[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Exodul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Plecarea israeliților, de David Roberts, 1829

Exodul[a] este mitul fondator al poporului israelit, relatând cum israeliții au fost scoși din sclavie de dumnezeul lor, Iahve, prin urmare îi aparțin prin încheierea legământului mozaic.[1][b] Răspândită în cărțile Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul, ea prezintă evenimentele prin care au trecut israeliții după moartea lui Iosif, plecarea lor din Egipt și pribegia în pustie, inclusiv revelațiile de pe muntele Sinai, până la sosirea lor la hotarele Canaanului.[2]

Povestea exodului nu este istorie în sensul modern (nu au fost găsite dovezi arheologice care să susțină acuratețea istorică a poveștii biblice[3]), ci mai degrabă o demonstrație a participării lui Dumnezeu la scrierea istoriei prin scoaterea israeliților din robie, mântuirea poporului și încheierea unui legământ.[4] Ea a fost modelată în forma sa actuală în perioada de după Exod,[5] dar tradițiile din spatele ei sunt mai vechi și pot fi urmărite în scrierile profeților din secolul al VIII-lea î.Hr.;[6] nu este clar cât de departe s-ar putea întinde acele tradiții deoarece substanța lor, exactitatea și datarea au fost afectate în cele câteva secole cât povestea a fost transmisă pe cale orală.[4]

Exodul este elementul esențial al iudaismului și chiar și astăzi este amintit zilnic în rugăciunile evreiești și sărbătorit cu ocazia Paștilor.[7] În plus, Exodul a servit ca sursă de inspirație și model pentru mai multe grupuri non-evreiești, de la primii coloniști protestanți care au fugit de persecuție din Europa până la afro-americanii care au luptat pentru libertate și drepturi civile.[7]

Consensul istoricilor mainstream consideră că sclavia a milioane de evrei în Egipt și exodul a milioane de evrei din Egipt sunt evenimente lipsite de istoricitate.[8][9][10][11][12] Peter Enns, un cercetător evanghelic, fost profesor la Seminarul Teologic Westminster⁠(en)[traduceți], actualmente titular al catedrei stipendiate⁠(en)[traduceți] de studii biblice de la Eastern University⁠(en)[traduceți], deși credea pe atunci că Biblia este infailibilă, recunoștea următoarele: pentru poziția că relatarea biblică a Exodului s-ar fi petrecut în mod real nu există dovezi, iar pentru poziția că relatarea ar putea fi plauzibilă (nu dovedită) există cărțile unora ca Hoffmeier și Kitchen.[13] Conform lui William Dever, pentru poziția că evreii au provenit din populația canaanită există dovezi copleșitoare, ceea ce „elimină posibilitatea exodului din Egipt sau a unui pelerinaj de patruzeci de ani prin deșert”.[14] Consensul modern al istoricilor este că nu a existat vreun exod de proporțiile descrise în Biblie[15][16] și că relatarea trebuie privită ca teologie și nu ca istorie, teologie care ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări propriul popor.[17] Conform lui Shaye J. D. Cohen (profesor la Universitatea Harvard), „Cei mai mulți israeliți erau de origine canaanită; strămoșii lor nu au participat la un Exod din Egipt; Israeliții nu au construit piramidele!!!”[18][19][20][21][22][23][24][25][26][27]

Rezumatul narațiunii

[modificare | modificare sursă]

Povestea Exodului este relatată în cărțile Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul, ultimele patru din cele cinci cărți ale Torei (numite, de asemenea, Pentateuh). Ea prezintă evenimentele prin care au trecut israeliții după moartea lui Iosif, plecarea lor din Egipt și pribegia în pustie, inclusiv revelațiile de pe muntele Sinai, până la sosirea lor în hotarele Canaanului.[2] Povestea începe cu aflarea israeliților în sclavie în Egipt.[28] Moise îi conduce afară din Egipt și prin pustiu către Muntele Sinai, unde Iahve se dezvăluie pe sine și le oferă un Legământ: ei trebuie să păstreze Tora (poruncile și instrucțiunile de acolo) și în schimb el va fi dumnezeul lor și le va da în stăpânire țara Canaanului.[28] Leviticul dezvăluie legile lui Dumnezeu.[28] Cartea Numerii relatează cum israeliții, conduși acum de dumnezeul lor, Iahve, călătoresc de la Sinai spre Canaan, dar atunci când iscoadele lor au raportat că terenul este locuit de uriași ei au refuzat să meargă acolo și Iahve i-a condamnat să rămână în deșert până când generația care a părăsit Egiptul va muri.[28] După treizeci și opt de ani în oaza de la Cadeș-Barnea următoarea generație călătorește la frontierele Canaanului, unde Moise li se adresează pentru ultima oară și le dă în continuare legi.[28] Exodul se încheie cu moartea lui Moise pe Muntele Nebo și cu îngroparea lui de către Dumnezeu, în timp ce israeliții se pregătesc pentru cucerirea teritoriului Canaanului.[28]

Semnificație culturală

[modificare | modificare sursă]

Exodul este amintit zilnic în rugăciunile evreiești și sărbătorit în fiecare an de praznicul Paștilor.[29] Numele ebraic al acestei sărbători, Pesah, se referă la instrucțiunile date israeliților de către Dumnezeu de a pregăti pâine nedospită pentru că vor pleca din Egipt, în grabă, și pentru a unge pragul de sus și ușorile ușilor lor cu sângele mieilor sacrificați astfel ca „Îngerul Morții” sau „distrugătorul” însărcinat cu uciderea întâi-născuților din Egipt să treacă pe lângă casele lor. În ciuda relatării din Cartea Exodului, majoritatea cercetătorilor nu cred că sărbătoarea Paștilor își are originea așa cum este descris în povestea biblică.[30]

Alcătuire

[modificare | modificare sursă]
Statueta unui prizonier semit. Egiptul Antic, dinastia a 12-a (secolele 18–19 î.Hr.).[31] Muzeul Hecht.

Tora

[modificare | modificare sursă]

Oamenii de știință sunt în general de acord că Tora a fost scrisă la mijlocul perioadei ocupației persane, aproximativ 450-400 î.Hr., deși unii plasează forma ei finală ceva mai târziu, în epoca elenistică.[32][33] Multe teorii au fost avansate pentru a explica alcătuirea sa, dar două dintre ele sunt influente în mod special.[34] Prima dintre acestea, autorizarea imperială persană, avansată de Peter Frei în 1985, susținea că autoritățile persane cereau ca evreii din Ierusalim să prezinte un singur corp de legi ca preț al autonomiei locale.[35] Teoria lui Frei a fost deconstruită la un simpozion interdisciplinar care a avut loc în anul 2000, dar relația dintre autoritățile persane și evreii din Ierusalim rămâne o problemă crucială.[36] Cea de-a doua teorie, numită uneori „Comunitatea Templului-Cetățean”, susține că povestea Exodului a fost compusă pentru a servi nevoilor unei comunități evreiești post-exil organizate în jurul Templului, care funcționa ca o bancă pentru cei care îi aparțineau.[37] Tora (povestea Exodului) a servit ca o „carte de identitate” care-i definea pe membrii comunității (de exemplu, în Israel), consolidând astfel unitatea israeliților prin noile sale instituții.[38] Ambele explicații consideră povestea Exodului ca un mit fundamental al poporului israelit, relatând cum israeliții au fost eliberați din sclavie de către Iahve și, prin urmare, îi aparțin prin legământ.[1]

Istoria poveștii Exodului se întinde pe aproximativ două sute de ani înainte de obținerea formei sale actuale până într-un moment de la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr, când diverse tradiții orale și scrise au fost unite într-o formă scrisă care a reprezentat predecesoarea Torei de astăzi.[39] Urme ale acestor tradiții apar mai întâi în profețiile lui Amos (posibil) și Osea (cu siguranță), ambii activi în Israelul din secolul al VIII-lea î.Hr., dar scripturile contemporane sudice Isaia și Mica nu conțin nici o menționare a unui Exod, ceea ce sugerează că povestea nu avea importanță în Iudeea din secolul al VIII-lea.[6] Povestea exodului își poate avea originea cu câteva secole mai devreme, probabil în secolele al IX-lea și al X-lea, și există semne că a avut forme diferite în Israel, în regiunea Transiordania și în sudul Regatului Iuda înainte de a fi unificate în epoca persană.[40]

Surse și paralele posibile

[modificare | modificare sursă]

Consensul arheologilor moderni este că israeliții proveneau din Canaan și nu au fost niciodată în Egipt, iar dacă există o bază istorică a exodului ea se poate aplica doar unui segment mic al israeliților.[41] Totuși, există indicii că povestea are totuși o bază istorică: numele de Moise este egiptean, de exemplu, și mulți cercetători au găsit că este improbabil ca o tradiție umilitoare de sclavie să fie pur și simplu inventată.[42] Unele persoane au încercat să mențină o măsură de istoricitate prin conceptul de „memorie colectivă”:[42] memoria opresiunii egiptene, de exemplu, se poate baza pe tratamentul dur al canaaniților în interiorul Canaanului în acele secole din mileniul al II-lea, când regiunea a fost guvernată de Egipt: aceste amintiri ar fi putut fi transferate mai târziu către teritoriul propriu-zis al Egiptului și s-ar fi alcătuit o poveste a unui nou exod.[43] Un personaj istoric pe nume Moise asociat cu un grup mic se poate să fi fost generalizat mai târziu ca salvator al populației israelite, în timp ce alții au găsit ecouri ale luării în sclavie în Egipt și ale Exodului în istoria hicsoșilor, care au fost conducătorii canaaneni ai Deltei Egiptene în secolul al XVI-lea î.Hr.[44] Iahve însuși, dumnezeul național al israeliților, nu este o divinitate canaaneană, dar provine de la descendenții lui Madian din sud și este posibil ca venerarea sa să fi fost adusă în zona de nord de către sclavii evadați.[41]

O propunere a egiptologului Jan Assmann sugerează că povestea Exodului nu are o singură origine, ci mai degrabă combină numeroase evenimente istorice într-„o poveste coerentă care este fictivă ca alcătuire, dar istorică în ceea ce privește unele dintre componentele sale.” Aceste evenimente traumatice includ expulzarea hicsoșilor; revoluția religioasă a lui Akhenaton; un posibil episod al captivității populației Habiru, care era formată din bande de indivizi antisociali ce operau pe teritoriile statelor vasale ale Egiptului, și migrațiile masive ale popoarelor mării.[45]

Istoricitate

[modificare | modificare sursă]

Rezumat

[modificare | modificare sursă]

Conform lui Eric H. Cline, arheologii, istoricii Antichității și bibliștii nu au găsit răspunsuri satisfăcătoare la întrebări „De exemplu, a avut loc Exodul? Dacă s-a întâmplat, când s-a întâmplat? A fost un eveniment, care a avut loc la un moment dat în timp, sau a fost un proces, care a avut loc treptat pe parcursul a două secole sau mai mult? Cine era faraonul (sau cine erau faraonii) care conducea Egiptul la acea vreme? Câte persoane au fost implicate?”[46]

Consensul oamenilor de știință moderni este că Biblia nu oferă o relatare precisă a originii poporului israelit și a statului antic Israel.[47] Nu există nicio dovadă că israeliții au trăit în Egiptul Antic, nu există aproape niciun semn că Peninsula Sinai a fost locuită pe parcursul mileniului II î.Hr. și chiar Cadeș-Barnea, unde israeliții s-au aflat timp de 38 de ani, a fost nelocuit înainte de fondarea statului israelit.[48] Aceste aspecte istorice considerate că ar data din mileniul al II-lea ar putea la fel de bine să provină din mileniul I și se potrivesc cu o poveste veche petrecută în Egipt creată de un scriitor din mileniul I î.Hr.[49] Astfel, în timp ce câțiva oameni de știință, în special Kenneth Kitchen și James K. Hoffmeier, continuă să discute istoricitatea sau cel puțin plauzibilitatea poveștii, argumentând că mărturiile documentare egiptene s-au pierdut sau au fost distruse sau că fuga israeliților nu a lăsat urme arheologice sau că numerele mari ale populației ce a participat la exod au fost traduse greșit, majoritatea oamenilor de știință au abandonat investigația ca fiind „o cercetare fără șanse de izbândă”.[14][50]

Conform lui Shaye J. D. Cohen (profesor la Universitatea Harvard), „Cei mai mulți israeliți erau de origine canaanită; strămoșii lor nu au participat la un Exod din Egipt; Israeliții nu au construit piramidele!!!”[18][19][20][21][22][23][24][25]

Numere și logistică

[modificare | modificare sursă]

Potrivit Cărții Exodului 12:37-38, populația israelită număra „aproape șase sute de mii de bărbați pedeștri, afară de femei și copii”, plus o mulțime de oameni de felurite neamuri și animale. Cartea Numeri 1:46 oferă un număr mai precis de 603.550 bărbați cu vârste cuprinse de la 20 de ani în sus. Este dificil de acceptat ideea a 600.000 de bărbați israeliți buni de luptă cu informațiile că israeliții se temeau de filisteni și egipteni.[51] 600.000, plus soțiile, copiii, persoanele în vârstă și mulțimea mare de non-israeliți ar fi numărat aproximativ 2 milioane de persoane.[52] Mărșăluind zece în rând și fără a se ține cont de animale, s-ar fi format o linie de 150 km lungime.[53] Întreaga populație a Egiptului în 1250 î.Hr. era estimată la aproximativ 3-3,5 milioane de persoane[54][52] și nu au fost găsite dovezi că Egiptul a suferit vreodată o catastrofă demografică și economică pe care ar fi reprezentat-o o astfel o pierdere de populație, nici că deșertul Sinai ar fi găzduit vreodată (sau ar fi putut găzdui) aceste milioane de oameni și turmele lor.[55] Unii au raționalizat numerele, reducându-le, citind de exemplu scrierea ebraică mai degrabă ca „600 de familii” decât 600.000 de oameni, dar toate aceste soluții au propriile lor probleme.[56] Cantitățile de metale prețioase utilizate de meșteșugarii evrei în confecționarea tabernacolului și a obiectelor de cult nu sunt credibile (circa 1,12 tone de aur), iar Cartea Exodului conține multe contradicții și repetiții de text, de exemplu în capitolele 19 și 24, plus existența unor variante ca Reuel (sau Raguel)/Ietro și Sinai/Horeb.[57][58]

Arheologie

[modificare | modificare sursă]

După un secol de cercetare de către arheologi și egiptologi nu s-a găsit nicio dovadă directă cu privire la captivitatea evreilor, la Exod și la călătoria prin pustie,[59] iar arheologii consideră, în general, că israeliții au origini canaanite.[60] Cultura celor mai vechi așezări israelite este canaanită, obiectele lor de cult sunt cele ale zeului canaanit El, ceramica urmează tradiția canaanită și alfabetul folosit este canaanit.[61] Unul dintre singurele semne distinctive ale satelor „israelite” de așezările canaanite este lipsa oaselor de porc, deși rămâne o chestiune disputată dacă absența acestora este un semn etnic sau se datorează altor factori.[61]

Anacronisme

[modificare | modificare sursă]

În ciuda datării biblice interne a Exodului în mileniul al II-lea î.Hr., detaliile sugerează o datare în mileniul I a evenimentelor relatate în Cartea Exodului: Ețion-Gheber (una dintre opririle Exodului), de exemplu, datează dintr-o perioadă cuprinsă între secolele al VIII-lea și al VI-lea î.Hr., cu o posibilă ocupare în continuare pe parcursul secolului al IV-lea î.Hr.,[62] iar acele nume de locuri de pe traseul Exodului care au fost identificate – Goșen, Pitom, Sucot, Ramses și Cadeș-Barnea – aparțin mai degrabă mileniului I decât mileniului al II-lea.[63]

În mod similar, temerea lui Faraon că israeliții s-ar putea alia cu invadatorii străini pare puțin probabil în contextul sfârșitului mileniului al II-lea, când Canaanul făcea parte din Imperiul Egiptean și Egiptul nu se confrunta cu dușmani din această direcție, dar are sens în contextul mileniului I, când Egiptul a fost considerabil mai slab și s-a confruntat mai întâi cu invazia Imperiului Ahemenid și mai târziu cu cea a Imperiului Seleucid.[64]

Mențiunea dromaderului în Exod 9:3 sugerează, de asemenea, o dată ulterioară a narațiunii – domesticirea pe scară largă a cămilei ca o turmă de animale se crede că nu a avut loc înainte de sfârșitul mileniului al II-lea, după ce israeliții s-au stabilit deja în Canaan,[65] și a devenit larg răspândită în Egipt până în jurul anilor 200-100 î.Hr.[66]

Cronologie

[modificare | modificare sursă]

Cronologia poveștii Exodului evidențiază mai degrabă natura ei religioasă decât natura istorică. Numărul șapte era sacru pentru Iahve în iudaism și, astfel, israeliții au ajuns în Peninsula Sinai, unde s-au întâlnit cu Iahve la începutul celei de-a șaptea săptămâni după plecarea lor din Egipt,[67] în timp ce ridicarea Tabernaculului, cortul dedicat lui Iahve în mijlocul taberei israeliților, are loc în anul 2666 după ce Iahve a creat lumea, la două treimi din epoca de patru mii care culminează cu construirea celui de-al Doilea Templu în anul 164 î.Hr.[68][69]

Date

[modificare | modificare sursă]

Încercările de a data Exodul la un anumit secol au fost neconcludente.[70] Cartea a treia a Regilor 6:1 plasează evenimentul cu 480 de ani înainte de construirea Templului lui Solomon, ceea ce presupune un Exod în jurul anului 1450 î.Hr., dar numărul este mai degrabă retoric decât istoric, reprezentând simbolic douăsprezece generații de câte patruzeci de ani fiecare.[71][72] Există obstacole arheologice importante în calea unei datări anterioare. Canaanul, cunoscut, de asemenea, sub numele de Djahy, a făcut parte din Imperiul Egiptean, așa că israeliții ar fi fugit din Egipt în Egipt,[73] iar orașele sale nu aveau ziduri și nu prezintă straturi distruse în concordanță cu relatarea biblică a ocupării teritoriului (Ierihonul era „mic și slab, aproape nesemnificativ, și nefortificat (și) acolo nu există, de asemenea, nici un semn de distrugere” (Finkelstein și Silberman, 2002).[74] William F. Albright, principalul arheolog biblic de la mijlocul secolului al XX-lea, a propus o datare aproximativă în perioada 1250-1200 î.Hr., dar așa-numitele dovezi „israelite” (tip de clădire etc.) sunt continuări ale culturii canaaneene.[75] Lipsa de dovezi i-a condus pe cercetători la concluzia că povestea Exodului nu reprezintă un anumit moment istoric.[76]

Traseu

[modificare | modificare sursă]

Tora enumeră locurile în care israeliții s-au odihnit. Câteva dintre numele de la începutul itinerarului, inclusiv Ra'amses, Pitom și Sucot, sunt destul de bine identificate cu siturile arheologice de pe marginea de est a Deltei Nilului,[63] așa cum este și Cadeș-Barnea, în care israeliții ar fi petrecut 38 de ani după ce s-au întors înapoi din Canaan; în afară de acestea, foarte puține lucruri sunt certe. Traversarea Mării Roșii a fost plasată diferit pe partea pelusică a Nilului, undeva de-a lungul rețelei Lacurilor Amare și a canalelor mai mici care formează o barieră către gura de vărsare estică, a Golfului Suez (la sud-sud-est de Sucot) și Golfului Aqaba (la sud de Ețion-Gheber) sau chiar a unei lagune de pe coasta mediteraneană. Muntele biblic Sinai este identificat în tradiția creștină cu Jebel Musa din partea de sud a Peninsulei Sinai, dar această asociere datează doar din secolul al III-lea d.Hr. și nu există nici o dovadă că s-a aflat pe traseul Exodului.[77]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Numele „Exod” provine din cuvântul grecesc ἔξοδος exodos, „ieșire”; în ebraică יְצִיאַת מִצְרָיִם yetzi'at mitzrayim.
  2. ^ „Charter (i.e., foundation) myths tell the story of a society's origins, and, in doing so, provide the ideological foundations for the culture and its institutions”[1]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c Sparkes 2010, p. 73.
  2. ^ a b Redmount 2001, p. 59.
  3. ^ Meyers 2005, pp. 5–6.
  4. ^ a b Redmount 2001, p. 63.
  5. ^ Enns 2012, p. 26.
  6. ^ a b Lemche 1985, p. 327.
  7. ^ a b Tigay 2004, p. 107.
  8. ^ Grabbe, Lester L. (). Ancient Israel: What Do We Know and How Do We Know It?: Revised Edition. Bloomsbury Publishing. p. 36. ISBN 978-0-567-67044-1. The impression one has now is that the debate has settled down. Although they do not seem to admit it, the minimalists have triumphed in many ways. That is, most scholars reject the historicity of the 'patriarchal period', see the settlement as mostly made up of indigenous inhabitants of Canaan and are cautious about the early monarchy. The exodus is rejected or assumed to be based on an event much different from the biblical account. On the other hand, there is not the widespread rejection of the biblical text as a historical source that one finds among the main minimalists. There are few, if any, maximalists (defined as those who accept the biblical text unless it can be absolutely disproved) in mainstream scholarship, only on the more fundamentalist fringes. 
  9. ^ Herzog, Ze'ev (). „Deconstructing the walls of Jericho”. Ha'aretz. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Herzog, Ze'ev (). „Deconstructing the walls of Jericho”. lib1.library.cornell.edu. Ha'aretz. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Greenberg, Moshe; Sperling, S. David (). „Exodus, Book of.”. În Skolnik, Fred; Berenbaum, Michael; Thomson Gale (Firm). Encyclopaedia Judaica. 6 (ed. 2nd). pp. 612–623. ISBN 978-0-02-866097-4. OCLC 123527471. Accesat în . Current scholarly consensus based on archaeology holds the enslavement and exodus traditions to be unhistorical. 
  12. ^ Pfoh, Emanuel (). „UNA DECONSTRUCCIÓN DEL PASADO DE ISRAEL EN EL ANTIGUO ORIENTE: HACIA UNA NUEVA HISTORIA DE LA ANTIGUA PALESTINA”. Estudios de Asia y África (în spaniolă). Ciudad de México: El Colegio De Mexico. 45 (3 (143)): 669–697. doi:10.24201/eaa.v45i3.1995. ISSN 0185-0164. JSTOR i25822397. Históricamente, no podemos hablar más de un periodo de los Patriarcas, del Éxodo de los israelitas de Egipto, de la conquista de Canaán, de un periodo de los Jueces en Palestina, ni de una Monarquía Unida dominando desde el Éufrates hasta el Arco de Egipto.31 Incluso la historicidad del Exilio de los israelitas de Palestina hacia Babilonia como un evento único ha sido puesta en seria duda recientemente.32

    31 Cf. Th. L. Thompson, Early History of the Israelite People: From the Written and Archaeological Sources, Studies in the History of the Ancient Near East, 4, Leiden, E. J. Brill, 1992, pp. 10-116, 146-158, 215-300, 401412; N. P. Lemche, "Early Israel Revisited", Currents in Research: Biblical Studies, vol. 4, 1996, pp. 9-34, y The Israelites in History and Tradition, Library of Ancient Israel, Louisville, wjk, 1998, pp. 35 85; I. Finkelstein y N. A. Silberman, The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision on Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, Nueva York, Free Press, 2001, pp. 27-96, 123-145. Vease tambien Liverani, Oltre la Bibbia. Storia antica di Israele, Roma-Bari, Laterza, 2003, y Recenti tendenze nella ricostruzione della storia antica d'Israele, Roma, Accademia Nazionale dei Lincei, 2005.

    32 L. L. Grabbe (ed.), Leading Captivity Captive: "The Exile" as History and Ideology, Journal for the Study of the Old Testament - Supplement Series, 278/European Seminar in Historical Methodology, 2, Sheffield, Sheffield Academic Press, 1998.

    Din punct de vedere istoric, nu se mai poate vorbi de o perioadă a Patriarhilor, de Ieșirea israeliților din Egipt, de cucerirea Canaanului, de o perioadă a Judecătorilor în Palestina și nici de o Monarhie Unită care domină de la Eufrat la Arcul Egiptului.31 Chiar și istoricitatea Exilului israeliților din Palestina în Babilon ca eveniment unic a fost recent serios pusă la îndoială.32     
  13. ^ Enns, Peter, Exodus, Historiography, and Some Theological Reflections* (PDF), web.archive.org, Arhivat din original în , accesat în  
  14. ^ a b Dever 2001, p. 99.
  15. ^ Walton 2003, p. 258.
  16. ^ Faust 2015, p. 476. : "While there is a consensus among scholars that the Exodus did not take place in the manner described in the Bible, surprisingly most scholars agree that the narrative has a historical core, and that some of the highland settlers came, one way or another, from Egypt ... Archaeology does not really contribute to the debate over the historicity or even historical background of the Exodus itself, but if there was indeed such a group, it contributed the Exodus story to that of all Israel. While I agree that it is most likely that there was such a group, I must stress that this is based on an overall understanding of the development of collective memory and of the authorship of the texts (and their editorial process). Archaeology, unfortunately, cannot directly contribute (yet?) to the study of this specific group of Israel's ancestors."
  17. ^ Redmount 2001, p. 64.
  18. ^ a b "Most Israelites were actually of Canaanite stock; their ancestors did not participate in an Exodus from Egypt; Israelites did not build the pyramids!!!" http://ruml.com/thehebrewbible/notes/09-Notes.pdf https://courses.biblicalarchaeology.org/hebrewbible/notes/09-Notes.pdf
  19. ^ a b Killebrew, Ann E. (). „Early Israel's Origins, Settlement, and Ethnogenesis”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A. The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. pp. 86–88. ISBN 978-0-19-007411-1. 
  20. ^ a b Faust, Avraham (). „The Birth of Israel”. În Hoyland, Robert G.; Williamson, H. G. M. The Oxford History of the Holy Land. Oxford University Press. p. 28. ISBN 978-0-19-288687-3. 
  21. ^ a b Hamilton, Adam (). Words of Life: Jesus and the Promise of the Ten Commandments Today. Crown Publishing Group. p. 17. ISBN 978-1-5247-6055-7. 
  22. ^ a b Wylen, Stephen M. (). „Chapter Ten: Passover”. Settings of Silver: An Introduction to Judaism. Paulist Press. p. footnote 6. ISBN 978-1-61643-498-4. 
  23. ^ a b Siskinson, Chris (). „5. Meet the natives Egypt in the Bible”. Time Travel to the Old Testament. InterVarsity Press. p. PT93. ISBN 978-1-78359-010-0. The Israelites did not build tombs or pyramids 
  24. ^ a b Tugend, Tom (). „Furor over L.A. rabbi's reading of Exodus”. Jewish Telegraphic Agency (în engleză). Accesat în . 
  25. ^ a b Watanabe, Teresa (). „Doubting the Story of Exodus”. Los Angeles Times. Accesat în . 
  26. ^ Killebrew, Ann E. (). „Early Israel's Origins, Settlement, and Ethnogenesis”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A. The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. p. 86. ISBN 978-0-19-007411-1. 
  27. ^ Faust, Avraham (). „The Birth of Israel”. În Hoyland, Robert G.; Williamson, H. G. M. The Oxford History of the Holy Land. Oxford University Press. p. 28. ISBN 978-0-19-288687-3. 
  28. ^ a b c d e f Redmount 2001, p. 59-60.
  29. ^ Tigay 2004, pp. 106–07.
  30. ^ Prosic 2004, p. 31.
  31. ^ Liphschitz 1998, p. 258.
  32. ^ Romer 2008, p. 2.
  33. ^ Eskenazi 2009, p. 85.
  34. ^ Ska 2006, pp. 217.
  35. ^ Ska 2006, pp. 218.
  36. ^ Eskenazi 2009, p. 86.
  37. ^ Ska 2006, pp. 226-227.
  38. ^ Ska 2006, p. 225.
  39. ^ McEntire 2008, p. 8.
  40. ^ Russell 2009, p. 1.
  41. ^ a b Collins 2004, p. 182.
  42. ^ a b Collins 2014, p. 113.
  43. ^ Anderson & Gooder 2017, p. unpaginated.
  44. ^ Collins 2005, p. 45-46.
  45. ^ Assmann 2014, p. 26.
  46. ^ Cline, Eric H. (). From Eden to Exile: Unraveling Mysteries of the Bible. National Geographic Society. p. 65. ISBN 978-1-4262-1224-6. Accesat în . THERE ARE NUMEROUS questions associated with this story, virtually none of which has been satisfactorily answered to date by archaeologists, ancient historians, or biblical scholars. For instance, did the Exodus take place at all? If it did, when it did occur? Was it an event, occurring at a single moment in time, or was it a process, occurring gradually over two centuries or more? Who was the pharaoh (or who were the pharaohs) ruling Egypt at the time? How many people were involved? And how do we explain the various parts of the story, including the ten plagues, the parting of the Red Sea (“Red Sea” is a mistranslation of the original Hebrew words Yam Suf, which actually mean “Reed Sea” or “Sea of Reeds”), the Ten Commandments, and so on? We can now try to answer some of these questions by exploring the biblical story in more detail, taking into consideration the relevant extra-biblical historical and archaeological evidence. 
  47. ^ Davies 2015, p. 51.
  48. ^ Redmount 2001, p. 77.
  49. ^ Moore & Kelle 2011, p. 90.
  50. ^ Moore & Kelle 2011, pp. 88–89.
  51. ^ Miller 2009, p. 256.
  52. ^ a b Kantor 2005, p. 70.
  53. ^ Cline 2007, p. 74.
  54. ^ Butzer 1999, p. 297.
  55. ^ Dever 2003, p. 19.
  56. ^ Grisanti 2011, pp. 240–46.
  57. ^ Meyers 2018, p. 81.
  58. ^ Harris 2010, p. 69.
  59. ^ Meyers 2005, p. 5.
  60. ^ Shaw 2002, p. 313.
  61. ^ a b Killebrew 2005, p. 176.
  62. ^ Pratico & DiVito 1993, pp. 1-32.
  63. ^ a b Van Seters 1997, pp. 255ff.
  64. ^ Soggin 1998, pp. 128–29.
  65. ^ Finkelstein & Silberman 2002, p. 334.
  66. ^ Faye 2013, p. 3.
  67. ^ Meyers 2005, p. 143.
  68. ^ Hayes & Miller 1986, p. 59.
  69. ^ Davies 1998, p. 180.
  70. ^ Killebrew 2005, p. 151.
  71. ^ Moore & Kelle 2011, p. 81.
  72. ^ Thompson 1999, p. 74.
  73. ^ Barmash, 2015 & p.16 fn.10.
  74. ^ Finkelstein & Silberman 2002, pp. 77–79, 82.
  75. ^ Killebrew 2005, pp. 175–77.
  76. ^ Killebrew 2005, p. 152.
  77. ^ Hoffmeier 2005, pp. 115ff.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
Anderson, Bradford A.; Gooder, Paula (). An Introduction to the Study of the Pentateuch. Bloomsbury. ISBN 9780567656407. 
Assmann, Jan (). Moses the Egyptian: The Memory of Egypt. Harvard University Press. ISBN 9780674020306. 
Assmann, Jan (). From Akhenaten to Moses: Ancient Egypt and Religious Change. Oxford University Press. ISBN 978-977-416-631-0. 
Barmash, Pamela (). „Out of the Mists of History: The Exaltaion of the Exodus in the Bible”. În Barmash, Pamela; Nelson, W. David. Exodus in the Jewish Experience: Echoes and Reverberations. Lexington. ISBN 9781498502931. 
Beitzel, Barry (). „Exodus 3:14 and the Divine Name: A Case of Biblical Paronomasia” (PDF). Trinity Journal (Trinity Divinity School). 1: 5–20. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
Berman, Joshua (). „Was There an Exodus?”. Mosaic. 
Booth, Charlotte (). The Hyksos Period in Egypt. Shire Egyptology. ISBN 978-0-7478-0638-7. 
Breasted, James H. () [1909]. History of Egypt from the Earliest Time to the Persian Conquest. Kessinger. ISBN 978-0-7661-7720-8. 
Butzer, Karl W. (). „Demographics”. În Bard, Kathryn A.; Shubert, Steven. Encyclopedia of the archaeology of ancient Egypt. Routledge. ISBN 978-0-907459-04-0. 
Callender, Gae (). „The Middle Kingdom Renaissance”. În Ian Shaw. The Oxford History of Ancient Egypt. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-280458-7. 
Carr, David M.; Conway, Colleen M. (). „Introduction to the Pentateuch”. An Introduction to the Bible: Sacred Texts and Imperial Contexts. John Wiley & Sons. ISBN 9781405167383. 
Cline, Eric H. (). From Eden to Exile. National Geographic Society. ISBN 9781426200847. 
Collins, John J. (). Introduction to the Hebrew Bible. Augsburg Fortress Publishers. ISBN 9781451469233. 
Collins, John J. (). The Bible After Babel: Historical Criticism in a Postmodern Age. Eerdmans. ISBN 9780802828927. 
Collins, John J. (). „Israel”. În Johnston, Sarah Iles. Religions of the Ancient World: A Guide. Harvard University Press. ISBN 978-0-674-01517-3. 
David, Rosalie (). Handbook to Life in Ancient Egypt. Oxford University Press. ISBN 9780195132151. Accesat în . 
Davies, Eryl (). „A Mathematical Conundrum: The Problem of Large Numbers in Numbers I and XXVI”. Vetus Testamentum. 45 (4): 449–69. doi:10.1163/1568533952662351. JSTOR 1535243. 
Davies, Graham (). „Introduction to the Pentateuch”. În Barton, John. Oxford Bible Commentary. Oxford University Press. p. 37. ISBN 9780198755005. 
Davies, Graham (). „Was There an Exodus?”. În Day, John. In search of pre-exilic Israel: proceedings of the Oxford Old Testament Seminar. Continuum. ISBN 9780567082060. 
Davies, Philip R. (). In Search of 'Ancient Israel': A Study in Biblical Origins. Bloomsbury Publishing. ISBN 9780567662996. 
Davies, Philip R. (). Scribes and Schools: The Canonization of the Hebrew Scriptures. Westminster John Knox. ISBN 9780664227289. 
Dever, William (). What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?. Eerdmans. ISBN 978-3927120372. 
Dever, William (). Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?. Eerdmans. ISBN 978-3927120372. 
Droge, Arthur J. (). „Josephus Between Greeks and Barbarians”. În Feldman, L.H.; Levison, J.R. Josephus' Contra Apion. Brill. ISBN 978-9004103252. 
Enmarch, Roland (). „The Reception of a Middle Egyptian Poem: The Dialogue of Ipuwer and the Lord of All”. În Collier, M.; Snape, S. Ramesside Studies in Honour of K. A. Kitchen (PDF). Rutherford. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
Enns, Peter (). The Evolution of Adam. Baker Books. ISBN 9781587433153. 
Eskenazi, Tamara Cohn (). „From Exile and Restoration to Exile and Reconstruction”. În Grabbe, Lester L.; Knoppers, Gary N. Exile and Restoration Revisited: Essays on the Babylonian and Persian Periods. Bloomsbury. ISBN 9780567465672. 
Faust, Avraham (). „The Emergence of Iron Age Israel: On Origins and Habitus”. În Thomas E. Levy; Thomas Schneider; William H.C. Propp. Israel's Exodus in Transdisciplinary Perspective: Text, Archaeology, Culture, and Geoscience. Springer. ISBN 978-3-319-04768-3. 
Faye, Bernard (). „Classification, History and Distribution of the Camel”. În Kadim, Isam T.; Mahgoub, Osman; Faye, Bernard. Camel Meat and Meat Products. CABI. ISBN 9781780641010. 
Feldman, Louis H. (). Josephus's interpretation of the Bible. University of California Press. ISBN 9780520208537. 
Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (). The Bible Unearthed. Free Press. ISBN 978-0684869124. 
Geraty, L. T. (). Thomas E. Levy; Thomas Schneider; William H.C. Propp, ed. Israel's Exodus in Transdisciplinary Perspective: Text, Archaeology, Culture, and Geoscience. Springer. ISBN 978-3-319-04768-3. 
Gmirkin, Russell E. (). Berossus and Genesis, Manetho and Exodus: Hellenistic Histories and The Date of the Pentateuch. T & T Clark International. ISBN 9780567025920. 
Grabbe, Lester (). „Exodus and History”. În Dozeman, Thomas; Evans, Craig A.; Lohr, Joel N. The Book of Exodus: Composition, Reception, and Interpretation. BRILL. ISBN 9789004282667. 
Grisanti, Michael A. (). „The Book of Numbers”. În Merrill, Eugene H.; Rooker, Mark; Grisanti, Michael A. The World and the Word. B&H Publishing. ISBN 9781433673740. 
Guillaume, Philippe. „Tracing the Origin of the Sabbatical Calendar in the Priestly Narrative, Genesis 1 to Joshua 5” (PDF). Journal of Hebrew Scriptures. 5, article 13, Spring 1980. Arhivat din original (PDF) la . 
Harris, Stephen (). Understanding The Bible (ed. 8). McGraw-Hill Education. p. 69. ISBN 978-0-07-340744-9. 
Hayes, John Haralson; Miller, James Maxwell (). A History of Ancient Israel and Judah. Westminster John Knox. ISBN 9780664212629. 
Hoffmeier, James K. (). Israel in Egypt. Oxford University Press. ISBN 9780195130881. 
Hoffmeier, James K. (). Ancient Israel in Sinai. Oxford University Press. ISBN 9780195155464. 
Kantor, Mattis (). Codex Judaica. Zichron Press. ISBN 9780967037837. 
Killebrew, Anne E. (). Biblical Peoples and Ethnicity. Society of Biblical Literature. ISBN 9781589830974. 
Kitchen, Kenneth (). „Egyptology and the traditions of early Hebrew antiquity (Genesis and Exodus)”. În Rogerson, John William; Lieu, Judith. The Oxford Handbook of Biblical Studies. Oxford University Press. ISBN 9780199254255. 
Knight, Douglas A. (). „Deuteronomy and the Deuteronomist”. În Mays, James Luther; Petersen, David L.; Richards, Kent Harold. Old Testament Interpretation. T&T Clark. ISBN 9780567292896. 
Lemche, Niels Peter (). Early Israel: anthropological and historical studies. Brill. ISBN 978-9004078536. 
Levinson, Bernard Malcolm (). Deuteronomy and the hermeneutics of legal innovation. OUP. ISBN 9780195354577. 
Lichtheim, Miriam (). Ancient Egyptian Literature: The Old and Middle Kingdoms. 1. University of California Press. ISBN 9780520248427. 
Liphschitz, Nili (). „Timber Identification of Wooden Egyptian Objects in Museum Collections in Israel”. Journal of the Tel Aviv University of Archeology. No. 25 (2): 255–76. doi:10.1179/tav.1998.1998.2.255. 
McEntire, Mark (). Struggling with God: An Introduction to the Pentateuch. Mercer University Press. ISBN 9780881461015. 
Merrill, Eugene H.; Rooker, Michael A.; Grisanti, Mark F. (). The World and the Word: An Introduction to the Old Testament. B&H Publishing Group. ISBN 9780805440317. 
Meyers, Carol (). Exodus. Cambridge University Press. ISBN 9780521002912. 
Meyers, Carol (). Coogan, Michael D.; Brettler, Marc Z.; Newsom, Carol A.; Perkins, Pheme, ed. The New Oxford Annotated Bible: New Revised Standard Version (ed. Fifth). Oxford University Press. pp. 81–83. ISBN 978-0-19-027605-8. 
Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (). Biblical History and Israel's Past. Eerdmans. ISBN 9780802862600. 
Miller, William T. (). The Book of Exodus: Question by Question. Paulist Press. ISBN 9780809146123. 
Noll, K.L. (). Canaan and Israel in Antiquity: An Introduction. Sheffield Academic Press. ISBN 9781841273181. 
Oblath, Michael D. (). The Exodus Itinerary Sites: Their Locations from the Perspective of the Biblical Sources. Peter Lang. p. 21. ISBN 978-0-8204-6716-0. 
Perdue, Leo G. (). The Sword and the Stylus: An Introduction to Wisdom in the Age of Empires. Eerdmans. ISBN 9780802862457. 
Pratico, Gary Davis; DiVito, Robert A. (). Nelson Glueck's 1938-1940 excavations at Tell el-Kheleifeh: a reappraisal. Scholars Press. ISBN 978-1-55540-883-1. 
Prosic, Tamara (). The Development and Symbolism of Passover. A&C Black. ISBN 9780567287892. 
Redford, Donald B. (). Egypt, Canaan, and Israel in Ancient Times. Princeton University Press. ISBN 978-0-691-03606-9. 
Redmount, Carol A. () [1998]. „Bitter Lives: Israel In And Out of Egypt”. În Coogan, Michael D. The Oxford History of the Biblical World. OUP. ISBN 9780199881482. 
Rofé, Alexander (). Deuteronomy: Issues and Interpretation. T&T Clark. ISBN 9780567087546. 
Rogerson, John W. (). „Deuteronomy”. În Dunn, James D. G. Eerdmans Commentary on the Bible. Eerdmans. ISBN 9780802837110. 
Romer, Thomas (). „Moses Outside the Torah and the Construction of a Diaspora Identity” (PDF). The Journal of Hebrew Scriptures. 8, article 15: 2–12. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
Russell, Stephen C. (). Images of Egypt in early biblical literature. Walter de Gruyter. ISBN 9783110221718. 
Ryholt, K. S. B.; Bülow-Jacobsen, Adam (). The Political Situation in Egypt During the Second Intermediate Period, C. 1800-1550 B.C. Museum Tusculanum Press. ISBN 978-87-7289-421-8. 
Shaw, Ian (). „Israel, Israelites”. În Shaw, Ian; Jameson, Robert. A Dictionary of Archaeology. Wiley Blackwell. ISBN 9780631235835. 
Shea, William H. (). „The Date of the Exodus”. În Grisanti, Michael A.; Howard, David M. Giving the Sense: Understanding and Using Old Testament Historical Texts. Kregel Academic. ISBN 9780825428920. 
Ska, Jean Louis (). Introduction to Reading the Pentateuch. Eisenbrauns. ISBN 9781575061221. 
Soggin, John (). An Introduction to the History of Israel and Judah (tr. 1999). SCM Press. ISBN 9780334027881. 
Sparkes, Kenton L. (). „Genre Criticism”. În Dozeman, Thomas B. Methods for Exodus. Cambridge University Press. ISBN 9781139487382. 
Sparks, B.C. (). „Egyptian Texts Relating to the Exodus”. În Levy, Thomas E.; Schneider, Thomas; Propp, William H.C. Israel's Exodus in Transdisciplinary Perspective: Text, Archaeology, Culture, and Geoscience. Springer. ISBN 9783319047683. 
Stiebing, William H. (). Out of the Desert: Archaeology and the Exodus/Conquest Narratives. Prometheus. ISBN 9781615926886. 
Thompson, Thomas L. (). The Mythic Past: Biblical Archaeology And The Myth Of Israel. Basic Books. ISBN 978-0465010523. [nefuncțională]
Tigay, Jeffrey H. (). „Exodus”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish study Bible. Oxford University Press. ISBN 9780195297515. 
Van Seters, John (). „The Geography of the Exodus”. În Silberman, Neil Ash. The land that I will show you. Sheffield Academic Press. ISBN 9781850756507. 
Walton, John W. (). „Exodus, date of”. În Alexander, T.D.; Baker, David W. Dictionary of the Old Testament: Pentateuch. InterVarsity Press. ISBN 9780830817818. 
Verbrugghe, Gerald P.; Wickersham, John Moore (). Berossos and Manetho, Introduced and Translated: Native Traditions in Ancient Mesopotamia and Egypt. University of Michigan Press. ISBN 978-0-472-08687-0. 
Whitelam, Keith W. (). „General problems of studying the text of the bible...”. În Rogerson, John William; Lieu, Judith. The Oxford Handbook of Biblical Studies. Oxford University Press. ISBN 9780199254255. 
Winlock, Herbert (). The Rise and Fall of the Middle Kingdom in Thebes. Macmillan. ISBN 978-1135544355. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Exodul
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Exodul&oldid=16408593