AMBALAREA, ETICHETAREA SI MARCAREA

MARFURILOR
AMBALAREA, ETICHETAREA SI MARCAREA MARFURILOR
Ambalajul este definit ca fiind “un mijloc, sau ansamblu de mijloace, destinat sa cuprinda sau
sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporara
din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, in scopul mentinerii calitatii si integritatii
acestora in starea de livrare, in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii-
pana la consumare sau pana la expirarea termenului de garantie-precum si pentru inlesnirea
acestor operatii”1.
Ambalarea este definita ca fiind “operatie, procedeu sau metoda, prin care se asigura, cu
ajutorul ambalajului, protectia temporara a produsului, in decursul manipularii, transportului,
depozitarii, vanzarii, contribuind si la inlesnirea acestora, pana la consumare sau pana la
expirarea termenului de garantie).”1
In O.G. nr.32/29.08.1995, ambalajul destinat exclusive produselor alimentare este definit ca fiind
un”material specific ca executie si natura, destinat ambalarii produselor alimentare in vederea
asigurairii protectiei si utilizat pentru transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea
acestora”.

Clasificarea ambalajelor se realizeaza dupa mai multe criterii2 si anume:

- dupa natura materialului din care se confectioneaza: ambalaje de hartie, carton, lemn, material
textil, sticla, metal, materiale plastice, materiale complexe, etc.;
- dupa domeniul in care sunt utilizate: ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;
- dupa sistemul de confectionare: ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
- dupa tipul de ambalaj: cutii, lazi, flacoane, pungi, etc.
- dupa natura produsului ambalat: ambalaje pentru alimente, pentru produse industriale, pentru
produse periculoase((toxice, inflamabile,etc.) ;
- dupa modul de circulatie: ambalaje refolosibile, nerefolosibile.
Ambalajul nu mai este considerat un simplu obiect utilitar, conceptia despre ambalaj evoluand in
stransa legatura cu dezvoltarea stiintei marfurilor si cu cerintele si protectia consumatorilor si a
mediului. In acest sens, rolul important al ambalajului este subliniat de functiile sale si anume:
1.  Functia de conservare si protectie a produsului si a mediului
Prin aceasta functie ambalajul are rolul de a proteja marfurile fata de actiunea unor factori
externi, cum sunt:
factori fizici(temperatura, umiditate, lumina, socuri mecanice,etc);
- factori chimici (acizi, agenti oxidanti, etc);
- factori biologici (microorganisme existente in mediul inconjurator, etc.).
Materialul din care este confectionat ambalajul (in functie de natura produsului), forma
constructive, modul de ambalare asigura indeplinirea functiei de conservare si protectie a
produselor. Pentru protectia unor marfuri, se utilizeaza ambalajul primar (de contact direct cu
produsul), ambalajul secundar (care aduce o protectie suplimentara produsului si poate asigura
si expunerea acestuia) si ambalajul tertial, care este ambalajul de transport sau colectiv
(grupeaza mai multe ambalaje secundare de acelasi fel). __________ ______ ____ _____
_______ ______ ___________
1. STAS 5845/1 -1986
Dictionar Explicativ de Marketing-Ed.Economica 2003
Totodata, ambalajul are si rolul de a proteja mediul de actiune toxica a unor produse ambalate:
diferite substante chimice, gaze toxice, derivate din petrol etc.
2.  Functia de manipulare, depozitare si transport
Aceasta functie presupune indeplinirea unor cerinte de adaptare a ambalajelor la normele de
transport, stabilirea rolului ambalajului in procesul de manipulare, depozitare, transport si
distributie, astfel incat, marfurile sa nu-si modifice forma si sa nu se deterioreze. In indeplinirea
acestei functii, un rol important il au actiunile de paletizare, containerizare si modulare.
Paletizarea este o metoda care permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a unor marfuri
grupate in unitati de incarcare, folosindu-se paletele si electrostivuitoarele.
Principalele tipuri de palete sunt:
a)     palete plane de uz general care prezinta urmatoarele carateristici:
- sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 800x1200mm;
- sarcina dinamica:1000 kg (marfuri manipulate);
- sarcina statica: 4000kg(marfuri stivuite)
b)     palete de uz special si portuar care prezinta urmatoarele caracteristici:
- nu sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 1200x1600mm si 1000x1800mm;
- sarcina dinamica este de 2000kg;
- sarcina statica este de 8000 kg.
c)     palete – lada, destinate produselor in vrac sau fara ambalajul intermediar
d)     palete cu montanti, destinate incarcaturilor formate din unitati mari de ambalaje
Fig. 2.1 TIPURI DE PALETE
1- paleta cu o placa; 2 - paleta simpla; 3 - paleta reversibila; 4 - paleta cu baza perimetrica; 5 -
paleta lada (box paleta); 6 - paleta buncar (paleta-siloz).
Paleta de transport permite formarea incarcaturii unitare de produse, care pot fi ambalate sau
nu.Utilizarea paletei este posibila cand marfurile sunt uniforme si prezinta stabilitate atat in
timpul transportului, cat si al depozitarii (pe zi, anexa nr.1-tipuri de palete).
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor. El poate proteja integritatea
calitativa si cantitativa a marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor individuale si a
manipularilor repetate. Se utilizeaza pentru marfuri textile, incaltaminte, cosmetice, produse din
materiale plastice, lemn, metal, etc.
Modularea ambalajului consta in corelarea dimensiunilor ambalajului individual cu cele ale
ambalajului de transport general, ale containerului, ale mijlocului de transport si cele ale
spatiului de depozitare.
3.  Functia de promavare a vanzarii produselor este functia prin care ambalajul apare ca interfata
intre produs si consumator, avand nu numai rolul de a proteja marfa, ci si acela de a stimula actul
de cumparare si de a crea cumparatorului o atitudine pozitiva fata de produs, furnizandu-i
acestuia toate informatiile legate de pastrare, utilizare, data limita de vanzare. Prin intermediul
elementelor de marcare, existente pe ambalaj, cumparatorul afla care sunt caracteristicile
produselor, denumirea, provenienta, compozitia, precum si impactul asupra mediului
inconjurator.
Pe etichete sau direct pe ambalaj (in functie de natura produsului si tipul de ambalare),
consumatorul va trebui sa gaseasca toate mentiunile despre marfa stabilite ca fiind obligatorii,
mentiuni suplimentare specifice fiecarei grupe merceologice, precum si mentiuni facultative cu
caracter promotional (vezi capitolul-“Etichetarea marfurilor”).
Ambalajul trebuie sa promoveze produsul si sa contribuie la intarirea “imaginii de marca” pentru
produs, dar, sa nu induca in eroare cumparatorii.
In comertul international de marfuri exista o serie de termeni consacrati privind anumite tipuri de
ambalaje si anumite mentiuni care se fac pe acestea, cum ar fi:
-Continental packing- C.P. :ambalaj pentru transport terestru ;trebuie sa
corespunda tuturor conditiilor de transport
terestru si conditiilor climatice din diferitele
zone geografice pe care le parcurge marfa;
-Seawirthy packing -S.W.P:ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare ;
trebuie sa fie executat din materiale rezistente
adecvate transportului maritim;
-Fit packing- F.P. : ambalaj mulat dupa forma si marimea produsului;
-Machine paching- M.P. ambalaj executat cu masini speciale
(cutii,baloturi);
-Resistense controlled R.C. ambalaj caruia i se controleaza rezistenta ,iar
rezultatele se concretizeaza intr-o diagrama
conform normelor internationale de control
al ambalajelor;
-Special packing paid S.P.P. ambalaj special superior, mai scump, executat
la cererea cumparatorului;
-Strict confidential packing ambalaj strict confidential(marcarea coletelor
S.C.P. se face numai cu numere).
Raspandirea la scara globala a modelelor de consum, internationalizarea cererii de bunuri, a
condus la evolutia cererii si productiei de ambalaje in plan mondial.
In tarile puternic industrializate, tot mai multe organizatii se implica in perfectionarea
tehnologiilor privind productia de ambalaje.
In Europa, actioneaza Federatia Europeana a Ambalajelor (EAF), a carei membra este si
Romania, Federatia Europeana a Fabricantilor de Carton Ondulat (FECO), Asociatia Europeana
a Fabricantilor de Cutii din Carton Compact (ASSCO) si alte organizatii. Acestea sunt in stransa
legatura cu Organizatia Internationla de Standardizare (ISO), Comisia Economica pentru Europa
de pe langa ONU (CEE), Biroul International de Containere (BIC) si alte organisme
internationale, care activeaza in domeniul productiei si circulatiei ambalajelor.
Pentru a patrunde pe noi segmente de piata, producatorii de ambalaje devin tot mai competitivi,
atat prin tehnologiile utilizate, cat si prin folosirea de noi materiale pentru confectionarea
ambalajelor care sa raspunda exigentelor sporite ale consumatorilor si cerintelor, tot mai severe,
legate de protejarea mediului ambiant.
I. Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor
Modalitatea de alegere a materialului, din care se confectioneaza ambalajele, depinde de
urmatoarele conditii:
caracteristicile merceologice ale produsului care trebuie ambalat;
tehnica de ambalare utilizata;
factorii de mediu care pot afecta ambalajul pe timpul manipularii transportului si depozitarii;
destinatia ambalajului;
modul de circulatie (refolosibile, nerefolosibile);
tipul pietelor in care circula produsele ambalate (interne sau externe).
In functie de aceste conditii, s-a stabilit ca materialele de baza, ce trebuie folosite pentru
ambalaje, la majoritatea marfurilor, sunt: lemnul, materialele celulozice (hartie, carton, acetate de
celuloza, etc), materiale textile, materiale plastice, materiale metalice, sticla, etc.
1. Ambalaje din lemn
Ambalajul din lemn a fost multa vreme utilizat pentru ambalarea unei game foarte diversificate
de produse. In ultimii ani, ponderea acestui tip de ambalaj a scazut considerabil, pana la 10-15%
din totalul acestui tip de ambalaj, datorita reducerii exploatarii masei lemnoase si a diversificarii
valorificarii ei pentru alte produse.
Esentele cel mai des utilizate pentru ambalaje sunt esentele de stejar, brad, dud, artar, frasin sau
sunt utilizate materialele prefabricate (placile presate din fibra de lemn-PFL, placile presate din
aschii de lemn-PAL, placajele sau furniturile). Lemnul este utilizat, mai ales, la confectionarea
ambalajelor de transport.
2. Ambalaje din materiale celulozice
Ambalajele confectionate din materiale celulozice se folosesc intr-un procent ridicat pentru o
gama diversificata de produse (produse alimentare, produse textile, produse de uz casnic, etc).
Materialele, cel mai des utilizate, din aceasta gama sunt:
a)       Hartia si cartonul sunt cel mai des utilizate materiale celulozice pentru
confectionarea ambalajelor de acest tip.
- Hartia  utilizata pentru confectionarea ambalajelor poate fi de 3 tipuri:
 Netratata (inferioara, superioara si obisnuita);
 Tratata (cerata, metalizata sau acoperita cu polimeri);
 Speciala (creponata, anticoroziva).
- Cartonul utilizat la confectionarea ambalajelor poate fi de 3 tipuri:
 Duplex (alcatuit din minimum doua straturi diferite de material fibros unite prin presare
in stare umeda), este folosit la ambalarea confectiilor, produselor alimentare, etc;
 Triplex (format din minimum trei straturi diferite de material fibros unite prin
presare in stare umeda) este folosit pentru confectionarea ambalajelor de transport, fiind
rezistent la manipulare si la socurile mecanice;
 Ondulat (format din 1-4 straturi diferite de material neted si 1-3 straturi de hartie
inferioara sau superioara ondulata, unite intre ele prin adeziv) este folosit la
confectionarea ambalajelor care trebuie sa reziste la presiuni exterioare si la socuri;
 Mucavaua este un tip de carton inferior utilizat la confectionarea ambalajelor
fixe sau pliabile folosite pentru marfurile usoare.
b)       Acetatul de celuloza si celofanul sunt utilizate pentru confectionarea ambalajelor
folosite in agricultura si in industria alimentara.  

5.
 
 
        

        

Fig. 2.2 AMBALAJE CARTOANE

1 – cutie cu clapa-capac;2 – cutie cu maner; 3 – cutie cu fereastra; 4 – cutie cu pereti dublii; 5 –
cutie cu capac mobil; 6 – cutie clopot; 7 – cutie cilindrica; 8 - lada telecopica cu clape; 9 – lada
telecopica cu corp si capac; 10 – cutie cu capac dublu; 11 – cutie cu sertar; 12 – cutie cu sertar
din trei piese.
3. Ambalaje din materiale textile
Ambalajele din materiale textile se folosesc intr-un proces limitat pentru fabricarea sacilor din
material textil (utilizati pentru ambalarea produselor alimentare in vrac-cafea, zahar, cereale,
orez, etc) si, pentru captusirea ambalajelor confectionate din carton sau din lemn, destinate
obiectelor fragile (sticlarie, obiecte din ceramica).
4. Ambalaje din materiale plastice
Materialele plastice sunt folosite, pe scara larga, la confectionarea ambalajelor, deoarece prezinta
multe avantaje in comparatie cu materialele traditionale, si anume:
 sunt mai ieftine decat materialele traditionale;
 pot fi utilizate sau reciclabile pe cale naturala sau artificiala;
 sunt apreciate pentru proprietatile lor igienico-sanitare, de calitate;
 au o masa redusa;
 pot fi opace sau transparente;
 pot fi suple sau rigide.
Materialele plastice, cel mai des utilizate, pentru confectionarea ambalajelor sunt:
 Polietilena este cel mai des utilizata in industria ambalajelor, iar sortimentele
folosite sunt:
- polietilena de joasa presiune, folosita la confectionarea navetelor pentru
paine, recipientelor pana la 400Kg, etc;
- polietilena de medie presiune,  folosita la confectionarea ambalajelor
pentru dulciuri, produse de papetarie, etc;
- polietilena de inalta presiune, folosita la confectionarea de folii, saci,
pungi, tacamuri de unica folosinta (pahare, farfurii, etc), dopuri, capace;
- polietilena expandata, folosita pentru umpluturile antisoc la ambalare.
 Polistirenul este folosit sub forma de:
- folii pentru ambalarea produselor alimentare, a produselor legumicole, a
medicamentelor, etc.;
- polistiren expandat  pentru ambalarea produselor din sticla, a produselor
electrocasnice, etc;
Ploriclorura de vinil (PVC) este utilizata pentru confectionarea ambalajelor
destinate alimentelor, medicamentelor, etc;
Polipropilena se foloseste la confectionarea navetelor, canistrelor, precum si a
foliilor si a firelor utilizate pentru ambalat.
Spumele poliuretanice sunt utilizate pentru protejarea produselor sensibile la socuri.
5. Ambalajele din materiale metalice
Materialele metalice, cel mai des utilizate pentru confectionarea ambalajelor,
sunt: otelul, aluminiul, materialele combinate (metal combinat cu material plastic si carton) si
tabla cositorita. Dintre materialele metalice, cel mai des utilizate sunt:
Tabla din otel carbon neprotejata (din care se confectioneaza ambalaje
pentru produse chimice si butoaie pentru produse petroliere);
Tabla din otel carbon cromata  (pentru ambalarea pestelui si a fructelor
congelate);
Tabla din otel carbon protejata  (zincata sau cositorita pentru ambalarea
conservelor);
Aluminiu in benzi sau folii (pentru confectionarea ambalajelor de desfacere si de
transport utilizate in industria alimentara, a medicamentelor, etc).
6. Ambalajele din sticla
Aceste ambalaje se utilizeaza pentru produsele lichide si pastoase din domeniul industriei
alimentare, farmaceutice, chimice, etc.
Din aceasta categorie fac parte:
 Buteliile sunt de diverse tipuri: butelii pentru bere, bauturi alcoolice, racoritoare,
lapte, apa plata si apa gazoasa, etc. Ele pot avea capacitate diferita, ex.: buteliile pentru bere au
urmatoarele capacitati:
A – 330 si 650 ml;
B – 330 si 500 ml;
C – 500 ml;
D – 330 ml.
 Borcanele sunt de urmatoarele tipuri:
C – pentru miere de albine, de 96 si 1500 ml;
D si E – pentru compoturi si produse din legume, de 500 si 750 ml (se fixeaza cu cleme
metalice);
F – pentru dulceata, de 250, 500 si 750 ml;
G – pentru compoturi, de 500 si 750 ml;
H – pentru legume murate, de 0,85 l pana la 20 l.
II.Tendinte actuale in utilizarea materialelor destinate confectionarii ambalajelor
In prezent, materialele utilizate pentru fabricarea ambalajelor sunt evaluate in functie de
gradul in care satisfac cerintele consumatorilor, dar, in egala masura, si dupa efectul pe care il
exercita asupra relatiei deseuri solide-mediu ambiant. Deoarece majoritatea deseurilor de
ambalaje nu sunt biodegradabile, ele ingreuneaza-foarte mult-epurarea naturala.
Productia actuala mondiala de ambalaje este de cca. 300 de miliarde de dolari anual,
rezultand o crestere alarmanta a procentului de reziduuri solide urbane (RSU). Din totalitatea
 reziduurilor solide urbane, 40% revine deseurilor de ambalaje, fapt care-i obliga pe producatorii
din industria ambalajelor sa gaseasca noi solutii de compatibilitate ambientala a materialelor
utilizate.
Materialele plastice sunt considerate poluanti de ordin secundar, reprezentand 1% din
greutatea RSU. Singurii contaminanti nocivi ai mediului sunt: polistirenul (PS), care produce
reziduuri murdare si policlorura de vinil (PVC), care degaja vapori clorosi (acestia se combina cu
vaporii de apa din atmosfera si formeaza acidul clorhidric, care corodeaza puternic constructiile
metalice).
Materialele metalice pot produce o poluare efectiva formand solutii metalice. Aluminiul
insa, poate fi reciclat la nesfarsit, pornind de la stadiul de deseu.
Materialele de sticla sunt, in general, inerte in solutii apoase, provocand doar o poluare estetica.
Materialele lemnoase nu prezinta un pericol in ceea ce priveste poluarea mediului,
lemnul fiind considerat un material ecologic.
Materialele pentru ambalaje, care au la baza hartia si cartonul, nu cauzeaza poluarea
mediului inconjurator. Incinerarea si eliminarea lor sunt considerate nepoluante. Exceptie fac
compusii organoclorurati rezultati din albirea pastei de hartie sau a cernelurilor de imprimare,
considerate toxice. De asemenea, unele procedee utilizate la obtinerea hartiei pure pot declansa
ploile acide care afecteaza vegetatia.
Din aceste motive, producatorii de ambalaje au gasit noi solutii privind obtinerea unor
materiale si confectii de ambalaje, mai putin poluante, precum si metode noi de valorificare si
eliminare eficienta a ambalajelor uzate.
In domeniul materialelor celulozice1 s-au inregistrat urmatoarele progrese:
-hartia de ambalaj “Eco-Eco”: biodegradabila si care inlocuieste lemnul in obtinerea hartiei;
-materialul “CELMAR”: este bazat pe solubilitatea celulozei in apa si pe o rapida si completa
biodegradare in mediu;
-banderola ecologica “Ecomasc”: reprezinta o alternativa la sistemul de inchidere prin benzi
adezive din PVC sau PP;
-“hartia care vine din mare”, obtinuta prin utilizarea biomasei de alge;
-ambalajele din carton ondulat: au masa mica si sunt utilizate la prezentarea produselor
zaharoase, ciocolata, biscuiti si pot fi reutilizate si eliminate eficient;
-ambalajele modulare din lemn: sunt usor reutilizabile,etc.
In domeniul sticlei, se remarca urmatoarele progrese:
-confectionarea ambalajului de tip “pierdut” (one-way);
-aparitia sticlei usoare si ultra usoare;
-aparitia sticlei antibacterie si a sticlei ondulate; etc.
In domeniul materialelor metalice se remarca:
-reducerea masei recipientilor din aluminiu pentru bauturi, cu cel putin 60%.
In domeniul materialelor plastice, se remarca urmatoarele progrese:
aparitia pe piata britanica a buteliiilor PET de 2 litri, pentru produsul Coca-Cola (butelii care au in
compozitie 25% rasini reciclate); adaugarea in compozitia PET a polimerilor de cristale
lichide (LCP) in proportie de 10% a permis dublarea proprietatilor tip “bariera” fata de
oxigen si cresterea rezistentei mecanice de cca. 2,7 ori;

In paralel cu preocuparea pentru adoptarea de masuri privind reciclarea si degradarea

anumitor tipuri de ambalaje, s-au elaborat diferite sistem de codificare pentru reciclarea
ambalajelor, atat in statele Uniunii Europene, cat si in SUA. De exemplu, Societatea pentru
industria materialelor plastice (SPI) din SUA a elaborat un sistem complet de codificare a
materialelor plastice (utilizat si in Europa). Sistemul de codificare SPI consta intr-o sageata
inchisa a lui Mobius Loop, care se completeaza cu o abreviere sau cu un numar, in functie de
tipul de material.

Fig.2.3 Elemente
le componente ale noului sistem de codificare pentru reciclarea ambalajului

Elementele componente ale noului sistem de codificare pentru reciclarea ambalajului sunt
urmatoarele:

PET  No 1 = Polyethilene-terephthalate (Polietilena tereftalat)

HDPE No 2 = High Density Polyethylene (Polietilena de inalta densitate)

V No 3 = Vinyl (including Polyvynilchloride – PVC)

LDPE  No 4 = Low Density polyethylene (Polietilena de joasa densitate)

PP No 5 = Polypropylene (Polipropilena)

PS No 6 = Polystyrene (Polistiren)

OTHER No 7 = all other plastics including multi-layer materials (alte materiale plastice, inclusiv
materiale multistratificate).

Atat in SUA, cat si-n Europa, o serie de organisme, asociatii, societati, au stabilit o legislatie
ampla care face referiri concrete si obligatorii la masurile ce trebuie stabilite de guverne, in plan
national si international, privind productia, utilizarea si depozitarea ambalajelor, astfel incat, sa
nu afecteze sanatatea consumatorilor sau a mediului inconjurator . Prin standardele ISO
3758/1996, SR EN 23.758 se stabilesc simbolurile grafice care se aplica, in mod obligatoriu, pe
ambalaje, pentru a avertiza consumatorul asupra modului de utilizare, manevrare si transport,
precum si simbolurile referitoare la protectia mediului inconjurator (Fig. 11.4).
Fig. 2.4 Simbolurile 1-24 ce se pot aplica pe ambalaje pentru avertizare asupra modului de
transport si manipulare si pentru protectia mediului inconjurator
MARCAREA MARFURILOR
Conceptul de marca ( Legea nr. 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile
geografice, publicata in M.O. nr.161/23.04.1998) este definit astfel:”marca este un semn
susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei
persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.”
In literatura de specialitate, marca se mai defineste ca fiind” un semn distinctiv ce
poate fi reprezentat prin cuvinte, litere, cifre, grafice sau desene, ori o combinatie de astfel de
elemente menite sa confere identitate bunurilor, serviciilor sau intreprinderilor si sa asigure
diferentierea lor de concurenta”.
Clasificarea marcilor se face dupa urmatoarele criterii:
In functie de  originea numelui de marca se utilizeaza:
*nume de persoane apartinand: inventatorului produsului, proprietarului
firmei producatoare, proprietarului magazinului in care se desface produsul,
persoanei care la patentat, etc (Ford, Peugeout);
*nume care isi au originea pornind de la tara sau regiunea in care produsul a fost
inventat sau comercializat;
*nume stiintifice;
*nume provenind din asocieri sugestive de cuvinte;
*nume care descriu produsul;
*nume artificiale care nu au corespondent in realitate.
2) In functie de  rolul pe care il au in cadrul politicii de produs  distingem
urmatoarele tipuri:
*marca-produs, ce presupune atribuirea unui nume de marca fiecarui
produs, constituindu-se intr-un element principal in pozitionarea acestuia;
*marca–linie, presupune acoperirea unei linii de produse, folosind
pentru fiecare dintre componente, acelasi simbol de identificare;
*marca-gama se atribuie unui ansamblu de produse omogene, astfel
incat, sa acopere intreaga gama de produse ale unei intreprinderi;
*marca-umbrela presupune folosirea aceleasi marci pentru a identifica
un ansamblu de produse eterogene;
*marca-garantie (marca de certificare) are rolul de a acoperi mai
multe game complexe de produse care, la randul lor, sunt identificate prin intermediul unor
marci–produs, marci-linie sau marci-gama.
Marca-garantie atesta faptul ca produsele, pentru care este folosita, sunt certificate de
titularul marcii, in ceea ce priveste calitatea si fiabilitatea, informand consumatorul despre
originea marfii prin indicarea marcii producatorului.
In functie de  titularul dreptului de marca exista:
*individuala, ce apartine unei persoane determinate, fizice sau juridice;
este foarte des folosita, de aceea formeaza obiectul principal al reglementarilor privind marcile in
diverse legislatii;
*marcile colective sunt marcile folosite in comun de mai multe
persoane juridice (asociatii de producatori, comercianti, diferite organisme profesionale) care nu
desfasoara direct o activitate comerciala sau industriala, dar, care autorizeaza aplicarea marcilor
colective, de obicei, alaturi de marca individuala, sub rezerva respectarii unor conditii de calitate,
prestabilite; au rolul de a garanta calitatea sau originea produselor respective (in Romania,
marcile colective se inregistreaza prin Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci-OSIM);
In functie de  obiectul si destinatia lor:
*marca de fabrica este semnul distinctiv adoptat de un producator
pentru a da posibilitatea consumatorilor sa identifice si sa deosebeasca produsele sale de
produsele similare fabricate de alti producatori;
*marca de comert este semnul distinctiv folosit de o intreprindere
distribuitoare pentru a evidentia anumite produse distribuite in propriile unitati comerciale;
*marca de serviciu are rolul de a identifica prestarile de serviciu
executate de o anumita intreprindere, prezentand doua ipostaze:
v    marca de serviciu atasata produselor ce intervin in serviciul prestat;
v    marca de serviciu care nu este legata de un produs anume;
In functie de  natura semnelor folosite:
*marca verbala este alcatuita din semne scrise constand din nume,
denumiri, sloganuri, litere sau cifre;
*marca figurativa cuprinde toate reprezentarile grafice susceptibile de
protectie (embleme, sigilii, culori, amprente, desene, viniete). Marcile figurative pot fi, la randul
lor, in functie de aspectul geometric, de 2 categorii:
v    marci figurative bidimensionale (plane);
v    marci figurative tridimensionale (spatiale);
*marca sonora sau auditiva este alcatuita din semnale sonore sau
melodii simple, compuse doar din cateva note sau din sunete repetate, caracteristice si usor de
retinut; se folosesc ca marci de servicii (utilizate frecvent de posturile TV si radio), precum si
marci de fabrica sau marci de comert.
In functie de  numarul semnelor folosite:
*marca simpla, alcatuita dintr-unul din semnele care, potrivit legii, pot
fi protejate ca marca (o reprezentare grafica, un nume);
*marca combinata reprezinta compozitii de semne diferite, fiind
clasificata, la randul ei, in:
v    marca complexa: alcatuita dintr-un ansamblu de semne diferite,
fiecare dintre acestea fiind susceptibil de protectie (deoarece este distinctiv);
v    marca compusa: alcatuita din semne diferite, dintre care, doar unele
sunt susceptibile de protectie in mod separat.

Componentele care alcatuiesc marca

Marca este alcatuita din 3 categorii de componente:
- componente verbale – reprezentate de:
v    numele de marca este elementul generic de identificare al unui
produs, al unei game de produse sau al unei organizatii si reprezinta principalul mijloc de
comunicare; denumirile asociate marcilor pot fi compuse dintr-un singur cuvant, dintr-o
combinatie de cuvinte sau din combinatii de cifre si cuvinte;
v    sigla reprezinta abrevierea numelui de marca prin folosirea
initialelor in scopul facilitarii memorarii, citirii si utilizarii acesteia. Siglele sunt de doua feluri:
sigle abrevieri, obtinute prin prescurtarea propriu-zisa a numelui si sigle analogice, cand fiecarei
initiale i se atribuie o anumita semnificatie;
- componentele semifigurative si figurative sunt:
v    Logotipul  este o componenta care are in vedere reprezentarea
vizuala a numelui de marca, astfel incat, sa-l puna cat mai bine in evidenta prin utilizarea unor
elemente figurative (linii drepte, curbe, incadrari, sublinieri), a unor caractere tipografice
deosebite si a unor culori sau asocieri de culori. Logotipurile sunt de 4 feluri:
 logotipuri simple: presupun scrierea numelui de marca, utilizand
anumite caractere si o caligrafie originala;
 logotipuri complexe: presupun incadrarea numelui de marca
intr-un simbol vizual (cerc, patrat, romb, etc);
 logotipuri iconografice: presupun inscrierea numelui de marca, in
totalitate sau partial, intr-o imagine ce are legatura cu activitatea intreprinderii sau cu natura
produselor;
 siglotipuri: presupun reprezentarea vizuala, simpla sau simbolica a
unei sigle.
v    Emblema este o componenta care presupune asocierea unei
imagini grafice numelui de marca, fiind reprezentata prin desene ce pot lua diferite forme (figuri
geometrice, obiecte, personaje reale sau imaginare, reprezentari din lumea animala sau vegetala)
sau o culoare distinctiva.
v    Designul sau pictogramele sunt desene ce exprima, printr-un
singur efect de imagine, o idee sau un cuvant.
Protectia marcilor
Uniunea Europeana a acordat o atentie deosebita stabilirii unor reguli comune
pentru tarile membre, de protectie a proprietatii industriale, inclusiv a marcilor.
In acest sens, s-au intreprins masuri de armonizare a legislatiilor nationale privind marcile
nationale cu legislatia europeana, in vederea instituirii unei marci comunitare, astfel incat, piata
comunitara sa fie ferita de importul produselor cu marci contrafacute.
Reglementarile comunitare prevad posibilitatea ca agentii economici sa opteze intre marcile
nationale si marca comunitara. Orice firma poate solicita inregistrarea unei marci in U.E.,
organismul abilitat in acest sens fiind OHIM (Oficiul de Armonizare pe Piata Interna).
Consiliul Europei acorda firmelor dreptul de a achizitiona marci comunitare care beneficiaza de
protectie valabila pe intreg teritoriul comunitar.
Prin adoptarea Legii nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, Romania s-a aliniat la
reglementarile internationale. Inregistrarea unei marci se face de catre organismul abilitat in
acest sens (OSIM) si poate fi ceruta individual sau in comun de persoane fizice sau juridice,
direct sau prin mandatar, cu domiciliul (cu sediul) in Romania. Potrivit reglementarilor din tara
noastra, titularul marcii are dreptul de folosire exclusiva a acesteia, pentru produsele inregistrate,
pe o perioada de 10 ani de la data depozitului national reglementar al marcii. Depozitul national
reglementar al marcii asigura titularului un drept de prioritate din momentul inregistrarii la
OSIM, fata de orice depozit ulterior, pentru aceeasi marca, aferenta aceluiasi produs.
Inregistrarea marcii poate fi reinnoita dupa expirarea perioadei de 10 ani, fara a se aduce
modificari marcii si fara a se extinde lista de produse. Titularul marcii are dreptul sa aplice sau sa
ataseze marca inregistrata pe produs, pe ambalaj sau pe documentele ce insotesc produsele.
Dupa publicarea marcii, titularul poate cere sa fie interzise tertilor urmatoarele actiuni: aplicarea
semnului pe produse sau pe ambalaje, comercializarea produselor sau oferirea lor, importul sau
exportul produselor sub acest semn si utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Legislatia actuala, privind protectia consumatorilor, prevede sanctionarea actelor de contrafacere,
imitare sau folosire, fara drept, a unei marci.
In Romania, prin Legea nr.84/1998, constituie infractiune inregistrarea unor marci care:
 contrafac, imita sau folosesc fara drept o marca, in scopul inducerii in
eroare a publicului asupra calitatii produselor (serviciilor) la care se refera aceasta marca;
 care pun in circulatie, fara drept, un produs ce poarta o marca identica
sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care prejudiciaza pe
titularul marcii inregistrate anterior;
 pun in circulatie produse ce poarta indicatii geografice care indica sau
sugereaza ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decat locul adevarat
de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la originea produsului.

Marcarea ecologica a produselor

In ultimele decenii, la nivel international, s-a acordat o atentie deosebita diminuarii
impactului pe care il are fabricarea si utilizarea produselor si ambalajelor asupra mediului
ambient. Preocuparile legate de starea mediului s-au concretizat in reglementari la nivel national,
regional si international, din ce in ce mai severe, vizand urmatoarele obiective: reducerea
rezidurilor provenite de la ambalaje, cresterea gradului de recuperare si valorificare a
materialelor de ambalare uzate si planificarea zonei in care pot fi ingropate sau arse, in mediul
liber, materialele respective. Tarile puternic dezvoltate din UE urmaresc promovarea unei politici
ambientale eficiente, care sa monitorizeze gestionarea deseurilor de ambalaje aflate in continua
crestere. Activitatea de reciclare reprezinta o modalitate de rezolvare a contradictiei dintre
consumul suplimentar de resurse si caracterul limitat al resurselo
In UE exista, in prezent, peste 300 de directive, reglementari si decizii privind mediul,
deseurile, evaluarea impactului lor asupra mediului, etc.
Directiva 74/442/CEE din 15.07.1975 stabileste o lista a deseurilor pe categorii (enumerate in
anexa directivei), denumita “Catalog European al Deseurilor (CED)”, care se refera la deseurile
destinate eliminarii sau valorificarii.
Marca de produs ecologic exercita o presiune permanenta asupra industriei pentru
realizarea unor produse nepoluate si, in acelasi timp, stimuleaza constiinta ecologica a
cumparatorilor, privind un mediu curat, nepoluat.
e)
 
 Fig. 2.5 Exemple de marci ecologice

Functiile marcilor
Functia comerciala
Prestatorul de servicii (organizatia) va putea fi cunoscut printre consumatorii de marca, ce se
manifesta ca un simbol viu al intregii activitati.In luarea deciziei de cumparare a unui produs,
marca ofera cumparatorului un reper important, devenind astfel, pentru organizatie, un element
essential al strategiei tehnologice si comerciale. Prin urmare, produsul este ceea ce organizatia
produce, iar marca este ceea ce clientul cumpara.
Functia de comunicare
Efectul produs de marca este unul publicitar, fiind utilizate diferite mijloace de
publicitate (afise, postere, pliante, reviste, videoclipuri publicitare la radio si TV), pentru care se
cheltuiesc sume mari in ce priveste produsele oferite spre valorificare. Astfel, se incearca creerea
unui efect psihologic asupra cumparatorilor si un mit legat de o anumita marca. Informatiile cu
privire la caracteristicile de calitate ale produselor, nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii si
sa fie corecte, intrucat, o publicitate neloiala poate prejudicial organizatiile si marcile lor.
Functia de diferentiere
Indiferent de categoria careia ii apartine: de organizatie comerciala, de produs sau
servicii, simpla sau complexa, figurativa sau sonora, individuala sau colectiva, marca este
utilizata pentru diferentierea produselor sau serviciilor.
Marcile de produs contin anumite caracteristici ale calitatii ce fac diferentierea intre produse
diferite ale ale aceleiasi organizatii (de ex. , marcile bauturilor racoritoare Coca-Cola, Fanta,
Sprite ale firmei Coca-Cola se deosebesc intre ele, dar, difera fata de alte marci de bauturi
racoritoare ca American Cola, Frutti fresh, produse de firma European Drinks).
In majoritatea cazurilor, marfurile sunt comparate de catre consumatori numai dupa marca,
potrivit caracteristicilor de calitate ale produselor, neinteresandu-i firmele ce le fabrica.
 Functia de garantare a calitatii
Rolul marcii il constituie simbolul garantiei si calitatii, mai ales, daca sunt desemnate produse de
varf ca realizare tehnologica. Nerespectarea acestor calitati este sanctionata de comparator prin
abandonarea produsului.

Functia de a indica originea sau provenienta produselor

Notiunea de indicatie geografica a fost introdusa dupa 1990, ca urmare a negocierilor
internationale, servind la identificarea produsului originar al unei tari, regiuni sau localitati
dintr-un stat , daca acea zona este caracterizata prin calitatea unui produs.
In special, aceste marci sunt folosite pentru produsele agroalimentare (branzeturi, cascavaluri,
bauturi alcoolice, cafea, etc.).
Functia de reclama
Este determinata de rolul marcii in personalizarea unui produs sau serviciu, combinatia de semne
si culori, eleganta si distinctia oferita produsului.
La elaborarea marcii, pentru a indeplini aceasta functie, se apeleaza la specialisti, lingvisti,
experti in comunicare, psihologi ce creeaza, testeaza si interpreteaza impactul si efectele muncii
noi create.
Se stie ca vanzarile cresc, prin intermediul marcii, datorita publicitatii si reclamei, stimulandu-se,
astfel, fabricarea de serie mare, diversificarea gamei de produse, ce duc la reducerea pretului de
cost.
Daca cele sase functii ale marcii sunt percepute de consumatori, se considera ca suntem in
prezenta unei marci de notorietate (complete). In caz contrar, este vorba despre marca
superficiala.
Caracteristicile marcii

Pentru a fi competitiva, o marca trebuie sa raspunda urm. cerinte:

 sa aiba o semnificatie legata de produs sau de activitatea pe care o reprezinta;

 sa aiba o grafica usor de descifrat, moderna;
 sa fie concise si usor de inteles, in cadrul marcilor compuse din mai multe cuvinte;
 sa fie usor de pronuntat si de memorat;
 sa aiba un caracter distinctiv, pentru a nu fi confundata cu alte marci;
 sa poata fi utilizata pe plan international;
 sa nu reprezinte steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale, blazoane deja existente ( de
ex. emblema UE nu se foloseste ca marca);
 sa nu induca in eroare consumatorul asupra provenientei geografice sau a calitatii produselor.

In Romania, Legea nr.84/1998 stabileste ca nu pot fi inregistrate marcile care:

- sunt de natura sa induca in eroare publicul cu privire la originea geografica
sau calitatea produsului;
- sunt lipsite de caracter distinctiv si de noutate;
- sunt compuse din semne sau indicatii deja uzuale in practicile comerciale
constante si loiale;
- sunt constituite exclusiv din forma produsului care este impusa de natura
produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic, sau, care da o valoare substantiala
produsului;
- sunt constituite exclusiv din semne sau indicatii ce pot servi in comert
pentru a stabili calitatea, valoarea, cantitatea, destinatia sau originea geografica, sau alte
caracteristici ale produsului (serviciului);
- sunt constituite avand o indicatie geografica pentru produse care nu-si au
originea in spatiul geografic indicat, putand induce in eroare publicul cu privire la adevarata
origine a produsului;
- contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse alcoolice de
consum, care nu sunt originare, din spatiul geografic indicat – contravin bunelor moravuri si
ordinii publice;
- contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patriotic al
unei persoane care se bucura de renume in Romania;
- reprezinta imitatii de steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale de
control, blazoane care apartin tarilor din UE si nu pot face obiectul unor simboluri pentru marci;
- in situatia in care marca este identica cu o marca anterioara protejata, daca
exista un risc de confuzie pentru public;
- daca marca este identica sau similara cu o marca notorie din
Romania pentru produse identice sau similare, la data producerii cererii de inregistrare a marcii.

Fig. 2.9 Simboluri pentru marci

Codificarea marfurilor
Codul se defineste (cf.
Dictionarului de Merceologie) ca
fiind “o combinatie de elemente
simbolice prin care se reprezinta o
informatie”. Aceste elemnte pot fi
litere (cod alfabetic), cifre (cod
numeric) sau litere si cifre (cod
alfa numeric).
Codificarea este definite ca fiind:
“operatiunea de transpunere in cod
a elementelor definitorii ale unei
multimi de obiecte, servicii, fenomene, etc.”. Alaturi de marcare, codificarea reprezinta un
instrument important de promovare a marfurilor pe piata, prin evidentierea si regasirea automata
in sistem informatizat a acestora.
Principalul obiectiv al codificarii, care determina si functia sa de baza, este identificarea
elementelor unei multimi date.
O alta functie importanta a codificarii este functia de reprezentare a clasificarii elementelor, in
cazul in care se preiau si semnificatii ale relatiilor existente intre elementele unei multimi date.

Clasificarea codificarilor

Legislatia in vigoare propune 3 grupe de clasificari:

1. Clasificari sistematice (neflexibile)- utilizate in practica economica.

In cazul acestor clasificari, codificarea este dependenta de ordonarea multimii produselor pe

categorii, suprapunandu-se functia de identificare a codului cu functia sa de reprezentare a
clasificarii. Cea mai mare parte a clasificarilor sistematice elaborate sunt clasificari ierarhice, pe
trepte (niveluri) de detaliere (agregare),intre care exista relatii de subordonare, adica, treptele
superioare se obtin prin agregarea celor inferioare, derivate din ele. Gruparile (categoriile) de
produse corespunzatoare acestor trepte se numesc, in mod diferentiat: clase, grupe, subgrupe,
sectiuni, diviziuni, etc. Continutul acestor categorii difera semnificativ pentru acelasi nivel de
agregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleeasi produse. In merceologie, o clasificare
sistematica are la baza clase (familii) de marfuri, grupe, subgrupe, articole si sortimente.
    Clasa (familia): cuprinde un grup de marfuri care au aceeasi origine si prezinta
caracteristici similare;
    Grupa: reprezinta o selectie dintr-o clasa de marfuri cu aceeasi destinatie si tehnologie,
avand caracteristici similare;
    Subgrupa: este o diviziune a grupei in functie de material prima;
    Articolul: este o unitate specifica; articolele se deosebesc intre ele prin mai multe
proprietati lor;
    Sortimentul: este o subdiviziune a articolului; sortimentele se deosebesc intre ele printr-o
singura proprietate

2) Clasificarile nesistematice, sunt acele clasificari in care produsele se identifica, de regula,

printr-un cod secvential, acordat in ordinea numerelor naturale.

3)Clasificarile combinate folosesc un sistem de codificare ierarhizat-secvential, codul avand o

zona de ordonare corespunzatoare clasificarii ierarhice, urmata de o zona secventiala. Aceste
clasificari asigura ordonarea produselor pe un anumit numar de categorii omogene in cadrul
carora se realizeaza, in continuare, o clasificare nesistematica a elementelor componente. Deci,
in clasificarile combinate, functia de identificare a codului este combinata partial si cu functia de
reprezentare a clasificarii. Lungimea codului este cu atat mai mare cu cat clasificarea cuprinde
un numar mai mare de niveluri de detaliere. In aceasta varianta se urmareste gasirea unui raport
optim intre zona de clasificare si zona secventiala a codului.

Codul cu bare. Elemente de definire.

Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau alfa
numerice, prin alterarea unor bare de culoare inchisa, cu spatii albe de dimensiuni
definite. Tehnologia codului cu bare se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii de bare si
spatii, prin utilizarea unor echipamente informatice specializate. Tehnologia de aplicare a
codului cu bare s-a dovedit de mare interes atat in productia bunurilor de larg consum, cat si in
comertul cu amanuntul, in prezent, reusind sa cuprinda aproape toate domeniile din activitatea
economica.
Tipuri de coduri cu bare
In functie de sistemul de codificare al informatiilor, exista 2 categorii de coduri de bare:
    Coduri liniare: in care informatia este codificata pe o singura directie, de regula, pe
orizontala;
    Coduri bidimensionale:  in care informatia este codificata atat pe orizontala, cat si
pe verticala; codurile bidimensionale au o capacitate mare de cuprindere, comparativ cu cele
liniare, cea mai performanta varianta fiind varianta matriceala. In practica economica, codurile
liniare sunt mult mai raspandite decat cele bidimensionale (SUA utilizeaza codul bidimensional,
denumit Maxi Code).
Codurile cu bare liniare sunt cele mai raspandite, fiind prezente pe etichetele ambalajelor
individuale, secundare si tertiare (ambalajele de transport). In functie de caracteristicile sirului de
caractere, pe care il codifica, exista mai multe tipuri de coduri liniare:
*coduri cu bare numerice, care pot reprezenta numai cifre (de ex. codurile cu EAN si UPC);
*coduri alfa numerice,  care pot reprezenta atat cifre, cat si litere (de ex. codul 39 si codul 128).
Indiferent de tipul lor, codurile cu bare liniare au aceeasi structura generala, caracterizata prin
urmatoarele elemente:
dimensiunea (modulul): reprezinta latimea barei sau a spatiului celui mai
ingust; este o caracteristica foarte importanta, de care depinde lungimea codului, siguranta de
citire si, uneori, inaltimea codului;
zona libera (zona de liniste): este o zona de margine neimprimata, plasata la
inceputul si la sfarsitul codului de bare care asigura o citire corecta prin evitarea erorilor datorate
unor semne grafice aflate in vecinatatea codului; zona libera are o latime de minimum 10 ori
dimensiunea codului;
elemente de start si de stop: sunt combinatii specifice de bare si spatii cu care
incepe, respectiv, se termina, codul cu bare. Aceste elemente permit echipamentului de citire-de
codare sa identifice inceputul si sfarsitul codului, precum si sensul de citire;
codul in clar: reprezinta corespondentul codului cu bare, format din caractere
lizibile, de catre om. Acest cod permite introducerea manuala in sistemul informatic de
prelucrare a codului produsului, atunci cand nu este posibila citirea automata. Prezenta lui,
alaturi de codul cu bare, este obligatorie.
caracterul de control (cifra de control): este necesar pentru depistarea
eventualelor erori si se bazeaza pe un algoritm specific fiecarui tip de cod. Se foloseste pentru
reconstituirea unor coduri deteriorate.

Fig. 2.10 Structura generala a codului de bare

Elementele specifice functionarii sistemului de codificare cu codul de bare, constau in
modalitatea de reprezentare grafica a literelor si cifrelor dintr-un sir numeric sau alfa numeric,
metoda de imprimare, echipamentul de imprimare, cititorul optic si decodorul utilizat. Metoda de
imprimare a codului cu bare se alege in functie de destinatia si tipul produsului, de gradul de
informatizare al firmei si trebuie sa permita citirea in diferite spatii si, totodata, mentinerea
caracteristicilor codurilor.
Sistemul de citire a codurilor cu bare este reprezentat de un echipament electrooptic, care
permite luminarea simbolului, masurarea parametrilor luminii reflectate si transformarea
informatiilor in semnale care pot fi prelucrate de decodor. Cele mai utilizate sisteme de citire
optica sunt:
*citirea de contact: presupune o distanta foarte mica intre cititorul optic si ixes , utilizandu-
se creionul optic  deplasat de operator de-a lungul codului ;
*citirea fara contact: permite citirea etichetelor reflectorizante de la aproximativ 10 metri
distanta, cu ajutorul cititoarelor cu laser (scanner) ixes au mobile; scannerele fixe sunt
conectate la un system de calcul (calculator, casa electronica de marcat) in punctele de
vanzare.

Fig. 2.11 Modalitatea de citire a codurilor de bare

Codul universal al produselor (UPC)
Acest cod a fost infiintat in SUA de catre Consiliul pentru codificarea produselor in 1972.
Sistemul UPC se bazeaza pe un cod cu 12 caractere numerice: prima cifra reprezinta o cheie a
clasificarii (“Key number”) proprie UPC, urmatoarele 5 cifre identifica producatorul, apoi, alte 5
cifre identifica produsul si ultima este cifra de control.
In prezent, cca.95% dintre produsele comercializate in SUA sunt codificate prin sistemul UPC.
Fig. 2.12 Structura codului UPC
Codul european al articolelor (EAN)
Sistemul EAN este coordonat de “Asociatia europeana a codificarii articolelor” cu sediul
la Bruxelles. Acest sistem se bazeaza pe un cod cu 13 caractere numerice, cu urmatoarea
semnificatie: primele doua reprezinta tara de origine (de ex.
Belgia-54, Franta-30-37, Germania-40-42, Anglia-50, Japonia-49, etc.); urmatoarele 5 cifre
identifica producatorul, alte 5 cifre identifica produsul, iar ultima este cifra de control.
X
 

Fig. 2.13 Structura codului EAN

Comerciantii sunt avantajati de sistemul EAN, deoarece se pot gestiona, mai eficient,
stocurile de produse si se poate face reinnoirea operativa a stocurilor. In sistemul de desfacere al
marfurilor, prin utilizarea caselor de marcat electronice (prevazute cu dispozitiv de citire optica a
codului cu bare EAN), se asigura o inregistrare operativa, fara erori a datelor referitoare la
produsele vandute. Utilizandu-se calculatoare interconectate la furnizor, se pot realiza comenzi
automate ale produselor si se pot urmari rezultatele actiunilor promotionale. Transpunerea unui
cod din clasificarea EAN 13 in sistemul de cod cu bare este prezentata in fig. 11.14.
Fig. 2.14 Transpunerea unui cod din clasificarea EAN13 in sistemul de cod cu bare
Cumparatorii sunt avantajati de utilizarea sistemului EAN, deoarece se reduce foarte mult timpul
de asteptare la casa; prin citirea automata a codurilor, pe bonul eliberat clientului sunt trecute in
mod clar denumirea exacta si pretul pentru fiecare produs achizitionat, fiind exclusa posibilitatea
aparitiei unei erori.
Fig.2.15
 

La producator se utilizeaza doua versiuni pentru aplicarea sistemului EAN:

*versiunea generala care rezerva 9 pozitii numerice pentru identificarea
produsului;
*versiunea scurta care rezerva 4 cifre, astfel incat codul va avea doar 8 caractere
numerice si nu 13, ca in primul caz.