Oratorie
Oratoria (în latină oratoria, „vorbire”) este arta de a vorbi convingător și frumos[1], de a ține un discurs de către o persoană în fața unui grup de ascultători. În mod tradițional, oratoria este considerată parte a artei persuasiunii. Oratoria a fost dezvoltată în Roma Antică, Grecia Antică și America Latină. Gânditorii proeminenți din aceste țări au influențat evoluția artei oratorice. În prezent, sunt dezvoltate tehnologii, cum ar fi videoconferințe, prezentări multimedia și alte forme netradiționale.
Cicero Denounces Catiline (1889), frescă, autor: Cesare Maccari
Părțile discursului oratoric
[modificare | modificare sursă]Exordium
[modificare | modificare sursă]Prima parte a unui discurs, care urmărește câștigarea atenției și bunăvoința auditorului. Face apel la sensibilitatea și bunăvoința ascultătorilor.
Propozițiunea
[modificare | modificare sursă]Constă în formularea temei discursului în termeni scurți, preciși și clari. Poate căpăta și forma unei sentințe. Este o enunțare a temei.
Diviziunea
[modificare | modificare sursă]Constă în alăturarea părților mari ale discursului pentru ca auditoriul să poată urmări cu mai multă ușurință tema tratată.
Narațiunea
[modificare | modificare sursă]Este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema și confirmă cele anunțate prin exordiu și prin propozițiune. După viziunea anticilor, narațiunea trebuie să aibă trei calități esențiale. Să fie concisă, clară și verosimilă.
Argumentația
[modificare | modificare sursă]Sau confirmarea probelor. Constituie partea discursului în care se probează tot ce s-a spus în propozițiune și s-a dezvoltat în narațiune.
Perorația
[modificare | modificare sursă]Are un caracter practic, de aceea, epilogul va fi conceput și rostit încât să solicite la maximum puterea de sinteză, de concentrare, a argumentelor și totodată să angajeze personalitatea oratorului, atât rațional cât și afectiv.[2] Perorația este partea finală a unui discurs, caracterizată printr-un stil retoric și un ton însuflețit [și emfatic], menit să capteze interesul și adeziunea publicului.[3]
Anxietatea vorbirii în public
[modificare | modificare sursă]Frica de a vorbi în public este cunoscută sub numele de anxietate de a vorbi în public sau glosofobie.[4] Anxietatea vorbirii în public are o serie de cauze, inclusiv diferențele individuale, noutatea, orientarea cognitivă și caracteristicile publicului.[5]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „dexonline”, Dexonline.ro, accesat în
- ^ „Etapele discursului in sustinerea unui caz”, gr8debaters, 29 noiemb rie 2011, accesat în 10 mai 2019 Verificați datele pentru:
|date=(ajutor) - ^ Mic dicționar enciclopedic, articolul "Perorație", Editura enciclopedică română română, București, 1972
- ^ Black, Rosemary (). „Glossophobia (Fear of Public Speaking): Are You Glossophobic?”. psycom.net. Accesat în .
- ^ Ireland, Christopher (). „Apprehension felt towards delivering oral presentations: a case study of accountancy students”. Accounting Education. 29 (3): 305–320. doi:10.1080/09639284.2020.1737548.
