EROZIUNEA SOLURILOR
Solurile se găsesc într-un proces
continuu de degradare, într-un ritm
accelerat, ce conduce inevitabil la
diminuarea fertilităţii solului, a gradului
de aprovizionare a solului cu principalele
elemente nutritive: azot, fosfor, potasiu,
cunoscut fiind faptul că elementele
nutritive din sol, pierdute prin eroziune,
nu se mai pot restitui la forma iniţială
prin aplicare de îngrăşăminte.
Forme ale eroziunii solului
Eroziunea este o formă de degradare a solului sau a rocilor şi se
datorează acţiunii vântului, ploilor şi omului, care prin lucrări agricole a
distrus textura solului.
a. Eroziunea produsă de om - Omul contribuie la degradarea
ecosistemelor prin eroziune prin exploatarea exagerată a pământului
( lucrări agricole ) şi prin despădurire. Astfel, arăturile necorespunzătoare,
distrugerea tufărişurilor ( care, printre alte efecte benefice, acţionează ca
nişte paravane care diminuează forţa vântului ), lipsa lucrărilor de
întreţinere a teraselor, compactarea solului prin folosirea unor utilaje
agricole foarte grele duc la erodarea solului.
b. Eroziunea produsă de vânt- Acţiunea eoliană se manifestă sub două
forme distincte: deflaţie şi coraziune.
Deflaţia este procesul de spulberare a particulelor de la suprafaţa
scoarţei solide a Pământului.
Coraziunea este procesul de erodare a rocilor de către masele
eoliene încărcate cu particule solide.
c. Eroziunea produsă de apă - Există două tipuri de eroziune produsă de
apă:
- eroziune de suprafaţă;
- eroziune de adâncime.
Eroziunea de adâncime, denumită şi liniară sau
torenţială este produsă prin scurgerea concentrată a
apei pe versanţi în şiroaie din ce în ce mai mari şi
cuprinde o serie de formaţiuni:
Rigola sau şanţul ( 25-70 cm) se formează prin
adâncirea micilor rigole sau şănţuleţe deja formate în
timpul scurgerilor dispersate şi apoi concentrate ale
eroziunii de suprafaţă. La ploi torenţiale, aceasta se
adânceşte, trecând într-un nou stadiu- ogaşul.
Ogaşul apare în situaţiile în care sunt neglijate
măsurile de combatere a rigolelor formate anterior,
care, în timp, sau după un număr mare de ploi
torenţiale, se adâncesc de la 50- 70 cm la 2,5- 3 m şi au
lăţimi de 0,8-7 m.
Ravena este una din formele cele mai avansate ale
eroziunii de adâncime, putând fi considerată ca un
ogaş-multilateral- dezvoltat, deoarece este, de fapt,
continuarea acestuia.
Torenţii constituie faza finală a
formelor eroziunii solului. Ei servesc la
conducerea spre emisar a viiturilor mari
provenite din ploi torenţiale sau din
topirea bruscă a zăpezilor, dar cu
încărcătură mare de material solid
( turbiditate peste 50 g/l ) Deci în
hidrologie, noţiunea de torent este
atribuită unor scurgeri temporare,
năvalnice de apă., iar în geomorfologie se
defineşte forma de relief creată de aceste
scurgeri.
Pagube produse de eroziuni
Distrugerea stratului superior de sol
Modificarea însuşirilor chimice ale solurilor
erodate
Deteriorarea proprietăţilor fizice şi a regimului
hidrologic al solului
Scăderea continuă a producţiei agricole
Prin solul erodat apa nu trece şi el nu mai poate
reţine umiditatea necesară plantelor.
Când are loc eroziunea, pierderea stratului de
suprafaţă provoacă reducerea fertilităţii solului şi
contaminează ecosistemul acvatic. Pierderea
fertilităţii solului şi descompunerea structurii duc, în
final, la deşertificare.
Principalele măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii
solului constau în :
a. Reţinerea sau, dacă este cazul, evacuarea dirijată a apei
de pe versanţi până la cel mai apropiat emisar ;
b. Ordonarea raţională a modului de folosinţă a întregului
teritoriu de pe bazinul hidrografic ;
c. Executarea lucrărilor agricole, în special a arăturii, paralel
cu curbele de nivel;
d. Utilizarea unor culturi agricole care protejează
versantul ( ex. lucernă, trifoi etc.); de asemenea este
necesară alternarea în centură a diferitelor culturi, paralel
cu curbele de nivel;
e. Lucrări de reîmpădurire a versanţilor .
Concluzii
Astăzi când populatia lumii este în continuă creştere,
fermierii trebuie să găsească metode noi, prin care să
prevină efectele nedorite ale eroziunii solului. Noile
tehnici, majoritatea fiind adaptări ale metodelor
tradiţionale, au fost puse la punct tocmai pentru a putea
cultiva plante pe terenurile în pantă si în regiunile cu sol
mai puţin fertil.
Cercetarea ştiinţifică poate veni în ajutor pentru o mai
raţională şi eficientă folosire a îngrăşămintelor şi
insecticidelor care au un efect dăunator asupra solului.
Totodată se încearcă înlocuirea acestora cu substanţe
organice ecologice.
Bibliografie
Bălteanu D., Alexe R. –Hazarde naturale şi antropice-
Editura Corint, Bucureşti, 2001 ;ţ
Bălteanu D., Mihaela Sima – Modificările globale ale
mediului; Hazarde naturale şi tehnologice, Universitatea din
Bucureşti, Editura Credis, 2007 ;
Mândrescu Nicolae- Omul în faţa unor catastrofe naturale-
Editura Tehnică, Bucureşti, 1984;
Moţoc M. şi colab.-Eroziunea solului şi metodele de
combatere- Editura Ceres, Bucureşti, 1975 ;
Neamţu Titus- Ecologie, eroziune şi agrotehnică
antierozională, Editura Ceres, Bucureşti, 1996 ;
Nicolaescu Gh. - Educaţie pentru mediu, Editura Carminis
Educaţional, Piteşti , 2002;
Popa A. şi colab.- Combaterea eroziunii solului pe terenurile
arabile- Editura Ceres, Bucureşti, 1984;
