Blue Screen of Death
Blue Screen of Death (în traducere Ecranul Albastru al Morții), pe scurt BSoD, este un mesaj de eroare afișat de diferite sisteme de operare, mai ales în Microsoft Windows, la întâlnirea unei erori de sistem critice. Ecranele Albastre pot fi cauzate și de drivere incompetent programate, memorie defectă, un registru corupt sau niște DLL-uri incompatibile. Ecranele Albastre au fost prezente încă din cele mai vechi versiuni de Windows (începând cu Windows 3.1); alte sisteme de operare, precum OS/2 sau MS-DOS, prezintă un Ecran Negru al Morții, iar unele versiuni de testare ale Windows Vista afișau un Ecran Roșu al Morții în cazul unei erori de inițializare.
Tipuri de BSOD
[modificare | modificare sursă]Windows NT
[modificare | modificare sursă]În Windows NT, Windows 2000, Windows XP, Windows Server 2003 și Windows Vista, Ecranul Albastru al Morții își face apariția când kernel-ul sau un driver ce lucrează în modul kernel întâmpină o eroare din care nu se mai poate reveni la o stare consistență. De obicei are loc atunci când o acțiune nepermisă este efectuată. Singura soluție sigură pentru sistemul de operare este repornirea computerului. Ca rezultat, datele pot fi pierdute, datorită faptului că utilizatorilor nu li se dă ocazia să își salveze datele care nu au fost deja salvate pe hard-disk.
Ecranele Albastre sunt cunoscute ca "Stop errors" în documentația Windows Resource Kit. Textul din ecranul de eroare conține atât codul erorii cât și numele său simbolic (de exemplu, "0x0000001E, KMODE_EXCEPTION_NOT_HANDLED"), împreună cu patru valori încadrate în paranteze depinzând de eroare. Acestea îi ajută pe ingineri să repare problema apărută în program. Depinzând de codul erorii, mesajul poate afișa adresa unde a avut loc eroarea, uneori driverul încărcat la acea adresă. În Windows NT și 2000, cea de-a doua și a treia secțiune a ecranului pot conține informații despre toate driverele încărcate și, respectiv, întregul conținut al segmentului stivei. Informațiile despre drivere sunt afișate în trei coloane: prima conține adresa de bază a driver-ului, a doua conține data de creare a driver-ului, iar a treia - numele driver-ului.[1]
În mod implicit, când are loc un BSoD, Windows va crea un fișier cu conținutul memoriei. În funcție de versiunea sistemului de operare, formatul de fișier poate varia de la un "minidump" de doar 64 KB până la un "complete dump", care conține efectiv o copie a întregului conținut al memoriei (RAM) fizice. Acest fișier poate fi depanat mai târziu utilizând un depanator de kernel. Un program depanator este necesar pentru a obține informații despre apelurile din stivă și poate fi indispensabil în descoperirea cauzei reale a erorii, întrucât informația afișată pe ecran este mult limitată, și poate fi chiar înșelătoare.
Microsoft Windows poate fi configurat să trimită în timp real date de depanare către un depanator de kernel-uri ce rulează pe un calculator separat. (Windows XP permite și depanări de kernel chiar de pe computerul pe care rulează sistemul de operare.) Dacă o eroare "ecran albastru" apare în timp ce un depanator de kernel-uri activ este atașat calculatorului, Windows va opri execuția și va permite depanatorului să intervină, fără să afișeze BSoD. Acest depanator poate fi folosit pentru a examina conținutul memoriei și a descoperi sursa erorii.
Depanatorul poate fi descărcat gratuit de pe situl Microsoft.[2]
Windows include o particularitate care poate fi folosită pentru a cauza în mod manual un Ecran Albastru al Morții. Pentru a o activa, trebuie să introduceți o valoare în registrul sistemului. După aceea, BSoD va apărea când utilizatorul va apăsa SCROLL LOCK de două ori, în timp ce tasta CTRL din dreapta este apăsată.[3] Această particularitate este folositoare pentru a obține conținutul memoriei într-un anumit moment, și din acest motiv este des folosită în depanările blocărilor sistemului.
Culoarea albastră a fost aleasă într-o versiune de Windows NT pentru platforma DEC Alpha, unde culorile consolei nu puteau fi schimbate cu ușurință. Din motive de consistență, albastrul a devenit culoarea pentru erorile Stop pe toate platformele (alpha, i386, mips și ppc).
Windows XP
[modificare | modificare sursă]În Windows XP, după ce sistemul se recuperează de la o eroare gravă, un mesaj care indică acest lucru este afișat pe ecran la următoarea pornire a calculatorului. O traducere a acestuia ar fi:
- Sistemul s-a recuperat după o eroare serioasă.
- Un jurnal al acestei erori a fost creat.
- Vă rugăm spuneți companiei Microsoft despre această problemă.
- Am creat un raport de eroare pe care dumneavoastră îl puteți trimite la Microsoft pentru a ne ajuta să îmbunătățim Windows. Vom trata raportul de eroare ca fiind confidențial și anonim.
- Pentru a vedea ce date conține raportul de eroare, clic aici.
Windows 9x/Me
[modificare | modificare sursă]Ecranul albastru al morții care are loc în sistemele de operare Windows 95, Windows 98 și Windwos Me raportează erori mai puțin importante dar este mai frecvent. În aceste sisteme de operare, BSoD este modul principal de raportare a erorilor device-urilor utilizatorului. În mod intern se face referință la el cu numele de "_VWIN32_FaultPopup". Un BSoD al Windows-ului 95, 98 sau Me permite utilizatorului să opteze pentru a reporni computerul sau a continua. Totuși, acestea nu indică întotdeauna probleme ce pot fi rezolvate numai prin repornirea computerului și după rularea acestuia sistemul este de obicei inaccesibil sau nu răspunde.
Două motive pentru rularea BSoD-ului ar fi:
- Probleme create de versiuni incompatibile de DLL-uri; aceste erori au loc când Windows încarcă DLL-urile pentru folosiința aplicațiilor. Dacă versiunile sunt schimbate, data viitoare când rulează programul ar avea loc comenzi la care nu se aștepta. Aceste incompatibilități cresc odată cu timpul când DLL-urile sunt înlocuite de altele mai noi la instalarea software-urilor mai noi. DLL-urile "vechi" sunt mai stabile.
- Device-uri de driver scrise greșit sau insuficient sau un hardware stricat pot de asemenea cauza un BSoD. Dacă tocmai ați instalat o nouă piesă de hardware, ați actualizat un driver, ați actualizat sistemul de operare cu puțin timp înainte de a vedea BSoD cercetați aceste cauze.
BSoD-ul poate apărea când utilizatorul scoate un disc amovabil din driver-ul său în timp ce este citit de programe sub Windows 9x/Me. Acesta este des întâlnit când este folosit Microsoft Office: dacă un utilizator vrea să vadă un document, acesta uneori scoate discul din unitate înainte de închiderea aplicației. Microsoft Office creează un fișier temporar în același director iar când documentul va fi închis, Office va încerca să șteargă fișierul temporar de pe discul care nu mai există în unitate. Acest tip de ecrane albastre nu mai există în Windows NT, 2000 și XP. Sub aceste sisteme de operare, "adevăratul" ecran albastru este atunci când întregul sistem de operare înregistrează o eroare. Traducerea în limba română a BSoD-ului din Windows 9x/Me ar fi:
- O excepție inevitabilă a avut loc la... iar aplicația curentă va fi închisă.
- * Apăsați orice tastă pentru a închide aplicația curentă.
- * Apăsați CTRL-ALT-DEL pentru a reporni computerul. Veți pierde informațiile nesalvate în toate programele deschise.
- Apăsați orice tastă pentru a continua.
Traducerea în limba română din Windows 2000 ar fi:
- O eroare inevitabilă a avut loc și Windows s-a închis pentru a preveni avarierea sistemului acestui computer.
- Dacă aceasta este prima oară când vedeți acest mesaj, reporniți computerul. Dacă acest mesaj apare din nou: aplicați următoarele măsuri:
- Fiți sigur(ă) că aveți un spațiu pe disc adecvat. Dacă un driver este identificat în mesajul Stop, deconectați driver-ul și găsiți împreună cu producătorul actualizări de driver. Încercați să schimbați adaptorii video.
- Verificați împreună cu vânzătorul de la care ați achiziționat hardware-ul dacă există actualizări pentru BIOS. Dezactivați opțiunile BIOS de memorie cum ar fi "caching"-ul sau umbrirea. Dacă aveți nevoie să utilizați Modul de siguranță pentru a dezactiva sau elimina componente, reporniți compterul și apăsați F8 pentru a selecta opțiunile avansate de start-up, după care alegeți "Safe Mode".
Ecranul Roșu al Morții
[modificare | modificare sursă]Ecranul Roșu al Morții (Abreviat RSOD), uneori numit "Ecranul Roșu al Blestemului" este numele unui mesaj de eroare care a existat în unele versiuni beta ale celor mai recente versiuni de sisteme de operare create de Microsoft, Windows Vista. A fost adăugat în Beta 1 (Build 5112) a Windows Vista. Poate fi rar găsit și în Windows 98. Ecranul Roșu al Morții a apărut în versiunile de Nume de cod "Memphis". Nu există un RSOD în versiunea curentă de Windows Vista.
Ecranul roșu al morții apărea când aveau loc erori ale încărcătorului de boot. Windows Vista continuă să folosească ecrane albastre ale morții pentru celelalte tipuri de erori.
Ecranul Roșu al morții se poate referi, de asemenea la erorile fatale în versiunile recente de Lotus Notes. Aceste erori nu sunt afișate pe întreg ecranul ca cele din Windows, în schimb sunt niște casete roșii cu borduri negre.
Ecranul roșu al morții poate fi găsit pe Sistemul Atari Jaguar când o eroare de introducere a cartușului are loc. Când acest lucru se petrece, se aude un răget, sigla Jaguar apare iar ecranul își schimbă culoarea din negru în roșu.
Ecranul roșu al morții este prezent și pe consolele PlayStation. Pe PlayStation și pe PlayStation 2, eroarea apare dacă consolele detectează un disc fie necompatibil, fie piratat, sau fie defect. Pe aceste console, Ecranul roșu al morții este însoțit de mesajele ”Please insert PlayStation format disc”, respectiv ”Please insert a PlayStation or a PlayStation 2 format disc”.
Pe PlayStation Portable și pe PlayStation 3, eroarea apare atunci consolele au un ”brick” ( defecțiune gravă a consolei, nemai funcționând deloc). Această eroare este rară, totuși.
De asemenea, pe PSP, exiztă și un BSoD. Apare când fișierul cu setările personalizate de utilizator s-a defectat.
Afișaj
[modificare | modificare sursă]În mod implicit, afișajul este alb (culoare EGA 0x0F; culoare HTML #FFFFFF) pe un fundal albastru (culoare EGA 0x01; culoare HTML #0000AA) cu informații despre valorile memoriei curente și valorile registrului. Pentru utilizatorii care nu sunt mulțumiți de afișaj, Microsoft a adăugat posibilitatea care permite utilizatorilor să modifice setările din system.ini care controlează culorile în care BSoD este afișat.
Windows 95, 98 și Me utilizează modul de text 80x25. Windows NT utilizează modul de text 80x50. Rezoluția ecranului este 720x400. În XP se utilizează fontul Lucida Console pe când Windows Vista folosește fontul Consolas.
Înțelegerea BSoD-ului
[modificare | modificare sursă]Fiecare BSoD afișează un mesaj de eroare cum ar fi FILE_SYSTEM dar și un număr ca 0x00000022. Parametrii obișnuiți pentru afișarea BSoD-ului sunt:
- număr eroare (parametru, parametru, parametru, parametru) nume eroare
Cunoașterea BSoD-ului ajută la înțelegerea și găsirea cauzei.[4]
Exemple
[modificare | modificare sursă]Windows XP
[modificare | modificare sursă]Technical information:***STOP:0x00000024 (0x00190203, 0x82298ADO, 0xC0000102, 0x00000000)mesaj de eroare text
A problem has been detected and Windows has been shut down to prevent damage to your computer. PFN_LIST_CORRUPT If this is the first time you've seen this error screen, Check to make sure any new hardware or software is properly installed. If problems continue, disable or remove any newly installed hardware Technical information: *** STOP: 0x0000004e (0x00000099, 0x00000000, 0x00000000, 0x00000000) Beginning dump of physical memory |
---|
Alt exemplu:
mesaj de eroare text
A problem has been detected and Windows has been shut down to prevent damage to your computer. An attempt was made to write to read-only memory. If this is the first time you've seen this error screen, Check to make sure any new hardware or software is properly installed. If problems continue, disable or remove any newly installed hardware Technical information: *** STOP: 0X000000BE (0XF90A0905, 0X01CD5121, 0X8055616C, 0X0000000A)
Beginning dump of physical memory |
---|
Windows 2000
[modificare | modificare sursă]mesaj de eroare text
STOP: c000026c {Unable to Load Device Driver} \SystemRoot\System32\Drivers\Fdc.SYS device driver could not be loaded. Error Status was 0xc000012f If this is the first time you've seen this Stop error screen, Check to make sure any new hardware or software is properly installed. If problems continue, disable or remove any newly installed hardware Refer to your Getting Started manual for more information on |
---|
Windows NT 3/4
[modificare | modificare sursă]mesaj de eroare text
*** STOP: 0x0000000A (0x00000000, 0x00000002, 0x00000000, 8038c510) IRQL_NOT_LESS_OR_EQUAL*** Address 8038c510 has base at 8038c000 - Ntfs.sys CPUID:AuthenticAMD irq1:1f SYSVER 0xf0000565 Dll Base DateStmp - Name Dll Base DateStmp - Name Address dword dump Build [1314] - Name Restart and set the recovery options in the system control panel |
---|
Windows 95/98
[modificare | modificare sursă]mesaj de eroare text
Windows
|
---|
Windows Me
[modificare | modificare sursă]mesaj de eroare text
Windows
|
---|
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Microsoft Corporation (). Microsoft Windows NT Workstation Resource Kit (ed. 1st edition). Redmond, WA: Microsoft Press. ISBN 1-57231-343-9.
- ^ Debugging Tools for Windows - Overview Accesat pe 4 martie 2006
- ^ Suport Microsoft, Windows permite utilizatorului să genereze un fișier cu conținutul memoriei (.dmp)
- ^ Biblioteca de cunoștințe Microsoft
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Screen-Saver-ul Microsoft Blue Screen Oficial v3.2
- Un BSOD are loc la prezentarea Windows-ului 98 Arhivat în , la Wayback Machine.
- MVP Mark Salloway's Windows XP Resource Center - Intoducere în Erorile Stop
- Bluescreeners Developer Team Arhivat în , la Wayback Machine.
- Diagnosticarea erorilor "Blue Screen", Support Webcast prezentat de Doug Allen în iulie 2001 (transcript, slide-uri PowerPoint)
- KB 280068, 280069: Diagnosticarea erorilor "Invalid page fault" și a altor excepții în jocuri: Partea 1 și Partea a 2-a