Eliziune
O eliziune este o omisiune a unui sau mai multe sunete (precum vocală, consoană sau întreaga silabă) în cuvântul sau propoziţia, rezultând în simplificarea pronunţii. Uneori, sunetele pot fi elidate pentru a da un efect eufonic. În mod normal, eliziunea este neintenţionată, dar poate fi precaută şi indicată în scriere. Rezultatul ei poate fi descris impresionist ca „şters” sau „mut”.
Un exemplu de eliziunea intenţionată poate fi găsită în poezia latină ca dispozitivul stilistic. Aşa stând lucrurile precum unul cuvânt se sfârseşte pe vocală şi cel urmator se începe pe vocală, cuvintele pot fi elidate împreună. Eliziune era un dispozitiv comun în piese lui Catullus. De exemplu, primul vers al Catullus 3 este: „Lugete, O Veneres Cupidinesque”, dar aş fi citită ca „Lugeto Veneres Cupidinesque”.
Forma elidată a cuvantului sau propoziţii poate a deveni o alternativă pentru forma completă. Acesta există în engleza şi este numită „contracţiune” (cum cannot → can't). În multe limbi romanice marcarea eliziunii este obligatorie (franceza le + amour → l'amour, italiana la + Italia → l'Italia, dar spaniola la + esperanza → la esperanza).
Procese asemănatori includ sincopă — eliziunea vocalelor între consoane (latina tabula → spaniola tabla), şi apeză — eliziunea vocalei neaccentuate la începutul cuvântului.
Epenteză este o opoziţie pentru eliziune, unde sunete sunt adaugate pentru a face pronunţie mai simplă.