogat, şi mul ime de oameni avea. Pre-cum pre lesne iaste a socoti şi a créde neştine că aşa va fi fost; de vréme ce afară dentr-altă vréme trecută mai denainte, câte şi câte războaie gréle şi bătăi sângeroase făcuse între dânşii, care Decheval şi în vremile ce împără iia Do-mi ian la Roma, la anul de la înviiarea domnului 99, cu mari puteri s-au sculat împotriva lor şi nu pu ine réle şi stricăciuni au sim it inuturile romanilor de dânsul. Apoi deci, 16 ani neprestan, cu o împără ie mare şi putérnică ca aceia a romanilor, cum să pomenéşte, câtă putere şi câtă avu ie au trebuit să aibă de au putut sta atâta împotrivă şi a răbda. Însă, acea de apoi, văzând Traian că în lung să trage acest războiu şi gândind că multe să pot întâmpla dintr-acea zăbavă (mutătoriu foarte tuturor acestora fiind no-rocul), iel însuşi cu toată romana putére s-au sculat de au venit, şi, viind până la marginea Dunării, den jos de Cladova, sau apuct a face podul de piatră stătătoriu peste Dunăre, căruia şi până astăzi şi dincoace de Dunăre şi dencolo i să văd marginile şi începuturile cum au fost şi dirept ce loc au fost. Mai véde-să, zic, şi când scade apa la mijloc, şi alte col uri ca nişte picioare de zid; lângă care pod iaste şi Cetatea Severinul, dincoace mai sus oareceşi, care era făcută de Sever-împărat, mult încoace mai pe urmă decât Traian, împără ind acela, cum zice Carion, la anul de la Hristos 213, însă acuma spartă şi mult véche să véde. Acest pod mare minune şi mare lucru au fost şi aiave semn iaste de nespusa-i putére ce au avut acea împără ie. De care pod mul i istoresc şi mul i între alte minuni ce să vedea ale lumii îl număra, şi de meşteşugul lui cum l-au făcut, şi de altele câte de multe au trebuit până a-l face; iar de chel-tuială cu cât s- au făcut, iaste ădeînecrezut de a să şi spune; zic scriitorii, de acest minunat pod şi al ii mul i scriu. Iar şi Ioann e u, în cartea istoriilor lui, pu in mai pe larg şi făptura lui cum au fost, spune, şi căzute lui laude îi dă. Însă şi Dion, carele istoréşte ale lui Traian toate, mai pe larg de acest pod scrie aşa: cuvintele lui acéstea sunt: “După acéstea, Traian podul de piatră peste Dunăre a să face au grijuit, care toate alalte ale lui faceri mari departe le-au întrecut. Ale acelui pod, stau tot de laturi cioplite pietri picioarele lui, a cărora năl imea de 150 de picioare iaste, fără temeliile lor; lă imea de 60 de picioare cuprinde, şi de la unul până ălaî altul sunt depărtate picioare 170, şi cuprinde de la unul pănă la altul cu colaci”. Acum dară cât va fi fost de lung şi ce pod va fi fost, socotească cine poftéşte şi iaste grijuliv ca la acéstea a şti. Aflatu-s-au în Ardeal, poate-fi adusă de aici şi o piatră care au fost la capul podului pusă şi scrisă de acest pod cu acéste slove latineşti: “Providentia Augusti, vere Pontificis, virtus romana quid non domet sub jugum. Ecce rapitur et Danubius.” Care va să zică: “Providen ia lui Avgust, adevăratului Pontifex, putérea romană ce nu supune supt jug. Iată să răpéşte şi Dunărea.” Acest pod şi în banii acelui împărat Ulpie Traian să punea: de o parte de monetă bătea chipul lui, şi de céia parte tipăriia podul cu acéste slove şi zise: “Săenatusî Păopulusî qăueî Răomanusî optimo Principi.” Care aşa tâlcuiescu şi zice: “Sfatul şi norodul romanu, preabunului domn.” Aceasta au grijuit a tipări întru pomenirea minunatului pod, iproci. Care şi pănă astăzi într-acea monetă (adecăte într-acei bani) să véde, vrând în tot chipul acela să lasă pomenire nemoartă de mari faptele lui. Aşa deci făcând podul, au trecut şi el pe dânsul în ceasta parte, săvai că nici cât au şezut el acolo zăbovind până a să face podul, că lucrurile războiului nu să afla în odihnă şi în léne, ci dése bătăi cu vrăjmaşii săi făcea, şi prăzi, arsuri şi alte réle pren tot locul să vedea. Decheval încă nu într-un loc şedea, nici fără de mare grijă să afla, ci şi el cu toate puterile câte avea, şi tare să apăra şi de multe ori izbândiia; ci nici o potrivire, nice nici o asemănare având crăiia lui cătră Împără iia Romană, el din zi în zi tot mai slăbiia, că nici cu nici una dea tocma era, ca până în săvârşit să se poate bate şi să poată sta împotrivă-i. Acélea deci şi el cunoscând tocma atuncea mai bine, zic, cum că au trimis de câteva ori la împăratul Traian ca să se împace, cum şi alte dă i făcuse, şi şi toată biruin a-i să o închine împără iei lui, puind armele lui jos şi dare să lége şi şi pre to i robii romani câ i avea prinşi să-i sloboază (că mul i avea şi şi den oameni mari prinşi robi). Iar nicicum n-au vrut să-i priimească atunce acéle céreri şi făgăduin e, zicând că nu numai atunce umblă să înşale şi să adoarmă împără iia, îngrozindu-se de dânsa, ci şi alte dă i, de multe ori ca acélea au şi ispitit şi au şi făcut, iar apoi de nici una nu s-au inut. Pentru că zicea că şi alte dă i aşa făcuse, biruindu-se de romani, şi căzând la pace şi tari legături cu ei legând, apoi numai cum găsiia cât pu ină vréme, atunce numaidecât împotriva lor să scula. Scrie Zonara în Via a lui Traian, în tomul al doilea, că şi altă dată au oştit Traian împotriva lui, şi prea tare şi groaznic războiu au avut cu el, atâta cât măcară că roma-nii au biruit şi mul ime de vrăjmaşi au omorât, iar şi dintr-înşii încă atâ ia au fost de răni i întracel războiu, cât nemaiavând cârpe bărbiiarii de a lega ranele, şi auzind împăratul, însuşi ale lui haine nu ş-au cru at, ci le-au dat de-i lega, şi cetă ile cu destulă osteneală i le lua. Însă văzând Decheval că şi de scaunul crăiei lui să apropie, atuncea au trimis soli de pace la Traian cu multă rugă, făgăduind că şi armele, şi meşteşugurile cu care bătea cetă i şi războaie, şi pre meşterii aceia să-i dea, şi apoi şi ce va pofti el, să facă. Şi aşa viind şi el însuşi la împăratul, la pământ plecându-se, s-au închinat împăratului. Aşa deci în Italia Traian întorcându-se, solii lui Decheval cu dânsul i-au adus, pre carii înaintea a tot sfatului romanu ducându-i, armele lor acolo ş-au lepădat, şi mâinile strângându-şi în chipul robilor, mult şi cu multe cuvinte s-au rugat, şi aşa pacea făcându-şi, iară le-au dat armele şi s-au dus. Însă Decheval nu prea mult trecând, iară de noao hicle-nie să apuca, tocmélele şi legăturile silind şi stricând; însă cunoscând că el n-are de-a tocma puteri de fa ă ca să se bată, au început pe ascuns hicleşug, pe Traian să omoară, ci de el foarte să temea şi să îngroziia, cunoscându-l mare şi tare ostaş. Într-acesta chip dară au început hicleaşugul: ştiind el că de acel împărat lesne să apropie omul şi cine va grăiaşte cu dânsul, el au aflat oameni ca aceia, carii să zică că au fugit, şi apropiindu-se de el, să-i grăiască, şi de vor putea, să-l omoară. Aşadară mergând, dintr-aceia unul, s-au cunoscut că umblă apropiindu-se de împăratul cu hicleşug. Aşa deci, prinzându-l şi dându-i strânsoare, au mărturisit lucrul şi cum i-au trimis Decheval, iproci. Atunce a doa oară sculându-se Traian cu mai mare mult decât întâi putere, ca să-l în érce de toate acéle nestâmpărări şi hicleşuguri ale lui, au mers asupra lui şi au jurat, zic, că până nu va dezrădăcina şi pe el, şi pe tot acel rod de oameni, nu va lăsa, cum în cea de apoi au şi făcut. Însă romanii temându-se şi de acéia au făcut aşa, adecăte ca nu cumvaşi vreodată când ar încépe a scădea şi a să mai pleca împără iia lor, ei aflând vréme, ca nişte nedomoli i şi nedumestici i vrăjmaşi pururea nevindeca i cătră romani, ar fi făcut răscumpărare tuturor câtora au pă it de la dânşii, şi ei ar fi silit nu numai a surpa de tot Împără iia Romană, ci şi numele roman să-l stingă şi să-l piarză de pe fa a pământului, cum şi al ii mul i au silit a face, ci n-au nemerit. Acéstea dară împără iia socotind şi sfătuind, acéia mai timpuriu cei a o face decât al ii, la cale pusése să o facă, precum au făcut şi în vremile céle ce împăra ii monarhi încă la Roma nu era; ci numai aleasa boierime şi capetele céle mari otcârmuia împără iia (cari au inut aşa dupe uciderea craiului lui Sexest Tarcfinie, celui ce-i zicea şi Trufaşul, care au călcat şi casa Lucre ieăiî romane, cei cinstite şi în élepte). Multă mul ime de ai pănă la Iulie Chesar, fiind atuncea dar voievod oştilor romane S ipion African, acolo în Africa mergând, de unde şi numele-i African au rămas, şi biruind cu mare putére domniia şi tăriia carthagénilor ce înfloriia şi ia atunce, cu multe bunătă i. Însă romanii den fa a pământului şi marea cetate acéia o au sfărămat, şi toată biruin a lor o au răsipit. Aşa Numan ii, cetă ii marei şi frumoasei în Spania, S ipionu Emiliu şi minunatului pe atunce Corinthului în Elada, Muămmiusî, au făcut, den temelie sfărămându-le şi răsipindule, pentru că supuse fiind lor, iale să hicleniia şi ucidea pe romani. Şi altora ca acelo-ra aşa au făcut, măcară că romanii acélea mai mult ca să dea groază şi spaimă vrăjmaşilor şi supuşilor lor celor neascultători le făcea. Căci într-alt chip acea împără ie foarte au stătut direaptă şi milostivă, şi era priveghetoare în toate céle cuvioase şi dirépte, mai mult decât toate alalte monarhii şi stăpăniri câte au stătut în lume şi pănă astăzi stau, precum toate istoriile scriu de dânşii, pre larg arată. Afară, zic, după ce au venit samoderje ii împăra i, au mai bine tirani, cum le zic, că apoi ei apucând împără iia şi vrând fieştecarele a împără i cumu-i va fi voia, nu dupre cum legile şi obiceaiurile lor era puse. Atuncea deci unii dintr-înşii, nu domni sau oameni să par că au fost, ci mai răi şi mai cruzi decât fiarăle céle nedumestecite şi mânioase, şi decât aspidele şi vasiliscii cei otrăvi i şi venina i, cum au fost Caie Caligula, Dome ie, Neron, Dome ian, Diocli ian şi al ii ca ei mul i. Şi nu numai la dânşii au fost ca acéia, ci şi la alte neamuri şi domnii, precum şi pănă astăzi unde şi unde nu lipsesc de a nu fi de acei cruzi tigri şi venina i balauri, stărpituri şi terata, fiind din neamul omenesc, iar nu rod omenesc. Aşadar, sculându-se Traian cu toată putérea-i şi în mai înlăuntrurile ării intrând o dată şi altă dată, mare şi tare războiu cu Decheval având, nu pu ină vărsare de sânge dintr-amândoao păr ile sau făcut. În cea de apoi însă, Decheval biruindu-se, au fugit, trăgânduse cătră Beligradul Ardealului, căci acolo îi era şi scaunul crăiei. Ci nici acolo nu s-au putut amistui, că iată oastea romană trecând mun ii Carpatii (că aşa aceştea mun i to i carii curmează ara aceasta de cătră Ardeal, să chiamă, dupe cum scriu gheografii), şi acolo arzând şi sfărămând, nici acel Decheval au mai putut scăpa, ci şi pre el prinzându-l, zic, cum să-l fie omorât. Al ii zic cum el însuşi să-şi fie făcut moarte, dupe atâtăeîa nenorociri ce i să întâmpla şi vedea că tot şi cu totul să pierdea şi cum că tot va cădea în mâna lor pe urmă, ci viu să nu fie. Atunce deci începând mai vârtos şi cu deadinsul a-i cerca şi avu iile lui, zic, cum multă sumă şi mare bogă ie să se fie aflat acolo în cămările polatelor lui; şi multe şi ascunse, zic, că au fost, care le-au descoperit şi le-au ivit unul dintr-ai lui oameni, pentru că foarte ascunse le inea. Acest fel de meşteşug de a le ascunde, varvarii aflând, adecăte, zic că acolo în apa ce trecea pe lângă polate, abătând întâi apa de a cură pentr-alt loc, mare foarte groapă făcând şi cu léspezi pardosind-o, şi pe dasupra bine tocmind-o, iar au dat apa peste acea groapă, ca o peşteră mare făcând-o şi acolo mult foarte într-însa aur, argint şi alte scule ce ştiia că de apă nu să strică, punea. Care ascunzătoare foarte cu nevoie era să se afle, mai vârtos că nimeni nici o ştiia; pentru căci, când o au făcut, robi au adus de o au săpat, şi apoi pre to i pre aceia au pus de i-au omorât, ca să nu iasă cuvântul şi acea taină la nimeni, afară. (Ci iată că nici o taină, nici nici o ascunzătoare lumească, dupre nemincinos cuvântul domnului, la Luca 8, nu e, care să nu să afle şi la iveală să nu iasă.) Al ii zic că le-au ivit acélea şi le-au spus un boiariu mare, romanu, ce în mul i ani l-au fost inut acel Decheval rob acolo. Acesta dară poate-fi, că domirit şi mare om fiind, şi ca acélea multe va fi iscodit, ca să ştie şi să poată cunoaşte, pănă în câtă putére avea acea crăie, de să punea aşa tare împotriva romanii împără ii de a să lupta şi a să apăra. Deci şi acélea spuindu-le şi aflându-le, le-au luat romanii şi câte au cunoscut că ar fi fost de zăticneala lor, toate le-au stricat şi le-au dărâmat. Aşa deci Traian supuind şi desăvârşit domolind toată Dachia, şi socotind ca să o tocmească într-acelaşi chip, de la care să nu mai aibă alte turburări, nici să le mai vie alte griji, au poruncit du prenprejurele biruin elor sale de au adus romani lăcuitori de i-au aşezat aici, şi şi dintr-a sa oaste au lăsat câ i au trebuit de a-i lăsa, ca să se aşaze aici, rămâind lăcuitori acestor ări, carii şi pănă astăzi să trag, cum vom arăta, dintr-aceia. Însă nu că doară den dachi nici unul n-au mai rămas, cât pustiindu-se de tot, şi nemairămâând nimeni cine a lăcui acéste pământuri, au pus Traian şi au aşezat romani, ci numai a lor crăie să nu mai fie, nici capete dintr-înşii poruncitori să nu rămâie, nici al lor nume de stăpânire să nu să auză, ci numai de romanu. Iar şi den ei al ii au mai rămas, că iată şi Lichinie de neam dac să trage, cum scriu mul i, însă de proşti oameni era; iară apoi la Roma mergând şi la mari oameni slujind, fiind poate-fi şi om de slujbă, aşa au ajuns de mare, cât şi pe Constan ia, sora lui Costandin-împărat celui Mare au luat, pre carele şi so împără iei l-au făcut, şi împotriva lui Maximin tiranul l-au trimis cu oaste, şi la Tarsu l-au biruit. Însă nici din pieptul acestui Lichinie au lipsit tirăniia, că şi cătră al ii crud era, iară cătră creştini nesă ios gonitoriu şi muncitoriu. Însă marele Costandin nu l-au lăsat aşa, ci împreună cu fiiu-său Crispu, cu mare oaste împotrivă-i au mers, şi şi el cu oaste ieşindu-le înainte la Odriiu, având mare războiu, au biruit foarte pre Lichinie. Fugind, deci, el în Bithinia, iară încépea a strânge oaste; însă văzând că nu-i va mérge, trimite pe so iia sa la frate-său Costandin de-i face pace şi-i iartă viia a, însă cu această tocmeală: ca fără de dregătorie să şază, să se odihnească, la Solon dându-i loc. Iar el rău fiind învă at şi neastâmpărat în réle, trecând câtăvaşi vréme, iar începea a să mişca spre tulburări şi a-şi strânge oameni asémenea lui. Însă ai lui Costandin ostaşi, fiind la Solon păzitori, acolo l-au ucis şi au stins şi pe acel tiran, ca pre Diocli ian, Maxentie şi Maximin, cură ind lumea de împu iciunea tirăniei lor, iproci. Acest dar Lichinie, cum zisem, au fost de fel dacu, săvai că foarte pu ini rămăsése (zic istoriile) de atâta ăaîmar de ai, ce într-înşii grele oşti şi nespusă mul ime de vrăjmaşi au stătut şi au bălăcit, pre carii cu sabia şi cu foc i-au stins. Şi încă den câ i şi rămăsése, cum s-au zis, doar cu viia a numai ce era, că alt tot supt nemilostivii ostaşi să mistuise şi să topise. Aşadară Traian au aşezat lăcuitori romani în Dachia, cum to i istoricii adeverează şi aiave şi pănă astăzi în Ardeal, în multe locuri, să văd în pietri scrise, epigramata şi altele în numele lui, cum şi la Cliuj, zice Gulielmu şi Ioann Blau, în Noul Atlas, că deasupra unii por i ceastă epigrama ăaî lu Traian să vede scrisă (însă latinéşte): “Traiăaîno pro salute impăeratorisî Antonini et M. Au-relii Cesaărioî milites consistentes manipio posuerunt.” Şi de aice apoi Traian sculându-să, s-au dus în păr ile Răsăritului cu a dooa mare oştire, unde Armenia toată o au luat şi Asiria, pânăălaî Arvile parte au supus. DE DACHIA PE SCURT IAR VOI MAI ARĂTA, CÂT ZIC CĂ AU FOST DE MARE ŞI CU CE PĂRŢI S-AU HOTĂRÂT Filip Cloverie gheograful şi pe Dachia scriind-o, zice: “Dachia pe dencolo de Dunăre să hotăraşte cu musii (adecăte cu sârbii, iproci). Dachii însă, zice, neam schitic iaste, crud, vrăjmaş, şi varvar, iară ara acéia Dachia, despre miază-noapte să hotăraşte, zice (pănă la un loc va să zică), cu mun ii Carpatii şi cu apa Prutului (adecăte despre ara Leşască să cotéşte); de cătră răsărit, iară zice, cu Prutul să hotăraşte şi cu Dunărea.” Ci aici acest gheograf să véde că foarte greşaşte, pentru că câtvaşi scurtează den cât au inut şi ei atunci, de vréme ce nu pănă în Prut, şi pănă astăzi să văd inuturile, ci pănă în... Nipru, cum mai sus s-au semnat dintru a lui Bonfinie istorie: că între Nipru, care dă în Marea Neagră, să cuprindea ghetii, iproci. Ci mai bine iaste şi mai cu socoteală, să se zică, că de cătră răsărit să hotăraşte cu Niprul..., adecăte despre Vozia şi despre Crâm. Iar de au greşit Cloverie şi de aceasta ca şi de altele multe, nu iaste a ne minuna, nici atât a huli, căci şi de aceasta arătat-am pricina mai sus, din ce vine; adecăte, că aceştea scriitori, carii scriu mai toate şi de toată lumea, câtă pănă astăzi cunoscută iaste, n-au umblat să vază ei însăşi, céle de care scriu, care nici nu putin ă iaste cuivaşi în lume să poată umbla toată lumea, şi toate aşa pe amăruntul să le poată vedea şi şti, cât nici într-una, nici să greşască, nici să scază. Ci dar aceştea mai multe auzindu-le de la al ii ce umblă, unii într-o parte, al ii într-alta, unii cu negu ătorii, al ii ca să vază numai lumea, întreabă şi scriu ale lumii lucrurile, oraşele, apele, mun ii, neamurile, obiceaiurile lor, legile, roada acelor pământuri ce dau, ce lucruri să află într-însele, ce nu să află şi ca acéstea de toate. Décii ca acélea de la unii într-un chip, de la al ii într-alt chip, dupre părerile oamenilor, cum sunt în elegându-le şi luundu-le, lui încă ce-i iaste părérea că ar fi mai adevărul, zice şi scrie. Deci, care iaste bine şi direaptă, pe ia stă aşa nemişcată, iar care greşită şi smintită iaste, trebuie cei ce mai bine vor şti, de acel lucru să îndreptéze şi să direagă. Însă de către amiazăzi Dachia să hotăraşte cu Dunărea, şi de cătră apus, zice Filip, cu apa ce să chiamă Patisul, întru care hotară, cuprindu-să astăzi, zice, partea a ării Ungureşti, mai sus zisa şi Ardealul şi Valahia (adecăte ara aceasta) şi Moldova. Însă vlahii, aceşti gheografi şi mai to i istoricii câ i scriu de aceste ări, zicea şi Moldovei şi ceştiia; apoi o împarte în doao, una de sus; alta de jos, îi zic. Le zic şi: mai mare şi mai mică; cea de sus, adecăte şi mai mare, Moldova; cea de jos şi mai mică, ara această Muntenească numeind, cum îi zic mai mul i aşa; că Rumânească numai lăcuitorii ei o chiamă, şi doar unii den ardeleniăiî rumâni, pentru că şi aceia şi ceştea numai când să întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumâni; iar moldovénii să osebesc de să răspund: moldovani, săvai că şi ei sunt de un neam şi de un rod cu ceştea, cum mai nainte mai pre larg vom arăta cu mărturiile multora. DUPE CE AU AŞEZAT TRAIAN PRE ROMANI ÎN DACHIA, CUM S-AU ŢINUT ŞI PĂNĂ CÂND TOT AŞA AU STĂTUT Traian Ulpie aşezând deci romani lăcuitori aici şi puind capete şi otcârmuitori romani toatei Dachii (însă nu craiu, ci numai voievozi, precum şi pentr-alte ări supuse ale lor era, den crăie inut mai mic, făcând-o), s-au întors, şi iar la Dunăre viind, acolo de céia parte au făcut Nicopoia, precum şi al ii istoresc, şi Bonfinie într-a trea decadă, a adoaoăi căr i a lui, carele aşa scrie: “Necopoi doao sunt, una mare, alta mică să chiamă; cea mare dincolo de Dunăre, cea mai mică dincoace. Şi cea mare Traian, cea mică Adri-ian au zidit, în pomenirea supunerii acestor ări” (săvai că şi Bonfinie dintr-a altor scriitori zise, zice şi el). Însă acel Adriian, ce să zise că au făcut şi el cea mai mică Nicopoe, care, dupre zisele acestor istorici, îmăiî pare să fie ce-i zic astăzi Turnul, carele dincoace de Dunăre împotriva Nicopoii iaste; acela dară era nepot lui Traian, de nepot, căruia aşa-i era numele: Publie Eliu Adrian, carele dupe Traian el au stătut împărat. Ci dar de crezut iaste că, vrând ale unchiu-său fapte şi lucruri să le mai întărească încă şi să le păzească, şi acea Nicopoe au făcut, şi altele au mai întărit şi au inut pen multe locuri, şi la Roma, cum să véde. Om foarte învă at, în elept, bun şi ostaş mare era, precum şi în via a acestui împărat câ i o scriu, să véde pe larg, cum au fost de vrédnică şi de mare. De acolo apoi sculându-se Traian, iară cu mare putére, cătră păr ile Răsăritului s-au dus, precum pu in mai sus am semnat, unde şi pre arméni şi pre parti pănă la Arvile au supus. De acolo iară câtvaşi trecând, iarăşi, gătindu-se bine de oştire, au mersu, cătră Asiria, împotriva ovreilor, carii rădicase cap împotriva romanilor ce să afla la Eghipet, la Chiriiani şi la Chipru, carii zic că au fost ucis ovreii pănă la 40.000 de oameni, şi nu numai atât au făcut, ci şi carnea ucişilor au mâncat şi cu sângele lor pe obraz s-au uns. Această dară crudă şi vrăjmaşă obrăznicie şi cutezare a ovreilor au făcut pe Traian de cu mare putere au mers asupra lor, ca să potolească acea răzmiri ă şi săi pedepsească. Miră-să însă mul i acea sculare a ovreilor şi grozăvie ce făcuse şi romanilor, şi creştinilor, câtora să aflase atuncea într-acéle păr i, dei ucisese aşa, ce îndrăznire şi nesfiială să fie fost? Că iată, de la TitVespasian, dintr-al doilea an al împără iei lui pănă la al optsprăzéce, adecă a lui Traian ce era atunci, numai ce trecuse ani 34, şi nu să domiriia nici şi-aducea aminte ce pă ise; că atuncea ei iar sculându-se şi rădicând cap, au mers asupra lor acel împărat Tit, fiind de la Hristos ai 72 şi, ocolind Ierusalimul şi cetatea, o au fărămat, şi bisérica cea mare ce avea atuncea ovreii o au ars şi o au stricat, şi au tăiat atuncea romanii mai mult ovreii de 300.000 de ovrei, cum pe larg istoriile dovedesc. Ci dar cu acéia nu să îndestulise, ci şi în scurta vréme acéia iar ca acélea scornise şi făcuse, cum mai sus s-au zis. Ci poatefi, cum zice şi Carion în cronica lui în Via a lui Vespasian, unde mai pe lat cevaşi acéstea istoréşte; că fiind de la Dumnezeu să pa ă, cei ce sunt vrăjmaşi lui, cum era ei lui Hristos domnului şi Dumnezeului nostru, acéstea spre pieirea lor le întărâta şi le făcea, ca să se răscumpere desăvârşit sângele cel nevinovat al spăsitoriului lumii, ce pe cruce l-au vărsat nelegiui ii ovrei. Într-acéia deci gătindu-se Traian şi spre acéia vrând a să porni să meargă, boala idropiii viindu-i, şi pănă la Chili-chia mergând, acolo au murit, împără ind ani 19 şi 6 luni. Acéste trei mai mari oştiri făcând el cât au împără it, adecăte al dachilor, cum s-au zis, al arménilor, al parthilor şi acesta al ovreilor, de ar fi mai trăit, l-ar fi săvârşit, afară de altele multe ce mai mici le socotiia şi afară din câte mai nainte de a fi împărat, nenumărate războaie ce au făcut, trimi ându-se încolo şi încolo hatman mare au serdariu, cum îi zicem, şi mai nainte şi împără ind Nerva cel Bun, dirept şi milostiv împărat şi cătră creştini blând, şi făcătoriu de bine, carele pe Traian, dupre dânsul a împără i el l-au ales şi l-au lăsat în scaunu-i. Însă moartea lui Traian au zăticnit atunce oareceşi vrémea de au mai zăbovit acea oştire pănă a mérge la acei ovrei, iar nu că doară au rămas lucrurile aşa lăsate şi îngăduială s-au datacelor hicléni ovrei, ca deprinzându-se cu d-acélea, să rămâie în nărav. Ci iată Eliu Adrian, nepotul de nepot al lui Traian, cum s-au zis, stând dupre dânsul împărat, şi trecând oareceşi vréme până a-şi tocmi altele ale împără iei, fiind proaspăt împărat, că era destule turburate, atuncea mai vârtos în Asiria, începute de Traian unchiu-său fiind. Deci numaidecât spre acel războiu s-au gătit. Săvai că zic că pănă a mérge el încă acolo însuşi, den Britania chiemând pre un Iulie Sever-voievod, ostaşi foarte vrédnic, l-au trimis în Siria, ca să mai potolească aceea turburare şi gâlceavă ovreiască, ci nici acela n-au cutezat bătaie mare să facă cu acei preaîndrăzne i tâlhari, ci au lungit războiul, între care vréme puterile ovreilor să mai întărise. Aşa deci apoi, Adrian mergând în Siria cu mare şi tare gătire, luund multe alte coştéie şi stricându-le, apoi au mers de au ocolit cetatea carea-i zicea Veturon, trei ani şi şase luni bătând-o, fiind tare şi cu mul ime de oameni păzită, cum zice Carion. Acolo mul i deci în bătaie pierind, şi mai mul i de foame şi de ciumă murind, cu sila şi cu biruin ă o au luat. Şi acolo au ucis şi pe capul turburării şi hicleniei, căruia îi era numele Vencohab; al ii acestuia îi zic Coteva, căruia apoi pe urmă ovreii îi zicea Vencomba, adecăte fiiul minciunii, cum îl tâlcuiesc ei, căci că el mai nainte să trufiia şi zicea să iaste Mesia, mântuitoriul iudeilor. Însă dupre ce s-au luat cetatea şi cu bătăile dupre afară ce să făcuse, puind de au numărat mor ii, să vază câ i vor fi, s-au aflat zic cinci sute de mii de ovrei, afară de cei ce de foame, de ciumă au murit, pre carii nu i-au putut mai număra. Şi atuncea putérea ovreiască cât mai fusése, s-au sfărâmat şi s-au zdrobit. Acéstea Carion în Via a lui Adri-an, măcar că can pe scurt, le istoréşte; iar Ioannu Zonara, om învă at şi vrédnic credin ii, dintre istoricii greci, zice unde scrie şi el via a lui Adrian, că, afară den câ i de foame, de ciumă, de arsuri au murit, numai în bătaie, câ i au căzut numărându-i, s-au aflat 580.000 de ovrei, şi cetă i le-au luat 50 foarte tari; iară coştéie şi sate mai alése, care avusése, 985 le-au sfărămat, iproci. Aşadară Dumnezeu părintele ştie răscumpăra sângele fiiului său unuia-născut, şi aşa ştie fieştecăruia den vrăjmaşilor lui a răsplăti şi a da, şi celora ce poruncile sale calcă, plătind păcatul părin ilor pe feciori, pănă la al treilea şi al patrulea neam, cum singur Dumnezeu zice, la Nu-mere, capete 14 şi la ftoro zacon, cap. 5, pre carii încă îngăduindu-i şi lăsându-i în via ă câteodată şi în putére să văd că sunt cevaşi noroci i, care acéia o face noianul bunătă ii şi adânca în elepciunea lui Dumnezeu, pentru ca doară s-ar pocăi oamenii şi de la întunérecul relelor s-ar întoarce la lumina bunelor. Iar ei neluând-o că acea îngăduială iaste despre partea miloserdiei lui Dumnezeu, ci den destoiniciia lor, că ce să văd aşa, prind nărav şi aşa nemaicurmându-l de la dânşii, cad şi ca într-acéle stingeri şi cu sunet să piiarde pomenirea lor, cum cântă şi împăratul proroc David în psalmăulî 9, precum şi a ovreilor s-au pierdut, vedem, împără iia, stăpânirea, preo iia şi alte bunătă i multe şi pănă la sfârşitul lumii vor să fie pierdute şi stinse. Iară de noi, carii crédem într-însul fiiul lui Dumnezeu, fie-i milă şi paza lui afle-se pururea cu câ i învă ăturile şi poruncile lui in şi păzescu. Acéstea ce zisem până aici, pentru al ii doară să par că am ieşit din vorba noastră, însă nu gândesc că fără cale sunt puse, de vréme ce acéstea şi mai multe decât acéstea, măcară de am putea şti luminând mintea noastră cu céle ce în lume mari fapte, de mari oameni scrise au rămas, şi acéstea voia lui Dumnezeu îngăduindu-le, ca iară pren oameni minunile sale să săvârşească şi să rămâie cunoscute rodului omenesc. Toate învă ătura şi ştiin a descoperindu-le şi în lumină puindu-le şi lăsându-le, ca să putem încă cunoaşte şi să ştim lucrurile bunilor şi a răilor, a vrédnicilor şi a nevrédnicilor, ale legiu-i ilor împăra i şi ale tiranilor; ca pre cei buni şi vrédnici să lăudăm şi bine să cuvântăm, şi pre cei răi şi cruzi să ocărâm şi rău să-i pomenim. Aşijderea ca rélele să gonim şi să fugim, şi bunele să îmbră işăm şi să urmăm. Aşadară, cum s-au zis, romanii aici aşezându-se mul ime de ai supt acea împără ie, ascultători au fost. Însă, într-acea cursoare de ai, pănă când iar s-au mai descoperit numele acestor lăcuitori de aici, ce să vor fi făcut şi ce să vor fi întâmplat, nu ştiu, că nici scris, nici pomenit de al ii nu aflu. Însă să véde cum aicea de la Roma fiind otcârmui-tori ărâi mari oameni şi de mari neamuri veniia (cum să va arăta şi de Corvin, dupe cum scrie Bonfinie). Ca aceia dară viind pre aici să aşeza şi ei lăcuitori pământurilor acestora făcându-se, cum şi pentr-altă parte aşa neamuri mari, de multe ori mutându-se den moşiile lor, acolo să alcătuia şi să aşeza. Şi nu numai la romani aceasta se véde că au fost, ci şi la eleni şi pe la alte roduri omeneşti. La eleni, cum dupre Alexandru Machidon voievozii lui cei mai aleşi prin ările céle mai mari şi mai bune în Asiia au rămas şi s-au aşezat, precum Ptolomeu Lagos la Eghipet, Antioh în Siria, Antigon la ăMachedoniaî, şi al ii mul i într-alte păr i, şi şi feciori şi nepo ii lor pe urmă multe neamuri moştenire le-au rămas acéle ări. Aşa şi aici dară au rămas de aceia, şi până în vremile de pre urmă s-au tras; şi doară vreo rămăşi ă de ale acelora şi până astăzi, de nu aici, iar în Ardeal pot fi, cum unii den Ha ag adeverează şi să in să fie. Acum dară, acéstea şi acéştea aşa viind şi fiind, iată mai încoace numele vlahi le-au răsărit, şi aşa şi până astăzi să trage. Ce dară ce de acest nume să zice, şi de când acest nume să zice, şi de când acest nume le-au rămas mai osebit al lor, de nu le zic al ii acum nici dachi, nici gheti, nici romani, ci vlahi mai ales. Iată istoricii ce zic de dânşii şi gheografii voi arăta, măcară că şi ei între dânşii în zise să învârstează. VLAHII DE UNDE SĂ ZIC VLAHI, SAU ALT NUME IAR MAI TOT AŞA, CĂRUIA SCRIITORIU CUM I-AU PLĂCUT PUIN-DU-LE NUMELE ŞI MAI ALES DE UNDE SĂ TRAG EI Întâi Antonie Bonfinie, într-a doao decadă a apatra-i căr i, zice aşa: den legheoanele lăcuitorilor ce de Traian şi al ii ai romanilor împăra i era duse în Dachia, valahii au izvorât. Cărora Pius zice că de la Flac, cuvântare nem ească, vine vlahos, că aşa au vrut să le zică. Iară noi, zice el, împotrivă am socotit a le zice, adecăte etimologhia făcân-du-le de la cuvântul grecesc ce să zice ăî, adecăte aruncând săgeata, pentru că foarte era iscusi i în meşteşugul săgetatului. Iar unii iar el zice, că numele să li să fie pus valahi, dupre fata lui Dioclitian, ce o chema aşa, care o măritase dupre un Ioannu, domnul ce era atuncea aceştii Dachii; acéstea Bonfinie zice. Carionu în cronica lui, într-a patra carte, în via a lui Isachie Anghel, împăratul arigradului, ce scrie, zice acéstea de vlah: “Întâi dar cât eu îmi aduc aminte, într-această istorie în carea să numesc vlahii, cărora scriitorii greceşti vlahi şi blahi le zic; de unde numele lor; în ce vréme, cu ce prilejuri s-au ivit şi s-au cunoscut aceştea;...? Eu cu adevărat nu ştiu, dirept că lăcuiesc în vechea Dachie, carea pe urmă o au inut gotii, iproci.” Şi mai în jos iar scrie şi zice: de începătura acestui neam mie mi se pare că necuvios iaste a zice că împăra ii Răsăritului, adecăte ai arigradului, în elege pe gotii, gonind pre unii depre acéle pământuri, pre al ii tăind, locurile acélea dupe vechiu obicéiu, le împăr iia ostaşilor bătrâni, ca de acolo plata lor să-şi ia. (Doară eu zic ca, cum turcii dau acum spahiilor timaruri de la acéia de atuncea luând pildă), şi mai vârtos pe acolo îi aşeza împără ii, zice, ca să potolească şi să strângă gâlcevile ce dése făcea sarma ii (adecăte léşii). Între carii ostaşi mai mul i era romani, precum şi limba adeverin ă le iaste, carea den letinească stricată iaste. De la aceşti romani, dară, purces iaste numele valahilor, iproci. Iară cum zic, zice unii, că de Flac, voievodul lor, li să trage numele, acéia ca o povéste iaste. Mai zice iarăşi can necunoscu i era valahii, pănă când în odihnă asculta de împăra ii arigradului; iar iarăşi cunoscu i fură şi la lumină veniră, dacă începură a să amesteca şi a să adaoge cu sarma ii, vecinii lor, de carii fură şi îndemna i să se despar ă şi să se dezbată de supt ascultarea împără iei, carea şi începură a o face, iproci. Mai zice acesta: în vremile de apoi, un neam al vlahilor era în doao împăr it şi în doao domnii osebit; ci dară ei ce cătră răsărit şi către miazănoapte lăcuiesc. Podolii vecini, Moldova să chiamă; iar cei ce cătră miazăzi şi cătră Transelvania (care Ardealul să chiamă), Valahia să numeiaşte — şi ca acéstea acel Carion scrie şi zice. Însă, acesta şi alal i mai to i ca acesta istorici din ceşti mai dincoace ai, istorescu lucrurile valahilor, de când au pogorât domni din Ardeal a lăcui acéstea, dupe cum arată şi scurte létopise ele acestor doao ări, că pogorând ei pe aici şi cuprinzând locurile şi pământurile acéstea, cu ce puteri vor fi avut aceia atunce, şi adăogându-se du pren multe păr i oameni pentru bişugul şi bun lăcaşul acestor pământuri, mai vârtos şi crescând domniile, s-au făcut şi iale putérnice, dupre cât şi locul le-au ajutat; şi iată că mici şi înguste domnii pre lângă alte crăii şi împără ii, şi să văd şi sunt; iar mari şi tari lucruri, şi domnii acestora au lucrat şi au făcut oarecând, cum mai nainte să vor vedea faptele lor. Martin Cromer, carele de ijderenia şi de lucrurile léşilor şi via a crailor lor istoréşte, într-a 12 carte a lui, unde şi via a lui Cazimir-craiu celui mare scrie, vrând să arate şi el de rumânii aceştea, au cum le zic ei valahii, de unde să trag, acéstea zice: “Dachia, dupre cum o scriu vechii gheografi, apa Tyrii, căriia noi zicem Nistrul, despre acea parte a Sarma ii, carea noi Rusia şi Podolia iaste, o desparte; de cătră apus cu iazighii metanastii să hotăraşte, despre răsărit cu apa Nerasul, căruia noi Prutul acum îi zicem, şi cu Istrul, adecăte cu Dunărea, că aşa să chiamă; de cătră Misia cea de Jos, carea acum Bolgaria, iaste, şi de cătră amiazăzi cu acéiaşi Dunăre să desparte, adecăte de Misia de Sus, carea acum Bosna şi Sârbiia iaste. Acéia dară (adecăte Dachia) dupre atâtea războaie ce cu romanii au făcut, în cea dupre urmă de Traian-împărat, precum scrie şi Eftropie, s-au supus şi în chipul inutului adusă iaste. Ci dară, de vréme ce de oştile ce în mai suşii ai sorbită şi stinsă au fost, mul ime de oameni den toate păr ile romane, acela împărat ca să lăcuiască şi să sălăşluiască pământurile acéstea şi cetă ile au adus. Însă nu aşa mult dupre aceia supt Galianu şi apoi supt Aurelianu împăra ii, varvarii acéia ş-au răscumpărat. Dupre acéia iar gotii, supt Gra ian-împărat, acéiaşăiî Dachie o au cuprins.” Ci dară eu, aceasta ce zice acel Cromer aici, nu mă poci domiri ce au vrut să zică, şi de ce varvari zice? Adecăte supt Galianu şi supt Aurelian, varvarii, zice ş-au răscumpărat, adecăte dachii poate-fi; şi apoi iară zice că, supt Gra ianu, gotii o au cuprins, adecăte iară pe Dachia. Ci acéstea ce zice cu răscumpăratul dachilor, nicecum nu o va dovedi de céle ce mai sus s-au zis: una, căci iară el au zis că din mai suşii ai ce atâtea războaie între ei s-au făcut, ei s-au sorbit şi s-au stins: pentru cari Traianu au adus apoi nesocotită mul ime de romani du pretutindenea, de i-au aşezat aici lăcuitori cetă ilor şi pământurilor stăpânitori. Dară deaca au fost aşa stinşi şi topi i, cât mai nimenea de acei dachi au fost rămas, iară de-au şi fost pu ini rămaşi, săraci şi becisnici au fost rămas şi aceia, cum şi de crezut iaste, precum mai to i scriitorii într-aceasta să potrivesc de istoresc. Când luară dară atâta putére, şi când li să întoarse tăriia de să-şi poată răscumpăra şi izbândi pe atâtea sume de romani şi atâta putére ce era a lor şi acolo de pază şi de otcârmuitura lucrurilor? Mai iaste încă şi céia ce zice că, supt Gra ianu, gotii o au cuprins şi o au luat; iaste dară aici să întrebăm iară pe acest Martin: dară de la cine o au luat? Că de va zice, de la romani, iată dară că nimic varvarii nu ş-au fost răscumpărat pe romani, ci iară a romanilor au fost; de va zice de la varvari, adecăte de la dachi, dară ce treabă au avut a zice că, împără ind Gra ian, gotii o au luat Dachia, de nu au zis mai bine; Dachia carea au fost luată şi cuprinsă de romani, şi iar ş-o au răscumpărat varvarii, acum o au cuprins gotii. Şi nici aceasta o va putea zice, căci cum s-au zis den istoriile altora că şi dachii, şi ghetii dentr-o fântână cu gotii sunt, încă mul i şi gotii pre atuncea le zicea, că tot schiti era, şi tot dintr-a Răsăritului Schitie era şi aceştea to i au izvorât, cum şi ungurii şi al ii, cum să va arăta: măcară că acum mai ales gotii, şfe ilor şi dachilor zic, încă şi la Crâm de aceia oarecând au lăcuit, cum şi pănă astăzi de împăra ii greci, inuturi acolo fiind, goti le zicea; creştini sunt acum, iaste şi mitropolit acolo, grecescu, carele ascultă de patriarhul arigradului, de-i zic încă ei Gothias. Deci, dar, să ştim că gotii, când au cuprins acéstea supt Gra ian, de la romani au luat, iară dachii nici au mai răscumpărat, nici s-au mai sculat dintr-acéia niciodată. Ci dară de aceasta iertându-ne, Martin Cromer, căce nu-i cré-dem la céle ce mai nainte zice de valahi (adecăte de rumâni, cum le zicem noi) acum însă mergu cu dânsul. Iară el de ar zice aşa: dintr-acea amestecătură a rumânilor şi a varvarilor, cu dările şi luorăle ce făcea între ei şi cu a însurărilor amestecături, valahii au răsărit limbă noao din cea veche a lor varvară şi romană, ruptă şi amestecată au, şi cu acéia să slujesc. Foarte multe însă in cuvinte letineşti. Săvai că şi rusască limbă, şi slovenească a o inea obiciuiescu, au doară căce li-s prea vecini şi au multă amestecătură cu ei, au doară căci de slovéni şi acea ară, precum célelalte într-acea tragere, carea de la Balta Meotidii pănă în Marea Adriatică supusă au fost, precum aceasta în cartea lui cea dintâiu mai pe larg au arătat, cât au coprins acei slovéni ce zice, din carii astăzi sunt sârbii, bulgarii, bosnénii, léşii, ruşii, Bohemia, moscalii, horva ii şi al ii câ iva ca aceştea. Deci dară, zice, poate că şi aceştea supuşi supt aceia fiind şi limba lor au priimit, şi au inut, cu carea şi pănă astăzi la biserica rumânească trăiescu, că toate căr ile biséricii şi toate cetăniile pe slovenéşte ne sunt. “Nici însă toată acea Dachie — iar Cromer zice — acel neam o ine: pentru că partea ei cea despre apus iaste Ardea-lul, inut al ungurilor, carea de unguri, de saxoni (adecă de saşi, că aşa le zic), de săcui şi de aceştea valahi acum să lăcuiaşte. Însă zice, valahii sunt fel gros ostaşi şi hicléni. Iară de unde şi când vlahii au început a să chiema aşa, zice, eu nici ştiu, nici aflu.” Într-aceasta dară şi el cu Carionu să potrivéşte ce zice; însă cam de obşte părére iaste aceasta, zice iară el (săvai că de nici un vechiu scriitoriu iaste adevărată), cum de la Flac, care mare voievod au domnu le era, numele acesta să-l fie luat; carii întâi flachi, apoi stricându-se cuvântul de varvari vecinii lor, vulasi au valahi să chiamă. Ca acéstea şi mai multe şi Martin Cromer de pogorârea valahilor acestora, adecăte a rumânilor, de unde să trag şi cum au fost, zice şi scrie; şi al ii ca aceştea, ca de acéstea destule zicând şi scriind, şi mult între dânşii să osebescu, unii unele, al ii altele povestind; pe carii nici putin ă-mi iaste a şedea pre to i câ i scriu de această Dachie, şi astăzi de aceşti valahi, cum le zic, aici să-i aduc; căci şi vrémea prelungă îmi va fi a cheltui, ca acélea înşirând şi în mai multe greşeli ale istoricilor voiu da supărare şi şi cunoscă-torilor turburare, neputând şti a cui zisă va fi mai adevărată să crează şi să ştie. Iar care va fi din cetitori mai grijuliu şi poftitoriu mai multe decât atâtea a şti de aceasta, citească pe istoricii măcară câ i am pomenit şi voi pomeni că au scris de acéste ări, şi acolo mai multe va afla de la aceia, şi ei de la unii şi de la al ii adunându-le, şi părerile lor aducându-le, şi ei pe unii mai bine că au zis crezindu-i şi pe al ii ca pe nişte băsnuitori lăsând, precum şi noi de dânşii trebuie să facem. Căce de a-i créde şi de nu a-i crede nu iaste mare greşală, pentru că acéstea nu sunt dogmele biséricii, sau ale sfin ilor părin i zise, carei cu luminarea duhului sfânt au scris şi au lăsat în ştiin ă, ci istorii politici au scris, unele de la al ii (însă céle vechi) auzindu-le, sau scrise fiind citindu-le, altele şi ei într-acélea vremi ce să întâmpla făcându-se, le scriu şi le istorescu.Săvai că nici acélea nu-s toate adevărate, dirept; că şi scriitorii, mişca i de osebite poftele şi voile lor, unii într-un chip,al ii într-alt chip, tot aceea povéste o vorbes-cu. Adecăte că cel ce iubeşte pre unul, într-un chip scrie de dânsul, şi cel ce-l uraşte, într-alt chip; şi de al său într-un chip şi de streini într-alt chip scrie; şi şi cel ce iaste mânios, într-un chip întinde condeiul, şi cel ce nu, într-alt chip îl opréşte; şi altele multe ca acéstea sunt pricini, de nu tot un feliu to i scriu adevărul. Unde şi unde ca acela să se afle aşa dirept şi de obşte bun, ca toate într-o cumpănă pe ce va cunoaşte să le mărturisească şi să le scrie, lumii întru negreşită ştiin ă şi adevăr lucrurile să le lase. Însă nu mi să păru a lăsa acum şi pe Loren iu Topeltin den Mediiaş, sas de amintrilea, iar om învă at şi destul umblat, carele nu de mult s-au pus a scrie, însă pe scurt, cum şi el mărturiséşte, că face, într-o cărticea ce-i zice letinéşte Origines et occasus Transylvanorum, adecăte: Răsăriturile şi apusul ardelénilor, iproci, care cărticea o au făcut şi o au tipărit la Lionul de Fran a, la anul de la întruparea cuvântului 1667. Acolea dară într-acéia ale Ardealului şi lăcuitorilor lui cine sunt şi câte neamuri sunt, şi ce obicine, şi ce porturi au, şi ce legi, can pe scurtu, iară mai toate le atinge şi le zice, măcară că are şi el părerile lui, şi de ai lui, ca de ai lui grăieşte. Însă şi de vlahi, adecăte de rumâni, ca o parte ce sunt şi ei lăcuitori acolo încă scrie, şi acéstea zice: valahi zic unii (adecăte rumânii), cum de la Flac voievodul lor sau numeit aşa. Enia Sulveu întâiu aceasta zicând-o, apoi dupe dânsul nu pu ini o adeverează, den stihurile lui Ovidie Nason dovedind, carele iaste foarte bătrân poet. Acela dară, într-o poslanie a lui, într-a patra carte ce face, zice: “Fost-au mai mare acestor locuri Flac, şi supt acest voievod vrăjmaş, ărmurile Dunării fără grijă era. Acesta au inut şi pe musii (adecăte pe sârbi), în pace credincioasă. Acesta cu arcul şi cu sabiia au îngrozit pe gheti.” Ca acéstea dară zicând acest preavechiu poet, iar ei zic că de la acel voievod Flac s-au numeit aceştea flachi. Apoi cu vréme de unii mutându-se acéste slove, adecăte cea dintâi F pe V şi cea de la mijloc K pe H, s-au chiemat vlahi, aşa zic unii. Iară al ii de la blahi numele cum să le fie rămas, adeverează, carii în zilele lui Alexie Comnino, împăratul arigradului, cu voievodul lor Ioanu, carele pe atuncea avea mari bântuieli şi pagube făcea acei împără ii. Deci, pe atuncea acel fel de oameni aşa chemându-se, au rămas şi numele acestora lăcuitori într-acestaşi chip; şi altele ca acéstea şi mai multe Topeltin istoréşte, şi ale altora mărturii aduce spre adeverin a aces-tora ce au zis. Însă dară, oricâ i au grăit şi au scris de aceste ări, to i zic cum Dachia şi Ghetia (pentru că mai tot un neam au fost aceia) mai denainte vreme că o au chiemat şi s-au numeit de la acéle neamuri schitice, cum s-au zis, adecă de la dachi şi de la gheti, carii din partea Răsăritului era veni i într-acéste păr i, cum şi alte neamuri multe, au doară mai toate câte-s în Evropa, den Asia s-au pogorât. Însă den ’ceput, zic, cum să văd în toate istoriile şi mai vârtos den scriptura sfântă, adecăte din Biblie, putem cunoaşte şi ne putem bine adeveri că într-acele păr i au fost întâi mul ime de oameni şi de acolo apoi a să lă i şi a coprinde lumea şi pământurile s-au pornit. Ci dară, s-au zis, acest pământ Dachia chemându-se, şi cum dachii îl stăpâniia cu craii lor până la Decheval, cel mai de pre urmă craiul lor, şi cum că Traian Ulpie, împărat al romanilor, într-a doaoa oştire-i spre ia desăvârşit o au luat şi o au supus, den crăie, inut mai mic, cu voievozii făcân-du-o, acéstea din céle mai de sus zise am cunoscut; şi cum că apoi Traian mul ime de romani du pretutindenea den biruin ele lui au adus aicea de au aşezat lăcuitori şi paznici acestor ărî, den carii şi pănă astăzi să trag aceşti rumâni ce le zicem noi, iară grecii şi latinii, vlahi şi volahi le zic, încă ne-am adeverit den istoricii cei mai de credin ă şi mai numei i ce sunt. Săvai că iară nu lipsesc unii a nu zice că acest neam rumân de acum, nu-s de acei romani ce au lăsat Traian lăcuitori aici, ci numai nişte rămăşi e de acelor dachi şi de al i varvari aduna i aicea şi strânşi, pentru că acei romani, zic, carii era aici puşi lăcuitori de Traian, după ăcâîtăvaşi vréme, încă de Galien au fost rădica i şi duşi în Misia şi în Thrachia, şi într-alte păr i, în Elada. Dirept că gotii, în vremile acelui împărat, călcând Gre ia, Machedonia, Pontul şi alte păr i ca acélea, au dus pe aceşti romani ca să gonească pe aceia, şi i-au pus acolo iară, aşezându-i de pază: şi aşa aici iar deşarte de dânşii au rămas locurile: ci dară nu-s dintr-aceia rumânii, ci dintr-al i oameni şi nea-muri, cum mai sus să zice. Mai aduce Topeltin în povéste-şi pe un Ioann Zamoski, care zice şi tăgăduiaşte, cum valahii, adecăte rumânii, nicicum nu pot fi rămăşi ă den romani, ce au adus Traian, de i-au aşezat în Dachia. Pentru că Galien-împărat, deznădăjduind, zice acel Zamoski, d-a mai inea pe Dachia (poa-te-fi iară den presurarea gotilor, că şi pe aici, şi alte păr i mai sus, şi apoi şi Italiia toată coprinsése), i-au luat de i-au trecut Dunărea de ceia parte în Mysia, vecina Thrachii, lăsând de tot pe Dachia. Şi mai zice încă că dachii aceia, carii era, învă ând de la romani limba letinească, pentr-atâ ea ai lor supuşi fiind, şi cu dânsa deprinzindu-se, o făcuse apoi că iaste a lor de moşie şi o au inut. Carea dupre acéia mai pe urmă stricând-o într-acest feliu au venit şi au rămas, precum şi astăzi iaste; aşa făcând cum şi ispanii, şi galii, şi italianii, adecăte spaniolii, fran ozii şi frâncii, că aşa le zic ei, au făcut. Care neamuri ei încă pănă astăzi n-au a lor limbă, de feliul lor osebită, nici cea véche ce oarecând vreodată vor fi avut nu să ştie, ci dintr-a romanilor in, rău şi grozav stricând-o. Deci dară precum ispanii, galii, italii nu sunt romani, aşa nici valahii nu sunt romani. Ca acéstea acest Ioann Zamoski zicea, ale căruia ziceri şi basne, zice Topeltin şi al ii, că mai mult sunt de râs decât de crezut; pentru că acéle trei neamuri de oameni ce zice acela, adecăte ispanii, galii şi italii, fiind foarte vecini cu romanii şi supuse de ei, şi tot între dânşii şezând şi amesteca i umblând, lesne acei varvari limba lor îşi stri-ca, vrând mai mult cu a romanilor a o amesteca, precum şi pănă astăzi să véde pre la marginile ărilor carii trăiesc cu alte limbi, că lesne iau unii de ale altora cuvinte şi că cu de-ale lor amestecându-le, î i pare că altă osebită limbă lor fac. Şi mai chiar vedem că rumânii den Ardeal, moldovénii şi céştea de ara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind, încă între dânşii mult să osebesc, care aceasta iaste cum să véde den amestecătura vecinilor lor. Aşadară şi acéle trei neamuri, ce zicem mai sus, den preavecinătatea romanilor, luând de-ale acelora cuvinte, şi cu céle de moşie ale lor amestecându-le, şi stricându-şi limba, au rămas în această ce acum sunt. Iară dachii preavéche a lor osebită limbă având, cum o lăsară şi cum o lepădară aşa de tot, şi luară a romanilor, aceasta nici să poată socoti, nici créde. Şi încă pentru că şi până astăzi vedem şi auzim, zice Topeltin, că de întrebăm pe un valah: Ce eşti? el răspunde: rumân, adecăte roman, ci numai au stricat pu in cuvântul, den roman zic rumân, iar acelaşi cuvânt iaste. Însă céstea ce zice Loren u, că şi a să răspunde că iaste rumân, încă adeverează că iaste romanu, zic eu, că nu iaste destul cu atâta de a să dovedi că iaste roman, pentru că vedem şi auzim şi noi astăzi pe greci aşa răspunzându-se, când îl întrebi: Ce iaste? el zice: romeos, adecăte romanu; şi mare osebire iaste între grec şi între roman. Ci numai şi ei fiind supuşi mai pe urmă romanilor, romani vrea şi ei să se chiiame; au doară deaca s-au mutat împără ia de la Roma la Vizandia, au început şi ei să se chiiame romani, mădulariu şi parte şi ei apoi împără iei făcându-se; ci dară aceştea greci, nu romani, ci elini sunt, şi mai vârtos cei ce în ara Grecească, cum îi zicem noi, sunt, şi dintr-aceia să trag. Den carii oarecând în vechile vremi şi ei prea mari oameni au fost, şi atâta întru învă ătura căr ilor şi a ştiin elor au fost procopsi i, şi atâta întru vitejii au fost ispiti i şi aleşi şi atâta întru în elepciunea lumească de iscusi i, cât nice un neam, nici o limbă pe lume, nice niciodată ca ei n-au stătut, precum singur Pavel apostol de în elep iia lor mărturiseşte la Corintheni, poslania întâi, cap. I, zicând: “Iudeii semn cer, şi elinii în elepciune caută“. Şi de la carii nu numai alte roduri au luat învă ături şi obicine, ci şi acei romani mai adăogându-se şi mai sporindu-se den ’ceput domnia şi crăiia lor, au trimis la Athine de au luat legi şi orânduiale, ca să ştie cum să poată otcârmui politia şi domniile lor. De acolo dară, întâi, şi de la acea vrednicie a lor ieşise acel cuvânt şi acea ce să zice că “tot cine nu iaste elin, iaste varvar”, care zisă ascultându-o romanii, şi lor zicea că tot cine nu iaste elin, nici roman, iaste varvar; carea aceasta să în elegea în toate cele vechi căr i, când să citeşte varvar, că sunt to i varvari, afară den elini şi den romani. Şi aceasta era pentru că atâta era de învă a i, de vitéji, de în elep i, cât nu să putea zice varvarăiî. Dirept că acela iaste şi să numeiaşte varvar carele nici obiceaiu are, nici carte ştie, nici bărbă ie, nici direptate, nici miloserdie are, nici frica lui Dumnezeu, nici nici vreo bunătate sau vred-nicie pe sine să véde, şi mai mult siléşte şi trage a trăi în voia şi poftele sale, decât în legi şi în direptă i supus şi cuprinsu să fie (nu dupre neaoşa fire făcând omenească), ci ca un dobitoc va să trăiască şi gândeşte a trăi. Aceia dară să chiamă şi sunt varvari, carii sânt aşa, măcar de ar şi fi vreunul de vreun neam bun, sau şi stăpânitoriu, şi de va fi sau va trăi, cum mai sus să zise, iar nu cu faptele bune, acela varvar să chiamă, şi toate scripturile aşa-l numescu şi propoveduiesc. Şi aşa şi aici într-această istorie, când să pomeneşte varvar, aceia să în eleagă dupre obiciaiul ce şi alalte istorii ne arată. Zis-am dară, precum au fost acei eleni oarecând, oareceşi mai sus am pomenit, iară şi mult mai nalt şi mai de laudă şi de lucrurile şi faptele lor au fost, ale cărora şi pănă astăzi sémne, precum toate istoriile şi toate scripturile câte de ei scriu şi şi ale lor câte sunt, decât lumina soarelui mai aiave îi arată şi-i dovedesc ce au fost şi cât au fost de ştiu i şi de mari. Însă iară zic: au fost, iară acum nu ştiu din ce, au doară căci Dumnezeu cel ce numai ce iaste singur vécinic şi neschimbat, aşa au vrut şi au orânduit lucrurile lumeşti, ca să se mute şi să se strămute şi céle ce par oamenilor mai tari, mai în elépte că au, în mai stricate şi în mai slăbiciune să se afle; că în elepciunea lumii aceştiia nebunie iaste lăngă Dumnezeu, fericitul Pavel la Corintheni, I, cap. 3, zice; şi Isaia, cap. 29: “piiarde-voiu în elepciunea în elep ilor, şi în elesul în elegătorilor voiu lepăda”, iproci. Au doară pen-tru altcevaşi al lor mai osebit păcat, cari noi nu putem şti, nici ne putem pricépe. Ci dară şi de aceasta ca de altele ce ca acéstea vor fi, lăsăm a mai cerca, pentru că mai adevărata pricină den ce să fie ca acélea, numai singură şi adânca în elepciunea lui Dumnezeu va şti; iară numai atâta să véde, că astăzi acel neam atâta iaste de scăzut, de supus, de hulit şi de ocărât, şi de mojic, cât milă să face tuturor celor ce ştiind, gândesc ce au fost şi la ce sunt: dăscălia au pierdut, stăpânirile au răpus, cinstele ş-au stins şi de toate câte mai întâi au avut slave, s-au dezbrăcat. Iară carii dentru dânşii încă poftesc a şti şi a învă a oareceşi, aducându-şi aminte de cei bătrâni ai lor, şi urmele acelora de a vedea mai bine şi a cunoaşte, ei în ara Frâncească să duc, şi acolo ştiin ele învă ând, unii, ca să folosească rodul lor cevaşi, înapoi să întorc şi pe al ii înva ă, de la carii şi pănă astăzi pe alocurea să véde că au câte o şcolişoară de înva ă. Iară al ii acolo rămâind, să papiştăşescu, şi aşa împotriva orthodoxiei cestoralal i a îmboldi şi a înghimpa să ascut şi scriu, măcar că-i şi batjocoresc frâncii, zicându-le că descăliile lor, adecăte ei, elinii, au fugit şi au mers la dânşii, la romani. Carii odată to i feciorii oamenilor celor mari şi ai domnilor romani mergea, trimi ându-i părin ii lor, în Elada, la Athine, de învă a carte grecească şi în ştiin e acolo procopsiia desăvârşit. Şi mul i oameni mari şi domni, cum Pompeiu cel Mare şi i eron şi al i nenumăra i şi împăra i, cum Avgust, Chesar, Traian, Adrian şi al ii mul i, în grecească, adecăte în elinească limbă, era ştiu i şi învă a i, în care şi căr ile lor toate şi pănă astăzi să in. (Însă nu zic grecească în această cum grăiesc ei acum, de o au stricat şi o au grozăvit foarte). Şi ei, măcară că nu ştiu de unde aşa de grozav din cea elinească ş-au stricat limba; au doar şi ei pierzându-şi binele şi norocul, şi robi supuşi altora căzând, ş-au amestecat limba cu tot feliul de varvari, cum să véde că den tot feliul de limbi au într-însa amestecate cuvinte şi aşa stricându-ş-o, cu dânsa trăiesc. Al ii iară den greci, vrând să stăpânească şi ei şi să se arate poruncitori, neavând, acum mai ales, unde, ei prin mijlocul turcilor la Moldova şi în ara Rumânească vin. Ci de la unii să véde şi rămâne şi folos în pământurile acéstea; iară al ii ca să jăfuiască şi ca să răpească numai ce vin. Şi amestecături fac în rodurile acestea, tot pentru luatul lor, cu tot meşteşugul lor cât pot nevoiesc de fac şi multe rele şi grozăvii fac şi aduc, şi la réle căi pe domnii ărâlor pun şi sfătuiesc. Şi niciodată nu să ine minte, de câtăva sumă de ai încoace, de când s-au cunoscut de aceia într-acéste păr i mai bine cum să nu fie fost lângă domni din ei, cu care domnii, de câte ori au vrut să facă vreo tirănie sau vreo crudătate sau altă răotate într-această ară, au în nea-murile boiereşti, au altor cuivaşi, carii să nu fie fost şi ei, au sfétnici, au lucrători. Săvai că nici ca pe aceia direptatea lui Dumnezeu i-au lăsat sau i-au îngăduit a procopsi, sau a se adaoge casele şi neamul lor ce au pe aici, au pe unde s-au şi dus ei; dupre fa a pământului i-au şters şi den poménicul vie ii i-au stins; a cărora nici casele, nici avu ii, dupre aici răpite şi zmulte, nici nici rod dintr-înşii să mai pomenesc şi să mai ştiu. Iaste şi altă mai aiave mărturie de ei, cum ştiu şi cum pot de frumos şi de tocmit a otcârmui şi a purta orice stăpânire ce ar avea în mână. Că iată numai acélea, cari şi acélea din voia şi din politia turcilor să îngăduiescu, adecăte céle patru patriarhii şi oarecâte mitropolii. Deci dară, cum le in, cum le poartă, şi la ce stepenă să află, şi la ce cinste le-au adus şi cu ce orânduieli şi canoane, cât într-acele creştineşti le otcârmuiescu. Nefiind a mea această poveste de a lungi şi a arăta, las la însuşi aceia carii le poartă, să spuie, şi ei ale lor să dovedească, mai vârtos singuri patriarşii şi şi mitropoli ii să mărturisească. Însă într-aceasta şi mult îi putem lăuda şi ferici, că încă în câtă supunere şi robie să află supt păgânescul şi tirănescul jug al turcilor, cât — nici bisérică făr’ de multă stradanie şi cheltuială nu pot face, şi prin multe locuri nici cruce afară nu pot scoate, nici alte slavoslovii ale pravoslaviei şi adeveritei credin e creştineşti aiave nu le pot face. Iară pen toate acéstea şi mai multe, şi mai strânse patemi, credin a cea direaptă întru Hristos bine încă o cinstescu şi cum pot mai curat o in, orânduielile şi dogmele biséricii sfinte a Răsăritului neclătite şi neschimbate le păzesc. Fie dară milă şi grijă şi de ei acelui Hristos Dumnezeului nostru, în carele nesmintit crédem şi pentru al cărui nume nespuse réle şi gréle trag şi pat ei, şi to i câ i sunt supuşi varvarei şi turceştii puteri; şi mântuiaşte, fiiule al lui Dumnezeu, tot trupul cât supt tiranic jugul lor greu pătiméşte şi cu în elepciunea şi putérea ta, doamne, izbăvéşte norodul tău de păgână sila lor! Dupre mânie, doamne, pentru păcatele rodului creştinesc, întoarce- i mila şi milosârdia ta cătră dânsul! Nu lui, doamne, nu lui! ci numelui tău cel sfânt dă slavă! Până aici dară cerşind istoria, şi acestea a zice cum cura vorba, şi părându-mi că de a le tréce tâmpire era, iată atât scriind, la al ii de mai multe a zice ca acéstea le las, şi la a noastră de rumâni istorie, iară mă întorc. Însă dară, valahii, adecăte rumânii, cum sunt rămăşi ele romanilor celor ce i-au adus aici Ulpie Traian, şi cum că dintr-aceia să trag şi până astăzi, adevărat şi dovedit iaste de to i mai adevăra ii şi de crezut istorici, măcară că apoi le-au mutat şi numele, valahi zicându-le, au dupre voievo-dul lor Flac, cum unora le pare, au dupe numele fétii lui Dioclitian, cum mai sus s-au semnat că scrie Bonfinie; că zic al ii, au din cuvântul galic, adecăte fran ozesc, ce zic valahos italianilor, adecăte frâncilor, au măcară altă pri-cină fie, cum le-au zis, iară ei tot aşa sunt. Iară cum Galien-împărat să-i fie rădicat pe to i, cum unii au zis, cum mai sus am arătat, că vrând den Misia şi den alte locuri multe den Elada, să gonească pre goti, carii cuprinsése acéle inuturi, au căci să dăznădăjduise de a putea inea pe Dachia, cum zicea cel Ioann Zamoski. Iar pentru împresurarea acelor goti, ce şi pre aicea co-prindea, acéia încă împotriva crezutului şi a socotelii iaste; pentru că, cum au vrut acel împărat aşa lesne a rădica atâta sumă şi noroade de oameni, cu case, cu copii, aşeza i pre acéste locuri, fiind mai mult de 200 de ani (că atâta de la Traian până la acel Galien era, împără ind, cum au zis, Traian la anul de la Hristos mântuitoriul lumii 118, iară Galien la anul 271, dupre cum zice Carion)? Deci dară oameni întemeia i ca aceia, şi stăpâni mari şi boga i făcându-se, şi şi de mari neamuri romane aici întemeia i, să-i ia Galien, să-i mute într-alte locuri pre to i; şi apoi au doar cu aceşti romani, numai ce era aici, vrea acel împărat, măcară şi al ii ca el de nimica şi grozav împărat (că asémene era şi el lui Neron şi lui Dome ian în tirănii şi în alte hlăpii, scriu istoriile) să-şi ie împără iia şi să-şi păzească inuturile? Căce, când ar fi rămas împără ia numai cu ostaşii ce avea în Dachia, pre care alal i mai sus trecu i împăra i îi lăsase şi-i aşezase numai ca acéste ări să păzească, şi eu cu al ii oştiia, cum mai den sus zisele să cunoaşte şi să în elége, mică împără ie şi de nimica ar fi fost atunce. Şi aceasta încă iaste au doară şi acelor voievozi şi oameni mari, carii, cum s-au zis, că moşténi să făcuse aici, nu mai lesne le era şi ei a face cum şi al ii mul i au făcut; şi ei mai pe urmă încă acéia au urmat, de s-au despăr it când au început Împără ia Romană a să pleca şi a să mai îngusta, unul într-o parte de supt ascultarea ei trăgânduse, domni lor puindu-şi şi volnici făcându-se; al ii într-altă parte să dezlupiia, pănă s-au rupt şi s-au împăr it toată în crăii, în domnii şi întralte politii, acea una şi întreagă monarhie, cum astăzi aiave să véde, tot de tirănia şi de hlăpiia unor neharnici, necum împăra i, ce nici numele împărătesc să-l aibă nu li să cuveniia. Deci dară, au nu mai lesne era şi acelora ce era oblăduitori acestor locuri, să nu asculte decât moştenirile lor în elinate de atâ ea ai, să le lase, şi să meargă de a să aşeza pentr-alte locuri mai aspre şi mai seci? Şi aceasta încă să mai socotéşte că nicăiri urme de ale acelora romani ce au fost în Dachia, ca să fie fost muta i cu totul într-altă parte, nu iaste; că de ar fi undevaşi în Elada, şi astăzi, au limba, au alte sémne de ale romanilor s-ar vedea şi s-ar cunoaşte, cum şi în Ardeal şi pe aicea şi pe unde au fost aceia, pănă acum aiave sunt. Însă, aceasta nu să tăgăduiaşte, cum viind vreun greu de alte păr i, sau de alte neamuri călcându-se ări ale unii împără ii, sau măcară acea împără ie vrând să facă oaste mare ca să meargă asupra altora, cum du pen toate păr ile şi du pen toate inuturile ei nu aduce şi nu strânge oaste? Cum şi atunce acelui Galien au altui măcar împărat să va fi întâmplat, de va fi trimis şi aici de va fi rădicat ostaşi, ca să meargă să scoa ă pe acei goti ce călca şi împresura cele inuturi ce s-au zis, în Elada şi Misia. Care de crezut iaste că şi de aici oaste s-au dus, şi pe unii doară ca să-i şi aşazeacolo, însă carii mai sprinteni şi de aşezat vor fi fost. Căce iată şi semnu chiar avem pe cei co ovlahi, cum le zic grecii, ce vedem că şi pănă astăzi să află şi sunt, însă pu ini acum rămaşi, pentru carii viind cuvântul, gândiiu că nu fără cale va fi a mai întinde de ei voroava, ca să se ştie ce sunt. Sunt dară aceşti co ovlahi, cum ne spun vecinii lor şi încă şi cu dintr-înşii am vorbit, oameni nu mai osebi i, nici în chip, nici în obicine, nici în tăriia şi făptura trupului, decât rumânii, ceştea, şi limba lor rumânească ca acestora, numai mai stricată şi mai amestecată cu de ceastă proastă grecească şi cu turcească, pentru că foarte pu ini, cum s-au zis, au rămas la nişte mun i trăgându-se de lăcuiesc. Carii să tind în lung de lângă Ianina Ipirului pănă spre arbănaşi lângă Elbasan, în sate numai lăcuind, săvai că şi mari unele sate. Zic că sunt şi oameni cu putére în hrana lor, de carii şi mare minune, iaste, cum şi pănă astăzi să află păzindu-şi şi limba, şi nişte obicéie ale lor. Aceştea dară şi limba ş-au mai stricat, şi ei s-au împu inat, derept că şi ei desăvârşit supt jugul turcescu cu acei greci dupre acolo s-au supus, unde şi stăpânire, şi blagorodnia, şi tot ş-au pierdut. Şi poate fi că nice dintâi aşa mul ime nu va fi fost de dânşii. Că iată acum şi câ i suntu, mojici şi ărani sunt, şi locurile lor cu greu de hrană fiind, pentru multa piatră şi mun i ce sunt de lăcuiescu, să împraştie şi să duc mai mul i pen céle oraşe mari turceşti de să hrănescu; şi pe acolo mai mul i amestecându-se, şi limba, cum am zis, foarte ş-au stricat, şi ei pu ini au rămas. Zic şi aceasta că de-i întreabă pre ei neştine: Ce eşti? el zice: vlahos, adecăte rumân; şi locurile lor unde lăcuiesc le zic Vlahia ăcea mareî. Pare-mi-să, zic, că ei grăind, mai mult îi în eleg ceştea rumâni decât ceştea grăind ceia să în eleagă; însă şi unii, şi al ii cu pu inea vréme într-un loc aflându-se şi vorbind adése, pe lesne pot în elege. De crezut dară iaste că şi acei co ovlahi, dintr-aceşti rumâni sunt şi să trag; şi într-acéle vremi ce Galian au alt împărat, au rădicat o seamă dintr-înşii de aici şi i-au aşezat pe acolo, au rămas şi pănă acum. Co ovlahi le zic grecii, râzându-i şi batjocură făcându-şi de dânşii, adecăte, şchiopi, orbi, blestema i, ho i, şi ca acéstea le zic că sunt. Şi câ i au fost de acel feliu pe undevaşi, i-au adunat de i-au dus pe acolo; precum şi de ceştea rumâni dupre aici râd şi încă destule cuvinte grozave le zic şi de nimic îi fac, şi că din ho i să trag povestesc şi bănuiesc între ei. Ci de aceasta, căci grecii ceşti dupre acum râd de rumâni şi grăiesc aşa de rău, au socoteală mare; pentru că văzând şi ei pe toată alaltă lume râzând de dânşii şi batjo-corindu-i, au stătut şi au obosit şi ei pen gunoaiele lor, ca cocoşii, părându-le că au mai rămas cevaşi vlagă şi de ei: unde văd zugrăviturile celor vechi ai lor, ei întru dânşii îşi fac mângâiare şi bucurie, so ii părându-le că au pe cinevaşi batjocorii lor. Căce cu direptul neştiind aceştea şi necitind céle ce oarecând şi stăpânii lor au avut mare ajutoare şi folosuri împotriva vrăjmaşilor lor de aceştea rumâni, când şi Odriiul l-au izbăvit din mâna frâncilor, carii îl ocolise şi-l lua, şi iară lor grecilor l-au dat, cum scrie şi Bonfinie într-a doao decade-i, carte a şaptea. Şi alte multe bune şi ajutoare le-au făcut, cum mai nainte voi arăta. Ei grăiesc céle ce le par în ochi şi în plăcére că sunt cevaşi şi nu ştiu ce zic. Au doară căci sunt nemul ămitori şi necunoscători binelui, că foarte au fost un neam nemul emitori şi ei, cum istoriile arată. Şi şi pănă astăzi ori în ce ară merg, cum să zice zicătoarea, “arama-şi arată“, faptele lor cinstea micşorând şi împilând; au mai bine să zic să-i iertăm şi să ne fie milă de ei, căce şi grăiescu de acelea şi hulesc pe al ii, căce fiind ei scăzu i den toate şi lipsi i, şi supăra i sunt foarte. Deci asémenea fac şi ei ca ceia ce sunt au în robie, au la închisori, au în strânsori de alte nevoi, au la sărăcie, au la alte ăneînorociri şi mai strâmtori, cum obiciuiaşte lumea de aduce; şi atâta le aduce, cât niciodată nu lipsesc de la neamul omenescu ca acélea, când unuia, când altuia descărcându-se; décii de marea-i supărare îi pare că to i oamenii îi strică, şi aşa pe to i şi bănuiaşte, şi huléşte, părându-i că cu acélea îşi mai oteşaşte şi-şi răcoreşte doară patimile sufletului şi sim irile trupului. Că nimeni nici s-au mai aflat în lume asémenea lui Iov, carele toate ca acéle réle şi mai multe să-i vie pe lume şi să rabde, şi să tacă la toate, pe nimeni vinuind, pe nimeni blăstemând pănă în săvârşit, cum Biblia sfântă în via a lui scrie şi adeverează. Ci dară, grecii acelea pătimind, de supărare părându-le că al ii ar fi în pricină, nu ei însăşi, de a fi aşa, hulesc şi grăiesc pe al ii de rău, neuitându-se să vază pe dânşii, ce şi cum sunt. Dirept acest dară, iaste să-i iertăm şi să le cre-dem, pentru că zic dascalii şi în elep ii că crud şi tiranic lucru iaste şi foarte fără de minte neştine să mai mustréze şi să mai pedepsească pe unul ce în pedeapsă şi în nevoie au căzut. Că destul îi iaste aceluia acéia; nu trebuie rău pentru rău a mai adaoge, ce într-acéia lăsându-l, încă mângâiare decât să poate şi ocrotire să-i arătăm, asémenea pătimaşi şi nenoroci i socotindu-ne, că putem ajunge şi putem fi fără de zăbavă şi fără véste. Însă a să şti şi aceasta trebuie, mi să pare, că nu numai unii den neştiu ii greci zic, cum că rumânii nu pogoară den ostaşii şi bunii romani, den carii s-au zis de multe ori că au lăsat Traian aici, ci din răi şi ho i, carii iar romanii i-au trimis într-aceste păr i de loc, ce şi al ii aceasta o bănuiesc. Că iată citesc létopise ul moldovenesc, carele fiind eu încă în Moldova, l-am găsit la Ioni ă Racovi ă, carele era comis mare, om de cinste şi de socotin ă, care létopise , zic, că iaste făcut de un Uréche vornicul, om învă at să véde că au fost şi om tocmit de câte să par că au scris el. Acel dară létopise luundu-l (carele am pus de l-au şi prepus şi l-am adus aici ca să se afle şi în ară) şi citindu-l găsesc — însă nu ştiu de cine scris, de Uréche, carea nu crez, cum şi unul ce l-au prepus — acel létopise mărturiséşte, că nu iaste zisă aceasta de Uréche vornicul, au de cine, că zice că dintr-o hronică ungurească au aflat de ijderenia moldovenilor acéstea, care iată, că cuvintele lui puiu aicea: “Scrie, zice létopise ul unguresc, că oarecând pre aceste locuri au fost lăcuind tătari, mai apoi plodindu-se, şi înmul indu-se şi lă induse s-au tins de au trecut şi peste mun i la Ardeal; şi împingând pe unguri den ocinele sale, n-au mai putut suferi, ci singur Laslău, craiul unguresc, carele îi zic că au fost vâlhovnic, s-au sculat de s-au dus la împăratul Râmului, de au cerşut oaste într-ajutoriu împotriva vrăjmaşilor săi, ci împăratul Râmului alt ajutor nu i-au făgăduit, ci i-au dat răspunsul într-acesta chip, de i-au zis: “Eu sunt giurat când am stătut la împără ie, om de sabia mea şi de giude ul mieu să nu piiaie. Pentru aceia mul i oameni răi s-au făcut în ara mea şi câte temni e am, toate sunt pline de dânşii şi nu mai am ce le face, ci i-i voiu da ie să faci izbândă cu dânşii, şi eu să-mi cură escu ara de dânşii. Iară tu în ara mea să nu-i mai aduci, că i-i dăruiesc ie”, şi de sârg învă ă dei strânseră pre to i, la un loc, du pretutindenilea şi i-au semnat pre to i de i-au arsu împrejurul capului, de le-au pârjolit părul cu un fier aprins. Care semnu trăiaşte şi până astăzi în ara Moldovei şi la Maramurăşi, de să celhuiesc oamenii cu cărare împregiurul capului. Deci Laslău craiu daca au luat acel ajutoriu tâlhărescu de la împăratul Râmului, au lipsit la ara Ungurească şi de-acii pe câşlegile născutului, cu toată putérea sa, s-au apucat de tătari a-i bate şi a-i goni, de i-au trecut muntele în ceasta ară, pe la Rodna, pre care cale şi sémne pe stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău-craiu. Şi aşa gonindu-i prin mun i, scos-au şi pre ceşti tătari, carii au fost lăcuitori la Moldova, de i-au gonit pănă i-au trecut apa Siretului. Acolo, Laslău-craiu, ce se chiamă leşaşte Stanislav, stând în ărmurile apei, au strigat ungureşte: săretem, săretem,ce să zice rumâneşte: place-măiî, place-măiî, sau cum ai zice: aşa-măiî place, aşa-măiî place. Mai apoi daca s-au descălecat ara dupe cuvântul craiu-lui ce au zis săretem, au pus numele apei Siretul. Şi dupe multă goană ce au gonit pe tătari, i-au trecut peste Nistru, la Crâm, unde şi pănă astăzi trăiescu. De acolo s-au întors Laslău-craiu înapoi cu mare laudă şi biruin ă, sosind la scaunul lui în zioa de lăsata-secului, iproci.” Acéste basne şi ca acéstea într-acel moldovenesc létopise am văzut şi am cetit de pogorârea şi ijderenia, adecătecum ar fi fost dintracei tâlhari şi furi ce au fost adus Laslău-craiu, acela ce zice, iproci. Ci nu ştiu cu ce îndrăzneală şi cu ce neruşinare, acela ce va fi scris întâi o va fi făcut! Că de o va fi luat din Hronica ungurească, care eu încă nu am văzut, nici de la altul am auzit una ca acéia, iară poate-fi pentru că pururea şi nevindeca i şi ungurii au stătut vrăjmaşi şi pizmaşi rumânilor, şi atâta cât de ar fi putut, ar fi supus pe to i supt jugul lor, cum şi pe mai multa parte den câ i să află acum în Ardeal i-au supus şi i-au făcut ăiîobagi cum le zic ei. Săvai că în Ardeal sunt şi al i némişi rumâni mul i şi Maramuréşul tot. Iară afară dintr-acéia, mare parte şi din boierimea lor încă sunt şi să trag den rumâni, ce numai stăpânirea acei ărî şi astăzi fiind calivină şi ei slujind la curte s-au calvinit, şi aşa tot unguri să chiamă: schimbându-şi credin a ş-au schimbat şi numele de rumâni. Ci dară acela ungur, au ce va fi fost, nu ştiu, de au băsnuit şi au visat ca acélea a zice, să véde că de pu ină ştiin ă şi socoteală au fost. Pentru că de au fost şi vrăjmaş, acelui neam de a-l face tot de tâlhari şi de furi, nesim itoriu au fost, nimic ădinî1 ceia ce-i putea sosi şi veni pe urmă chibzuind, adecăte că vor râde to i şi vor ocărî răutatea şi neştiin a lui, băbeşti basne şi nesărate vorbe la cei dupe urmă oameni lăsând în povéste, căruia multe sunt a i să zice împotrivă şi a-i dovedi minciunile. Ci ca să nu fiu prea lung în vorba acestor bălmăjitori, cu atâta fieştecare gânditoriu şi cu minte poate cunoaşte şi să poate domiri, cum aceia ce au zis n-au fost, nici au putut fi, mi să pare. Întâi că acel împărat al Râmului, la care zice că au mers Laslău-craiu de au cerşut oaste ca să scoa ă pe tătari şi i-au dat acel fel de oameni, când să fie fost, nu-l dovedéşte, nice împărat ca acela, carele nici un tâlhariu, nici un fur, nici nici un om rău în toată împără ia lui să nu să omoară şi să nu să pedepsească, nu să citéşte, nicăieri, nici s-au auzit, nici să aude, nice poate fi, pentru că într-alt chip nimeni întracea ară n-ar fi trăit şi nici o lege, sau vreun obiceaiu n-ar fi fost, care lucru iaste împotriva firii şi a tuturor limbilor. A doao dar, câtă sumă de ai au împără it acel împărat, ce au fost aşa blestemat, nu bun, căce bunii şi direp ii au legi puse şi nemişcate le in, ca să poată sta politica şi so iirea omenească, ca nici cei tari şi mari să nu asuprească şi să calce pe cei mai slabi şi mai mici, nici cei mici să nu năpăstuiască şi să ocărască pe cei mai mari, nici unul de la altul să răpească şi să ia fără de tocmeală şi fără de lege. Acum dară zic, câtă sumă de ai au stătut acel împărat, aşa ca să se strângă atâta tâlhărime de multă, cât să se facă oaste ca acéia mai fără număr, de să scoa ă şi să gonească mul ime nespusă de tătari, dupe acéste locuri ce le cuprinsése atuncea. A treia dară, pot tâlharii, şi furii şi carii asémenea lor sunt să ie şi să aşaze domnii şi stăpâniri, carii cu sutele de ai să stea şi să se păzească? Şi mai vârtos to i, neales nici unul, tot tâlhari şi oameni răi fiind, a cărora min ile şi gândul tot la răpiri şi la câştiguri le sunt, ce stăpânire pot tocmi? Semnu dară iaste, dupe zisa aceluia, că din răotate şi den netocmeală să ine şi stă lumea, nu dintr-acélea să strică şi să piiarde. Cum şi scripturile, şi toată fiin a, şi singure sim irile aceasta adeverează şi cunoaşte, cum că din neorânduială, den nedreptate şi din răotate să strică şi să mută împără iile şi toate. Unde dară şi alte mai multe sunt a-i dovedi, cum zişi şi a-i arăta neştiin a acelui carele măcară va fi fost şi zis acéia. Şi şi den tătarâi ce el zice, numai că din Ardeal şi din Moldova, pănă la Crâm i-au gonit, unde să află şi acum, să poate adeveri, că fără de lucru au grăit; cum şi mai nainte vom vedea de acei tătari de unde sunt şi cum au venit şi la Crâm, unde şi pănă astăzi şăd, ci dară să-l lăsăm la gând, cum paremia de arapi iaste. Iară cine va vrea altul, crează, căce a créde adevărul sau minciuna în volniciia omenească iaste. Însă şi moldovénii de poftesc acéia ale aceluia povestite, să ie şi să crează, cum dintr-aceia ei pogoară, volnici vor fi. Şi neamul şi ijdereniia lor de la acei tâlhari şi furi de vor vrea să-l mărturisească, încă în voie le va fi, doară zicând că au şi cevaşi cale de a mai créde. Şi aşa, de vréme ce începăturii pogorârii lor can de-acolo încep a-i da cap, zicând adecăte că nişte păstori den Maramureş umblând cu dobitoacele lor pen mun i, au dat peste o fiară, ce-i zic ei buor, pre carea gonind-o o au trecut mun ii şi aşa ieşind în Moldova, au văzut ară frumoasă şi de hrană, iproci. Apoi s-au întors la ai lor şi spuindu-le de acel loc, s-au adunat mai mul i păstori şi de al ii, şi au venit de au descălecat acolo. Şi ca acéstea multe povestesc, carele pute i vedea în létopise ele lor, mai ales ce zic ei de dânşii, măcară că-mi par că multe nu-s adevărate. Căci iată şi aici împotrivăşi grăieşte cel ce au scris acel létopise (însă nu zic de Uréche), că mai sus zicea că Laslău-craiu au scos pe tătari dintr-însa şi apoi o au lăcuit ei, iproci, acum zice că o au găsit pustie păstorii Maramurăşului şi aşa den ei întâi s-au descălecat, iproci. Însă ce iaste de acélea nu mai cerc, ci numai daca din păstori îşi fac moldovenii începătura, poate le zice neştine măcară şi glumind (iar nu cu adevăr), că can dintr-acéia sunt. Dirept că păstorii necuvântătoarelor dobitoace, de nu to i sunt furi, iară gazde de furi tot sunt, iproci. Iară noi într-alt chip de ai noştri şi de to i câ i sunt rumâni, inem şi crédem, adeverindu-le den mai aleşii şi mai adeveri ii bătrâni istorici şi de al ii mai încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi, rumânii, suntem adevăra i romani şi aleşi romani în credin ă şi în bărbă ie, den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval, dupre ce de tot l-au supus şi l-au pierdut; şi apoi şi alalt tot şireagul împăra ilor aşa iau inut şi i-au lăsat aşeza i aici şi dintr-acelor rămăşi ă să trag pănă astăzi rumânii aceştea. Însă rumânii în eleg nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sunt, şi moldovenii, şi to i câ i şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sunt. Ce dară pe aceştea, cum zic, tot romani îi inem, că to i aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură. Nu zic însă că to i, to i câ i astăzi să află lăcuitori într-acéste ărî, că sunt to i rumâni, că acéia nici au fost, nici iaste, nici nice într-o ară câte putem şti că sunt în emis-feriul nostru, ce mai mul i streini şi veni i dupe-ntr-alte ărî. Însă mai vârtos cei ce să află şi pănă astăzi mai blagorodni şi mai de folos neamuri, unii sunt den sârbi, al ii den greci, al ii den arbănaşi, al ii den frânci, al ii dintr-alte limbi. Că şi domnii încă mai mul i den streini au stătut, cum şi Băsărăbeştii să trag de neam sârbesc şi al i domni de alte neamuri, cum în vie ile lor să va arăta, încă câ i să vor şti den ce rod au fost. Ca acéstea dară neamuri de tot feliul, viind ei aici, şi căsătorindu-se, şi amestecân-du-se cu lăcuitorii pământurilor şi aşezându-se, fiind dintr-aceia mai mul i vrédnici şi destoinici, rămâind moşténi şi numele de a să chiema rumâni. Aşadară mai mul i şi aici de aceia sunt şi de aceia să văd, că mai de-a firea sunt; că nice unul nu e, mi să pare, din câ i mai nainte să văd astăzi şi la curte că sunt, a cărora au tată-său, au moşu-său, au stremoşu-său, au tatăl stremoşu-său, au cevaşi mai în sus, care să nu fie fost au sârbu, au grec, un alt cevaşi neam strein, au măcar armean, din care, zic, că să trag şi rudénii, care şi ei încă de cândvaşi şi câtvaşi neam au fost şi bogat, şi cinstit încă. Ci dară cum să zice şi aici, amesteca i cu de altfel de oameni, cum şi pen toate ările sunt. Că iată şi la Moscu — lasă altele — că mai mul i să trag den fel tătărăsc şi leşesc, mul i şi de alte féliuri multe decât hireş moscalii sunt, însă de cei mari zic. Tac de turci că-mi pare că nici unul neaoş turc nu e, ci den tot feliul de limbi amesteca i şi cum sunt aiave tuturor iaste, şi încă tuturora turci le zicem, celorlal i tot moscali, şi altora iar aşa, cum şi cestora tot rumâni, câ i lăcuitori şi moşnéni să află aici. Că nici un rod osebit de oameni în véci poate rămânea în lume, nici feliurile limbilor în mii de ani tot acélea neschim-bate şi nemutate pot sta. Că nimic supt soare iaste stătătoriu, ci toate câte sunt, în curgere şi în mutări sunt zidite de vécinica lui Dumnezeu în elepciune şi putére. Acéstea dară de aceşti rumâni pănă aici de unde din ’ceput pogoară cu a multora mărturii s-au zis şi s-au dovedit. DUPRE CE AU RĂMAS RUMÂNII ÎN DACHIA MOŞNÉNI, CÂT SUPT ASCULTAREA ÎMPĂRAŢILOR ROMANI AU STĂTUT ŞI APOI LA CE AU MAI AJUNS Aşa deci rămâind romanii în toată Dachia păzitori şi moşténi pen cetă i şi pen inuturi, împăr indu-şi pământuri şi locuri, având voievozii lor, câtăvaşi vreme s-au tras aşa şi au stătut. Însă nici numele lor într-alt feliu să mai mutase şi să mai schimbase, să le zică vlahi sau într-alt chip, ci oastea romană când să vorbiia de dinsa, iar cându nu, dachi să chiema; şi tot dachi încă multă vreme încoace şi de mul i să numiia, pentru că şi din dachi şi gheti era încă mul i rămaşi, cum şi mai sus s-au zis, că nu s-au putut stinge to i oamenii dintr-o ară, cum nice să poate, ci tot au rămas. Numai ce deodată atuncea proaspătă mutarea-le fiind şi necrezându-i, la dregătorii şi la altele ale ării nu-i trăgea, nici îi amesteca, pentru ca nu aducându-şi aminte de cea dă curând volniciia lor şi de stăpânirea lor ce au avut şi cum au pierdut să nu să hiclenească şi iar să se scoale împotriva romanilor. Cum s-au şi mai ispitit de au făcut, numai cât au răsuflat oareceşi şi so ii de ajutor ş-au găsit. Că iată în urma lui Traian împără ind Adrian, oareceşi s-au mai ispitit a să răzmiri i, ci curând iau potolit. Iară mai mult şi în zilele lui Antonin celui blând şi milostiv, carele, cum scriu istoriile, nici unuia el a face rău nu începea, nici el războiu asupra cuivaşi n-au rădicat (zicând pururea cuvântul lui S ipion, carele zicea, că mai bine mul-tu va a păzi pe un cetă ean şi pământean de ai lui sănătos, decât ar ucide o mie de vrăjmaşi), pănă când nu al ii înce-pea a să hicleni şi a să rădica împotriva lui. În zilele acestui Evsevis-împărat, iară aflând dachii vreme şi so ii găsindu-şi pe un neam ce-i zicea alani, s-au sculat spre romani. Ce şi acest Antonin, deci, trimi ind oaste asupră-le, i-au biruit şi i-au zdrobit. Dupre acéia, deci mai aşezându-se, cum s-au zis, multă vréme trăgându-se, supt acea împără ie s-au inut şi au stătut, săvai că hotărât şi ales pănă în ce vremi s-au purtat tot aşa şi neclăti i s-au aflat ascultători, adevărat nu ştiu, că nici aşa ales scris n-am cetit la al i[i]. Măcară şi acei dachi, măcară şi acei romani, carii apoi de multă vréme prent-atâ ia ani tot într-un loc trăind şi lăcuind, şi bine unii cu al ii amestecându-se pen rudenie, unul luund fata altuia, altul feciorul altuia, atâta s-au amestecat şi s-au unit, cât mai pe urmă împreună tuturor dachi le zicea, pănă când grecii scriitorii întâi, zic to i, că le-au schimbat numele de le-au zis vlahi. Avem şi acest semnu, că atâta să unise acei romani de aici cu acei dachi, cât nu s-au mai despăr it apoi între dânşii nici când s-au rupt den Împără iia Romană şi au intrat pentre dânşii alte limbi, ci tot într-una s-au inut şi au rămas şi pănă astăzi. Însă romanii, carii era tot mai varvari, îi inea pe dachi, cum şi era şi să véde, căci când să mâniia şi să certa dânşii, în loc de ocară cum s-ar zice, romanul zicea celora: dac, adecăte “în elége, varvare”. Care cuvând şi pănă acuma să aude de câte vreun rumân de cei bătrâni, la carii au mai rămas doară câte o urmă de acei mai bătrâni, den om în om păzindu-se, carii ca aceştea in şi au şi câte un cuvânt de acelea. Că iată, când vor să certe sau să zică în loc de ocară vreunul om ce-l véde moale, căscăund şi blestemat, îi zic: dac, care va să semnéze acéia ce zicea pe atuncea. Iară de unde răsărindu-le acest nume de la Flac voievodul lor, cum s-au zis mai sus, au din ce întâi şi de când au început a le zice aşa, care şi pănă astăzi şi la greci, şi la latini, şi la alte limbi, şi pen toate scrisorile şi istoriile să trage şi să zice, eu încă ca Carion zic, ce zice în hronica lui, într-a patra-i carte şi cu Martin Cromer, ce într-a doaosprezéce-i, unde istoréşte ijderenia şi lucrurile leşilor scrie, că nu ştiu acéia, nici de unde să-i dea cap nu pot. Poate-fi că nici ei neaflând mai denainte de cinevaşi isto-rite, mai bine au tăcut, zicând adevărul fără ruşine, că nu ştie, decât să min ă, făcându-se a şti cele ce nu ştie. Că aceia de fac aşa, adecăte de cele ce nu ştiu şi cele ce nu cunosc, zic că cunosc, iaste a trufaşilor şi a deşer ilor, părându-le că mai cu ruşine le iaste a zice că nu ştiu şi nu cunoscu celăeîce nu ştiu şi nu iaste adevăr, decât a min i şi a zice că cunoaşte şi ştie celăeî ce nu ştie. Şi nu să domiresc că mult mai mult şi mai mare iaste ruşine a zice minciuna că ştie, decât a zice adevărul că nu ştie. Cari apoi şi una, şi alta să dovedéşte. Săvai că şi a zice celăeî ce ştie că nu ştie, iaste răotate. Ci de aceasta dară şi eu lăsând şi de a mai scurma altele, nu-mi mai bat capul; iar cine va vrea a fi şi mai grijuliu şi mai ştiut de a afla cap, cérce, ca doară va afla, cetind a altora şi a multora căr i foile întorcând. Însă, dupe acéstea, iată nici un lucru câte sunt supt lună stătătoriu şi neschimbat nu poate fi, nici în nenumăra ii ani pot tot într-acelaşi chip sta, ci toate sunt în mutări şi în stricăciuni zidite, cum s-au zis şi să cunoscu. Dirept acéia iară zic, toate câte sunt aşa fiind, aşa hotarăle lor, cari, pănă nu ajung la acélea, nu-şi ia fieştecarea cel ce iaste a fi de dânsa. Aşa den noianul şi preaadânca în elepciunea lui Dumnezeu, mai nainte de véci fiind orânduite, cari noao oamenilor, acélea, cum sunt şi cum vin, foarte ascunse şi întunérec ne sunt. Ci dară cum zic şi filosofii, că toate câte sunt în naştere şi în stricăciune stau, adecă una stricându-se şi putrezind, alta să naşte şi să face, cum vedem la toate semin ele; şi pănă nu putrezéşte una, nu naşte alta; şi pănă nu naşte alta, nu putrezéşte céialaltă. Nici pănă nu să strică un chip, nu să face alt chip. Deci, pe cum vedem la céste fireşti, cari iară puterea lui Dumnezeu pren fire le lucrează, adecăte le naşte, le créşte şi le păzéşte. Şi iară aşa înfăşurându-se şi desfăşurându-se de la zidirea lumii, pănă la sfârşitul ei vor fi. Aşadară şi în céle politice pricépem şi cunoaştem că nu-s stătătoare nici unele; ce şi avu ii să pierd şi domnii să strică şi împără ii să mută şi să strămută; şi toate ca acéstea, unii pierzând, al ii găsind, de la unii fugind, la al ii nemerind, orbul noroc, cum îi zic şi-l zugrăvescu. Şi iară una stricându-se şi pierind, alta făcându-se şi crescând, precum cetim şi semnele aiave, vedem toate şi cunoaştem, de când iaste lumea câte domnii şi crăii, câte monarhii au fost, care din mici începături şi necunoscute, la câtă mărire şi putere au venit şi apoi dintr-atâta de mari, la câtă micşorare şi la câtă surpare şi stingere au sosit, cât unele nice să mai ştiu, nici să mai pomenescu. Altele iară, monarhii mari, groaznice şi putérnice s-au pierdut şi în cenuşa lor arzând s-au îngropat, cum au fost céia a Siriilor, carea 1.300 de ani au stătut; şi aşa cu Sardanapal, cel dupe urmă monarhu al lor pierind şi arzând, s-au stins şi la Vavilon au rămas dupe acéia câtvaşi până când Baltasar, cel dupre urmă craiu al Vavilonului, împreună cu dânsul au pierit şi de la ei toată monarhia la persi au venit. A persilor iarăşi în mărie crescând şi lă indu-se, mai mult de 200 de ani au împără it tot aşa monarhi, pănă când la elini au venit Alexandru cel Mare, feciorul lui Filip, biruind desăvârşit pe Darie Codomanul, cum zice Şleidan, cu carele şi monarhia li s-au prăpădit şi la dânsul au rămas. Alexandru dupe acéia monarhu stând, cât de mare şi de tare au fost şi cât s-au întinsu şi al ii mul i scriu. Iară şi Cfintul Cur ius romanul, Plutarh în Via a lui ce istoresc şi Diodor Sicheliotul într-a 17 carte a istoriilor lui ce face, destul şi pe larg arată. Deci de la dânşii cineva citind, să poată şti şi cunoaşte ce şi cât au fost, săvai că el însuşi pu in au împără it, deci au murit. Iară alal i apoi domni şi voievozi ai lui, măcară că împăr ise ărâle de oblăduia ei osebi, iară încăşi şi ei câtvaşi şi mult încă acea împără ie au mai inut, pănă când cea mai putérnică şi mai mare decât toate acéstea [Roma] au răsărit şi au venit foarte din mici şi slabe începături. Întâi, cum zice şi Ioann Şleidan, că den nişte păstori întâi şi necunoscu i, au ajuns apoi stăpâni lumii toate, cum şi al ii mul i scriu. Iar şi Tito Livie Padovanul den ’ceput şi pe larg istoréşte de dânsa. Această dară împără ie atâta s-au înăl at şi s-au mărit, cât nu numai de la greci, adecăte de la elini, monarhia au luat, ce şi pe alte multe domnii şi crăii au supus şi au inut, cum şi mai sus s-au zis. Şi aşa mare şi tare au stătut mai mult decât 200 de ani, pănă când începând şi ia a să pleca şi împăra ii între dânşii a să certa şi împără iia de la Roma la Vizandia a să muta, unde şi Noaoa Roma şi Constandinopolis — şi numai arigrad, sârbii — şi împărăteasa tuturor cetă ilor să chiema şi pănă astăzi să zice. Dupre acéia, deci, şi toate crăiile şi şi toate domniile câte era supuse supt acea ună monarhie, au început a să dezbate şi a să rumpe dintr-însa fieştecarea, iarăşi puindu-şi domnii lor, craii lor, cum au făcut. Afară dintr-acéia, unii încă nu să îndestulise cu a lor osebire numai, ce şi mai la mari s-au întins, unii de la al ii luând şi ei ca să fie mari. Apoi dupe aceia, deci, şi vrăjmaşii carii era mai de laturi, au început a călca şi a vătăma acea împără ie, pănă când iară o parte mare de acea monarhie supt jugul turcului supusă iaste şi céialaltă parte încă aşa a ajunge primejduiaşte. Că iată şi astăzi vedem (den depărtarea şi urgia lui Dumnezeu, ce iaste pe noi, pe creştini, pentru nenumărate păcatele noastre) că, supun şi iau multă parte şi de acéia. Aceasta întâi întâmplându-se a o face păr ile Apusului, adecă de a să despăr i de acea monarhie, că mutându-se împără ia cum sau zis, la Vizandio, unde Constandin cel Mare au făcut cetatea, dupe moartea lui la feciori trei împără ia împăr indu-se, pu ină procopseală a fi de dânsa au început. Aşa deci, gâlcevile dintr-un împărat într-altul adăogându-se şi fieştecare mai mare vrând să fie, unul într-o parte, altul într-alta trăgându-se şi pizmuindu-se, atuncea dară mai pe urmă aflându-şi vréme, fieştecarele au început, cum s-au zis, a să face stăpânu osebi şi din sineşi poruncitoriu. Că italienii, adecăte frâncii, cum le zicem noi acum de la vreme, necum de împăra ii ce era la arigrad mai asculta, ci încă nici acolo în Italia împărat, de la Valentian al treilea încoace, carele acela cel dupre urmă împărat samoderje Apusului au fost până la Carol, ce-i zic cel Mare, feciorul lui Pipinie, craiului de Fran a, carele cu direptul dupre bunătate-i, în elepciune-i şi vrednicie-i ce au avut, cum istoriile arată faptele lui, vrédnic au fost, mare să-i zică şi împărat să fie. De carele încă zic to i de ar fi mai trăit el, ar fi scos toată creştinătatea de supt jugul şi robia păgânătă ii turceşti şi ar fi răscumpărat dupre dânşii sângele cât au vărsat acei tirani, creştinescu. Ci poate-fi că pentru nespuse păcate şi neplătite încă ale creştinilor diréptatea lui Dumnezeu, atuncea acéia n-au lăsat a să face. Dirept acéia nici pe acel Carol a mai trăi au vrut. Însă şi acesta măcară că împărat a fi l-au priimit, căce îi şi supusése. Iară Italia n-au mai fost scaunul împărătescu, ci în ara Nem ască, cum înainte să arată. Nici mai pre urmă n-au priimit să aibă, adecăte un samo-derjet, să fie, ci fieştecarele, cum am zis, să fie singur mare şi stăpân au poftit care-i mai pe urmă au şi făcut. Că iată şi astăzi întracea Italie să află nu o stăpânire numai, ci mai multe de şapte-opt cu respublicele ce le zic (adecăte otcârmuire de obşte), cum iaste Vene ia, Ghenova. Şi Floren a au fost pănă într-o vréme, apoi o au supus unul dintru dânşii nu prea de multă vréme, carele era mai bogat şi mai cu rudenie, de-l chiema Cozma de Medi i, şi s-au făcut domnu, singur stăpânitoriu, dându-i încă papa şi titulaş, de-i zic ei acum gran duca de Floren a, dentr-al căruia neam tot unul dupe altul trăgându-se şi până astăzi iaste domnu. Însă peste to i, cap într-acea Italie cu stăpânire iast papa, carele nu numai la ale biséricii şi la clirici iaste mai mare şi să améstecă, ci şi la cele mireneşti şi la stăpâniri, ca acélea multe crăiaşte; şi mai vârtos, de când s-au despicat şi s-au despăr it de bisérica Răsăritului şi de pravoslavnicele dogme, de atuncea nu numai ca un patriarh, ci mai mare întru rânduiala ercovnicilor, au priimit, ce şi în bisérică şiîn politia duială ercovnicilor, au priimit, ce şi în bisérică şi în politia mirénească monarh să fie. Care aceasta iaste cea mai mare şi mai întâi pricina stricăciunii şi surpării monarhiei romane, lăsându-se şi zmulgându-se den împără iia de la arigrad, care acolo scaunul Costandin cel Mare mutase de la véchea Romă, chiemându-l Nooa Roma. Şi credin ă cu înnoite dogme decât bisérica cea bătrână şi adevărată a Răsăritului, şi împăra i osebi au început a-şi numei, blagoslovindu-i sfin ia-sa papa. Şi le-au dat şi tituluş de ei, a să zice şi a să scrie: împăra ii romanilor şi pururea avgusti. Iară împăra ii arigradului să se zică: ai Răsăritului împăra i şi şi ai grecilor, şi aşa şi istoriile lor îi scriu şi-i zic. Aceştea dară împăra i cărora papa, cum s-au zis, le-au dat tituluşul de a să chiema împăra i ai Apusului, iară de la Carol cel Mare au început, în ara Nem ească i s-au aflat locul de a fi. Că în Italia, la Roma şezând, cum s-au zis, iaste cap domnilor şi câtvaşi inut ine papa şi apoi că nici ar fi putut fi atâta de mare papa, cum iaste, de ar fi fost împărat acolo. Şi al ii câtvaşi duci şi feliuri de feliuri de stăpâniri sunt, care a le istori toate acum nici a mea vorbă iaste, nici prea lungu într-acéstea îmi trebuie să fiu, ci numai şi aceasta încă o zişi, pentru ca pe scurtu să cunoaştem cine au fost mai mult şi mai întâi pricina micşorării şi stricării monarhii romane. Dupe acéia deci, s-au osebit spaniolii, fran ozii, ném ii şi în scurt toate alalalte ări şi păr i ale Apusului, craii lor puindu-şi şi domni şi alte răspublice făcându-se, adecăte mai de obşte lucrurile lor otcârmuinduşi, nu unul numai samoderje să poruncească. Care acéstea cui iaste poftă mai pe deplin şi mai pe larg a le şti, şi alte căr i vază, iară şi a lui Filip Colverie gheograful şi pe Gulielmu Blaut în Theatrum orbis terrarumi ce au făcut, adecăte în Privéliştea încungiurării tot pământului caute. Însă to i aceştea ale biséricii, cum zic ei, ai Apusului dogme au apucat şi să zic că sunt catolici. Cărora ai noştri luund de la greci, pentru ca să se în eleagă mai bine ce sunt, le zic papistaşi, adecăte mai mult cred într-ale papei, decât într-ale adevărului, zicând şi aceasta (carii mai multe alalte greşeli ale lor le tac), că papa niciodată nu greşaşte. Pentru care papă, luteranii şi calivinii carii s-au rupt dintrînşii, au mari prigoane şi întrebări; şi nu pu ine şi cu ai noştri, vrând el însuşi să se facă cap biséricii şi mai mare decât to i patriarşii şi arhiereii şi în legare, şi în dezlegare, şi doară ca un Dumnezeu şi să se arate. Care aceasta îmi pare că decât toate alalte turbură mai mult bisérica şi să pricinéşte toată gâlceava şi cértele între biserici şi între limbile creştine mai depărtate, de neunirea lor. Ci dea seama înaintea lui Dumnezeu, care iaste pricina atâtui rău şi atâteai pierzări şi va da dupre nemişcatul cuvânt al spăsitoriului Hristos, carele la Matthei, cap. 18, zice: “Vai lumii de scandile, că de nevoi iaste a veni scandile; însă vai omului aceluia pentru care vin scandilile”. Aşadară despre aceştea Împără iia arigradului mai micşorându-se şi mai îngustându-se, au început sarachinénii, de unde să trag şi turcii, păr ile Răsăritului a le turbura, şi a le strica, şi mai pe urmă şi a le lua, întinzându-se şi atât, cât şi acea parte mare cu împără ie cu tot, o au supus şi o au luat, cum şi astăzi vedem. Şi nu numai acéia, ce şi alte multe crăii şi domnii, carei părându-le că să osebescu cu a lor volnicie, ca şi ei stăpâni să se facă singuri, au căzut în mai mare robie şi jug, neaducându-şi aminte şi socotind alte pilde nenumărate şi din toate zilele ce înaintea ochilor ne stau, cum vin şi la ce pogoară cei ce unii într-o parte, al ii într-alta trag lucrurile şi puterea lor şi de nu de acélea să înva ă, măcară să-şi fie adus aminte şi de cuvântul cel nesmintit şi nedeşert al domnului Hristos, ce zice prin Matthei, cap. 11: “Că toată împără ia împăr indu-se întru sine, să pustiiaşte; şi toată cetatea, au casa împăr ită între dânsa, nu va sta”. Precum chiar vedem că aşa făcând şi acea mare monarhie romană au căzut şi s-au pierdut. Şi iată dintr-însa mare parte turcii o au supus şi o stăpânesc, nepăzind încă nici céle dreptă i şi faceri de bine, care mai denainte vréme de mai-marii lor şi de bunii de evlavie-i şi de milostivii împăra i puse în legi era şi neclătit să păziia. Cum zice şi papa Leon în ora ia ce au făcut de rugăciune cătră Atila, când veniia şi spre Roma cu mare putére — dupe ce stricase şi luase multe şi alte locuri, şi Italia — ieşindu-i înainte departe de Roma, cu tot clirosul biséricii şi cu to i cei bătrâni, carii mai era atunce sfatul Romei şi-l ruga să nu-i calce, să nui strice şi să nu-i piarză. Zicea dară acel sfânt om Leon-papa, cum scrie şi Nicolae Olah în Atila: “Mare oarecând (nebiruite craiule) a romanilor celor biruitori toată lumea era slava, când birui ilor da iertăciune şi când pre cei ce să ruga în cre-din ă şi în prieteşug îi priimiia, obicinuind biruin a cu miloserdia să o stimpere, cu cari lucruri şi fapte împără ia şi avu ia adăogea. Véste deci şi slava numelui lor nemoartă o făcea şi acéstea pănă când să păziia şi obicina le purta, ale romanilor era meşteşugurile, obiceaiurile şi în elepciunile. Iară deaca s-au mutat într-alt feliu chipurile lucrurilor, céia ce de la noi au răpit, acéia ie, craiule Atilo, acum norocul -au dat, iproci.” Ca acéstea şi mai multe zicându-i acel Leon papă, unde dară, iată cum şi altele toate alalte stăpâniri şi iaste? Căci când iaste să se mute, nebunindu-i Dumnezeu cum şi prorocul David în Psalm zice: “Nebunéşte Dumnezeu norodul pre carele va să-l piarză“, iproci. Poate-fi dară că şi aceia ajungând vârful măriilor şi vrând să se pléce şi să se piar-ză din céle vrédnice şi bune fapte ce făcea, când să urce şi să adăogea strămutându-le, în blestămă ie şi în réle au ajuns şi s-au mutat aşa. Însă iaste a să mai şti, că toate lucrurile câte sunt în lume, au şi aceste trei stepene dupre ce să fac, adecăte urcarea, starea şi pogorârea, au cum le zic al ii adaogerea, starea şi plecarea. Deci dară nici un lucru nu iaste carele să nu dea pentr-acéstea, ci numai unele mai în grab, altele mai târziu le trec; iară tot la un steajăr să adună şi să strâng în cea de apoi, adecăte în stricăciune şi în pierzare dezlegându-se. Deci dară aşa toate fiind, iată şi domniilor, crăiilor, împără iilor, avu iilor, măriilor şi tuturor celorlalte câte sunt, aşa să întâmplă şi le vin. Ci numai celor dirépte, celor blânde şi celor mai cu în elepciune le rămâne laudă, fericire de bună pomenire şi pildă folositoare celor buni şi în elep i dupre urmă şi canoane cu carii mai mult şi mai slăvit pot sta şi să pot otcârmui. Şi de li să întâmplă şi surpare, şi cădére, în elep ii nu le dau atâta vină şi pricină cu sudalme, căci au sosit la acéia, adecă să zică, că de nechibzuială şi nebuniia lor au venit. Ci numai socotescu că aşa zidite şi făcute în lume sunt, ca şi iale să-şi ia cone ul, cum zice şi Virghilie poet, în cartea a patra Eneidos de Troada când de elini s-au prăpădit şi s-au stins, crăind acolo şi al ii şi neamul lui Priam, mai mult de 2.000 de ani, cum zice tâlcuitoriul acestui Virghilie, Maun Honoratul. Deci acela alta n-au mai hulit, căci aşa au sosit acea crăie, ci numai că aşa au fost în orânduiala lui Dumnezeu, zice: şi aşa aduce vremile să se săvârşască. Iar celor réle stăpâniri şi crude şi tirane şi ca de acest feliu stăpânitorii ocară, blestem, sudalme şi rea pomenire rămân; şi răii de la acéle réle iau pildă, pentru ca mai curând să se strice şi să se piarză, nimic alta fără acéia rămâindu-le pe urmă şi să piiarde pomana lui cu sunet, Psalm 9 şi Psalm...: “şi am trecut şi nici sau aflat locul lui” — cântă. Ştiu însă că nu lipsescu în lume şi de aceia de care nu zic: dară au nu şi cei buni şi în elep i ce sunt, nu mor? Au nu cad şi să surpă şi ei, ca şi celor ce le zic şi sunt şi răi, şi nebuni? Ci acestora răspunsul şi céle ce den toate zilele ce să văd întâmplări iaste, şi toate scripturile câte sunt şi sfinte, şi de célélalte, înainte le strigă şi le arată, câtă iaste osebirea traiului şi via a unui bun, de a unui rău şi a unui în elept de a unui nebun! Săvai că Aristotel în cartea a şasea ce face cătră fiiu-său Nicomah, de obicine zice: că ce iaste rău iaste şi nebun, şi ce iaste nebun iaste şi rău. Însă aicea nu în elége filosoful de nebunii cei ce umblă cu oaste, cu pietri şi sunt de legat, că aceia de a fi aşa, vine dintr-altă pricină, adecăte au den drăcit, au den melanholie, care firescu lucru iaste — ci de cei ce sunt răi oameni şi cruzi, carii cunosc şi binele, şi răul ce iaste, ci lasă binele şi fac răul. Ci de aceia grăiaşte şi zice, că ce iaste rău iaste şi nebun, căci că de n-ar fi nebun, n-ar face rău, iproci. Şi pentru că făcând răul, vine deci mai pe urmă la cele ce mai sus s-au zis, şi încă la mai multe rele şi nenorociri, având şi de la Dumnezeu voie şi volnicie să nu fie aşa rău şi nebun cum să face. Că adevărat iaste céia ce zic to i în elep ii, că cum iaste soarele de întunérec, aşa iaste deosebită şi via a în eleptului de a nebunului, cela în lumină, cela ăînî întunérec umblând, cum şi al ii mul i scriu. Iară şi pe Solomon vede i la Pilde şi pen toate căr ile lui, ce iaste via a unui nebun şi a unui în elept. Cum şi în cap. 11, Eclisiasticul zice: “ochii în eleptului în capul lui, iară nebunul întru întunérec umblă“. Până aici dară şi de acéstea den istorie neieşind, nu fără folos mi să pare şi în zadar celor cunoscători că am făcut. Dupre acéstea dară, cu voievozii lor şi otcârmuitorii lor,ce de la Roma să trimitea, stând şi purtându-se multă vreme supt acea stăpânire, au fost şi s-au inut, tot de la împăra ii romani spânzurând şi curând punerea şi scoaterea domnilor lor şi de acolo toată chiverniseala lor pogorâia. Pănă când (iată cum s-au zis, că nici un lucru în lume stătătoriu nu e nici aceia în véci aşa au putut sta) au început despre Răsărit a pogorî limbi noao şi a împresura şi cu sila a descăleca păr i de-ale Apusului. Adecăte cum zic, den Asia, partea cea mai mare a pământului, în Evropa viind, în patru păr i dară gheografii ceşti mai noi împără ind tot pământul, adecăte în Asia, în Africa şi în Evropa şi în America; şi cea decât toate mai mare parte, cum s-au zis, iaste Asia. De acolo dară pornindu-se, au venit mul ime de oameni de au lăcuit cestealalte păr i. Însă cei mai aleşi şi ostaşi au fost gotii, van-dalii, slovénii, hunii şi ca aceştea; carii viind, cum s-au zis, şi cuprinzând aceste păr i şi mai toată Evropa, au lăcuit într-însele. Săvai că nu fără multă şi nespusă vărsare de sânge şi omorâri necrezute, nice fără de dése, groaznice şi grele războaie. Pentru că Împără ia Romană împotriva lor trimitea mari oşti şi aleşi voievozi şi şi înşişi împăra ii mergea de să bătea cu aceia. Ci învârstat norocul izbândelor veniia, că, când unii, când al ii biruia. Câteodată iarăşi şi pace între dânşii făcea şi mai pe urmă le lăsa une locuri cum le-au cuprins şi le-au luat să le ie şi să le moştenească. A cărora lucruri şi cum s-au purtat, şi cum au descălecat, şi cine întâi capete şi voievozi le-au fost acelor limbi, şi de unde au izvorât acele neamuri, şi care dupe care au venit, şi cine cât au biruit nefiind povéstea şi treaba mea acum acéia şi pentru ca să nu fie istoria aceasta de mine atâta de lungită, cât doară şi cetind unora să se urască, iată acélea le trec şi le las. Iar cui iaste poftă şi drag a le şti, citească pe Antonie Bonfinie în decada dentâi, în cartea a dooa; pe Flavie Blondu în decada lui cea dentâi, în cartea dentâi; pe Procopie în istoria lui ce face pentru războiul gotic; pe Carion în Hronica lui, în cartea a treia în via a lui Dechie-împărat; pre Martin Cromer în cartea lui cea dintâi ce face de ijderenia léşilor; pe Calimah la începătura cărticélei ce-i zice: Experiendis Atila şi pe al i nenumăra i istorici ce scriu şi pe largu de goti, şi de vandali, şi de slóveni, şi de al ii. Pe carii măcară că în tot feliul împăra ii romani şi în tot chipul au nevoit a-i scoate du pren biruin ele lor, şi şi cu mare putere şi al i împăra i şi i-au biruit de multe ori. Iară şi Claudie-împărat; zice Blond, cum arată dintr-o poslanie a acelui Claudie ce scriia cătră Nunie Broc, păzitoriul şi otcârmuitoriul Iliriii cum că trei sute de mie de goti au tăiat şi 2.000 de corăbii ale lor au înecat. Cartea aşa scriia: “Claudie-împărat lui Bloc, sănătate. Stins-am 300.000 de goti, 2.000 de corăbii le-am înecat; învălite sunt gârlele de paveze, de sabii şi de suli e toate marginile gârlelor acoperite sunt. Câmpii de trupuri pline sunt, nici un drum curat iaste. Marea cetate Cartago pustie iaste. Şi catârăiî şi catâre atâta am luat, cât nici un ostaş nu e să nu ducă câte doao şi câte trei. Şi măcară de n-ar fi pă it respublica romană de Galien atâtea, măcară de n-ar fi adus treizeci de tirani stricători, că păzindu-se ostaşii carii feliuri de războaie au rădicat şi de ar fi fost legheoanele păzite, cari Galien, răul izbânditoriu le-au ucis, cât adaos ar fi respublicii? Cu a noastră însă grijă şi osârdie au fost bătaia de la Misii şi multe războaie au fost la Martinopoli, mul i de furtună au pierit, mai mul i crai prinşi şi prinse a multor feliuri de neamuri blagorodnele fămei. Plinitu-s-au biruin ele romane de robi varvari şi lăcuitori din goti. Nici nici o ară n-au fost carea rob de a-l inea, ca în izbândă să nu aibă got, iproci.” Aşadară de acei goti ce atunce pă ise Claudie-împărat scriia: însă nici cu acéia, nici altele ca acélea şi de nu aşa mari biruin e, iară tot i-au mai biruit şi al i împăra i tot nu i-au putut stârpi, nici goni de tot, ci tot au rămas mul i (că fără de număr era). Şi pănă în cea de apoi, au rămas ei stăpânitori multor ări în Evropa, cum şi pănă astăzi câtevaşi neamuri de oameni dintr-înşii să trag, mai ales sfe ii şi danii, cum zic, şi cum mai sus am semnat pu in. Dirept aceasta dară acele limbi şi neamuri călcând, cum s-au zis, şi împresurând acéste păr i şi cu acest prâlej, unii carii era mai de demult supuşi romanilor, încă găsind vréme, să trăgea şi să dezbătea de cătră romani, pre carii nu i-au mai putut apoi supune. Căce că în multe păr i şi tot cu gréle şi mari oşti nu putea mai ajunge; şi încă căci că şi de multe ori şi voievozii şi hatmanii ce trimitea cu oşti împotriva vrăjmaşilor lor să hiclinia şi ostaşii în partea lor trăgându-i, au ei împăra i să punea, au pre al ii carii vrea ei împărat rădica. Şi aşa cătră cel ce era, să porniia, unde şi acéste între dânşii cérte şi vrăjbi mai mult i-au surpat şi i-au răsipit. Acéstea dară şi ca acéstea purtându-se şi lucrându-se, cum sau şi mai zis, şi Împără ia Romană plecându-se şi micşorându-se, iată fieştecarele bine şi traiul său osebi au început a-şi căuta şi a-şi goni. Aşadară şi acei rumâni dachi ce era aici şi al lor traiu şi stare îşi cerca, şi cât au putut a să inea au nevoit, moşténi vechi şi întemeia i acestor pământuri socotindu-se că sunt; pentru că prin sute de ani trecuse şi să rădăcinase în toată Dachia lăcuind şi şezând. Aşadară aceştea domnii şi voievozii lor avându-i şi legi bune iind şi păzindu-le, şi încă şi buni ostaşi fiind, şi ara lor osebi au început a-şi păzi hotarăle lor mai tare a le inea, nimănui nici ei vrând atâta a să mai supune. Ci cine asupra lor veniia şi ei împotriva acelora sta, şi atâta cât mul i să îngroziia de dânşii; şi mai vârtos vecinii lor, carii venise apoi dupe romani de cuprinsese acéle locuri, cum s-au mai zis. Şi necum să-i mai bântuiască să ispitiia, ci în prieteşugul lor îi chiema şi cu dânşii să lega ca oricând ei vrea să margă asupra altorcuivaşi, au când al ii asupra lor vrea veni, ei ajutor să le dea şi cu prieteşug să se afle. Aşa şi ceştea, când vrea cére că acéiaşi cérere de la aceia gata să se afle şi să le dea, dupre buna vecinătate şi legătura ce făcea cu ei. Şi întracesta chip încă multă seamă de ani s-au purtat şi s-au inut, nici grijă lor de alte domnii şi crăii măcară era, căce multă şi puternică oaste avea, şi încă că to i ostaşi buni era şi nici de împăra ii arigradului să temea, măcară că încă pentr-acéle vremi tot tari şi putérnici era. Ci încă şi cu ei s-au bătut, împotrivă-le stând. Şi ajutoare le-au dat, când au trebuit, împotriva vrăjmaşilor lor şi a turcilor, când au început a tréce încoace marea şi a le lua locuri şi a le mai îngusta împără iia şi den Elada precum mai nainte voi arăta. Însă nu pu ină mirare iaste la to i câ i scriu de aceasta nici la câ i bine vor socoti de aceşti rumâni, cum s-au inut şi au stătut pănă astăzi aşa, păzindu-şi şi limba — şi cum au putut şi pot şi pământurile acéstea lăcuiesc?! Care acéstea la pu ine limbi şi neamuri să véde. Şi mai vârtos atâtea roduri de oameni, streine şi varvare, preste dânşii au dat şi au stricat, cari peste al ii aşa dând, nici numele, nici alt nimic nu să mai ştie, nici să mai pomenéşte de aceia, cum iată şi mai sus am zis. Iarăşi aiave să véde şi să créde că împresurând gotii, vandalii, slovénii, hunii şi al ii ca aceştea şi călcând şi descălecând mare parte a ăEîvropei şi pe aici au trecut, au luat, au stricat şi au şi supus hunii acéste ări, cum va vedea mai nainte. Iară ei tot au stătut şi s-au inut cum sunt. Că iată, în ara Ungurească, unde-i zicem de Sus, în toată ara Sârbească, carea în eleg împreună şi pe bolgari, şi pe boşnégi, şi pe to i ca de acest feliu, carii să trag de cei slovéni, ce am zis mai sus, că au venit de au coprinsu şi au lăcuit acéle ări, în cari şi pănă astăzi şed şi să văd — şi ara Horvă ască, şi Sfe ia şi Dania şi altele prea multe încă ca acelea cari de acele neamuri sânt descălecate, unde zicem dară: au pustii şi fără de nimeni într-însele au fost, când au venit acéle limbi? Ci acéia nu să poate zice, căce că bine ştim, den istorii şi den adevărul lucrului, că încă foarte pline de oameni şi bogate au fost, biruin e ale romanilor; ce numai vrémea lungă mutând lucrurile şi strămutând oamenii, de la aceia dentâi au venit la ceilal i, la carii pănă astăzi vedem că sunt. Zicem dară acum: dară ceilal i lăcuitori ce au fost mai nainte, unde sunt? Carii nici să mai ştiu, nici să mai pomenescu, nici măcar cevaşi dentr-înşii să mai numeiesc; sau ce limbă vor fi avut să mai ştie? Şi de va fi fost rămas cinevaşi, încă atâta s-au amestecat în cei mai de pe urmă lăcuitori, cât îngropa i de tot sunt, de nu să vede nimic de dânşii, nicăiri. Iară ceştea rumâni, oricum şi cum pentr-atâtea călcări, zdrobiri şi nespuse rele ce i-au trecut şi i-au călcat, tot iată până astăzi, cum sau zis, că tot încă de nu să află atâta ferici i şi slobozi de tot, iar încă şi domnie, stăpâniri şi limba acéia a romanilor, tot stă şi să ine (săvai stricată, cum şi alte limbi toate ale lor céle neaoşă şi de moşie-şi le-au stricat). Însă destul că tot urme de a să cunoaşte şi a să şti bine de unde sunt, le-au rămas şi au. Care aceasta bine socotindu-se, aiave iaste, că nu fără a lui Dumnezeu providen ie iaste, nici fără de a sa minune nu iaste, însă dirept ce el singur ştie. La aceasta şi Bonfinie uitându-se într-a treia decadă a lui, cartea 9, zice dupre altele multe şi acéstea: “Măcară că feliuri de feliuri varvarii năvăli şi prăzi în Dachia, al norodului roman inut şi a ghetilor ară, împreună şi cu panonii făcea, însă pe lăcuitori şi pe legheoanele romane, carii de curând era adaose acolo, nu le-au putut piiarde, măcar [că] între varvari cufunda i era. Iară limba romană încă la ei tot miroséşte şi nicicum de tot nu o părăsesc. Şi aşa să véde că lupta şi să certa nu pentru via ă, cât pentru paza şi starea limbii. Că cine dară iaste carele nu foarte să se mire încă de atâtea dése întăriri şi prăzi ale sarma ilor, gotilor, aşijderea ale hunilor, vandalilor şi ale gepidilor, cari făcea în Dachia şi ale ghermanilor (cărora ném i le zicem acum) şi ale longobardilor, de vom socoti bine răută i şi stricăciuni?! Şi încă pănă acum între aceşti dachi şi gheti urmele limbii romane să păzescu, cărora acum pen-tru ştiin a bine a săgeta, valahi le zicem. Aicea dară, pentr-atâ ea timpi sângele Corvin ascuns era. În cea de apoi însă, în satul Corvinu au odrăslit; nici aceasta cu adevărat fără de mare a lui Dumnezeu lucrare nu iaste, că din fericirile Corvinilor, pentr-atâ ea ani norodul roman de varvari şi acum aceşteaşi voievozi creştineasca republicană şi acéstea inuturi den reaoa şi păgâneasca robie să izbăvească.” Acéstea sunt zisele şi laudele şi mai multe ale lui Bonfinie de aceşti rumâni. Însă acest Corvinu, ce pomenéşte aici, iaste tatăl lui Mateiaşcraiu, carele mare om au fost, şi mari lucruri au făcut, şi mari războaie cu turcii au bătut şi el, şi fiiu-său, precum mai nainte unde le va veni rândul, cât să va putea şi de dânşii vom zice. Carele de neam rumânesc să trage, cum şi acest Bonfinie de începutul lor frumos istoréşte şi al ii to i istoricii aşa adeverează. Într-acesta chip dară, cum s-au zis mai sus, multă vreme rumânii purtându-se şi aflându-se au stătut. Însă nu nice mai pe urmă pu ine gréle şi réle au ajuns şi i-au întimpinat, că iată şi hunii viind şi cuprinzând acéste păr i şi alte multe au călcat, mai vârtos ara Ungurească de Sus, cum am zis, carea o au şi inut şi într-însa au descălecat şi o au lăcuit, den carii şi pănă astăzi să trag ungurii. Şi pre această Da-chie o au supus, cum Atila şi în tituluşul lui îi pune. Săvai că apoi cu vréme iară de supt mâna lor au ieşit, cum vom vedea. Însă de aceşti huni numai (lăsând alte limbi, cum au zis şi pe alal i varvari ce i-am pomenit mai nainte) îmi iaste a zice şi a scrie cevaşi, cum au pogorât, şi de unde au pogorât întâiu şi cum s-au aşezat în ara Ungurească de Sus, şi câte locuri au mai călcat şi au cuprins, şi când s-au creştinat, întâi idololatri fiind ca to i alal i, afară din ovrei. Şi nu pentru alta aceasta o fac, ci numai căci în vecinătate ne sunt şi căci cu dânşii mare amestecare rumânii au avut. Şi în céste mai dupre urmă vremi cu dânşii s-au inut ceştea. Şi în cea de apoi, că cu ajutoriul lor mai multu şi ărâle acéstea deacă s-au osebit de Ardeal (adecăte ara Muntenească şi a Moldovei), s-au descălecat şi s-au luptat cu vrăjmaşii lor, şi mai vârtos cu turcii. Şi mai nainte şi mai încoace mult, pe urmă spate şi ajutoriu le-au fost, măcară că şi ceştea un-gurilor, ca un zid bun şi tare înaintea turcilor le-au fost şi nu de stricăciune, de să va socoti bine, şi cu dreptate, mai niciodată, ci încă de mare folos, mai vârtos cestor ce în Ardeal au rămas şezători şi lăcuitori. Scrie-voiu dară şi de ei, cum am zis, cevaşi, de la istoricii lor luund, carii den ’ceput şi dadinsul ale lor lucruri şi fapte au scris. Însă cât voiu putea mai pe scurt, pentru că iarăşi, cui va plăcea, la aceiaşi istorici va putea vedea mai multe şi mai pe larg: ce şi de aceia au fost întâi şi apoi la ce au pogorât şi în cea dupe urmă pănă astăzi ce să văd, la ce au rămas? HUNII, AU CUM LE ZIC ALŢII UNII, DEN CARI UNGURII SĂ TRAG ŞI SUNT ŞI PĂNĂ ASTĂZI, DE UNDE AU POGORÂT ŞI CUM AU DESCĂLECAT ŢARA UNGUREASCĂ; ŞI CE VOIEVOZI ÎNTÂI AU VENIT CU DÂNŞII Véde-se dară, cum to i istoricii într-aceasta unindu-se, adeverează că hunii sânt schithi, adecă tătari. Însă den care parte a Schithiei au pogorât a descăleca păr i, între dânşii, iaste osebită părere; pentru că unii zic că sunt veni i din Schithia cea mare a Asii, al ii zic că sunt din Schithia ce stă cătră amiazănoapte, căriia îi zic şi acum Iugra, carea astăzi supusă iaste supt Împără ia Moscului. Dentracela dară loc, zic, să fie pornit într-acoace a veni, trecând balta Meotidii (de carea şi mai sus am pomenit, care să face la Crâm can despre amiazănoapte den apa Donului şi din Marea Neagră) şi întâi acele locuri dentr-acolo au coprinsu. Apoi pe-ncet tot mai lă indu-se şi loc mai bun şi mai bios căutându-şi, şi cercându-şi de a descăleca şi a lăcui, au ajuns şi pre acéste pământuri, şi trecând şi mun ii, au cuprins şi toată Panonia, carea, cum zice Cloverie gheograful, aceasta iaste, ce să cuprinde astăzi: Carniola, Croa ia(adecă ara Horvă ească), Marchia Vidorilor, Carintia, Stiria, mai marea parte a Austrii, jumătate de ara Ungurească de Sus, Slavonia, Bosna şi o parte de ara Sârbească. Deci dară hunii, adecăte schithii aceia, cărora acum şi unguri le zicem, coprinzând şi acea Panonie şi mai multe ări, altele mai pe urmă luund, s-au aşezat. Însă de au pogorât întâi den Asia, au de la Iugra acei schithi, cum s-au zis oarece mai sus, noao atâta de dânşii a cerca nu e. Săvai că care iaste şi adevărul, cu nevoie să va cunoaşte, căci că mul i scriu şi nevoiesc a dovedi că-s den Asia. Mai mul i iarăşi scriu şi zic că de la Iugra. Însă nici iaste dogmă a biséricii carea, cum vom vrea, să nu o crédem, ci poate neştine créde aceasta, unde i să va părea că să alcătuiescu mai bine istoricii. Însă cine pofteşte şi aceasta a o vântura şi a o alége mai bine, citească pe Bonfinie în decada dintâi, în cartea a dooa, unde face de începutul lor, şi pe Loren Topeltin în cărticeaoa lui, ce scrie de ijderenia ungurilor şi pe al ii mai mul i, pe carii şi cest Topeltin acoleaşi la începătura capului ce scrie de unguri îi pomenéşte şi semnează locurile unde scriu acei istorici. Mul i dovedesc şi cu aceasta, cum de la acea Iugră sunt; că viind oameni de aceia şi grăind multe cuvinte zic că se potrivescu cu ale acestor unguri, numai mai stricate şi mai varvare li să pare acele cuvinte, măcară că nu ştim carii mai fireşti limba îşi vorbéşte: ceştea ce prin céste păr i lăcuiescu, carii s-au amestecat cu alte multe feliuri de limbi, au ceia, căci tot în locul lor acolo să află. Însă orice va fi de aceasta nu ştiu. Iar cum mult mai varvari sunt acei de acolo, adevărat iaste şi pentru starea şi tăria locului aceluia, pentru că departe sunt de oamenii cei politici şi mai iscusi i. Unde dară, precum sunt aceia, aşa şi limba mai vârtoasă şi mai varvară le va fi. Auzit-am şi eu cu urechile mele de dumnealui Gheorghie Brancovici din Ardeal, om de cinste şi cu cunoştin ă şi şi iubitoriu de a şti multe, povestind cum mergând la Mosc împreună cu frate-său Sava Brancovici, mitropolitul Ardealului, om şi acela destul învă at, în elept şi temătoriu de Dumnezeu, pre carele îl trimisése Raco Gheorghie cel tânăr la împăratul moschicescu, cu solie, la anul de la Hristos ă1668î. Acolo dară mergând şi la împără ie viind, de acei schithi de la Iugra, într-adâns au mers la dânşii, ca să vază acéia ce să auziia, cu limba că să potrivesc în multe cu ceştea unguri, iaste adevărat cevaşi, au ba. Şi aşa cu dânşii împreunându-se şi vorbind ungureşte, zicea că adevărat iaste, că multe cuvinte asemenea era cu ale cestora, numai groase şi mai mojicoase, cum s-au zis. Unde dară şi acel vrednic bărbat zicea că de a crede iaste, cum de la acea Iugră, acei schithi să fie izvorât şi să fie venit. Săvai că nu lipsescu unii a zice că aceasta şi de la unii schithi ce au venit den Asia, au auzit că s-au văzut, când au venit un sol schith la turci, încă la un sultan Murat, la arigrad fiind. Şi pe acéle vremi întâmplându-se şi un sol de la Rodolful, împăratul nem escu, acolo, au poftit acel schith, adecăte tătar, ca să se împreune cu dânsul. Şi aşa împreunându-se între vorbe, zic cum să fie zis acel sol schithu, că ungurii de la dânşii să trag. Şi ca acélea alte multe povestescu, cum şi Topeltin tot într-acelaşi loc ce am semnat mai sus, scrie şi aceasta că Zamoschi istoricul den auz o istoréşte şi o zice. Însă mie, den om de credin ă şi de cinste, şi aceasta şi altele ca aceasta auzind şi mai proaspete încă fiind, îmi iaste mai mult a créde decât céle ce să citescu prea vechi şi sunt în păreri, încă şi acélea nu hotărât ăzicî adevărul. Ci dară şi de ştiin a acestui lucru de unde pogoară, încă iaste destul cât s-au zis. Aceşti dară schithi pogorând dintr-acéle păr i, cum s-au zis, supt şase voievozi au fost (au mai bine să le zicem sultani, cum zicem acum tătarâlor, ca pentru să se în eleagă mai bine povéstea). Sculându-se dară acéle capete ale lor, împără ind romanilor Valent, când era cursul anilor de la naşterea domnului Hristos 373, şi aducând oaste, zice Bonfinie în locul ce s-au semnat mai sus, în cartea-i a dooa, în decada dintâi: dentr-o sută şi optzeci de neamuri, s-au făcut pănă la un meleon şi optzeci de mie de oameni. Aceştea deci luundu-şi şi muierile, şi copiii, şi dobitoacele, şi tot ce avea în moşiia lor, şi sculându-se a-şi căuta locuri de aşezământ au început, mai bun, mai larg şi mai de hrană loc decât al lor şi a găsi şi a-şi agonisi, pentru că al lor foarte cu nămară de a să hrăni era şi strimt. Aşa deci, viind, cum am zis, pre alte multe neamuri bătând, ce era pre lângă apa Donului şi trecând şi acea apă şi apoi au trecut şi în céste păr i, întâi balta Meotidii pe la Crâm şi pe acolo călcând, pe cine au aflat, şi de acolo mai încoace viind, pănă şi la Panonia au ajuns, unde le-au şi mai plăcut locul şi cuprinzând-o, pe loănîgobardii carii ei o inea atuncea, cum zice Re ie, au bătut şi au gonit. Şi pe gotii, carii era vecini pe acolo şi pe alte limbi ce ei inea împrejur şi stăpâniia acele locuri, cu câtevaşi războaie biru-indu-i, i-au gonit dupre acéle pământuri. Şi nu numai pre aceia, ci şi pe al ii mul i, câ i împotriva lor să punea a le sta şi a zăticni; dincotro vrea să meargă, pre to i i-au bătut cu mari biruin e, unde to i să îngroziia de ei, căci şi mul ime nesupusă era de dânşii şi foarte ostaşi şi viteji mari era, moartea ca via a socotind-o, nici de ia sfiindu-se, ca cum nici ar fi fost, pre lângă izbândă şi dobândă ce căuta, zice Bonfinie. Şi nu numai căci izbândiia ei, să temea alal i de ânşii, ci căci prea cruzi şi nemilostivi varvari era, foarte să îngroziia. Că, pe unde şi mergea, cu foc, cu her stingea tot şi prin multe locuri nici un suflet de nimic nu lăsa viu, nici vârstă, nici feliu lăsând, nici ocolind, ci tot supt sabie punea; cari încă şi a le povesti, groaznic şi zborât lucru iaste. Însă, cine va mai pe larg a le şti citească pe Antonie Bonfinie, într-a dooa carte, cum de multe ori am zis, şi pe Ioann Sambuc, în scurta-i povéste de lucrurile ungureşti, ce scrie; pre Mihail Re ie Neapolitanul, în cartea-i dintâi, ce scrie de craii ungureşti şi pe mul i al ii ce scriu de acei huni. Acestor dară schithi voievozii lor atuncea, adecăte sultanii, era aceşti şase, cum am zis, a cărora nume era — cum zice şi Avraam Bacşai în Hronologhia crailor ungureşti, ce face: Bela, Kheme şi Cadiha, fra i, feciorii lui Hieli, de neamul şi de casa lui Zomoiarum; şi iară Atila, Cheve şi Buda, fra i, feciorii lui Bendegum, de rodul şi de familia lui Cadar. Aceştea dar, cu acea mul ime de oameni călcând, prădând, arzând şi supuind ărâle şi îngrozind toate domniile, crăiile şi stăpânirile, viind, cum de câtevaşi ori s-au zis, şi în Panonia, carea era de ceasta parte de Dunăre şi prinzând a-l aşeza şi a-şi face gătire de lăcuin ă şi tăbărând lângă ărmurile apei Tisii, au stătut. Acéstea deci în elegând şi văzând Macrin-voievodul şi otcârmuitorii Panonii, Dalma ii, Trachii şi al Machidoniii, carele era pus de împăratul romanilor şi cunoscând lucrurile acelora cum să poartă şi cum el însuşi cu oastea, câtă putea face el, că nu va putea sta el împotrivă la atâta mul ime de varvari, nici a-i izgoni dupre acolo — au dat ştire numaidecât la împără ie şi spuind de acel neam mult, cum au venit acolo şi cum să poartă. Căruia împără iia ajutoriu au poruncit de i-au mers Dietrih, voievodul toatei hermanii (adecă ării Nem eşti). Carii amândoi viind la un loc şi mul ime mare de oşti du pren toate păr ile şi ei cu porunca împără iei adunând, ca să se bată cu aceia sau gătit, şi loc ca acela de bătaie unde ar fi fost, mult socotiia. Pentru că romanii de céia parte de Dunăre era, şi hunii de ceasta parte şi poduri ca acélea, făcute şi gătite de a trece atâtea sume de oameni, nu era. Aceştea dară, strângându-se cu toată puterea lor la o cetate ce-i zicea Poten iana, în marginea Dunării, de céia parte (de Dunăre) şi multe zile trecând, tot acéia socotind şi sfătuind, nimic de vrăjmaşi alta nu gândia, pentru Dunăre, că era între dânşii, carea cu nevoie era a să tréce. Însă hunii, nemaiaşteptând alta, iată mul ime de foi strângând şi umflându-i, peste Dunăre i-au întins şi peste dânşii ca peste un pod Dunărea au trecut şi aşa fără de véste (carii nicicum de acéia nu să păziia) pe romani i-au lovit şi pe mul i i-au tăiat acolo şi au împrăştiiat. Voievozii deci romanilor, Macrin şi Dietrich, den fuga şi din răsipirea acei fără de veste loviri ai lor, mai adunând şi mai strângând oastea, iară lângă acea cetate Poten iana ce fusese, şi, cât au putut, îmbărbătând oastea, iarăşi cătră bătaie s-au pornit. În orânduială puindu-se într-unele de zile atunce fără de nici o zăbavă şi hunii, încă şi mai inimoşi, pentru ca-n izbânda ce în trecutele zile făcuse, împotrivă puindu-se — iată din suăsî de diminea ă încep războiul dintramândoao păr ile, tăriile şi vitejiile vrând să-şi ispitească şi să-şi slăvească romanii, ca nişte biruitori pământului şi tuturor ărîlor. Hunii încă ca unii ce li să ducea şi le zbura vestea pretutindenea de ostaşi şi de bărba i, nu fără de groaznică şi cutremurată zdrumicare şi izidire era, nespusă moarte între dânşii făcând. Aşa războiul în umpănă toată acea zi pănă în noapte stă, nici spre o parte, nici spre alta plecând; însă pănă în cea de apoi şi întunérecul nop ii călcând, să biruiesc hunii şi în fugă să întorc, pănă îi trec Dunărea înapoi, pe unde o şi trecuse ei întâi cu meşteşugul foilor umfla i, căzând atunce într-acel războiu şi un sultan de ai lor, pre carele îl chiema Cheva. Şi de ceialal i s-au aflat pieri i 125.000 de ostaşi. Însă nici ro-manilor acea bătaie, măcar de au şi izbândit, nesângeroasă şi fără de mare pagubă n-au fost. Că şi de atuncea şi din cea ce în mai trecutele zile pă ise cu loviturile fără de veste, s-au aflat şi de ei pieri i 210.000. Dupre acea bătaie, romanii nici alta mai cearcă, nici fac, ce cu alaltă oaste ce mai avea, a treia zi, dupre ce s-au mai odihnit, să o întorc la o cetate ce-i zicea Tulna şi acolo să tăbărăsc. Aceasta hunii în elegând, mai bine gătindu-se, iarăşi trec Dunărea de céia parte şi, în locul unde era romanii, tăbărăscu ei. Căutând deci şi aflând trupul lui Cheve-voievodului, al sultanului lor, dupre obiceaiul neamului lor, lau îngropat lângă calea oştii, cu mare cinste. Şi în slavă-i pun un stâlp mare de marmură şi alte stârvuri de ale mor ilor lor, încă dupre obicéiu le îngropa. Şi acelui loc pusu-i-au numele Cheveoza, dupre numele sultanului lor, cărui loc şi pănă astăzi, zice şi Mihail Re ie în cartea-i dentâi, unde scrie de lucrul ării Ungureşti, mutându-i numai nişte slove, îi zic Kheazo pre acéia, deci, hunii şi şezând câtevaşi zile acolo ca să se odihnească, iată iară asupra romanilor la Tulna să gătesc să meargă. Şi mergând, Macrin şi cu Dietrih de bătaie gătindu-se, iarăşi nu negroaznic şi mic războiul a început şi doară mai, mai sângeros şi mai tare decât întâi, căce şi însăşi capetele şi a unii, şi a al ii păr i în primejdia ve ii s-au pus. Şi ei înaintea altora a să bate au alergat, pentru ca desăvârşit acel războiu cone ul să-şi ia, şi unii, şi al ii mai mult pentru slava bătându-se. Aşadară cade despre romani voievodul Macrin întâi şi Dietrih în frunte de o săgeată rănindu-se, să întoarce. Unde dară alaltă oaste fără capete văzându-se, întoarce dosul, pierind mul ime nespusă de romani, scăpând însă şi Dietrih cu câ ivaşi ai lui. Însă nici hunii fără de mare pagubă în capete şi întalal i ai lor, nici dintr-acel războiu nu rămân. Că iată au căzut în bătaie acolo, Bela, Keme şi Kadiha, sultanii lor, şi dentr-alal i ostaşi 40.000. Pre cari sultani apoi luundu-i, i-au îngropat cu mare cinste, dupre obiceaiul lor, la stâlpul cel de marmură, ce-i zicea Kheiazo, lângă celalalt sultan Keva, ce perise în celalalt războiu, cum am zis. Aşa deci, hunii acea izbândă dobândind, în toată Panonia stăpâni s-au făcut şi a porunci şi a oblădui ca pe al lor pământ au început. Acéstea aşa trăgându-se şi purtându-se, dupe ce au in-trat în Panonia, cum zice şi Bonfinie şi Re ie şi Bacşai, în căr ile lor, ce mai sus am zis, şi locurile am semnat şi al ii mul i, 28 de ani s-au tras. Dupre acéia, deci, locurile lor de a lăcui acolo văzând că să mai aşază şi să mai întărescu, pierind şi alte capete ale lor şi mai vârtos că aşa cap mare den rodul şi casa lui Zomeiarum, cum mai sus am zis, nu rămăsése, dirept acéia cu to ii alal i mai mari dentre dânşii şi mai aleşi, carii era strângându-se, au ales să-şi puie lor craiu, unul poruncitoriu, pe Atila, pe unul din cei doi fra i ce mai rămăsese din neamul şi familia lui Cadar, carea aceasta o au făcut la anul de la Hristos 401. Acest Atila carele au stătut întâi craiu în Panonia, adecă craiu unguresc, cum şi Mihail Re ie scrie de dânsul, zice că era om ascu it la minte, în lucrurile oştii foarte pă it şi ştiut, cu inimă mare, vârtos în trup, a înşela pre vrăjmaşi, hiclean. Portul lui şi în casă când era, şi afară când ieşiia, era frumos, luciu şi curat. Purta în cap şi pene de şoim. Şi ca acéstea zice şi Calimah, în cartea ce face de Atila, că era şi nesă ios în slavă şi în oştiri, căci şi mai toate câte făcea, norocite îi ieşiia. Era şi însuşi viteaz. Dirept acéia nu să nici stâmpăra la un loc şi cătră cei ce mai timpuriu i să ruga, să pleca lesne. Şi pre cine lua şi-l inea în credin ă o dată, deci pănă la moarte îl păzea; şi a meşteşugi şi a face lucruri împotriva vrăjmaşilor lui, minune era şi în nemeréle şi în graba ce lucra. Şi mai marea-i minune era starea-i şi răbdarea în primejdiile ce să supunea. Iară precum era milostiv celor ce să da şi să închina lui, aşa neplecat şi neîmblânzit era celor ce-i biruia (foarte aceasta ca un varvar şi ca un crud făcând-o). Haine dirept acéia lucii purta părându-i că şi acélea la mărie părtinesc. La prânzare rar şedea, iară la cină mult mânca şi mai mult carne, iar pâine mai nimic. Vin bea fără măsură, mai vârtos când să odihniia, însă tot firea a ş-o inea nevoia şi altele multe ca acelea avea şi inea. Banii încă şi dupre a mai marilor lor învă ătură îi ocărâia şi încă mai vârtos nu-i poftiia. Carele adéseori încă zic că-l auziia to i, zicând: că banii mai mult dau întristăciune şi voie rea, când îi piiarde neştine şi-i răpune, decât îi dau veselie şi părere bună, când îi câştigă şi-i dobândeşte. Mai zice acest Calimah, că de trup acel craiu Atila încă era mai mic decât de vârstă tocma; pieptos, vârtos, capul can mare, ochii can mici, barba rară, amesteca cărunté e. Să cunoştea şi fa a-i că iaste mojicoasă, cum le era feliul; graiul groaznic şi spăimos şi pentru varvarul lor graiu, era şi tare de urechi; umbletul lui trufaş. De la acesta dar şi mai înainte au rămas a să numi crai unguresc, cuprinzând supt a lor stăpânire toate locurile câte mai sus am arătat şi de-a valma cu cei denainte rămăşi e ale romanilor stăpânitori au rămas. Unde dar Ardealul încunjurat de mun i fiind şi loc ca acela tare de a să putea apăra în toată vrémea de trebuin ă fiind, plin de oameni era. Iar de când şi acolea osebită domnie iarăşi s-au aşezat, de la Topeltin istoric, pre larg va putea neştine afla, de unde şi Radul-vodă Negru aici în ară au pogorât, precum létopise ele céle de obşte arată. ISTORIA ŢĂRII RUMÂNEŞTI DE CÂND AU DESCĂLECAT PRAVOSLAVNICII CREŞTINI (LETOPISEŢUL CANTACUZINESC) Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despăr it de la romani şi au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; al ii în ara Ungurească, pre apa Oltului, şi pre apa Morăşului, şi pre apa Tisei ajungând şi până la Maramurăş. Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; al ii s-au pogorât pre Dunăre în jos. Şi aşa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înşii boiarii carii au fost de neam mare. Şi puseră banove i un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) şi-i aşăzară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Şi aşa fiind, multă vréme au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în ara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul-voievod, mare her eg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mul ime de noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot féliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmbovi ii, început-au a face ară noao. Întâi au făcut oraşul ce-i zic Câmpul Lung. Acolo au făcut şi o bisérică mare şi frumoasă şi înaltă. De acolo au dăscălecat la Argeş, şi iar au făcut oraş mare şi ş-au pus scaunul de domnie, făcând cur i de piiatră, şi case domneşti şi o bisérică mare şi frumoasă. Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul, unii s-au dat pre supt podgorie, ajungând până în apa Siretului şi până la Brăilă; iar al ii s-au tins în jos, preste tot locul, de au făcut oraşă şi sate până în marginea Dunării şi până în Olt. Atunce şi Băsărăbeştii cu toată boierimea ce era mai nainte preste Olt s-au sculat cu to ii de au venit la Radul-vodă, închinându-se să fie supt porunca lui şi numai el să fie preste to i. De atunce s-au numit de-i zic ara Rumânească, iar tituluşul domnului s-au făcut precum arată mai jos: “V Hrista boga blagoveanomu blagocestivomu i Hristo liubivomu samoderjavnomu, Io Radul Negru voevod bojiiu milosti gospodariu vseia zemli Ungrovlahiskiia za planinski i ot Almaş i Fagăraş her egu”. Acestea să tâlcuiesc pre limba rumânească: “Întru Hristos Dumnezeul cel bun cre-dincios şi cel bun de cinste şi cel iubitor de Hristos şi singur biruitor, Io Radul-voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată ara Rumânească dentru Ungurie dăscălecat şi de la Almaş şi Făgăraş her eg”. Acesta iaste tituluşul domnilor de atunce, începându-se pân-acum, precum adevărat să vede că iaste scris la toate hrisoavele ării. Şi într-acestaşi chip tocmitu-ş-au Radul-vodă ara cu bună pace, că încă nu era de turci împresurată. Şi au dom-nit până la moarte, îngropându-l la bisérica lui din Argeş. Şi au domnit ani 24. De aice să începe povéstea altor domni, carii au venit pre urma Negrului-vodă, precum arată mai jos. Mihail-vodă au domnit ani 19. Dan-vodă au domnit ani 23. Acesta au fost frate cu Mircea-vodă Bătrânul şi l-au ucis Şuşman-vodă, domnul sârbilor, când era cursul anilor de la Adam 6864. Alexandru-vodă au domnit ani 27. Mircea-voievod Bătrânul. Acesta au avut mare războiu cu Baiezet-sultanul. Făcutu-s-au acel războiu pre apa Ialomi ii. Biruit-au Mircea-vodă pre turci şi făr’ de număr au pierit, trecând Baiezet Dunărea fără vad. Şi alte multe războaie au avut cu turcii. Făcut-au şi sfânta mănăstire den Coziia, şi sfânta mănăstire Cotmeana când era văleatul 6891. Şi au domnit Mircea-vodă ani 29 şi au murit în domnie şi s-au îngropat la mănăstirea lui, la Coziia. Vlad-vodă épeş. Acesta au făcut cetatea de la Poienari şi au făcut sfânta mănăstire ot Sneagov. Mai făcut-au un lucru cu orăşanii den Târgovişte, pentru o vină mare ce au fost făcut unui frate al Vladului-vodă. Când au fost în ziua Paştilor, fiind to i orăşanii la ospe e, iar cei tineri la hore, aşa fără véste pre to i i-au cuprins. Deci câ i au fost oameni mari, bătrâni, pre to i i-au în epat de au ocolit cu ei tot târgul, iar câ i au fost tineri cu nevestele lor şi cu féte mari, aşa cum au fost împodobi i în ziua Paştilor, pre to i i-au dus la Poienari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas to i dezvăscu i în pieile goale. Pentru aceia i-au scos nume epeluş. Domnit-au ani 15. Vădislav-voievod Bătrânul au venit domn când au fost cursul anilor de la Adam 6935. Acesta au făcut bisérica domnească den Târşor. Şi au pierit de sabie, în mijlocul Târşorului. Şi au domnit ani 18. Radul-vodă cel Frumos, acesta au făcut mănăstirea ot Tânganul. Şi au domnit ani 15. Laiotă Basarab-vodă cel Bătrân, care au închinat ara turcilor, domnit-au ani 17. Avut-au mare războiu la Râmnicul Sărat. După el au domnit epeluş-vodă; şi au avut războiu la Râmnicul Sărat cu bătrânul Ştefan-vodă den ara Moldovei. Atunce în oaste au pierit şi epeluş-vodă şi au fost izbânda lui Ştefan-vodă. Şi au şăzut aicea în ară de au domnit ani 16. Radul-vodă cel Mare, acesta au făcut Mănăstirea din Dial şi au domnit ani 15.În zilele acestuia să întâmplase de scosese den scaun Amira împăratul pre sfântul Nifon, patriiarhul arigradu-lui, şi-l trimesese la închisoare la Odriiu. De a căruia sfântă bună via ă ieşind vestea în toate păr ile, s-au auzit şi în ara Rumânească, şi au în eles şi domnul Radul-vodă de bărbă iile cele sufleteşti ale sfântului şi au trimis cu rugăminte la acest sfânt părinte ca să vie în ara lui, că-l pohteşte ara. Iar sfântul i-au dat răspuns zicând: “Măria-ta, însuşi vezi goana şi închisoarea mea, care iaste de la vrăjmaşii cei văzu i ai lui Dumnezeu. Dar cum voiu veni în ara ta?” Iar domnul iar i-au trimis cuvânt zicându-i: “Nu purta grijă de aceasta, că grija mea iaste.” Iar sfântul patriiarh i-au dat răspuns zicând: “Cum ştii, aşa fă“. Şi îndată au trimis Radul-vodă la împără ie de au cerşut pre acest păstoriu mare şi nu-i fu peste voie, ci i se împlu voia de la împără ie şi degrab trimise de aduse pre sfântul în ara sa şi-i déde toate pre mână zicând: “Eu să domnesc, iar tu să ne îndreptezi şi să ne învé i legea lui Dumnezeu şi să ne fii tată şi păstoriu mie, şi tuturor oamenilor, şi solitor la Dumnezeu”. Iar el află turma neplecată şi neascultătoare, şi bisérica izvrătită şi cu obiceaiuri réle şi nesocotite. Şi chemă pre to i egumenii de la toate mănăstirile ării Munteneşti şi tot clirosul biséricii şi făcu săbor mare dim-preună cu domnul şi cu to i boiarii, cu preo ii şi cu mirénii, şi îndată slobozi izvoară de învă ătură limpede şi necur-mată şi le spunea den sfânta scriptură, şi învă a pre to i, şi-i adăpa cu apa milei, credin ei cei adevărate. Grăia-le de pravilă şi de lége, de tocmirea biséricii şi de dumnezeieştile slujbe, de domnie şi de boierii, şi de mănăstiri şi de bisérici şi de alte rânduri de toate. Şi tocmi toate obiceaiurile pe pravilă şi pe tocmélele sfin ilor apostoli. Décii hirotoni şi 2 episcopi şi le déde şi eparhii cu hotară, care câtu va birui, şi-i învă ă pentru cum vor purta grija şi vor paşte oile care le sunt date în seamă, ca să să îndreptéze toată ara aceia de acei 3 arhierei. Iar domnului îi zise: “ ie, doamne, i să cade să îndreptezi pre cei strâmbi cu judecată tare şi îngrozită şi dreaptă, după cuvântul lui Dumnezeu, care zise cătră Moisi îngăduitoriul său şi cătră to i feciorii lui Israil grăind: Iată, vam dat légea mea, şi judecata şi îndreptarea în mâinile voastre. Nu fă ări nici a mic, nici a mare, nici a văduvă, nici a vinetic, nici pre sărac să nu miluieşti cu judecata, nici celui bogat să fă ăreşti, că judecata iaste a lui Dumnezeu, iar în sfânta evanghelie zice: Nu judeca i în fă ărie, ci judeca i în dreptate. Şi iar au mai zis Dumnezeu lui Moisi şi feciorilor lui Israil grăind: De ve i umbla după poruncile méle şi ve i păzi légea mea şi o ve i face, vă voi da roao în vrémea ei, şi pământul va da sămănătura sa, şi pomii vor da roada sa, şi ve i mânca în săturare, şi ve i fi întări i în ara voastră, şi voiu da pace ării voastre şi nu ve i fi fricoşi, şi oşti şi războaie nu vor trece prin ara voastră, şi ve i goni vrăjmaşii voştri, şi vor cădea vrăjmaşii voştri înaintea voastră; şi 5 de ai voştri vor goni pre 100, iar 100 pre întunérece şi voiu căuta spre voi şi vă voiu blagoslovi, şi vă voiu înmul i, şi vă voiu umplea, şi vă voiu pune légea mea cu voi, şi ve i mânca céle vechi, şi bucatele voastre să vor împresura céle vechi de céle noao, şi voi umbla cu voi şi voi îmi ve i fi oamenii, iar eu voi fi voao Dumnezeu. Iar de nu mă ve i asculta, nici nu ve i face poruncile méle, ci vă ve i lepăda de dânsele şi nu ve i păzi legea mea toată, eu vă voiu face voao aşa, că voiu aduce pre voi pustiire, şi semin ile voastre în zadar le ve i sămăna, şi ostenin ele voastre le vor mânca vrăjmaşii voştri, şi vă vor goni duşmanii voştri, şi ve i fugi nefiind goni i de nimenea, şi tăriia voastră va fi în deşărt, şi voiu trimite pre voi hieri sălbatice şi pre ara voastră, şi vor mânca dobitoacele voas-tre şi pre voi vă voiu împu ina, şi ara voastră va fi pustie; şi deacă vă ve i dăzlipi de mine şi eu mă voiu depărta de la voi. Aşa grăieşte domnul sfântul lui Israil. Acestea şi altele multe învă ături den sfintele scripturi îi învă a; şi încă mai zicea: Be iia şi curviia cu totul să să lépede şi să să dăzrădăcineze de la voi. Că s-au zis cu apostolul: Nunta iaste curată şi pat nespurcat, iar curvarilor şi preacurvarilor va judeca Dum-nezeu. Pentru curvie să înecă lumea cea dintâi, iar mai apoi şi Sodomul cu 5 oraşe să prăpădiră şi arseră cu foc şi cu piatră pucioasă pentru sodomiia (adecă curviia cu parte bărbătească) că acolo să arătă capul spurcăciunii cei mai mari. Deci, fra ilor, fugi i de curvia şi de toată necură ie, cum zice Pavel, şi umbla i după cură ie, ca să vede i pre Dumnezeu. Acestea, zic voao, să le păzi i deacă vă iaste voia să moşteni i împără ia cea cerească“. Iar pizmaşul diavolul văzând învă ături folositoare de suflet ca acéstea, nu putu răbda, ci făcea multe meşteşuguri şi hicleşuguri ca să gonească pre fericitul Nifon din ara Panoniei, cum şi făcu în chip ca acesta, o, vai şi amar, că-i zise Radul-vodă dimpreună cu boiarii: “Pasă şi ieşi din ara noastră, că via a şi traiul şi învă ăturile tale noi nu le putem răbda, că strici obiceaiurile noastre”. Iar sfântul Nifon deaca auzi aşa nişte cuvinte nebune şi turburate ca acestea, să miră şi zise: “Nu aşa, doamne, nu aşa, ci te îndreptează după légea lui Dumnezeu şi pre tine, şi pre boiari, ca nu cumva să porni i şi să aduce i mâniia lui Dumnezeu asupra voastră şi a ării voastre, că vă zic că pentru fărdelegile voastre curând va să se sloboază spre voi, iar mie nimic nu-mi iaste de aceia ce zice i voi, că putérea şi tăriia mea iaste légea. Ci făr’ de ruşine şi făr’ de fă ărie grăiesc înaintea mării-tale şi boiarilor tuturor. Că pre soru-ta, care o ai măritat dupre Bogdan, făr’ de lége, având el muiare cu lége şi o au lăsat făr’ de nici o vină şi au luat pre soru-ta, el iaste curvariu şi soru-ta ca o preacurvă. Ce-i despar ă şi dă bărbatului iar muiarea sa şi potoleşte mâniia lui Dumnezeu mai nainte, până nu să pornéşte pre voi.” Iar aceste cuvinte foarte a â ară şi mâniiară inima domnului. Şi îndată goni pre sfântul den naintea sa şi porunci să nu-l mai bage nimeni în seamă, nici să-l socotească, nici să-l cinstească. Iar dumnezeiescul Nifon nimic nu bagă în seamă, nici grijă de aceia, ci-şi punea nădéjdea pre Dumnezeu, după cum zice proorocul: Nu vă nădăjduire i pre domni, nici pre fiii omeneşti. Dumnezeu trimise corbul de hrănea pe Ilie prooroc; aşijderea păzi cu bucate şi pre Daniil proorocul cu Avvacum. În chip ca acesta păzi şi pre acesta, cu un fecior de boiar ce-l chiema Neagoe, care era mai mare preste vânători. Şi aşa făcu şi Dumnezeu din cele amară dulci şi din cele pizmaşă cu prietnicie. Că aducea bucate de hrana sfântului şi aiave şi într-ascuns, cu îndemnarea lui Dumnezeu, făr’ de nici o témere. Iar fericitul Nifon îl întărea cu rugile sale, ca să să crească şi să să înal e în toate faptele céle bune şi să să rădice în noroc bun şi să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cum mai apoi, cu rugăciunea sfin ii-sale, să umplură amândoao. Iar Radul-vodă tot inea pizmă pre sfânt şi nu putea folosi nimic nici cu frica, nici cu alte amăgele, până iar să plecă el sfântului cu smerenie şi-l chemă în taină şi-i zise aceste cuvinte amăgitoare zicând: “Părinte, iartă-ne sfin ia- ta şi aibi şi sfin ia-ta iertăciune de la noi. Şi să- i dăm avu ie câtă î i va trebui şi să n-aibi părere rea nici pre mine, nici pre boiari. Şi pentru însurarea lui Bogdan încă nu te mai amesteca, că el au luat blagoslovenie de la al i sfin i arhierei. Iar tu pasă cu pace oriunde vei vrea şi roagă pre Dumnezeu pentru mine. Şi unde vei lăcui, eu tot voiu purta grija pentru hrana ta, şi ce- i va trebui tot voiu trimite”. Atuncea sfântul răspunse cu îndrăzneală şi ca unui om prost, îi zise: “Radule, Radule, tu şi priiatenii tăi cu multe rugăciuni m-a i plecat de m-a i adus în ara voastră şi m-a i pus să vă învă légea lui Dumnezeu. Deci de v-am învă at ceva rău şi făr-de lége, spune i voi şi mărturisi i fărdelegile méle, iar de face i voi făr’ de lége, cum şi la arătare şi aiave vă vede i şi vă arată faptele voastre, căci mă goni i fără dreptate din ara voastră, căci v-am spus adeverin a. Ci eu însă mă voiu duce, după cuvântul vostru, iar voi rămâne i în păcatul vostru şi pre mine iar ve i să mă căuta i în vrémea carea nu mă ve i afla, ci ve i să muri i în păcatul vostru şi nu va să fie cine să vă ajute într-acéia vréme.” Şi deaca zise aşa, ieşi din ară şi veni în locul care-i porunci Dumnezeu, cum şi lui Avraam acela în Eliu. Iar acesta iar trecu prin Machedoniia şi pren Thetuliia şi mérse în sfântul munte care să chiamă Athon, ca să să petreacă acolo, în locul carele iaste făgăduit călugărilor. Şi cum mérse, îndată să prinse de lăcaş în sfânta şi mare mănăstire a Vatopedului. Şi cei ce dorea câştigară şi dobândiră pre cel jeluit, şi să bucurară, şi mul umiră lui Dumnezeu pentru acel lucru. Şi deaca auziră, mergea to i dentru acel sfânt munte la dânsul cu osârdie, ca la un izvor curător de via ă, de la care to i îşi meştea băutură de veselie trupească şi sufletească. Şi lăcui sfântul într-acea sfântă mănăstire mai mult de un an. Şi într-acea vréme lăcuind el acolo, pre 2 din fra i carei mersése cu dânsul, trimise-i cătră Dumnezeu, iar pre al treilea lăsă-l să meargă în cetatea Solunului şi-l întări cu rugăciunile sale, ca să se sfârşească cu sfârşitul mucenicilor. Carele şi dobândi, şi pătimind multe munci, să sfârşi pentru lége şi dobândi cunună împletită în 3 vi e, cu postul, şi cu ascultarea şi cu munca. Iar mult pătimaşul al său trup, al lui Macarie (că aşa chema pre acel mucenic), fu îngropat în Solun; iar sufletul acum dăn uieşte cu îngerii în ceriu. Decii dumneziescul Nifon pricepu că va să fie aproape şi petrecaniia sa şi să bucură sufleteşte şi să veseli; şi luă cu sine poslujnicul care-i rămăsése, pre Iosaf, şi trecu muntele de ceia parte şi mérse la Mănăstirea Dionisatului şi să prinse de lăcaş, că şi mai nainte acolo lăcuise. Şi Dumnezeu încă vru să-şi săvârşească sfântul via a aco-lo. Iar cât petrecu acolo, în toate era întocma cu al i fra i şi cu mâncarea, şi cu postul; şi făr’ de preget atâta, cât era altor fra i ruşine de smereniia şi de nevion a lui. Că era tuturor chip de învă ătură şi de mustrare, şi să nevoia spre toate posluşaniile şi tuturor fra ilor, la toate slujbele le ajuta. La moară mergea de măcina, la magherni ă ajuta, la magupie aşijderea şi la alte posluşanii la toate atâta, cât striga ostenin ile lui (cum şi eu l-am văzut făcând lucruri ca acestea). Şi ce aş putea spune smereniia cea multă şi ostenin ile lui, că nu spun numai fra ii carii sunt lăcuitori întru acea mănăstire, ci şi al ii du pren alte mănăstiri dă preîmprejur. To i spun şi mărturisesc că era nevoitoriu spre slujbe, şi spre ispovedanii, şi spre pocăin ă, şi spre cură ie, şi spre al ii pre to i îi certa şi-i învă a, zicând: “Amar, fra ilor şi părin ilor, celuia ce-l va afla moartea nepocăit, că în iad nu iaste pocăin ă“. Şi pre mul i i-au scos tocma din gura diavolului şi pre mul i din păgâni, turci, armeni, papistaşi şi de alte erése au întors de i-au botezat şi i-au uns cu sfântul mir şi i-au adus în credin a cea adevărată a pravoslaviei, mai mult de 4.000 de suflete. Iar pre câ i mişăi au miluit şi săraci, şi câ i au scos din robie, zic, că aceia n-au număr, aşa era bun şi milostiv tuturor, asémene lui Dumnezeu. Drept acéia şi Dumnezeu proslăvi pre cel ce-l proslăvia şil chemă la sine. Iar sfântul, cunoscând cu adevărat trécerea sa dintraceastă lume, i să bucură sufletul foarte şi îndată chemă to i fra ii şi le spuse de vrémea petrecănii sale şi cum îl chiamă Hristos la împără iia ceriului cea gătită, şi-i blagoslovi, precum iaste obiceaiul, şi să iertă cu to i şi arătă cătră to i dragoste iar nu pizmă. Şi câ i făcuse lui rău şi necaz şi câ i era blestema i, pre to i îi iertă şi-i dezlegă, ca un ucenic adevărat al lui Hristos, cu al căruia trup şi sânge să şi preceştui, şi aşa-şi déde sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi luo lumina luminilor cereşti în care iaste Hristos, şi ce era din pământ pământului lăsă. Şi cu multe cântări de la to i călugării din toate mănăstirile muntelui Athonului să îngropă trupul lui cu mare cinste, în luna lui avgust în 12 zile, când era cursul anilor de la zidirea lumii 7016. Şi apuse zarea soarelui dinaintea a tot ochiul şi rămase între to i fra ii plângere şi tânguială făr’ de mângâiare, şi nu erea nici unul dentru dânşii care să nu fie vărsat lacrăme pentru lipsirea părintelui şi învă ătoriului celui bun a toată lumea. Iar Iosaf, posluşnicul sfântului Nifon iubitoriului de Dumnezeu, lăsă toată jalea şi întristarea, nevoindu-se să umple porunca părintelui său, şi mérse numaidecât la arigrad, şi tocmi toate poruncile sfântului foarte bine şi pătimi acolo multe munci pentru lége. Iar apoi îl şi arseră turcii în foc şi să învrednici şi el cetei mucenicilor. Că şi de aceasta încă mărturisise sfântul Nifon mai nainte, ca şi de ara Rumânească mai nainte, când zise cătră ighemonul Radul, grăind aşa: “Văz zice pogorându-se pre voi şi pre ara voastră, pentru netocmirea biséricii şi pentru mul imea fărdelegilor voastre mâniia lui Dumnezeu”. Décii deaca ieşi fericitul Nifon din ara Panoniei, nu trecu vréme multă, ci căzu ighemonul Radul într-o boală groaznică şi cumplită, şi alte răută i mult îl încungiurară şi nu i să mai putea uşura nevoile, ci de ce mergea, de aceia-i mergea gri-jile mai cu greu. Şi să scorniră în ară răută i, şi gâlcevi şi bisericii netocmire. Şi să sfârşi Radul-vodă întru nişte întâmplări réle ca acestea. Iar mai nainte de petrecaniia sa, el căuta pre sfântul, cum zisese el, şi nu-l afla, ci era sufle-tul lui plin de frică şi de cutremur, şi atunce pricepură to i că să umplură cuvintele sfântului, care zisese mai nainte, de Radul-vodă şi de ara Muntenească. Iar trupul Radului-vodă îl îngropară în mormântul carele făcuse în tinda biséricii, în Mănăstirea den Deal, unde iaste hramul sfântului Nicolae făcătoriul de minuni, care o zidise din temelie în domniia sa, tot de piiatră cioplită şi stâlpii uşilor şi ferestrele tot de marmură, cum să véde şi acum, bisérică frumoasă şi minunată. Iar a o zugrăvi, el nau apucat, ci apoi s-au zugrăvit cu porunca lui Neagoe-vodă, cu văpsele şi cu aur. Décii, după moartea lui, boiarii nu să putea voi pe cine vor pune domn, că unii zicea “să fie cesta”, iar al ii “ba cela”, şi era gâlceavă şi ceartă între dânşii, după cuvintul evangheliei, ce zice: Când să va împăr i casa adinsu ei-şi, atunci să va pustii. Şi aşa fiind ei împărechea i, rădicară caznă asupra lor, pentru păcatele lor, cum zisése fericitul Nifon , şi puseră domn în scaunul ării pre Mihnea, feciorul Dracii armaşul. Şi cum apucă domniia, îndată să dăzbrăcă lupul de piiale de oaie şi-şi astupă urechile ca aspida şi ca vasiliscul, iar arcul şi-l încordă şi găti săge i de a săgeta şi a fulgera, şi mâna şi-o întărea spre rane, şi prinse pre to i boiarii cei mari şi aleşi şi-i munci cu munci, cu multe munci şi cumplite şi le luo toată avu iia, şi să culca cu toate jupânesele şi cu fétele lor înaintea ochilor lor. Décii unora le-au tăiat nasurile şi buzele, pre al ii i-au înecat şi pre al ii i-au spânzurat, iar el să îmbogă ea şi creştea ca chedrul, până la ceriu, şi-şi umplea toată voia sa. Iar pre un neam care era mai ales şi mai temător de Dumnezeu, căruia îi era numele de moşie banove i (adecă Băsărăbeşti), el cu multe amăgele, şi şutele şi cu grele jurământuri să lega cu boiarii, carii era de acel neam, că nu-i va omorî, nici le va face nici o nevoie, şi făcu şi căr i de jurământ şi de afurisenii. Iar el în toate zilele săpa groapă şi cugeta cum va face să piiarză şi neamul lor, ca să nu să mai pomenească în ara Panoniei. Iar rugăciunea sfântului Nifon nu-l slobozea, nici îl lăsa să le facă nici un necaz, ci toate meşteşugurile lui céle hiclene ca nişte păianjeni să strica. Iar el fiind îndemnat tot de răutatea mintei sale, chemă pre Stoican, sfetnicul său cel mai mare, şi intră numai cu dânsul în pimni a domnească şi scoase pre pimniceri afară. Iar cu voia lui Dumnezeu, rămase un copil care era şi el de acel neam, ce făcea sfat să-l piiarză. Şi deaca văzu pre nedrep-tul domn că intră în pimni ă, el să umplu de frică şi de groază, şi neavând unde fugi, intră într-o bute seacă de să ascunse, că aşa tocmi Dumnezeu. Şi cum intră în pimni ă domnul cu Stoican, începură a să sfătui cum şi în ce chip vor face să piiarză pre acel neam, cugetând că nu iaste nimeni în pimni ă să-i auză. Décii, deaca obârşi sfatul, chemă pimnicerii şi le zise să bea vin de unde va fi mai bun; şi deacă băură, ieşi domnul şi Stoican den pimni ă veseli gândind că nau auzit nimeni sfatul lor cel hiclean. Décii, după dânşii ieşi şi copilul furiş şi nu spuse nimunui nimic, ci-şi căuta treaba şi slujba sa, până află vréme şi prilej de spuse părin ilor şi neamului său celui mai mare toate lucrurile şi hicleşugurile călcătoriului de jurământ domn. Décii, ei deaca auziră aşa şi cunoscură că sunt adevărate cuvintele lui, ei să adunară de să sfătuiră; şi luară avu ie şi oameni cât putură şi trecură Dunărea de ceia parte şi scăpară to i de cursa Mihnii-vodă, călcătoriul de jurământ. Că era Dumnezeu cu dânşii şi rugăciunile sfântului Nifon patriarhul, şi nu putea nimeni să să protivească lor, ca şi lui Moisi, marele proroc. Iar zvăpăiatul domn deaca auzi de pribegirea lor, de părere rea, i se schimbă firea, şi bucuriia i să întoarse în tristăciune şişi arătă urgiia şi mâniia ce avea spre dânşii şi altă nimic nu putu să le strice. În pizmă, le-au ars cur ile şi casele le-au răsipit; iar câ i au aflat de acel neam rămaşi, pre to i i-au muncit cu multe féliuri de munci. Pre unii i-au şi omorât şi mănăstirea lor, care o făcuse ei pre râul Bistri ii den teme-lie, o au răsipit şi bisérica Sfin ilor Apostoli, care o zidise Neagoe, socotitoriul lui sveti Nifon, să fie de îngropare mor ilor, iar o au sfărâmat, încă şi pomii i-au tăiat şi i-au dăzrădăcinat, şi rădică mare goană asupra acelui neam blagoslovit, iar preo ilor du pren satele lor tuturor le-au tăiat nasurile, spre batjocura biséricii şi să ispitea şi să sfătuia să arză pre to i egumenii dă pre la toate mănăstirile, şi alte răută i multe vrea să facă. Ci Dumnezeu cel văzătoriu de inimi şi de cugete nu vru să lase să cază drep ii în mâinile muncitoriului, ci-i mântui de moartea cea cumplită. Décii acei boiari drep i pre carii îi ferise Dumnezeu din mâinile muncitoriului, de carii să zise mai sus, mérseră la împără ie şi spuseră înaintea împăratului toate răută ile Mihnii-vodă. Iar împăratul deaca auzi aşa, şi în élese că sunt cuvintele lor adevărate, făcu sfat dimpreună cu dânşii, socotind în ce chip va putea goni pre Mihnea-vodă din scaunul ării Panoniei, şi le puse domn pe Vladul, fratele Radului-vodă, care fusese domn înaintea Mihnii-vodă, de care s-au spus mai sus, că ei îl cerşură pre acela de la Împăratul. Décii zise împăratul cătră dânşii: “Iată eu vă dau pre dânsul în mâinile voastre şi pre voi în mâinile lui, iar pre Dumnezeu în mijlocul vostru. Deci de ve i face voi lui vreun hicleşug, sau de va face el voao, Dumnezeu să vă piiarză dupre fa a pământului cu tot neamul vostru”. Iar ei ziseră to i amin şi jurară jurământ Vladul-vodă împreună cu boiarii. Şi le déde împăratul oaste mare şi purceseră; şi deaca sosiră la Dunăre, iar făcură jurămnt înaintea lui Mehmet, paşa al Dunării, şi zise neamul Băsărăbeştilor aşa: “De vom umbla noi cu hicleşug şi de nu vom sluji domnului nostru, Vladului-vodă, cu dreptate, să piiarză numele şi neamul nostru dintr-această ară în veci”. Şi ziseră to i amin. Aşijderea şi Vladul-vodă zise cătră Mehmet-paşa: “De voiu face eu acestui neam vreun rău sau vreun hicleşug, sabiia ta să taie capul mieu cu mare ruşine şi să pierzi neamul meu dintr-această ară“. Şi iar ziseră to i amin. Şi aşa trecură Dunărea cu toată oastea. Şi deaca trecură, făcură oastea în 3 pâlcuri, şi un pâlc luo Neagoe nădăjduinduse spre ruga sfântului Nifon, părintelui său. Iar Mircea, feciorul Mihniivodă, deaca în elese aşa, merse pre supt cumpăt la mănăstirea Cotmenii, care să chiamă Ospă ul cel de seara (adecă metohul Coziei) şi de năpraznă să făcu gâlceavă mare de oastea lui Neagoe. Şi auzind acéstea feciorul Mihnii-vodă, Mircea, degrab numai ce au scăpat cu un fecior lui Stoican, de care s-au zis mai sus, pre o fereastră, noaptea, dăscul i, dăscinşi şi fără işlice. Iar Neagoe îi tăie oastea, iar pre câ i nu tăie, pre to i îi prinse vii. Numai ci scăpă feciorul muncitoriului şi a lui Stoican, cum s-au zis mai sus, dăscul i, dăscinşi, iar armele le-au luat. Şi împăcă mănăstirea şi călugării de frică ce avea. Iar feciorul Mihniivodă au mers la tată-său şi i-au spus toate cu multă frică. Iar el, deaca auzi aşa, să sperie şi zise cătră ei: “Cine au făcut noao aceasta?” Ei ziseră: “Neagoe, vătahul de vânători”. Aceasta auzind Mihnea-vodă, să umplu de frică şi zise: “De vreme ce făcu puiul leului aşa, dar când va veni leul cel mare, ce va face?” Şi aciişi să sculă din scaun şi fugi în ara Ungurească şi acolo să deşteptă dintr-acea frică, iar al ii să răsipiră prin toată ara Muntenească. Şi nu era nimeni să le ajute, că aşa ajută ruga fericitului Nifon, şi mâniia ceia ce au prorocit sfin ia-sa s-au umplut. De aciia şăzu în scaun Vladul-vodă şi veni ara de i să închină, şi aduse daruri multe şi să întoarseră iarăşi cine pre la case-şi cu mare bucurie. Iar Vladul-vodă cu ajutorul lui Dumnezeu creştea întru mai mari bunătă i şi în cinste pân’ cât au inut sfatul acelui neam drept. Iar Mihnea-vodă au căzut în eresul hulei duhului sfânt, că iată cum iaste tot inutul Apusului de putrezeşte cu marele Râm în eresele sale. Şi cum au pierit al doilea Iulian călcătoriu pentru închinarea idolilor, aşa şi acesta pentru luptarea duhului sfânt, că s-au împrietenit cu ungurii şi ş-au împletit mreji hiclene asupra tânărului Vladului-vodă. Şi veniră asupră-i, şi deaca să loviră oştile, iar Danciul, marele vornic, ajută Vladului-vodă, că era şi el de un neam iar bun şi drept, şi biruiră pre oastea călcătoriului şi hulitoriului Mihnii-vodă şi fugiră to i ruşina i în ara Ungurească. Şi veni mâniia lui Dumnezeu pre Mihnea-vodă, al doilea Iulian, şi fu rănit de viteazul Dumitru Iacşici şi muri. Pre carele trimisese Dumnezeu ca şi pre sfântul mucenic Mercurie asupra păgânului Iulian, şi ca pre sfeti Nestor de au ucis pre Liia, cu ruga lui sfeti Dimitrie. Aşa şi acest Dumitru Iacşici, pentru ruga lui sfeti Nifon, au rănit şi au omorât pre urâtul muncitor, pre Mihnea, şi stătu ca Fineas în ara Madiamului pentru ovrei şi fură lucrurile lui pre îngăduin ă. Aşa şi acest Dumitru stătu şi fu pre îngăduin a tuturor. Şi să opri războiul şi dobândi laudă den neam în neam. Iar de Vladul-vodă ieşi veste mare pretutindinea pentru războiu şi pentru noroc bun până când au inut sfatul acelui neam ales de Dumnezeu, al Băsărăbeştilor. Iar deaca lepădă sfatul acelui neam şi primi al altora, ca Avesalom, feciorul lui David, când s-au sculat asupra tătâne-său, aşa şi Vladul au primit sfatul fărdelegiuitoriului Bogdan şi sări asupra acelui fericit de Dumnezeu neam. Atuncea pogorî şi pre dânsul mâniia lui Dumnezeu. Că deaca să iu i Vlad-vodă şi să a â ă foarte cu mânie mare asupra acelui neam drept, care tocmise şi ijderise Bodgan cel făr’ de lége, pre care-l afurisise fericitul Nifon şi l-au lepădat de sfânta bisérică pentru preacurviia lui, cum s-au spus în cuvântul mai dentâi, grăia minciuni cătră domn pentru tânărul Neagoe, zicând aşa: “Doamne, eu am în eles cu adevărat că Neagoe va să te scoa ă den scaun. Iar tu nevoiaşte să-i sfărâmi capul, sau să-i tai nasul, sau să-i sco i un ochiu.” Deci domnul foarte priimi sfatul lui, părându-i că iaste adevărat, şi să ispiti să facă acest lucru şi trimise să aducă dentru acel neam drept pre iubitul Neagoe la dânsul. Iar al ii boieri deaca în eléseră, ziseră domnului: “Doamne, părăseşte-te de acesta, nu asculta cuvintele lui Bogdan, că Neagoe iaste cu adevărat fecior al nostru şi nu are întru sine hicleşug, cum ştiu to i boiarii ării Munteneşti cu toată adeverin a”. Iar domnul zise: “Deaca iaste aşa, voi îl aduce i să jura i pentru dânsul.” Iar el să nevoia să-l împreune să stea cu Bogdan de fa ă. Ci el, călcătoriul şi afurisitul, totdeauna sfătuia pre domn pre uciderea lui Neagoe şi a neamului lui. Aşa totdeauna îndemnând Bogdan pre domn, să aprinse cu mânie spre uciderea lor, şi vrea să nu ştie nimeni de aceasta. Şi de n-ar fi trimis Dumnezeu pre un călugăr de le-au spus, pre to i i-ar fi pierdut. Ci cu ajutoriul lui Dumnezeu şi pentru rugăciunea sfântului Nifon să mântuiră de mâniia şi de moartea cea năpraznică şi au scăpat la un ostrov, den care au trecut Dunărea, ca Isus Navii Iordanul. Şi merseră iar la Mehmet-paşa şi-i spuseră toate patemiile câte li s-au întâmplat de la Vlad-vodă. Iar paşa să aprinse cu dumnezeiire spre răscumpărarea acelui neam (măcar deşi eru păgân), şi strânse oaste mare, şi trecu Dunărea dimpreună cu dânşii, şi făcu războiu lângă oraşul Bucureşti şi birui pre oastea Vladului-vodă. Iar el văzând oastea lui biruită şi căzută, vru să fugă, iar cu împiedicarea lui Dumnezeu, fu prins de oastea lui Mehmet-paşa, şi-l dusera în Bucureşti, la paşa legat. Iar deaca-l văzu paşa, zise-i cu ocară: “O, călcător de jurământ, iată, să- i fie după cuvântul jurământului tău şi să taie sabiia mea capul tău”. Cum să şi umplu, că însuşi paşa cu mâna lui i-au tăiat capul în oraş în Bucureşti, supt un păr, ca şi pre Avesalom când îl săgetă Ioav, fiind el încurcat de păr de ramura unui stejariu, în luncă Efremului. Şi să umplu judecata şi răscumpărarea lui Dumnezeu, cea dreaptă. Şi-i luară trupul de-l duseră la Mănăstirea din Deal, care o făcuse frate-său Raduvodă, de-l îngropă. Iar pre cele ce-i zicea ei, pentru pizma, că va să să rădice domn, ca să-l piarză, pre acela Dumnezeu cu voia sa şi cu porunca l-au uns şi l-au pus domn şi au zis ca şi Ieremiei prorocul: “Mai nainte de naşterea ta te-am semnat şi te-am ales să fii mai mare întru israilăteni”. Iar el nici într-un chip nu vrea să să pléce să fie domn, ci cu glas mare zise cătră tot nărodul: “Pune i alt pre carele ve i vrea dempreună şi cu sfatul nostru, iar pre mine mă ierta i, că nu voi fi”. Iar nărodul tot striga şi zicea cătră dânsul: “Iată, nu va Dumnezeu să fie altul, nici noi, ci numai tu să fii noao domn”. Iată, şi aici să întâmplă cum şi de dămult, în légea véche, Saul şi-au ieşit din minte şi Ionathan au căzut de sabie, iar David fu rădicat împărat. Deci şi Neagoe să plecă glasului năroadelor şi luă coruna şi scaunul a toată ara Rumânească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni. Şi cum rădică David chi-votul légii domnului, aşa şi Neagoe-vodă rădică bisérica cea căzută şi puse pre Macarie mitropolit a toată ara Ungrovlahiei, Plaiului şi Severinului, cu blagosloveniia lui Pahomie, patriiarhul arigradului. Décii dintr-aceia vréme până astăzi s-au potolit şi s-au împăcat ara de gâlceavă şi bisericile să veseliră, că aşa ajuta ruga sfântului Nifon. Iar Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nul lăsă, pentru mozaviriia ce mozavirise pre sfântul Nifon şi pentru hicleniia, ci căzu în mreaja cea hicleană şi-l apucară ca pre o hiară înşălătoare care să prinde cu amândoao picioarele în cursă şi să vână el în la ul care vrea să vâneze pre Neagoe. Că fugind de Neagoe-vodă ca de leu, déde în Dunăre şi scăpă de corcodel, iar de şarpe fu apucat şi trimis la Neagoe-vodă. Iar el, deaca-l văzu într-atâta pedepsă, zise-i: “O, vai de tine, ocaanice, dar căzutu- i-s-au ie să faci hiclenie ca aceasta, căci nu te-ai temut de Dumnezeu, cela ce ştie şi véde toate ştiutele şi neştiutele? Dar pentru ce varsă hicleşugul tău cel fărădelege atâta sânge? Iată, de toate te iert pentru Dumnezeu. Şi de acum înainte să te pocăieşti de răută ile tale, iar avu iile céle domneşti care le-ai luat tu făr’ de dreptate şi le-ai ascuns, să mi le spui şi nu vei pă i nici o nevoie; iar de nu, păcatul să fie pre capul tău şi pe sufletul tău”. Iar el nu vru să spuie nimic, că-i întunecase diavolul, cel ce-l iubea pe el, mintea şi inima, pentru care lucru multe munci au luat până ce ş-au dat şi sufletul, cum au prorocit şi de aceasta sfântul Nifon, de au zis că cu rea moarte va să moară Bogdan. Iar trupul lui nici fierăle, nici pasările, nici pământul nu l-au putut mânca, ci numai ce s-au pârjolit şi au negrit întru răutatea tuturor. Şi pierdu Dumnezeu pre to i vrăjmaşii lui Neagoe-vodă şi i-au plecat supt picioarele lui. Şi toate avu iile i le-au dăscoperit. Şi pământul izvora bunătate şi roadă. Şi mul umi lui Dumnezeu to i pentru domniia lui, căci s-au spodobit a vedea şi a avea domn ca acela. Décii îi veni gând bun şi cuget dumnezeiesc în inima lui, ca şi de dămult sfântului Theodosie cel Mic-împărat, să mute moaştele sfântului Ioan Hrisostom de la Cucus arigrad, ca să dea iertare şi tămăduire maicii sale, Evdoxiei-împărătesei. Întru al acestuia chip să asemănă şi creştinul Neagoe-vodă. Şi trimise din boiarii săi cei credincioşi cu căr i la sfântul muntele Athonului să aducă moaştele sfin ii-sale părintelui Nifon patriiarhul, ca să cură ească şi să tămăduiască greşala Radului-vodă şi a altora carii făcuse sfin ii-sale rău fără de vină. Şi deaca sosiră boiarii la Sfetagora, mérseră la mănăstirea Dionisat şi să închinară biséricii, cum iaste obiceaiul creştinesc. Şi luând blagoslovenie de la părin i, déderă cartea domnului în mâna egumenului şi a bătrânilor. Iar ei să închinară şi deaca citiră cartea, socotiră toate pre amăruntul şi să mirară to i de acel lucru mare şi de cérerea domnului cum vor face. Şi nici într-un chip nu cutezară spre acel lucru să-l dea, nici vrea să lase pre nimeni să se apropie să dăstupe mormântul sfântului, ce numai să umplură to i de frică şi de cutremur. Iar sluga cea credincioasă, ce era trimis pentru acel lucru mérse la dânşii şi le zise: “Sfin i părin i, nici o frică de aceasta să nu ave i, ci să ne ierta i că noi ne nădăjduim pre credin a domnului nostru, care are cătră sfin ia-sa. Nimeni nu va avea nici o primejdie, nici voi, nici noi.” Atunce ei ziseră: “Face i cum vă iaste voia”. Şi îndată luo sapa sluga cea mai mare, căruia îi era numele lui Danciul logofătul, şi chemând credin a domnă-său care avea cătră fericitul Nifon, lepădă toată frica şi începu de săpă pân’ ajunse de moaştele sfântului. Décii le scoase afară şi le băgă într-un sicriu de lemn cu miroseală bună. Şi să adunară to i călugării de la toate mănăstirile şi veniră de să închinară sfântului, şi săruta moaştele mul umind lui Dumnezeu, celui ce au proslăvit pre robul său cel mult nevoitor şi ziseră: “Fericita pomenirea ta, Nifoane, îndreptătoriul părin ilor şi învă ătoriul a toată lumea”. Şi aciişi arătă Dumnezeu minuni, că vindecă pre un călugăr care era de mul i ani mut, şi pre alt de durérea capului, şi pre altul de friguri, şi pre al ii pre mul i de multe feliuri de boale îi tămădui. Décii îl grijiră bine şi cu cinste, ca pre un cinstit, şi-l trimiseră în ara Panoniei, la domnul Neagoe-vodă. Şi trimiseră cu sfin iia-sa şi pre chir Neofit, om ales şi sfânt, asemene părin ilor celor de dămult, carele era din cetatea Ahila din Evropa Elispondului, şi cu al i călugări de la mănăstire. Şi deaca sosiră în ara Rumânească, degrab făcură ştire domnului Neagoe-vodă. Iar el adună tot clirosul beséricii şi to i boiarii aşteptând pre părintele său cel sufletesc. Şi deaca sosiră la scaun, iar domnul cu credin a sufletului şi a inimii cuprinse coşciugul cu moaştele sfântului în bra e, ştiind că sunt ale iubitoriului său, şi le sărută cu lacrăme şi cu multă veselie, împreună cu tot norodul creştinesc. Şi duseră sicriul cu moaştele sfântului cu to i oamenii întru cinstita Mănăstire Dealul, unde iaste hramul sfântului şi făcătoriului de minuni ierarh Nicolae, şi-l puseră deasupra mormântului Radului-vodă. Şi făcură bdenie toată noaptea împreună cu domnul Neagoe-vodă, rugându-se sfin ii-sale pentru iertarea păcatului Radului-Vodă, care fără dreptate au lepădat pre sfântul de la sine şi l-au gonit din ara sa. (Ia asculta i ce făcu Dumnezeu!). Când fu dăspre sfârşitul slijbei utrănei, vrând Dumnezeu să arate aiave iertarea păcatului Radului-vodă şi al altora cari-i făcuse nevoie şi scârbă sfântului, văzu singur Neagoe-vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: Unde s-au rumpt scoabele céle de hier şi acoperământul mormântului Radului-vodă şi degrab să desfăcură marmurile şi să ivi dinăuntru trupul Radului-vodă groaznic şi întunecat, plin de puroi şi de putoare. Şi iată, să dăşchise sicriul cu moaştele sfântului Nifon şi izvorî de la sfântul izvor de apă şi spălă tot trupul Radului-vodă şi-l arătă luminat. Apoi iar înseşi toate încuieturile şi pietrile singur s-au închis şi s-au încuiat ca şi mai nainte. Şi să arătă şi Radul-vodă lui Neagoe-vodă şi-i făcu mare mul umire pentru lucrul cel de milostenie ce au făcut pentru dânsul. Şi aciişi fu un sunet oarece şi să dusă de naintea ochilor lui. Iar Neagoe-vodă să sperie. Şi-şi veni în fire şi socoti de minunea sfântului Nifon, cum iaste adevărată iertarea Radului-vodă. Şi mul umia lui Dumnezeu de aceasta şi sfântului Nifon, făcătoriul de minuni. Cum apoi văzu şi cu ochii săi aiave trupul Radului-vodă iertat. Aşijderea şi altă minune făcu sfin iia-sa, că să arătă însuşi sfin iia-sa lui Neagoe-vodă şi-i zise: “Fătul mieu Neagoe, socoteşte cu deadinsul şi vezi că to i mă in sfânt, căci că sunt cu darul cel bun al duhului sfânt, şi to i sărută cu credin ă moaştele méle şi să umplu îndoit de dar bun. Nu-mai cutare boiariu — şi-i spuse şi numele care iaste — n-are credin ă cătră mine, nici sărută moaştele méle. Ci ia aminte de vezi lucru adevărat.” Şi cum zise, aşa fu nevăzut. Iar Neagoe-vodă, deaca să dăşteptă, căută şi văzu pre to i oamenii sărutând sfintele moaşte; iar cela ce-l spusese sfin iia-sa, el trecu cu meşteşug, ca-ntr-ascuns, şi nu-i băgă nimeni seama. Iar Neagoevodă, deaca văzu, el îl chemă la sine şi-i zise: “Ce va să fie aceasta, că to i boiarii şi oamenii sărută moaştele sfântului, iar tu nu vrei să le săru i, dar în ce chip huleşti pre sfin iia-sa aşa?” Iar boiariul acela, deaca auzi aşa, îndată îl cuprinse frică şi cutremur, cât îi mai ieşa sufletul, de nu vrea mărturisi pre sfin iia-sa că iaste sfânt. Şi îndată chemă numele sfântului Nifon şi dede laudă şi mul umire sfin ii-sale pentru mila ce făcu cu dânsul. Şi dintr-acel ceas mare credin ă avea acel boiar cătră moaştele sfântului Nifon. Aşijderea şi alte ciudese multe şi arătări făcea Dumnezeu în toate zilele cu moaştele preacuviosului său. Şi tot cine mergea la dânsul şi-i chema numele sfin ii-sale într-ajutor toată vindecarea şi sănătatea dobândea. Déci domnul Neagoe-vodă văzând că fac moaştele sfântului atâtea minuni, déde de făcu sicriu de argint curat şi-l polei cu aur şi-l înfrumuse ă cu mărgăritar frumos şi cu alte pietri scumpe şi cu zmal . Şi deasupra pe plehupă scrise chipul sfântului întreg, iar jos, la picioarele sfântului, să scrise pre sine în genunche, rugându-se sfin iisale. Şi-l trimise cu mare cinste la mănăstirea Dionisatul împreună cu sfin iia-sa părintele chir Neofit mitropolitul şi cu credincioşii săi boiari. Şi deaca-l duseră la mănăstire, iar călugării de acolo dédéră lui Neagoe-vodă poclon capul sfântului, şi o mână şi blagoslovenie de la părin ii cei sfin i, carii era în mănăstire, ca să fie de sfin ire şi de ajutor domnului. Iar el primi acele daruri cu mare bucurie, ca şi Moisi prorocul tablele légii vechi. Şi le purta cu sine pre unde mergea, şi în curte, şi în bisérică, iar în cale el le purta în carătă, ca şi Israel racla légii. Iar în muntele Athonului, pre groapa sfântului, zidi biserică frumoasă în numele sfântului Nifon, iar mănăstirea o au îmbogă it cu multă avu ie şi multe ziduri au făcut şi înalte. Iată de aceasta pân’ aici. Iar mănăstirea lui Hariton, care de obşte să chiamă Cotlumuz, care au început a o zidi den temelie Radu-vodă, Neagoe-vodă o au săvârşit, şi cu toate frumuse ile şi podoabele o au împodobit denlăuntru şi denafară, iar împrejur o au îngrădit cu zid. Şi au făcut bisérică Sfântului Nicolae făcătoriul de minune, cu turle, chilii şi trapezărie, pimni a, magherni a şi magaziia, grădina şi poartă mică şi mare, bolni ă şi ospătărie şi dohirie, jitni ă şi visterie şi alte case de toată treaba. Iar bisérica şi chiliile le-au umplut de frumuse e şi le-au săvârşit de acoperământ, iar bisérica şi tinda o au învălit cu plumb, şi au pus sticle pre la toate ferestrile. Şi o au şi târnosit cu blagosloveniia arhiereului, şi a protului şi a altor egumeni de la alte mănăstiri. Şi făcu cinste mare marilor şi celor mici, şi-i dărui cu daruri mari. Şi să duseră careşi pre la locurile sale, cu mare bucurie, mul umind lui Dumnezeu. Aşijderea făcu o pristanişte în Ascalon, la mare, să fie de corăbiiari, şi o corabie mare şi alta mică cu tot ce trebuiaşte. Şi o au zidit cu zid împrejur, şi au făcut o culă cu arme şi cu tunuri, să le fie de pază. Şi alte metohuri cu de toate au zidit, şi au făcut şi bine le-au tocmit, din care are mănăstirea mult venit. Şi i-au pus numele: lavra cea mare a ării Munteneşti. Iar lavra Sfântului Athanasie, toată biserica cea mare, cu oltariul şi cu tinzile, le-au înnoit şi au împreunat plumbul cel vechiu cu altul nou şi o au acoperit de iznoavă. Şi toată cliserni a o au zidit den temelie. Şi au făcut vase de treaba biséricii, de aur şi de argint. Şi zăvese cusute cu sârmă de aur, preaînfrumusi ate au dat. Şi i-au făcut şi mertic mare, câte 10.000 de talere de an. Iar în lavra Iverului a lui Sfeti Evtimie făcătoriul de minuni, pre sus pre ziduri au adus apă cu urloaie ca de 2 mile de loc dă dăparte. Şi cu multă avu ie o au împodobit. Iar cinstita lui doamnă, Despina, dat-au o zăvesă cusută tot cu sârmă de aur şi preaînfrumusi ată, să o puie înaintea sfintei şi făcătoarei de minuni icoane în care iaste scris chipul preacuratei fecioare şi maicii lui Dumnezeu, Mariei, care să chiamă portări ă, care au venit pre mare la acea mănăstire cu mare minune, cum să află scris de dânsa. Iar la mănăstirea Pandocrator au făcut mari ziduri, ca şi la Iver, şi au dăruit multe daruri. Şi în lavra cea mare a Hilandarului iar au adus apă tot ca la Iver. Iar în lăudata mănăstire a Vatopedului pohti să dea milă pre an, ca şi la lavra lui Sfeti Athanasie. Şi au pus pre făcătoarea de minuni icoană a precistii un măr de aur cu mărgăritariu şi cu pietri scumpe. Şi zidi şi pimni ă mare den temelie. Şi au împodobit şi marea mănăstire Xeropotam, că au făcut o trapezarie den temelie şi pimni ă. Iar la Sfeti Pavel au zidit o culă den temelie, să fie de strajă. Ce vom mai lungi-le cuvintele spuind toate mănăstirile pre rând? Că toate mănăstirile den sfântul muntele Athonului le-au îmbogă it cu bani şi cu vase. Şi dobitoace încă le-au dat. Şi multe ziduri au făcut. Şi fu ctitor a toată Sfetagora. Dar bisérica cea mare, săbornică, din arigrad? Au adunat plumbul cel vechiu şi au cumpărat şi altul nou, încămai mult, şi o au învălit de iznoavă. Şi toate chiliile din patrierşie le-au înnoit. Şi patrierşiia cu bani şi cu multe daruri o au îmbogă it. Şi sfântul munte al Sinaei cu toate vasile biséricii şi cu alte daruri multe din destul au îmbogă it, şi i-au făcut mertic mare. Iar sfânta cetate a Ierusalimului, Sionul, care iaste muma biséricii, aşijderea o au dăruit şi o au îmbogă it dimpreună cu toate biséricile dimprejurul ei. Şi alte mănăstiri de la Răsărit, toate. Aşijderea şi în măgura Misiei, mănăstirea Oreiscului, unde sunt moaştele sfântului Grigorie făcătoriul de minuni, tinda bisericii o au zidit şi o au acoperit cu plumb. Şi pre tronul cu moaştele au făcut un cerdăcel de piatră şi l-au zugrăvit frumos şi l-au poleit. Iar pre tronul sfintelor moaşte au pus un covor de mătase cusut tot cu sârmă de aur. Şi la metohul aceiiaşi mănăstiri, care să chiamă Menorli a, au zidit o casă mare, să fie de odihna mănăstirii, în care să făcea toate slujbele ce trebuia. Iar în Elada, sfânta mănăstire anume Meteor o au îmbogă it cu multe daruri şi multe ziduri au făcut. Aşijderea şi în Pethlagoniia, mănăstirea anume Trescavi ă o au îmbogă it. Şi în Machedoniia, mănăstirea ce să chiamă Cusni ă o au miluit. Iat în măgura Cathesca, care să chiamă acuma Cucenia, multe lucruri au făcut. Şi alte bisérici de acolo toate. Şi lăcaşurile călugăreşti hrănea. Şi făcu şi acolo ziduri ca şi prentr-alte locuri. Ce voi mai spune deosebi lucrurile şi mănăstirile care le-au miluit? Să zicem denpreună toate câte sunt în Evropa, în Thrachiia, în Elada, în Ahiia, în Iliric, în Cambaniia, în Elispond, în Misiia, în Lugduniia, în Pethlagoniia, în Dalma iia şi în toate laturi de la răsărit pân’ la apus şi de la miazăzi pân’ la miazănoapte. Toate sfintele bisérici le hrănea şi multă milă pretutindenea da. Şi mai vârtos pre cei ce să streina pren pustii şi pren péştere şi prin schituri, făr’ de nici o scumpătate hrănea. Şi nu numai creştinilor fu bun, ce şi păgânilor. Şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se domnului celui ceresc, care strălucéşte soarele său şi ploao şi spre cei buni şi spre cei răi, cum arată sfânta evanghelie. Şi mai vârtos în ara Muntenească, mari şi minunate mănăstiri au făcut: arhimandriia sfântului şi purtătoriului de Dumnezeu, părintelui nostru Nicodim, care să chiamă Tismeana, hram adormirea preacuratei născătoarei de Dumnezeu şi pururea fecioarei Mariei, toată bisérica o au acoperit cu plumb şi alte lucruri au săvârşit. Iar mănăstirea den Nucet, unde iaste hramul sfântului şi marelui mucenic Gheorghie, multe au înnoit. Şi pre făcătoarea de minune icoană a sfântului mucenic bătut-au însuşi Neagoe-vodă, cu cuişoare, un măr de aur curat, împodobit cu mărgăritar şi cu pietri scumpe. Şi au adus şi icoana cea făcătoare de minuni den arigrad, pre care era semnat chipul domnului nostru Isus Hristos atot iitoriul, carea mai nainte o junghiase un ovreiu cu hangériul; şi cum o junghe, îndată ieşi izvor de sânge din locul hangériului, cât stropi şi hainele acelui ovreiu; iar el, de frică că-i sunt hainele stropite de sânge, nu văzu, ci numai ce au văzut sângele carele era pre icoană: şi aşa fiind, el, cuprins de spaimă ca aceasta, aruncă icoana într-un pu , care era într-o pimni ă (că şi el într-o pimni ă într-ascuns junghiase sfânta icoană). Décii ieşi afară, ca cum n-ar şti el nimic de acea minune; şi cum ieşi el afară, îndată-l întâmpinară nişte oameni, şi deaca-l văzură că iaste aşa crunt de sânge pre haine, îl prinse şi-l întrebară: ce va să fie aceasta? Iar el văzându-şi hainele crunte, îi fu a mărturisi aiave şi el minunea sfintii icoane. Şi alergară to i dimpreună la pu şi scoaseră icoana afară; iar sângele tot izvoria din urma hangériului, neoprit, atâta cât şi apa acéia să făcuse roşie de sânge. O, mari sunt minunile tale, doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru. Care lucru, deaca văzu acel ovreiu, crezu în Hristos, fiul lui Dumnezeu, şi să boteză el şi toată casa lui. Aşijderea şi al i ovrei mul i, carei văzură cu ochii lor acea minune mare, să botezară. Pentru care minune iaste pretutindenea scrisă şi vestită. Iar mutarea acei sfinte icoane din arigrad în ara Muntenească aşa fu: că să arătă în vis această sfântă icoană domnului Neagoe-vodă şi-i zise să o mute din arigrad în ara sa. Care lucru şi făcu. Iar Radul-vodă mult să nevoise să o aducă în ara sa, ca şi alte dumnezeieşti icoane şi moaşte sfinte; ci lui nicicum nu i s-au dat. Iar când îi fu ei voia, atuncea şi dumnezeiescul lucru s-au săvârşit, şi s-au mutat. Pre care, cu mare bucurie şi mul umire o aştepta domnul Neagoe-vodă şi cu multă cheltuială o au adus. Şi deaca o au adus, cu dragoste o au priimit. Şi i-au făcut cununa tot de aur curat, şi o a împodobit cu mărgăritariu ales şi cu alte feliuri de pietri scumpe. Şi sparse Mitropoliia din Argeş den temeliia ei şi zidi în locul ei altă sfântă bisérică tot de piatră cioplită şi netezită şi săpată cu flori. Şi au prins pre dănlăuntru toate pietrile una cu alta pe dăndos cu scoabe de her, cu mare meşteşug şi au vărsat plumb de le-au întărit. Şi au făcut pren mijlocul tinzii biséricii 12 stâlpi înal i, tot de piatră, ciopli i şi învârti i, foarte frumoşi şi minuna i, carii închipuiesc 12 apostoli. Şi în sfântul altariu, deasupra pristolului, încă făcu un lucru minunat, cu turlişoare vărsate. Iar ferestrile altariului şi ale biséricii, céle dupe dăsupra, şi ale tinzii tot scobite şi răzbătute pren piiatră, cu mare meşteşug le făcu. Şi la mijloc ocoli cu un brâu de piiatră împletit în 3 vi e şi cioplit cu flori şi poleit, bisérica cu altariul dempreună cu tinda, închipuind sfânta şi nedespăr ita troi ă. Iar pre supt straşina cea mai din jos, împrejur a toată bisérica, făcu ca o straşină, tot de marmură albă, cioplită cu flori şi foarte scobite şi săpate frumos! Iar acoperământul, tot de plumb amestecat cu cositoriu. Şi crucile pre turle, tot poleite cu aur şi turlele tot cioplite cu flori şi unele făcute sucite. Şi împrejurul boltelor făcute steme de piiatră, cioplităeî cu meşteşug şi poleite cu aur. Şi făcu un cerdăcel denaintea biséricii, pre 4 stâlpi de marmură pestri ă, foarte minunat boltit şi zugrăvit, şi învălit şi acela cu plumb. Şi făcu scara biséricii tot de piiatră scobită cu flori şi cu 12 trépte, semnând 12 semen ii ale lui Israil. Şi pardosi toată bisérica, tinda şi altariul împreună şi acel cerdăcel, cu marmură albă. Şi o împodobi pre dinlăuntru şi pre dănafară foarte frumos. Şi toate scobiturile pietrilor pe dănafară le văpsi cu lazur albastru, iar florile le polei cu aur. Şi aşa cum putea spune cu adevărat că nu iaste aşa mare şi săbornică, ca Sionul carele-l făcu Solomon, nici ca Sfânta Sofiia carele o făcu Iustiniian-împărat; iar cu frumusé ea iaste mai pe deasupra decât acélea. Şi cum au zis sfiin iia-sa părintele Nifon încă la Radul-vodă, că să va muta Mitropolia din Argeş în Târgovişte, ci Radul-vodă nu s-au învrednicit a o muta, iar cu Neagoe-vodă s-au umplut cuvântul sfin iisale. Şi cu a lui blagoslovenie, zidi Mitropolie în Târgovişte, mare şi frumoasă, cu 8 turle şi tot rătunde, cum să satură ochii tuturor de védérea ei. Şi încă mai zidi şi altă bisérică în Târgovişte, den temelie, hramul sfântului şi marelui mucenic Gheorghie, cu clopotni ă naltă pre tindă. Iar acea mănăstire Coziia, de care am povestit, s-au înnoit biserica cea veche şi au pus icoane preafrumoase: sfânta şi nedespăr ita troi ă şi preacuratei despuitoare a lui Dumnezeu, născătoare şi pururea fecioară Mariia şi alte poale de analoghi şi odăjdii multe şi frumoase. Că acea mănăstire are loc făr’ de gâlceavă şi ales de petrecérea călugărească, dăpărtat de lume şi plin de toate bunătă ile, cu mun i mari îngrădită şi cu văi, şi ocolită cu un râu mare, şi izvoară multe împrejurul ei. Şi are toată hrana călugărească poieni şi livezi, nuci şi al i pomi roditori fără de număr, vii şi grădini. Şi acolo cură piatră pucioasă. Şi tot pământul împrejurul ei iaste pământ roditoriu. Care şi noi cu ochii l-am văzut acel loc, şi i-am zis: pământul cel făgăduit. Iată, într-acesta chip avea nevoin ă şi de dumneziescul lucru carele era la Argeş. De acum, pentru lungime, să spunem mai pe scurt şi să facem şi sfârşit aceştii căr i. Că porunci Neagoe-vodă şi pohti să vie to i arhimandri ii din muntele cel sfânt al Athonului dimpreună cu egumenii de la toate mănăstirile, şi scrise şi carte. Iar Gavriil Protul deaca văzu cartea şi scrisoarea domnului, aciişi chemă pre to i egumenii de la mănăstirile cele mari: de la lavra de la Vatoped, de la Iver, de la Hilindariu, de la Xeropotam, de la Caracal, de la bisérica lui Olimpie, şi a lui Hariton, Cotlumuz, care iaste lavră rumânească, de la bisérica lui Filothei de la Xenof, de la Zugraf, care iaste lavră bulgărească, de la Simenca, de la Dohiar şi de la lavra rusească, de la Panto-crator şi de la Castamonit, de la Sfetii Pavel şi de la Dioni-sat, de la bisérica lui Sfeti Grigorie şi de la Simon Petra. Aceşti egumeni to i veniră la eghemonul Neagoe în ara Rumânească dempreună cu Gavriil Protul, carele fu zis mai sus. Décii chemă domnul şi pre Theolipt, patriiarhul ari-gradului, care iaste patriiarh a toată lumea, şi cu dânsul pre 4 mitropoli i: de la Sires şi de la Sardiia, de la Midiia şi de la Milinic. Şi veniră şi ei. Şi-i priimi domnul cu mare cinste. Şi chemă încă şi pre to i egumenii din ara Munteneasc şi cu tot clirosul dimpreună cu ighemonul Neagoe şi in-trară to i în lavra cea mare zidită şi făcură vecernie cu colivă în lauda preacuratei născătoarei de Dumnezeu, din care luară to i oamenii, după obiceaiu. Décii făcură cină pentru odihnă. Şi lăudară pre Dumnezeu. Şi după acéia îndată începură bdeniia, şi făcură toată noaptea ighimonul, patriiarhul şi cu mitropoli ii, carii fură mai sus zişi, şi cu arhimandritul şi cu egumenii, tot stătură în picioare de să ruga cu rugăciune şi cu cântări, iar al i oameni to i zicea: gospodi pomilui. Şi sfârşiră bdeniia când şă făcea ziouă. Iar deaca trecu un ceas den zi, în luna lui avgust 15 zile, traseră clopotele, pentru ca să meargă patriiarhul împreună cu arhiereii şi cu egumenii cei mari cu to ii şi cu tot clirosul, să târnosească bisérica, carea fu mai sus zisă. Şi tocmi în altariu sfântul préstol Neagoe-vodă cu mâinile lui, spre sfin ire, în lauda adormirii stăpânei de Dumnezeu născătoarei şi pururea fecioară Mariia. Şi duse şi făcătoarea de minune icoană a lui Pantocrator, de care s-au zis mai nainte, şi o puseră de-a dreapta în bisérică, ferecată cu aur şi cu argint şi cu mărgăritar mult împodobită. Aşijderea şi alte sfinte icoane; şi era tot fere-cate cu argint şi cu mărgăritariu şi cu pietri scumpe, între carele era şi icoana chipului sfântului Nifon patriiarhul, împodobită tot cu argint şi cu aur ferecată peste tot. Şi făclii, şi candile, şi tetrapoade poleite şi alte podoabe, carele nici o minte nu le poate închipui să le spuie. Déci după ce târnosi şi tocmi toate înnoirile, iar Neagoe-vodă şi doamna lui, Despina şi coconii lor care le dăruise Dumnezeu, şi cu to i boiarii, şi patriiarhul, şi mitropoli ii, şi egumenii, şi tot clirosul, deaca săvârşi dumnezeiiasca liturghie, făcu domnul ospă mare şi veselie tuturor noroadelor. Şi dărui pre to i, pre cei mici şi pre cei mari, pre săraci şi pre văduve, pe mişăi, pe cei neputincioşi şi tuturor câ i li să cădea milă, le déde. Iar slujba, care o făcuse, să făcuse şi pentru sfântul Nifon. Şi să blagoslovi de Theolipt patriiarhul şi de tot soborul, ca să fie slujba lui cu vecernie, cu utrăne şi cu liturghie, deplin. Şi puseră arhimandrit pre chir Iosif într-acea mănăstire noao, ce să chiamă Argeşul. Şi-l blagosloviră să facă litur-ghie cu bederni a. Aşijderea şi câ i vor fi după el, tot aşa să facă şi tot să se ie acest obiceiu în véci. Aceasta déte patriiarhul Theolipt şi de tot săborul, cum şi mai nainte să dédésă în Tismana cu blagosloveniia lui Filothei patriarhul. Şi tocma să fie aceste mănăstiri amândoao arhimandrii, într-un chip cinstite şi scaunile mai mari decât toate mănăstirile ale ării Munteneşti, pân-în véci. Că aşa s-au tocmit, şi s-au aşăzat şi s-au legat cu mare blestem. Iar Mitropoliia de acolea s-au mutat în Târgovişte, cum zisese dumneziescul Nifon încă în zilele Radului-vodă. Care acum s-au umplut zisa lui cea mai denainte, de Theolipt patriiarhul, şi de chir Macarie preasfin itul mitropolit al Ungrovlahiei, şi de ceilal i mitropoli i, şi de Gavriil protul Sfetagorei, şi de al i egumeni ai acelui sfânt munte, şi de to i egumenii ării, şi de domnul, şi de to i boiarii mari şi mici, şi de tot sfântul săbor. Şi aşa să tocmi, ca de acum înainte niciodată, în véci, în Argeş să nu mai fie Mitropolie, cum am mai zis. Iar în Târgovişte să fie Mitropolie stătătoare, cum s-au aşăzat. Şi să făcură acesté lucruri cu mare opreală şi blestem, ca să nu să mai clătească, nici să se mute, în veac, nici de patriiarh, nici de mitropolit, nici de domn. Acéstea toate se aşăzară când fu cursul anilor 7025 avgust 17, în zilele bunului credincios domn Io Neagoe-vodă şi ale lui Theolipt patriiarhul arigradului şi ale lui Macarie mitropolitul Ungrovlahiei, în slava lui Dumnezeu şi în frumuse ea şi lauda a toată ara Muntenească. Drept acéia făcură domnului şi boiarilor lui laudă şi cuvânt de cinste, şi a toată curtea mării-sale şi tuturor oamenilor ării. Deci bunul şi iubitoriul de Hristos domnul Neagoe-vodă le făcu mare cinste şi-i dărui cu multe daruri şi să duseră to i care pre la locul său. Iar mănăstirea cea noao din Argeş, o îngrădi împrejur cu curte de zid şi înlăuntrul cur ii făcu multe chilii călugăreşti, şi o înfrumusi ă cu tot feliul de trebuin e. Făcu trapezărie şi magherni ă, magopie şi povarnă de olovină, pimni ă şi clopotni ă înaltă. Şi puse clopote mari. Şi cu alte frumuse i, cu de toate o împodobi şi o făcu asemene raiului lui Dumnezău. Iar în mijloc era acea casă dumneziiască stând ca şi pomul acela al cunoştin ei. Ci însă nu aşa, că dintr-acela mâncară strămoşii noştri pomana mor ii; iar dintru acesta să mănâncă dătătoriul de via ă trup şi sânge al domnului nostru Isus Hristos, care să junghe în toate zilele întru iertarea păcatelor şi via a de véci. Acestea făcu bunul credincios domn Io Neagoe-vodă, fericită să fie pomenirea lui! Şi totdeauna creştea şi să înmul ea bunătă ile în inima acestui bun domn. Şi scoase slujbe şi rugăciuni dreptului şi fericitului Nifon, părintelui şi sprijinitoriului său. Iar rugăciunile lui îl păzea cu pace în domniia sa şi pre to i vrăjmaşii îi supunea supt picioarele sale. Şi cum înăl ă pre Avraam rugăciunea şi dragostea şi credin a lui Melhisedec şi cum întăriră rugăciunile lui Samuil prorocul şi arhiereul pre David asupra lui Goliath, aşa şi acum ajutară rugăciunile sfântului Nifon lui Neagoe-voievodul, domnul Panoniei. Şi au domnit cu bună pace, până au murit în domnie. Şi l-au îngropat în sfânta şi minunata mănăstirea lui, în Argeş. Domnit-au ani 8, luni 8. Iar după moartea lui Băsărab-vodă s-au înăl at domn Preda, fratele lui Băsărab-voievod, ca să ie domniia lui Theodosie, nepotăsău. Iar boiarii nu l-au priimit, ci au rădicat alt domn, pre nume Radulvodă Călugărul, despre partea Buzăului. Şi au venit Radul-vodă cu boiarii şi cu oaste, ca să se lovească cu Preda, la Târgovişte, şi au fost izbânda Radului-vodă şi au pierit Preda. Deci când au fost apoi, au venit Mehmet-bei cu turcii, că-l chemase Preda întâi ajutoriu şi zăbovise a veni. Şi au făcut războiu cu Radul-vodă la Târgovişte şi au biruit Mehmet-beiu, şi au prins pre Radul-vodă viu şi pre al ii boiari. Într-acéia, Mehmet-bei pentru moartea Predii, el au trimis turci de au prădat pre buzăiani fără de veste, şi au luat mul i oameni voinici, şi féte şi dobitoc mult, şi multă pagubă şi pradă au făcut pre locul acela, însă pre apa Buzăului, în luna lui mai în 2 zile. Şi iar s-au întors turcii la Târgovişte şi au şăzut Mehmet-bei pu ină vréme cu turcii, şi s-au întors preste Dunăre, la Necopoe, şi cu Radul-vodă şi cu oarecine din boiari, anume: Bădica comisul, văr premare cu Băsărab-vodă. El au tăiat capul Radului-vodă Călugărul cu voia lui Mehmet-beiu. Într-acéia şi pre Theodosie l-au ajuns moartea la arigrad. Iar după acéia, Mehmet-beiu au cerşut domniia de la împăratul aici în ara Românească, zicând că-l pohtéşte ara să fie el domn. Drept acéia împăratul crezu pre Mehmet-bei şi i-au dat domniia în ara Rumânească. Iar Stoica logofătul, fiind într-acea vréme la Poartă în arigrad, curând au trimis aice e în ara Rumânească, la to i boiarii, ca să rădice domn cum mai curând pre Radul-vodă din Afuma i, pentru că piiare ara de turci. Într-acéia curând s-au adunat boiarii to i şi mari, şi mici, şi toată curtea şi au rădicat domn pre Radul-vodă din Afuma i, ginerile lui Basărab-vodă, la leatul 7030. Şi au venit Mehmetbei cu steag de la Poartă cu mul ime de turci şi au intrat în ară. Iar Radul-vodă cel Tânăr s-au gătit şi au ieşit înaintea lui cu oaste, şi au făcut războiu la sat la Glubavi, şi au biruit Radul-vodă pre Mehmet-bei şi au fugit Mehmet-bei, de s-au mai gătit încă de războiu. Iar Radulvodă s-au întors îndărăt în scaun, în Bucureşti. Deci peste pu ină vreme, Mehmet-bei au venit cu mul ime de turci şi au intrat în ară. Iar Radul-vodă i-au ieşit înainte cu oaste. Şi s-au lovit la Clejani. Şi au biruit pre Mehmet-bei ca dintâi, şi mul i turci au pierit; iar când au fost apoi, au biruit turcii. Şi au pierit Benga, iar Radul-vodă cu boierii au fugit în ara Ungurească. Iar Mehmet-bei au pus oamenii lui subaşi pre la toate oraşele. Şi s-au dus Mehmet-bei preste Dunăre. Iar preste pu ină vréme au venit iar Radul-vodă din ara Ungurească cu boiarii şi cu mul i unguri. Şi au trimis curând oameni aleşi, de au cuprins to i subaşii pren toate satele şi oraşele şi le-au tăiat capetele. Şi au strâns Radul-vodă oaste mare. Şi iar au venit Mehmet-bei cu toate oştile şi sangélele gata de oaste şi au intrat în ară. Şi au ieşit Radul-vodă cu boiarii înaintea lui cu oaste, şi făcu război mare la Grumazi; şi s-au sfădit, de diminea ă până seară, şi mul i turci şi delii au pierit. Iar Mehmet-bei, deacă au văzut aşa, au început a fugi, şi Radul-vodă încă s-au întors la scaun. Iar apoi procle ii de turci ei s-au înturnat înapoi şi mul i creştini tăiară şi au fost izbânda turcilor. Atuncea au pierit Neagoe spătarul şi Stanciul portariul. Iar Radul-vodă au fugit cu boiarii în ara Ungurească. Şi sau dus la Ianoş-crai, şi au căzut la picioarele lui şi l-au rugat să se milostivească să nu lase ara creştinească în mâinile păgânilor. Întracéia Ianoş s-a milostivit pre creştini şi s-au gătit de oaste cu 30.000 de unguri, tot voinici aleşi. Şi au pogorât pre la Rucăr aici în ară, şi au venit Ianoş-crai pân’ la oraş la Piteşti. Iar Mehmet-bei n-au cutezat ca să-l aştepte, ci curând au fugit peste Dunăre. Décii Ianoş-crai s-au întors înapoi cu mare dar şi s-au dus în ara Ungurească. Şi au venit Radul-vodă în Târgovişte vésel şi cu to i boiarii, şi s-au sfătuit cum vor face să scoa ă ara creştinească din mâinile păgânilor de turci. Şi au plecat capul şi s-au dus Radul-vodă la arigrad, la împără ie. Întracéia împăratul au inut pre Radul-vodă multă vréme şi n-au vrut să-i dea nici un răspuns, pentru căci au avut pâră de Mehmet-bei. Deci împăratul a dat domniia lui Vădislav-vodă. Şi au venit Vădislav-vodă domn ării Rumâneşti cu steag; şi au venit to i boiarii de s-au închinat lui Vădislav-vodă. Şi când au fost apoi, au venit şi Pârvul, banul de la Craiova, cu mul i voinici aleşi şi s-au închinat lui Vădislav-vodă. După acéia Vădislav-vodă ş-au bătut joc de Pârvul banul şi au zis să fie postelnic în casă, şi puse alt boiar ban mare în locul lui. Iar când au fost preste noapte, iar Pârvul banul a fugit înapoi la voinicii lui. Deci când au fost apoi, s-au întors curând cătră Vădislavvodă gata de oaste şi au făcut războiu Pârvul banul cu Vădislav-vodă şi au fugit Vădislav- vodă peste Dunăre. După acéia împăratul s-au milostivit de au dat domniia iar Radului-vodă. Şi iar au venit Radul-vodă domn de la Poartă, şi s-au aşăzat în scaun în Bucureşti, februarie 28 deni. Şi au domnit Radul-vodă ani 7. Şi după acéia Neagoe vornecul şi Drăgan postelnicul ei au rădicat oaste pre ascuns pre capul Radului-vodă. Décii când au prins de veste Radul-vodă, el nu ş-au putut strânge oaste degrab, ci numaidecât au fugit cu fie-său, cu Vlad-vodă, la banul Pârvul, la Craiova. Deci când au fost în oraş, în Râmnic, iar boiarii au ajuns pre Radul-vodă, de l-au legat şi i-au tăiat capul şi lui, şi fie-său, Vlad-vodă, şi au pierit amândoi în oraş, în Râmnic, când au fost cursul anilor 7037. Apoi au venit Moisi-vodă, feciorul lui Vădislav-vodă, de la Poartă, cu steag. Şi au domnit un an pol. Şi au tăiat pre boiari, anume: Neagoe vornicul şi pă Preda postelnicul. Iar al i boiari au fugit în arigrad şi au adus domn pre Vlad-vodă. Şi au fugit Moisi-vodă în ara Ungurească, când au fost cursul anilor 7038. Deci când au trecut 2 luni, au venit Moisi-vodă pre Olt cu unguri şi au avut războiu cu Vladvodă la sat la Viişoara. Şi au pierit Moisi-vodă şi Barbul banul din Craiova. Şi au domnit Vladul-vodă ani 2 pol, şi apoi s-au înecat în Dâmbovi a, la sat la Popeşti. Şi după acéia boiarii au rădicat domn pre Vintilă-vodă den oraş de la Slatină. Şi-au făcut Vintilă-vodă sfânta mănăstire den Menedic. Şi au tăiat mul i boiari. Deci când au fost al treilea an a domniei lui, sau dus Vintilă-vodă la Craiova, să vâneze cerbi preste Jiiu, şi s-au sfătuit Vintilă-vodă cu oamenii lui de taină, acolo să taie al i boiari. Iar boiarii s-au gătit ei de au tăiat pre Vintilă-vodă în malul Jiiului. Şi au domnit Vintilă-vodă ani 3 pol. — 7040. Apoi boiarii au venit la sfânta mănăstire Argeşul de au luat pre egumenul Paisie şi l-au rădicat domn. Şi i-au schimbat numele, de i-au zis Radu-vodă. Şi au făcut sfânta mănăstire Mislea, hram Sfânta Troi ă. Şi dupre aceia Radu-voievod au tăiat pre banul Toma şi pre Vlaicul logofătul. Déci preste pu ină vreme au venit Laiotă Băsărabă-vodă cu nişte pribegi, anume: Stroe pribeagul, şi Manole, şi Mihalco şi cu haiducii din ara Ungurească şi au avut război cu Radul-vodă, şi au biruit Laiotă-vodă pre Radul-vodă. Şi au fugit Radul-vodă cu boierii la Necopoe, şi au venit Laiotă Băsărab-vodă în Târgovişte. Iar când au trecut 2 luni, Radul-vodă iar au venit cu mul ime de turci şi au avut război la Fântâna iganului, şi au fost izbânda Radului-vodă Paisie. Atuncea au pierit şi Laiotă-vodă Băsărab, şi Stroe pribeagul, şi Manole, şi Mihalco. Şi au domnit Radul-vodă 9 ani şi 8 luni. Şi l-au măzilit turcii. Şi mergând la arigrad l-au făcut surgun la Eghipet şi acolo au murit. Mircea-vodă au venit domn de la Poartă cu steag şi au intrat în Bucureşti, martie 17, 7053. Şi trecând 2 săptămâni, au tăiat pre boiari, anume: Coadă vornecul, i brat ego Radul comisul, i Dragul stolnicul, i Stroe spătarul şi Vin-tilă comisul, şi pre mul i boiari carii nu sunt scrişi aici. Şi le-au dat mare muncă, pentru avu ie. Iar câ i boiari au scăpat, au fugit în ara Ungurească. Şi trecând 2 ani, iar au venit acei boieri pribégi cu oaste, pre gura Praovei, şi au avut războiu mare cu Mirceavodă la sat la Periş, şi au fost izbânda Mircii. Atuncea au pierit şi Udrişte vistierul, şi Theodosie banul. După acéia au venit Radul-vodă, ce i-au zis Ilie, din ara Ungurească, cu boiari pribégi şi cu mul i haiduci. Făcut-au războiu la sat la Măneşi, şi fu izbânda Radului-vodă Iliiaş. Şi au gonit pre Mirceavodă pân-în Giurgiov, perind mul i oameni. După acéia Mircea-vodă iar au venit al doilea rând cu hanul şi cu mul i turci, de au gonit pre Radul-vodă peste munte. Şi au domnit Mircea-vodă ani 8 pol. Şi s-au mazilit de la turci şi s-au dus la arigrad. Pătraşco-vodă, cela bunul, au venit domn în sâmbăta Paştilor, 7062. Deci trecând 3 ani den domniia lui, el s-au dus preste munte, în ara Ungurească, cu to i boiarii lui şi cu multă oaste, trime ând pre Socol vornicul în ara Leşască, la cetatea de la Lvov, de au adus de acolo pre Izabela- crăiasa şi pre fii-său Ianoş-craiu, aşăzându-l pre crăie în cetatea ot Clujvar. De acolo Pătraşco-vodă s-au întors iar în ară, de au domnit ani 4. Şi au murit în scaun, septembrie 24, 7066. Mircea-vodă iar au venit domn al treilea rând. Şi au trimis la boiarii carii era pribegi în ara Ungurească, de i-au chemat, făcând mare jurământ. Deci ei crezându-l, s-au sculat de au venit, Stănilă vornicul, şi cu to i boiarii, şi cu toată curtea, de s-au închinat la Mirceavodă, de credin ă şi legătură ce-au făcut. Iar când au fost la martie 3 deni, cu meşteşug mare au chemat pre Stănilă vornicul, şi pre to i boiarii, şi pre amândoi episcopii şi to i egumenii cu mul ime de călugări, în cetate în Bucureşti. Şi aşa fără véste au năpustit într-înşii pre beşliii lui şi pre mul i turci, de i-au tăiat pre to i, vărsându-se mult sânge nevinovat. Da-va seama înaintea lui Dumnezeu! şi au domnit Mircea-vodă 5 ani şi 8 luni, murind în scaun. Îngropatu-s-au în bisérica domnească, în Bucureşti, septemvrie 21 deni, 7068. Deci când au fost a doao săpătămână, pu inei boiari, ce au fost scăpat peste munte, ei au venit cu pu inea oaste, de au făcut războiu cu boiarii Mircii-vodă, la satul Rumâneşti, şi fu izbânda pribégilor. Iar doamna Chiajna a Mirciivodă şi cu fie-său Pătru-vodă au fugit peste Dunăre; iar boiarii ei au rămas în Giurgiuv. Şi iar au venit al doilea rând de au făcut războiu cu pribegii la sat la Şărpăteşti, şi fu izbânda a boiarilor Mircii. Atuncea au pierit Badea clucerul şi al i oameni de ai pribégilor. Şi iar au venit doamna Chiajna cu fie-său Pătru-vodă în Bucureşti. Şi trecând o săptămână, iar au venit al i boiari pribegi, pre apa Oltului, anume: Stanciul Bengăi şi Matei al Margăi, i Radul, i Vâlsan şi al ii, făcând războiu cu Pătru-vodă la sat la Boiani, având lângă dânsul mul ime de turci, şi fu izbânda lui Pătru-vodă, pierind mul i oameni. Atuncea au venit Stepan, vel-portarul de la Poartă, de au adus steag lui Pătruvodă de domnie noao, să fie în locul tătâne-său, Mircii-vodă. Adaos-au Pătru-vodă cu mumă-sa la bir 5 aspri. Domnit-au ani 8 şi mazilindu-se s-au dus la arigrad. Şi au venit în locul lui domn frate-său Alexandruvodă, iar fecior Mircii, mai 7 zile, leatul 7076. Déci atuncea boiarii câ i era pribegi încă au venit de s-au închinat to i la Alexandru-vodă. După acéia trecând 2 luni, iar Alexandru-vodă au început de au tăiat mul ime de boiari, anume: Radul logofătul ot Drăgoeşti, i Mihnea ot Bădéni, i sin Udrişte vistierul, i Tudor ot Bucov, i Vladul Caplii, i Pătraşco, i Calotă, i Stan sin Drăgule ului, i Radul stolnicul ot Boldeşti, i Radul sin Socol dvornicul, şi al ii, mesi a septemvrie 1 deni. Şi au făcut Alexandru-vodă, din jos de Bucureşti, o mănăstire mare, hram Svetaia Troi ă. Iar când au fost al patrulea an din domnia lui, luând frate-său Pătru domniia la Moldova, fost-au poruncit la Dumbravă dvornicul şi la toată boierimea Moldovei ca să vie înainte, la Focşani. Atuncea Alexandru-vodă încă au ieşit în tâmpinarea lui Pătru-vodă, fră ine-său, de au făcut ospă , la sat la Săpă éni. Iar Dumbravă vornicul cu toată curtea Moldovei, ei au venit să se închine la Pătru-vodă. Iar deca s-au apropiat, ei fără veste au lovit pre Pătru-vodă şi pre frate-său Alexandru, gonind spre Pătru-vodă pân’ la Brăila, iar Alexandru-vodă au fugit la oraş, la Floci. Moldovénii încă, făcând această izbândă, s-au întors la margine la Ionaşco-vodă. Déci atuncea Ionaşco-vodă au trimis pre Vintilă-vodă cu mul i lotri, ca să fie domn în ara Rumânească. Şi au intrat în cetatea din Bucureşti, şăzând acolo 4 zile. Alexandru-vodă încă au trimis pre o seamă de boairi ai lui cu oaste, anume: Dragomir dvornicul, i Mitrea comisul, i Bratul păharnicul, i Ion pârcălabul, de au lovit pre Vintilăvodă şi pre acei lotri făr’ de véste. Şi atuncea au pierit Vintilă-vodă şi acei lotri to i; şi iar au venit Alexandru-vodă în scaun în Bucureşti. Şi au adaos în ară un bir ce i-au zis oaie seacă. Şi ăaî murit în scaunul lui, iulie 25 deni, leatul 7085. Mihnea-vodă au rămas în locul tătâne-său domn. Şi au trimis pre Mitrea vistierul şi i-au adus steag de la Poartă. Şi au adaos în ară găleata. Deci când au fost al patrulea an din domniia lui, iar boiarii mehedin i au rădicat un domn ce i-au zis Radul Popa. Şi au făcut războiu cu Mihnea-vodă la Craiova şi au fost izbânda Mihnii-vodă. Făcut-au şi o mănăstire, de la Tutana. Domnit-au 6 ani. Şi l-au mazilit turcii, de s-au dus la Poartă. Pătru-vodă Cercel sin Pătraşco-vodă au venit domn de la Poartă, intrând în Bucureşti august 29 deni, leatul 7092. Şi au făcut bisérica ce iaste în cetatea Târgoviştii. Şi au tăiat pre Mihăilă dvornicul, i Dobromir banul şi pe Gon ea paharnicul. Şi au pus birul cur ii foarte mare şi gorştină de oi. Deci trecând 2 ani de la domniia lui, venitu-i-au mazilie de la Poartă şi au trecut muntele cu tot ce au avut. Mihnea-vodă iar au venit domn al doilea rând. Şi au mai adaos în ară un bir ce i-au zis năpaste. Şi au pus pre roşii un bir foarte mare; şi pre megiiaşi găleată de pâine şi dijma din 5 stupi un stup. Şi au tăiat pre Stanciul logofătul. După acéia s-au mazilit şi el de la turci. Ducându-se la arigrad, au lăsat légea creştinească şi s-au făcut turc, de voia lui. Şi au domnit Mihnea-vodă al doilea rând 5 ani, 7099. Ştefan-vodă Surdul au venit domn de la Poartă cu steag şi au domnit ani 1 pol. Alexandru-vodă au venit domn de la Poartă cu steag şi au domnit ani 1, luni 3. DE AICEA SĂ ÎNCEPE ISTORIIA LUI MIHAI-VODĂ SIN PĂTRAŞCO-VODĂ, CARELE AU FĂCUT MULTE RĂZBOAIE CU TURCII PENTRU CREŞTINĂTATE PRECUM DE AICEA ÎNAINTE SĂ ARATĂ Când au fost cursul anilor de la Adam 7101, venit-au Mihaivodă domn ării Rumâneşti. Iar în arigrad împără ea sultan Murat; iar în ara Ungurească era crai Batăr Jicmond; iar la Moldova era domn Aron-vodă. Şi într-acéia vréme împresurase turcii ara Rumânească cu datorii multe şi cu nevoi foarte grele, încât nu mai avea să să plătească ara şi să scape din gurile vrăjmaşilor. Şi începură turcii a coprinde ara Rumânească şi a-şi face lăcaşuri şi meceturi. Şi începură a iparea creştinii de nevoia turcilor, şi pretutindenea era vaiet şi suspin de răul turcilor, încât însuşi Mihai-vodă cu to i boiarii să închisese de răul turcilor; şi în multă vréme creştinii zicea: doar să vor potoli turcii de asupră-le; iar ei mai mult rău făcea. Că începuse a călcarea ara şi légea creştinilor. Ci-şi strânse to i boiarii mari şi mici din toată ara şi să sfătuiră cum vor face să izbăvească Dumnezeu ara din mâinile păgânilor. Şi deaca văzură că într-alt chip nu vor putea izbăvi, deci ei ziseră: numai cu bărbă iia, să rădice sabie asupra vrăjmaşilor. Deci socoti Mihai-vodă cum ar avea ajutor şi dintr-alte păr i. Deci trimise pre Radul clucerul Buzescul sol la Batâr Jicmon, ca să se în ăleagă una cu dânsul şi să-i dea ajutor oaste, ca să să poată bate cu turcii. Trimis-au şi la Aaron-vodă sol pre Stroe stolnicul Buzescul, ca să-i fie într-ajutor. Şi amândoi fură bucuroşi. Şi îndată trimise Aaron-vodă pre un boiariu al lui, dând jurământ lui Mihai-vodă, ca să să ajute unul cu altul. Aşijderea şi Batâr Jicmon-craiul încă legă jurământ cu Mihai-vodă, ca să fie nedăspăr i i unii cu al ii. Deci când fu văleatul 7103, noiemvrie 5 deni, trimise Batâr Jicmon o seamă de oşti, puindu-le şi capete pe Hor-vat Mihai şi pre Bechiş Işfan. Şi veniră la Mihai-vodă în cetate în Bucureşti. Şi îndată tăiară pre to i turcii câ i aflară acolo. Într-acel război fu rănit Stroe Buzescul la mâna stângă. După acéia fără zabavă fură turcii scoşi din ară şi rămaseră creştinii izbăvi i din gurile lor. Deci când fu după război a treia zi, purcese Mihai-vodă cu muntenii şi cu ungurii la Giurgiuv şi ocolind cetatea Giurgiovului, începură a o bate cu tunurile câtăva vréme. Văzând Mihai-vodă că nu poate să o dobândească, căci că venea turcilor ajutor arme şi bucate de la cetatea de la Ruşciuc, o năpusti şi iarăşi s-au întors în scaun în Bucureşti. Iar sultan Murat, împăratul turcesc, daca au prins de véste, numaidecât au trimis pre Mustafa-paşa, cu mul ime de turci şi cu un domn, anume Bogdan-vodă sin Iancului-vodă, ca să scoa ă pre Mihaivodă de aici din ară şi să puie pre Bogdan-vodă domn. Şi venind turcii la Dunăre, la cetatea den Ruşciuc, iar Mihai-vodă deaca prinse de véste, el încă grăbi de-şi strânse oştile şi purcése asupra Dunării, ghenar 8 zile, şi purcése la sat la Pietri. Şi gătindu-se ca să treacă Dunărea, ca să lovească cu Mustafa-paşa, veni-i véste cum au intrat hanul cu tătarii în ară şi au început a robi şi a prăda. Iar Mihai-vodă foarte să îngrijă tare şi numaidecât să învârteji îndărăt cu toate oştile şi puse tabăra la sat la Hulubeşti şi trimise străji asupra tătarilor, pe Radul Bu-zescul cu fra ii lui, Preda postelnicul, i Stroe stolnicul, i Radul Calomfirescu cu o seamă de oşti alése. Deci când au fost la ghenar 14 deni, ei să întâmpinară cu tătarii, în streji, la sat la Putinei, şi fură birui i tătarii de Buzeşti, pierind tătari mul i, şi vii încă prinsără mul i. Iar hanul deaca prinse de véste, el încă trimise pre un nepot al lui cu mul ime de tătari şi veniră pân’ la sat la Stăneşti. Iar Buzeştii încă păziră şi le ieşiră în întâmpinare şi să loviră de fa ă la ghenar 16 deni, şi fură bătu i acei tătari. Atunce au pierit şi nepotul hanului cu mul ime de tătari. Iar hanul s-au fost tăbărât la Şărpăteşti împreună cu Mustafa şi cu Bogdan-vodă. Iar Mihai-vodă, deaca prinse véste de dânşii, numaidecât trimise oşti asupra lor cu banul Manta, şi noap-tea, fără véste-i lovi, de i-au tăiat şi i-au gonit pân-i-au trecut Dunărea. Mihaivodă încă purcesése cu toate gloatele lui, pogorându-se în jos pân’ la Şărpăteşti. Iar hanul, în elegând, nu-l aşteptă, ci să dăspăr i de Mustafa-paşa şi de Bogdan-vodă şi fugiră. Iar paşa rămase la cetatea de la Ruşciuc, ca să să mai bată cu Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă purcése cu oştile asupra lor şi trecură Dunărea pre ghia ă pre la Marotin şi pripiră de să loviră unii cu al ii, la ghenar 25 deni, şi fură bătu i turcii. Atuncea au pierit şi Mustafa-paşa cu mul ime de turci. Bogdan-vodă încă de-abia au scăpat. Şi arseră Ruşciucu, şi toată marginea ărăi lor şi să învârtejiră cu multă dobândă la scaunul lui, la Bucureşti. Bătând Mihai-vodă acéste războaie, trimise pre Mihalcea banul cu oşti de arseră Dârstorul. Iar turcii din Hârşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predii spătaru şi a Radului comisului. Şi păziră de să loviră cu turcii, şi fură birui i turcii; gonindu-i pre ghia ă, îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hârşova. Făcându-se acéste războaie, iar Horvat şi Bechiş Işfan, căpitanii ungurilor, avură împutăciune cu Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă nu-i suferi, ci-i trimise la Batâr Jicmon-craiul. Şi-i trimise al i căpitani, pre Kiraly Albert. Iar Mihai-vodă îl trimise cu banul Manta la cetatea Brăilii. Şi acolo tocmind oştile, începură a o bate cetatea tare şi o sparseră pân-în pământ, şi mul i turci périră. Făcându-se acéste războaie şi nevoindu-se Mihai-vodă foarte tare pentru creştini, iar Batâr Jicmon, craiul unguresc, socotise că nu va mai avea Mihai-vodă nici o nevoie de turci, ci făcu sfat cu to i voievozii Ardealului cum să scază pre Mihai-vodă despre ara Muntenească, să fie mai mic şi ascultătoriu de poruncile lui şi să-i oprească ara cu tot venitul ei. Iar Mihai-vodă deaca prinse de veste, el nu să putu suferi, ci trimise la Batâr Jicmon boiari bătrâni sfetnici, anume: Evthimie mitropolitul cu amândoi episcopii şi pre Mitrea dvornicul, i Isar logofătul, i Dumitru dvornicul, i Radul Buzescul şi al i mul i boiari de ară, cum Mihai-vodă să fie ascultător de Batâr Jicmon, iar de ară să n-aibă scădere, ci să şi-o ie deplin; şi să se ajute unii cu al ii, le-au fost jurământul dentâi. Dentr-aceşti boiari ce-i trimisése Mihai-vodă pentru tocmeală, învrăjbitoriul diavolul umblase în mijlocul lor, de să apucară unii ca aceia mai mult să facă vrajbă decât pace, cum să scază pre Mihai- vodă din ară. Iar ceilal i boiari ce să nevoia să slujască domnu-său în dreptate, de nepriiateni fură birui i. Şi scăzură pre Mihai-vodă despre domniia ării şi despre venitul ei, numai să fie tocma cu căpitanii lui. Şi alése Batâr Jicmon 12 boiari jura i munténi puindu-i ispravnici preste tot venitul ării şi să fie supt porunca lui. În vrémea aceia fiind Aronvodă domn Moldovei, trimise Batâr Jicmon oşti ajutor şi căpitan pre ei Bărcea An-dreiaş. Şi nevoindu-se Aron-vodă pentru creştini tare, tăiară turci mul i, ca să dobândească cinste. Iar el căzu la mare pacoste şi năpaste pentru multe pâri mincinoase, că trimise Batâr Jicmon de-l legă cu doamnă-sa şi-i luară toată avérea, sco ându-l din ară cu mare ruşine, băgându-l în temni a Vin ilor, tăindu-i boiarii şi toate capetele, la aprilie 23 deni, 7103. Şi puseră domn, în locul lui, pre Răzvan, care era agă la Aron-vodă, şi-i schimbară numele: Ştefanvodă. Iar Mihai-vodă, deaca prinse de veste, foarte să întristă. Pre aceia vréme muri şi sultan Murat şi luo împără ii sultan Mehmet. Şi deaca stătu el împărat, nu putu răbda atâta ruşine, ci alese pre Sinanpaşa cu mul ime de turci, trimi ându-i asupra lui Mihai-vodă. Viind pân’ la Ruşciuc, făcură pod preste Dunăre. Mihai-vodă deaca în elése de aceasta, el încă îşi strânse oştile, ca să iasă împotriva vrăjmaşilor. Trimise şi la Ştefan-vodă al Moldovei ca să-i vie cu oşti ajutor. Şi îndată purcese gata. Iar Batâr Jicmon trimise la Rodoful, împăratul creştinesc, ca să-i dea pre soru-sa, să-i fie crăiasă. Trimise şi la Mihai-vodă ca să vie, să fie şi el la nuntă, că nu ştiia de turci că vin asupra ării Munteneşti. Iar Mihai-vodă văzând atâ ia vrăjmaşi că vin asupra creştinilor, trimis-au la Batâr pre Stroe Buzescul, i Radul Calofirescul cu daruri scumpe de nuntă. Şi spuseră şi această véste, cum turcii, cu toată puterea împărătească, au sosit la Dunăre şi au făcut pod să treacă asupra creştinilor. Atuncea Batâr degrab trimése în toată ara lui de-şi strânse toate oştile, şi trimise şi la împăratul creştinesc, de-i déde o seamă de oşti ajutor. Iar pân’ vru a veni ajutoriul de la Batâr, turcii trecură Dunărea şi începură a robi şi a prăda. Şi-şi puseră tabăra la sat la Călugăreni. Iar Mihai-vodă deaca văzu că i se zăboveşte ajutoriul, el îşi strânse oastea câtă avu şi pripi de să loviră cu turcii de fa ă, în apa Neajlovului, în vadul Călugărenilor. Şi fu război foarte mare la avgust 13 deni, de diminea a pân-în seară; şi mult sânge se vărsă, cât şi apa era amestecată cu sânge. Atuncea Sinan-paşa, văzând că nu-i sporeşte, înturnatu-s-au cu ruşine. Deci el strânse to i paşii şi toate căpeteniile oştilor şi făcură năvală mare asupra lui Mihai-vodă, ca să izbândească într-un chip, şi luară câteva tunuri. Atunci Mihai-vodă văzând atâta hărborie mare, el încă îşi strânse to i boiarii şi to i căpitanii, şi ieşiră întru întâmpinarea lor de fa ă. Şi aciişi Mihai-vodă, cu mâna lui, tăie pre Caraiman-paşa şi înfrânseră pre turci înapoi. Iar boiarii şi căpitanii, pre capete, năvăliră asupra turcilor, de-i tăia şi-i îneca în tină. Deci cu câtă hvală venea Sinan-paşa la acel război, mai cu multă ruşine să întoarse. Şi luo Mihai-vodă toate tunurile înapoi şi multe steaguri turceşti. Iar când fu preste noapte, Mihai-vodă făcu sfat cu boiarii, cum ajutoriul nu mai vine de la Batâr, şi fiind Mihai-vodă cu pu inea oaste, nu vor putea sta împotriva turcilor, că era foarte mul i; ci socotiră cum vor face să să poată lupta cu atâ ea vrăjmaşi. Ci să déderă înapoi, pre apa Dâmbovi ii în sus la sat la Stoeneşti, aşteptând de la Batâr să le vie ajutoriul. Iar turcii în elegând de aceasta, să rădicară cu to ii de veniră la Bucureşti şi făcură acolo cetate şi ajun-seră şi pân-în Târgovişte şi acolo încă făcu cetate; şi cuprinseră toată ara Muntenească. Atuncea Ieremiia-vodă Moghila, el în elegând de Ştefan-vodă cum s-a sculat cu toate oştile să vie ajutoriu lui Mihaivodă, el încă au venit cu oate leşască, de au intrat în Iaşi, să fie domn Moldovei. Iar Ştefan-vodă trecu muntele cu toată oastea lui şi merse de să împreună cu Batâr, că purcesése şi el să vie să să împreune cu Mihai-vodă. Şi câteşi 3 domnii să împreunară, la octomvrie 6 deni, 7104, şi purcéseră to i asupra turcilor. Iar ei văzând că le vin atâtea oşti asupră-le, ei nu aşteptară, ci to i dă pretutindenea, déteră dosul a fugi. Şi aléseră pre Ali-paşa cu o seamă de oşti ca să păzească cetatea Târgoviştii, iar Sinan-paşa cu oşti veniră la Bucureşti. Iar Batâr, Mihai-vodă, i Ştefan, cu toate oştile, veniră de ocoliră cetatea din Târgovişte şi îndată fu aprinsă. Turcii, câ i fură acolo, to i pieriră, iar pre Ali-paşa, îl prinseră viu şi-l trimiseră în temni a Chiutvarului. Dupre acéia purceseră după Sinan-paşa pân-ajunseră la cetatea Giurgiovului şi îndată stricară podul. Tăind mul ime de turci îi înecară în Dunăre şi sparseră şi cetatea, fiind atâta perire în turci. De-abia au scăpat Sinan-paşa cu pu inea oaste, şi cu multă ruşine fură scoşi din ară. Şi scoaseră de la mâinile lor robi mul i făr’ număr. Şi de acolo să întoarseră cu veselie şi cu multă dobândă, şi to i creştinii déderă har lui Dumnezeu. Atuncea Batâr Jicmon, deaca văzu pre Mihai-vodă cu atâta vitejie şi cu atâta în elepciune, slobozit-au ara Rumânească cu tot venitul ei, ca să fie iar pre seama lui Mihai-vodă. Şi să înturnară cineşi la ara lui. Pre vréme ce purcese Batâr ajutor lui Mihai-vodă de bătură pre turci în ara Muntenească, au fost trimis craiu o seamă de oşti şi la Lipova, şi la Ianova, şi la multe cetă i demprejurul lor şi mult rău făcură turcilor. În vrémea acéia rădicatus-au şi hanul cu mul ime de tătari, ca să vie asupra ării Munteneşti şi viind pren ara Moldovei, iar Ieremiia-vodă cu moldovenii şi cu leşii pripiră dă le ieşiră înainte la u ora şi făcură acolo şan mare şi să bătură acolo 3 zile şi nu biruiră nici unii, nici al ii. Deaca văzură tătarăi că nu pot folosi nimic, făcură pace unii cu al ii şi să întoarse hanul cu tătarii iar în ara lor, şi leşii aşijderea, iar el încă să aşăză în scaunu-şi. Atunce şi Ştefan-vodă, deaca prinse de véste că s-au răsipit oştile Ieremiei-vodă, el ceru de la Batâr oşti ajutor. Şi îndată i să déde şi purcése asupra Ieremiei-vodă, la noiemvrie 27 deni, leatul 7105. Iar Ieremiia-vodă, deaca prinse de véste, el încă îşi strânse oştile şi trimise la starostea de la Cameni ă de-i déde léşi ajutor. Şi să întâmpinară unii cu al ii la Suceavă, şi fu biruit Ştefan-vodă. Şi el fugind, fu prins dă nişte ărani şi îndată îl în epă Ieremiia-vodă, iar oastea îi pieri cu totul. Batâr încă, în elegând de aceasta, foarte să întristă. Şi netrecând multă vreme, Batâr iar îşi strânse toate oştile şi purcese asupra Timişoarei, şi începură a o bate de toate păr ile. Iar hanul cu tătarâi încă venise să fie ajutor cetă ii, şi brodiia în toată vremea furiş, de loviia oastea ungurească. Iar Batâr, deaca văzu că n-are răzbun de tătari, el lăsă străji să păzească cetatea şi purcése asupra tătarilor şi să loviră de fa ă, şi fură birui i tătarii. După acéia iar să întoarse Batâr la cetate, bătând-o 3 săptămâni. De multe ori făcură şi năvală şi nu putură face izbândă. Şi să întoarse craiul iar la scaunul lui. Iar când fu la cursul anilor 7105, mai 6 deni, trimise Mihai-vodă pre Velicico cu haiducii la Baba, de o ocoliră şi o bătură şi o aprinseră şi multă bunătate şi avu ie dobândiră. Şi întorcându-se înapoi cu dobânda, iar turcii să strânseră de toate păr ile şi purcéeseră dupre Velicico şi-l ajunseră la un loc ce să chiamă Comisul şi déderă război unii cu al ii, şi fu război 3 zile; turcii tot să înglotiia, şi fu biruit Velicico, şi periră to i haiducii şi-şi luară turcii tot pleanul înapoi. Mihai-vodă foarte să întristă. Iar când fu la iulie 16 deni, alése Mihai-vodă oşti care era mai de folos şi le puse căpitan pre Farcaşaga şi-i trimise la Diiu ca să-l dobândească; şi trecură Dunărea pre la Jdegla. Iar turcii încă le prinse de véste, mul ime cu totul, şi nu ieşiră să se lovească de fa ă, ci să ascunseră, de făcură meşteşug. Că mergând oştile lui Mihai-vodă făr’ de nici un teamăt, iar turcii îi loviră de fa ă şi fără véste. Şi fu războiu tare multă vréme, însă cea de apoi, biruiră turcii spre oastea lui Mihai-vodă. Şi câ i fură călări printr-înşii scăpară câte ceva, însă pu inei; iar pedestraşii pieriră cu totul. După acéia, Mihai-vodă deaca pierdu atâ ea voinici, el fu scârbit. Şi începu a trimite pen toate ările streine, ca să strângă voicnici viteji şi aduse leşi şi cazaci şi de tot feliul de oameni, cari-i erau de folos. Strângându-şi Mihai-vodă oaste, ca să se lupte cu turcii, iar nişte nepriiateni porniră pâră mincinoasă asupra lui Mihai-vodă. Deci Batâr Jicmon-crai, cum s-au lepădat Mihai-vodă, şi s-au împrietenit cu turcii, Batâr Jicmon făcu sfat cu to i voievozii Ardealului, ca să afle de dreptatea lui Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă, deaca-l chemară, el să temu de înşălăciune şi de pâră mincinoasă şi purcese Mihai-vodă să să împreune cu Batâr Jicmon numai cu 2-3 boiari, anume Mihalcea banul, i Radul Buzescul şi al i boiari. Iar Batâr Jicmon deaca văzu că vine Mihai-vodă bucuros la împreunare, el încă trimise postelnicul cel mare, Jenea Poncra , cu mul i ném i, şi cu 40 de cucii şi cu multă cinste înaintea lui Mihai-vodă. Ci dăscălecară în cetate în Beligrad şi să împreunară cu mare cinste, mesi a dechemvrie 19 deni, leatul 7106. Şi fură împreună 10 zile, şi multă cinste petrecură şi mai mare credin ă legară şi întocmiră toate lucrurile şi să înturnă Mihai-vodă cu mare bucurie la scaunu-şi. Iar Batâr Jicmon purcese la împăratul creştin. Şi trimise şi Mihai-vodă pre banul Mihalcea cu Batâr Jicmon împreună pentru tocmélele ărilor. Şezând Mihai-vodă cu to i boiarii la scaun, veni véste cum sultan Mehmet s-au scornit din scaunu-şi, din arigrad, cu tot Răsăritul şi cu toată putérea lui, cu turcii şi cu tătarii, şi purcése să se bată cu împăratul creştinesc Rodoful. Şi dăscălecară la cetatea Egherul şi începură a o bate cetatea de 3 păr i. Iar împăratul creştin, deaca prinse de véste, el îşi strânse oştile şi le trimise cu frate-său Maximiian asupra turcilor. Şi sări însuşi Batâr Jicmon-craiul, capul lui, cu toate oştile şi să împreunară cu Maximiian şi purcése asupra vrăjmaşilor. Iar sultan Mehmet, împăratul turcilor după ce bătu cetatea Egherul, veni-i veste cum îl împresoară Maximiian şi cu Batâr Jicmoncraiul şi cu toate oştile. Iar sultan Mehmet lăsă-şi oamenii în cetate şi el, cu toate oştile, purcése la Cârsteşti. Şi să loviră de fa ă unii cu al ii şi fu război mare şi tare, în 5 zile şi în 5 nop i, şi fu vărsare de sânge multă într-amândoao păr ile, însă mai pierea turcii, şi déderă turcii dosul a fugirea pân-ieşiră den tabără, şi din corturi şi din toată marha lor. Şi vrea şi fost dobânda şi izbânda creştinilor. Iar creştinii nu să ştiură cumpăta, ci să déderă a jăhui. Deci pentru multă lăcomie a avu iei, ei îşi puseră to i capetele, cum scrie şi la sfânta scriptură véche, că lăcomiia iaste rădăcina tuturor răută ilor. O, amar mare! Că văzând turcii atâta netocmeală întru creştini, pentru lăcomiia lor, curând să întoarseră procle ii de turci asupra lor şi atâta fu moarte mare între creştini, cât fu voia lui Dumnezeu. Iar Maximiian cu câ i scăpă, el să întoarse la scaunul lui; iar Batâr Jicmon-craiul, câ i au scăpat cu el, iar s-au întors la scaunu-şi, la Beligrad, şi rămaseră turcii cu atâta bucurie. Deci turcii începură a să seme i şi începură a ieşi în ara Muntenească, pre marginea Dunării, şi prinseră turcii a prăda şi a robi ara. Deci Mihai-vodă încă strânse oştile şi purcése asupra Necopoei. Şi mergând Mihai-vodă prin ară, întâlni o seamă de turci pre apa Teleormanului robind şi stricând ara. Deci îi prinseră pre to i vii, pân’ sosi şi Mihai-vodă în vad la Necopoe. Şi ocoli cetatea Turnul, şi-l bătură şi-l arseră. Deci grijindu-se Mihai-vodă să treacă la Necopoe, veni-i véste den sus cum sultan Mehmet, împăratul turcesc, au biruit pre Maximiian şi pre Batâr Jicmon-craiul. Deci Mihai-vodă să întristă şi începu a face pace cu turcii şi cu sangeacul Necopoei. Şi fu Mihaivodă în loc 5 zile, şi legară pace, şi să dăruiră cu daruri scumpe. Şi fură acestea toate la octomvrie 6 dni, 7107. Pre acéia vréme Batâr Jicmon-craiul supărase-i-se cu oştile şi bătându-se cu turcii şi-şi închină ara împăratului creştinesc, cum să-i poarte grija. Şi împăratul trimise 2 comisari, anume Suhai, 3 episcopi şi pre Iştfansin. Şi jurară ara şi to i domnii Ardealului, cum să fie pre mâna împăratului. Şi prinseră pre Jujica cancelarul la Batâr Jic-mon şil trimiseră în cetate la Sacmar, şi acolo-i tăiară capul. Iar Batâr Jicmon el îşi năpusti crăiia sa în loc şi să duse însuşi, la împăratul creştin. Iar împăratul îi déde o cetate, anume Epuliia. Aceasta să adevără cum îşi déde ara pre o cetate. Pre aceia vréme iarăşi trimise sultan Mehmet un paşă, anume Mehmet-paşa vezirazemul, cu mul ime de turci şi tătari fără număr asupra creştinlor şi dăscălecară în cetatea Oradiei. Deci unii bătea cetatea, iar al ii prăda ara. Însă Batâr Jicmon după ce-şi năpusti ara întâi, apoi mult să căi, însă năpusti cetatea Epuliei şi noaptea fugi den cetate şi veni iar la scaun la Ardeal. Şi în ce ceas sosi, i să închinară to i domnii, şi voievozii şi toată ara Ardealului. Şi prinseră pre acei comişari împărăteşti de-i legară şi-i trimise la Mihai-vodă, pentru cea prietenie şi credin ă dentâi, ca să fie iar unul cu altul. Şi trimise la Mihai-vodă să-i dea oşti ajutoriu să se apere de vrăjmaş. Şi-i déde 3.500 de voinici şi le puse cap pre aga Leca. Pre acéia vréme era un paşa Hadâm-paşa, pre care-l trimisése împăratul turcesc să fie paşa la margine, la Diiu. El încă avusése împutăciune cu Mihai-vodă, ci trimisése la Mehmet-paşa den Dârstor, ca să meargă cu oşti să apuce scaunul lui Mihai-vodă. Deci el degrab strânsése oştile şi ieşise să să lovească. Iar Mihai-vodă încă trimisése oşti cu Dumitru dvornicul împotriva lui Mehmet-paşa, de-i bătură şi-i goniră luându-le şi 2 steaguri de le-au dus la Mihai-vodă în Caracal. Şi foarte să îmbărbătă şi strânse toate oştile în grab de purcese şi el asupra lui Hadâm-paşa. Şi trecu Mihai-vodă Dunărea cu toată gloata pre dân sus dă Necopoe şi să loviră de fa ă cu Hadâm-paşa şi fură birui i turcii şi pieriră mul i, luându-le şi toate tunurile, şi toată tabăra. Şi după ce bătură pre turci, iar Mihai-vodă să apucă şi de cetatea Necopoei şi începură a o bate cu tunurile. Însă când fu septemvrie 10 dni, sâmbătă, făcu Mihai-vodă năvală foarte mare şi o bătură multă vréme şi nu putură intra în cetate, că spărgea zioua, iar turcii zidia noaptea. Deci şăzu Mihai-vodă în loc 3 zile şi tot plenuia ara Turcească. Şi după acéia el purcese cu toate oştile în sus, cătră Diiu, tot prădând den Dunăre pân-în mun i, până sosi împotriva Diiului. Iar sangeacul de acolo încă trimise degrab de strânse to i turcii den inutul Diiului şi trimise şi la beiul de la Baba, de veniră cu oşti întrajutor, ieşind întru întâmpinarea lui Mihai-vodă, în şesul Diiului. Şi fu războiu tare multă vréme. Céia de apoi fură birui i turcii de Mihai-vodă; şi multă pieire să făcu turcilor, cât pu ini scăpară în cetate, iar al ii fură tăia i, al ii goni i şi răsipi i. Să spunem de Mihai-vodă ce i să întâmplă într-acest războiu, gonind turcii şi răsipindu-i în toate păr ile. Iar turcii, însă o ceată, deacă văzură pieirea, ei să întoarseră cu mare hărborie asupra lui Mihai-vodă şi atuncea să alese unul den turci cu suli a şi o împoncişă asupra pântecilui lui Mihai-vodă şi o înfipse în pântece. Iar Mihai-vodă deaca văzu că piiare, el apucă suli a cu amândoao mâinile de fier şi căuta în toate păr ile ca să-i vie cineva den boiari ajutor, să-l izbăvească den pieire. Şi al ii mai aproape nu să aflară făr’ 2 boiari, anume Preda Buzescul şi cu frate-său Stroe stolnicul. Ei grăbiră şi tăiară capul turcului şi pre célealalte so ii ale lui şi izbăviră pre Mihaivodă din mâinile turcilor. Şi multă bărbă ie arătară Buzeştii înaintea lui Mihai-vodă, căci să luptară cu vrăjmaşii şi izbăviră pre domnul lor den pieire. După ce bătură acest războiu, şezu Mihai-vodă supt cetate 10 zile deplin, arzând împrejur toată marginea ării Turceşti, şi iar să întoarse Mihai-vodă cu toate oştile şi cu toată dobânda, ca să treacă Dunărea pre la Ruşavă. Însă când fu oştile jumătate trecute, să lăsă vânt cu vihor pre Dunăre, şi atunce să împăr iră oştile şi rămaseră jumătate aşteptând 10 zile pân’ să potoli vântul. Iar oştile au tot plenuit şi au ars ara Turcească. Déciia trecură cu toată dobânda de să adunară la noiemvrie 5 deni, leatul 7107. Şi să întoarse Mihai-vodă în scaun în Târgovişte cu to i boiarii. Pre acea vréme Batâr Jicmon-craiul iar intrase în multe gânduri, care nu i-au fost nici de un folos, nici lui, nici ării, cum zice că omul în elept află calea şi pe unde n-au umblat, iar deaca-şi pierde firea, rătăceşte şi pre unde au umblat, ca şi Batâr Jicmon-craiu, încă nu-i ajunse cât întâi îşi închină ara la împăratul nem esc şi apoi lăsă şi credin a ce făcuse cu împăratul, năpustind cetatea Epuliei, şi veni iar la Ardeal şi să apucă cu Mihai-vodă de cea prietenie dintâi. Apoi el nici aşa nu să aşăză, şi iar gând rău ca să să despar ă de Mihai-vodă şi să închine Ardealul turcilor. Ci aminterea n-au avut cum face pentru cel jurământ rău şi greu, ce au făcut cu Mihai-vodă, cum, pân’ va fi el crai în Ardeal, turcii să n-aibă treabă. Deci făcu Batâr Jicmon sfat hiclean şi trimise în ara Leşască, la văru-său Batâr Andreiiaş, cum să vie, să fie craiu în locul lui; şi el să facă tocmeală cu turcii, ca să înşale pre Mihai-vodă. Şi veni Batâr Andreiaş, în cetatea Mediiaşului. Acolo să împreună cu Batâr Jicmon şi să strânseră to i voievozii şi némişii, jurând to i cu Batâr Andreiaş. Iar Batâr Jicmon au ales o cetate, anume Veliciul, şi el însă purcése de să duse în ara Leşască, iar Batâr Andreiaş, rămase a fi craiu Ardealului. Atuncea Ieremiia-vodă, domnul Moldovei, deaca să aşăză Batâr Andreiaş pe crăie, iar el trimise căr i la Batâr Andreiaş, cum să fie amândoi una şi să scoa ă pre Mihai-vodă din mijlocul lor. Şi de nu va ieşi de voie, ei să rădice oşti asupra lui să-l prinză, să-l dea turcilor. Şi Batâr Andreiaş fu bucuros acelui sfat rău şi trimise sol la Mihai-vodă pre un nemiş, anume Ciomârtan Tamaş, cum să iasă Mihai-vodă din ară cu pace, că apoi va încăpea în mâinile turci-lor. Iar Mihai-vodă deaca auzi acel sfat rău şi amar, el încă-şi strânse to i boiarii şi făcură sfat foarte de folos. Deaca văzu Mihai-vodă că i să rădică atâta rău pre cap, el întraltă parte nu cugetă, ci trimise la împăratul nem esc, de unde avea de atâta vreme milă şi ajutor, şi-i obidi de toate câte i să întâmplă pre capul lui, şi-i cerşu Mihai-vodă oşti ajutor cum să iasă împotriva lui Batâr Andreiaş, care să închinase turcilor. Iar împăratul nem esc fu bucuros să-i facă de toate pe voia lui. Într-acéia Mihai-vodă să veseli şi degrab trimise de-şi strânse toate oştile şi purcese la Ardeal asupra lui Batâr Andreiaş. Trecând muntele, dăscălecară în luncile Braşovului, şi acolo veniră to i braşovenii de să închinară la Mihaivodă cu daruri scumpe. Iar Mihai-vodă deaca văzu că i să închină cetă enii, să veseli. Şi trimise la Radul Buzescul şi la Udrea banul, să saie şi ei cu toate oştile Craiovei şi ale Jiiului şi cu ale Mehedin ilor, să iasă cu iale înaintea lui Mihai-vodă, cătră luncile Sibiiului. Iar Batâr Andreiaş, deaca în elese de Mihai-vodă că au intrat cu toate oştile în ară în Ardeal, el degrab strânse toate oştile şi purcese şi el cătră Sibiu, împotriva lui Mihai-vodă. Şi făcu şan şi răzimă oastea lui, Batâr Andreiaş, de cătră zidul cetă ii Sibiiului. Iar oştile lui Mihaivodă încă să strânseră toate, şi to i boiarii şi puseră tabăra la sat la Veştem. Deci când fu la octomvrie 17 dni, miercuri, arătară-se străjile lor şi să văzură oştile unele cu altele. Iar deaca văzu Batâr Andreiaş, cum Mihai-vodă iaste gata de război, el foarte să îngrijă tare şi vru atuncea să să sfătuiască de pace. Oh, nepricepută minte omenească! Câtă vreme fu de a tocmi ara şi a face pace, şi nu tocmiră, ci vru să tocmească când nu fu nici de un folos. Că trimi ând unii la al ii pentru pace, iar mai mare vrajbă făcură. Că deaca să văzură oştile, ei năvălea spre sfadă şi pace nu putură tocmi. Şi să gătiră şi loviră unii cu al ii la octomvrie 18 dni, joi. Şi fu război foarte tare până seara, şi făcură încă a-i învinge Batâr Andreiaş cu ungurii, dar apoi birui Mihaivodă cu muntenii. Şi mult sânge să vărsă, şi multe trupuri rămaseră pre câmpii Sibiiului. Batâr Andreiaş, deaca văzu că-i fugiră voinicii şi i să sparse oastea şi fu izbânda lui Mihai-vodă, iar Batâr Andreiaş el tare începu a blestema pre Irimiia-vodă, căci scorni pre Mihai aupră-i, de-şi răpuse ara şi crăiia şi să alése cu pu ini voinici şi plecă a fugi, să scape în ara Leşească. Deci dobândi Mihai-vodă scaunul de crăie, şi tot Ardealul, şi toată ara Bârsii şi to i săcuii. Deci şăzu Mihai-vodă în scaun în Beligrad, octomvrie 26 dni, într-o zi luni. Să spunem dar şi de Batâr Andreiaş, ce i s-au întâmplat după spartul războiului. Fugind să pribegească, el fugi pân-în codrii Ciucului şi acolo rătăci şi umblă oarecâtăva vréme rătăcit şi nemâncat, pân-îl birui foamea şi nimeri la nişte păcurari, unul săcui, altul muntean. Şi le spuse cum că el iaste Batâr Andreiaş, craiul Ardealului, şi cum i s-au întâmplat de s-au bătut cu Mihai-vodă şi l-au scos din ară şi cum fugind să scape în ara Leşască, el au rătăcit şi au flămânzit. Iar acei 2 păcurari îl duseră la lăcaşul lor, de-l ospătară şi după ospă , el să rugă celor păcurari ca să-l povă uiască. Deci să sculă cel păcurar săcui de să făcu a-l povă uire, şi-i tăie capul. Şi-l băgă într-o traistă şi-l duse la Mihai-vodă. Şi-i spuse de toate, cum au rătăcit şi au nemerit la sălasul lor, şi după ospă s-au făcut a-l povă ui şi i-au tăiat capul, că socoti păcurariul că foarte va avea dar mare de la Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă deaca văzu că iaste capul lui Batâr Andreiaş, foarte rău îi păru de moartea lui. Şi degrab trimise unde rămăsése trupul de-l aduseră şi-i puseră capul la trup şi-l îngropară în Beligrad, în biserica crăiască, şi-l petrecură cu multă cinste, cu to i boiarii şi cu némişii Ardealului. Păcurariul deaca tăiă capul lui Batâr Andreiaş şi-l duse la Mihai-vodă, cum spune scriptura că: cu ce măsură vei măsura, i se va măsura; deci Mihai-vodă zise de tăie capul păcurariului, altul aşa să nu mai facă. Deci dobândi Mihai-vodă 2 ări: Ardealul şi ara Rumânească. Şi în ara Muntenească trimise domn pre fie-său, Nicolae-vodă şi să aşăzară domni fiiul şi tatăl în 2 ări, domnind ei ările întru toată veseliia. Iar lui Mihai-vodă veni-i sol de la împăratul creştinesc Rodoful, anume Osnu David şi Sechil Mihail. Şi aduseră solii véste cum să se lase Mihai-vodă de toată ara Ardealului, să fie numai, pre mâna împăratului şi să se întoarcă la ară-şi, să-şi ie ara Muntenească. Iar Mihai-vodă încă făcu sfat cu to i boiarii şi cu némişii Ardealului şi cugetară să nu dea Ardealul împăratului creştinesc, numai să fie dajdnic împăratului creştin, iar de domnie să fie tot Mihai-vodă. Şi acest sfat să potrivi, cum zicee David prorocul la capul 20. Deci nu putu într-alt chip, numai alese 2 boiari, anume pre Mihalcea banul şi pe Stoica logofătul, şi-i tri-mise la împăratul nem esc cu solii, cum să lase împăratul Ardealul să-l domnească Mihai-vodă şi să fie dajdnic. Iar împăratul nu le déte nici un răspuns, făr’ numai ce-i fusese lui pohta dintâi. Iar Mihai-vodă iar strânse a doao oară sfat şi-şi aduseră aminte cum întâi era ara ocolită de vrăjmaşi, iar acum au dat Dumnezeu de iaste domn a doao ări. Şi-i plecară mintea lui Mihaivodă a nu să pleca celui mai mare, ci ziseră că nu va avea nevoie de împăratul, ci-l va lăsa de va inea Ardealul. Déci să începură sfaturi multe întru to i oamenii. Iar Mihai-vodă deaca văzu că nu-i va fi Ardealul cu pace, el începu a face pace cu carii îi era lui vrăjmaşi întâi. Că trimise la sultan Mehmet, împăratul turcesc, şi cu mare bucurie primi pre Mihai-vodă şi degrab trimise-i şi steag. Şi trimise şi la craiul leşăsc pentru pace şi pentru tocmeală, ci nu să putură tocmi, ci umblară cu cuvinte deşarte. Iar împăratul Rodoful nem esc deaca văzu pre Mihai-vodă că să împacă cu turcii şi să împrietenéşte cu streinii şi să desparte de el, foarte să îngrijă, şi socoti cum că-i va face Mihai-vodă scădére de împără ie, deaca s-au închinat turcilor. Şi socoti împăratul cum va face cu putere şi cu armă să sară şi să scoa ă pe Mihai-vodă den Ardeal. Iar Mihai-vodă nu-şi mai aduse aminte de cea de apoi, cum că nu-şi va lăsa împăratul nem esc cuvântul să stea în deşărt, ci-şi înăl ă Mihai-vodă sfatul şi mintea de om neîn elept şi de pizma cea de dămult a Irimiei-vodă, ce să sfătuise cu Batâr Andreiaş, spre răul lui Mihai-vodă. Iar Mihai-vodă să ridică asupra Ieremiei-vodă cu oşti mari, la mai 6 dni. Şi intră Mihai-vodă cu oşti în Moldova. Iar Ieremiia-vodă deaca prinse de véste, el trimise de-şi strânse şi el toate oştile Moldovei şi cu léşii, ca să iasă împotriva lui Mihai-vodă. Iar deaca merse Ieremiia-vodă împotriva lui Mihai-vodă, el să întoarse dă plecă spre cetatea Hotinului, fugind Ieremiia-vodă de témerea lui Mihaivodă. Iar oştile lui ajunseră pre oştile Ieremiei-vodă la un loc anume Jajcea. Şi fu acolo război mare oarecâtăva vréme şi mul i moldoveni şi leşi pieriră. Décii moldovenii déderă dosul a fugi şi leşii aşijderea, pân’ să apropiiară de cetatea Hotinului. Décii iar să opriră a da război. Mihai-vodă îi pripi. Ei deacă văzură că vor pieri to i, câ i scăpară, ei să închiseră cu Ieremiia-vodă în cetatea Hotinului. Mihai-vodă începu a bate cetatea şi o bătură 3 zile. Iar deaca văzu Mihai-vodă că nu o va putea sparge, puse paznici împrejurul cetă ii şi să înturnă în Moldova, în scaun, în Iaşi. Iar Irimiiavodă deaca văzu că-l vor scoate din cetate, el ieşi furiş într-o noapte cu to i boiarii lui şi fugi în ara Leşască. Iar Mihai-vodă începu a să scrie şi a să mărturisi cum că iaste domn a 3 ări. Atuncea boiarii şi bătrânii Moldovei pohtiră de la Mihai-vodă să le dea domn pre fie-său, Neculai-vodă. Şi să făgădui Mihai-vodă că le va face pre voie. Apoi în urmă să socoti Mihai-vodă cum că iaste fie-său mic şi nu va putea fi domn într-o ară de margine ca aceia, căci tot să temea de Irimiiavodă. Deci Mihai-vodă să lăsă de acea tocmeală. Şi tocmi oştile şi le puse capete mari 4 boiari, anume: Udrea hatmanul, şi pre Androne vistierul, şi pre Sava armaşul şi pre Negre spătarul, ca să ie ara Moldovei. Iar Mihai-vodă să întoarse în scaun în Belgrad. Şi aciiaşi veniră olaci de la Rodoful, împăratul nem esc, cerşând ara Ardealului să fie a lui şi să-şi ie Mihai-vodă ara Mol-dovei şi ara Rumânească, că-i va ajunge. Iar Mihai-vodă nu să îndura de Ardeal, ci să siliia să-şi tocmească de cătră împăratul ca să ie Ardealul. Şi trimise 2 boiari: pre Tu-dosie logofătul şi pre Corneş Gaşpar, rugându-se împăratului să-i lase Ardealul, că l-au dobândit cu sabiia, şi să-l slo-boază asupra turcilor; să meargă întâi la Timişoară, să o ia de la turci şi să o ia împăratul. Atuncea Mihai găti pre Marco-vodă, sin Pătru-vodă şi-l trimise la Moldova să fie domn. Şi trimise cu dânsul pă Preda Buzescul. Şi deaca sosiră în Iaşi, începură a să veseli. Iar oştile Ieremiei-vodă încă au fost viind la Moldova. Déci cu câtă bucurie mérseră, cu atâta ruşine fugiră şi năpustiră ara. Trime ând Mihai-vodă soli în toate păr ile, ca să-şi toc-mească lucrul şi când îi păru că ş-au tocmit mai bine, mai cu rău să stricară de toate păr ile. Începându-se sfaturi mincinoase şi hicléne, mai vârtos întru to i ardelénii, spre răul lui, că nu-l mai suferiia să le fie domn. Ce trimise la craiul leşăsc ca să le dea pre Batâr Jicmon să le fie craiu, cum le-au fost, şi să dea ajutor şi Ieremiei-vodă să fie la Moldova şi să scoa ă pre Mihai-vodă să nu mai fie în mijlocul lor. Iar Mihai-vodă nu ştiia nimic de aceste sfaturi hicléne, ci să gătea să-şi strângă oştile, să meargă la Timişoară. Şi trimise iar la împăratul nem esc să-i dea ajutoriu. Şi îndată găti pre Başta Giurgiu cu o seamă de oşti împărăteşti, şi purcése ca să să întâmpine cu Mihai-vodă, să meargă amândoi la Timişoară. Iar domnii şi nemişii şi to i voievozii Ardealului era strânşi to i la Turda, sfătuindu-se cum Batâr Jicmon zăbovéşte, iar Başta vine cu oşti împărăteşti să fie priiaten cu Mihai-vodă. Ci să mira cum vor face cu meşteşug şi cu înşălăciune, să puie vrajbă între Mihai-vodă şi între Başta Giurgiu. Şi ziseră Baştii: “Cum vii tu ajutor lui Mihai-vodă şi el iaste nepriiaten împăratului? Că întâi nu va să dea Ardealul”. Şi alte multe cuvinte rele şi ficléne îi rădicară asupră. Şi ziseră: “Mai bine domneşte tu, iar Mihai-vodă să se ducă în ară-şi şi noi să fim închina i împăratului cu toată ara”. Şi învrăjbiră pre Başta cu Mihai-vodă. Atunce să veseliră to i ardelénii, iar lui Mihai-vodă îi sosea pieire, că nu ştiia nemic de acéstea. Însă oarecine spuse lui Mihai-vodă de toate câte i să făcea şi ce i să rădica asupră. Şi întâi nu crezu, iar apoi adeverind, degrab trimise de-şi strânse oştile, fiind Başta Giurgiu pân-atuncea tot cu el, şi grăbi de să loviră cu oştile ungureşti la un loc ce să chiamă Mirăslău. Şi fu izbânda lui Mihaivodă, septembrie 8 dni, 7108. De acolo să rădicară şi veniră în luncile Turdii şi déte mul umită lui Dumnezeu. Şi mérse Mihai-vodă la Başta Giurgiu de i să rugă să-i dea câtăva oaste ajutor ca să să ducă la Făgăraş, să scoa ă de acolo pre doamnă-sa şi pre fie-său Neculai-vodă, că era acolo închişi de unguri de câtăva vréme. Iar Başta Giurgiu, fiind amestecat cu ardelénii cu multe sfaturi réle şi ficléne spre Mihai-vodă ca să-l omoare, ci din gură i să făgădui să-i dea ném i ajutor. Iar Başta făcând meşteşug hiclean, că zise lui Mihai-vodă ca să-şi trimi ă toate oştile înainte la Făgăraş, numai să rămâie el cu curtea lui şi, trecând câteva zile, îi va da ajutor. Şi după cuvântul lui cel hiclean făcu aşa. Oh, bun prilej îşi făcu Başta spre piiarderea bunului şi viteazului Mihai-vodă! Iar când fu într-o diminea ă, văzu Mihai-vodă oastea nem ească viind cătră cortul lui, unii călări, al ii pedestri, şi socoti Mihai-vodă că acestea sunt ajutor lui, şi nimica de dânşii nu se temea. Iar ei, procle ii, nu au fost ajutor, ci vrăjmaşi. Şi deaca văzu că sosesc, ieşi Mihai-vodă din cor-tu-său înaintea lor vesel şi le zise: “Bine-a i venit voinicilor, vitejilor”. Iar ei să repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Ci unul déte cu suli a şi-l lovi drept în inimă, iar altul degrab îi tăie capul. Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din 'ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mul i bărba i făr’ de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă şi mor ii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos ara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm... pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină Unii ca aceia să fie anathema! Adevăr, acel Başta însă ş-au luat plata de la împăratul Rodoful, că l-au belit de viu la foale, precum scrie, că cine sapă groapa altuia, el cade într-însa. Pân-aici s-au sfârşit toată jitiia răposatului Mihai-vodă. Şi au domnit Mihai-vodă ani zéce. AICEA SEMNĂM PENTRU POVESTEA LUI SIMION-VODĂ Că fiind Mihai-vodă la Ardeal în multe feliuri de primejdii de la ai lui vrăjmaşi, unguri, ném i, léşi, turci şi fiind cu dânşii în luptă multă vréme, atuncea şi Simion-vodă, răul vrăjmaşi, vremea ş-au găsit, că au venit aici în ara Rumânească cu léşi şi cu moldoveni, de au gonit pre doamna lui Mihai-vodă şi pre fie-său Niculae-vodă şi au şăzut aicea domn în ară, găsind-o fără stăpânire. Numai ce era Buzeştii, câteşi 3 fra ii, că să ficlénise de cătră Mihai-vodă şi să închinase la Simeon. O, săraca de ară, ce au pă it atuncea cu leşii şi cu moldovenii! Că au prădat şi au jehuit toată ara, şi mănăstirile, şi boiarii, şi săracii, până ce au luat tot ce au găsit la dânşii. Atuncea Buzeştii văzând atâta răutate, n-au mai putut răbda, ci au fugit peste Olt, la Craiova. Şi în grab au strâns toate oştile Mehedin ilor, şi numaidecât s-au învârtejit la Simion-vodă. Iar el prinzând de veste n-au putut sta împotriva lor, ci au dat dosul a fugi. Buzeştii încă dupre dânşii gonindu-i, i-au ajuns la o vale mare, ce iaste dincoace de Focşani, şi fără véste gonindu-i, lovindu-i foarte rău i-au tăiat. Şi de-abiia Simion-vodă cu pu inei oameni au scăpat. Şi luară tot pleanul ce au luat din ară. De atuncea acei văi i-au pus numele Căcata. De acolo Buzeştii întorcându-se cu izbândă, iar boiarii, câ i au fost cu Mihai-vodă, după ce au murit domnul lor, au venit aici în ară, pre la Câineni, cu toate oştile rumâneşti, şi s-au tăbărât la un sat ce-i zic Cârstieneşti, ce iaste din sus de mănăstirea den Argeş. Acolo şi Buzeştii cu dânşii s-au împreunat. Şi mare sfat făcură, socotind pre cine ar pune domn, ca să poată oblădui ara Rumânească, ca să nu mai intre într-însa răută ile şi robiile, cum au fost mai nainte. Şi den porunca dumnezeiască, to i cu un gând curat, aléseră pre unul den boiari, carele era den semen iia băsărăbească, neamul domnesc, anume Şărban, nepot răposatului Basarab-vodă. Şi-l rădicară să fie el domn ării Rumâneşti. Şi de acolo veniră to i la cetatea den Târgovişte. Acest domn au fost în elept, bun şi milostiv şi viteaz. Şi pre to i streinii iubiia şi ara lui bine orânduise. Şi făcu pace cu împăratul turcesc, ca să-i dea haraci, să nu mai fie răută i în ară. Aşijderea făcu pace cu crai şi domni carii era împrejurul ării Rumâneşti. Că nu-i era dragă cearta, nici mâniia, ci-i era voia să aibă cu to i pace. Atuncea s-au potolit toate războaiele şi oştile cele multe şi s-au pogorât de la Dumnezeu mare bucurie şi veselie în ara Rumânească. Şi să strânseră to i oamenii cei răsipi i, cineşi la locul lui, mul ămind lui Dumnezeu pentru pacea ce le-au dat. Iar vrăjmaşul cel rău, carele nu va binele nici unui creştin, iar începu a scorni pizmă şi mânie. Întâi de la unguri, că înfipse gând rău în inima lui Sechil Moş-craiul. Că strânse oşti multe şi gândi, procletul, să pogoare aici în ară asupra lui Şărban-vodă, ca să verse sânge mult şi să dobândească slavă şi cinste. Atuncea Şărban-vodă, încă în elegând de aceasta, mult să miră şi făcu sfat cu boiariii lui de-i trimise daruri scumpe şi-l poftea să să lase de acel gând şi să aibă amândoi fră iie şi prieteşug ca şi întâi, iar el nicicum dragostea nu o vrea, nici darurile nu le priimi. Atuncea Şărban-vodă, văzând una ca aceasta, numaidecât trimise în ară de-şi strânse toate oştile şi să gătiră de război. Şi când fu la purcesul lui den Târgovişte, strânse preo ii bisericii de făcură bdenii şi slujbe dumnezeieşti. Şi-l blagosloviră to i, rugând pre Dumnezeu să-l poarte într-această cale cu sănătate şi cu biruin ă asupra vrăjmaşilor. Şi când fu a treia zi, trecu mun ii. Iar deaca în elese Sechil Moş, el începu a să lăuda zicând: “Ia să vede i acum acel rumân gros ce va să pa ă: numai să-mi întinz aripa ceastă dreaptă, numaidecât îl voi birui”. Iar Şărban-vodă rugă pre Dumnezeu şi-şi rândui oştile şi repede să porniră asupra ungurilor. Şi de toate păr ile fură ocoli i, şi aşa le déde o sabie şi-i afundară la o tină mare, omorându-i şi înecându-i acolo foarte rău, cât nu scăpară mai nimenea. Atunce la acel război află-să ucis şi acel Sechil Moş-crai, pentru nebuniia lui şi-şi pierdu toată oastea, şi-şi pierdu şi capul. Iar Şărban făcu mul ămită mare lui Dumnezeu şi să întoarse iar înapoi de veni la scaunul lui în Târgovişte. Şi să potoliră toate vrăjbile, şi să aşăză toată ara cu bună pace. Mai făcut-au Şărban-vodă şi alt război în gura Teleajinului, când au venit Simeon-vodă din Moldova asupra lui cu singur hanul şi cu mul ime de tătari, ca să-l scoa ă din ară, să fie el domn. Şi acolo s-au bătut foarte tare în 3 zile. Atunce, la acel război, au pierit un nepot al hanului, când s-au lovit de fa ă cu Preda Buzescul. Însăşi el fu rănit la cap, şi trecând la Braşov, să se vindece, acolo au pierit. Atuncea hanul văzând că nu poate strica nimica lui Şărban-vodă, fiind într-o zi, deaca au înserat, s-au mâniiat pre Simeon-vodă şi-l puse în hiară pre supt pântecele calului. Purcegând de acolo de cu seară, i s-au făcut ziuoa în Dunăre. Iar Şărban-vodă şau venit iar la scaun şi domnia foarte bine, că avea pace dăspre toate păr ile. Iar vrăjmaşul diavolul, cel ce nu va să vază pacea în creştini, ci iar scorni vrajbă şi nevoie mare asupra lui Şărban-vodă. Că fiind Batâr Gabăr-crai în Ardeal, s-au fost gătit în taină cu oşti gréle neştiind Şărban nimica. Numai au prins de véste deaca au trecut aicea în ară. Deci nefiind el gata de război, n-au avut ce mai face, ci au fugit la ara Moldovei cu to i boiarii lui. Iar Batâr Gabăr s-au tăbărât la scaunul Târgoviştii, şăzând aicea în ară 3 luni, dând voie oştilor de au prădat ara şi toate mănăstirile, cât n-au rămas nimic în ară. Nici altă dată nau mai fost aicea în ară răutate şi jaf ca atuncea. Deci ara văzând atâta răutate, cerşură de la împără ie de le déde domn pre Radul-vodă, fecior Mihnii-vodă turcul. Şi veni aici în ară cu steag împărătesc şi goni pre Batâr Gabăr, de să duse iar la ara lui. Iar el şezu domn în scaun în Bucureşti. Atuncea Şărban-vodă fiind pribeag la Moldova, îi era mare obidă căci ieşi din ară fără véste şi gândi să strângă oşti, să vie asupra lui Batâr, să-şi izbândească. Şi îndată veni din ara Leşască 800 de jolniri călări şi 400 pedestraşi. Şi trimise aici în ară pre Stanciul slugerul, déde véste boiarilor şi roşiilor, şi la mari şi la mici. Şi to i fură bucuroşi pentru acea amărăciune mare ce făcuse Batâr. Şi gata ieşiră în tâmpinarea lui Şărban-vodă. Şi numaidecât trecură muntele, tăbărându-se în luncile Braşovului. Şi déderă război mare în zioua lui sfetii Petru. Şi aciişi déde Dumnezeu de birui pre vrăjmaşul lui, pre Batâr Gabăr. Şi multe trupuri fură tăiate de oastea lui, făcându-se de dânşii o movilă mare în lunca Braşovului. Iar Batâr Gabăr fugind, i-au căzut gujma din cap, şi ca un câine s-au ascuns şi de-abiia au scăpat, cu mare ruşine. Şi nu-i folosiră nimic pénele céle multe ce purta, pânau scăpat de s-au închis la Sibiiu, că de la singur Dumnezeu au luat acea plată. Atuncea Şărban-vodă déde mare mul ămită lu Dumnezeu şi cu izbândă mare purcéseră de acolo să vie aici în ară. Iar Radul-vodă, dându-i împără iia domniia, el au fost mers pre Teleajen cu mul ime de turci şi cu tătari asupra lui Şărban-vodă şi neaflându-l acolo, numaidecât au purces după dânsul. Iar Şărbanvodă sim ind de acestea, fiindu-i oştile risipite, n-au putut aştepta, ci au fugit la Moldova. Iar când au fost la Lunca Mare, i-au ajuns tătari gonaci fără véste. Atuncea Şărban-vodă de-abiia au scăpat cu o seamă de oameni pân’ la Suciavă, că acolo era şi doamnă-sa şi acolo au născut şi o cocoană, botezând-o părintele vlădica Crimca, numindo Elena. Şi de acolo s-au rădicat cu totul de au trecut în ara Leşască. Şi de acolo s-au dus în ara Nem ească, la Beciu, priimindu-l împăratul Rodoful cu mare cinste, dându-i bani de cheltuială, ca să se poată odihni el şi oamenii lui cu mare cinste şi pace. Şi acolo au lăcuit pân’ la moartea lui. Domnit-au Şărban-vodă ani 9, leat 7119. Radul-vodă Mihnii viind domn de la Poartă la scaunul din Târgovişte, începu a-şi tocmi ara cumsăcade. Şi veniră to i boiarii şi to i roşii şi to i slujitorii, de să închinară lui şi făcură mare jurământ ca să-i slujască cu dreptate. Şi să odihniră to i cu pace. Iar un boiaren mare, anume Bărcan velstolnic ot Merişani, iar de moşie să trăgea de Bucşani, el ca un om rău călcă jurământul, şi cu dânsul încă şi al i 8. Că făcură sfat în taină ca să omoare pre Raduvodă şi să rădice domn pre Mihai cămăşarul, pentru căci îi împresurase cu mul ime de greci de la arigrad şi de la Rumele. Iar Radul-vodă prinzând de véste, îndată porunci de-i prinseră şi porunci de-i tăie pre to i afară de poartă, ca să se învé e al i boiari a mai hicleni pre domnu-său. Şi domniia tot cu bună pace. Iar Batâr Gabăr, domnul Ardealului, gândi să vie iar aici în ară cu oşti, ca să facă răută i, ca şi întâi. Atunce Radul-vodă numaidecât déde ştire împără iei. Şi îndată-i porunci să meargă împreună cu Ştefan-vodă din Moldova şi cu toate oştile lor. Iar Batâr Gabăr deaca în elése de acéstea, numai ce tremura de frică şi să mira ce va să facă. Iar boiarii lui făcură to i sfat şi îndată omorâră pe Gabăr, ca să nu mai intre răută i în ara lor pentru un om nebun ca acela. Iar Radul-vodă şi cu Ştefan-vodă să întoarseră înapoi la ările lor şi nu făcură nici un război. După acéia împăratul au mazilit pre Radul-vodă, de s-au dus la arigrad. Şi au domnit ani 3. Văleatul 7123. Alexandru-vodă Iliiaş acesta au venit domn de la Poartă şi au şăzut în scaun la Târgovişte. Şi să închinară lui to i boiarii cei mari şi cei mici şi toată ara. Şi nu trecu multă vréme, venitu-i-au poruncă de la împără ie ca să meargă la oaste împreună cu Schinder-paşa, la ara Leşască. Deci Alexandru-vodă s-au gătit şi au scos tabăra afară. Iar boiarii fiind împresura i de mul imea grecilor şi ocărâ i de trufăşiia lor, care nu putea să o mai rabde, ci făcură sfat în taină să-i ucidă: Iar Alexandru-vodă prinse de véste ci să găti să-i taie. Iar ei încă în elegând de aceasta, Lupul păharnicul Mehedin ul împreună cu o seamă de boairi fugiră în ara Ungurească, iar al i boiari, câ i rămaseră, plecară capetele to i la Alexandru-vodă. Iar el, nevând ce face, că-l grăbiia turcii să meargă la oaste, ci-i iertă şi purcése de să împreună cu Schinder-paşa. Trecură Nistrul de mérseră la Cameni ă, şi câteva zile să bătură cu leşii şi nimic nu folosiră, ci făcură pace şi să întoarseră cineşi la ara lui. Şi sosind Alexandru-vodă la scaunul lui în Târgovişte, îndată tăie pre Cârstea vel-vornec. Şi încă vrea să mai taie pre mul i, ci nu cuteza de Schinder-paşa, că-i cerea pentru Cârstea 40.000 de galbeni de aur. Iar Lupul paharnicul împreună cu al i boiari plecară capul la crai, ca să le dea oaste ajutor, să vie asupra lui Alexandru-vodă. Iar el în elegând de aceasta să întristă şi îndată trimise carte la craiu, ca să vază şi să adevereze pentru acest lucru. Şi-i trimise răspuns cum el nu ştie nimic, nici să strânge nici o oaste în ara lui, ca să-l lovească făr’ de véste. Iar al ii cine-i era priiateni, îi spunea că, adevărat, vine Lupul păharnicul cu oşti gréle. Iar el necrezând, îi târâia de coadele cailor pren târg, pre al ii îi omoriia, cât nu mai cuteza nimenea să-i spuie. Ci tot şădea în scaun negătit. Atuncea-i veni véste că au intrat Lupul în ară. Umplându-se de inimă rea, strânse pu inei călăraşi şi pedestraşi, câ i să aflară acolo, şi le zise: “Sta i cu mine, şi eu să vă dau lefi îndoite”. Iar ei răspunseră că nu vor sta: “Căci ai călcat jurământul, şi ne-ai oprit simbriile, şi ne-ai stricat obiceiurile, cât am rămas la mare sărăcie, ci n-avem nici o armă, căci le-am vândut toate pentru nevoile ce am avut de la tine, doamne. Nici î i putem folosi acum nimica. Ci numai te scoală şi fugi, că vrăjmaşii tăi s-au apropiiat”. Atuncea Alexandru-vodă le mul umi şi le déde o pungă de bani, ca să împartă cu to i. Şi numaidecât încălecă pre cal şi fugi. Lupul încă sosi şi începu a tăia pre boiarii greci şi pre slugile lor, carii jăhuise ara. Şi mult sânge s-au vărsat. Şi înnoptând, nu să ştiia cum fuge unul cu altul, de frică şi de cutremur mare. Iar Alexandru-vodă scăpând numai cu dulama pre trup, s-au despăr it de doamnă-sa şi fugind tare sosi la Brăila, iar doamnă-sa mérse la Giurgiov. Radul-vodă deaca în elése de aceasta, îi trimise bani de cheltuială şi haine de îmbrăcăminte, ca să-l cinstească. Iar Alexandruvodă având inimă rea şi grijă pentru doamnă-sa, nici nu ştiia unde iaste. Şi într-acel ceas sosi un om de la Ruşciuc, dându-i véste bună că au trecut la Ruşciuc şi iaste sănătoasă. Părându-i bine foarte au dăruit pre acel om. Şi intră într-o ghimie de s-au dus la Ruşciuc, împreu-nându-să cu domnă-sa. Avea nădéjde ca să intre iar în ară domn. Iar turcii nu-l îngăduiră, ci-l duseră la arigrad. Atuncea Lupul păharnicul să mira ce va face, de câte au început, ca să îmblânzească pre turci. Ungurii încă-i cerea lefi, bani nu avea, ci apuca pre negu ători, de-i da un-gurilor, să plătească ei lefile. Şi trimisése în ară pre Buzdugan căpitanul, fiind om rău, ca unde va găsi greci negu ători gélepi, pre to i îi tăia şi le lua toată marfa făr’ de nici o milă. Şi dupre această mazilie a lui Alexandru-vodă, déde împăratul domniia lui Gavriil-vodă. Şi au venit în scaun în Târgovişte. Şi preste pu ină vréme i-a venit poruncă de mérse cu toate oştile de să împreună cu Schinder-paşa. Fu prins şi Lupul păharnicul cu Buzdugan căpitanul; dându-i în mâna paşii, îndată-i în epă pre amândoi. Şi aşa şi-au sfârşit vii a lor. Iar Gavrilă-vodă întorcându-se de la oaste, pu in au mai domnit şi l-au mazilit. Deci n-au vrut să meargă la Poartă, ci au fugit în ara Ungurească şi acolo ş-au sfârşit via a lui. Radu-vodă Mihnea iar au venit domn al doilea rând şi tot au domnit bine şi cu pace. Mers-au şi cu oaste în ara Leşească, ajutor împăratului Osman Mehmet, învârtejindu-se de acolo la scaunul lui, în Târgovişte. Domnit-au ani 3 pol, leatul 7131. Atunce l-au mazilit împăratul şi l-au trimis în ara Moldovei, să fie acolo domn. Iar aici în ara Muntenească au lăsat pre fie-său, Alexandru-vodă. Deci fiind prea tânăr, avea boiari foarte credincioşi, de căutau toate trebile domniei şi ale ării, şi cu toate judecă ile era asupra lor. Şi domniia foarte bine şi cu pace. Iar apoi s-au rădicat asupra lui călăraşii de la Măneşti, şi de la Gherghi a, şi de la Ploeşti şi de la Ruşii-de-Véde, ca să gonească pre Alexandru-vodă. Iar boiarii lui prinzând de véste, to i s-au strâns şi împreună cu toată curtea şi grăbiră de să loviră cu ei la sat la Măneşti. Şi fu biruin a lui Alexandru-vodă cu boiarii lui. Şi să întoarseră iar înapoi cu izbândă. Atunce iar să sculase nişte lotri dă peste Olt cu un domn ce-i zicea Paisie. Iar boiarii, prinzând de véste, trimiseră de i-au prins şi iau omorât cu domn cu tot. Iar Radul-vodă fiind în Moldova, chiemat-au pre fie-său, Alexandru-vodă, de s-au împreunat la Siret, şi acolo i-au făcut nunta cu o fată a lui Scărlet saigiu, ca să-i fie doamnă. Şi săvârşindu-să nunta, iar să învârtejiră cineşi la ara lui. Deci preste pu inea vréme murind Radul-vodă la Moldo-va, trimise fie-său Alexandru de i-au adus oasele aici în ară, de l-au îngropat la mănăstirea lui, unde iaste hramul Sfetaia Troi a, din jos de Bucureşti. Fu şi el mazilit de la împără ie şi s-au dus la Poartă. Domnit-au ani 3 pol şi luni 3, 7136. În zilele acestui domn au intrat tătarii în ară, fără véste, de au robit ara până în Olt, şi s-au întors de acolo cu mare plean, cât au rămas până astăzi tot pământul acela pustiiu. Alexandru-vodă Iliiaş iar au venit al doilea rând domn de la Poartă. Şi iar l-au mazilit. Domnit-au ani 2, 7138. Leon Ştefan-vodă venit-au de la împără ie să fie domn. Şi au început a-şi întocmi ara cumsăcade. Atunce şi Matei avea dregătorie de la dânsul, agă mare. Şi era de moşie din satul Brâncovénii, fecior Danciului Vornecul, care să trăgea din neamul băsărăbesc. Datu-i-au Leon-vodă jude ul Romana ilor ca să-l ie de birărie. Deci pentru multe biruri gréle ce au fost asupra săracilor, neputând să mai biruiască, spartu-s-au toate judé ele de preste Olt, fugind care încătro au putut. Iar boiarii carii inea judé ele pă ea mare nevoie de la domnie, că-i punea să plătească judé ele cu sila. Şi ce avură, deteră tot, şi să îndatoriră pre la turci şi pre la balgii. Că aprozii lui Leon-vodă nu mai înceta de la casele lor, tot pentru bani; şi le lua repede câte 30-40 galbeni numai deodată. Iar când au fost la octombrie 17 dni, 7138, văzând acei boiari că nu mai pot birui, să sculară to i de pribegiră în ara Ungurească, trecând pre plaiul Vâlcanului, la Ha eg. Însă boiarii anume: Matei aga din Brâncovéni, i Aslan vornecul, i Gorgan spătarul, i Barbul păharnicul Brădescul, i Mihai spătarul, i Dumitru slugerul, i Mitrea vistierul şi al i mul i boiari. Şi to i lăcuiră la un loc, având mare cinste şi socotin ă de la Raco i Gheorghie-craiul, şi de la groful, şi de la Zolomi David şi de la to i némeşii. Iar Leon-vodă trimise căr i la Matei aga şi la al i pribégi cu jurământ, ca să vie în ară. Iar ei n-au vrut. Şi iar mai trimise şi al doile rând, şi al treilea rând, şi tot n-au vrut să vie, că nu l-a crezut. Iar deaca au venit părintele Theofil episcopul şi Hrizea dvornicul din solie, Leon-vodă iar au trimis căr i cu jurământ şi a patra oară cu Radul logofătul din Desa şi cu Stanciul postelnicul ot Dâlga, ca să vie pribégii la casele lor. Deci când au fost la Târgul Jiiului, ei să întâmpinară cu străjile pribégilor, fiindu-le cap Barbul păharnicul Brădescul, i Mihai spătarul Co ofeanul. Şi prinseră pre Radul logofătul din Desa, iar al ii scăpară. Iar Matei aga şi cu al i boiari, cu oaste ungurească şi mul i roşii de preste Olt, ei încă venea pre urma strejilor, pre plaiul Vâlcanului, pânau tre-cut aici în ară. Atunce Leon-vodă prinzând de véste, trimise pe Mihul vel-spătarul cu oşti, străji. Şi când fu la sat la Ungurei, întâmpinară-se cu ei şi să loviră străjile de fa ă, şi fu biruit Mihul spătarul, cât de-abia scăpă şi el. Iar Leon-vodă, deaca în elése de această véste rea, îndată trimise pre doamnă-sa la Giurgiov împreună cu toate jupânésele boiarilor. Iar când au fost la august 21 dni, 7139, ieşit-au şi Leon-vodă cu oştile în tâmpinarea lui Matei aga şi merse la sat la Prisicéni. Acolo făcură sfat mare cu slujitorii şi déde doroban ilor lefi, şi iar să întoarse îndărăt la scaun, tăbărându-se cu toate oştile din jos de mănăstirea lui Pană vistierul, lângă drumul Giurgiovului. Şi viind pribégii, tare să loviră unii cu al ii deasupra viilor din jos de mănăstirea lui Mihai-vodă. Şi fu izbânda lui Leon-vodă. Pierit-au mul i oameni de tot feliul, prins-au şi pre Preda Brâncoveanul, nepot lui Matei aga şi pre Radul logofătul de la Desa şi ş-au răscumpărat via a cu bani de la Leon-vodă. Tăiat-au şi pre Adam banul acolo în tabără şi pre Preda Floricoiul din Greci şi au în epat pre Pusa armaşul. Şi au trimis la împără ie 40 de unguri. Făcut-au Leon-vodă şi o movilă mare lângă drum. Într-acel război împuşcat-au pre Voicina, căpitanul de sârbi, întro coapsă. Iar Matei aga, i Teodosie spătarul, i Gorgan spătarul, i Mihai spătarul, i Dumitru slugerul, i Barbul paharnicul, i Petru slugerul şi cu al i boiari, câ i au scăpat de la războiu, ei au fugit şi s-au închis la mănăstire den Tismana. Şi au şăzut acolo 10 zile. Iar Leon-vodă îndată au trimis după ei pre cumnatu-său, Boul banul, i Nedelco Boteanul cu oşti, ca să ajungă pre Matei aga. Şi fiind ei închişi acolo, la Tismana, acolo i-au ajuns şi s-au bătut cu ei 3 zile, şi nimic nu le-au putut strica. Deci întorcânduse oştile înapoi, prădat-au ara despre acea parte cum au fost mai rău. Iar Matei aga, văzând că s-au dus oştile, au ieşit din mănăstire şi au mers în Izvarna, la casa stari Stoicăi. Povă uindu-i el, i-au suit la munte. Iar Leon-vodă şi a dooară trimiseră oşti cu Gheorma căpitanul, ca să prinză pre Matei aga. Şi nimica nu i-au putut strica. Ci întorcându-se, oştile iar au jăfuit şi au prădat ara de preste Olt foarte rău. Iară pre acéia vréme fiind pre marginea Dunării ispravnic un paşă ce-l chema Abaza-paşa, în elegând acesta pentru această săracă de ară, cum o au spart domnii streini cu grecii arigrădenii, făcut-au sfat ca să aducă pre Matei aga de la Ardeal, să-l facă domn ării, că de la dânsul vor avea săracii pace şi odihnă. Şi îndată au trimis la el pre popa Ignatie Sârbul den Necopoe, ca să vie să fie domn ării cu voia paşii. Şi s-au împreunat cu el la Făgăraş. Iar Leonvodă încă au fost trimis pre părintele vlădica Grigore, i Ivaşco dvornicul, i Gligore comisul, cu căr i şi cu jurământ mare, la craiul Raco i, şi la Matei aga şi la al i boiari, ca să vie la casele lor. Deci atunce o seamă de boiari, anume Filişanul, i Co ofeanul, i Brădescul, i Pătru slugerul, i Barbul ot Poiană, i Ionaşco ot Gaia, ei au venit de sau închinat la Leon-vodă. Şi au dat tuturor plăşci şi i-au boierit. Dupre dânşii au venit şi Aslan dvornicul, de l-au făcut ban mare la Craiova. Iar când au fost la iulie 24 dni, 7140, venit-au de la Poartă de au luat domniia lui Leon-vodă. Şi îndată au purces de s-au dus la arigrad. Şi au domnit ani 2 pol fără 8 zile. Iar boiarii de aicea îndată trimiseră la Matei aga căr i cu Drăguşin, sluga lui, dându-i ştire de maziliia lui Leon-vodă, ca să-şi vie la casa lui cu bună pace. Deci Matei aga, în elegând de aceasta, datau mul umită lui Dumnezeu şi, fiind supărat de streinătate, socotit-au să vie în ară. Iar mai nainte de această véste cu 5 zile, fost-au trimis pre cumnată-său Gorgan spătarul la Alexandru-vodă Iliiaş, domnul Moldovei, ca să-i facă pace şi acolo fu omorât de el. Iar Matei aga încă şi-au luat ziua bună de la craiul Raco i şi de la to i domnii şi némeşii, şi au purces să vie aici în ară. Iar craiul, pentru multă slujbă dreaptă ce i-au făcut când au venit ném ii asupra lui la Tocaia, n-au vrut să-l lese să vie făr’ de oameni, ci au ales pre Vaida Bun căpitanul cu o seamă de oşti, de au petrecut pre Matei aga cu mare cinste, purcegând de la Caravansebeş, avgust 2 dni. Fostu-iau conacul la sat la Cornu, pre locul turcesc. Acolo i-au ieşit înainte beiul de la Ruşava cu poclon. Şi i-au dat bani împrumut câ i au pohtit, ca să-i fie de cheltuială. De acolo au trecut muntele aicea în ară, pre plaiul Drinovului, şi au tăbărât în seliştea Preştnii, ca să-şi vie la casa lui cu bună pace. Iar de la împără ie au fost dat domniia Radului-vodă sin Alexandru-voievod, ca să fie domn în ara Rumânească. Iar tată-său era domn la Moldova. Iar Matei aga trecând muntele aici în ară, prinzând de véste boiarii, şi roşii şi toată ara, câ i era preste Olt, ei to i să strânseră şi mérseră de să întâmpinară cu Matei aga şi făcură mare sfat, socotind cum iaste ara pierită şi mâncată de streini, şi mai vârtos de greci, şi cum nu vor mai putea aştepta pre Radul-vodă cu atâta datorie multă, ca să-i mai mănânce şi să-i prade, ca şi mai nainte. Ci au rugat to i pre Dumnezeu şi au luat pre Matei aga cu sila, neajuns la casa lui, de l-au dus la Mehmet Abaza-paşa, la cetatea din Necopoe. Şi dupre ce s-au împreunat Matei aga cu dânsul, numaidecât l-au îmbrăcat cu caftan. Şi de acolo i s-au înăl at numele de domnie. Şi au început a scrie căr i prin ară: Io Mathei-Basarab-voievod, cu mila lui Dumnezeu domn ării Rumâneşti. Şi-i déde paşa surlari, ca unui domn, şi turci şi beşlii ajutor. Luându-şi ziua bună de la paşa, au purces de la Dunăre septemvrie 17 dni, şi au intrat în scaun în Bucureşti, septemvrie 20 dni, 7141. Iar boiarii ării: Necula vistierul, i Hrizea dvornicul, i Papa logofătul, i Necula Catargiul, i Dumitru Dudescul, i Neagul aga şi al i mul i boiari n-au vrut să aştepte pre Matei-vodă, ci s-au dus la Alexandru-vodă, în Moldova, ca să vie cu fie-său, Radul-vodă aici în ară. Iar el n-au venit cu steagul pre unde vin domnii, ci au trecut Dunărea pre la Obluci ă. Iar boiarii ării încă s-au fost tăbărât la Râmna, ca să cuprinză slujitori cu lefi. Matei-vodă încă în elegând, au trimis străji înaintea lor, la Buzău, cu Mihai Co ofeanul, i Radul Desa. Iar boiarii deaca în eléseră de aceasta, ei iar să întoarseră la Moldova foarte înspăimânta i şi să împreunară cu Radul-vodă în malul Siretului, la Movilă şi numaidecât déderă ştire lui Alexandru-vodă. După acéia ei să sfătuiră şi aleseră pre Calotă clucerul şi pre Andrei vornicul, de i-au trimis cu căr i la slujitori ca să să închine la Radul-vodă. Iar ei n-au vrut nici unul, ci încă i-au prins de i-au dus la Matei-vodă. Şi n-au avut nici o nevoie, ci încă i-au trimis iar înapoi cu căr i la boiari, ca să să lase de ce s-au apucat şi să vie cineşi la casa lui cu pace. Iar ei n-au vrut, ci încă au trimis de au adus şi tătari şi au purces cu Radul, cu oaste grea, moldovéni, siiméni, cu steag împărătesc, cu schimni-ceauş, ca să vie să scoa ă pre Mathei-vodă din scaun, făcând multă pieire şi robiciune ării. Iar Matei-vodă deacă în elése că-i vin asupră, îndată-şi strânse oştile şi puse tabăra pre marginea oraşului, dăspre Dudeşti, şii tocmi pre fieşcare la ceata lui. Iar Radul-vodă încă au fost tăbărât cu oastea lui şi cu boiarii ării la pod la Obileşti, la Colintina, din jos de mănăstirea lui Dan dvornicul. Deci când au fost la octombrie 25 dni, sâmbătă, lovitu-s-au străjile din jos de mănăstirea Plumbuitei, şi fură foarte rău înfrân i. Iar a doao zi, duminecă, lovitu-s-au to i de fa ă. Iar capetele oştilor lui Matei-vodă: pre călăraşi era Tudosie spătarul sin Vintilă dvornicul, i Gherghie spătarul sin Lupul logofăt, iar pre roşii era Ivaşco vornicul Băleanul, i Barbul păharnicul Brădescul, iar pre doroban i Oprea aga i Lupul căpitanul. Şi hasna lui Matei-vodă au fost arhanghel Mihail, iar hasna Radului-vodă au fost Orac mârzea, capul tătarilor. Fost-au război mare, de diminea a până seara. Făcut-au tătarii mare năvală în multe rânduri, cât să amestece unii cu al ii, bătându-se tot cu sabiile goale. Şi nimic nu putură folosi. Ci când fu în deseară, au dat Dumnezeu de au fost izbânda lui Matei-vodă, iar Radul-vodă au dat dosul, fu-gind cu mare spaimă şi cu capul gol. Şi multe trupuri au căzut jos de sabie. Atuncea au pierit şi Necula vistierul i Papa logofătul ot Greci. Iar Hrizea dvornicul, i Mihul spătarul, i Catargiul, i Vasilache aga, i Dudescul vistierul, aceştea au scăpat cu Radul-vodă la Moldova. Iar pre al i boiari, pre to i i-au prins vii. Pre turci încă nu i-au bântuit nimic, ci au venit cu steagul împărătesc, de s-au închinat la Matei-vodă. Făcutu-s-au de trupurile acelora o movilă mare în marginea oraşului, dăspre Dudeşti, ca să să pomenească. Iar Mateivodă încă s-au întors în oraş, la scaunul lui, dând laudă mare lui Dumnezeu pentru că l-au izbăvit de vrăjmaşi şi ai lui şi ai ării. Iar când fu la noiemvrie 15 dni, fu chemat Matei-vodă de Abaza-paşa la Ruşi, de ş-au tocmit lucrurile lui şi ale ării. Şi iar s-au înturnat înapoi, de au mers în scaun în Bucureşti. Iar când au fost la dechemvrie 15 dni, venit-au un capigiu de la Poartă cu atişerif împărătesc, de au dat lui Matei-vodă steagul Radului-vodă, ce s-au fost luat de la război, ca să stăpânească el. Iar când au fost la dechemvrie 16 dni, purces-au Matei-vodă la împără ie cu Suliman aga, îmbrihorul şi mul i boiari mari şi mici, şi părintele vlădica Grigorie, şi Theofil epis-copul, i roşi, i călăraşi, i doroban i i popi. Şi au mers pre la Abaza-paşa. Iar doamna Elena a lui Matei-vodă venit-au în scaun în Bucureşti, mar i, dechembrie 18 dni. Iar Matei-vodă s-au dus la împără ie. Sosit-au la ari-grad ghenarie 5 dni, şi au dăscălecat la saraiul Moldovei. Şi într-acéia zi au mers la viziriul de l-au îmbrăcat cu caftan şi s-au întors iar la sarai. Şi tot acolo au şăzut, din ghenar 5 dni, până s-au umplut zile 20. Şi nici un răspuns nu s-au mai dat. Şi era cu multă grijă. Iar Curt Celebi grecu tot au umblat pre ascuns la veziriul şi s-au ispitit în multe chipuri. Şi au adus la viziriul greci, grece, turcoaice, de au pârât cum le-au pierit bărba ii, şi fra ii, şi feciorii la războiul lui Matei-vodă. Şi nimic n-au folosit. Iar când au fost la ghenar 20, venit-au şi boiarii pribegi de la Moldova în arigrad, anume: Dumitru Dudescul, Vasilache aga, Mitrea pitarul şi 3 slugi ale Hrizii dvornicul, Danciul logofătul, i Radul vătaful, i Damaschin logofătul şi cu moldovéni, trimişi de Alexandru Iliiaşi cu o carte de pâră, care o au dat în mâna împăratului, făcând pâră boiarii pribegi, cum au fost mai greu şi mai cu strâmbătate. Iar sultan Murat, împăratul, nimic pâra lor nu o au băgat în seamă, ci i-au trimis la vizirul, să stea de fa ă. Când au fost la ghenar 27 dni, stătut-au Mateivodă cu dânşii de fa ă, şi multă pâră şi gâlceavă s-au făcut întru ei, cât numai Dumnezeu le-au potolit toate. Iar când au fost a doao zi, mersau boiarii la Matei-vodă la divanul împărătesc şi au făcut jalbă mare pentru greci, cum au spart grădina împăratului cu jahurile şi cu toate răută ile. Că iau tot ce găsesc, până ce s-au pustiit ara. Atuncea n-au cutezat să să ivească nici greci, nici pribegi, nici moldoveni, ci au şăzut tot ascunşi prin gauri. Fiind mila lui Dumnezeu pre capul lui Matei-vodă şi a ării, numaidecât au poruncit împăratul ca să fie Mateivodă domn ării Rumâneşti. Şi au ieşit din divan cu mare cinste. Iar când au fost la fevruar 3 dni, mers-au de au sărutat şi mâna împăratului. Şi l-au îmbrăcat cu caftan, şi pre to i boiarii câ i au fost cu el, şi i-au dat steag de domnie noao. Şi au ieşit foarte cu oaste mare. Şi l-au petrecut cu alai pân’ la saraiu, cum nu s-au petrecut nici un domn. Atuncea to i boiarii pribégi s-au închinat la el. Şi au purces Matei-vodă de la arigrad, fevruar 18 dni, şi au intrat în scaun în Bucureşti şi duminică, martie 10 zile. Şi au fost mare bucurie şi veselie la toată ara, de la mare pân’ la mic, şi mul umia lui Dumnezeu de domn bun şi milostiv şi creştin şi i-au izbăvit de răii vrăjmaşii greci. Iar când au fost la avgust 28 dni, leatul 7141, purces-au Mateivodă cu Abaza-paşa în oaste, la ara Leşască şi s-au împreunat cu paşa la Gala i, septemvrie 10 dni, 7142. Aşijderea şi Moisi-vodă, domnul Moldovei, încă au mers cu oştile lui şi Bugeacul tot. Şi au trecut oştile Nistrul. Şi au dat război cu léşii la Cameni ă, toată ziua. Şi nimic nu le-au putut strica. Ci s-au înturnat iar la tabără. A doao zi s-au mutat Abaza-paşa cu tabăra mai jos, de au bătut un coştéiu ot Studeni a. Şi au luat de acolo mul i robi. Şi s-au întors înapoi fieştecare la ara lui. Matei-vodă încă au sosit în scaun în Bucureşti, noiemvrie în 6 zile. Şi în domniia lui arătat-au multă milostenie pre la creştini. Şi au făcut multe mănăstiri şi biserici; mănăstirea de la Câmpu Lung cea surpată, a Negrului-vodă, o au făcut din temeiu, o bisérică în Piteşti, şi o mănăstire la Slobozia lui Enache, şi o bisérică la pod la Călugăréni, şi mănăstirea ot Căldăruşani, şi o bisérica la Gherghi ă şi preste Olt, la Sadova, o mănăstire, şi la Gura Motrului o mănăstire, şi la bisérica Deun-Lemn, o mănăstire, şi mănăstirea ot Arnota; la Craiova, bisérica cea domnească şi o bisérică, şi casa la Caracal, şi la Brâncovéni o mănăstire, şi o mănăstire la Negoeşti pre apa Argeşului, şi la Plătăreşti o mănăstire, la Breb o mănăstire, la Târşor o bisérică, la Ploeşti alta, la Măxinéni, lângă Siret, o mănăstire, epis-copiia ot Buzău. Şi s-au îndemnat Matei-vodă de au făcut cetatea din Târgovişte de iznoavă, leatul 7153. Şi alte multe milostenii şi bunătă i au făcut aicea în ară şi la sfântul Ierusalim, şi la Sfetaiagora şi într-alte păr i, şi au dăruit multe mănăstiri şi le-au înnoit. Şi ara lui, mare cu mic să bucura şi da laudă lui Dumnezeu pentru domn bun. Că avea pace şi odihnă dăspre toate păr ile. Şi fieştecare avea hrană den dăstul. Făcutu-s-au şi războaie în zilele lui. Că întâi s-au sculat Vasile Lupul-vodă, domnul Moldovei, de au venit cu oaste asupra lui Mateivodă, ca să-l scoa ă din ară şi să fie el domn. Şi au venit pân’ la Buzău. Iar Matei-vodă, prinzând de véste, îndată au încălecat cu toate oştile lui. Trimisu-i-au şi Raco i Gheorghie, craiul Ardealului, ajutor o seamă de unguri. Iar Vasilie-vodă nu l-au aşteptat, ci au fugit înapoi. Iar Matei-vodă încă l-au gonit. Şi au mers cu toată tabăra lui până la Putna. Şi i-au prădat ungurii ara foarte rău, mergând pre Trotuş să meargă la Ardeal. Iar Matei-vodă s-au învârtejit la scaunul lui în Târgovişte cu cinste mare şi cu izbândă. Al doilea rând iar s-au sculat Vasilie-vodă cu moldovénii şi cu tătarii. Avut-au război mare la sat la Nănăşori, pre apa Ialomi ii. Şi au fost izbânda lui Matei-vodă. Mul i într-acel război au căzut de sabie, cât de-abiia au scăpat Vasilie-vodă cu pu inei oameni, la Brăilă. Văzând turcii că are strişte la războiu şi i să înmul esc oştile şi vitejii, sfătuitu-s-au cu mare meşteşug să-l prinză. Odată, au trimis pre Chinan-paşa cu mul ime de turci, tăbărându-se din sus de Bucureşti, la morile Cotrăcénilor, iar al ii din jos de Bucureşti, despre Văcăreşti. Iar Matei-vodă, prinzând de véste, îndată au strâns toate oştile ării, stând to i înarma i, în zi şi în noapte, lângă domnul lor. Iar turcii deacă au văzut că nu-i vor strica nimic, ei s-au întors iar înapoi, cinstindu-i şi dăruindu-i Matei-vodă cu multe daruri scumpe. Al doilea rând, au făcut meşteşug mare că au strâns oşti turcii la Obluci ă. Vasilie-vodă încă au venit cu oştile lui la Cetatea Albă, poruncind împără iia să meargă şi Matei-vodă cu oştile lui acolo, la Cetatea Albă, ca să-l ocolească acolo turcii, tătarii, moldovénii, să-l prinză. Mergând Matei-vodă cu toată tabăra lui pân’ la Elpuh, prinse de véste că va să-l prinză turcii. Şi îndată au strâns toate oştile lângă dânsul şi s-au învârtejit iar înapoi la Târgovişte, cu toată oastea lui întreagă, trimi ând paşii multe daruri scumpe cu cinste şi cu plecăciune mare, răşchirându-se to i, cineşi la ara lui. Iar Matei-vodă au şăzut cu pace dăspre toate păr ile, domnind şi judecând ara foarte bine şi cu dreptate. Iar când au fost cursul anilor 7161, fiind Matei-vodă învrăjbit cu Vasile-vodă şi având legătură şi prieteşug cu Raco i Gheorghie, craiul Ardealului, sfătuitu-s-au amândoi cu taină mare, ca să-şi ia vrăjmaşul deasupra lui, că nu să mai poate răposa de dânsul, ci în toată vrémea să rădica asupra lui cu gâlceavă, nefiind nimic greşit. Deci fiind mai credincios un boiarin al lui Vasile-vodă, din casa lui, anume Gheorghi ă vel-logofăt sin Ştefan din Răcăciuni, făcură cu dânsul sfat şi legătură, ca să prinză pe Vasilie-vodă şi să fie el domn. Asemănă-se acel boiar cu Iuda care au vândut pre domnu-său. Că trimise Raco i craiul şi Matei-vodă oşti pre ascuns, unguri şi munténi, ca să lovească pre Vasilie-vodă făr’ de véste, să-l prinză. Şi aşa, în ziua de Duminica Floriilor, sosiră oştile în Iaşi şi rădicară domn pre acel boiariu moldovean, numele lui, Ghiorghi ă Ştefan-vodă. Iar Vasilie-vodă, prinzând de véste mai timpuriu, au fost ieşit de acolo cu toată casa lui, de au fugit la ginere-său, Temuş sin Hmelenschi, hatmanul căzăcesc. Şi în grab s-au întors iar înapoi împreună cu gineri-său Temuş şi cu mul ime de cazaci. Şi au avut război mare cu Ghiorghie Ştefan-vodă şi cu ungurii la sat la Popri-cani. Şi aşa fu izbânda cazacilor, întorcându-se fieştecare la ara sa biruit. Iar Vasilie-vodă nu s-au contenit la scaunul lui, ci au grăbit de au venit asupra lui Matei-vodă cu ginere-său Temuş cu cazaci, cu moldovéni. Deci Matei-vodă, prinzând véste, trimis-au pre Diicul velspătarul cu o seamă de oşti călări. Şi le-au ieşit în timpinare la Focşani şi le-au stătut oarece împotrivă. Ci nu putură, că nu avea arme de foc. Ci i-au spart cazacii şi i-au răşchirat foarte rău. Apoi în elegând Mateivodă, au mai trimis o seamă de oaste cu foc, haiduci călări, pedestri, siiméni şi ăcăluşă. Şi să loviră la Şoplea în Teleajăn. Şi nici aceştea nu le-au putut sta împotrivă. Iar Matei-vodă, deaca în elése aşa, foarte să îngrijă tare şi rugă pre Dumnezeu. Şi încălecă cu toată curtea lui den Târgovişte, duminecă, mai 15 deni, 7161. Iar când au fost mar i, mai 17 deni, tăbărâtu-s-au la sat la Finta, pre apa Ialomi ii, tocmindu-şi tabăra, făcând şi şan uri, aşăzându-i cineşi în rândul său, învă ând pre to i: “Fe ii mici voinici vitéji, ruga i pre Dumnezeu, şi vă îmbărbăta i, ca să sta i to i gata de război. Că iată, vrăjmaşul nostru, Vasilie-vodă soséşte acum. Să nu carécumva să fie vreunul cu gândul îndoit, ci cu credin ă şi cu bărbă ie, cu arme goale şi să le sta i împotrivă, precum a i fost şi mai nainte. Să nu carécumva numele vostru cel bun să să surpe jos, că nu ne va fi de nici un folos.” Deci aşa învă ându-i, sosi şi Vasilie-vodă în vrémea prânzului, cu ginere-său Temuş, cu mul ime de cazaci şi de moldovéni, ca la 20.000. Iar Matei-vodă era numai cu curténii lui, ca la 7.000. Şi aşa să loviră iute unii cu al ii, cât să sperie Matei-vodă că-l va birui. Şi încă fugiră o seamă de oştile lui, trecând Ialomi a făr’ de vad. Iar Mateivodă tot alerga în toate păr ile, îndemnând pre boiarii lui şi pre voinici, câ i rămăsése, ca să stea de război, să nu-şi dea mijlocul, că încă Dumnezeu tot iaste cu noi ajutor. Căci eu cunosc pre ei slabi şi împu inându-se puterea lor, nădăj-duiescu-mă lui Dumnezeu că vom să-i biruim acum curând şi să să întoarcă ruşina i din ara noastră. Deci aşa, pentru cuvintele lui céle dulci şi bune, foarte să îmbărbătară şi da război tare, bătându-se toată ziua în puşci şi în tunuri, în săge i, în sabie, fa ă cu fa ă. Mai vârtos boiarii cei mari şi al doilea cu coconii lor, cu slugile lor, tot cu sabiile goale intra într-înşii de-i gonea şi-i răspândea în toate păr ile. Atuncea şi Matei-vodă cu to i împreună năvăli asupra vrăjmaşilor foarte tare, cât îl şi răniră cu un glon la piciorul stâng, den josul genunchiului. Iar când fu în deseară, făcu Dumnezeu o minune mare, că trimise lui Matei-vodă un nor ploios, care să ivi dăspre austru, fiind ceriul prea seninat. Şi venea asupra taberilor prea iute, cu un vânt foarte viforos. Şi aşa trecu preste tabăra lui Matei-vodă. Iar când sosi la tabără lui Vasilie-vodă, acolo-şi năpusti toată apa, ca cum ar cură un râu prea iute. Şi picăturile era groase şi vârtoase ca o piatră. Unde-i loviia, ticăloşii îndată cădea dupre cai jos. Şi să făcu în tabăra lor apă multă, ca o baltă tinoasă. Şi aşa fiind, îndată să năpusti toată tabăra lui Matei-vodă şi intrară pren mijlocul lor făr’ de nici o frică, tăindu-i foarte rău. Prinseră şi vii mul i. Iar Vasilie-vodă cu Temuş şi cu pu ini călări de-abia au scăpat numai cu trupul, trecând la Moldova pre la Gala i. Însă noroc au avut, căci au înnoptat. Iar Matei-vodă s-au învârtejit la Targovişte a doao zi, miercuri, mai 18 deni, cu toată tabăra lui, cu mare izbândă şi voinicii lui cu multă dobândă, dând to i laudă lui Dumnezeu pentru mila şi binele ce le-au făcut, de i-au izbăvit din mâinile vrăjmaşilor. Strânsau trupuri căzute în război, căzute 3.000, de au făcut o movilă mare la Finta. Înfipt-au acolo şi o cruce mare. Făcut-au şi altă movilă din jos de Târgovişte, lângă drumul cel mare. Gheorghie Ştefan-vodă fiind pribeag aici, căzut-au la Mateivodă cu multă rugăciune de i-au dat oaste ajutor, şi craiul Raco i aşijderea, de s-au dus asupra lui Vasilie-vodă. Având amândoi războiu la Selca, izbândit-au Ghiorghie-vodă. Iar Vasilie-vodă au fugit în ara Căzăcească, la ginere-său Temuş, fiind acolo şi hanul cu oştile tătărăşti. Iar Ştefan-vodă cu moldovénii, cu munténii, cu ungurii, cu léşii, au încongiurat cetatea Suciavei, că acolo era doamna lui Vasilievodă închisă cu fie-său Ştefăni ă şi cu toată avu ia lor, având doamna ajutor pre gineri-său Temuş cu 8.000 de cazaci. Deci fiind ei îngropa i într-un şan supt cetate, în toate zilele ieşiia Temuş cu cazacii şi-i gonea foarte rău pe cei din afar, până se umplură luni trei. Iar când fu într-o zi, şezând Temuş supt cortul lui, tocmiră nem iăiî un tun şi-l sloboziră asupra lui. Şi aşa lovi o ladă de lemn ce erea lângă dânsul, şi rupându-să o bucată de ladă au lovit pe Temuş peste un picior şi umflându-se picio-rul, în grab au murit. Iar cazacii numaidecât rădicară alt hatman şi făcură pace cu Gheorghe Ştefan-voievod şi-i închinară cetatea. Iar Vailie-vodă au fost căzut la hanul cu multe rugăciuni şi cu daruri scumpe, de i-au dat ajutor 20.000 de tătari. Şi au purces cu dânşii ca să scoa ă pre doamnă-sa şi pre fie-său din Suciavă. Iar când ajunseră la Prut, sosi veste rea şi amară, cum au pierit gineri-său Temuş, şi s-au închinat cetatea, şi au prins pre doamnă-sa şi pre fiesău şi i-au luat toată avu iia. Atuncea deaca în elese Vasilie-vodă, cu mare întristăciune să întoarse iar înapoi. Sosind la hanul, fu Vasilievoievod prins şi băgat în obezi. Trimi ându-l la Poartă, fu închis la Idicula. Deci cazacii tocmiră trupul lui Temuş într-un sicriu şi să duseră cu dânsul în ara lor. Atuncea doamna plângea mult, intrând în inima ei spaimă şi groază mare. Iar Ştefan-vodă singur intră în cetate, de au prins pre doamna şi pre fie-său şi i-au luat toată avu iia. Şi s-au învârtejit la scaunul lui la Iaşi cu mare izbândă. Şi ş-au plecat capul la Poartă, de ş-au tocmit lucrul. Şi i-au adus steag de domnie. Iar Matei-vodă, fiind rănit de războiul căzăcesc, zăcea în patul lui şi nu putea să să răpaose şi să-şi caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui, mai vârtos doroban ii şi seiménii şi alte céte. Că Matei-vodă foarte-i îngrăşase, strângând pre to i dintr-alte ări streine, săraci foarte. Iar Matei-vodă le făcuse milă mare. Că avea la casele lor pace, ca să-l caute la vreme de nevoie, cum să cade slugilor celor drépte. Iar ei to i să îndrăciră de să nebuniră şi începură a nu-l băgarea în seamă nicicât, ci-şi bătea joc de dânsul şi în toate zilele zbiera în curtea lui. Şi lua tunurile dă le scotea afară la câmp. Şi intra în case unde zăcea, dă-l pedepsea. Şi să lăuda că ei au bătut războiul cazacilor, cerşindu-i să le dea câte 3 lefi; iar de nu, vor sparge cămara şi singuri îşi vor lua. În multe chipuri îl pedepsea, zicându-i să-şi lase de acum scaunul şi să să facă călugăr. Şi zicea că au îmbătrânit şi şau ieşit din fire. Şi aşa fiind turba i, când fu într-o zi, să strânseră to i în curtea domnească ca să ucigă pre 2 boiari ai lui Matei-vodă, anume Ghinea ucala i Radul Vărzariul vel-armaş, aruncându-le prihană cum că ei sfătuiesc pre domn ca să nu le dea lefi. Şi aşa fiind ei turba i, ca nişte porci făr’ de nici o ruşine, să suiră sus, în casele domneşti şi déderă năvală unde zăcea domnul lor, căutând pre aceşti boiari supt căpătâiul lui, supt paturi, prin poduri, prin cămări, prin lade, până-i găsiră. Şi aşa, denaintea lui, i-au luat, cât se cutremura locul de groaza lor, dăzbrăcându-i dă haine, bătându-i nemilostiv, pân-i-au scos afară la câmp, şi acolo i-au omorât, înaintea tuturor oştilor. Întracéia turburare a lor, întâmplându-se lui Socol vel-clucerul Cornă eanul a fi bolnav, zăcând la gazda lui, ca nişte ho i şi pre el l-au ucis. Şi le-au jefuit casele, luându-le tot ce au avut. Iar când au fost la august, murit-au şi doamna Elena. Şi cu mare cinste fu îngropată în bisérica domnească, în Târgovişte. După ce au dat Dumnezeu de s-au vindecat Matei-vodă la picior, ieşit-au în preumblare cătră Argeşi, şi învârtejindu-se de acolo, iar doroban ii şi seiménii i-au închis por ile şi i-au ieşit înainte, la şan ul cel mare, cu toate tunurile, oprind pre domnul lor ca să nu mai intre în cetate, zicând că de acum înainte nu le mai trebuie să le mai fie lor domn, ci, sau să iasă din ară, sau să să călugărească. Deci aşa au şăzut, cu to i boiarii lui, obidit, din josul oraşului, 3 zile. Şi nici pâine nu lăsa să-i aducă, să mânânce din averea lui şi din toată cinstea domniei lui. Deci într-alt chip n-au avut cum mai face, ci le-au făgăduit să le dea bani din dăstul. Atuncea de-abiia l-au lăsat de au intrat în târg, la scaunul lui. Iar ei nu să mai aşăzară, ci ca nişte lupi flămânzi, şi ziua, şi noaptea zbiera şi umbla pre la casele boiarilor, ca nişte calici, de-i pedepsea şi le cerea de băutură. Nimenilea nu le putea sta împotrivă. Că umbla to i bé i, zăcând prin pimni e cu muieri, cu copii cu tot. Lăsară hrana lor cea bună şi să apucară de tâlhărie. O, câtă obidă era lui Matei-vodă! Unde ştiia cât bine le-au făcut, şi acum îşi bat joc de el. Şi chemă pre to i credincioşii lui boiari şi slugi şi le zicea: “O, dragii miei, şti i cât munciiu de inuiu ara, şi mă nevoiiu de o strânşu la moşiile lor, şi o păziiu de nu o călcă nici o limbă. Şi în zilele mele crescură, şi să însurară, şi făcură copii şi să îmbogă iră to i. Mai vârtos zic de acest neam dorobăn esc, fiind ei tot dintr-acest pământ al ării Rumâneşti şi neavând ei nici o nevoie de la mine sau de la al ii. Iar diavolul cel nepohtitor de binele omenesc iată cum intră în ei, de i-au nebunit şi nu ştiu ce fac. Că s-au înso it cu sârbii siiméni, de ş-au măritat fetele şi surorile dupre ei. Şi nu poate nimenea să-i contenească. De acum înainte, dragii miei, să şti i cu adevărat că pentru faptele lor, vor să vie mari răută i asupra aceştii sărace de ară. Şi va să cază la mare nevoie. Şi vor să pătimească şi cei buni pentru cei răi. Că întâi eu nu pociu răbda turburarea lor care fac asupra mea şi asupra ării. Ci gândesc, de voi avea zile, să aduc în primăvară 30.000 de tătari şi pre craiu cu ungurii, să-i lovească fără véste de toate păr ile şi să să puie supt sabie to i cei mai mari, să piiară ca nişte tâlhari, să-mi izbândesc spre dânşii, pentru mult bine ce le-am făcut”. Şi aşa, cu necaz mare, au petrecut Matei-vodă din zi în zi. Deci fiind slab şi ajungându-l adâncile bătrâné e, pu ine zile s-au războlit. Şi când au fost april 9 deni, 7162, duminecă diminea a, au răposat Matei- vodă în casele domneşti, în Târgovişte. Şi au domnit Matei-vodă ani 21, fără luni 5 şi zile 11. Iată după pristăvirea răposatului Matei-vodă, boiarii ării împreună cu părintele Ignatie mitropolitul, aciişi trimiseră de să strânse toată curtea şi to i slujitorii. Şi făcură cu to i dimpreună mare sfat. Şi cu voia tuturor aléseră din mijlocul lor ca să le fie domn Costandinvoievod, sin Şărban Basarab-voievod, că-l ştiia că iaste de neam mare, domnesc şi iaste om bun, şi în elept şi blînd. Şi to i să bucurară şi să veseliră. Şi îndată scoaseră şi trupul lui Matei-vodă din casele domneşti şi-l puseră în mijlocul cur ii, fiind şi sfântul Macarie, patriiarhul de la Antiohiia, cu mitropolitul Ignatie, cu mul i arhierei şi călugări, popi. Făcutu-i-au pogrebaniia cumsăcade, rădicându-l cu mare cinste, pân’ l-au băgat în groapă, în bisérica domnească, în Târgovişte. Dumnezeu să-l pomenească. Iar Costandin-vodă, împreună cu to i boiarii lui începură a căuta de rândul ării şi de aşăzământul domniei. Şi îndată trimiseră de olac de déderă véste împăratului, sultan Mehmet, şi veziriului Derviş-paşa şi tuturor priiatenilor, câ i avea, pentru întâmplarea ce scrie mai sus. Şi tuturor le-au părut bine. Şi degrab aléseră pre o seamă de boiari, şi roşii şi popi, de i-au trimis la Poartă, făcând mare rugăciune la to i ca să le hărăzească pre Costandin-vodă, să le fie domn. Şi numaidecât le-au făcut pre voie, precum l-au pohtit şi ara. Şi-i déderă steag de domnie noao, trimi ându-l cu terzi Mustafa aga Tahalgiul împreună cu boiarii. Iar Costandin-vodă, în elegând de aceasta, pogorât-au la Bucureşti. Iar când au fost joi, iunie 1 deni, 7162, ieşit-au Costandinvodă, cu to i boiarii, cu toate oştile înaintea steagului, la podul Plumbuitei şi acolo să împreună cu aga turcul şi cu boiarii. Şi cu mare cinste intrară în scaun în Bucureşti. Şi preste pu inea vréme gătit-au Costandin-vodă haraciul şi poclonul de domnie. Şi l-au trimis la împăratul cu aga turcul şi cu mul i boiari. Şi aşa ş-au aşăzat domniia cu bună pace, dăspre turci, şi dăspre hanul şi dăspre Raco i Gheorghie, craiul Ardealului, şi dăspre Ştefan-vodă al Moldovei. Şi cu toată vecinătatea s-au aşezat. Şi au început a face milă mare ării, iertându-le toate năpăştile. Şi au plătit pre slujitori cu un haraci deplin. Şi au iertat ara de bir 3 luni. Şi au iertat doroban ilor şi călăraşilor dijma şi oieri-tul. Şi au îmbrăcat pre to i cu postav bun, şi pre căpitanii lor cu frânghii, cu coftirii, cu atlaze. Lefi încă le da din dăstul. La masă cu dânsul de-a pururea şădea cu dânsul şi-i dăruia. Judecă i drépte făcea, şi milă din dăstul. Pre nimenea nu obiduia, ci cu blândé e şi cu cuvinte dulci pre to i îi mângâia. Şi gândi să facă mult bine ării. Şi să bucura to i şi moşnéni, şi streini, mul umind lui Dumnezeu că le-au hărăzit domn bun şi în elept, şi milostiv. Făcut-au Costandin-vodă şi o mănăstire mare, care iaste în vârful unii movile din Bucureşti, unde iaste hramul sfetăii Costandin- ar şi muma lui, Elena. Ispravnic au fost Radul logofătul Dudescul şi Gheorghie Şufariul din Târgovişte. Şi doamna lui Bălaşa au făcut o mănăstire ce să cheamă Jitiianul, den sus de Craiova, lângă Jiiu. Făcut-au doamna Bălaşa şi un sicriu mare de argint poleit foarte iscusit, în carele au pus sfântul trup al sfântului Grigorie Decapolit, de la mănăstirea Bistri a. Şi alte multe bunătă i şi odoară scumpe au făcut şi le-au împăr it pre la Sfetagora şi prin alte păr i. Tocmitu-s-au ara foarte bine şi s-au împăcat cu toată vecinătatea, făcându-şi fră ie şi legătură cu Raco i şi Ghe-orghie şi cu Ştefan-vodă al Moldovei. Şi au vecinit bine şi frumos. Gândit-au Costandin-vodă să facă şi alt bine ării Rumâneşti, ca să-i mul ămească şi să-l pomenească. Care bine neamului rumânesc, vrăjmaşul diavolul n-au lăsat să-l umple. Ci, pentru bine, mult rău i-au dat. Ca şi israiliténii jidovi cu domnul nostru Isus Hristos, când i-au scos din robie, din mâna lui Faraon şi i-au hrănit în pustie, cu mană din cer şi le-au dăruit ări întregi; iar apoi, în loc de mul umită, ei-l uciseră şi-l adăpară cu o et şi-l batjocoriră în tot chipul. Aşa şi neamul rumânesc, mai ales doroban ii. Că au chemat Costandin-vodă, pre to i căpitanii de doroban i şi iuzbaşii şi ciauşii vătaşi şi cetaşii, de sau sfătuit cu dânşii zicându-le: “Fe ii miei, tuturor am făcut ce s-au căzut, şi roşiilor, şi tuturor cetelor şi voao. Încă una mai trebuiaşte să facem. Să scoatem din mijlocul nostru pre siiménii sârbi, că nu iaste ării de nici un folos. Răposatul Matei-vodă i-au strâns pentru vrăjmaşul Vasilie-vodă. Iar eu acum, au dat Dumnezeu de n-am nici un vrăjmaş şi m-am împăcat cu toate ările, ca să putem face bine şi ăranilor, că sunt săraci şi împresura i de bir şi de năpăşti. Iar când vom avea vreun păs de undeva, ne vom apăra cum va fi voia lui Dumnezeu. Şi mai bine voi da acele lefi siimeneşti voao şi feciorilor voştri.” Deci ei cu un cuvânt fură bucuroşi şi ziseră to i: “Aşa să fie!” Şi într-acéiaşi zi au făcut Costandin-vodă masă mare de i-au ospătat şi i-au dăruit cu coftirii, şi cu atlaze şi cu postave bune. Iar când au fost a doao zi, sâmbătă, fevruar 17 deni, 7163, fiind acest neam dorobăn esc încuscra i cu siiménii şi sângera i şi covăsi i de diavolul încă din zilele lui Matei-vodă, făr’ de nici o chibzuială, de diminea ă, împreună cu siiménii, să sculară turbura i, şi fără véste începură a sudui pre domnu-său, Costandin-vodă. Şi făr’ nici o milostivire abătură în neamul rumânesc, în boiari, de-i ucidea ca pe nişte dobitoace, prepuindu-le că sunt hicléni şi ei au sfătuit pre Costandin-vodă, să scoată pre siiméni. Şi ei, ticăloşii, nimica de acéia n-au ştiut. Ci cu voia lor s-au sfătuit Costandin-voievod, şi iar ei au stricat. Numai ei, ca nişte oameni răi şi făr’ de Dumnezeu, i-au ucis, nefiind nimica vinova i. Pre care-i uciseră, aceştea sunt anume: Ghiorma velban, i Drăghici sin Papei vistierul ot Greci, i Gheorghe Carida vistierul, i Papa sin Predii vornicul Brâncoveanul, i Cârstea sin Socol clucerul Cornă eanul, i Udrea slugerul Doicescul, i Preda Beca ot Maia, i Sava Şufariul Cuştireanul, i Dumitraşco Frejureanul, i Dumitru comisul sin Mitrii pi-tarul ot Stăneşti, i Mihai ciohodariul, i Gâdea căpitanul, i Băncilă căpitanul, i Ivan căpitanul, i Iancul căpitanul ot Călimăneşti. Iar al i boiari, câ i au scăpat prinzând de véste, au fugit care încătro au putut: unii preste Dunăre, al ii au trecut muntele, al ii au trecut în Moldova. Iar doroban ii şi siiménii fiind covârşi i de nebunie, şi plini de diavolul, nicicât nu să curmară, ci, în loc de căin ă, mai vârtos sporea spre fapte réle. Că întâi uciseră pre aceşti săraci de boiari. A doao, batjocoriră pre domnul lor, suduindu-l în tot chipul şi-i da cu lémne la ochi şi-l purta val, cum era mai rău. Nu avea putére din domniia lui cât ar fi o cirtă. Numai ce căuta cu ochii ca un dobitoc, şi la unii, şi la al ii. Ei singuri intra în cămară de-şi lua lefi. Când venea niscare soli de undeva, ei să punea în poartă de-i oprea, şi de frica lor, întâi îşi da soliia la dânşii. Şi alte batjocuri făcea domnu-său. A treia, călcară şi sfintele bisérici ale lui Dumnezeu, încă, slujind preo ii sfânta liturghie. Iar ei intrară în bisérici de-i scotea de păr afară şi-i dezbrăca de veşminte. Şi au jefuit sfintele bisérici şi préstoalele. Şi lua potirile de au vărsat jos sfântul sânge şi trup al domnului nostru Isus Hristos. Şi sfintele moaşte le călca cu picioarele şi zicea că sunt farmece. Tot ce au aflat în bisérici au luat. Numai pietrile goale au lăsat. Sfintele veşminte făcutu-le-au muie-rilor şi fételor chinteşă. Şi vindea căr ile biséricii la târg. Vândut-au şi un potiriu drept bani 30, cum au vândut şi Iuda pre Hristos. Făcut-au Dumnezeu o ciudă mare, că au băgat unii o icoană în foc, chipul domnului Hristos, ca să scoa ă poleiala, iar casa s-au aprins, de au ars cu totul ce au fost într-însa până în pământ; de-abiia au scăpat ei. A patra, au dat jaf caselor boiereşti, şi negu ătorilor şi tuturor câ i ştiia ei că să biruiesc şi au bucate. Şi au jăhuit toată ara, din cap până în cap, şi cruciş, şi curmeziş. Mai pre scurt să zicem, vecin pre vecin, fin pre naş, slugă pre stăpân. O mare ciudă, multe răută i au făcut diavolul neamului rumânesc încă din ceputul lumii, de la moşul nostru Adam. Iar domnul nostru Isus Hristos nu s-au îndurat de făptura sfin ii-sale, adecă neamul omenesc, ci, ca un miloserd, s-au pogorât din cer pre pământ de s-au întrupat şi s-au răstignit şi a treia zi au învis, lăsându-ne noao învă ătură folosi-toare sufletului şi trupului. Întâi liubovul, să iubim unul pre altul, că liubovul iaste tuturor bunătă ilor rădăcină — zicând singur Dumnezeu: “Cine va avea dragoste cu vecinul său, acela va lăcui în mine şi eu întru el”. Deci şi acest neam omenesc, până au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu au fost cu dânşii, că nu i-au călcat alte limbi streine; şi au făcut multe vitejii şi au trăit în pace bună. Iar acum iată cum îi prelăsti diavolul aşa lesne şi-şi făcu lăcaş în inimile lor. Den case bune şi den lăcaşuri multe şi bune, den bucate şi din mila domnilor şi a boiarilor, să făcură tâlhari. Şi ei singuri, cu minte lor îşi surpară via a şi-şi puseră casele. Văzând în elepciunea lui Dumnezeu atâta nebunie ce făcură oamenii aceştea casei lui, adecă sfintei bisérici şi domnului lor şi şi vecinilor lor; şi sângele cel nevinovat striga la cer, ca să le facă judecată, cunoscut-au că s-au îngroşat inimile lor şi s-au împăinjinat ochii lor, ca văzând să nu vază şi spuindu-le să nu în eleagă, că păcatul prea s-au înmul it, şi s-au asemănat călcătorilor de lége, trimis-au Dumnezeu asupra lor caznă, adică judecată, ca şi odini-oară eghipténilor. Întâi, fiind la arigrad împărat sultanul Mehmet, sfat au făcut pentru atâta nebunie ce au făcut aceşti oameni în ara Muntenească, socotind că astăzi va fi aici, mâine va fi la ei. Şi aciiaşi au poruncit la Raco i Gheorghie, craiul Ardealului şi la Ştefan-vodă al Moldovei, de au venit cu unguri şi cu moldoveni în ara Rumânească. Şi au avut războiu mare la Şoplea, în Teleajen, cu doroban ii, şi cu siiménii şi cu alte céte. Prinzând şi Costandin-vodă véste, fugit-au din mijlocul lor la Dunăre, împreunându-se cu Siiauş-paşa în vadul Dârstorului, la Strâmba. Iar ei, încă nu le ajunse că ce nebunii făcuse, ci mai adaoseră. Aflară pre unul asémene lor, anume Hrizea sin Dumitraşco ot Bogdănei, ot sud Ialomi a, nebun ticălosul şi făr’ de minte, de-l făcură să le fie domn din mijlocul mărăcinilor. Pre acest Hrize foarte îl iubea Costandin-vodă, şi de taină crediincios făcutul-au boiarin, spătar mare preste toate oştile lui. Iar el să asemănă Iudei, care era lui Dumnezeu mai credincios dentâi şi întingea într-o solni ă cu dânsul, apoi îl vându jidovilor. Aşa şi Hrizea, să arătă întâi domnu-său credincios, iar în taină umbla tot mozavirindu-l şi îndemnând gloatele ca să-l ucigă, şi să şază în locul lui. O, ticăloşii şi nebunii! cum umblară to i rătăci i. Când fu la iunie 17 dni, leatul 7163, sâmbătă, să loviră to i la Şoplea în Teleajen, şi cât clipeala fură birui i de unguri. Căci Dumnezeu nu mai era cu ei într-ajutor. Ci umbla ca nişte oi făr’ de păstor şi de to i huli i şi goni i. Foarte mul i din doroban i şi din siiméni au căzut jos. Zăcea trupurile lor grămadă, unul peste altul, câte 50, câte 100, la alte locuri şi mai mul i. Câ i scăpară să răşchirară, unii în munte, al ii preste Dunăre. Prin toate gaurile să ascunseră. Şi de frică mare, ştiindu-şi vina, şi de umbra lor se spăimânta. Şi-şi lepăda hainele lor cele dărăbăn eşti şi să îmbrăca în fărfene e caliceşti; şi să jura că n-au fost doroban i. De sâmbătă, fevruar 17 dni, începu diavolul a împără i, şi iar de sâmbătă, iulie 17 dni, începu a slăbi. Precum iaste scris, că nu iaste care să stea împotriva lui Dumnezeu. După acéia, sultan Mehmet-împăratul iar au dat domniia lui Costandin-vodă. Şi s-au învârtejit de la Dunăre cu mare cinste la scaunul lui, împreunându-se cu Raco i Gheorghie-craiul şi cu Ştefanvodă la podul Prahovei; lângă Gherghi ă. Şi au şăzut la podul Dridovului 3 zile, de s-au ospătat câteşi 3 domnii, făcând fră ie şi legătură cu jurământ, învârtejiindu-se fieştecare în ara sa. Iar Costandin-vodă au mers la Târgovişte. Şi iar au arătat milă mare asupra tuturor creştinilor şi celor greşi i. Şi i-au iertat de toate vinele lor, numai să să aşeze şi să-şi meargă cineşi la moşiia sa, să-şi dea birul împăratului. Iar ei, ca nişte îndrăci i, nu să mai aşăza, ci umbla tot turbura i. Şi să strânse care de unde era: o dată la Bucureşti, altă dată la Brăila, ca să vie cu armă asupra domnu-său. Iar Costandin-vodă, prinzând véste, trimise ale sale oşti credincioase, şi-i loviră de toate păr ile. Pre unii îi omoria, pre al ii vii îi prindea. Pă iră ca vai de ei, şi încă tot nu să mai aşăza. Ci care dupre unde era, tot să lăuda şi zicea că va veni şi altă vreme, ca să-şi poată izbândi. Fu şi Hrizea spătarul prins la Brăila, şi-l aduseră la mâna lui Costandin-vodă. Pohtindu-l craiul, datu-i-l-au, cu jupâneasă, cu coconi cu tot. Şi aşa pohtise şi el. Datu-i-s-au gazdă bună în Beligrad, şi i-au făcut obroc bun, ca să-i prisosească de toate. Şi avea cinste şi socotin ă den dăstul. După acéstea toate, Raco i Gheorghe-craiul nu şăzu mălcom să-şi ie crăiia şi ara, ci să sculă cu grele oşti ungureşti asupra lui Cazimir, craiul leşesc, să-l scoa ă din scaunu-şi şi să şază el crai. Venitu-i-au şi craiu sfe esc cu 20.000 de oaste; trimisu-i-au şi Hmelenschi, hatmanul căzăcesc, ajutor 15.000 de cazaci; şi Ştefanvodă 2.000. Iar Cazimir, craiul leşesc, şi cu to i domnii, prinzând de véste, numaidecât trimiseră căr i la hanul tătărăsc, curând să vie ajutoriu. Şi Costandin-vodă avea 2.000 de oaste. Şi îndată să ridică însuşi hanul cu mul ime de tătari şi intră în ara Leşască. Fu Raco i părăsit şi de sfe i, şi de cazaci, şi de moldovéni, şi de munténi. Atuncea leşii şi tătarii aflară vréme şi ocoliră tabăra ungurească. Deabiia scăpă Raco i cu pu ini oameni în ara lui. Iar tabăra lui să prăpădi de tătari, care de sabie, care viu, de la mare pân’ la mic, pân’ la 30.000 de suflete. Atunce prinseră şi pre ghineraleşul lor, Chim Ianoş, şi pre Corne Gaşpar, şi pre Beldea Pal, şi pre mul i domni den Ardeal. Iar Hrizea spătarul, pre vreme ce era Raco i în ara Leşască, sau ridicat cu 500 de siiméni, carii era rumâni de neamul dorobăn esc strânşi de Raco i şi lăsa i de pază scaunului, şi războiniceşte au ieşit cu to ii de acolo, trecând muntele aicea în ară pre la mănăstirea ot Bistri ă. Iar Costandin-vodă prinzând véste, trimis-au pre Preda dvornicul Brâncoveanul, şi pre Radul stolnicul Fărcăşanul şi Ivaşco Cepariul, cu oşti gréle. Şi făcură război mare la Târgul Bengăi şi fură birui i siiménii. Câ i n-au pierit de sabie, prinsu-i-au vii. Şi prinseră şi pre Hrizea spătariul viu. Închinându-se boiarii la domnu-său cu slujbă curată, priimindu-i cu cinste, dăruitu-i-au foarte bine. Iar prea Hrizea lau spânzurat la roată cu toate so iile sale. Luară-şi şi ei plată după faptă. Şi făcură o movilă mare la Târgul Bengăi, în siliştea Cincului. Iar doroban ii şi siiménii nu să mai aşăzară, ci văzând slăbiciunea Ardealului şi neputin a lui Costandin-vodă, fiind îndemna i de diavolul, să sfătuiră că cu alt nimica nu vor putea surpa pre Costandin-vodă, numai cu putérea turcilor. Şi mérseră preste Dunăre de să închinară lor şi-l pârâră că iaste hain împără iei şi iaste totuna cu Raco i şi cu Ştefan-vodă. Pârâră pre domnul lor la păgâni, carii niciodată nu pohtesc binele creştinilor. Iuda pâria pre dom-nul nostru Isus Hristos la păgânii ovrei, cum că el să laudă că iaste fiiul lui Dumnezeu, iar doroban ii pâria pre dom-nu-său la păgânii turci. Iuda vându pe Hristos în 30 de talan i, iar ei se vândură robi turcilor în toată via a lor. Ovreii déderă acel chelcig pre un sat a fi de îngropare streinilor, iar ei singuri să déderă mâncare câinilor. Iuda să déde singur spânzurării, iar ei singuri să déderă înecării, că s-au înecat cu totul. O nebunie nespusă, cum că ei sin-guri strică ara! Că nu s-au suferit cu case bune, cu bucate multe, cu pace, cu cinste de la domnul lor, cu slavă de la to i. Nemeri pre Caiiafa tocma în pântece şi muri. Deci tâlhariul şi vinovatul nu să poate ascunde nicăirea, ci vădindu-se păcatul, plată ia den vina lui. Aşa şi ei, au umblat cât au umblat gonind pre dracul, pân’ l-a şi aflat, cu spânzurare, cu în epare, cu tot feliul de mor i. Carele încătro să ducea, Dumnezeu nu-l mai sporea, ci acolo să prăpădea. Pren toate ările zăcea oasele lor, ca unor călcători de jurământ şi de toate poruncile lui Dumnezeu. Ci de ei n-ar fi atâta minune mare, că pentru nebuniile lor au căzut nevoie mare asupra aceştii sărace de ară, precum să va în ălége aici mai nainte. Că deaca au văzut păgânii una ca aceasta, cum iaste pizmă şi împărecheare întru rumâni, socotiră că iaste vrémea să intre întru ei, ca nişte lupi într-o turmă de oi, să-i răsipească şi să-i slăbească din rădăcină. Nu doar că au avut turcii pizmă pre domn, ci mai vârtos pre ei ca să le taie rădăcina, să nu mai fie, ci să umble călcând şi mâncând ara şi luând toată agoniseala ei, ca o grădină făr’ de grădinariu. Ci iată că le-au fost în voie. Ci, adevărat, nu iaste vina lor, ci a rumânilor, că ei singuri i-au pohtit şi i-au şi dobândit, dupre cum zice Dumnezeu: “Cine ce va căuta, va găsi”. Găsit-au dar rumânii foarte bine! Când au fost la ghenar 5 dni, 7166, trimis-au împăratul, sultan Mehmet şi vezirazemul Chiupriuliul Mehmet-paşa de au mazilit pre Costandin-vodă şi au trimis pre alt domn, ce-i zicea Mihnea, încă cu oşti turceşti, cu 30.000. Iar Costandin-vodă, deaca prinse de véste, au trecut muntele la Ardeal cu toată casa lui întreagă şi cu to i boiarii ării. Şi au domnit Costandin-vodă 4 ani făr’ 3 luni, leatul 7166. Iar când au fost la fevruar 17 dni, intrat-au Mihnea aici în ară cu turcii şi cu tătarii, de au robit mul ime de oameni şi au prădat ara povă uindu-i doroban ii şi siiménii pe unde nu ştiia turcii şi tătarii şi pre unde niciodată răută ile n-au umblat. Iar ei, ca nişte draci, îi ducea de robiia şi prăda. O, mare ciudă, că nu s-au auzit din veac ca cineva săşi voiască rău neamului său. Iar ei singuri îşi da muierile lor, şi copii lor şi rudele lor robi în mâinile turcilor. Mihnea acesta au fost de neamul lui grec cămătar. Tat-său l-au chemat Iane Surdul, iar pre dânsul l-au chemat din botez Fran i. Deci izvodindu-se de mic a urma lui Iz-mail, feciorul Agarii, fugit-au de la părin ii lui de s-au dus la arigrad şi s-au curtenit la Kinan-paşa, zicând că iaste fecior Radului-vodă, nepot Mihnii-vodă. Primitu-l-au pen-tru acest nume şi-l inea lângă el foarte bine. Şi aşa au petrecut via a lui la turci, ca la 40 de ani. Şi foarte să arăta credincios turcilor. Şi ca de la inima lor l-au ales şi l-au făcut domn ării Româneşti, înşălându-i că să va turci şi el. Şi gura făgăduia lor acéstea, iar den inimă gândea, deaca va apuca domniia, să să scoale cu armă asupra tur-cilor, să-i bată şi să fie el împărat. Deci cum s-au aşezat aici, în scaun, în Bucureşti, tri-mis-au la boiari preste munte căr i cu jurământ. Şi au venit to i cu jupâne cu tot de s-au închinat lui. Aşijderea şi toată ara. Şi să bucura to i de dânsul şi le părea bine, gândind că iaste credincios turcilor şi el va purta grija ării şi o va aşăza ca să-şi dea haraciul şi să trăiască cu pace. Iar el, fiind în gândul cel dintâi, nu să apucă de aşăzământ al ării, ci îndată începu a-şi face steaguri multe, şi tunuri, şi ierbării multe, şi palangă împrejurul mănăstirii Radului-vodă. Şi să strânseră tot neamul dorăbăn esc, de-i tocmea şi-i aşăza cineşi la steagul lui şi la ceată-şi. Şi începură ei to i a-l lăuda zicând că domn ca acesta n-au mai venit în ara Rumânească, în elept şi vrednic şi iaste ca un sfânt. Mazilit-au pe Gheorghie Ştefan-vodă den ara Moldovei şi au pus pre Gheorghie Ghica-vodă să fie domn în locul lui. Iar Ştefan-vodă au trecut în ara Ungurească cu toată casa lui întreagă. Şi nu după multă vréme s-au învârtejit Ştefan-vodă iar apoi cu ungurii şi cu lefegii, ca să scoată pre Ghica-vodă din scaun şi să fie el domn. Iar Ghicavodă deaca au prins dă véste, au strâns toate oştile câte s-au împrilejit şi lefegii, trimi ând cu dânşii pre fiu-său, Gligoraşco-vodă, de i-au ieşit înainte la Târgul Frumos şi l-au lovit la Strungă, de au făcut război foarte tare. Şi cu voia lui Dumnezeu fost-au izbânda lui Gligoraşcovodă. Şi au căzut mul i den unguri, făcându-se o movilă mare de trupurile lor la Strungă. Iar Ştefan-vodă de-abiia au scăpat în ara Ungurească cu pu inei oameni. După aceasta poruncit-au împăratul vezirazimului Chiupriuliul de au purces cu oşti gréle asupra lui Raco i în Ardeal. Şi au poruncit şi hanului de au mers cu mul ime de tătari şi Ghica-vodă cu moldovénii şi cu munténii, ca să treacă to i la Ardeal împreună. Atuncea Mihneavodă spu-sese boiarilor de taină, cum va să taie pre turci. Iar ei, ticăloşii, numai ci încremeniră şi să mirară, cum va să fie aceasta, răspunzând: “Doamne, bun lucru ar fi acesta! Iar noi ne temem că nu vom putea plini desăvârşit, ci numai vom zădărî şarpele şi ne va înghi i cu totul. Căci noi suntem o ară mică şi făr’ de oameni, neputincioasă şi făr’ de ajutor de nici o parte. Iar turcii sunt putérnici, mari şi biruiesc toată lumea, de la răsărit pân’ la apus.” Atuncea Mihnea s-au tulburat în firea lui şi cu mânie mare le-au răspuns zicând că sunt fricoşi: “Şi cu voi nu voi face nimic, numai să mérge i cu mine pân’ la Teleajen, şi de acolo vă voi lăsa de ve i mérge la casele voastre. Iar eu am cu cine tăia turcii. Atuncea boiarii să mai bucurară. Şi purcése Mihnea-vodă cu boiarii şi cu toate oştile şi, dupre ce ajunse la Şoplea, în Teleajen, chemă pre to i căpitanii lui şi pre toată oastea, de-i jura şi le porunci să meargă să taie pre turci. Iar ei deaca să dăspăr ea de el, îl suduia şi zicea că nu să vor învrăjbi cu turcii, că sabiia împăratului iaste lungă, şi hanul cu tătarii încă soséeşte. Deci Mihnea, văzând că nu va face nimic, făcu meşteşug, de purcése cu toate oştile să treacă muntele şi să să împreune cu ungurii. Când ajunse la Ceraşi, iar boiarii şi oştile pricepură de meşteşugul Mihnii, ce va să facă. Ci îndată-l părăsiră to i şi să învârtejiră înapoi cu tunuri cu tot, până să apropiiară de tabăra turcească. Iar boiarii mérseră la paşa, al ii într-alte păr i să răşchirară. Mihnea rămase cu pu ini oameni, cugetând ce va face: fugi-va preste munte? Tătarii şi turcii l-au luat pre dănainte. Tot iaste pierit. Ci ş-au luat capul a mână şi s-au învârtejit şi el, de au mers la Cadâr-paşă. Făgăduindu-i bani mul i, tocmitu-ş-au lucrul. Şi ş-au făcut pace şi cu hanul aşijderea. Bănuind şi pe o seamă de boiari, cum ei să-i fie făcut acea sminteală, şi îndată omorî pre Pârvul cel-vistier şi pre Istratie velpostelnic, i Preda Bârsescul velagă şi pre Vintilă căpitan de roşii şi pre Badea vătaf de puşcărie. Şi au trimis pre Dinca vel-armaş, sârbul, de olac, de au omorât pă Preda Brâncoveanul vel-ban în casele domneşti în Târgovişte, nefiind vinova i nimic. Atuncea, pre acea vréme, era şi Costandin Cantacuzino staripostelnicul, cu toată casa lui şi cu gineri-său, Pană Filipescu biv-velspătar, iar cu casa lui, la satele lor de la munte, pre apa Praovei, den porunca Mihnii, lăsa i cu voia lui şi cu carte iscălită cu mâna lui, ca să şază ei acolo, să să odihnească cu bună pace, nebântui i de nimeni. Numai au pohtit pre 2 coconi ai lui Costandin postelnicul, anume: Drăghici logofătul i Şărban postelnicul, ca să să afle lângă dânsul, cu slujbă dreaptă, precum s-au şi aflat. Că pre Drăghici logofătul l-au trimis cu solie la Ardeal, iar Şărban postelnicul nicicât de lângă dânsul nu să dăzlipiia. Déci fiind Mihnea obidit pre o seamă de boiari, gânditau să nu fie acel lucru şi în ştirea lui Costandin postelnicul şi a ginerisău, Pană spătariul. Ci cu mare taină au poruncit la Odor căpitanul de au mers cu târgoviştenii şi cu to i plăiaşii Ialomi ii, să prinză pre aceşti ce scriu mai sus. Şi neştiind nimic de acéia, lovitu-i-au fără véste, mar i diminea a, av-gust 16 dni, 7166. Gonitu-i-au pre to i mun ii Praovei, 2 zile şi 2 nop i, pân’ le-au dăşchis Dumnezeu calea şi au scăpat în cetatea Braşovului cu jupânese, cu coconi, cu to i. Şi nici pre unul n-au prins. Văzând aceşti boiari atâta nebunie a Mihnii-vodă por-nită asupra lor, socotiră că nu vor putea trăi în zilele lui. Ci au trecut în ara Moldovei cu totul. Şi au dat véste şi fie-său, lui Şărban, de au fugit de la Mihnea când era tabăra la Sibiiu, şi s-au curtenit la Ghicavodă. Iar Mihnea, deaca au în eles că au fugit aceşti boiari, foarte sau întristat. Atuncea au luat turcii cetatea Enăul, şi Caravansebeş, şi Logojul. Şi multă pradă şi robie au făcut în Ardeal. Iar după ce au isprăvit acolo, venit-au şi Mihnea în ară, în scaunul Bucureştilor. Şi ce gândise asupra turcilor nu să mai părăsise, ci mai vârtos să întărise. Strângând oşti de iznoavă şi cu meşteşug mare, 2 lucruri de taină făcea: cătră Raco i Gheorghie-craiul scriia căr i să vie oşti ajutor, ungurii, iar cătră turci plecăciune mare făcea. Şi lua bani împrumut de la turci mari din arigrad şi dupre marginea Dunării. Şi încă i-au chemat cu rugăciune, de au venit la dânsul aici în ară. Şi au strâns turci mul i, unii saragéle, al ii délii, al ii beşlii, al ii siimeni. Şi aşa-i socotea şi-i cinstea, cât credea într-însul ca în Mahomet. Atuncea Mihnea foarte să înăl a şi să trufiia. Şi trimise pâră grea asupra lui Costandin postelnicul şi a gineri-său, Pană spătariul, cum sunt haini împără iei şi umblă amestecând ările. Şi au venit to i boiarii de s-au închinat lui, iar el numai n-au vrut să vie. Şi dupre pâra lui, trimise Chiupriliul 2 capigii, de au luat de la Moldova numai pre Costandin postelnicul, de l-au dus la viziriul. Iar gineri-său Pană au rămas. În elegând Mihnea-vodă de aceasta, trimis-au pre Col ea clucerul Doicescul i Nicola Sofiianul şi cu al i boiari şi cu mul i bani, ca să-i dea viziriului, să omoare pré Costandin postelnicul. Iar el ştiinduse drept, nimic nu s-au ferit, ci au ieşit de fa ă la divanul împărătesc, de s-au pârât cu acei boiari ai Mihnii-vodă, de fa ă, înaintea vizrului, jăluindu-se că nu iaste hain împără iei. Că întâi el au mers la Mihneavodă, dându-i şi boierie, să fie logofăt mare. Iar apoi, cunoscând ficleşugul lui, ce va să facă asupra împără iei şi, văzând că au făcut moarte boiarilor ării, de mare frică, au fugit la ara Moldovei. Şi îndată rămăseseră acei boiari ai Mihnii de judecată şi fură scoşi din divan cu mare ruşine. Iar Costandin postelnicul de la Dumnezeu fu izbăvit din moarte. După aceasta, nu multă vreme trecând, Mihnea fiind îndemnat de dracul, iar au abătut de ş-au tăiat boiarii, câ i au mai rămas, anume: Radul vel-vornicul, Cândescul cu 2 fra i ai lui, Negoi ă, i Moisi, i Udrişte vel-spătarul, i Diicul Buicescul vel-clucerul, i Radul Fărcăşanul velstolnicul, i Danciul Pârâianul vel-postelnicul cu fie-său Preda logofătul, i Badia Comâneanul vel-comis, i Stroe clucerul Bârsescul, i Vasilie Câmpineanul vel-căpitanul şi al i mul i boiari, aruncându-i din casele domneşti jos, cu lan urile în gru-mazi. Iar doroban ii să bucura, şi-i călca cu picioarele şi-şi bătea joc de trupurile lor. Şi nici la bisérică nu-i lăsa să-i îngroape, ci afară prin gunoaie. Iar pre jupânésele lor le muncea şi le lua toată agonisea-la. Acestea le făcea Mihnea, nu doar că era ceva vinova i, ci numai din sfatul lui cel necurat, care era plămădit în inima lui încă mai dentâi, ca să taie pre turci şi să rădice armă asupra turcilor. Deci ştiind că nu-i vor pristăni boiarii, i-au tăiat. Şi nimic n-au folosit. Da-va seama înaintea lui Dumnezeu la vremea înfricoşatului jude ! Pre acéia vréme aduseră tătarii şi pre Kimin Ianăş de la Crâm, de l-au răscumpărat Mihnea-vodă din robie. Deci dupre acéia, nu trecu multă vréme, strânse Mihnea toate oştile. Călărimea o rândui împrejurul târgului Târgo-viştii, iar pedestrimea o slobozi în turci. Şi câ i să aflară acolo, pre to i i-au omorât. Şi aciiaşi trimise oşti la toate vadurile, de arseră Brăila, Giurgiovul, şi prădară tot ce găsiră dincoace de Dunăre, nu numai pre turci, ci pre to i negu ătorii creştini, nu să mai alegea nici de mare, nici de mic, că judecată nu era. Şi alése den neamul dorobăn esc de puse capete mari preste to i. Şi-i cinstiia, şi-i dăruia cu frânghie şi cu haine scumpe. Şi îmbrăca pre doroban i, tot cu haine spahieşti. Şi nădăjduia în ei ca Irodîmpăratul în Irodiiada când tăie capul lui sfeti Ioan Cristitel, pentru dragostea ei. Deci cât folos au avut Irod de dânsa, atâta au avut şi Mihnea de ei. Atuncea împăratul deaca în elése, de năprasnă să umplu de mânie. Şi Chiupriliul vezirazimul, cu to i paşii, mult se mirară cum să schimbă Mihnea den făgăduin a lui şi să făcu hain împără iei, neavând nici o nevoie. Şi încă tot nu credea. Ce trimiseră de olac la Dunăre, să vază. Şi tot aflară aşa. Şi degrab porunci împăratul de să strânseră oştile la Ruşi, fiindu-le cap paşa. Şi făcură pod peste Dunăre, de trecură la Giurgiov. Au tăbărât acolo în târg. Făcură şan mare împrejur. Iar Mihnea încă-şi găti oştile toate. Şi întâi se duse la Rucăr de să împreună cu Raco i la hotariul ării, de făcură legătură şi jurământ mare. Şi să învârteji iar înapoi. Şi orânduiră pre Costandin Şerbanvoievod cu 10.000 un-guri, cap lor Micheş Clemen, şi cu 10.000 de munteni, capete Gherghe dvornicul Băleanul, i Dumitru Sârbul velspătarul, cumnat cu Mihnea-vodă, ca să meargă la Moldo-va să scoa ă pre Ghica-vodă. Şi când fu septembrie 5 deni, leatul 7167, intră Costan-din-vodă în Moldova. Şi sosiră la Iaşi, să loviră oştile cu straja moldovenească. Şi război mare fu lângă târg. Şi fu moldovénii birui i de oştile lui Costandin-vodă. Şi răzbindu-i, unii să închina lui, al ii să duseră la domnul lor, Ghica-vodă, preste Prut la To ora. Şi aşa viind véste, s-au pogorât Ghica-vodă cu to i boiarii lui şi cu toate jupânésele în jos spre Prut, pân’ la Tighenea. Acolo s-au împreunat cu cal-ga-sultan, cu oşti tătărăşti, ca 20.000. Şi den porunca împăratului, merse asupra lui Costandin-vodă. Şi avură război mare din josul târgului Iaşilor. Şi cât clipeala fură birui i ungurii şi munténii de tătari. Şi intrară în ei ca lupii în oi, de-i răspândiră, şi-i noroiră în Bahlui. Tăiară pedes-trimea toată, ca 2.000, şi călărimea aşijderea, şi-i robiră din dăstul. Iar câ i scăpară prin codri, îi omoriia moldové-nii. De aciia au scăpat Costandin-vodă cu pu inei oameni. Iar pre Gherghe dvornicul Băleanul îl cuprinseră acolo viu, şi-l duseră rob la Crâm. Iar Raco i încă trimise ajutor Mihnii pre Gaud, căpitanul ném ilor, cu o seamă de unguri, iar cu altă seamă de oaste să duse Raco i la Ha ag, aşteptând pre turci, să să bată acolo. Mihnea încă purcése den Târgovişte asupra turcilor. Şi când sosiră la Frăteşti, ieşiră o seamă de turci din tabăra lor şi să loviră în lunca Giurgiovului. Iar Gaud cu ungurii lovi-i fără véste şi foarte rău i-au tăiat. Şi câ i scăpară, i-au gonit pân-în tabără. Turcii să îngrijară foarte. Iar peste noapte, veni veste neagră Mihnii, că au bătut turcii pre Raco i-craiul, şi pre Costandin-vodă tătarii aşijderea. El încă să spăimântă rău. Şi socoti că nu va face singur nimic. Că turcii era mul i şi tătarii încă venea cu Ghica-vodă. Ci să învârteji înapoi cu multă grijă, pân’ sosi la Târgovişte. Deci el acolo gândise să şază pre loc şi să să bată cu turcii. Iat doroban ii şi alte oşti să sfătuiră să-l închiză în cetate şi să-l dea turcilor. Mihnea, deaca prinse de véste, cu mare meşteşug să împăcă cu doroban ii dându-le şi bani mul i. Noapte-l sloboziră, de au fugit preste munte. Şi acolo îşi sfârşi via a lui, cum au fost mai rău. Şi au domnit Mihnea-vodă 1 an şi 9 luni. Iar turcii şi tătarii intrară în ară, de o robiră şi o prădară foarte rău. Şi puseră domn pre Ghica-vodă la no-iemvrie 20 deni, leatul 7168. Şi să întoarseră înapoi cu multă pradă. Iar Ghica-vodă, deaca s-au aşăzat la scaun, în Bucureşti, trimis-au poruncă în ară ca să strângă cine va fi rămas şi să-şi meargă cineşi la moşiia lui, să să apuce de hrana lui şi să-şi dea haraciul împăratului. Şi arăta milă mare asupra săracilor şi le făcea judecată dreaptă. Niminea nu să întor-cea obidit de la divanul lui. Aşijderea şi slujitorilor le făcu căutare. Şi câ i ziseră că sunt robi i, săraci, fugi i, mor i, pre to i îi scoase de la catastih. Şi celor ce rămaseră le déde scădere din dăstul. Şi iertă pre to i greşi ii. Şi când au fost vrémea haraciului, pus-au pre to i să-şi dea după obicéie. Iar când au fost la april 26 deni, 7168, venit-au la Ghica-vodă véste cum vine Costandin-vodă cu ungurii, pre la Câinéni, aicea în ară. Şi numaidecât s-au sculat cu to i boiarii ării şi cu toate jupânésele lor şi cu to i coconii lor de s-a dus la Giurgiov. Iar Costandin-vodă au intrat în Bucureşti, mai 1 deni. Şi s-au adunat to i doroban ii şi siiménii lângă dânsul. Şi veniră şi din roşii şi din toatele cétele, ce să închinară lui. Şi să apucară iar de ho iile lor céle obiciuite, stricând şi jefuind bucatele boiarilor şi tot ce găsiră. Şi făcură şi alte nebunii multe. Că veniră fără véste de loviră pre Ghica-vodă la Giurgiov, pre în vărsatul zorilor. Şi carii cum putură scăpară, unii în cetate, al ii în şăici, al ii în prund, mul i s-au înecat; pre mul i i-au şi prins afară. Şi ce aflară, luară, cu jahul, tot. Şi iar s-au învârtejit înapoi, la Bucureşti. Deci îne elegând împără iia de atâta nebunie ce fac rumânii, şi îndată porunci la turci şi la tătari să le vie în ară să o robească şi să o prade. Iar Ghica-vodă, în elegând de aceasta, şi cu boiarii dimpreună, ei trimiseră căr i la împără ie şi la viziriul, cu lacrăme şi cu plecăciune, ca să nu mai trimi ă oştile pre robie, ci numai să gonească duşmanii afară din ară. Deci atunce să milostivi şi trimiseră pre Geani Aslanpaşa şi pre Chinan-paşa cu oştile turceşti şi pre Ac Mârzea cu tătarii. Şi veniră la Giurgiov de să împreunară cu Ghica-vodă. Şi când fu la mai 21 deni, au purces să meargă la Bucureşti. Iar Costandin-vodă prinse de véste şi au fugit cu mul i din munténi şi la mai 25 deni, au trecut muntele, şi a pribegit în ara Căzăcească. Iar doamnă-sa au rămas în ara Ungurească. Iar Ghica-vodă s-au aşăzat a fi domn iar la scaun în Bucureşti. Iar Geani Aslan-paşa şi cu Chinan-paşa şi cu Ac Mârzea s-au înturnat cu mare cinste şi cu dar bun şi au trecut în ara Ungurească pre la Ruşava, împreunându-se cu Budum-paşa şi cu Seedi-paşa. Făcut-au război mare cu Raco i-craiul, din jos de la Clujvar, pre apa Şomuşuiului. Care război, zic unii, fa ă la fa ă, nici puşcă, nici tun n-au slobozit, numai sabie la sabie. Ci tot fu izbânda turcilor, că era mul i, ca 40.000, iar ungurii pu ini ca 8.000. Atunci Raco i vitejaşte au pierit, că numai cu sabia goală au intrat în mijlocul turcilor şi au tăiat pre un paşă mare şi pre mul i turci. Şi învârtejindu-se, unii l-au lovit în cap cu sabiia, al ii l-au împus în spate cu giudélele. Şi încă aşa rănit fiind, tot au scăpat. Şi fiind biruit, fugit-au pân la Oradiia Mare şi acolo au murit. Şi fu dus la moşiia lui, la Patoc, şi acolo s-au îngropat. Iar turcii ocoliră Oradiia Mare şi o bătură 40 de zile şi o luară cu totul. Iar Ghica-vodă fiind domn ării Rumâneşti, porunci să-şi dea fieştecare birul, să să plătească de haraci. Iar ei ca nişte oameni nebuni şi dăzmetici, să trăgea fieşcarele şi să ascundea, şi nu vrea săşi dea birul după obiceaiu, gândind domnului lor cum era şi învă a i. Deci trecând vremea haraciului, fu scârbit vezirazimul Chiupriuliul, şi când fu la septemvrie 1 deni, leatul 7169, trimis-au pre gineri-său Mustafa-paşa de la Silistra şi au intrat în Bucureşti fără veste şi au luat pre Ghica-vodă din scaun şi l-au dus la Poartă şi l-au mazilit, prepuindu-i că n-au fost vrednic să-şi tocmească ara şi să-şi trimi ă haraciul la vréme. Şi au domnit Ghica-vodă luni 9 şi zile 10. Atunce, pre acea vréme, era împără iia la Odriiu. Şi s-au întâmplat de au fost acolo şi Costandin Cantacuzino postelnicul, însă chemat de vizirul, ca să-l întrebe de zabava haraciului, cum au fost. Şi-l pedepsea zicând că au făcut Ghica-vodă şi rumânii ruşine împăratului de n-au adus haraciul la vréme; şi cum împăratul biruiaşte de la răsărit pân’ la apus, şi nu iaste altă ară mai rea dect ara Rumânească, că nu apucă o nebunie să să potolească, alta rădică. Atuncea Chiupriuliul vezirazimul foarte rău s-au mâniiat, poruncind gineri-său, lui Mustafa-paşa, să vie aicea în ară el domn (adecă paşă). Şi rândui 4.000 de turci să vie cu dânsul. Şi au poruncit să omoare pre Ghica-vodă. Iar Costandin postelnicul, bunul creştin şi vrednic de slujbă, el deacă în elese de aceasta, mult plânse şi să văieta pentru săraca de ară, cum să-şi piarză légea, şi sfintele bisérici să să facă meceturi turceşti. Şi-şi căuta ajutor într-o parte şi-ntr-alta, şi pre nimenea nu-şi găsia, făr’ cât pre cel mare, putérnicul domnul şi Dumnezeul nostru Isus Hristos, carele au izbăvit pre izrailténi din mâna lui faraon, şi pre Noe din potop şi pre Lot din Sodom, şi pre David din mâinile lui Saul şi pre tot neamul omenesc i-au răscumpărat cu sângele lui şi i-au scos din mâna diavolului. Aşadar întări şi inima robului său Costandin postelnicul, şi vitejaşte, cuteză de intră tocmai la viziriul. Şi cu mare groază deşchise buzele lui, şi cu multe lacrămi i să ruga ca să să milostivească încă o dată pre ara Rumânească, să le iarte greşalele, prinzându-se tare că nu vor mai face ce au făcut, ci va da haraciul împăratului la vrémea lui şi ce-i va fi porunca vor face. Şi multe ca acestea zicea. Şi-i aducea aminte în tot chipul. Atunce déde Dumnezeu de-şi conteni viziriul mâniia şi îndată opri pre gineri-său, Mustafa-paşa, să nu vie aicea. Şi pentru voia lui Costandin postelnicul, au iertat pre Ghica-vodă de moarte şi pre ara Rumânească de a lor greşală. Că pre acel Costandin foarte-l avea Chiupriliul iubit, căci îl alese că grăiaşte drept, şi ine cu raiaoa împăratului şi pohtéşte bine săracilor. Avut-au săraca de ară noroc pentru acel om bun, carele sta în toată vremea pentru binele ei, şi-l durea inima de creştinătate şi de pământul ării, ca să nu-l piiarză. Că şi el era moşnean într-însa, cu case şi cu olate, ca şi al i boiari. O mare ciudă făcu Dumnezeu cu ara Rumânească, că o scoase din mâinile păgânilor şi biséricile le mântui de legea lui Mehmet, şi-i trimise mare bucurie. Lăudat să fie numele lui în véci! După acéia viziriul porunci lui Costandin postelnicul să aleagă pre cine va fi voia lui să-l facă domn ătii Rumâneşti. Şi au lăsat pre credin a lui şi domniia, şi ara ce-i va fi voia lui să facă şi să tocmească. Atuncea în elegând domnii greci arigrădéni, cădea la picioarele lui şi-i făgăduia bani mul i şi-l ruga ca să facă pre unul dintru ei domn. Iar el, ştiind că sunt greci avani şi încărca i de datorii, nici unuia nu i-au făgăduit, iar pentru binele ării, ca să nu o prade şi să o jăhuiască, cum sunt ei învă a i. Deci fiind acolo şi Gligoraşco, sin Ghicăi-vodă, prinzând de véste, mers-au el singur de au căzut la Costandin postelnicul cu multă rugăciune, ca să-l facă domn, făgăduindu-se că-i va fi ca un fiiu bun, şi ce-i va zice, va face. Costandin postelnicul i-au luat credin a şi să făgădui să-l facă domn, socotind că au născut la Moldova şi acolo au crescut, şi cum el va şti rândul ărâi, şi-i va fi milă de săraci. Şi-l jură pre sfânta evanghelie şi-i făcu zapis cu mare legătură, cu a lui mână scris, ca să-l aibă ca pre tat-său şi să-l cinstească cumsăcade, măcar că Costandin n-au pohtit de la el nici să-i dea boierie, nici nimic, fără pace la casa lui să aibă. Şi aşa făcând legătură, numaidecât l-au dus la viziriul, de i-au sărutat mâna, de domnie. Şi au purces cu agă şi cu steag, de au venit aicea în ară, dăscălecând în Caracal, joi în zioua lui Sfeti Nicolae, dechemvrie 6 deni, leatul 7169. Văzând Dumnezeu atâta nebunie ce făcuse rumânii şi cum nu să mai întorc să-şi plângă păcatele şi să facă pocăin ă, nu se mai putu răbda, ce trimise judecată şi caznă. Întâi robiia, a doao ciuma 3 ani, a treia foamete mare în 2 ani, a patra multe boale şi nevoi gréle, şi în tot chipul de bube. Dumnezeu au secerat de tot feliul de oameni, iar ca la ceata doroban ilor, nici la unii. Ales la 2 oraşă, Târgoviştea şi Bucureştii, făcându-se moarte nespusă. Că, adevăr, la acéste 2 târguri era spurcăciuni multe de voie şi asemănară Sodomului şi Gomorului. Iar plată încă luară. După aceasta şi Gligorie-vodă găsind o ară răsipită şi plină de nevoie, mai vârtos îngreuia i de păgânii turci, pentru vina lor ce au făcut, cerşind de la ei unii bani, al ii bucate ce jăhuise, al ii datoriile Mihnii-vodă, al ii una, al ii alta. Ci să mira ce va să mai facă şi cu ce va să să mai lupte. Că ei ca nişte lei căsca gurile să-i înghi ă pre to i, fiind ara plină de nevoie şi de sărăcie. Însă mijlocul tot nu-l da, ci cât putu sili pentru creştini. Şi să lasă pre sine în toată lipsa. Şi chemă pre to i boiarii ării, poruncindu-le ca ce s-ar strânge din ară, venitul tot să-l dea turcilor, ca doar va izbăvi Dumnezeu pre săraci încă de acest rând. Cine au fost zurba, de au hiclenit pre domnii lor şi au făcut ării rău în zilele lui Gligorie-vodă, ş-au dat cone ul. Ca şi slugile lui Davidîmpărat, care-l suduia şi-l ficlenea; apoi luară plată de la fie-său, Solomon. În zilele lui, au dat Dumnezeu de au iertat toate boalele şi nevoile ce era în ara Rumânească. Şi s-au făcut pâine, şi miiare şi vin mult, şi s-au dăşchis toată hrana săracilor. Domnit-au Gligoraşco tot bine şi cu pace, pân-au murit vizirul cel bătrân şi au pus împăratul pre un fecior al lui ce i-au zis Chipriuliul, să fie vezirazim în locul tătâne-său. Acesta să rădică cu oaste turcească de au mers asupra ării Ungureşti de Sus. Şi au poruncit de au mers şi Dabija-vodă, domnul moldovenesc; şi Gligoraşco-vodă, domnul muntenesc, încă au purces la iuli 20 deni, leatul 7171. Bătutau cetatea ce-i zic Uivarul zile 43, şi o au luat turcii. Şi au mai luat împrejur şi alte cetă i, şi sate şi coştée, şi au robit şi au ars ara Ungurească foarte rău. Mers-au cu Gligoraşco-vodă în oaste şi 3 feciori ai lui Costandin postelnicul, anume Drăghici velpăharnicu, i Şărban vtori logofăt şi Costandin vtori postelnic. Şi slujiia foarte cu dreptate şi cu credin ă mare. Iar tatăl lor era aicea în ară, la casa lui, precum să făgăduise Gligoraşco-vodă când au luat domnia. Diavolul, pizmaşul neamului omenesc, văzând pre Costandin postelnicul că să porneşte spre fapte bune, făcând multe milostenii întâi pre la mănăstiri, pre la săraci şi pre streini şi priimiia şi-i căuta şi Dumnezeu încă-i ajuta şi-i adăogea în toate casa lui cu tot binele sfân ii-sale. Iar diavolul tot îl cerca, dupre cum îi iaste obiceaiul lui, să-l prinză în clucsa lui. Şi nicicum nu putea de el să să lipsească. Atuncea diavolul găsi 2 vase réle: unul rumânesc, altul grecesc, anume Stroe vornicul Leurdeanul şi Dumitraşco velvistierul arigrădeanul. Aceştea era lăsa i de Gligorie-vodă ispravnici, să păzească scaunul domniei. Iar ei făcură sfat drăcesc în taină cu doamna Mariia a lui Gligorie-vodă şi trimiseră căr i de olac la Gligorie-vodă în oaste, făcând pâră mare asupra ticălosului Costandin, cum el umblă pre la turci pre marginea Dunărei, de-l pâraşte că iaste hain şi cum nu bagă în seamă pre doamnă-sa şişi bate joc de ia şi cum opréşte ara să nu dea bir. Şi atâtea prihăni multe au scris. Şi Costandin nimic de celea n-au fost vinovat, nici n-au ştiut nimic. Deci întorcându-se Gligorie din oaste, iar Stroe vornicul încă mai cu deadinsul îi scriia, de împrospăta pâra. Şi-l învă a să nu grăiască nimic cu Costandin, şi cum va sosi în scaun să-l omoare fără véste. Deci Gligoraşco îşi întoarse firea şi crezu pre Stroe dvornicul şi pre Dumitraşco. Binele ce-i făcuse Costandin îl uită şi jurământul călcă. Şi cum sosi în scaunul lui în Bucureşti, îndată îl apucară acei 2 draci cu gura şi-l puseră la cale rea şi spurcată, cum puse şi céle 2 mărturii mincinoase pre Pilat, ce ucise pre domnul nostru Isus Hristos. Aşa şi ei făcură pre Gligoraşco de trimise doroban ii la casa lui Costandin postelnicul. Şi fără véste, din aşternut l-au luat de l-au dus la sfânta mănăstire ot Snagov. Era sâmbătă spre duminică, dechemvrie 20 deni, în ziua de Sfeti Ignatie bogonose , leatul 7172. Şi acolo au stătut la dumneziiasca liturghie tot în genunche la sfintele icoane. Fiind gata, s-au pricestuit trupului şi sângelui dom-nului nostru Isus Hristos. Iar când au fost seara, pre la cină, l-au omorât în trapezăriia mănăstirii. Iar Gligoraşco-vodă, deaca-i spuseră că l-au omorât, iar el atunce s-au deşteptat şi au zis părintelui Ştefan, mitropo-litul şi tuturor boiarilor, că n-au ştiut când l-au omorât şi cum au fost adormit, căinduse şi plângând de moartea lui Costandin. Şi blestemă pre Stroe, şi pre Dumitraşco, căci ei l-au îndemnat de l-au omorât, nefiind nimic vinovat. Aşa s-au căit pentru moartea domnului nostru Isus Hristos şi Iuda; dar nimic n-au folosit, ci au luat plată matca focului. Şi aceştea încă o vor lua, precum zice la sfânta evanghelie: “Cum a i judecat, aşa vi să va judeca, şi cum a i măsurat, aşa vi să va măsura”. Iar trupul lui Costandin l-au rădicat jupâneasa lui, Ilinca, şi coconii lui: Drăghici, Şărban, Costan-din, Mihai, Matei, Iordache şi cu mare cinste duseră-l la mănăstirea lor ot Mărgineni şi acolo îl îngropară, făcându-i-se pogrebaniia şi pamete mare cumsăcade. O, diavole, răul pizmaş neamului omenesc, cum prelăstişi pre Gligorie-vodă de omorî pre Costandin fără judecată, fără vină nimic? Iar ara toată plângea pre Costandin postelnicul, că au pierdut un stâlp mare, care au sprijinit toate nevoile ării. Plângu-l şi săracii, că ş-au pierdut mila; plângu-l carii au avut de la el multă căutare; plângu-l şi păgânii, şi creştinii, şi toate ările care l-au ştiut şi carii nu l-au ştiut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multă în elepciune şi bunătate ce făcea în toate păr ile. Şi de la cine fu acea moarte necuvioasă? De la Gligoraşco, pre carele l-au făcut domn, şi l-au cinstit şi i-au slăvit numele; de la Stroe Leurdeanul, pre care l-au scos de 2 ori din moarte, şi încă i-au fost şi cuscru, că au inut pre fata lui un fecior a lui Costandin, anume Şărban; de la Dumitraşco, că i-au fost nepot de văr premare şi căci l-au crescut în casa lui, şi l-au inut ca pre feciorii lui şi l-au boierit. Unii ca aceştea să fie de 3 ori anathema! Iar când au fost la mesi a mai 9 deni, 7172, iar au poruncit de la împără ie de au purces Gligoraşco în oaste, al doilea rând, iar acolo, la Uivar. Şi de acolo au mers la Husiin-paşa al Budii, şi cu Dabija al Moldovei, de au bătut cetatea Leva. Şi nimica nu i-au stricat, că i-au venit ajutor oaste nem ească, fiind cap Zuza. Şi s-au bătut cu ei la iulie 9 deni. Şi fu izbânda ném ilor, luând de la moldovéni şi de la munténi toate corturile şi tunurile, carăle cu bucatele, ca 3.000-4.000, toate câte cu 8 boi; numai ce scăpară cu trupurile. Să povestim şi de Costandin, ce era la Gligoraşco-vodă velpăharnic, sin Radului armaşul Vărzariul, fiind şi el amestecat în sângele lui Costandin postelnicul, precum era învă at la tată-său. Că, adevăr, cum nu poate face den mărăcine strugure şi din rug smochine, aşa nu să poate face din neamul rău, bun; ci din varza cea rea, ce-i zic morococean, au ieşit fie-său şi mai morococean el. Că au luat acolo, la acel război plată, căzând într-o tină, tins, ca un câine ucis. Sămân a acestor nelegiui i şi îndrăci i s-ar cădea, ce ar fi parte bărbătească, să să scopească, ca să nu mai răsară muştar şi ardei, ci să să topească şi să să concenească. Atuncea au pierit şi Preda vel-logofătul Bucşanul şi Ivaşco Cepariul şi al ii mul i. Că pre sfaturile lor céle réle puseră ara, pentru că se făcea so i şi priiateni cu streinii şi-i învă a să omoare boiarii cei buni şi în elep i, ca să poată da jaf ării. Doamne, judecă-i cu matca focului! Iar Gligoraşco deaca veni de la oaste şi al doilea rând, la august 7172, şi lui încă-i trimise Dumnezeu judecată, că se bolnăvi un cocon ce avea, foarte rău şi făcea grozăvii multe. Că era mic, înfăşat, iar el sărea ca unul de 30 de ani şi tot ipa şi zbiera ca caii, până-şi déde duhul. Şi-l îngropară în bisérică la Mihai-vodă. Iar Gligorie-vodă încă să întristă şi tot să căia de moartea lui Costandin. Şi pier-du mintea şi sfatul, cât nu ştiia ce face, ci umbla, tăvălin-du-se din zi în zi. Iar când fu leatul 7173, iar Gligoraşco temându-se de turci să nu-l prinză pentru vina lui ce au făcut de au fugit cu oştile de la Leva, el s-au sculat cu doamnă-sa dănpreună de au fugit în Ardeal şi au trecut în ara Nem ească, de şade acolo. Şi s-au făcut papistaş. Şi au domnit ani 4 fără 2 săptămâni. Aicea semnăm povéstea a unor boiari răi, ce au fost în zilele lui Matei-vodă, anume: Ghinea vistierul, ce i-au zis ucala şi Radul armaşul, ce i-au zis Vărzariul. Că dom-nind Matei-vodă foarte bine şi cu pace şi făcând multe bunătă i, pân’ la 16 ani din domniia lui, precum scrie înapoi, la a lui istorie, iar diavolul neiubitoriul de neamul omenesc, cercând, precum iaste obiciuit, ca să strice numele acelui domn bun, găsit-au dar pre acéste 2 vase réle. Că Ghinea era grec, lăcătar, de la Rumele, şi încă de mic îşi dobândi şi această poreclă, ce-i zic ucala, adecă olariu. Că olariul dincătro-i iaste voia, dintracolo-i pune mănuşa. Aşa zicea şi acel Ghine, că încătro-i va fi voia, într-acolo va învârti roata şi va lua plata. Era şi căsătorit aicea în ară, cu casă la sat la Brătişani, pre Olte , ot sud Romana i. Acesta încetişor, spre ascuns, ca un diavol, cerca pre Matei-vodă zicându-i: “Dă i-e voia să faci bani mul i, fă-mă vistier mare, şi vei cunoaşte mult folos, că- i voi face bani mul i şi te vor ferici multe ări”. Atuncea şi Matei-vodă plecă-şi urechea şi-l făcu vel-vistier, dându-i toată puterea în mâna lui. Atuncea el aiave îşi arăta toată răutatea şi să făcu ca un lup, trimi ând în toate păr ile de pradă şi pre mari, şi pre mici, fără nici o dreptate şi făr’ de nici o milă. Şi când era la postul cel mare, nu mergea ca creştinii, la bisérică, ce şădea la gazdă de făcea socoteală banilor şi-i băga în ladă. Şi să lăudă că scrie toată socoteala ării pre o unghie; şi măsură cu cotul în toate păr ile. Décii cu acéste avănii şi drăcii, făcut-au lui Matei-vodă bani mul i, avu ie rea, de Mamon. În loc de slavă şi de fericirea ce să lăuda că va să facă domnu-său, el îl ocărî şi-i strică numele cel bun; asemănându-se Iudii, că el iubi pre argint şi urî pre domnu-său, Isus Hristos. Iară Radul armaşul era de moşie rumân. Şi tată-său era grădinariu de vérze la Ploeşti. Pentru acéia numele său s-au poreclit de i-au zis Vărzariul. O, rea sămân ă au fost, că nu s-au făcut varză bună, ci de mic au răsărit fiiul dracului. Deci cu reaoa a lui slujbă, ce să învă ase încă din copilărie, ajuns-au la Matei-vodă vel-armaş, pre vrémea ce era şi ucala vel-vistier. Acesta era om îndrăcit şi făr’ de ruşine şi iubitor a vărsa sângele oamenilor. Început-au a-şi arăta veninul asupra săracilor, că să lăsa că un şarpe mânios, de muşca pre unii şi pre al ii. Şi pre cine afla că era cu ceva putere, el le arunca prihană şi năpăşti, şi le lua tot ce avea. Nu scăpa de el nici boiariu, nici călugăr, nici negu ător, nici nimeni. Pre unii omora la casa lui şi le ascundea trupurile în gunoaie, iar pre al ii îi purta pren târg, tăindu-le urechile şi nasurile, arunca-i pren ocne. De frica lui îşi lăsa casele şi moşiile, şi fugea. To i ipa şi să cutremura, şi nimenea nu le putea folosi; pu ini scăpa de la el neprăda i, ca de la un pârjol. Că el, ca un drac, numai ce tuşia şi arunca cu buzduganul în sus, şi cine-l auziia să ascundea de glasul lui. Şi fiind el atâta de sângerat, nici pre atâta nu s-au lăsat, ci-l îndemnă dracul de sămănă vrajbă mare, ca un fecior de grădinariu, între Matei-vodă şi între Vasilie-vodă şi între Raco i, craiul Ardealului, zicând cătră unul şi cătră altul multe minciuni şi cuvinte ficlene, pân-i-au prilăstit şi au plămădit pizma mare în mijlocul lor. Şi pentru acéste spurcate ale lui fapte, vărsat-au mult sânge şi robii din dăstul. Şi au căzut asupra acestor 3 ări limbi streine, de le-au călcat şi le-au prădat cum au fost mai rău, precum la istoriia lui Matei-vodă toate sunt scrise. Pentru acéia trimise Dumnezeu la acei 2 oameni răi plată degrab. O, slugi réle ca celea să fie de 3 ori anathema! Că cu al lor sfat rămase domnul cu nume rău şi cu scandelă: şi având avu ie, să răsipi ca prahul. Şi ara încă să pustii. Da-vor seama de toate ce au făcut înaintea înfricoşatului jude al domnului nostru Isus Hristos. DE AICEA ÎNCÉPEM POVÉSTE DE CINE AU VENIT DOMN ÎN URMA LUI GLIGORIE-VODĂ Mers-au to i boiarii ării la împără ie şi le-au dat domn pre Radul-vodă sin Leon-vodă. Şi au venit cu steag şi au şăzut domn în scaun, în Bucureşti, fevruar 12 dni, 7173. Déci fiind împresurat cu multe datorii, căzut-au asupra ării multe nevoi şi grele dăjdi. Şi nu era numai despre dânsul, ci şi grecii încă-i prăda şi-i mânca cu de tot feliul de meşteşuguri, precum sunt ei învă a i. Boiarii încă să nevoia de slujiia în dreptate. ara încă i-au plătit datoriile. El încă au făcut avu ie multă. Grecii, leşina ii, încă i-au săturat. Şi de bani încă s-au îndestulat. Şi au zugrăvit Mitropoliia ot Bucureşti. Iar când s-au umplut 3 ani din domniia lui, venitu-i-au mazilie de la împără ie. Atuncea domnul căzut-au la to i boiarii ării cu multă rugăciune ca să meargă cu el la Poartă, să-l ceară să le fie iar domn, făgăduindu-se cu mare jurământ că va fi bun cu ei şi cu ara şi va scoate grecii din ară, să-i lase numai cămăraş şi cihodar, iar alt grec lângă el nu-i mai trebuie. Cu cuvinte dulci ca céstea au prelăstit pre boiari. Şi l-au luat to i la mijloc, de au purces la Poartă. Încă mai nainte fu trimis Drăghici velspătarul, feciorul lui Costandin postelnicul cel îne elept, mai ales boiariu dintr-al ii şi mai vrednic boiariu de slujbă, ca să-i tocmească lucrul şi să-i aşeze domniia. Că pre dânsu-l ştiia to i paşii şi agalarii şi avea despre ei credin ă mare. Şi până au sosit Radul-vodă cu boiarii acolo, iar Drăghici el aşăzase toate lucrurile; şi bani câ i trebuise de poclonul împăratului şi al viziriului şi al caimacamului, to i îi gătise. Şi peste 5-6 zile sărutat-au şi poala împăratului, şi i-au dat domniia, să fie iar el domn, isprăvindu-se toate lucrurile pre voia lui. Atuncea Drăghici spătarul împreună cu to i boiarii i-au pomenit de greci, să nu-i lase, precum au jurat, mai vârtos pre unul ce-i zicea Necula Sofiialiul, grec de la Rumele şi pre altul ce-i zicea Balasache, grec arigrădean. Aceşti 2 oameni fiind aleşi de răi şi pizmaşi neamului rumânesc, mai vârtos boiarilor, căci nu-i lăsa de tot în voia lor să mânânce şi să prade ara, iar ei, ca nişte draci în elegând, mai rea pizmă puseră şi pre ascunsu-l otrăviră pre ticălosul Drăghici spătarul. Omorându-l acolo, în arigrad, fu adus trupul lui de frate-său, Şerban spătarul, aicea în ară puindu-l în groapă la mănăstirea ot Comana. Mult plâns să făcu pentru Drăghici şi acolo, în arigrad, şi aicea în ară, şi de păgâni, şi de creştini. Şi-l căia to i şi blestema pre greci, căci era un om vrednic ca şi tată-său Costandin; sta tare pentru săraca de ară şi făcea milostenii multe şi căuta de to i săracii şi de to i streinii. O, mare ciudă, cum să leagă toată răutatea de dreptate şi silesc să o surpe; cum şi de acei boiari buni şi în elep i, că-i omorâră cu ficleşugul lor, ca să poată prăda ara! Atuncea grecii cei răi, ărigrădéni, să veseliră şi le părea bine de moartea lui Drăghici, mai vârtos Sofiialiul şi Bala-sache. Aşijderea şi Radul-vodă, fără nici o sfiială începu a încărca ara cu datoriile, luând scule scumpe, împărăteşti şi surgugiuri câte de 40.000 de taleri. Şi bani cu dobândă punea în casa lui. Şi poruncea boiarilor de făcea zapise pre la datornici, să plătească săraca de ară. Grecii, leşina ii, încă făcea ce le era voia. Şi purcése Radul-vodă cu grecii, mai mul i decât întâi, de veniră aicea în ară al doilea rând. Şi să mul i pizma grecilor asupra ticăloşilor de boiari, mai vârtos Sofiialiul şi Balasachie. Atuncea şi Radul-vodă însă să schimbă de bunătă ile ce făcea întâi şi să porni cu rău asupra tuturor, ca să strângă bani. Şi porunci boiarilor să scoa ă biruri grele în ară, zicându-le prihăni, că ei ştiu bine pre ceia ce au bani şi nu vor săi vădească. Iar ei, ticăloşii, tot să nevoia cu slujbă dreaptă, ca să-i umple voia lui. Şi nimica nu folosea, ci încă mai vârtos îi pedepsea, zicându-le că va pune vel-vistier pre Necula Sofiialiul, că el ştie rândul ării şi pre la ce boiari au bani. Că, adevăr, el singur s-au lăudat. O, ce sfat spurcat! şi cum nu-şi aducea aminte de patimile Ghinei ucala şi ale Radului Vărzariul, că cu sfatul lor au ocărât numele domnu-său şi au pus şi via a lor cu groaznică moarte şi ş-au pustiit casele, ca nişte oameni răi şi hicleni ce au fost. Radul-vodă încă nu socotea nimic de unele ca acestea, ci numai îşi pornise firea asupra banilor, pre sfatul unor marghioli ca aceia. Şi întâi să porni asupra sfintelor mănăstiri, că trimise oameni de lua bucatele şi le prăda făr’ nici o dreptate. Luatu-leau şi toate arginturile câte au găsit la dânsele, de le-au topit toate, făcând scări, şi tipsii şi şale ferecate. Atuncea au luat şi 2 inele de aur cu pietri scumpe din dégetele lui sfeti Nicodim, care lăcuiaşte cu sfintele moaştele lui în sfânta mănăstire den Tismana. Şi tot nu să sătura, ci încă, de murea vreun egumen, sau călugăr, sau boiar, sau negu ătoriu, sau jupânése sărace, au măcar fiece om mai prost, el numaidecât trimitea de lua tot ce avea şi le scotea la târguri de făcea cochi-vechi, vânzând haine şi tot ce lua de la unii ca aceia, de le făcea bani şi-i băga în cămara lui. O, ticăloase Radule, cum începuşi a urma obiceiurile păgâneşti şi nu- i aduseşi aminte de cea mare şi groznică judecată a lui Dumnezeu! Că nu-i ajunse cu aceasta, ci făcea sfat în taină cu Sofiialiul şi cu Balasachie, cum, ajungând în iarnă, să prade pre boiari şi să puie în ară nişte semi nemilostive, că nu le ajungea câtu-i mânca ş-i jăhuia grecii. Atuncea şi Stroe vornicul Leurdeanul, ca un om rău şi hiclean, să făcuse so ii cu dânşii şi mai vârtos îi învă a el ca să ucigă o seamă de boiari. Şi le arunca prihani, pârându-i la Radul-vodă că au trimis în ară să se strângă slujitorii asupra lui şi a grecilor. Déci cu acel sfat drăcesc prelăsti pre Radul-vodă. Iar ticăloşii de boiari nu ştiia nimic de acéstea. Şi când au fost la dechemvrie 3 dni, leatul 7177, miercuri diminea a, după ce s-au adunat to i boiarii la curte, iar Radul-vodă cu grecii s-au fost gătit în taină cu siiménii să ucigă pre boiari, sus în casele domneşti. Iar nefiind voia lui Dumnezeu, numaidecât să pricepură boiarii şi grăbiră de ieşiră to i afară din casele domneşti şi alergară la Mitropolie, la părintele mitropolitul Theodosie. Trăgând clopotile, aciiaşi să strânseră to i slujitorii la Mitropolie, jăluindu-se boiarii către dânşii de toate ce li s-au întâmplat. Atuncea şi slujitorii fură to i într-un gând şi strigară că de acum nu vor mai lăsa ei să piiară neamul boieresc, ci să iasă grecii din ară afară, că nu-i pot sătura cu bani. Atuncea to i boiarii, cu mare, cu mic, cu toate gloatele slujitorilor, ieşit-au de la Mitropolie de au mers cu to ii la sat la Cotrăcéni. Acolo făcură sfat mare, socotind că de acum înainte nu vor mai putea trăi cu grecii. Ci să gătiră toată boierimea ării şi cu slujitorii din toate cétele, pân’ la 200 de oameni. Şi purceseră de acolo de să duseră la împără ie, pre vremea când era la Enişer împotriva Critului, făcând la împără ie multă jalbă pentru grecii arigradului, cum ei au spart raiaoa ării Rumâneşti. Atunce în elegând împără iia, poruncit-au cu mare mânie de au scos pre to i grecii din ară cu mare ruşine şi au mazilit pre Radul-vodă. Mergând la casa lui în arigrad, acolo au murit, la cursul anilor 7177. Şi au domnit ani 4. Dat-au boiarilor voie să-şi aleagă domn pre carele vor pohti ei. Atuncea ei cu to ii împreună făcură sfat şi aleseră pre un boier bătrân, anume Antonie dvornecul den sat den Popeşti, ot sud Prahova. Pre acesta-l rădicară şi ziseră să le fie domn, pentru căci îl ştiia to i că iaste om bun şi blând. Şi aciiaşi îl duseră de sărută poala împăratului şi a Mustafa-paşii, caimacamul. Pre acéia vréme au luat turcii cetatea Candiei de la Frânci. Iar Antonie-vodă, cu to i boiarii lui, cu agă turc şi cu steag, au venit în ară şi au intrat în scaun în Bucureşti, mesi a april 9 zile, leatul 7177, în vinerea cea mare a strastiilor. Iar când au fost a doao zi, în sămbăta cea mare a Paştilor, împăr i toate boieriile. Iar în duminica sfintelor Paşti, diminea a, la Hristos văscrese, istovindu-se soborul, afară fiind to i înaintea biséricii, după cum iaste obiceaiul, făcut-au Antonie-vodă mare jurământ împreună cu to i boiarii, câte unul, câte unul, fieştecare puindu-şi mâinile pre sfânta evanghelie, jurând pre puternicul sfântul nume al domnului Dumnezeului nostru Isus Hristos, cum vor sluji domnu-său lui Antonie-vodă, cu dreptate şi cum să lipsească pizma şi mozaviriia şi hicleşugul din mijlocul lor, numai de acum înainte să lăcuiască to i într-o dragoste, ca nişte adevăra i creştini. Iar carii nu vor inea jurământul să fie lepăda i de fa a domnului Dumnezeu şi să fie urgisi i de domnu-său şi încă să pa ă mare nevoie, tocma să guste răi ca aceia şi moartea, ca nişte călcători de lege şi de jurământ. Şi aşa istovind jurământul, to i au iscălit cu mâinile lor la izvodul jurământului. Şi s-au aşăzat domn ării. Şi au început a face judecă i drepte şi a căuta de rândul ării şi al săracilor, carii era năpăstui i şi prăda i fără dreptate. Atuncea şi feciorii răposatului Costandin postelnicul împreună cu maica lor, jupâneasa Elena postelniceasa, văzând că le-au dat Dumnezeu domn bun şi în elept şi judecător drept, n-au mai putut răbda pentru moartea tătâne-său, care au făcut Stroe dvornicul Leurdeanul în zilele lui Gligoraşco-vodă, precum înapoi povestea lui iaste scrisă. Ci au ieşit la divan de fa ă, apucându-se de bâhă, cum nu iaste el nimic vinovat de sângele acelui creştin. Costandin postelnicul, nici au stătut el împotriva lui, să-l omoare, vrând să să ascunză, ca Cain de sângele fră ine-său, lui Avel. Iar Dumnezeu, judecătoriul cel drept, nu l-au îngăduit, că sângele dreptului Costandin nu să putea ascunde, ci striga la cer. Şi au vădit pre Stroe aiave, cu 3 răvaşe scrise cu mâna lui cătră un ho asémenea cu el, Costandin păharnicul Vărzariul sin Radului armaşul Vărzariul, ca să facă lui Costandin postelnicul moarte, iar într-alt chip nu. Déci ca să descopere lui Stroe vina şi lucrul ce au făcut fără dreptate şi fără judecată, ivitu-se-au acele 3 răvaşe şi au căzut în mâna jupânései Elenei şi a coconilor ei, de s-au citit în divanul cel mare. Şi le-au văzut singur Stroe dvornicul, şi n-au mai putut prinde bâha, că era scrise de mâna lui. Atuncea să descoperiră toate minciunile lui cât mărturisi el singur înaintea domnului Antonie-vodă şi a tot divanul mării-sale că au fost lui Costandin pârâş de moarte şi cum au pierit nevinovat nimica, cât să mira to i cine auzia, şi cine-l ştia, şi cine nu-l ştia. Atuncea cunoscură că iaste om rău Stroe şi-l pedepsia şi mari şi mici, şi-l batjocoriia şi muieri şi copii, şi-l suduia păgânii şi creştinii, căci au omorât pre Costandin, căci era de mult folos şi de mare ajutor ării şi căuta săracii şi streinii. Atuncea Antonie-voievod împreună cu părintele vlădica Theodosie, şi cu amândoi episcopii şi cu to i egumenii de pre la toate mănăstirile câte sunt în ară făcură mare judecată. Căutând la sfânta pravilă, aflară să-l omoare şi pre Stroe, ca să ia plată precum au făcut. Şi să déde cu judecată dreaptă pre mâna armaşilor. Iar jupâneasa Elena şi cu feciorii ei n-au vrut, ci s-au rugat la Antonie-vodă să-l iarte de moarte şi să ia cinul călugăresc, că va da el seamă înaintea înfricoşatului jude . Atuncea Antonie-vodă, poruncindu-le, scoaseră-l afară cu răvaşele lui céle de vânzare, de să arătară tuturor noroadelor, ca să-l ştie to i că sau asemănat cu Iuda şi l-au ivit Dumnezeu ca pre Cain. Dupre acéia lau dus la mănăstirea din Snagov de s-au călugărit puindu-şi numele Silvestru, de călugărie. Iar Antonie-vodă domniia foarte bine şi cu pace dăspre toate păr ile şi avea liubov cătră to i boiarii. Iar vrăjmaşul diavolul nu putu răbda, ci-şi află lăcaş în inimile unor boiari, anume: Gheorghe dvornicul Băleanul şi cu gineri-săi Hrizea vistierul, i Staico păharnicul sin Bărcan ot Bucşani, i Radul Ştirbéiu ot Izvor şi cu al ii mai mărun i. Încuibândui-se diavolul în inimile lor foarte tare, întărindu-i cu rău cuget asupra a 3 boiari, carii să afla cu slujbă dreaptă lângă domnusău şi sta pentru ară şi pentru săraci, să nu-i calce streinii, nici să-i prade fără dreptate, anume: Mareş banul, i Radul logofătul Cre ulescul, i Şărban Cantacuzino, vel-spătarul. Deci făcându-se ei o ceată spurcată, noaptea să strângea to i la casa lui Gheorghedvornicul, de făcea sfat şi să învă a cu ce fel de meşteşuguri vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr’ cât zicea că ei tot boieresc la to i domnii, şi cum s-au îmbogă it, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vârtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nop ile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab mérseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurământul sau au făcut lor vrun rău, atunce să pa ă după vina lor. Atuncea Antonie-vodă au ieşit la vel-divan şi i-au chemat de au stătut to i de fa ă. Deci ei, ca nişte oameni răi, alt nu avea ce mai zice, făr’ cât célé ce scriu mai sus. Antonie-vodă văzând dreptatea celor 3 boiari, îndată au mazilit pre cei ce avea dregătorii şi porunci tu-turor câ i au fost la acel sfat spurcat să meargă la ară, să şază la casele lor. Iar alt rău nimic nu le-au făcut. Deci nu multă vréme trecând, iar le-au poruncit de au venit la curte. Şi i-au iertat de toată vina lor şi i-au învă at să se părăsească de ce s-au apucat, să lăcuiască to i întru dragoste; precum sunt jura i, iar cine va călca jurământul, Dumnezeu să-l bată şi trupéşte şi sufléteşte. După aceasta nu multă vreme trecând, veni şi lui An-tonie-vodă mazilie. Şi îndată purcese cu to i boiarii de să duseră la Odriiu, că acolo era împără iia. Atuncea şi Gligorie-vodă încă venise din ara Nem ească, că-l iertase împără iia. Déci fiind acolo şi Hrizea vistierul, i Staico paharnicul, i Radul Ştirbei şi cu toată ceata lor cea dintâi, ca nişte răi hicléni, cu mari meşteşuguri, cu taină la turci au umblat de au stricat domniia lui Antonie-vodă şi cu mul i bani au dres domnia lui Gligorie-vodă. Închinându-se lui to i, făcură sfat drăcesc cătră turci de prinseră pre Mareş banul, i Gheorghe dvornicul, i Radul Logofătul Cre ulescu, i Mihai Cantacuzino spatarul, i Ghe ea clucerul, i Stoian comisul. Iar Şărban Cantacuzino, spătarul au scăpat din mijlocul lor. Şi aciiaşi porunci Gligorie-vodă cu acei răi boiari ai lui Gheorghe dvornicul Băleanul de au prins pre to i fra ii lui Şărban spatarul: Costandin stolnicul, i Matei aga, i Iordache postelnicul. Şi purcéseră cu Gligorie-vodă de veniră în ară la scaunul ot Bucureşti, leatul 7180, mart 20 dni. Iar Antonie-vodă au rămas la arigrad şi acolo s-au prestăvit. Şi au fost domn 3 ani. Să pomenim aicea şi de Stroe dvornicul Leordeanul. Că deaca în elese că au luat Gligorie-vodă domnia şi au căzut acei săraci de boiari la patimă, el foarte să bucură şi îndată-şi lepădă călugăriia şi degrab alergă la Odriiu de să închină lui Gligorie-vodă şi să împreună cu so iile lui, făcându-se părtaş, ca şi întâi. Şi după ce veni la Bucureşti, scoaseră dăjdi gréle în ară. Şi déderă acestor boiari mare strânsoare, fiind unii închişi în turnul dă pre poarta de jos, al ii în temni ă, poruncindu-le să le dea bani sute de pungi, ca să scoată cheltuiala ce au făcut pentru dânşii la turci. Deci ei, de mare frică şi groază, vândutu-ş-au satele, rumânii, iganii şi tot câştigul lor, cine cât au avut, de au dat lui Gligorie-vodă, şi au rămas casele lor pustii. Atuncea şi boiarii s-au înso it cu grecii şi, în taină, fără ştirea lui Gligorie-vodă, apuca pre to i câ i ştiia că au răzimat în casele acestor boiari şi pre toate slugile lor, de-i prăda şi împăr ea banii adins ei-şî. O, ce foc nestâmpărat băga în casele lor! Multe case au pustiit. Că toată pizma lor era mai vârtos ca să surpe casa răposatului Costandin postelnicul. Că nu să sătura de sângele lui, ci şi acum tare să nevoia ca să omoare şi pre feciorii lui. Şi făcură meşteşug, dând turcilor bani, ca să-i aducă de la Odriiu pre Şărban spătarul, ca să-i omoare pre to i deodată. Deci Şărban, crezând amăgeala turcilor, îndată au purces de la Odriiu ca să vie în ară. Iar deaca au trecut mun ii, atuncea, din voia lui Dumnezeu, să întâmpină cu oarecine trimis de maică-sa, spuindu-i să nu vie în ară, că va să-i omoare pre to i. Deci Şărban, în elegând de aceasta, aciiaşi lăsă acea cale şi să învârtejî pre altă cale, prebegind în ara Moldovei, lăcuind la Hangul, în mun ii Ceahlăului. O, mare minune au făcut Dumnezeu şi cu acel Şărban, că l-au scos din calea pierzării şi l-au îndreptat pe calea mântuirii, precum au îndreptat şi pre cei 3 filosofi, carei i-au trimis Irod să ispitească de naşterea lui Hristos, ca să-l omoare, iar sfin iia-lui i-au îndreptat pre altă cale, şi Irod rămase ruşinat. Atuncea Gligorie-vodă, cu răii sfetnicii lui, rămaseră ruşina i. Cât să bucura şi să veseliia de venirea lui Şărban, atâta întristăciune mare căzu asupra lor. Iar când au fost la iulie 15 dni, leatul 7180, făcură sfat drăcesc de trimiseră la velocnă pre Gheorghie dvornicul, socrul lui Matei aga, şi pre Ghie ea clucerul, socrul lui Şărban spătarul, şi pre Stoica logofătul Ludescul, care au fost slugă bătrână la casa răposatului Costandin postelnicul. Iar pre Mareş banul, ce au fost cuscru cu staripostelnicul, şi pre Radul logofătul, gineri-său şi pre cei 4 coconi ai lui: Costandin, Mihai, Matei, Iordache, i-au pus la opreală mare, în turnul clopotni ii. Iar pre al i boiari, rudenii şi gineri ai lor, pre to i i-au prădat şi i-au lăsat de la închisoare, aşăzând răii sfetnici aceasta ce scrie mai sus. Purces-au şi Gligorie-vodă la oaste când au fost şi sultan Mehmet, împăratul turcilor cu toată puterea lui cătră ara Leşască, când au luat şi Cameni a pre seama lor. Iar aicea, la scaun, au lăsat ispravnici pre Băleanul, şi Stroe dvornicul i Hrizea vistierul. Deci ei, ca nişte răi tirani, fără ştirea domnului, déderă învă ătură Drosului armaşul Mehedin ul, răul spurcat, de-i scotea din turn pre aceşti boiari, ce scriu mai sus, şi-i ducea afară den cetate, înaintea temni ii, de-i bătea în toate zilele pre talpele picioarelor şi-i spânzura de mâini cu sfoară, şi-i muncea în tot felul, târându-i pre pământ şi pedepsindu-i cum le era voia. Şi de aceasta dar să asemăna cu Maximiian, i Dioclitiian, muncitorii creştinilor, şi cu spur-catul Ariia şi cu al i păgâni necredincioşi carii au ocărât sfânta bisérică a lui Dumnezeu şi au călcat toate poruncile lui. Aşa făcură şi aceşti tirani boiari. O, putérnice doamne, cum ai plătit acelora, plăteşte şi acestora, că au călcat poruncile tale, carele zicea: “Iubi i pre fra ii voştri şi pre vecinii voştri şi cine cum va măsura, aşa i să va măsura”. Gligorie-vodă, încă fiind la oaste, mult au cercat pentru Şărban ca să-l prinză. Şi n-au putut, că Dumnezeu l-au acoperit. Iar când au fost la dechemvre 1 dni, leatul 7181, venit-au şi Gligorie-vodă de la oaste aici, la scaunul lui. Şi în elegând de cazna celor închişi ce le-au fost făcut boiarii fără porunca lui, foarte s-au scârbit pre ei. Iar Băleanul cu ceata lui, fiind îndrăci i, nimic nu să ruşina, ci tot îndemna pe Gligorie-vodă să-i omoare. Iar Dumnezeu îl întărea ca să nu-i omoare, pentru că nu-i ştiia nimica vinova i. Iar boiarii numai ce să năbuşiia şi zicea că de ar fi ştiut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. O, mare ciudă! Cum nu să mai sătura acei procle i de a vărsa sângele acestor săraci de boiari făr’ de nici o ruşine şi făr’ de nici o frică de Dumnezeu! Iată dar că să umplură cuvintele marelui Vasilie, care zice: “De ce veni vrăjmaşul tău să cază la iertăciune, să nu-i iai credin a, că încă de şapte ori iaste sufletul lui mai îndrăcit. Căci numai câinele deacă boraşte linge, iar vrăjmaşul nu să mai poate întoarce”. Aşa şi acei boairi, fiind covăseala dracului în inimile lor, nu să mai putea stâmpăra. Atuncea, pre acea vréme, Şărban spătarul încă să întorsese de la Moldova, de au mers la Odriiu, însă cu porunca vizirului. Şi îndată făcu jalbă mare la împără ie şi la veziriul şi la al i priiateni ai lui, pentru toate patemile şi nevoile ce au făcut Gligorie, cu boiarii lui, maică-sa, doamnei Elenei şi fra ilor lui. Atunce împără iia îndată trimise un capigibaşă, de au venit de olac, şi fără veste au intrat în casele domneşti, unde şădea Gligorie-vodă. Şi foarte rău s-au spereat. Şi în elegând de porunca împărătească, îndată trimise de-i scoase den turn pre aceşti boiari, de-i déde în mâna capigiului. Iar a doao zi purcese doamna Elena cu to i coconii ei, şi cu toate rudeniile ei, şi cu gineri-său Radul, de s-au dus la arigrad, 7181. Şi au scos pre Ghe ea clucerul den ocnă, de au trecut Dunărea dupre ceilal i. Iar Gheorghe dvornicul i Stoica logofătul au rămas în ocnă. Iar Mareş banul au rămas la casa lui şi au murit. După acéia, Gligorie-vodă, având grijă şi mare frică, împreună cu sfetnicii lui, nici aşa nu s-au lăsat, ci au trimis la vizirul pân-în 200 de pungi ca să omoare pre acei boiari. Iar nefiind voia lui Dumnezeu, n-au lăsat pre vizi-riul să-i omoare, ci numai au luat banii, iar pre ei iau trimis la Crit surgun. Însă numai pre Radul logofătul, şi pre Şărban spătarul şi pre Costandin stolnicul, iar maica lor şi coconii cei mai mici, Mihai, i Matei i Iordache au rămas la arigrad. Iar când au fost la mai 11 dni, leatul 7181, trimis-au Gligorievodă de au omorât pre Gheorghie, socrul lui Matei aga, fiind închis la mănăstirea din Tismana. Iar Stoica logofătul au rămas acolo. Iar când au fost mai 11 dni, leatul 7181, iar purcese Gligorievodă, la oaste, în ara Leşească împreună cu Cara Mehmet-paşa şi cu mul ime de turci. Deci fiind ei to i tăbărâ i la Hotin, iar Sobe schi, hatmanul leşesc, venit-au asupra lor cu multă oaste. Şi făcură război mare. Şi fură turcii birui i de léşi. Mul i au căzut de sabie şi mul i s-au înecat în Nistru. Iar paşa cu pu ini turci abiia au scăpat la Came-ni ă. Iar Sobe schi, hatmanul cu leşii, s-au întors cu mare izbândă şi cu multă dobândă. Atunci şi Gligorie-vodă nu s-au îndrăznit să mai vie în ară, ci au fugit preste Dunăre, la turci. Şi îndată fu mazilit. Ducânduse la arigrad, acolo au murit, însă moarte groaznică. Şi au domnit aicea în ară un an şi opt luni, la cursul anilor 7182. Aici semnăm pre scurt şi de patimile părintelui Theodosie, mitropolitul ării Rumâneşti. Căci căzând acei boiari la mare nevoie, precum arată aicea înapoi, atuncea şi pre părintele vlădica îl scoaseră din scaun cu mare necinste şi-l trimiseră la zatocenie, aruncându-i multe prihăni. Şi puseră în locul lui pre Varlaam episcopul, pre care-l ştiia că va fi în sfat asemene cu dânşii, precum au şi fost. Dupre aceasta, să mai arătăm ce s-au mai întâmplat dupre maziliia lui vodă. Că fiind Mihai postelnicul, fratele lui Şărbn spătarul, la cetatea de la Baba, unde era Chiupriuliul vezirazimul şi cu Mehmetpaşa, caimacamul, numaidecât au căzut la picioarele lor cu multă rugăciune ca să puie domn pre Duca-vodă. Că el era la arigrad mazil. Şi îndată-i făcură pre voie. Şi scoaseră căr i şi tot ce trebuia de domnie noao, poruncindu-i să meargă de olac în ara Rumânească. Iar Mihai postelnicul au rămas să-i aducă steagul de domnie. Atunce Duca-vodă, deaca în elése foarte se bucură, făgăduindu-i cu mare jurământ că va căuta de casele acestor boiari şi le va plăti datoriile şi, în zilele lui, nici un rău nu vor petréce, ci mult folos şi bine vor vedea de la dânsul. Şi purcése din arigrad cu Matei aga şi cu nepotu-său, pârvul logofătul, sin Drăghici spătarul, trimi ând înainte pre Costandin slugerul, sin Stoica logofătul Ludescul, cu căr i împărăteşti, ca să ie scaunul după obiceai. Iar Băleanul şi cu gineri-său Hrizea, şi cu Neagoe dvornicul Săcuianul, şi cu Radul banul Năsturel, şi cu Staico păharnicul Bucşanul numaidecât prinseră pre Costandin slugerul şi-l puseră în butuci, zicându-i că umblă cu minciuni. Iar apoi sim ind că adevărat vine Duca-vodă domn, ei începură a fugi în sus, cătră Piteşti, luând cu dânşii şi pre Costandin slugerul, ducându-l pân’ la mănăstirea din Argeş. Iar Băleanul şi cu gineri-său au trecut muntele şi cu Neagoe dvornicul, la Sibiiu; iar Radul Năsturel şi cu Staico au fugit la munte. Deci sosind şi Duca-vodă la scaun în ziua de Sfeti Nicolae, dechemvrie 6 dni, leatul 7182, venit-au şi Costandin slugerul de i-au spus de toate ce au pă it. Venit-au şi Năsturel, şi Staico de s-au închinat. Trimis-au de au scos şi pre Stoica logofătul, care au fost în patimă ani 2 făr’ 2 luni. După acéaia Duca-vodă tocmitu-ş-au boiarii, aşăzatu-ş-au şi ara cumsăcade. Şi făr’ zăbavă sosi şi Mihai postelnicul cu steagul de domnie. Şi porunci viziriul de slobozi şi pre cei 3 boiari de la Crit. Sosind în arigrad, venit-au aici în ară, la casele lor, cu maica lor şi cu jupânésele lor şi cu toată cemetiia lor întreagă. Duca-vodă încă i-au cinstit şi i-au boierit. Ei încă să nevoia cu slujbă dreaptă. Iar Duca-vodă fiind iubitor de argint şi prea lacom de bani, nu avea cineva să-i pristănească. Ci ştiind pre Băleanul şi pre gineri-său Hrizea cu ceata lor, că sunt ei buni de acea treabă, îndată porunci la ei de au venit în ară şi s-au curtenit la Duca-vodă. Şi puseră dăjdi grele în ară şi începură a prăda pre boiari pentru năpăşti. Şi izvodiră nişte obiceaiuri şi neşte răută i, care n-au mai fost aici în ară. Însă cu mijlocul acelor boiari şi pre ascuns, iar începură a face pâră asupra acelor ticăloşi de boiari, precum era dăprinşi şi încă dinceput, mai vârtos asupra lui Şărban spătarul şi a fra ilor lui. Şi ei nu ştiia, ticăloşii, nimic de acea vânzare. Déci nu multă vréme trecând, veni poruncă de la împără ie de au purces la oaste asupra léşilor, împreună cu mul ime de turci. Şi câte cetă i aflară afară din Cameni ă, mari, mici, toate le arseră şi le sparse. Mergând şi la o cetate ce să cheamă Jăravna, acolo sosi şi Sobe chi, craiul leşăsc, cu mul ime de oaste. Şi să bătură cu turcii 7 zile. Déci văzând ei că nu le va strica nimic, făcură pace şi să întoarseră fieşicare în ara lui. Duca-vodă încă au venit în ară, însă nau mers în scaun, ci au descălecat la Cocorăştii din Grind, la casele Vladului comisul. Şi acolo fiind, iar începură a face sfat necurat asupra acelor ticăloşi de boiari, pârându-i la Duca-vodă în tot feliul de năpăşti, până-l plecară, socotind că acolo le va fi mai lesne să-i omoare. Iar ei, ticăloşii, tot nu ştiia nimic, ci având a face praznicul celui de minuni făcător, marelui arhiereu Nicolae, întâmplându-se sfânta duminecă. Atuncea Şărban spătarul luatu-ş-au ziua bună de la Duca-vodă, de sau dus la casa lui ot Drăgăneşti ca să să gătească de praznic. Iar Mihai spătarul cu frate-său Iordache, cu cumnatul lor Barbul Fărcăşanul vistierul, era la casa lor, Mărginenii ot Praova, de gătea bucate pentru săraci, întru slava marelui Dumnezeu şi întru pohvala sfântului Nicolae, aşteptând să vie de la Cocorăşti a doa zi, duminecă, şi fratele lor Costandin stolnicul. Iar Duca-vodă, cu sfétnicii lui cei ficléni, cu mare taină, noaptea, gătiră ostaşi şi trimiseră de olac unii la doamna Elena şi la feciorii ei, ca să-i prinză; al ii la Şărban logofătul, la Drăgăneşti. Şi pren vărsatul zorilor, sosiră to i, carii pre unde le era porunca. Pre Şărban logofătul îl găsiră la biserica lui, la utrene, ascultând sfânta şi dumneziiasca slujbă. Unii ocoliră biserica, al ii intrară înlăuntru şi groaznic îl apucară, şi-l scoaseră afară şi-l duseră la mănăstirea ot Sneagov, ca să-l omoare acolo, precum au omorât şi Grigorie-vodă pre tată-său, Costandin postelnicul. Iar la Mărgineni, încă prinseră pre Mihai spătarul şi-l puseră într-o căru ă, să-l ducă la Cocorăşti. Iar frate-său, Iordache, cu cumnată-său Barbul vistierul, scăpară den ochii lor şi trecură la Braşov. Atuncea şi Matei aga, fiind chemat de frate-său, Şărban logăfătul, şi mergând tot într-acea zi la Drăgăneşti, când fu aproape să intre în sat, Dumnezeu trimise pre oarecare creştin de i-au ieşit înainte, spuindu-i de toate câte s-au întâmplat fră ine-său, lui Şărban şi îndată să învârteji şi trecu pre Teleajăn în ara Ungurească. Să spunem şi de o minune mare ce au făcut Dumnezeu, cu rugăciunea sfântului Nicolae, asupra ticălosului Mihai spătarul. Că şezând el în căru ă prins şi ostaşii găsind bucatele sfântului praznic toate gata, abătură într-însele a le mânca şi vin a bea. Iar Mihai spătarul rugă pre Dumnezeu şi luo pre sfântul într-ajutor, făcând semnul sfintei cruci, se pogorî din căru ă jos, şi aşa încetişor trecu pren mijlocul lor, până ieşi din curte afară şi intră într-o casă, nevă- zându-l nimenea, făr’ numai o saragea sârb l-au găsit acolo şi l-au acoperit. Iar al i ostaşi, deaca prinse de véste, începură a căuta pren toate casele. Şi venea mul i ostaşi la acea casă să caute. Iar acel creştin bun răspundea că au căutat el şi nu iaste acolo. Iar al ii pedepsea pre ticăloasa maica lor şi o mustra în tot chipul, iar ea nimica nu răspundea, făr’ cât numai ce ofta şi lăcrăma. Şi o duseră la Cocorăşti. Acolo încă prinsese pre fie-său, Costandin stolnicul, şi pre gineri-său, Radul Cre ulescul, şi pre al i oameni ai lor, precum le-au făcut şi întâi, la zilele lui Gligorie-vodă. Aduseră şi pre Şărban logofătul de la Snagov, închizându-i pre to i la o casă în curtea Cocorăştilor. Iar Mihai spătrul, scăpând, trecut-au la Braşov, unde era şi ceialal i fra i ai lui. Atuncea Duca-vodă şi cu spurca ii sfétnicii lui văzând că au scăpat ceilal i fra i ai lor, ei foarte să ruşinară şi cunoscură că singur Dumnezeu au stătut pentru dânşii şi, cu rugăciunea sfântului Nicolae, i-au izbăvit de moarte, precum au izbăvit şi pre cei 3 boiari din mâna vrăjmaşilor. Iar sfatul lor cel necurat să răsipi ca praful înaintea vântului, precum zice prorocul la psalmul 32, că Dumnezeu sparge sfaturile păgânilor, şi leapădă cugetele omeneşti şi zvârléşte sfaturile domneşti. Şi slobozi pre acei boiari, pre to i, făgăduindu-se că de acum înainte nu vor mai avea nevoie. Iar după acéia, când fu al patrulea an din domniia Ducăi-vodă, sculatu-s-au Mehmet-paşa veziriul cu toată putérea împărătească, de s-au dus la ara Căzăcească, la o cetate ce să cheamă Cehrin, aproape de apa Niprului, împreună cu hanul şi cu tătărâmea, cu toată. Poruncit-au şi Ducăi-vodă de s-au dus acolo. Iar aicea, la scaun, au lăsat ispravnici pre Băleanul, i Stroe dvornicul, i Şărban logofătul, i Hrizea vistierul, i La carache postelnicul Cupărescul. Şi tot nu să mai stâmpărase de răută ile ce făcuse acelor săraci şi boiari, ci iar începură a scorni. Şi scriseră căr i cu mare pâră la Duca-vodă, însă mai vârtos asupra lui Şărban logofătul, cum scrie căr i la turci, de să-i strice domniia. Că atuncea era împăratul la Dârstor, şi el nu ştiia nimic de acéia. Iar Duca-vodă déca în elése, priimi pâra lor cu credin ă şi să laudă că dupre ce va veni la scaun, va să-l omoare. Atuncea fratele lui, Costandin stolnicul, fiind şi el acolo, în oaste, în elese de acest sfat spurcat şi îndată trimise la frate-său, Şărban, de-i făcu ştire pre ascuns. Turcii încă ocolise Cehrinul şi în multă vréme bătându-se în tunuri şi în multe feliuri de meşteşuguri, până răzbiră turcii şi aprinseră cetatea, de au ars până în pământ. Atunce venise şi Ramadono chi hatmanul şi cu mul ime de oaste căzăcească i moschicească, trecând to i Niprul. Turcii încă prinseră de véste şi să gătiră tare de război şi degrab mérseră de să loviră unii cu al ii, bătându-se şi în puşci, şi în sabii 8 zile, şi să apropiiase a fi izbânda creştinilor. Atuncea viziriul rău s-au spăimântat şi socoti că într-alt chip nu să va izbăvi de dânşii, ci trimise la Ramadano chi, hatmanul căzăcesc, bani mul i pre ascuns, şi având un fecior rob la tătari, l-au slobozit, şi atuncea opri toată oastea să nu mai dea război. Iar turcii să învârtejiră înapoi cu mare frică, câtuşi lăsară corturile şi toate zaharélele, fugind şi ziua şi noaptea, pân-au trecut apa Nistrului şi s-au dus iar în ara lor. Duca-vodă încă intrase în ara lui. Atunce Şărban logofătul ştiind că va să-l omoare pre adevărat, luat-au pre Dumnezeu într-ajutor şi au purces den Bucureşti la mijlocul zilei cu jupâneasa lui şi cu toată casa lui întreagă, pân-au sosit la casele lor de la Coiani, fiind şi maică-sa acolo şi frate-său, Matei aga. Să ridicară de acolo cu to ii până ajunseră la Giurgiov şi grăbiră de trecură Dunărea pe la Ruşi. Iar boiarii de la Bucureşti tocmai atunce prinseră de véste că Dumnezeu le-au acoperit ochii şi mintea. Deci fiind şi viziriul trecător la Odriiu, iar Şărban logofătul încă le-au ieşit înainte şi mérse de să curteni la viziriul plângându-se şi jăluindu-se de toate nevoile lor câte au petrecut în zilele Ducăi şi de boiarii lui cei răi. Că nu le-au ajuns câte necazuri le-au făcut mai nainte vréme, ci şi acum legatu-s-au de ei cu năpăşti şi cu pâri mincinoase, ca să puie capetele. Iar Duca-vodă, deaca sosi la scaunul lui ot Bucureşti şi în elése de aceasta, foarte tare să îngrijă. Şi făcu sfat cu boiarii lui cei răi şi aléseră dintr-înşii pre o seamă de boiari, anume Neagoe dvornicul Săcuianul, i Staico păharnicul Bucşanul, i Ivaşco sin Băleanului, şi-i trimise la Odriiu ca să facă pâră mare asupra lui Şărban şi a fra ilor lui. Iar Dumnezeu nu-i putu îngădui ca să umple sfatul lor cel spurcat, ci îndată mila lui cea nespusă o aruncă asupra capului lui Şărban logofătul. Că trimise viziriul de chemă pre Şărban şi îndată-i porunci să fie domn ării Rumâneşti, iar Duca-vodă să fie domn la Moldova. Şi porunci viziriul să meargă to i boiarii rumâni să să închine la Şărban-vodă. Atuncea o seamă de boiari merseră de să închinară la Şărban-vodă. Iar Staico păharnicul i Ivaşco sin Băleanul fugiră la Moldova. Iar viziriul încă trimise degrab un agă turc împreună cu Costandin Brâncoveanul, nepotul lui Şărban-vodă, de veniră de olac aici în ară şi degrab rădicară pre Duca-vodă şi mérse cu acel aga turc la ara Moldovei, să fie acolo domn. Iar Şărban-vodă încă purcése de la Odriiu împreună cu to i boiarii lui, de veniră aicea în ară cu steag împărătesc şi cu agă turc, de au intrat în scaun în Bucureşti în ziua bogoiavleniei domnului nostru Isus Hristos, mesi a ghenar 6 dni, leatul 7187. Atuncea au venit episcopii şi to i egumenii, şi toată ara de s-au închinat la domnul Şărban-vodă. Şi au trimis şi la vlădica Theodosie de l-au adus den Tismeana, de unde era la opreală. Şi viind, ş-au cerşut judecată pentru scoaterea lui de la Mitropolie. Şi aşa, îndată au trimis Şărban-vodă jalba vlădicăi Theodosie ca să aibă judecată şi îndreptare de la biserica cea mare, fiind patriiarh chir Dionisie. Şi îndată au trimis pre vlădica de la Maramonia şi pre Ianache, marele logofăt al marei biserici. Şi viind, au strâns Şărban-vodă mare sobor de arhierei ai ării şi de al i arhierei carii se întâmplase atuncea aici, şi to i egumenii din toată ara şi cu toată boierimea. Şi aşa stând amândoi de fa ă, vlădica Theodosie şi vlădica Varlaam, ş-au spus toată jalba vlădica Theodosie. Şi rămâind vlădica Varlaam de judecată ş-au pus cârja pre masă înaintea domnului şi a tot săborul. Şi luând cârja domnul, au dat-o vlădicăi Theodosie. Şi l-au trimis la Mitropolie cu mare cinste, mar i, în săptămâna cea mare, înaintea Paştilor, mesi a april 26 dni, văleatul 7187. Aicea începem de câte s-au întâmplat în zilele acestui domn. Că întâi fiind ara spartă şi răsipită pentru multe nevoi şi greută i ce au fost împresurată încă din zilele altor domni ce au fost mai denainte, nu putu nici într-un chip să o îndreptéze, nici să le folosească ceva, pentru că-l împresura turcii cu dări de bani, şi cu zaharéle încă şi mai multe de cum fusése mai nainte. Iar când au fost leatul 7188, rădicatu-s-au turcii cu mare oaste şi cu mul ime de tătari de au mers la Dohan Ghecet. Atuncea au mers şi Şărban-vodă cu oaste munténească, şi Duca-vodă cu moldovénii, den porunca împără iei, de au şăzut acolo pân-au făcut 2 cetă i, care le-au zidit munténii şi moldovénii. Iar domnii şi cu saraschériul au fost mai sus, cu temeiul oştii, de păzea în preajmă pân’ s-au zidit cetă ile. Şi apoi s-au întors la luna lui octomvre. Atuncea şi Şărban-vodă au venit iar la scaunul lui. Şi iar începu a să lupta cu toate nevoile ce-i venea de la turci, că pe acea vréme, păgânii foarte se înăl ase şi să iu ise, cât nimenea din creştini nu putea să le stea înainte. Iar când au fost la văleatul 7192, rădicatu-s-au sultan Mehmet, împăratul turcesc, cu toată sila lui şi hanul cu to i tătarii, de au mers asupra împăratului nem esc. Atunce au mers şi Şărban-vodă cu munténii, şi Duca-vodă cu moldovénii, şi Apahi Mihai cu ungurii, şi Tucheli groful, din ara Ungurească de Sus, cu oştile lui, aceştea to i mergând ajutor turcului. Şi sosiră împreună pe la Belgradul sârbesc. De acolo trimis-au împăratul pe Mustafa-paşa vezirazemul cu toată mul imea oştilor şi cu toate ajutoarele. Numai ce au rămas el la Belgrad cu cât au fost curtea lui. Şi aşa mergând ei asupra neam ului, mare stricăciune şi pagube au făcut, pân’ ce au sosit la cetatea Beciului. Şi tăbărându-se împrejurul ei, începură a bate cetatea cu multe feliuri de meşteşuguri, neîncetând nici ziua, nici nopatea. Iar tătarii intrase înlăuntrul ării Nem eşti fără véste, de au tot prădat şi au robit şi au ars toate oraşele şi satele ce le-au ieşit inainte. Însă pre to i oamenii cei mari i-au omorât, numai pre cei tineri i-au robit. Deci făcând ei această răutate mare creştinilor pân’ s-au umplut zile 63, iată că sosiră şi oştile ale împăratului nem esc împreună şi cu Sobe schi, craiul leşesc, şi déderă război mare cu turcii şi cu tătarii. Şi când fu în deseară, neputând nimic turcii să folosească, numaidecât cu mare frică déderă dosul şi începură a fugi numai călări cu trupurile, iar avu ia lor, cu corturile lor, cu tunuri, cu zaharéle, toate au rămas acolo pre seama nem ilor. Şi au dat Dumnezeu de au fost izbânda creştinilor, iar turcii, câ i au scăpat de acolo, fugiră cu mare ruşine, sosind degrab înapoi pân’ la Belgrad. Iar împăratul sim ind de aceasta încă mai timpuriu, fugit-au de la Belgrad cu mare ruşine. Şi numaidecât a trimis de au omorât pre Mustafa-paşa. Iar Şărban-vodă au venit în ară, la scaunul lui. Duca-vodă aşijderea. Numai el n-au sosit la scaun, ci mergând la conacul de la satul Domneştii, când au fost în ziua naşterii domnului nostru Isus Hristos, dechemvrie 25 dni, fiind la masă cu to i boiarii lui, atunce sosiră şi oaste leşească, de luară de la masă pre Duca-vodă şi-l duseră în ara Leşească. Şi acolo au murit. Iar turcii în elegând de aceasta, au trimis pre Dumitraşco să fie domn în Moldova. După aceasta turcii iar s-au rădicat cu oaste, de au mers cu zaharea pân-o au băgat în Cameni ă şi iar s-au întors înapoi. Atuncea şi Şărban-vodă încă au mers cu oştile lui, însă numai pân’ la Iaşi, şi iar s-au întors la scaunul lui. Iar când au fost văleatul 7193, mazilit-au turcii pre Dumitraşcovodă şi în locul lui au pus domn pre Costandin Cantemir-vodă. Iar când au fost 7194, august 2 dni, cu vrérea lui Dumnezeu, luat-au ném ii cetatea Budei. Şi atunci au pierit mai mul i de 40.000 de turci. Fost-au mers şi Suliman-paşa, veziriul cu mul ime de oaste turcească, ca să fie ajutor Budii, şi nimic n-au folosit, ci s-au întors iar înapoi cu mare ruşine. Iar când au fost 7195, dechemvrie 27 dni, bătând nem ii cetatea Seghedinului ce iaste pre apa Tisei, şi în elegând veziriul de aceasta, numaidecât au trimis pre chehaiaoa lui cu o seamă de oşti turceşti preaalése şi cu tătari împreună, ca să fie ajutor acei cetă i, pentru că oastea nem ească au fost pu inei, ca 12.000. Deci fiind turcii tăbărâ i fâr’ de nici o grijă, iar ném ii i-au lovit noaptea făr’ de véste, ca la 2 ceasuri pân-în ziuo, şi au făcut într-înşii o moarte mare nespusă. Atuncea veziriul neştiind de aceasta, fostu-sau rădicat cu toate oştile, ca la 70.000 şi mergând ajutor iar asupra cetă ii, numai ce să întâmpină cu ném ii, însă nu cu to i, ci numai cu călărimea, ca 8.000, şi numaidecât dé-deră războiu fa ă cu fa ă, ca la 3 ceasuri. Şi nu mai putură turcii sta împotriva nem ilor, ci numaidecât déderă dosul. Şi foarte groaznic au fugit, cât venirea lor au fost în 3 zile, iar fuga lor au fost numai într-o zi, trecând Dunărea la o cetate cei zic Varodin. Într-acel război fost-au şi Iordache Cantacuzino velspătarul, trimis de frate-său, Şărban-vodă, însă din porunca veziriului, şi iar s-au învârtejit de au venit de acolo aici în ară, la casa lui, cu mare cinste. Şi iar în zilele acestui domn, fiind maică-sa, doamna Elena, prea slăbită în bătrâne e, cugetat-au cu inima ei cătră Dumnezeu şi s-au rădicat de aicea, din ară, luând şi pre fie-său, Mihai Cantacuzino vel-spătarul, de au mers cu dânsa împreună pân’ la Ierusalim, de s-au închinat acolo sfântului mormânt al domnului nostru Isus Hristos. Iar fie-său, Mihai spătarul, au luat pre Dumnezeu întrajutor şi au purces de acolo de s-au dus pân’ la Sinai de s-au închinat sfântului loc, unde au făcut Dumnezeu vorbă cu Moisi proroc şi i-au arătat multe ciudése dumnezeieşti, precum iaste scris. Şi iarăşi s-au învârtejit înapoi, găsind pre maică-sa sănătoasă la sfântul Ierusalim. Şi cât avură lângă dânşii aur, argint, tot îl închinară sfântului mormânt. Şi împăr iră pre la to i săracii multă milostenie, dând mare laudă milostivului Dumnezeu, căci i-au învrednicit cu via ă şi i-au purtat făr’ de nici o zmintelă pân’ ce i-au adus de s-au închinat la sfântul mormânt sfin iisale şi au văzut cu ochii lor toate minunile ce au făcut. După acéia iar au luat pre Dumnezeu într-ajutor şi au purces de acolo cu mare cinste, petrecându-i to i părin ii ai biséricii cei mari a Ierusalimului şi to i cetă enii. Şi aşa făcându-se pân’ la un loc, luându-şi ziua bună unii de cătră al ii, învârtejindu-se iar înapoi. Iar doamna Elena cu fie-său Mihai spătarul au venit iar aici în ară. Ieşit-au înainte fie-său Şărbanvoievod, cu to i boiarii lui şi cu toată curtea lui, împreunându-se cu maică-sa, sărutatu-i-au cin-stita mână cu mare liubov şi o au dus cu mare cinste pân-au intrat în casele domneşti, în Bucureşti. După aceasta nu multă vréme trecând, când au fost leatul 7195, mart 2 dni, prestăvitu-s-au şi doamna Elena cătră Dumnezeu. Atunce Şărban-vodă, cu to i fra ii lui şi cu toate surorile lui, şi cu tot neamul lor, luându-şi fieştecarele iertăciune de la maica lor, rădicatu-iau sfintele moaşte şi o au petrecut pân-în marginea oraşului împreună cu părintele vlădica Theodosie şi cu mul ime de părin i călugări, şi popi, şi toată boierimea şi cu toate gloatele cur ii, cu cântări dumnezeieşti şi cu mare cinste. Învârtejindu-se Şărban-vodă iar la scaunul lui, iar pre maică-sa o duseră fra ii lui şi surorile, şi tot neamul lor până la sfânta mănăstire Mărginénii, hramul ei marii arhistratizi Mihail şi Gavriil, caré iaste de dânşii făcută, făcându-se pogrebaniia şi alte sfinte slujbe dumnezeieşti, pân’ să déderă moaştele ei în gropni ă, ce iaste în tinda bisericii den a dreapta, alăturea cu gropni a a so ului ei, fericitul răposatul Costandin Cantacuzino biv-vel-postelnicul, care gropni ă au fost zidită de dânsa încă mai denainte vréme. Vecinaia pameat!ii Iar când au fost la văleatul 7196, la dechemvrie 24 deni, pristăvitu-s-au cătră Dumnezeu şi un cocon al doamnei Elenei, anume Matei Cantacuzino, ce-au fost velagă şi fu îngropat la mănăstirea fră ine-său, lui Şărban-vodă, ce iaste din sus de Bucureşti, unde-i zic Cotrăcenii, hramul ei uspeniia bogorodi e, făcându-se mare pamete şi mare milostenie săracilor de frate-său, Şărban-vodă şi multe slujbe dumnezeieşti pân’ ce s-au dat gropni ii în tinda biséricii, de-adreapta. Vécinaia ego pameat.iii Iar când au fost la leatul 7195, mesi a mart, iar sultan Mehmet, împăratul turcesc, poruncit-au tuturor turcilor de au făcut oaste mare. Numai ce au rămas el cu curtea lui la arigrad. Şi au trimis pre Suliiman-paşa veziriul cu toată putérea împărătească, poruncindu-i împăratul ca să facă războiu mare cu ném ii, nimica să nu-şi dea mijlocul, pân’ va izbândi. Nem ii încă sim ind de aceasta, venit-au cu toată oastea lor de s-au tăbărât dincolo de apa Drevii, împotriva Osecului. Turcii încă veniră, tăbărându-se din-coace de Dreva. Nem ii încă văzând atâta mul ime de turci, s-au dat înapoi şi s-au tăbărât la un loc unde au socotit ei că va fi bine de război. Turcii văzând aşa, socotiră că de frica lor au fugit înapoi. Ci degrab trecură apa dupre dânşii, pân’ să apropiară de oastea nem ească şi acolo să tăbărâră, făcând şan uri şi tocmind tunurile. Sume ând mânecile, făcură to i salavat mare şi strigară de 3 ori: halila, halila, halila! Şi numaidecât încălecară pre cai şi purceseră asupra ném ilor cu toată pedestrimea şi cu toate tunurile, fiind tunuri mai mici 130 şi mari, ce le zic banimez, 4. Şi aşa cu mare îndrăznire şi groaznici făcură năvală mare asupra ném ilor, lovindu-se fa ă cu fa ă în mijlocul câmpului. Iar ném ii nimic nu-şi déderă mijlocul, ci sta to i ca un munte nemişcat, până le déde Dumnezeu ajutor şi putére mare, cât unii să bătea în fa ă cu dânşii, iar al ii i-au luat pă denapoi, pe despre tunuri. Şi fiind turcii ocoli i pe despre toate păr ile, căzu asupra lor mare frică, cât numai ce tremura şi nu ştiia ce fac. Iar nem ii vitejeşte-i tăia şi-i omoria, cât de-abiia au scăpat veziriul cu pu inei turci, iar ailal i au pierit acolo. Zic cei ce au fost acolo şi au văzut cu ochii lor, 10.000 şi mai mult să fie pierit acolo. Şi déde Dumnezeu de fu izbânda creştinilor, luând de la turci toate avu iile lor, şi toate tunurile, şi arme multe de tot feliul, şi haine multe şi cai mul i, şi corturi multe, şi zaharea multă. Iar veziriul văzând atâta pieire ce s-au făcut într-înşii n-au putut sta la Belgrad, ci au fugit cu mare frică, de au venit la arigrad. Iar sultan Mehmet, împăratul, în elegând de această întâmplare, numaidecât au omorât pre Sulimanpaşa, veziriul. Iar turcii câ i au scăpat din război inicéri, capigii, încă au venit după veziriul la arigrad şi numaidecât au mazilit pre sultan Mehmet şi ridicară pre un frate al lui ce au fost închis, anume sultan Suliiman, ca să fi el împărat turcilor, iar pre frate-său îl închiseră în locul fră ine-său. Şi puseră alt veziriu, anume Siuş, şi al i paşi. Iar după acéia capigii şi inicérii făcură gâlceavă mare asupra împăratului şi a viziriului ca să le dea 6 lefi. Şi au omorât pre mul i, până de-abiia iau potolit şi s-au aşezat împăratul şi viziriul cu pace. Şi au trimis cu agă caftan la Şărban-vodă, să fie iar domn cum au fost. Acest războiu, ce scrie mai sus, făcutu-s-au la august 4 deni, 7195. Iar când au fost la ghenar 24 deni, 7196, făcut-au Şărban-vodă căsătorie unii cocoane a lui, anume doamna Alexandra, după feciorul lui Ivaşco Băleanul, ce au fost mare logofăt, anume Gligoraşco postelnicul. O, mare ciudă au făcut acel Şărban-vodă cu gineri-său Gligoraşco, că tatăl lui, Ivaşco şi moşă-său Gheorghe din Băléni fostau mari vrăjmaşi asupra lui Şărban-vodă şi a toată casa părin ilor lui, precum scrie înapoi, la istoriia lor. Iar Dumnezeu nu le-a dat a izbândi dă pre pofta lor, ci îndată au scurtat via a moşă-său, lui Gheorghe Băleanul, şi dăruind Dumnezeu pre Şărban-vodă cu domniia ării Româneşti. Iar tatăl lui, Ivaşco biv-vel-logofăt, ştiindu-se vinovat de cătră Şărban-vodă, n-au putut sta în ară, ci încă din arigrad au fugit la Moldova împreună cu Staico paharnicul din Bucşani şi acolo s-au pristăvit Ivaşco logofătul. Jupâneasa lui, coconii lui încă au fugit la Moldova de aici din ară. După petrecaniia lui Ivaşco logofătul, iar jupâneasa lui, coconii şi cu Staico păharnicul s-au rădicat de acolo, de au pribegit la Ardeal. Şi fiind acolo pribegi, iar Şărban-vodă, cu în elepciunea lui, adusu-ş-au aminte de porunca lui Dumnezeu, care zice la sfânta evanghelie: “Liubite vraghi vaşa, dobrotvorite nenovideaştim vas”, adecă: Iubi i vrăjmaşii voştri, bine face i celor ce vă urăsc. Deci în elegând de bunătatea şi în elepciunea acestui cocon, Gligoraşco postelnicul, îndată au trimis de i-au adus împreună cu maica lui aici în ară. Şi cătră acéia n-au mai pomenit vrăjmăşiia lor cea dintâi, ci cu curată inimă i-au iertat. Şi l-au făcut lui ginere, dupre porunca lui Dumnezeu. Şi au făcut cu dânsul foarte veselie mare, cu soli mari de la Ardeal şi de la Moldova şi cu toată boierimea ării Rumâneşti, cât s-au mirat şi mari, şi mici de acest lucru ce au făcut Şărban-vodă. Şi to i să bucura şi-l fericea pentru marea în elepciune ce i-au dat Dumnezeu. Când au fost la mai 13 deni, 7196, fiind doamna Manda căzută la mare boală şi pătimind în câteva zile, apropiia-tu-s-au de dânsa şi ceasul mor ii. Şi într-o zi, luni diminea a, datu-ş-au sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu şi sau mutat cătră Hristos Dumnezeul nostru. În véci să fie pomenită! Şi a doua zi, mar i, s-au dat moaştele gropii în tinda biséricii de la Cotrăcéni, care iaste făcută de cinsti i părin ii ei, ce sunt mai sus pomeni i; făcându-se slujbă dumneze-iască, fiind la pogrebaniia ei şi cinstitul şi preasfin itul părinteleDionisie, patriiarhul arigradului, şi cinstitul părinte Theodosie, mitropolitul ării Rumâneşti, şi mul ime de călugări şi popi. Şi aşa cu mare cinste s-au dat gropii. Dumnezeu să o pomenească la împără iia ceriului! Iar părin ii ei, Şărban-vodă cu doamnă-sa Mariia, şi cu to i fra ii şi surorile lui, şi cu toată casa lor, împreună şi cu gineri-său Gligoraşco au rămas la mare jale, cu multe lacrăme şi cu mari suspinuri de la inimă, după cum iaste toată lumea obicinuită. Şi cu acélea nimic n-au folosit, că moartea n-are fă ărie, ci iaste la tot omul de obşte tocma. De aicea încépem de un războiu ce au mai făcut turcii cu ném ii. Că fiind un paşă, anume Naimbeiu, foarte viteaz mare, hain de cătră împăratul, mult s-au nevoit împăratul să-l prinză şi nu putea. Iar apoi el singur ş-au plecat capul şi au poftit de la împăratul să-i dea toată oastea lui ca să să bată cu ném ii. Déci împăratul, sultan Suliiaman, numaidecât i-au trimis caftan şi toate oştile lui, ca să fie sarascheriu, făgăduindu-i, de va bate pre ném i, să-l facă vizir mare. Şi s-au tăbărât din sus de Belgrad, lângă apa Drivei, fiind cu dânsul ajutor şi Techeli groful, care s-au hainit de cătră creştini, cu câtăva seamă de oaste a lui şi cu tătari ca la 10.000. Ném ii încă au fost venit dincolo de Dreva. Deci fiind apropiia i unii de al ii, făcură ném ii un meşteşug, că au fost ales o seamă de oşti şi i-au trimis pre apa Drevii în sus, iar cealaltă tabără s-au făcut a fugi, tăbărându-se la un loc unde au ştiut ei că va fi bine de războiu. Iar Naimbei şi cu groful, văzând aşa, numaidecât trecură apa cu toată tabăra lor, mergând dupre ném i, pân-îi ajunseră unde era tăbărâ i şi îndată să ciocniră unii cu al ii şi făcură un război foarte mare. Atunce sosiră şi ném ii cei piti i şi fără véste-i loviră denapoi. Atuncea turcii foarte să spereară şi déderă dosul. Şi la acest războiu încă au pierit de robie mul ime de turci şe de tătari, şi mul i s-au închinat. Naimbei şi groful numai ce au scăpat cu pu intei turci. Şi au fost izbânda creştinilor, rămâind de la turci cu multă dobândă. Şi numaidecât de acolo s-au rădicat toată tabăra nem ească; pogorându-se în jos, tăbărâtu-s-au împrejurul Belgradului, fiind acolo în cetate mul ime de turci şi negu ători. Bătându-se acolo unii cu al ii în puşci, şi în tunuri şi în tot feliul de meşteşuguri, făcându-se multă vărsare de sânge într-amândoao păr ile, zicând turcii că to i sunt ei pieri i, ci să dăm război până la moarte, ném ii încă nu-şi da mijlocul, ci ziua şi noaptea tot să bătea, pân’ s-au umplut zile 32. Iar când au fost la august 6 deni, 7196, au dat Dumnezeu de au fost izbânda creştinilor. Dând năvală mare, au spart cetatea şi au intrat. Atuncea la acea năvală, au pierit 2 ghenăraleşi nem eşti, anume Şafemberg şi ă...î. Atuncea nem ii fiind foarte turbura i, mai vârtos pentru acei ghenăraleşi mari, au tăiat pre turcii to i şi cadânele lor, şi mari, şi mici. Pierit-au şi creştini mul i, fiind cu dânşii amesteca i. Şi toate trupurile lor le-au tras la marginea Dunării, până au măturat toată cetatea de spurcăciunea lor. Şi nici aşa nu i-au lăsat, ci i-au înfăşurat câte 2 şi câte 3 la o sfoară şi i-au înecat în Dunăre, înotând trupurile lor, cât la multe locuri să strângea mul ime de trupuri, de să făcea năglabie cât şi apa mult să oprea. Şi aşa s-au preumblat acéle trupuri fără caice, pân’ ce vor fi dat şi în Marea Neagră. Atuncea au rămas ném ilor multă dobândă. Şi trecură o seamă de oşti dincoace de Dunăre, de au luat Caravansebeş, şi Logojul, şi Ruşava şi Cladova. De acolo au rădicat o seamă de oşti nem eşti, fiindu-le cap Viteranie ghenăraleşul, de au trecut în ara Rumânească şi s-au tăbărât la Turnul Severinului. Atuncea Şărban-vodă de aceasta în elegând, degrab trimise pre nepotă-său, Costandin Brâncoveanul vel-logofătul, cu căr i la Viteranie ghenăreleşul, cu multă rugăciune şi cu multe daruri scumpe, ca să să întoarcă înapoi iar, ca nu cumva, sim ind turcii, vor zice că iaste ara haină şi vor porunci tătarilor de vor veni aici în ară să o robească. Atunci Viteranie ghenăraleşul, în elegând de aceasta, numaidecât s-au rădicat de acolo cu toată oastea lui, de au venit pre supt munte până la Câmpul Lung. Şărban-vodă iar au trimis pe fratesău, Mihai Cantacuzino biv-vel-spătarul şi pre gineri-său, Costandin Bălăceanul velagă, de s-au întâmpinat cu dânşii la Câmpul Lung, fiind şi Brâncoveanul acolo, tot cu ei, făcând multă rugăciune, până s-au rădicat de acolo, de au trecut la Braşov şi s-au aşăzat acolo cu toate oştile să iernéze. Deci întorcându-se aceşti boiari înapoi, spuseră lui Şărbanvodă de toate câte sunt mai sus scrise. Şi îndată trimise la împăratul turcesc de-i spuse véste bună, cum au trecut ném ii la Ardeal. Ei încă să bucurară şi făcură mare laudă lui Şărban-vodă. Aşijderea trimise şi la paşa sarascheriul şi la sultanul, de le făcu véste iar pentru ném i, cum au trecut la Ardeal. Şi aşa, cu în elepciunea lui toate le-au potolit. După aceasta, temându-se Şărban-vodă ca nu carécumva în zilele lui să cază ara la vreo nevoie sau la vreo robie, au de cătră turci, au de cătră ném i, ci să lupta cu dânşii cu multe meşteşuguri în tot feliul şi făcu sfat cu to i boiarii, alegând 4 boiari mari anume: Iordache Cantacuzino marele spătar, fratele lui Şărban-vodă, şi pre Costandin Bălăceanul marele agă, ginerile lui, şi pre nepotu-său, Şerban Cantacuzino, feciorul lui Drăghici, ce au fost mare spătar Măgureanul şi pre Şerban marele comis, feciorul Pârvului ce au fost mare vistier, de la Aninoasa, pre aceşti 4 boiari i-au trimis soli la împăratul creştin Leopold de la cetatea cea mare ce să chiamă Beciul, cu căr i şi cu daruri scumpe, făcând Şărban-vodă înaintea fé ii lui mare rugăciune ca să tinză porunca lui asupra tuturor gheneraleşilor câ i sunt capete, asupra putérnicilor oşti ale împără iei sale căte sunt trimise asupa păgânilor turci, ca, dând Dumnezeu izbândă, să păzească şi această ară Rumânească ca să o scoa ă din gura lupilor turci şi a leilor tătari, precum au scos şi Moisi proroc pre israiliténi din robiia Eghipetului, însă cu putéria dumnezeiască. Atunce şi ara aceasta să fie închinată supt ascultarea împără iei sale cum au fost şi mai denainte vréme. Deci purcegând aceşti 4 boiari, fiind în călătorie, iar în urma lor s-au războlit Şerban-vodă. Plinindu-se doao săptămâni mesi a octomvrie 29 de zile, cursul anilor 7197, luni diminea a, la 2 ceasuri din zi, pristăvitu-s-au Şărban-vodă, dându-şi fericitul suflet în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu să-l pomenească! Déci întâmplându-se la pristăvirea lui părintele mitropolitul Theodosie şi frate-său Costandin Cantacuzino, ce-au fost mare stolnic, şi to i boiarii, numaidecât mérseră la sfânta Mitropolie şi porunciră de să strânseră to i căpitanii de pre la toate cétele şi mul ime de boiari mari şi mici den ară, şi to i negu ătorii. Atunci aduseră şi pre un capegibaşa turcu, Hamet aga, care era venit aicea cu trebi împărăteşti şi mai era şi al i agalari turci; aduseră şi pre părintele Dionisie, patriarhul arigradului, şi aşa cu to ii împreună mérseră înaintea acelui agă turc de-i spuseră de moartea lui Şerban-vodă şi-l întrebară de sfat, să-i înve e cum vor face. Atunci acel agă turc împreună cu alal i déderă răspuns întru auzul tuturor boiarilor şi a tuturor slujitorilor la mari, şi la mici, ca fără zăbavă să-şi rădice domn den ară să nu carécumva să se prinză vreo zminteală, căci ara iaste ocolită de vrăjmaşii împără iei. Déci boierimea şi cu al i cu to i nu avură cum face într-alt chip, ci cu to ii făcură sfat şi aléseră dintru dânşii pre un boiariu anume jupan Costandin Brâncoveanul, marele logofăt, de-l rădicară să le fie domn, că-l ştiia că iaste în elept şi să trăgea din odraslă domnească. Atunce cu to ii să închinară lui cu mare bucurie şi to i cu un glas bun, ziseră: “Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domn, până la adânci bătrâne e”. Şi îndată-l duseră în sfânta Mitropolie cu mare cinste, luundu-l de mână părintele Theodosie mitropolitul, până l-au băgat în sfântul oltar, pre poarta cea mare împărătească, şi acolo l-au purtat împrejurul sfântului préstol, sărutând masa cea sfântă, şi evanghelia cea dumnezeiască şi cinstita cruce. Şi închinându-se, au îngenunchiat înaintea préstolu-lui, de i-au citit deasupra capului molitvele de domnie patriarhul Dionisie şi l-au blagoslovit. Şi aşa ieşind de acolo l-au pus în scaun domnesc până i-au cântat mnoga léta, mergând toată boierimea de i-au sărutat mâna. După aceia ieşind afară, numaidecât purcéseră cu to ii de mérseră la curtea domnească, ieşindu-i nainte to i preo ii cu litie şi cu cântări dumnezeieşti, până l-au băgat în bisérica domnească, de au sărutat sfintele icoane şi au şezut în scaunul cel domnesc. Atunce Costandin-vodă au strigat cătră to i boiarii cu glas de bună cinste zicându-le: “Iată, am ascultat eu rugăciunea dumneavoastră de mi-am lăsat toată odihna şi toate moşiile méle şi mai mult fără voia mea m-a i rădicat domn. Acum dară să cade şi dumneavoastră să vă arăta i credin a cea adevărată, cum că vă ve i afla în toată vrémia lângă noi, cu slujbă dreaptă şi credincioasă, şi ve i face toate poruncile domniei fără nici o îndoială, precum şi noi ne făgăduim să ave i dumneavoastră şi toată ara de la noi dreptate.” Aşijderea şi boiarii răspunseră: “Cum de vréme ce au dăruit Dumnezeu pre măriia-ta cu domniia după pofta noastră, suntem bucuroşi foarte să ne dăm credin a neclătită“. Şi câte unul, câte unul, pre rând, fiind sfânta evanghelie aşezată în mijlocul biséricii, puseră mâinile to i pre dânsa, jurându-se şi legându-se cu numele marelui Dumnezeu, cum vor sluji domnului lor, cu credin ă şi cu mare dreptate, dând la mâna domnu-său şi o scrisoare a lor încredin ată, precum iaste mai sus scris. Isprăvindu-se de aceasta, cu to i dimpreună să închinară şi ieşind din bisérică, suindu-se to i în casele domneşti, şezând în cinstitul scaun, alergară cătră dânsul to i boiarii, mari şi mici, şi toate gloatele sărutând mâna, zicea: “Într-un ceas bun să ne fii măriia-ta domnu şi să ne stăpâneşti cu pace în toată via a măriei-tale”. Şi aciiaşi porunci Costandin-vodă tuturor logofe ilor domneşti de scriseră căr i pre numele lui la toate târgurile şi la toată ara, dând véste de pristăvirea lui Şărban-vodă şi de domnie noao a lui Costandin-vodă. Şi tot într-acea zi au început a să griji de toate cele ce trebuiesc pentru îngroparea lui Şărban-vodă. Iar a doa zi rădicat-au cinstitul trup şi-l duseră cu mare cinste la sfânta mănăstire din Cotrocéni, unde iaste hramul uspenie bogorodi e, care iaste făcută de el cu toată podoaba ei încă den temelie. Şi fiind acolo aduna i doi patriarşi ai arigradului, anume Dionisie şi Parthenie, dimpreună cu părin-tele Theodosie mitropolitul şi cu mul ime de egumeni şi de preo i, de-i făcură pogrebaniia cumsăcade şi to i blagoslovin-du-l, déderă-l gropii în bisérică după je iul cel domnesc, fiind mare jale şi plângere de doamna lui şi de coconii lor, şi de fra ii lui, şi de toate rudeniile, zicând to i: “Dumnezeu să-l iarte!” Şi-i făcură paminte mare cu bani la săraci, cu bucate multe. Şi de acolo să întoarse Costandin-vodă iar la scaunul lui, şi tot într-acéia zi fost-au trimis la Poartă pre o seamă de boiari, pre altă i-au trimis la paşa, care au fost sarascheriu la Obluci ă, unde-i zic Cartal, pre al ii la hanul tătărăsc, cu căr i scrise pentru moartea lui Şerbanvodă, făcând mare rugăciune pentru Costandin-vodă, să-l lase să le fie domn, precum l-au poftit ara. Oh, mare minune şi mare milă făcu Dumnezeu cu dânsu, că preste 2 săptămâni sosiră la Costandin-vodă de toate păr ile véste bună. Întâi de la împără ie veni Părvul logofătul Cantacozineanul cu véste bună, cum s-au tocmit domniia numai în 8 ceasuri şi în urma lui au sosit un agă mare, turcu, împreună cu Dumitraşco Caramalăul, îmbrăcând pre Costandin-vodă cu caftan de la împără ie pentru domnie noao,şi-l puse cu mâna lui de şezu în scaunl cel de domnie, dând cu tunurile, făcut-au întru to i mare bucurie de domn tânăr. Când au şezut Costandin-vodă domn, fost-au cursul anilor 7197, mesi a octombrie 29 de zile, luni la 10 ceasuri de zi, iar vărsta lui au fost de ani 34. Trimis-au şi la cei 4 boiari carii era trimişi la Beci pre Preda spatarul, văr primare cu Costandin-vodă, de le-au făcut véste de această întâmplare. Şerban-vodă au domnit ani 10, iar vârsta lui au fost când au murit, de ani 55. Şi cât au fost el domn mult au pătimit, mai vârtos pentru ară, că vrăjmaşii nu-l lăsa, ci-l necăjiia în tot feliul ca să-l surpe din domnie, să poată hrăpi ara, mai vârtos grecii arigrădeni; iar Dumnezeu tot nu lau lăsat, nici-şi da mijlocul, ci pre turci îi biruia cu banii, iar pre greci îi biruia cu alte meşteşuguri; pre to i vrăjmaşii lui i-au su-pus, pre unii cu moartea, pre al ii cu închisoarea, cât nu mai putea scăpa nici unul, ci de frica lui să ascundea to i în toate găurile, că-i dedése Dumnezeu minte şi chibzuială mare. Şi chipul lui era groaznic, cât să sperea de el şi păgânii şi alte ări. Şi în zilele lui nimeni n-au cutezat să-i calce ara, până la moartea lui. Iar doamna lui, Mariia, cu fiiu-său Iordache şi cu patru cocoane au rămas în urma lui Şerban-vodă cu mare jale şi cu multe lacrămi vărsate. Iar Costandin-vodă încă nu i-au lăsat să fie atâta obidi i, precum au fost mai nainte alte doamne rămase sărace de domnii lor, ci le-au dat mare cinste. Şi n-au lăsat pre doamna să o bântuiască cineva, ci o au lăsat în casele ei, să se odihnească cu coconii ei şi să-şi ie satele şi moşiile şi tot ce va avea, cu bună pace. Aşijderea şi slugile ei câte au avut, le-au făcut căr i de milă ca să slujească acei case până vor fi. Iar când au fost cursul anilor 7197, mesi a iunie 20 de zile, fiind oastea nem ească la Belgradul sârbesc, iar sultan Suliman s-au rădicat cu toată puteria lui cea turcească de au mers asupra ném ilor până la Sofia şi acolo s-au tăbărât. Atunce şi Costandin-vodă, din porunca împărătească, purcesau cu toate oştile lui de au mers până la Ruşavă şi acolo s-au tăbărât, poruncindu-i turcul să dreagă cetatea de la Cladova şi de la Ruşavă. Fiind acolo, venit-au la dânsul şi Tuchili groful de l-au ospătat, şi l-au dăruit, şi iar s-au învârtejit înapoi de s-au dus la tabăra turcească, unde era to i aduna i. Iar când au fost la august 4 zile, făcut-au război mare de turci şi de ném i la apa Nişului, şi cu vrérea lui Dumnezeu fost-au biruin a ném ilor iar turcii s-au întors înapoi cu mare ruşine. Atunce au luat ném ii cetatea ce-i zic Nişul, şi iar atunce au mers ném ii cătră Dunăre la cetatea Diiului, de s-au bătut cu turcii şi au luat cetatea Diiului. Deci fiind cap un domn ce i-au zis prin epul, după ce au aşezat oştile la cetatea de la Nişi şi de la Diiu, s-au învârtejit înapoi cu toate oştile lui de au venit până la Cladova, scriind căr i la Costandin-vodă de fră ie şi de prieteşug. Costandin-vodă încă le-au priimit şi i-au trimis daruri şi mul emită. Şi au pornit de la Cerne i să vie iar la scaunul lui. Ajungând la Olt, la casele lui din Brâncoveni, sosi-i véste cum au intrat prin ipul cu oştile lui aicea în ară. Atunce Costandin-vodă multă obidă şi inimă rea avu pentru înşelăciunea ce iau făcut ném ii, şi îndată trimise nişte boiari cu căr i de au ieşit înaintea ném ilor, scriind la acel prin ip gheneraleş cu mare rugăciune, făgăduindu-i dar mare, ca să facă bine să nu vie pentr-această ară că iaste săracă şi prădată de turci şi de tătari. Iar el nimic n-au băgat în seamă, ci au venit prin mijlocul ării de au făcut mare pradă, şi au călcat mănăstirile, şi au stricat biséricile până au sosit la Rucăr. Acolo s-au întâmpinat cu alt gheneraleş ce i-au zis Aizer, cu multe oşti nem eşti, împreună cu Costandin aga Bălăceanul, trecând prin ipul în Ardeal, iar Aizer cu acel Bălăcean au trecut în ară. Atunce şi Costandin-vodă sosind la scaunul lui în Bucureşti, prinzând de véste că au intrat acei ném i în ară şi până la Târgovişte au sosit, numaidecât au ieşit din scaunul lui împreună cu doamna, şi cu părintele mitropolitul chir Theodosie, şi cu to i boiarii şi cu toată curtea lui, de au mers în jos, cătră Podul Pitariului, tăbărându-se în lunca Plătăreştilor, lăsând la scaun ispravnici pre Cărstea marele vistier Popescul, poruncindu-i ca după ce vor veni ném ii în Bucureşti, să le dea zaharea cât le va trebui. Decii Aizer gheneraleşul, în elegând de aceasta, numaidecât trimise carte la Costandin-vodă, poftindu-l să vie la scaunu-şi, să fie cu dânşii împreună, iar despre turc să se hainească. Atunce Costandin-vodă, în elegând de aceasta, numai-decât au chemat pre părintele vlădica Theodosie, şi pre to i boiarii marii şi mici, făcând mare sfat ce vor face de aceasta, mai vărtos arătând o seamă de boiari ca să se lépede Costandin-vodă de turci şi să fie cu ném ii; iar el cu altă seamă de boiari, mai vărtos Costandin Cantacuzino, ceau fost mare stolnic, şi Mihai Cantacuzino, marele spătar, socotiră că nu iaste acest sfat bun, căci de vor face una ca aceasta, tătarăi sunt aproape şi numaidecât vor veni cu putére mare de vor robi ara şi o vor prăda, şi de către ném i nu vor avea nici un folos. Ci numaidecât sau sculat de acolo de au mers la sat la Ruşi, unde sunt heleşteiele domneşti. Atunce au venit şi Aizer la Drăgăneşti, poftind pre Costandinvodă de au venit de la Ruşi de s-au împreunat amândoi acolo la Drăgăneşti, arătând acel gheneraleş mare liubov cătră Costandinvodă, rugându-l, cu toată credin a ca să-l înve e ce va face. Şi au spus adevărul că această venire a lui cu oştile o au făcut pre minciunile acelui Bălăcean, că el s-au lăudat cum după ce va veni aicea în ară, să va închina la dânsul toată boierimea, şi toată ara, iar n-au fost aşa. Déci Costandin-vodă încă i-au spus tot adevărul, cum că tătarăi vor să vie în ară la dânşii, şi făcându-i mare cin-ste, l-au ospătat şi sau întors iar la Bucureşti cu mare frică. Iar tătarăi în elegând de venirea ném ilor, numaidecât s-au sculat sultanul cu tătarăi şi au trimis nainte soli la Costandin-vodă, spuindu-i că sunt viitori aicea în ară asupra ném ilor. Déci Costandin-vodă, în elegând de aceasta, foarte rău s-au întristat, mai vărtos pentru săraca de ară şi numaidecât s-au rădicat de acolo de s-au dus la Buzău. Şi de acolo au trimis pre doamnă-sa şi cu toate jupănésele la mănăstire la Brad, iar el cu pu inei oameni au încălecat de au ieşit înaintea sultanului, închinându-se lui cu mare plecăciune şi cu mult dar. Atunce au văzut sultanul că nu iaste Costandin-vodă hain, ci iaste slugă dreaptă împăratului, făgăduindu-se că nu vor robi ara, numai ci merg asupra ném ilor, care sunt vrăjmaşi lor. Şi de acolo Costandin-vodă numaidecât s-au învârtejit de au venit iar la Buzău, de au fost în zioa sfintei blagoiavleniei şi de acolo, cu porunca sultanului s-au sculat de au venit iar la scaunul lui la Bucureşti, cu toată boierimea şi cu toată curtea lui. Iar Aizer, în elegând de venirea tătarălor, de mare groază au dat dosul, fugind până în Târgovişte de n-au mai descălecat, la ghenarie 2 zile, 7198. În ms: terarum. Veşnica pomenire (sl.). iii Veşnica lui pomenire (sl.). i ii