Aisberg

Termenul aisberg, sau ghețar plutitor (posibil din neerlandeză: ijsberg, sau din germană: Eisberg) desemnează un bloc mare de gheață desprins din una din calotele polare glaciale ale Terrei, care navighează spre zonele calde ale globului influențând clima zonelor învecinate și stingherind navigația maritimă.

Etimologie

Cuvântul aisberg este un cuvânt provenind dintr-o combinație de cuvinte din limbile scandinave însemnând gheață și munte, un aisberg însemnând un munte de gheață.

Caracteristici

Aisberg fotografiat în momentul desprinderii de țărm, *Parcul Național Santa Cruz – Los Glaciares*, Argentina.

Știut fiind faptul că apa sărată nu îngheață la temperaturile de pe Terra decât în anumite condiții și că nu poate forma blocuri masive și stabile de gheață, aisbergurile sunt, de fapt, blocuri de gheață de apă pură. Din moment ce densitatea acesteia este de aproximativ 920 kg/m³, în timp ce a apei sărate a mărilor și oceanelor este de circa 1025 kg/m³, aproximativ 90–92 % (11/12 după alte estimări) din întreg volumul unui aisberg este subacvatic. Ca atare, forma porțiunii scufundate poate fi estimată cu greu, doar privind partea vizibilă de deasupra apei. Nu întâmplător, acest fapt a dus la crearea expresiei „partea văzută (sau nevăzută) a aisbergului” desemnând orice problemă ale cărei implicații sunt mult mai complexe decât aparenta privire a acesteia.

Masa de gheață a aisbergurilor este extrem de compactă, durabilă și dură, putând provoca serioase daune, chiar distrugerea unui vas. De aceea, aisbergurile sunt considerate ca fiind extrem de periculoase pentru navigația maritimă. Cea mai faimoasă scufundare din istoria navigației este cea a pachebotului Titanic în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, care s-a produs la aproximativ 2 ore și 40 de minute după impactul cu un aisberg.

Urmărirea aisbergurilor

Primul om de știință capabil să explice corect formarea aisbergurilor a fost rusul Mihail Lomonosov. În secolul XX, mai multe organizații științifice au fost create în scopul studierii și urmăririi ghețarilor plutitori. Una din acestea, International Ice Patrol, creată în 1914 pentru a răspunde posibilelor probleme create de existența unor cazuri similare cu ale dezastrului Titanicului, urmărește aisbergurile din apropierea locurilor cunoscute sub denumirea de The Grand Banks of Newfoundland și furnizează informații pertinente despre limitele zonelor în care organizația operează și unde navigația poate fi periculoasă din cauza aisbergurilor existente.

Aisbergurile sunt urmărite în întreaga lume de către o organizație din Statele Unite ale Americii, așa-numita National Ice Center (NIC), fondată în 1995, care produce periodic analize și estimări ale gheții, înghețului și poziționării aisbergurilor din Arctica, Antarctica, Marile Lacuri, și Golful Chesapeake. Mai mult de 95 % din datele utilizate în aceste analize și preziceri se datorează informațiilor furnizate de senzorii sateliților ce gravitează pe orbite polare.

Această organizație (NIC) este singura care denumește și poziționează toate aisbergurile provenite din Antarctica. De asemenea, NIC desemnează fiecărui aisberg mai mare decât 10 mile marine o axă longitudinală după care poate fi geopoziționat în orice moment, precum și o literă indicând punctul său de origine și un număr curent. Literele utilizate sunt următoarele:

Aisberg lângă insula și provincia canadiană Newfoundland

A — longitudine 0° la 90° V (Marea Bellingshausen, Marea Weddell de Vest)
B — longitudine 90° V la 180° (Marea Amundsen, Marea Ross de Est)
C — longitudine 90° E la 180° (Marea Ross de Vest, Wilkesland)
D — longitudine 0° la 90° E (Amery Ice Shelf, Marea Weddell de Est)

Spre exemplu, aisbergul B-15, care s-a desprins în 2000 din calota de gheață Ross, având o suprafață inițială de 11.000 km², a fost cel mai mare aisberg înregistrat vreodată. S-a separat în două în noiembrie 2002. Bucata mai mare rămasă, aisbergul B-15A, cu o suprafață de circa 3.000 km², a rămas până în octombrie 2005, când s-a spart în mai multe aisberguri mai mici, fiind cea mai mare bucată de gheață plutitoare din lume înregistrată vreodată.

Clasificare

Clasificarea aisbergurilor astăzi respectă ceea ce este considerat un standard de clasificare, făcându-se după sistemul organizației, International Ice Patrol (ICP), cea mai veche organizație de studiere și urmărire a ghețarilor plutitori.

Dimensiuni

Denumire	Înălțime deasupra apei	Suprafața de plutire	Lungime estimativă	Masă estimativă
Bucată de aisberg	< 1 m	< 20 m²	< 5 m	< 120 t
Fragment de aisberg	1 m - 5 m	20 - 300 m²	5 - 15 m	120 t - 5400 t
Aisberg mic	5 m - 15 m	> 300 m²	15 - 60 m	5400 t - 180 kt
Aisberg mediu	15 m - 45 m	-	60 - 120 m	180 kt - 2 Mt
Aisberg mare	45 m - 75 m	-	120 - 200 m	> 2 Mt
Aisberg extrem de mare	> 75 m	-	> 200 m	???

Forme

În afara clasificării aisbergurilor din punct de vedere al măririi lor, acestea pot fi clasificate și bazat pe forma lor. Cele două forme de bază sunt tabulară și non-tabulară. Aisbergurile tabulare au versanți abrupți și o suprafață plană în partea lor cea mai înaltă, foarte asemănătoare platourilor montane (sau alpine), cu un raport lungime-înălțime mai mare decât 5:1.^[1]

Un astfel de tip de aisberg se mai numește și insulă de gheață,^[2] putând fi foarte mare, așa cum este cazul aisbergului numit Pobeda Ice Island. Aisbergurile din Antarctica formate prin ruperea stratului/platformei de gheață, precum sunt en Ross Ice Shelf ori en Filchner-Ronne Ice Shelf, sunt mai ales tabulare. Cele mai mari aisberguri din lume se formează în acest mod.

Aisbergurile netabulare au diferite forme și includ:^[3]

Dom - Un aisberg care are un vârf rotunjit, aidoma unui dom arhitectural;
Belvedere (capitoliu - Pinnacle) - Un aisberg care are unul sau mai multe structuri conice înalte, precum capitoliile;
Pană (aidoma uneltei numită astfel, Wedge) - Un aisberg cu o margine abruptă pe o parte și cu o pantă pe partea opusă.
Doc uscat (Dry-Dock) - un aisberg care a fost erodat (mai mult sau mai puțin) pentru a forma o crestătură sau un canal.
Compact (Blocky) - Un aisberg cu laturi abrupte, verticale și un vârf plat. Acesta diferă de aisbergurile tabulare prin faptul că raportul dintre lățimea și înălțimea sa este mic, mai mult mai mic decât o foaie plată.

Faună

Pe aisberguri se pot întâlni unii reprezentanți ai faunei arctice: potârnichea polară (Lagopus lagopus, Lagopus mutus), huhurezul alb (Nycteea scandica), iepurele alb (Lepus timidus), vulpea polară (Alopex lagopus), lemingul (Lemmus lemmus), ursul polar (Ursus maritimus).

Articole pe teme de glaciologie

Aisberg
Alpii înalți
Antarctica
Arctica
Ablație (fenomen)
Balanța masei unui ghețar
Calotă polară
Climatul calotelor polare
Gheață
Ghețar
Glaciologie
Încălzirea globală
Înzăpezire
Linia arborilor
Linia înghețului
Linia de îngheț (astrofizică)
Listă de țări în care ninge
Nivologie
Proiectul Habbakuk, un proiect britanic nefinalizat, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de a construi portavioane „nescufundabile” dintr-un material asemănător gheții, numit pykrete.
Spărgător de gheață
Zăpadă
Zonă de ablație
Zonă de acumulare

Note, referințe

^ „Sizes and Shapes of Icebergs” (PDF). International Ice Patrol. Accesat în 20 decembrie 2006.
^ Weeks, W.F. (2010), On Sea Ice, University of Alaska Press, p. 399
^ Holly Gordon (2006). „Iceberg Physiology”. Canadian Geographic. Arhivat din original la 31 martie 2006.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Aisberg

O galerie de fotografii a diferite aisberguri Arhivat în 2 martie 2009, la Wayback Machine.
Aisberguri în derivă (en) Arhivat în 14 decembrie 2004, la Wayback Machine.
Website-ul organizației International Ice Patrol (en)
Fundația de studiere a mărilor și a zonelor polare Alfred-Wegener-Institut (de, en) Arhivat în 28 noiembrie 2005, la Wayback Machine.
Pagina personală a lui Andreas Tille, care a oferit cu generozitate dreptul de copyright al imaginilor prezente pe web site-ul său

[iipssc-1] „Sizes and Shapes of Icebergs” (PDF). International Ice Patrol. Accesat în 20 decembrie 2006.

[2] Weeks, W.F. (2010), On Sea Ice, University of Alaska Press, p. 399

[3] Holly Gordon (2006). „Iceberg Physiology”. Canadian Geographic. Arhivat din original la 31 martie 2006.

[1]

[2]

[3]