înverșunare
Etimologie
Din verbul a (se) înverșuna.
Pronunție
- AFI: /ɨn.ver.ʃu'na.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului înverșunare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | înverșunare | înverșunări |
| Articulat | înverșunarea | înverșunările |
| Genitiv-Dativ | înverșunării | înverșunărilor |
| Vocativ | ' | ' |
- acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei.
- E de-o înverșunare condamnabilă.
Sinonime
- îndârjire, (livr.) obstinație, (rar) îndârjeală, dârzenie, furie
Cuvinte derivate
Traduceri
îndârjire
|