Capitolul Reese Câtă pierdere de vreme ca să am picioare fine, proaspăt epilate! — Jules? Reese suni. Unde dracu’ eşti? Am nevoie de tine. E cea mai oribilă întâlnire la care am fost vreodată. Efectiv mă ia somnul. Mi-a venit să mă dau cu capul de masă de câteva ori ca să nu adorm. Dacă nu vrei să mă vezi plină de sânge şi vânătăi, trebuie să mă suni ca să pretind că e o urgenţă. Sună-mă înapoi. Te rog. Am încheiat apelul şi am oftat frustrată în faţa toaletei pentru femei, pe holul întunecat din spatele restaurantului. în spatele meu s-a auzit o voce aspră, care m-a luat prin surprindere. — Dacă nu e şi idiot, pe lângă faptul că e plictisitor, o să se prindă. — Poftim? M-am întors şi am dat cu ochii de un bărbat rezemat de perete, cu ochii pironiţi în telefonul la care tasta un mesaj. A vorbit în conti­ nuare, fară să-şi ridice privirea: — Ăsta-i un truc de când lumea... apelul de urgenţă. Ai putea să te străduieşti mai mult. Ca să mănânci aici trebuie să faci rezervare cu două luni înainte şi nu-i deloc ieftin, scumpo. — Poate că el ar trebui să se străduiască mai mult. Geaca lui sport are o gaură imensă la subraţ şi toată seara n-a făcut altceva decât să vorbească despre maică-sa. — Te-ai gândit că poate atitudinea ta de snoabă îl intimidează? M-am holbat la el. — Tu vorbeşti de snobism? Ai tras cu urechea la conversaţia mea, îţi dai cu părerea într-o manieră deloc binevenită şi toate astea în timp ce stai cu ochii-n telefoa Nici măcar nu te-ai uitat la mine. Degetele ticălosului s-au oprit brusc. L-am privit cum şi-a ridicat capul, cu privirea croindu-şi cărare de la gleznele mele, peste picioa­ rele dezgolite, întârziind în dreptul tivului fustei, peste şolduri, zăbo­ vind puţin asupra sânilor şi oprindu-se în final pe chipul meu. — Da, exact. Aici sus. Aici sunt ochii mei. S-a împins în perete şi s-a îndreptat de spate, în dreptul singurei fâşii de lumină de pe coridor. îi dezvăluia chipul şi, pentru prima oară, l-am putut vedea clar. Serios? Nu arăta aşa cum îmi imaginasem. Vocea lui aspră şi atitudinea mă făcuseră să cred că e un bărbat mai în vârstă, probabil într-un costum scrobit. Tipul ăsta însă era superb. Tânăr şi superb. îmbrăcat complet în negru, simplu şi elegant, totuşi cu un aspect neşlefuit. Avea părul auriu răvăşit, în stilul acela sexy puţin îmi pasă, dar chiar şi aşa arăta perfect. Trăsături puternice, masculine — bărbie dreaptă, robustă, cu un început de barbă, piele bronzată, nas drept, proeminent, şi ochi mari, somnoroşi, atrăgători, de culoarea ciocolatei. Care acum mă priveau insistent. Fără să-şi ia ochii de la mine şi-a ridicat braţele deasupra capului. — Vrei să mă cauţi de vreo ruptură ca să vezi dacă merit să vorbeşti cu mine? Superb, dar sigur un ticălos. — Nu e nevoie. Atitudinea ta a hotărât deja asta în locul meu, şi nu meriţi. A lăsat braţele jos şi a chicotit. — Cum vrei. încearcă să te bucuri de restul serii, scumpo. 8 Şeful Vi Keeland 9 Am pufnit, aruncând totuşi o ultimă privire spre frumosul nemernic înainte de a mă întoarce la cel cu care aveam întâlnire. Când am revenit la masă, Martin stătea cu mâinile împreunate. — îm i pare rău, i-am spus. Era coadă. — Asta îmi aminteşte de o poveste amuzantă. Eram odată la un restaurant cu mama şi când s-a dus la toaletă... Nu -1 mai auzeam în timp ce mă tot uitam la telefonul care îmi doream să sune. La naiba, Jules! Unde eşti când am atâta nevoie de tine? La mijlocul poveştii — sau cel puţin aşa cred, că era mijlocul ei — l-am observat pe ticălosul de la toaletă trecând pe lângă masa noastră. A rânjit spre mine după ce s-a uitat când la partenerul meu incoerent, când la expresia mea dezinteresată. Curioasă, l-am urmărit cu privirea să văd cu cine era. Evident Blondă vopsită, drăguţică la modul uşuratic, cu nişte sâni consi­ derabil de mari, care se revărsau din rochia scurtă. I-a făcut ochi dulci partenerului ei când acesta a revenit, în timp ce eu mi-i dădeam pe ai mei peste cap. Totuşi... nu mă puteam abţine şi aruncam din când în când câte o privire spre masa lor. Când ne-a fost servită salata, Martin îmi povestea despre recenta apendicectomie suferită de mama lui, iar eu eram deja din cale-afară de plictisită. Probabil că privirea mea a zăbovit un minut prea mult, pentru că tipul de la toaletă m-a surprins fixându-1. Mi-a făcut cu ochiul din cealaltă parte a restaurantului, a ridicat din sprânceană şi a întins paharul spre mine. Ticălos. Dacă tot fusesem prinsă, ce rost mai avea să-mi ascund privirea? Cu siguranţă era mai interesant decât cel cu care aveam întâlnire. în plus, nici el nu se sfia să mă privească. Atunci când un chelner s-a oprit la masa lui, l-am văzut pe frumosul de la toaletă spunându-i ceva şi arătând în direcţia mea. Martin continua să vorbească despre mămica lui dragă, iar eu m-am uitat în spatele meu încercând să mă prind spre ce putea arăta necunoscutul. Când m-am întors, haimanaua şi partenera lui erau în picioare. Citindu-i pe buze, mi-am dat seama că spunea ceva despre o veche prietenă căreia trebuia să i se alăture. Apoi, dintr-odată, s-au îndreptat spre masa noastră. Oare îi va spune ceva lui Martin despre ce aflase când trăsese cu urechea? — Reese. Tu eşti? Ce dracu ? Ââăt • • da. — Uau! A trecut multă vreme, a zis bătându-se cu palma pe piept Chase sunt. înainte să-mi dau seama ce se petrecea, derbedeul — pe care se pare că îl chema Chase — s-a întins spre mine şi m-aluat în braţe. Iar în timp ce mă ţinea lipită de el mi-a şoptit: — Intră în jocul meu. Hai să-ţi facem seara mai interesantă, scumpo. Uluită, n-am putut decât să privesc mirată când şi-a îndreptat atenţia spre Martin şi i-a întins mâna. — Eu sunt Chase Parker. Reese şi cu mine ne cunoaştem de multă vreme. — Martin Ward, a răspuns acesta, dând din cap. — Martin, te superi dacă nc aşezăm lângă voi? Au trecut mulţi ani de când nu m-am mai văzut cu Bombonica. Mi-ar plăcea să ne punem la curent cu ce s-a mai întâmplat. Nu te superi, nu? Deşi pusese o întrebare, era evident că Chase nu aştepta şi un răspuns. în schimb, a tras un scaun pentru partenera sa pe care ne-a prezentat-o. — Ea e Bridget... A privit-o căutând parcă ajutor, iar ea a completat: — McDermott. Bridget McDermott, a spus zâmbind, netul­ burată nici de această întâlnire, nici de incapacitatea evidentă a lui Chase de a-şi aminti numele ei de familie. Martin, pe de altă parte, părea dezamăgit că întâlnirea noastră în doi devenise una în patru, însă eram sigură că n-o va spune cu voce tare. L-a urmărit pe Chase până când acesta s-a aşezat. 10 Şeful Vi' Keeland 11 — Bom bonică1? — Aşa îi spuneam noi. De la Reese’s Peanut Butter Cups. Desertul meu preferat. După ce Chase şi Bridget s-au aşezat la masă, a urmat o pauză destul de stânjenitoare. Surprinzător, M artin a fost cel care a intervenit: — Şi de unde vă cunoaşteţi? Deşi Martin pusese întrebarea uitându-se când la mine, când la el, voiam să îi fie clar lui Chase că el ţinea frâiele. Era joculeţul lui. — O să-l las pe Chase să vă povestească despre cum ne-am întâlnit prim a oară. De fapt, chiar e o întâmplare amuzantă. M i-am sprijinit coatele pe masă, mi-am proptit bărbia pe mâinile împreunate şi l-am fixat cu privirea pe Chase în timp ce clipeam şi rânjeam subtil. Nici măcar n-a tresărit şi nici nu a avut nevoie de mai mult de câteva secunde ca să inventeze o poveste. — M ă rog, partea amuzantă nu a fost chiar când ne-am cunoscut, ci mai degrabă după ce ne-am întâlnit. Părinţii mei s-au despărţit când eram în clasa a opta, iar eu a trebuit să mă transfer la o şcoală nouă. Eram destul de trist până când am vâzut-o pe Reese în autobuz, în prim a săptămână. Genul de fată frumoasă, care nu era de nasul meu, dar mi-am spus că oricum nu am prieteni care să facă mişto de mine dacă îi dau întâlnire şi mă refuza. Aşa că, deşi e cu un an mai mare decât mine, am întrebat-o dacă vrea să mă înso­ ţească la petrecerea de clasa a opta. A m fost al naibii de surprins când a acceptat. Eram tânăr, cu o doză sănătoasă de testosteron şi mi-a intrat în cap că ea avea să fie cea cu care urma să mă sărut pentru prim a dată. Toţi amicii din vechea mea şcoală deja o făcu­ seră şi simţeam că îmi venise şi mie timpul s-o fac. Aşa că, înainte de sfârşitul petrecerii, am scos-o pe Bombonică din prostia aia de sală de sport, decorată cu hârtie creponată, şi ne-am dus pe coridor ca să avem mai multă intimitate. Sigur că, fiind prim a dată pentru mine, i Buttercup, în o rig in a l. (N .r.) habar n-aveam la ce să mă aştept. Dar am facut-o... Când am ajuns acolo, am început s-o sărut de parcă voiam să-i înghit faţa. Chase a luat o pauza şi mi-a făcut cu ochiul. — Totul a fost bine, până când n-a mai fost, nu-i aşa, Bombonică? Nici măcar nu puteam răspunde. Atât de captivată eram ascultându-1. Dar, din nou, tăcerea nu părea să-l deranjeze pentru că şi-a ţesut în continuare povestea: — Mă rog, aici vine partea bună. După cum am zis, nu aveam experienţă, dar m-am aruncat... buze, dinţi, limbă şi toate cele. După un minut, sărutul a început să fie ciudat de umed, dar eram mult prea absorbit, aşa că am tot continuat, pentru că nu voiam să fiu eu cel care se retrage primul. Până la urmă, când ne-am desprins ca să tragem o gură de aer... la propriu, pentru că o înghiţisem cu totul... mi-am dat seama de ce părea aşa de umed. Lui Reese îi cursese sânge din nas în mijlocul sărutului şi amândoi aveam feţele mânjite. Martin şi Bridget au izbucnit în râs, însă eu eram prea uluită ca să reacţionez. Chase s-a întins şi mi-a atins mâna. — Haide, Bombonico. Nu te jena. Ne-am distrat. Mai ţii minte? — Cât timp aţi fost împreună? a întrebat Martin. Exact când Chase se pregătea să răspundă, m-am întins şi i-am atins mâna cu un gest la fel de condescendent ca al lui. — Nu prea m ult La puţin timp după celălalt incident ne-am despărţit. Bridget a început să bată din palme şi a sărit în scaun ca un copil entuziasmat. — Vreau să aud despre celălalt incident! — Dacă mă gândesc mai bine, nu sunt sigură că ar trebui să-l povestesc, am spus amuzată. Sunteţi la prima întâlnire? Bridget a dat din cap afirmativ. — N-aş vrea să crezi că Chase mai are problema aia. Pentru că micul incident s-a întâmplat cu mult timp în urmă. M-am aplecat spre Bridget şi i-am şoptit: 12 Şeful Vi Keeland 13 — Reuşesc să se controleze mai bine după ce înaintează în vârstă. De obicei. în loc să se supere, Chase a părut deosebit de încântat de versi­ unea mea. Chiar mândru. De fapt, restul serii a continuat cam în acelaşi stil. Chase ne-a spus poveşti detaliate despre falsa noastră copilărie petrecută împreună, fară teamă că s-ar putea face de râs în tot acest timp, reuşind să ne amuze pe toţi. Eu am completat din când în când povestirile lui, atunci când nu rămâneam cu gura căscată la prostiile pe care le debita. Nu-mi convenea să recunosc, dar haimanaua începea să-mi placă, în ciuda istorisirilor despre nasul meu plin de sânge şi despre „incidentul nefericit cu umplutura din sutien“. Spre sfârşitul serii am comandat cafea pentru a amâna finalul — o cale lungă de la schimbul nostru de replici de lângă toaletă. în faţa restaurantului, Martin, Chase şi cu mine i-am dat vale­ tului tichetele de parcare. Preferam ca eu să fiu cea care controlează durata unei prime întâlniri, aşa că mă întâlnisem cu Martin direct la restaurant. Desigur, Bridget venise cu maşina lui Chase, ca la o întâlnire normală. în timp ce aşteptam maşinile, ea se freca de el, agăţându-i-se de braţ. Audiul meu roşu strălucitor a fost adus primul şi nu aveam nici cea mai vagă idee cum ar fi trebuit să-mi iau la reve­ dere de la... ei bine, de la oricare dintre ei. Aşa că am luat cheile şi am zăbovit puţin cu uşa deschisă. — Frumoasă maşină, Bombonico, a spus Chase zâmbind. Mai bună decât rabla aia pe care o conduceai în liceu, aşa-i? Am chicotit. — Cred că da. Martin s-a apropiat de noi. — Mi-a părut bine să te văd, Reese. Sper să ne mai întâlnim. înainte de a-1 lăsa să mă sărute, l-am îmbrăţişat — Mulţumesc pentru o cină frumoasă, Martin. Am făcut un pas în spate, iar Chase s-a apropiat şi m-a luat în braţe. Chase l-a bătut prieteneşte pe spate pe Martin, dar pe mine m-a lipit de el. Doamne, ce bine era! Apoi a făcut cel mai ciudat lucru... M-a apucat de părul lung, l-a înfăşurat de câteva ori în jurul pumnului şi mi-a tras capul pe spate. A întârziat îndelung cu privirea pe buzele mele în timp ce mă uitam la el şi, pentru o fracţiune de secundă, am avut impresia că o să mă sărute. Apoi s-a aplecat şi m-a pupat pe frunte. — Ne vedem la reuniunea de anul viitor? Am încuviinţat simţind că nu mai e mult până îmi pierd echilibrul. — Aăă... sigur. Am aruncat o privire spre Bridget după ce m-a eliberat. — Mi-a părut bine să te cunosc, Bridget. Am urcat în maşină fară tragere de inimă. îi simţeam ochii aţintiţi asupra mea şi mi-am ridicat privirea în timp ce îmi puneam centura. Chase mă privea insistent. Părea că ar fi vrut să-mi spună ceva, dar după câteva secunde mi s-a părut aiurea să mai aştept. Am tras adânc aer în piept şi, în timp ce mă îndepărtam, am făcut pentru ultima oară cu mâna, întrebându-mă de ce oare simţeam că am lăsat în urmă ceva important. Capitolul 2 Reese - Patru săptămâni mai târziu O sută treizeci şi opt, o sută treizeci şi nouă, o sută patruzeci. Ultima placă de pe tavan — cea din celălalt capăt al dormitorului meu, aproape de fereastră — se crăpase. Ceva nou. Trebuia să sun proprietarul ca să o înlocuiască înainte să-mi dea peste cap numă­ rătoarea zilnică şi să înceapă să-mi provoace stres în loc să mă scape de el. Eram încă pe podea, în dormitorul meu, după ce ieşisem în oraş cu Bryant, un tip pe care îl cunoscusem cu o săptămână înainte la supermarket (şi nu în locul obişnuit de agăţat, barul, unde lucrurile nu merseseră bine niciodată). Mă sunase să-mi spună că era blocat la serviciu şi că o să întârzie o oră la cea de-a doua noastră întâlnire, ceea ce era în regulă, pentru că oricum eram obosită şi nu aveam niciun chef să mă ridic. Am tras adânc în piept o gură de aer bine­ făcătoare, am închis ochii şi m-am concentrat pe respiraţie. Inspirat şi expirat, inspirat şi expirat. După ce m-am liniştit în sfârşit, m-am ridicat de pe covor, mi-am împrospătat machiajul, mi-am turnat un pahar cu vin şi mi-am luat laptopul. 16 Şeful Vi Keeland XJ Am căutat pe Monster joburile disponibile în marketing, din New York, timp de cinci minute, apoi m-am plictisit şi am intrat pe Facebook. Ca de obicei. Pentru că vânătoarea de joburi e o porcărie. M-am uitat la postările prietenilor şi am dat peste aceleaşi lucruri — poze cu mâncare, cu copiii lor, vieţile pe care încercau să-i convingă pe ceilalţi că le au. Am oftat. Fotografia unui coleg de gimnaziu, în care îşi strângea la piept băiatul nou-născut, mi-a apărut în faţa ochilor, iar mintea mi-a zburat imediat la cel care nu mi-a fost coleg de gimnaziu, Chase Parker. în ultima lună mă gândisem la falsul meu coleg mai des decât aş vrea să recunosc. Chestii mărunte şi ciudate mă trimiteau cu gândul la el. Prăjiturile Reeses Peanut Butter Cups de pe raftul din magazin (le-am cumpărat), o fotografie cu Josh Duhamel când frunzăream revista People în sala de aşteptare de la dentist (Chase putea trece cu uşurinţă drept fratele lui — e posibil să fi rupt pagina), vibratorul din sertarul noptierei (n-am fâcut-o, dar mi-a dat prin cap. Adică aveam pagina şi toate celelalte). De data asta, când mi-a zburat mintea la el, înainte să-mi dau seama ce fac, am tastat Chase Parker în bara de căutare din Facebook. Am suspinat văzându-i chipul. Fiorul pe care l-am simţit era jalnic. Doamne, e chiar mai splendid decât îmi aminteam. Am dat clic pentru a mări poza. Avea o ţinută lejeră, într-un tricou alb, jeanşi rupţi în genunchi şi converşi negri. Arăta foarte bine. După ce m-am holbat cam un minut la chipul său sexy, am mărit poza şi am observat emblema de pe tricou: Iron Horse Gym. O văzusem pe aceeaşi stradă cu restaurantul în care ne cunoscuserăm. Mă întrebam dacă nu cumva locuia în zonă. Din păcate, nu aveam să aflu. Nu avea nicio postare publică. De fapt, singura fotografie pe care puteam s-o văd era cea de profil. Trebuia să-i trimit o cerere de prietenie pe care el s-o accepte dacă voiam să văd mai multe. Mă tenta, dar am decis să n-o fac. Probabil ar fi crezut că sunt nebună dacă-i trimit după o lună de zile o cerere de prietenie unui tip care mă consideră o răutăcioasă (şi care chiar mi-a dat de înţeles asta), pe care l-am cunoscut în timp ce amândoi ieşiserăm în oraş cu altcineva. Asta nu m-a împiedicat însă să fac o captură de ecran cu foto­ grafía ca să mă pot uita la ea mai târziu. După alte câteva minute In care am visat la el cu ochii deschişi, am purtat o mică discuţie, ca între adulţi, cu mine însămi. Trebuie să-ţi găseşti o slujbă. Mai ai doar o săptămână de muncă în afară de asta. Ieşi de pe Facebook. A funcţionat şi, în următoarele cincizeci de minute, am trecut în revistă anunţurile prin care se căuta ajutor pentru ceva — orice — care aducea cât de cât cu marketingul în domeniul produ­ selor cosmetice sau care suna cât de cât interesant. Eram conşti­ entă că nu trebuia să mă bazez doar pe cele două interviuri pe care le aveam programate, dar n-am găsit nimic altceva. Când s-a auzit soneria, nu mai aveam vreo speranţă că voi găsi un job care să-l înlocuiască pe cel din ultimii şapte ani şi pe care, până recent, îl adorasem. Am deschis uşa, iar sărutul lui Bryant mi-a schimbat starea de spirit. Nu era decât a doua noastră întâlnire, dar cu siguranţă avea potenţial. — Frumos salut, am spus în timp ce-mi trăgeam sufletul. —■M-am gândit toata ziua la asta. I-am întors zâmbetul. — Intră. Sunt aproape gata. Trebuie doar să-mi iau geanta şi telefonul de la încărcat. După ce a închis uşa, m-a întrebat nedumerit, arătând spre ea. — Ţi-a fost spartă casa sau ceva de genul ăsta? Ce-i cu toate încuietorile astea? Uşa de la intrare avea o încuietoare obişpuită şi trei zăvoare. în mod normal, aş fi răspuns sincer, i-aş fi explicat că mă simţeam mai în siguranţă cu una sau două încuietori în plus şi aş fi lăsat-o aşa. Bryant însă nu era ca toţi ceilalţi. El chiar încerca să mă cunoască şi dacă începea să pună mai multe întrebări — aşa cum mă temeam că se va întâmpla — aş fi fost nevoită să fiu mai deschisă în legătură 18 Şeful Vi Keeland 19 cu unele lucruri şi nu mă simţeam încă pregătită s-o fac. Aţa că am minţit: — Administratorul clădirii c preocupat de siguranţă. A încuviinţat. — Ei, asta-i bine. în timp ce-mi luam un colier din dormitor, i-am strigat: — E vin în frigider, dacă vrei. — Nu vreau, mersi. Am ieşit din dormitor şi l-am găsit stând pe canapea. Laptopul pe care căutasem oferte de muncă era încă deschis, aşezat în faţa lui. Am spus în timp ce îmi prindeam cerceii: — Şi ce-o să vedem? — M-am gândit să ne hotărâm când ajungem acolo. E un film cu Vin Diesel pe care vreau să-l văd. Dar, pentru că am întârziat o oră, nu protestez dacă nu-ţi place. Am zâmbit. — Bine, pentru că nu-mi place. Mă gândeam la ceva în genul filmului acela nou după Nicholas Sparks. — O pedeapsă destul de aspră pentru că am întârziat A fost doar o oră, nu trei zile, m-a tachinat el. — Aşa o să te înveţi minte. Bryant s-a ridicat de pe canapea când m-a văzut că închid laptopul. — Apropo, cine-i tipul din fundal? M-am încruntat — Ce tip? A ridicat din umeri. — înalt. Cu freza răvăşită, care pe mine m-ar face să arăt stupid. Sper că nu-i un fost iubit de-ai tăi de care încă ai rămas agăţată în secret. Parcă e un tip de pe o pungă a unui magazin de haine. Neavând nici cea mai vagă idee la ce se referă, am deschis laptopul ca să văd despre ce-i vorba. Rahat. M-a întâmpinat Chase Parker. Când i-am salvat fotografia din Facebook probabil că o descărcasem fară să vreau şi ca fundal. Văzându-i din nou chipul superb m-am fâstâcit toată. Bryant aştepta totuşi un răspuns. — Ă ăă... e verişorul meu. A fost prima chestie care mi-a venit in cap. După ce am spus-o mi-am dat seama că e cam ciudat să am o fotografie cu vărul meu ca imagine de fundal în laptop. Aşa că am încercat s-o dreg prin alte minciuni, ceva ce nu mă caracteriza. — E model. Mătuşă-mea mi-a trimis câteva portrete recente de-ale lui şi m-a întrebat care-mi place cel mai mult, aşa că le-am descărcat în laptop. Prietena mea, Jules, bălea uitându-se la ele şi a pus una pe fundal. Nu prea mă pricep la chestii tehnice, aşa că habar n-am cum s-o schimb. Bryant a chicotit şi a părut sâ accepte explicaţia. Care-i treaba cu Chase Parker şi poveştile inventate? *** Joi, aveam programate un interviu dimineaţă şi altul după-amiază. Metroul era plin ochi, iar aerul condiţionat nu funcţiona. Aşa că, asta însemna, bineînţeles, şi că singurul tren care funcţiona era local, nu expres. Pe spate mi se scurgeau picături de transpiraţie în timp ce stăteam în picioare făcută sendviş de alţi navetişti asudaţi. Tipul masiv din dreapta mea purta un tricou cu mânecile tăiate şi se ţinea de bara de sus. Faţa mea se afla fix în dreptul părului lui de la subraţ, iar deodorantul său nu-şi facea efectul. Nici în stânga lucrurile nu erau mai vesele ori parfumate. Deşi eram destul de sigură că femeia nu mirosea la fel de rău, strănuta şi tuşea fară să-şi acopere gura. Trebuie sâ cobor din trenul ăsta. Din fericire, am ajuns la interviu cu câteva minute mai devreme şi am reuşit să mă opresc puţin la toaletă ca să mă aranjez. Machiajul mi se întinsese din cauza transpiraţiei şi a umezelii, iar părul era o claie zburlită. Iulie în New York. Parcă toată căldura rămăsese blocată între clădirile înalte. 20 Şeful Vi Keeland Zl Mi-am strecurat degetele în poşetă, am pescuit de acolo nişte agrafe şi o perie şi mi-am prins şuviţele castanii la loc, într-un coc aranjat. în privinţa machiajului, trebuia să mă mulţumesc doar cu un şerveţel pentru bebeluşi, din moment ce nu-mi dăduse prin cap să-mi iau un dermatograf. Mi-am scos sacoul şi am observat că tran­ spiraţia trecuse prin cămaşa de mătase. Rahat. Trebuia să stau cu sacoul pe mine pe toată perioada interviului. Cât timp încercam, cu mâna băgată până la cot în sacou, să mă şterg de sudoare, a intrat o femeie. S-a uitat la mine în oglindă. — îmi cer scuze. Era foarte cald în metrou şi am un interviu, am explicat. Nu vreau să fiu în ultimul hal, transpirată şi să put. A zâmbit. — Am păţit-o şi eu. în iulie, când e umezeală şi ai interviu pentru jobul pe care ţi-1 doreşti mult, trebuie să renunţi la metrou şi să iei un taxi. — Mda. Sigur aşa voi face la interviul de după-amiază. E în cealaltă parte a oraşului şi e chiar jobul pe care mi-1 doresc, aşa că o să mă străduiesc... ba chiar o să mă opresc la Duane Reade să iau şi un deodorant. După ce m-am grăbit să mă curăţ, am aşteptat mai mult de o oră în hol până să fiu chemată la interviu. Ceea ce mi-a permis să mă mai răcoresc puţin şi, în plus, să arunc un ochi pe cele mai recente cataloage cu produsele lor. în mod evident aveau nevoie de o nouă campanie de marketing. Mi-am notat câteva idei despre ce aş modi­ fica, dacă se ivea ocazia să le prezint. — Domnişoara Annesley? m-a chemat o femeie zâmbitoare din dreptul uşii care ducea într-un birou. Mi-am pus sacoul şi am urmat-o înăuntru. — îmi pare rău că v-am lăsat să aşteptaţi. Am avut o mică urgenţă în această dimineaţă cu unul dintre cei mai importanţi furnizori ai noştri şi a trebuit să ne ocupăm de aceasta imediat. S-a dat într-o parte facându-mi loc, când am ajuns în dreptul unui birou mare, pe colţ. — Luaţi loc. Doamna Donnelly soseşte imediat. — A, bine. Mulţumesc. Crezusem că ea era cea cu care aveam interviul. Câteva minute mai târziu, a intrat vicepreşedintele Flora Cosmetics. Era femeia din toaleta din hol, cea care mă văzuse spălându-mă la subraţ. Minunat Măcar o făcusem fară să mă deschei la cămaşă şi asta mă bucura, încercam să-mi amintesc despre ce vorbiserăm, în afară de căldura de afară. Nu mare lucru. — Vad că v-aţi mai răcorit. Tonul ei era foarte oficial, departe de cel prietenos de la toaletă. — Da. îmi pare rău. Căldura m-a dat gata azi. A luat câteva hârtii de pe birou, le-a aşezat într-un teanc şi a lansat prima întrebare tăind conversaţia: — Aşadar, domnişoară Annesley, de ce vă căutaţi un job nou? Aici scrie că în prezent sunteţi angajată. — Sunt. Lucrez la Fresh Look Cosmetics de şapte ani. De fapt, acolo am început imediat după facultate. între timp am avansat de la stagiar în departamentul de marketing până la director de marketing. Sinccră să fiu, aş fi fost fericită acolo toată cariera mea. Dar am simţit că am atins o limită la Fresh Look şi că e momentul să caut alte oportunităţi. — O limită? Adică? — Ei bine, Fresh Look este încă o companie de familie şi, deşi îl admir şi-l respect pe Scott Eikman, fondatorul şi preşedintele ei, majoritatea poziţiilor la nivel executiv sunt deţinute de membrii fami­ liei Eikman... unul dintre aceştia, Derek Eikman, a fost promovat recent la un nivel superior, pe post de vicepeşedinte. încă simţeam un gust amar când rosteam aceste lucruri. — Aşadar, persoane care merită mai puţin decât dumneavoastră sunt promovate datorită nepotismului? Şi acesta este motivul pentru care plecaţi? — Cred că da, în mare parte. Dar e şi timpul să merg mai departe. 22 Şeful W Keeland 23 — Nu este oare posibil ca membrii familiei Eikman să cunoască afacerea mult mai bine pentru că au crescut în lumea aceea? Poate chiar să fie mai calificaţi în comparaţie cu alţi angajaţi? Ce-o roade pe femeia asta ? Nimic din chestiile astea de nepotism nu e o noutate. La dracu, jumătate din directorii de la Walmart sunt încă înrudiţi cu Sam Walton, iar el e mort de două deceniu Clar nu era momentul să adaug că, anul trecut, băusem prea mult la petrecerea de Crăciun a companiei şi că mă culcasem cu cel care era pe atunci director de vânzări, Derek Eikman. S-a întâmplat doar o dată, o greşeală la beţie cu un coleg, după o abstinenţă de un an. Realizasem că fiisese o greşeală la zece minute după ce se termi­ nase. Doar că am aflat cât de mare fusese greşeala abia după două zile, când cretinul şi-a anunţat logodna cu prietena lui, cu care forma un cuplu de şapte ani. Mie îmi spusese că era singur şi că nu avea pe nimeni. Când m-am dus la el în birou şi l-am făcut mincinos, mi-a explicat că poate să sefută chiar dacă e logodit. Tipul era un mizerabil şi nu aveam cum să mai lucrez pentru el acum, după ce fusese promovat pe postul de vicepreşedinte. Pe lângă faptul că era un porc care înşela, nici nu avea habar de marketing. — In cazul meu, chiar cred că eram candidatul mai potrivit. Mi-a zâmbit total prefăcut şi şi-a împreunat mâinile pe birou. Spusesem oare ceva deranjant mai devreme la toaletă? Nu cred... Următoarea ei întrebare însă mi-a reîmprospătat memoria. — Aşadar, spuneţi-mi despre interviul de după-amiaza, de ce acea companie e mai bună? După părerea mea, ca specialistă în marketing, probabil că fac ei ceva mai bine dacă v-au determinat să luaţi în considerare să plătiţi pentru un taxi? Of. Rahat. Uitasem complet că îi spusesem că aveam de gând să iau un taxi la următorul interviu... din moment ce acela era chiar jobul pe care îl voiam. Nu mai aveam cale de ieşire din groapa în care mă afundasem. Chiar dacă, în ciuda tuturor circumstanţelor, mi se părea că mă descurcasem destul de profesionist, îmi dădeam seama că îşi făcuse deja o părere în ceea ce mă privea. Chiar în clipa în care interviul se apropia de final, un domn mai în vârstă a băgat capul pe uşă. — Scumpo, vii la cină mâine-seară? Mama m-a bătut la cap să te conving. — Tată, ăăă... Daniel, sunt în mijlocul unui interviu. Putem vorbi mai târziu? — Sigur, sigur. Scuză-mă. Treci pe la biroul meu mai târziu. Mi-a zâmbit politicos, a bătut în tocul uşii în loc de la revedere şi a plecat. M-am întors cu gura căscată spre femeie. Ştiam deja răspunsul, dar am întrebat oricum: — Daniel... Donnelly, preşedintele Flora Cosmetics, este tatăl dumneavoastră? — Da. Şi aş vrea să cred că am meritat postul de vicepreşedinte executiv responsabil de marketing datorită calificării mele, şi nu pentru că sunt fiica lui. Mda, sigur. Pentru că o făcusem de oaie de două ori pe ziua de azi, nu mai avea niciun rost sa prelungesc agonia. M-am ridicat. — Mulţumesc pentru timpul acordat, doamnă Donnelly. După-amiaza avea să devină şi „mai bună“. Tocmai coboram dintr-un taxi cu aer condiţionat în faţa clădirii unde aveam programat interviul de la ora 14 când mi-a sunat telefonul. Cei de la compania cu care abia aşteptam să am interviul — practic, cel pentru care îl distrusesem pe precedentul — sunaseră să anuleze întrevederea şi sa-mi spună că postul se ocupase deja. Minunat. Pur şi simplu minunat. Puţin după aceea, am primit un şut în fund de la cei de la Flora, care îmi mulţumeau că îmi făcusem timp pentru interviu, dar mă anunţau că se îndreptau în altă direcţie pentru ocuparea postului. Şi nici nu era încă ora două. 24 Şeful Vi Keeland 25 După un duş rapid, planul era să mă străduiesc să aştept până aproape de ora cinci şi apoi să mă fac muci. Planuri măreţe. Irosisem o zi în care mă învoisem, una din ultimele mele săptămâni de muncă, pentru porcăria asta. Cel puţin puteam să mă simt bine. Stăteam pe podeaua din dormitor, în toiul obişnuitei numără­ tori, când mi-a sunat telefonul. M-am întins spre pat şi am pipăit salteaua până când am dat cu mâna de el. Când am văzut numele lui Bryant pe ecran, am fost tentată să nu-i răspund din cauza stării mele de spirit, dar am decis s-o fac totuşi, într-un final. — Bună. Cum a mers interviul? a întrebat el. — în drum spre casă m-am oprit să iau alte două sticle de vin. Aşa că ghiceşte. --N -a fost bine, aşa-i? — Se poate spune şi aşa. — Păi, ştii ce-ar trebui să facem pentru asta? — Sigur. Să ne îmbătăm. A râs de parcă eu glumeam. — Mă gândeam mai degrabă să facem ceva mişcare. — Mişcare? — Da. Ajută la eliminarea stresului. — Şi vinul ajută. — Da, dar dacă faci mişcare, te simţi mai bine a doua zi. — Dar vinul mă ajută să nu-mi mai aduc aminte ziua de ieri. A râs. Din nou, nu glumeam. — In caz că te răzgândeşti, eu mă duc la Iron Horse Gym. — Iron Horse? — E pe strada 72. Am abonament acolo. Şi am invitaţii pe care le poţi folosi. Trecuse mai bine de o lună de la întâlnirea bizară cu Chase Parker şi totuşi m-am surprins gândindu-mă să înlocuiesc alcoolul cu sportul pentru că el purta un tricou cu Iron Horse Gym în foto­ grafia de pe Faceboolc — Ştii ce? Ai dreptate. Ar trebui să fac mişcare ca să mă relaxez. Până la urmă mă pot face muci mai târziu dacă asta nu funcţionează. — Aşa mai vii de-acasă. — Ne întâlnim acolo. Intr-o oră e bine? — Ne vedem acolo. Sigur aveam nevoie de un control la cap. Mi-am uscat părul şi mi-am pus cel mai sexy echipament de sport ca să ies cu un tip cu care începusem să mă văd de curând, şi totuşi toate eforturile astea nu erau de fapt pentru el. în schimb, speram să întâlnesc un tip care avea un tricou cu numele sălii, care credea că sunt o nenorocită şi care se vedea cu blondine cu siluete sculptate şi decolteu generos, nu cu femei ca mine, de un metru cincizeci şi doi, care avea cupa B şi şolduri, în ciuda unei talii micuţe. După 40 de minute pe bicicleta eliptică regretam enorm că înlocuisem băutura cu activitatea fizică. Bryant ridica greutăţi în cealaltă parte a sălii, iar eu ar fi trebuit să mă simt bucuroasă că un tip drăguţ mă invitase să facem sport împreună. în schimb, gâfâiam, eram dezamăgită şi mi-era sete. Bine că pusesem la rece două sticle de vin. Când a terminat, Bryant a venit la mine şi m-a întrebat dacă vreau să mergem să înotăm. Nu luasem la mine un costum de baie, dar i-am răspuns că îl însoţesc la piscină. Cât timp el s-a dus să se schimbe şi să se spele, am mers pe bandă ca să mă răcoresc. Viteza mică mi-a dat ocazia să-mi verific e-mailurile pe telefon. Unul dintre ele era de la o firmă de recrutare care mă anunţa că îmi găsise jobul perfect în străinătate — în Orientul Mijlociu — şi voiau să ştie dacă eram interesată de un apel video. E-mailul mi s-a părut amuzant pentru că erau multe cuvinte scrise greşit şi erori gramaticale. După ce Bryant s-a schimbat, ne-am îndreptat împreună spre zona piscinei. I-am citit e-mailul în timp ce deschidea uşa. — Chiar scrie în cerinţe: „Să nu consume alcool, să fie sănătoasă şi să nu dramatizeze prea mult“ Crezi că în Yemen au o problemă cu sindromul premenstrual? în timp ce mă uitam în telefon, m-am lovit de cineva. 26 Şeful Vi Keeland 27 — Scuzaţi, nu mă uitam pe unde... Am împietrit. Yăzându -1 pe Chase în faţa mea am simţit că mi se taie picioa­ rele. Sperasem în secret că-1 voi întâlni, dar nu am crezut ca se va şi întâmpla cu adevărat. Care erau şansele? Am clipit de două ori, fiind sigură că aveam vedenii. Dar el era, în carne şi oase. Şi ce carne. Stătea acolo la bustul gol, ud — doar în şort de baie, cu talie joasă — şi mi-a luat piuitul. La propriu. — C h ... C h... C h... Nu reuşeam să articulez cuvântul. Sigur că Chase nu a avut niciun moment de ezitare. A rânjit, aplecându-se spre mine. — Ce drăguţ imiţi trenul, Bombonico! îşi aduce aminte de mine. Am clătinat din cap încercând să-mi revin. Fără rost însă. El era atât de înalt, iar eu atât de scundă, încât nu aveam încotro decât să mă holbez la corpul lui. Picăturile de apă i se prelingeau pe abdomen. Eram vrăjită de cum se grăbeau şi încetineau traversând formele unduitoare ale pătrăţelelor lui. La naiba. Mi-am dres glasul şi am rostit în sfârşit: — Chase. Eram destul de mândră de mine că reuşisem să-i pronunţ măcar numele. în jurul gâtului avea atârnat un prosop pe care îl luase să-şi şteargă părul leoarcă lăsând astfel la vedere şi mai multă piele. Muşchii pectorali erau sculptaţi şi perfecţi. Şi... o, Doamne... era cumva... La naiba! Chiar era. Sfârcurile lui erau reci şi erecte, iar în unul dintre ele era... era... un cercel. — îmi pare bine să te văd, Reese. Nu ne vedem zece ani, iar acum dăm unul peste altul de două ori într-o lună. Mi-a luat un minut să mă prind că se referea la pretinsa noastră perioadă petrecută împreună la şcoală. Gluma lui m-a trezit din reverie. —■Da. Ce norocoasă sunt, aşa-i? — Te ştiu, a zis Bryant. Uitasem complet de el. La dracu’, pentru un minut uitasem că mai exista oricine altcineva pe Pământ. M-am încruntat. Chiar se cunoşteau? — Eşti vărul lui Reese. Modelul. Rahat! Rahat! Rahat! îmi venea să mă târăsc într-o văgăună şi să mor acolo. Chase însă (pentru că era Chase) a intrat în joc. M-a privit între­ bător în timp ce îi răspundea lui Bryant: — Aşa-i. Sunt vărul Chase. Nepotul cel mic al mătuşii Bea. Tu? Bryant i-a întins mâna, iar Chase i-a strâns-o. — Bryant Chesney. Apoi s-a întors spre mine. — Credeam că pe mama ta o cheamă Rosemarie. La fel ca pe mama. Chase a intervenit discret. — Aşa este. Dar unii dintre noi îi spunem Bea. Poreclă. E aler­ gică la albine. A fost înţepată odată la un grătar în familie. I s-a umflat faţa şi după aceea toţi copiii i-au spus Bea. Pe bunet tipul ăsta parcă era mincinos profesionist. Se pricepea atât de bine şi părea să mă transforme şi pe mine în aşa ceva. Bryant a dat din cap ca şi cum totul avea sens. — Păi, mă bucur să te cunosc. Vă las să vorbiţi cât timp eu dau câteva ture de bazin. Dar Chase l-a oprit exact când voia să plece. — De unde ai ştiut că sunt Chase? Mătuşa Bea s-a dat iar mare cu pozele? — Nu. N-am cunoscut încă familia lui Reese. Ţi-am văzut poza pe laptopul ei. — Poza mea? — Da, e fotografia de fundal. La naiba cu văgăuna în care voiam să mă târăsc cu un minut în urmă. în clipa aia am închis ochii şi m-am rugat ca Pământul să mă 28 $eful V î Keeland 29 înghită şi să nu mă scuipe niciodată afară. Sau să am o superputere să întorc Pământul în sens invers şi astfel să pot da timpul înapoi. Ani rămas complet nemişcată şi am numărat până la treizeci cu ochii strâns închişi. Când mi-a expirat timpul, am întredeschis un ochi şi m-am uitat să văd dacă nu cumva Chase dispăruse. — Sunt încă aici, a zis rânjind. Mi-am acoperit faţa cu palmele. — Sunt atât de jenată. — N-ai de ce. Nu suntem veri de sânge, aşa că nu e chiar ciudat să mă visezi noaptea. — Nu te am visat noaptea! — Deci numai în timpul zilei te holbezi la poza mea pe laptop? — A fost un accident. Nu am vrut să o pun pe fundal. Şi-a încrucişat braţele la piept. — Bine. Te cred. — Perfect, pentru că e adevărat. — Dar cum a ajuns de fapt fotografia cu mine pe laptopul tău? Nu-mi amintesc să-mi fi făcut poză în timpul întâlnirii noastre duble. Am pufnit. — întâlnire dublă? — Apropo, ce s-a întâmplat cu Oedip? A ieşit în decor aşa repede? Trebuie să recunosc, chiar dacă nu te-ai descurcat prea bine încercând să scapi de el, nu te-ai înşelat în privinţa lui. Plictisitor ca naiba. — Chiar era. — Şi cine-i tontălăul ăsta nou cu care eşti? — Tontălău? Nici măcar nu-1 cunoşti. — M-a lăsat aici cu prietena lui. Un tontălău. — Crede că suntem veri. — Ţi-am spus, nu suntem rude de sânge. — Da, dar..., am zis şi m-a pufnit râsul. Eşti ciudat, ştii asta? — Nu mai ciudat decât o femeie care, nu ştiu cum, i-a făcut o fotografie unui străin şi o ţine în MacBook unde iubitul ei poate s-o vadă. — Nu e iubitul meu. Habar n-am de ce spusesem asta. Pe de o parte era adevărat, pe de alta nu. — Am ieşit doar de două ori, am continuat. — A... deci nu te-ai culcat cu el încă. N-o făcusem, dar de unde ştia el asta? — Ce te face să spui asta? — Pentru că nu eşti genul de fată care se culcă cu băieţii la prima sau la a doua întâlnire. — De unde ştii tu asta? — Pur şi simplu ştiu. — Şi cum este mai exact genul de fată care se culcă cu un tip de la prima întâlnire? — Transmite nişte semnale... se îmbracă într-un anumit fel, există contact corporal. Cunoşti genul. Ştiu că -1 cunoşti. — Ca Bridget? Femeia aia nu-şi dezlipise mâinile de pe el până la finalul serii. N-a spus nimic. Mi s-a părut ciudat de cavaleresc din partea lui că nici nu a fost de acord cu cc spusesem despre Bridget şi nici nu a confirmat ccca ce bănuiam că se întâmplase după întâlnirea lor. — Deci, până la urmă cum ai făcut rost de o fotografie cu mine? a întrebat în schimb. Am spus adevărul. Mă rog, în mare parte. — Te-am căutat pe Facebook după seara aceea la restaurant. Am vrut să-ţi mulţumesc că m-ai salvat şi că ai făcut ca seara să fie distractivă. — Mi-ai trimis un mesaj? — Nu. N-am facut-o. Intr-un fel... m-am simţit ciudat că te-am căutat, aşa că m-am răzgândit. — Şi ţi-a plăcut aşa de mult poza mea, încât ai păstrat-o? — Am vrut să salvez pagina, în caz că mă răzgândeam în legă­ tură cu mesajul, în schimb am salvat fotografia. 30 Şeful Vi Keeland Jl Simţeam cum mă înroşesc toată. Niciodată nu m-am priceput să mint. Mama obişnuia să spună că sunt mai uşor de citit decât o carte. Surprinzător, Chase a aprobat dând din cap. Nu mă aşteptasem să-mi dea drumul din cârlig aşa uşor. — Asta-i sala la care mergi de obicei? Nu te-am mai văzut pe aici. — Nu. E sala la care merge Bryant. El m-a invitat. Am avut o zi proastă şi intenţionam să-mi înec amarul în vin. Dar el mi-a sugerat să vin la sală. — Vezi? Un tontălău. Eu nu ţi-aş fi sugerat asta pentru a-ţi îneca amarul dacă eram în locul lui Brandon. — Bryant. — Mă rog. — Dar tu ce ai fi sugerat? — Nimic, a răspuns schimbând subiectul. De ce ai avut o zi aşa de rea? — Două interviuri de angajare. Pe primul l-am făcut praf înainte să apuc să intru în birou, iar la al doilea m-au lăsat baltă chiar în clipa în care am ajuns în faţa clădirii. — Ai rămas fără loc de muncă? — încă nu. Dar voi rămâne începând de vinerea viitoare. Probabil că n-a fost cea mai isteaţă mişcare să-mi dau demisia pe criza asta, înainte să-mi găsesc o altă slujbă. — Cu ce te ocupi? — Marketing. Am fost director de marketing la Fresh Look Cosmetics. — Ce mică e lumea! Sunt amic cu Scott Eikman, preşedintele de la Fresh Look. Jucăm uneori golf. — Opt milioane şi jumătate de oameni sunt în oraşul ăsta, şi falsul meu iubit din gimnaziu, aka vărul meu cu care nu sunt rudă de sânge, joacă golf cu preşedintele companiei la care lucrez? E straniu. A râs. — Scott se pensionează la anul, aşa-i? — Mda. Se mută în Florida şi chestii de-astea. Are doi băieţi, care probabil vor prelua treaba. Bleah. Derek. Mi-aş fi dorit ca el să se mute în Florida. Sau în Siberia. Stăteam cu Chase chiar în dreptul uşii de la piscină încă de când dăduserăm unul peste altul. Un tip a bătut în geam şi a scos o cutie de Dr. Pepper pe care a fluturat-o în aer. Drept răspuns, Chase a ridicat două degete, apoi a explicat: — Am pus pariu. Eu am scos un timp mai bun. Ăsta e premiul meu. Am ridicat din sprânceană. — Dr. Pepper? — E bun. Nu mă contrazice, că altfel nu mai aduc la următorul grătar de familie. După un minut, prietenul lui a bătut din nou în geam. De data asta, a făcut un gest spre Chase ca şi cum îl întreba ce dracului durează atât? Chase a încuviinţat. — Trebuie să fug. Avem o cină de afaceri în jumătate de oră şi trebuie să fac duş. M-am străduit să-mi ascund dezamăgirea. — Ei bine, mi-a părut bine să dau peste tine, vărule. Ne-am privit lung. Aşa cum se întâmplase şi la finalul serii de la restaurant, mi se părea că Chase voia să spună ceva. în schimb, a aruncat o privire peste umăr spre locul în care înota Bryant, apoi m-a luat în braţe înfeşurându-mi coada în jurul pumnului şi trăgându-mi capul pe spate ca să-l privesc fix în ochi. Privirea i-a zăbovit asupra buzelor mele înainte de a mă săruta pe frunte. — Pe mai târziu, verişoară. 52 şeful Vi Keeland 33 A făcut câţiva paşi spre uşa vestiarului, dar apoi s-a oprit şi s-a întors spre mine. — Am o prietenă care e recrutor. Ce-ar fi să te pun în legătură cu ea? Poate te ajută să-ţi găseşti ceva. — Sigur, mi-ar plăcea asta. Singură nu prea am noroc. Mulţumesc. I-am dat telefonul mobil, şi-a salvat numărul şi şi-a trimis un mesaj-text pe propriul telefon ca să ne salvăm reciproc datele de contact. Apoi a dispărut. Iar imediat am început să-i simt lipsa. Şansele să mă lovesc a doua oară de el în oraşul ăsta imens erau probabil la fel de mari ca acelea de a fi lovită de fulger. Avea să treacă mai puţin de o săptămână până să aflu că uneori fulgerul loveşte de două ori în acelaşi loc. Capitolul 3 Chase - în urmă cu şapte ani Mă holbam la chipul uriaş al lui Peyton în timp ce beam dintr-o sticlă cu apă. Reclama se întindea pe opt etaje ale clădirii din colţ, vizavi de noul meu birou. — Nu mai lenevi şi treci la treabă. Peyton, cea în mărime naturală, a intrat în biroul meu, a lăsat cutia chitarei pe canapea şi s-a apropiat de mine, la fereastră. — Nu-mi vine să cred cât de mare e chestia aia. Mi-ai spus că-i un panou publicitar. Dar ăsta-i cât toată clădirea. Fisura aia mică din dintele din faţă are acum un metru. — Mie îmi place fisura aia. — Eu o urăsc. Regizorul de la audiţia de ieri mi-a zis că trebuie să fac ceva cu ea şi să slăbesc cinci kile. Şi-a dus mâna la gură. — Trebuie să pun ceva peste ea, să-i fac o faţetă dentară sau ceva de genul ăsta. — Nu trebuie să-i faci nimic, iar el e un tâmpit fară gusturi. A oftat. — N-am primit rolul. — Vezi? Ţi-am zis. Fără gusturi. — Eşti subiectiv pentru că mă culc cu tine. — Nu, am zis trăgând-o mai aproape. Pentru că te culci cu mine, am fost la o nenorocită de operă săptămâna trecută. Dar îţi spun că eşti o muziciană bună pentru că am fost la toate spectacolele tale după facultate, chiar şi atunci când erai ascunsă în loja orchestrei. Iar de când ai început să joci pe scenă, ţi-am văzut toate spectacolele de pe off-Broadway. — Off-ofF-Broadway. — Off-Broadway nu înseamnă orice spectacol care nu e pe Broadway? — Nu. Off-Broadway este un spectacol mic din Manhattan, cu mai puţin de cinci sute de spectatori. Off-Off-Broadway este specta­ colul pe care l-am avut în Village, în cafenea. — Ai fost foarte bună atunci. Peyton mi-a aruncat o privire sceptică. — Ce rol am jucat? — Rolul gagicii trăsnet. — Am jucat o mamă care murea dc tuberculoză. Ai stat tot timpul cu nasul în cuvinte încrucişate. A, acea piesă. — Poate că am pierdut puţin din aia. în apărarea mea, tocmai descoperisem cuvintele în crăcite. Pe bune... cuvânt din patru litere pentru ceva care intră uscată şi tare, dar iese afară udă şi moale? Eram ocupat să număr literele din penis, cocoşel, membru şifalus de câte zece ori fiecare până mi-am dat seama că răspunsul era gumă. — Eşti aşa de pervers. I-am dat un sărut nevinovat. — Unde mergem la cină, Dinţişor? Şi-a dus mâna la gură şi a zâmbit. — Nu-mi spune aşa. Aş alege ceva thailandez. Mai ţii minte locul ăla micuţ, în Chelsea, unde am fost acum o lună? 36 Şeful Vi Keeland 37 — Sună bine. Am aruncat o ultimă privire spre noul meu panou publicitar înainte să sting lumina şi să închid uşa biroului. Când am ieşit, am luat-o spre stânga, spre cea mai apropiată staţie de metrou, dar Peyton o luase în direcţia opusă. — Putem să luăm trenul 3 pe Broadway în locul celui pe care îl luăm de obicei? m-a întrebat ea. Vreau să trec pe la Little East. — Sigur. Peyton începuse să facă voluntariat la băncile de alimente şi adăposturi pe vremea când eram în facultate. îmi plăcuse faptul că iubea să ajute oamenii. Dar în locul acesta erau şi unele persoane brutale, care erau doar în trecere. Aşa că bătăile, de câteva ori pe săptămână chiar, nu erau ceva neobişnuit. Am încercat să deschid subiectul referitor la siguranţa ei. Dar voluntariatul era unul dintre puţinele aspecte în care rămânea fermă pe poziţie. Pe când avea cinci sau şase ani, ratatul ei tată fugise, lăsând-o pe mama ei cu Peyton şi încă doi copii. Mama ei abia reuşise să se descurce cu două salarii, iar cu unul nu avea încotro decât să aleagă între mâncare şi chirie. A ales chiria, iar asta a însemnat ca ei să devină prezenţe obişnuite la banca locală de alimente, timp de câţiva ani, până când lucrurile s-au mai îmbunătăţit. Când am ajuns noi, unul dintre obişnuiţii adăpostului stătea la intrare. — Bună, Eddie! l-a salutat Peyton. îl mai întâlnisem pe tip. Poate că avea undeva în jur de 40 de ani, dar străzile îl îmbătrâniseră. Vorbea puţin şi rar, şi părea destul de inofensiv. Peyton avea o relaţie specială cu el. Ei i se confesa mai mult decât celorlalţi. — Ce-ai păţit la cap? M-am aplecat să văd, cu atenţie însă să păstrez distanţa de care ştiam că el simţea nevoia. Avea o tăietură lată, aproape de tâmplă. — Cum s-a întâmplat asta, Eddie? l-a întrebat Peyton. A ridicat din umeri. — Copii. în ultima vreme fuseseră nişte incidente cu adolescenţi care bătuseră noaptea oameni fără adăpost care trăiau pe străzi. Lui Eddie nu-i prea plăcea să doarmă în adăposturi. Locurile acelea erau mai mereu pline, peste capacitatea maximă, iar el avea probleme cu oamenii care stăteau prea aproape. — S-a deschis un nou adăpost, pe strada 41, am spus. Am trecut pe lângă el, zilele trecute. S-ar putea să nu fie prea aglomerat, pentru că e nou, iar vremea e caldă. -D a . Nu-mi adresa niciodată mai mult de un cuvânt. — Cred că ar trebui să te duci la poliţie, Eddie, a spus Peyton. Indiferent cât timp petrecea în astfel de locuri, tot nu pricepea. Oamenii străzii nu se duceau la poliţie. O luau în direcţia opusă ori de câte ori vedeau poliţişti apropiindu-se. Eddie a clătinat din cap furios şi şi-a tras picioarele la piept. — Pare grav. Probabil ai nevoie de copci. Copiii care ţi-au făcut asta vin aici la adăpost? a întrebat ea. Eddie a clătinat din nou din cap. După câteva minute am reuşit s-o conving să-l lăsăm pe sărmanul om în pace şi să intrăm ca să facem ce aveam de făcut. înăuntru, directorul adăpostului, Nelson, curăţa locul pentru cină. Peyton a început imediat să-l ia la întrebări. — Ştii ce a păţit Eddie la cap? Nelson s-a oprit din ştersul mesei. — Nu. Am întrebat. Am primit răspunsul obişnuit... nimic. Tu eşti cea căreia îi spune mai mult decât te rog şi mulţumesc. — Ştii unde doarme noaptea? A clătinat din cap. — îmi pare rău. în oraş sunt peste patruzeci de comunităţi de oameni fără adăpost, şi asta nu include instalarea unui culcuş sub o pasarelă de tren, de unul singur. Ar putea fi oriunde. Peyton s-a încruntat. 38 Şeful ViKeeland 39 — Bine. — Ştiu că nu-i uşor. Dar nu-i putem ajuta pe cei care nu ne acceptă ajutorul. El ştie că e binevenit oricând aici. — Ştiu. Apoi a indicat spre camera de depozitare din spate. — Am uitat să iau lista pentru inventar. Am o audiţie mâine, aşa că o să-l fac online, de acasă. în timp ce Peyton era plecată, m-am uitat în jurul meu prin adăpost. Locul fusese zugrăvit recent şi fiecare voluntar donase un afiş înrămat cu citatul motivaţional preferat. Probabil că erau o duzină, în rame negru mat, înşirate de-a lungul peretelui lung din sala de mese. Pe primul scria: Chiar şi la finalul celei mai întunecate nopţi soarele va răsări din nou. — Ăsta e al tău? am întrebat-o pe Peyton când a revenit ţinând un dosar în mână. -N u . M-a sărutat uşor pe buze. — Le poţi citi pe toate altă dată şi-ţi dau o recompensă dacă îl găseşti pe cel pe care l-am adus eu. Dar acum vreau să-l prind din nou pe Eddie înainte să plece. M-a luat de mână. — Hai să mergem. Eddie nu mai era aşezat afară, însă a fost destul de uşor de reperat. Ajunsese la jumătatea străzii. Peyton l-a zărit chiar în clipa în care o cotea după o clădire. — Hai să-l urmărim. Să vedem unde merge. — Sub nicio formă. — De ce nu? — Pentru că e periculos... şi ne băgăm în intimitatea lui. Nu urmărim o persoană fară adăpost. — Dar dacă aflăm unde doarme noaptea, poate că poliţia o să ajute. -N u . — Te rog... — Nu. — Bine. Ar fi trebuit să ştiu că nu va renunţa aşa uşor. Capitolul 4 Reese Telefonul mi-a sunat devreme în această dimineaţă şi, deodată, m-am trezit că aveam o întâlnire neaşteptată la prânz, la care de-abia aşteptam să ajung. Chase îmi spusese că avea o prietenă recrutor, dar nu menţionase şi faptul că femeia, Samantha, recruta pentru Parker Industries — o companie deţinută de el. M-a intrigat şi recu­ nosc că am fost puţin dezamăgită când ea a sugerat să ne întâlnim la un restaurant. Chiar dacă era uşor de ajuns — la doar câteva staţii de metrou de biroul meu de la Fresh Look, care în curând trebuia eliberat —, nu aveam nicio şansă să dau peste Chase din moment ce nu ne întâlneam la sediul lui. Dar în timpul prânzului m-am lămurit. Am petrecut două ore la restaurant, apoi ne-am plimbat mult timp prin parc. După ce am vorbit despre trecutul meu şi despre ceea ce îmi doream de la un angajator, conversaţia s-a îndreptat spre Parker Industries. — Deci Chase chiar inventează produsele? am întrebat. Poate că ar fi trebuit să petrec mai mult timp căutând pe Google informaţii despre omul ăsta în loc să mă holbez la el pe Facebook. VtKeeland 43 — Obişnuia s-o facă, însă acum are o echipă întreagă care se ocupa de cercetare şi dezvoltare. Dar majoritatea ideilor la care se lucrează îi aparţin. Poate îţi vine greu să crezi, dar frumuşelul acela e cea mai inteligentă persoană pe care am întâlnit-o vreodată. — Care a fost primul produs pe care l-a inventat? — Păsărică Răsfăţată. M-am oprit în loc. — Poftim? Samantha a râs. — Acum e scos sub licenţă în cincizeci de ţări şi e ambalat sub numele de Ceară Divină. Dar în facultate se numea Păsărică Răsfăţată. — El a inventat Ceară Divină? Am auzit că e grozavă chestia aia. — Sigur că da. In timpul facultăţii a fost într-o frăţie cu o mulţime de tipi cu muşchi. Unii dintre ei trăgeau serios de fiare. în anul doi, câţiva au început să meargă la concursuri locale de cultu­ rism. Trebuiau să se epileze pe tot corpul şi, închipuie-ţi, tipii ăia, duri şi musculoşi, se plângeau că îi durea epilatul cu ceară. Chase a lucrat în laboratorul de chimie al universităţii cu jumătate de normă şi s-a gândit cum ar putea încorpora un agent anestezic în ceară. Aşa că, după ce ceara caldă era aplicată pe piepturile şi pe spatele tipilor, nu mai simţeau nimic atunci când era dezlipită, câteva secunde mai târziu. — Şi asta s-a transformat într-o marcă de uz casnic pentru femei? — A durat ceva vreme. S-a dus vestea la Brown că un tip sexy poate face epilarea nedureroasă şi aşa s-a ajuns la Păsărică Răsfăţată. Se ducea în grupurile de studente unde făcea o mie de dolari într-o după-amiază şi se culca cu cea mai frumoasă fată de acolo. Era incredibil. Samantha râdea. — Mereu atrăgător şi niţel arogant datorită inteligenţei lui. Femeilor le place combinaţia asta. Sigur că ne place. — Cum a trecut la nivelul următor? — In primul an a furnizat ceară şi făcea orice altceva pentru Dakota Canning, moştenitoarea Canning & Canning. — Compania farmaceutică Fortune 100? — Exact. Cred că Dakota i-a spus tatălui ei despre ceară şi lucru­ rile au evoluat de acolo. In şase luni a fost ambalată şi vândută în baza unui acord de licenţă. Când Chase a absolvit, Brown făcuse deja primul milion. — Cu adevărat incredibil. — Da. Acum e un fel de Zuckerberg al vaginelor... are o duzină de alte produse pe care le-a îmbunătăţit din punct de vedere chimic. Majoritatea sunt pentru sănătate şi frumuseţe, dar a inventat şi o cremă pentru arsuri ce regenerează pielea şi diminuează durerea, care nu trebuie aplicată decât o dată pe zi. Majoritatea cremelor pentru arsuri necesită mai multe aplicări, iar atingerea pielii după o arsură gravă este foarte dureroasă şi, în plus, creşte riscul de infecţii. — Incredibil. — Este. Doar să nu-i pomeneşti că eu am zis asta, a spus zâmbind uşor. Aşadar, cum v-aţi cunoscut? Mi-a spus ceva despre o întâlnire dublă, dar n-am prins detaliile. Să-l faci pe omul ăsta să povestească ceva personal e ca şi cum ai încerca să pătrunzi în Fort Knox. Şi ne cunoaştem din gimnaziu. — De fapt, e o poveste bizară. Eram la o întâlnire care lăsa de dorit şi mă ascundeam în faţa toaletei restaurantului în timp ce lăsam un mesaj prietenei mele în care îi spuneam să mă sune ca să pot inventa o urgenţă şi să plec. Chase m-a auzit şi practic s-a luat de mine spunând că eram nepoliticoasă. După ce m-am întors la cel cu care aveam întâlnire, a venit cu partenera lui şi s-au aşezat lângă noi. — îl cunoştea pe cel cu care aveai întâlnire? — Nu. S-a prefăcut că suntem prieteni vechi, s-a aşezat lângă noi la masă şi a spus tot felul de bazaconii despre aşa-zisa copilărie a 44 şeful Vi Keeland 4$ noastră petrecută împreună. Unele dintre ele erau atât de detaliate şi păreau atât de reale, încât începusem să cred că erau adevărate. — Partea cu bazaconiile sună a Chase. Odată, în liceu, a scris o poveste pentru prietena mea, Peyton. I-a dat-o chiar înaintea orei de engleză, aşa că ea nu a avut timp s-o citească în prealabil. Profesorul ei coordonator a chemat-o a doua zi dimineaţă pentru că profesoara ei de engleză începuse să-şi facă griji pentru starea ei. El scrisese o poveste nebunească despre cum fusese atacată de un mistreţ în timpul unei excursii cu cortul cu părinţii ei, care erau prea beţi ca să se poată lupta. Felul în care detaliase drumul până la camera de gardă, cu tot cu copcile care i-au fost puse, era atât de limpede, încât era greu de crezut că nu fusese real. — Da! Exact aşa mi-a făcut şi mie. A spus nişte poveşti nebu­ neşti despre primul nostru sărut din clasa a opta şi despre cum mi-a curs sânge din nas fix atunci. A fost atât de exagerat, încât era de-a dreptul credibil. A clătinat din cap şi a râs. — între geniu şi nebun nu e decât o linie foarte subţire. Când am ajuns la ieşirea din parc, Samantha mi-a întins mâna. — Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Reese. Recunosc, am fost curioasă când Chase m-a sunat acasă aseară rugându-mă să te ajut să-ţi găseşti ceva. De obicei, nu îmbină viaţa personală cu afacerile. Dar acum am înţeles de ce a făcut o excepţie în privinţa ta. Eşti o persoană cu picioarele pe pământ, deşteaptă, simpatică... De fapt, semeni destul de mult cu Chase. — A ... nu suntem... nu se prea poate vorbi despre o relaţie personală. Nu a fost decât întâlnirea aceea dublă ciudată şi apoi ieri am dat unul peste altul iar, la sală. M-a privit sceptică. — Atunci înseamnă că i-ai făcut o impresie bună. Nu obişnu­ ieşte să apeleze la mine în afara muncii. M-am încruntat. — în afara muncii? — Am ieşit din domeniul recrutărilor în urmă cu trei ani. Acum recrutez doar pentru Parker Industries. — A! Am crezut... Chase a zis că ştie un recrutor... Am presupus că eşti recrutor corporatist, nu unul care lucrează doar pentru compania lui. — Cu asta m-am ocupat înainte. Dar mă bucur că ne-a făcut cunoştinţă. Am multe contacte în industria produselor pentru femei de la Parker Industries. întind nişte antene, să văd cine caută să angajeze. De fapt, ştiu pe cineva care caută un brand manager de produs. E o poziţie inferioară celei din care pleci, dar e vorba despre publicitate cap-coadă şi marketing pentru câteva produse, aşa că te-ai ocupa de o campanie completă de schimbare de imagine. Ei caută pe cineva care să înceapă cât mai curând posibil. Ai fi intere­ sată de aşa ceva? — Ultima mea zi la Fresh Look e vinerea viitoare şi nu am încă nimic stabilit. Nu sunt genul de persoană căreia îi place să piardă vremea, deci cu siguranţă aş lua in calcul aşa ceva. — Excelent. Lasă-mă o zi sau două să văd ce pot face. »* * în seara aceea aveam a treia întâlnire cu Bryant... sau a patra, dacă luam în calcul şi după-amiaza petrecută la sală. Mă invitase la el pentru o masă gătită acasă şi un film, şi ştiam că, având în vedere intimitatea, lucrurile ar putea merge mai departe între noi, fizic. Până în prezent trăisem împreună nişte săruturi fierbinţi, dar cam atât. La duş m-am întrebat dacă eram pregătită să fac sex cu el. Nu sunt vreo puritană şi nici nu erau multe încercări de care un tip trebuia să treacă pentru a ajunge în pat cu mine. Avusesem parte de prime întâlniri care sfârşiseră cu o partidă de sex, dar şi relaţii de patru luni care nu evoluaseră niciodată până acolo. Mă ghidam după ce mi se părea că e bine. în timp ce mă rădeam pe picioare, am încercat să mă lămuresc ce sentimente aveam pentru Bryant. Era un tip de treabă — 31 de ani, fără copii sau „bagaj“ —, arătos, cu un loc 46 Şeful V î Ketland 47 de muncă stabil, ca manager al unui fond mutual, şi nu se sfia să-şi arate afecţiunea. Totuşi, în timp ce treceam lama de ras în sus pe coapsă m-am trezit gândindu-mă la cu totul şi cu totul altcineva. Chase Parker. Am încercat să mă conving că mi se întâmpla asta datorită poveştilor pe care Samantha mi le spusese la prânz despre el. Invenţia lui cu ceară... mă rădeam pe picioare. De aceea, sub duş, gândul îmi fugise la el, şi nu la partenerul meu. In timp ce mă spălam pe piept, mi-am amintit de cercelul mic pe care-1 avea în sfârc. S-ar putea să-mi fi lăsat mâna să zăbovească puţin prea mult cât mi-am săpunit sânii. Doar trebuiau spălaţi. Şi m-am gândit numai la Chase când am închis ochii, imaginându-mi chipul lui frumos în timp ce i-aş lua cercelul între dinţi şi aş trage. Am încercat să nu mai întârzii cu mâna prin alte părţi ale corpului, însă n-a fost deloc uşor. Chase era singurul pe care îl aveam în minte. Pe drum spre casa lui Bryant m-am oprit să iau o sticlă de vin care ştiam că-i place. A fost tare drăguţ când m-a văzut la uşă. — Arăţi uimitor, a spus, apoi m-a sărutat dulce, de bun venit. Din bucătărie s-a auzit o alarmă, aşa că mi-a spus să-l urmez. Mi-am aruncat o privire prin apartament în timp ce mă conducea. Era curat şi modern — erau şi câteva obiecte de artă pe pereţi. Majoritatea iubiţilor pe care i-am avut înainte credeau că a decora însemna să agăţi televizoare cu diagonala de un metru şi jumătate. Un progres. Bryant a ridicat capacul de pe o cratiţă pe care l-a pus apoi deoparte. A zâmbit în timp ce deschidea o cutie de paste rigatoni. — Am pregătit două feluri de mâncare: rigatoni alia vodka şi pui parmigiana. Când am ieşit data trecută, ai mâncat pasta primavera, aşa că m-am gândit că rigatoni e cea mai sigură alegere. Era frumos din partea lui că îşi amintea ce mâncaserăm. — Pot să ajut cu ceva? — Poţi să iei două pahare de acolo, a spus indicând cu bărbia spre un dulăpior din stânga lui în timp ce punea pastele în apa clocotită. In frigider e o sticlă de vin pe care am deschis-o deja. Eu mă ocup de paste. Tu poţi turna vinul. M-a urmărit cu privirea în timp ce umpleam fiecare pahar. -C e e ? — Vreau să-ţi spun ceva, dar s-ar putea să sune straniu. — Atunci, acum e momentul să spui. Am luat o gură de vin în timp ce îi întindeam paharul. — Bine. M-am tot gândit la tine astăzi, la duş... la cât de frumoasă eşti. Ar fi trebuit să mă simt bine, în schimb m-a făcut să mă simt de rahat. Tipul minunat cu care mă vedeam se gândea la mine... iar mintea mea era plecată la altul. Am zâmbit forţat. — E drăguţ. Mulţumesc. S-a apropiat şi mi-a trecut o şuviţă de păr după ureche. — Vorbesc serios. îmi place de tine. Eşti deşteaptă, frumoasă şi ambiţioasă. Ştiu că e devreme, dar simt că ceea ce se întâmplă între noi e un lucru bun. Poate evolua în ceva frumos. Am înghiţit în sec. Şi mie îmi plăcea de el. însă ceva mă împie­ dica să mă arunc cu capul înainte. Cuvintele lui erau ceea ce orice femeie de 28 de ani ar fi vrut să audă de la un tip grozav. Totuşi... eu nu simţeam acelaşi lucru. Şi a citit asta pe faţa mea. S-a dat un pas în spate şi m-a întrebat: — Te sperii, nu-i aşa? Chiar îmi plăcea de el şi îmi părea rău că -1 fac să se simtă prost. — N u... deloc. Şi mie îmi place de tine. Doar că... cred că ar trebui s-o luăm uşor la început. Nu prea am avut noroc la capitolul relaţii şi cred că am tendinţa de a fi uşor reţinută. A încuviinţat. Şi, deşi a zâmbit, mi-am dat seama că era deza­ măgit de răspunsul meu. La dracu, până şi eu eram dezamăgită de propriu-mi răspuns. încercam de ceva vreme să mă conving că eram înnebunită după el. 4« şeful Insă tocmai asta lipsea... senzaţia aceea de nebunie pe care ar fi trebuit s-o simt. Acum, la început de relaţie, fluturaşii ar fi trebuit să dea din aripioarele lor colorate când el îmi spunea astfel de lucruri sau când mă privea aşa cum o făcuse când deschisese uşa. Eram hotărâtă să continui să încerc. Părea să merite. Deşi Bryant acceptase să luăm lucrurile uşor, ne-a pierit cheful toată seara. Totuşi, mă simţeam uşurată că nu mai trebuia să decid dacă să mă culc sau nu cu el în cazul în care lucrurile mergeau în această direcţie. Pentru că îmi dădusem seama că nu eram încă pregătită. Spre finalul serii, mă întrebam dacă aveam să fiu vreodată. Capitolul 5 Reese — Chiar trebuie să încep să iau taxiul, am bombănit în timp ce urcam grăbită scările de la metrou şi coboram strada spre clădirea în care ar fi trebuit să fiu deja dacă trenul n-ar fi rămas blocat două­ zeci de minute. Aveam interviu la 11 şi deja era 11:01. Probabil nici faptul că îmi schimbasem ţinuta de opt ori în dimineaţa aceea nu mă ajutase să fiu punctuală. Clădirea Maxim era un zgârie-nori modern, din sticlă, cu peste cincizeci de etaje. Mi-a luat un minut să găsesc în holul imens şi elegant plăcuţa cu etajele aferente companiilor — totul era argintiu şi strălucitor. După ce am găsit-o, m-am uitat după Parker Industries şi am urmărit cu degetul pe sticlă pentru a identifica locul corespun­ zător. Etajul 33. Am luat-o la fugă spre lifturi, însă când am realizat că uşile uneia dintre cabine tocmai se închideau, mi-am vârât piciorul între ele ca să le opresc. A funcţionat, însă aproape mi-a strivit degetele. — Rahat! Au! Uşile s-au deschis, iar eu am intrat şchiopătând, fară să realizez că tocul subţire de la pantof îmi intrase în şanţul mic de la lift. Cu călcâiul blocat, corpul a continuat să înainteze, dar piciorul nu, iar eu m-am dezechilibrat şi am căzut în faţă. O mână m-a prins şi m-a oprit înainte să cad în nas. — Fir-ar al dracu*! am înjurat când mi-am dat seama că pantoful îmi ieşise de tot din picior şi rămăsese blocat în şanţul de la lift. — Mă bucur să te văd, Reese. Mi-am ridicat brusc capul când am realizat cine era cel care mă ţinea să nu cad. — Nu pot să cred. Câte impresii proaste poate face cineva unei persoane? După ce m-a ajutat să-mi recapăt echilibrul, Chase a îngenun­ cheat şi a tras pantoful rămas blocat. M-a atenţionat cu degetul pe gambă să ridic piciorul dezgolit şi mi-a strecurat apoi pantoful la loc. — Cu siguranţă nu e deloc o impresie proastă, a spus zăbovind în genunchi mai mult decât ar fi trebuit. Ai picioare superbe. — Mulţumesc... că mi-ai salvat pantoful. S-a ridicat, mirat. — Deci nu-mi mulţumeşti pentru că ţi-am complimentat picioa­ rele sexy? Un val de roşeaţă mi-a urcat în obraji şi m-am simţit uşurată când şi-a îndreptat atenţia spre panoul cu butoane. — Ce etaj? — Ăăă... treizeci şi trei? Compania lui are mai mult de un etaj? — Vii la Parker Industries? Ai venit să te întâlneşti cu Sam? — Da. Şi cu Josh Lange. — Josh? — Da. El e cel cu care am interviu, nu? Vicepreşedinte? — Aşa e. Da, Josh e vicepreşedinte responsabil de marketing, a confirmat el, însă mi-a dat senzaţia că nu ştia de interviul meu de azi. 52 Şeful V i Keeland 53 Am urcat cu liftul într-o tăcere stânjenitoare. Când s-au deschis uşile, m i-a făcut semn cu mâna să ies prim a şi ne-am îndreptat împreună spre uşile duble de sticlă de la Parker Industries. Biroul de la recepţie era gol. — Ce-ar fi să iei loc în timp ce eu m ă duc să îi anunţ că eşti aici? a spus el. — Mulţumesc. După un minut sau două, recepţionera a revenit la birou. — Bună ziua! Scuze, am avut de făcut nişte cópii. Sper că nu aţi aşteptat mult timp. — Deloc. De fapt, am venit cu Chase, iar el s-a dus să le spună Samanthei Richm ond şi lui Josh Lange că sunt aici. — Sunteţi Reese Annesley. Sam m -a rugat să vă conduc în sala de şedinţe când ajungeţi. Haideţi! în sala de şedinţe se afla o masă lungă din mahon, cu o duzină de scaune în jurul ei. Pereţii care mărgineau holul erau din sticlă, ceea ce facea ca spaţiul să semene cu un acvariu, iar jaluzelele de pe o parte erau parţial ridicate. După ce am intrat, am scos balsamul de buze, apoi am dat peste cu puţin ruj. Când am terminat, am auzit vocea lui Chase dincolo de geamuri. — Nu cred că e o idee bună s-o angajezi pe Reese. Am simţit un gol în stomac. El nu m ă putea vedea. Am recunoscut vocea Samanthei când a răspuns: — De ce? Avem un post liber pentru care ar fi perfectă. — N u s-ar potrivi. — E o tâmpenie. — Nu-m i face probleme, Sam. Pur şi simplu n-o angaja. Nu o vedeam, dar mi-am imaginat-o încrucişându-şi braţele la piept. — Dă-m i un motiv. — Pentru că aşa zic eu. -N u . — Nu? — Exact. Nu. O pedepseşti pe femeia asta pentru că e frumoasă şi eşti atras de ea. E la fel de rău ca atunci când pedepseşti pe cineva pentru că e în vârstă sau că are o anumită culoare a pielii. — Baţi câmpii. — Bine. Atunci dă-mi un motiv bun pentru care n-ar trebui s-o angajăm. E perfectă pentru acest post şi poate să înceapă imediat. Dimitria intră curând în concediu maternal, iar un moment mai bun n-ar putea exista. Marketingul suferă întotdeauna din cauza lipsei de personal şi oricum Josh se gândea să angajeze pe cineva pentru echipa de branding. Ea poate prelua unele dintre proiectele Dimitriei şi să înceapă altele noi după ce aceasta revine din concediu. — Mă rog. Fă ce vrei, Sam. Vocea lui Sam se auzea de mai departe. — Asta şi intenţionez. Probabil se îndepărta. Am închis ochii. în mod cert nu voiam să lucrez într-un loc în care nu eram dorită. Dar, înainte de a pleca, trebuia să-i mulţu­ mesc Samanthei pentru că intenţionase să-mi ofere acest job. M-am decis că ar fi o pierdere de vreme pentru toată lumea dacă aş rămâne la interviu, aşa că m-am ridicat pentru a mă întoarce la rcccpţic. Voiam să-i spun recepţionerei să o sune pe Samantha pentru mine. Bineînţeles că imediat ce am ieşit din sala de şedinţe Chase se îndrepta pe hol spre mine. Am făcut rapid cale întoarsă, neştiind încotro merg. — Reese? Unde te duci? — Ce-ţi pasă? Am continuat să merg. M-a ajuns din urmă şi mergea în faţa mea. — Ce se întâmplă? Mă scotea din sărite că se comporta ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, aşa că m-am oprit şi m-am uitat la el. — Am auzit ce-ai spus din sala de şedinţe. Plec. A închis ochii. 54 5€ful Vi Keeland 55 — Rahat. — Da. Rahat. Exact aşa cum m-ai făcut să mă simt. Am dat să merg mai departe, dar Chase m-a apucat de cot, m-a condus într-un birou gol şi a închis uşa după el. Şi-a trecut degetele prin păr. Prin freza lui caraghioasă, sexy. — îmi pare rău. M-am purtat ca un măgar. — Da. Aşa e. Unul mare. Chase a lăsat capul în jos şi a chicotit. — Tu şi Sam o să vă înţelegeţi de minune. — înţeleg că n-ai ştiut că Samantha m-a invitat azi aici pentru interviu? A clătinat din cap. — Nu, n-am ştiut. — Ei bine, nu vreau să lucrez într-un loc în care nu sunt dorită. Te rog să-i mulţumeşti Samanthei din partea mea. — Nu e ceea ce crezi. — Nici măcar nu ştiu ce cred. Sunt foarte confuză din cauza ta. Chase s-a uitat în ochii mei lung. — Ai încredere în mine, încerc să fac ceea ce trebuie. — Să am încredere în tine? Pentru că ai aşa un palmares bogat în ceea ce priveşte sinceritatea când eşti în preajma mea? M-a privit încruntat. M-am încruntat şi eu. — Bine. în regulă. Vrei adevărul? Mi-am încrucişat braţele la piept. — Asta ar fi ceva nou. A făcut un pas spre mine, intrând în spaţiul meu personal. — Sunt atras de tine. Foarte atras de tine. Sunt de când te-am văzut prima oară. Am încercat să fiu respectuos pentru că te vedeai cu cineva. S-a încheiat cu asta. Dacă o să lucrezi aici, o să încerc să te bag în patul meu. Am vrut să-i răspund. Dar am renunţat. Apoi i-am răspuns totuşi. — Nu-mi vine să cred că ai zis aşa ceva. A ridicat din umeri. — Ai vrut să afli adevărul. Ăsta-i adevărul. — Ar presupune să accept sâ mă culc cu tine. Ceea ce nu se va întâmpla însă, dacă ai fi şeful meu, aşa că nu ar fi o problemă. — A! Ei bine, atunci... Se pare că până la urmă nu vom avea o problemă. Mi-am făcut griji degeaba. Eu mă dau la tine, iar tu o să mă respingi. — Şi... în plus, am un iubit. — Baron. Ne-am cunoscut. Tontălăul. — Bryant. Şi nu e tontălău. — Atunci am stabilit. Sam avea dreptate. Chiar ar trebui să lucrezi aici, dacă Josh vrea să te angajeze. Nu va fi nicio problemă. S-a aplecat puţin mai aproape de mine. Nici nu m-am clintit. Doamne, miroase uimitor. — Deci, suntem în regulă cu asta? Eu îmi cer scuze şi tu le accepţi? li dai gata la interviu şi o să fii angajată, apoi o să încerc să mă culc cu tine, iar tu o să mă respingi. Nu m-am putut abţine şi am râs. Tipul ăsta este cu adevărat absurd. Mi-a întins mâna. — Ne-am înţeles? — Probabil că mi-am pierdut minţile, dar de ce nu? Mai sunt câteva zile şi devin şomeră. Mi-am dus mâna către a lui, dar, în loc să ne strângem mâinile, a dus-o pe a mea la gură şi a sărutat-o. Am simţit sărutul ăla în tot corpul. Doamne, am intrat în bucluc. A zâmbit şmechereşte lăsând să se vadă o gropiţă în obraz pe care nu o observasem înainte. Ce bine că nu o văzusem mai devreme! Era periculos. — Tot ce mai avem de făcut acum e să te angajăm. Vrei nişte informaţii din interior? — Sigur. 56 şeful Vî Keeland 57 — Spune-i lui Josh că seam ănă cu Adrien Brody. îi place la nebunie. A m zâmbit precaută. — Bine de ştiut. — Iar în ceea ce o priveşte pe Sam ... să nu zici niciodată că eşti fan Mets, chiar dacă eşti. Yankees, până la capăt. L-am privit suspicioasă. — Crezi că o să vină vorba despre baseball în interviul meu pentru un post la marketing? — Nu se ştie niciodată. — D e ce am senzaţia că te joci cu mine? — încă ceva. Josh nu îţi face avansuri. Chestia cu ochiul e un tic nervos. Eu am crezut că se dă la m ine în prim a săptămână după ce s-a angajat. A m râs. — Bine. Chase m -a condus înapoi în sala de conferinţe unde Sam şi un bărbat, despre care am presupus că era Josh (pentru că arăta exact ca Adrien Brody), stăteau de vorbă. — Am condus-o spre toaleta doam nelor pe cea cu care aveţi interviul, a spus Chase şi apoi m -a prezentat lui Josh. După ce am dat mâna cu toţi şi ne-am aşezat în sala de şedinţe, Chase a mai zăbovit puţin în dreptul uşii. A ridicat o mână. — M i-a părut bine să te revăd, Reese. M ult noroc la interviu! — A i vrea să rămâi la interviu, Chase? a întrebat Sam. — Nu. E în regulă. Sunt sigur că voi doi vă descurcaţi. — Vreo întrebare sau altceva înainte să pleci? a continuat ea. — Nu prea cred. A dat să plece, dar apoi s-a oprit. — D e fapt, am câteva întrebări scurte. Te superi, Reese? — Deloc. Ce pune la cale? — Minunat. Echipa favorită de baseball? L-am privit chiorâş întrebându-mă dacă să am sau nu încre­ dere în el. Părea că se amuză când a observat că nu m-am grăbit să răspund. Am tras adânc aer în piept şi am mers pe încredere. — T re b u ie s ă re cu n o sc , Y an kees. — Bună alegere. Chase a aruncat o privire spre Samantha, iar chipul acesteia se luminase. — încă o întrebare. Ş tiam e x a c t c a re era, c h ia r în a in te de a în tre b a , d a r i-am făcu t jocul. — Ţi se pare că Josh seamănă cu vreo vedetă? M-am uitat la Josh şi m-am prefăcut că mă gândesc un moment, apoi m-am întors spre Chase. — Cu Adrien Brody, cu excepţia ochelarilor. Sam i-a aruncat o privire lui Chase de parcă el şi-ar fi pierdut minţile, iar Josh şi-a îndreptat spatele în scaun. — Mult succes cu restul interviului, Reese. Capitolul 6 Reese Era încă întuneric afară când am ajuns la Parker Industries, în dimineaţa următoarei zile de luni. Pentru că luminile din clădire erau stinse, iar uşile blocate, mi-am dat seama că era posibil să fi fost un pic prea nerăbdătoare să ajung la serviciu în prima mea zi. După ce am stat câteva minute în faţa clădirii aşteptând să-şi facă cineva apariţia, m-am hotărât să mă duc la Starbucks pentru o cafea. Se afla chiar lângă restaurantul în care îl întâlnisem prima dată pe Chase. Deşi părea că nimeni nu era încă pregătit să meargă la muncă, înăuntru era o coadă al dracului de lungă. M-am alăturat plutonului la capătul rândului, ca un soldat ascultător, şi am început să-mi citesc e-mailurile pe telefon. M-a speriat o mână care m-a atins pe spate, dar vocea şoptită a fost cea care mi-a trimis un fior pe şira spinării. — Sunt şi în poza de fundal pe iPhone-ul tău? Am sărit ca arsă. — M - a i sp e ria t d e m oarte. 60 Şeful V i Keeland 6l — îm i pare rău. Nu m -am putut abţine să arunc o privire. M -am gândit că, din moment ce sunt în poza de fundal de pe laptopul tău, obsesia ar putea să aibă rădăcini destul de adânci. M -am întors spre el şi mi-am ridicat telefonul. — Observ unele similarităţi, dar cu siguranţă nu eşti tu în fotografie. M i-a luat telefonul din mână. — C e dracu-i aia? — E Tallulah. — E adevărată? — Sigur că este. Foarte urâtă, aşa-i? — E o pisică? — Mda. E un Sphynx. O pisică fară păr. Chiar că era cel mai urât animal de companie pe care -1 văzusem. Capul era prea mic în comparaţie cu corpul, iar faţa era parcă a unui drac. Pielea încreţită, palidă, de culoarea cărnii o făcea să semene cu un curcan gata de băgat în cuptor. — Tatăl meu vitreg a cumpărat-o pentru mama de ziua ei, pentru că e foarte alergică şi şi-a dorit foarte mult un animal de companie. S-a dovedit că nu la păr e alergică, ci la proteina din saliva şi pielea animalelor. Aşa că m i-a pasat-o m ie în weekend, cât timp îi caută un nou stăpân. A dat două mii de dolari pe pisicuţa aia urâtă. — Observi ironia, nu? a întrebat Chase. — Ironia? — Tu ai o pisicuţă fară păr, iar azi începi să lucrezi într-un loc în care produsul-emblemă este... — O, Doamne! Numai tu puteai să vezi ironia în situaţia asta. — Ce pot să spun? E frum os fără păr, şi asta m i-a adus o grămadă de bani. Pisica aia ar trebui să fie mascota companiei. Am chicotit. — O să ţin cont de asta la prim ul meu proiect de marketing. — Apropo, ce cauţi aici aşa de devreme? S-a uitat la ceas. Atunci mi-am dat seama că era îmbrăcat în echipament pentru alergare, nu cu cămaşă şi cravată, aşa cum fusese cu o săptămână în urmă, la birou. — Voiam să încep mai devreme. — Clădirea se deschide abia la şase şi jumătate. Tocmai mă duceam să alerg. Dar după ce ne luăm cafeaua o să-ţi arăt cum să intri când e încuiată. — E în regulă. Pot aştepta până se deschide. Nu vreau să-ţi întrerup antrenamentul. — Nu-mi place deloc să alerg. Profit de orice scuză ca să mă eschivez. Să-i arăt unei femei frumoase drumul spre biroul meu este în fruntea listei cu scuze, a zis fâcându-mi cu ochiul. Mai ales uneia care se va culca cu mine până la urmă. Doamne, ce arogant! Dar se părea că genul arogant chiar avea efect asupra mea. Coada înaintase puţin, dar eu nu băgasem de seamă, pentru că stăteam cu faţa spre Chase. Mi-a indicat cu bărbia locul rămas liber între mine şi persoana din faţă, apoi şi-a pus mâna pe mijlocul meu ca să mă ghideze înainte, l-am simţit atingerea atât de naturală. Când a venit rândul nostru, mi-a spus să comand cu prima. — Aş dori o venti simplă, bine prăjită. Chase a zâmbit şi a adăugat: — Faceţi două. Apoi a insistat să plătească el pentru amândoi. Cu cafelele în mâini am luat-o spre nord, am ocolit clădirea, am ajuns în spatele ei, iar el a bătut într-un set de uşi de oţel, pe care nu scria nimic. Una dintre ele a fost deschisă de un tip care ne-a întâm­ pinat la intrare. — Domnule P., ce mai faceţi? — Nu prea rău, Carlo. Tu? — Nu mă plâng, nu mă plâng. Soţia-i o afurisită, dar n-o condamn. E măritată cu un tip gras şi leneş. 62 Şeful V i Keeland 63 Bărbatul în uniform a celor care se ocupă de întreţinerea clădirii şi-a m ângâiat burta de băutor de bere şi a zâmbit. — Carlo, ea e Reese Annesley. E prima ei zi la Parker Industries. — M ă bucur să vă cunosc, dom nişoară A. Şi-a şters m âna pe căm aşă şi a întins-o spre m ine în timp ce vorbea cu Chase. — Pozaţi un catalog nou? Ştiţi că astea sunt m om entele mele preferate din an. — N u săptăm âna asta. Reese nu e m odel, deşi e destul de drăguţă ca să fie. Chase mi-a făcut din nou cu ochiul, dându-mi senzaţia aia de fluturaşi în stomac. Nu f i patetică, e şeful tău. Poate că trebuia să fac sex cu Bryant, să mă mai dom olesc puţin. Chase a form at codul pe tastatura de deasupra butonului de la liftul de serviciu, iar uşile s-au deschis. — Codul e 6969. — Cum aş putea oare să-l ţin minte? l-am tachinat. în timp ce intram în lift, Chase m-a cuprins cu braţul în jurul taliei. — N u ne-am dori să te îm piedici iar. — Deşteptule! — Sunt şeful tău acum . N u-m i poţi vorbi aşa. M -am uitat la ceas şi am zâmbit. — D upă ceas, încă nu eşti, deşteptule. — A şa vor decurge lucrurile de-acum înainte? — Da. — Atunci o să se întâm ple în am bele sensuri. înainte şi după orele de m uncă, iar eu pot spune orice gândesc. E un jo c la care poate că ar fi bine să te mai gândeşti dacă eşti dispusă să-l jo c i cu m ine. A apăsat pe butonul 33 şi s-a aplecat m ai aproape de mine. — Vrei să ştii la ce m ă gândesc acum ? Pot să închid ochii şi să-ţi descriu în detaliu, dacă doreşti. Liftul a devenit dintr-odată foarte strâmt. Şi fierbinte. Al naibii de fierbinte. Chiar în momentul în care uşile mai aveau puţin şi se închideau, un bărbat în costum le-a oprit şi a intrat alături de noi. A mormăit ceva neinteligibil şi a apăsat butonul 22. Chase s-a dat puţin înapoi şi şi-a dres glasul. — Trebuie să foloseşti uşa de serviciu înainte de şase şi jumătate şi după ora opt. — Bine. în spaţiul mic din liftul capitonat, Chase stătea suficient de departe ca să pară ceva normal, dar îndeajuns de aproape să-l pot mirosi. Şi mirosea incredibil, a iz lemnos şi a curat, ceea ce mi-a stârnit imaginaţia... Probabil că nu se ridica din pat şi făcea duş, ca apoi să alerge. Deci aşa miroase el dimineaţa când se trezeşte? La naibal Dintr-un motiv ciudat mi l-am imaginat pe Chase în mijlocul pădurii tăind un stejar înalt. Purta blugi (cu nasturele de sus lăsat descheiat, desigur) şi bocanci, fară cămaşă. Faptul că eram atât de aproape de el mă facea să-mi pierd minţile. Am întors capul. — Ai cumva o cabană în pădure? A părut amuzat. — Nu. Am nevoie de una? — Nu contează. Când am ajuns la etaj, Chase mi-a făcut un mic tur. în timp ce îmi prezenta fiecare birou pe lângă care treceam, mi-am dat seama câtă pasiune punea în compania lui. îl pierdusem pe Chase cel pregătit întotdeauna de flirturi şi îl întâlnisem pe directorul executiv Chase Parker, care îmi plăcea la fel de mult. Era aşa de deştept şi de înflăcărat, încât mi-am dat seama că petrecuserăm mai bine de o oră în laboratorul în care se dezvoltau produsele abia în clipa în care au început să sosească angajaţii. Chase mi-a arătat şi mi-a relatat povestea fiecărui produs în parte. Când a ajuns la ultimul, Ceară Divină, a omis câteva detalii de 64 ş«ful Vi Keeland 65 care amintise Sam, mai exact modul în care reuşise Păsărică Răsfăţată să-l ţină ocupat în pat în cea mai mare parte a anilor de facultate. — A r trebui să iei acasă câte un produs şi să le testezi pe toate, a spus. — Le-am cumpărat deja în weekend şi m-am răsfăţat puţin. Vreau să le folosesc pe fiecare înainte de a mă ocupa de campaniile de marketing pentru ele. -Ş i? — Cred că e interesant că nişte produse aşa de drăguţe sunt dezvoltate de un bărbat. — Ce pot spune? Ţin la partea mea feminină. — H m m ... am auzit că te-ai folosit de produsele tale ca să ajungi la partea feminină, în facultate. Chase a ridicat din sprânceană. — Observ că trebuie să te ţin departe de Sam. — Dar e aşa o sursă bună de cunoştinţe. Şi-a reaşezat mâna pe spatele meu şi m-a condus în afara laboratorului. — Tocmai asta e problema. Ne-am îndreptat spre departamentul de marketing. — De când vă cunoaşteţi? — Din gimnaziu. — Uau. De când ne cunoaştem şi noi. — Da, dar nu pe ea o sărutam nebuneşte pe holul din faţa sălii de sport. în dreptul primului birou din departamentul de marketing a ieşit un tânăr. Era arătos, în genul adorabil tocmai-am-ieşit-din-casa -frăţiei-şi-am-obţinut-primul-job. Chase s-a oprit şi a făcut prezentările. — Reese, el e Travis. Se ocupă de IT la m arketing... el face opti­ mizarea SEO şi web. Am dat mâna cu el şi a zâmbit caraghios. — Spune-mi că lucrează aici. — Da. — La naiba, iubesc jobul ăsta. — Da? Păi, bagă-ţi ochii la loc în orbite şi du-te să citeşti pagina paisprezece din ghidul angajatului. —■Pagina paisprezece? — Politica împotriva hărţuirii între angajaţi. Travis a ridicat mâinile, râzând. — E în regulă. Fără hărţuire. Poate doar câteva complimente despre cât de frum oasă este. Era evident genul de birou în care toată lumea glumeşte, chiar şi cu şeful. Ne-am reluat drum ul pe hol, iar Chase s-a aplecat spre m ine şi m i-a şoptit: — N u-ţi face griji. Politica îm potriva hărţuirii se aplică doar angajaţilor, nu şi patronului. A m verificat dimineaţă. Biroul cel mare de la capătul holului era al lui Josh. Când am ajuns noi, înăuntru era el împreună cu o femeie însărcinată. Aceasta s-a lăsat pe spătar mângâindu-şi abdomenul rotund. — Ţi-am găsit noua angajată încercând să intre înainte de răsă­ ritul soarelui, a anunţat Chase. A r fi bine ca toată energia asta a ei să fie pusă la treabă. S-a uitat spre femeia despre care am presupus că e cea care urma să intre în concediu de maternitate. — Se pare că Dim itria mai are puţin şi explodează. Femeia nu părea să se simtă deloc confortabil, tot strângând în m âini în timp ce vorbea o minge de tipul celor umplute cu gel, utili­ zate pentru eliberarea stresului. — D e ce nu ai inventat un produs care să împiedice gravidele să se scape pe ele de câte ori strănută sau râd? Sau un produs care să împiedice umflarea picioarelor? a întrebat arătând în jos. Sunt pantofii mamei. N im ic din ce am nu m ă mai încape. Nici măcar pantofii mei nenorociţi. Chase a clătinat din cap. Vi Keeland 67 — Te temi de ceva, Reese? — Dacă mă tem de ceva? Adică păianjeni şi chestii de-astea? Cât timp ai la dispoziţief — Mda. Ceva care te face sâ fugi când îl vezi fără să mai poţi gândi, pentru că te sperie de moarte. — Nu prea îmi plac porumbeii. Traversez strada ca să-i evit. Chase a încuviinţat. — Mie mi-e frică de femei însărcinate. Aşa că mă duc să alerg înainte să se facă prea cald afară. Dimitria a aruncat mingea spre Chase şi l-a nimerit fix în umăr. Abia acum înţeleg la ce folosesc prostiile astea de mingi. * * * Ceară Divină. Ziua de lucru se încheiase, iar eu stăteam în biroul meu, învârtind o cană aflată la îndemână. Departamentul de marketing demarase un proiect major de rebranding pentru produsul emblematic al Parker Industries, iar a doua zi aveam prima şedinţă de strategie. Trebuia să mă pun în pielea consumatorului care se epilacu ceară acasă. Singura problemă era că eu nu mă epilam acasă. Aşa că mă programasem la opt seara la esteticiana la care mergeam de obicei. Urma să-mi facă epilarea braziliană cu ceara obişnuită, dar şi cu Divina, ca să pot compara. Cei mai mulţi din departamentul de marketing plecaseră acasă, iar eu ciuguleam dintr-un baton proteic şi sorbeam dintr-un suc pe care ¡1 luasem de la aparatul din sala de recreere, când Chase şi-a făcut apariţia în cadrul uşii. Spre deosebire de dimineaţă, acum era îmbrăcat la costum. Şi-a slăbit nodul de la cravată. — Dr. Pepper, ei? Nu mai băusem unul de ani de zile, dar în clipa în care l-am văzut în aparat mi-am adus aminte de momentul în care am dat peste Chase la sală şi îmi spusese cât de mult îi plăcea. Amintirea m-a făcut să apăs pe buton fară să mă gândesc prea mult. — Varului meu îi plac, i-am spus. Mi-am zis să încerc şi eu. A zâmbit în stilul lui caracteristic de sunt-al-dracului-de-atrăgătorşi-nici-măcar-nu-încerc-să-fiu. Doamne, încetează! — îţi place să lucrezi până târziu? — Cea mai bună treabă o fac noaptea,' am spus. Chase a ridicat din sprâncene. — S-a terminat programul, deci nu mai sunt şeful tău. Nu aşa ai zis dimineaţă că funcţionează treaba asta? M-am lăsat pe spătar. — E trecut de şase. Aşa că spune la ce te gândeşti. S-a aşezat pe scaunul din faţa mea şi mi-a rânjit şmechereşte în cel mai frumos mod posibil. — Voiam să spun că şi eu fac cea mai bună treabă noaptea. — Sunt sigură. însă, eu mă refeream la găsirea unor idei de publicitate. Mi se pare că sunt mult mai creativă noaptea. Uneori, după ce mă urc în pat şi sting luminile, îmi vine o idee pentru ceva la care am încercat toată ziua să mă concentrez. — Şi eu sunt foarte creativ când sting luminile şi mă bag în pat. Poate că ar trebui să încercăm asta la un moment dat. Probabil că am ajunge la nişte rezultate uimitoare, de două ori mai creative. Am clătinat din cap, dar am zâmbit amuzată. — Eşti un coşmar pentru departamentul de resurse umane, aşa-i? Pun pariu că Samantha munceşte din greu pentru salariul ei din cauza ta. — De fapt, de obicei nu sunt. Tu te tot dai la mine, iar eu nu mă pot abţine să reacţionez. E destul de nepotrivit ţinând cont că sunt şeful tău. Am făcut ochii mari. — Nu mă dau la tine! Tu eşti cel care... — Relaxează-te. Glumesc. Nu mi se pare deloc nepotrivit. Con­ tinuă s-o faci. — Ai tras pe nas chimicale din ceară? Rânjetul lui Chase era contagios. — Şi până la ce oră stai? 68 Şeful VtKeeland 69 — Am o întâlnire la opt. M-am gândit că e mai bine să mai stau pe-aici până atunci dacă tot e în drum spre casă. — Iei cina cu Braxton? — Bryant. Şi nu. Am programare la epilat. Am ridicat borcănelul de Divină. — M-am gândit să testez produsul. — Ar trebui să vin şi eu. — Să te epilezi? — Să te văd cum te epilezi, a spus cu o strălucire în ochi. Testare. Samantha a apărut brusc în uşă, aruncându-ne o privire ciudată. — Aştept de zece minute în biroul tău. Mai ieşim la cină? Chase m-a privit. — Mergem la Azuri pentru falafel. Vrei să vii cu noi? — Mersi, mi-ar face plăcere. Dar am acea programare. * * * Seara târziu, după ce am ieşit cu Bryant, stăteam în întuneric şi treceam în revistă tot ce se întâmplase în ziua care tocmai se înche­ iase, când mi a bâzâit telefonul. Nu era un număr cunoscut, iar mesajul era misterios. Scria: Tu şi Tallulah sunteţi gemene? Mi-a luat un minut să mă prind. Uitasem că îi dădusem lui Chase numărul meu pentru Samantha, în ziua în care ne întâlni­ serăm la sală. Am închis ochii şi am zâmbit în sinea mea; dintr-odată nu-mi mai era somn. Capitolul 7 Reese Nu trecuse decât o zi, şi deja îmi iubeam noul loc de muncă. Reaprinsese în mine ceva ce nu mai simţisem de multă vreme. Nici nu realizasem că-mi lipsise până acum. Pasiunea. Când m-am trezit dimineaţă, abia aşteptam să ajung la serviciu. Simţisem asta şi la fostul loc de muncă, însă unde se dusese oare sentimentul acela? Parker Industries mă facea să mă simt din nou vie. Mi-am petrecut toată dimineaţa Intr-o şedinţă de marketing în care am ascultat ideile celorlalţi. în loc să concureze între ei, oamenii aceştia se hrăneau unul pe celălalt, construindu-şi reciproc gându­ rile pentru a găsi cea mai bună idee unică. Pentru că eram nouă, mai mult ascultam decât vorbeam. Ne întorseserăm de la prânz, iar Josh stătea la tablă şi mâzgălea cuvinte la întâmplare pe care colegii mei le strigau, când Chase s-a strecurat în încăpere. Stătea liniştit, observând. Simţindu-i privirea îndreptată asupra mea, mi-am ridicat ochii spre el de câteva ori, iar privirile ni s-au întâlnit de fiecare dată. In sală erau două locuri libere. Unul se afla lângă mine. După câteva minute, Chase s-a apropiat în tăcere pe margine, aşezându-se în dreapta mea. Ne-am aruncat câte o privire piezişă, apoi Josh s-a îndepărtat de tablă şi şi-a dres glasul. Ce vorfemeile? scria cu majuscule negre pe tabla albă. — înainte de a începe din nou în această după-amiază, să vorbim despre lucrurile pe care le cunoaştem. A început să numere pe degete, începând cu arătătorul. — Unu, clienţii noştri sunt 96 la sută femei. Doi, obiceiurile de cumpărare ale femeilor sunt diferite de cele ale bărbaţilor. Trei, 91 la sută dintre femeile din sondajul pe care l-am făcut anul trecut au spus că publicitarii nu le înţeleg. Ajunsese la degetul mic, la al patrulea punct. — Patru, bărbaţii fac cumpărături pentru a-şi satisface nevoile. Femeile fac cumpărături pentru a-şi satisface dorinţele. Apoi a bătut în tablă. — Ce vor femeile* Dacă dorim să le vindem un produs, haideţi să o luăm cu începutul. A indicat şevaletele cu tablă amplasate pe ambele laturi ale încăperii. — Ne împărţim în două echipe. Sunt două table albe. Să facem lucrurile mai interesante, bine? Toate femeile lucrează împreună în partea dreaptă, iar toţi bărbaţii, în stânga. Vreau minimum cinci dorinţe pe fiecare listă. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Eu voi fi cel care va scrie pentru bărbaţi. S-a uitat la Chase, care a încuviinţat. — Chase va fi cel care va scrie pentru femei. Chase s-a aplecat spre mine, şoptindu-mi: — Miroşi incredibil... ca plaja vara. Apoi a inspirat adânc pe nas. — Cocos, poate puţin caprifoi, amestecat cu nişte citrice. Am clătinat din cap, dar i-am răspuns şoptind: — Mulţumesc. 72 Şeftil Vi Keeland 73 Apoi am arătat spre ceas. — Nepotrivit în timpul zilei de muncă. — Da? Adrien Brody merită o mărire de salariu. Sunt pe cale să primesc o hartă cu lucrurile care te stârnesc şi chiar să numesc asta muncă. Uneori iubesc slujba asta. După ce încăperea a fost rearanjată şi toată lumea s-a aşezat confortabil pe alte locuri, Chase a sugerat ca fiecare femeie să completeze în cinci minute propria listă şi apoi să vedem ce elemente comune există la nivelul grupului. A încercat să tragă cu ochiul de câteva ori, dar mi-am acoperit carneţelul rânjind. După ce nimeni n a mai scris, Chase s a ridicat, a luat markerul din suport şi a scris Ce vor fem eile?, subliniind cu o linie groasă. — Desigur, eu ştiu deja răspunsul la asta, dar, din moment ce sunt mediatorul, vă las pe voi, doamnelor, să demonstraţi de ce sunteţi în stare. A zâmbit poznaş dezvăluindu-şi din nou acea gropiţă. Dispari! Eşti ca o kryptonită pentru creierul meu. La început, dorinţele scoase la înaintare erau lucruri obiş­ nuite — bani, dragoste, siguranţă, aventură, sănătate, frumuseţe, distracţie, simplitate. Doamnele din grup se contraziseseră pentru câteva, însă majoritatea paginilor lor cu notiţe erau pline de tăieturi ale ideilor trecute pe tablă sau care fuseseră respinse. Eu am rămas în mare parte tăcută, iar pe lista mea erau încă unele elemente care nu fuseseră menţionate. Chase a aruncat o privire şi a încercat să citească lista cu susul în jos. — Ta ce vrei, Reese? A mai rămas ceva pe lista ta? Mi-am muşcat buza de jos privind carneţelul. — Recunoaştere, siguranţă, putere, familie. Le bifam în timp ce le pronunţam şi am constatat că mai rămă­ sese ceva. Am ezitat, dar am ridicat capul spunând: — Orgasme. Chase a arătat spre cuvântul „dragoste“ de pe tablă şi a întrebat: — Orgasmele nu sunt cuprinse aici? Am înclinat capul într-o parte. — Dacă îţi vine să crezi asta, pentru mare parte din femei, cele două nu se includ reciproc. — Corect. Chase a adăugat „orgasme“ pe lista noastră. Evident, l-a scris cu litere de două ori mai mari decât pe celelalte. A adăugat apoi „familie“, „siguranţă“ şi „recunoaştere“. — Putere? Ce înseamnă asta? Adică forţă? — Nu, înseamnă capacitatea de a influenţa comportamentul altora. — Pentru a avea putere, trebuie să o obţii de la cei pe care îi influenţezi? Deci vrei să fii o dictatoare? Femeile vor să fie dictatoare? — Nu. Duci conceptul de putere la extrem. Un dictator conduce prin forţă şi opresiune. Femeile vor să conducă prin influenţă. Nouă ne place abordarea mai blândă. — Nu cred că femeile vor să deţină puterea în tot. Abbey, una dintre directorii de brand, a reacţionat la afirmaţia lui Chase. — Asta pentru că eşti bărbat. — Scopul nostru este să ajungem la rădăcina a ceea ce îşi doresc femeile, astfel încât să putem conecta produsul nostru cu acea dorinţă. Să nu ne amăgim. Sunt momente în care o femeie vrea să cedeze controlul unui bărbat. Chase a arătat spre marele „O“ din orgasm. — In dormitor. Multor femei le place un amant dominant. Femeile au bombănit şi au clătinat din cap, dar eu am fost cea care a vorbit: — Adevărat, dar tot vrem să deţinem puterea şi în cazul acesta. Femeia e cea care decide când e timpul să faci sex într-o relaţie. Influenţa noastră e cea care decide dacă actul sexual are loc sau nu. Chiar şi într-o relaţie dominare-supunere, chiar dacă femeia este cea care se supune partenerului de sex masculin, tot ea deţine puterea, 74 Şeful V î Keeland 75 chiar şi în acest caz. Ea are un cuvânt de siguranţă şi asta îi conferă întregul control. Ea deţine puterea şi influenţa, chiar şi din poziţia de supunere din punct de vedere fizic. îmi răsuceam fără să-mi dau seama una dintre brăţări, un tic nervos pe care îl am, iar când mi-am ridicat privirea, am văzut că Chase se holba la încheieturile mele. Şi-a dres glasul şi a pus brusc capacul markerului. — Aţi făcut treabă bună. Cred că lista noastră e completă. Trebuie să fug la o întâlnire. Aştept cu nerăbdare să văd care va fi dorinţa femeilor aleasă ca punct central al campaniei noastre de rebranding. *** Trecuse de ora opt, iar personalul de la curăţenie aspira, aşa că nu l-am auzit pe Chase apropiindu-se pe hol până când a ajuns în cadrul uşii. — Paisprezece ore pe zi. Până şi pe mine mă pui într-o lumină proastă. Se schimbase de costum, iar acum era în pantaloni scurţi de aler­ gare şi tricou. Doamne, ce coapse groase şi musculoase. îmi strânsesem părul într-un coc din care ieşeau câteva creioane. I-am observat expresia de pe chip în timp ce se uita la el curios. — Mi-am uitat elasticul de păr. Spre seară simt nevoia să-mi ridic părul. îmi urmărea linia gâtului cu privirea. Faptul că nu se putea abţine să se holbeze m-a făcut să simt fluturi în stomac. — Deci, la ce concluzie s-a ajuns azi? a întrebat. Strategia pentru campania de rebranding... Ce vrea o femeie? — Nu am ajuns încă acolo. Am rămas la trei variante şi vom schiţa idei pentru fiecare dintre ele, ca să vedem care ne conduce în direcţia cea bună. — Care sunt cele trei? — Putere, aventură şi orgasme. — Măcar ştim că astea trei împreună au făcut treabă bună în cărţile alea, Fifty Shades2. — E adevărat. Şi-a lăsat capul într-o parte. — Le-ai citit? — Da. - Ş i ? — Mi-au plăcut. Femeilor le plac fanteziile. Ochii lui rămăseseră aţintiţi asupra mea. — S-a terminat programul de lucru, aşa-i? M-am uitat la ceas. — Aş zice că da. — Te dai în vânt după genul ăsta de lucruri? Culoarea din obraji a răspuns în locul meu. Am evitat să-i întâl­ nesc privirea în timp ce mă uitam în pământ în jos şi-mi răsuceam brăţara pe încheietură. — Nu prea cred. Insă n-am încercat niciodată. Ridicând cu greu privirea spre el, l-am întrebat: — Dar tu? — Nu e ceva la care să mă fi gândit. Dar pot înţelege plăcerea de a lega o femeie, de a o avea vulnerabilă în faţa mea... într-un fel, cuprinde un element de putere în cazul ambelor persoane. Privirea i-a coborât pe gâtul meu când am înghiţit. — Poate faptul de a vedea urma roz de la palma mea pe pielea ei albă... pe fundul ei, pe interiorul coapselor... S-a oprit, uitându-se fix la încheieturile mele. — Legată, cu ochii acoperiţi, poate o jucărie sau două... — Parcă ai spus că nu te-ai gândit niciodată la aşa ceva. — Nu m-am gândit, a spus, aşteptând până când privirile ni s-au întâlnit. Până azi. N-am fost capabil să fac nimic azi toată ziua 2 76 Referire la seria de cărţi „F ifty Shades“ (C incizeci de um bre) (N.r.) Şeful Vi Keeland 77 gi\ndindu-mă la încheieturile tale mici şi la cât de nerăbdător sunt să le văd într-o bună zi legate de tăblia patului meu. Chiar în clipa aceea mi-a bâzâit telefonul. Am văzut numele celui care mă suna şi îmi mutam privirea când la Chase, când la iPhone. Nu avea de gând să-mi ofere intimitate. — Scuză-mă o secundă, am spus în timp ce-mi treceam degetul pe ecran ca să răspund. Alo?... Da, sunt aproape gata. Ce-ar fi să ne vedem acolo?... Bine. Ne vedem într-o jumătate de oră. — Întâlnire? — Mă văd cu Bryant să bem ceva. Şi-a încleştat maxilarele. Apoi a încuviinţat. — Noapte bună, Bombonică! Capitolul 8 Reese Mă gândeam la sex. Doar că nu cu Bryant. Am băut două pahare. I-am povestit totul despre noul meu job şi chiar m-a ascultat. Aşezaţi la bar, el mi-a pus mâna pe genunchi. — Mă gândeam... Ce-ar fi să mergem la Jersey Shore în weekend? Un weekend pe plajă, cina într-un loc mic unde se vând bere rece şi scoici la găleată? Amicul meu are o casă în Long Beach Island pe care nu o foloseşte în weekendul acesta. îmi plăcea plaja, iar locul cu scoici şi bere era pe gustul meu. Totuşi... dintr-un anumit motiv ezitam să accept numaidecât. Aveam nevoie de timp să mă gândesc. — Pot să-ţi dau un răspuns peste o zi sau două? Tocmai am început un proiect mare la care lucrez şi s-ar putea să fie nevoie să muncesc şi în weekend. Nu ştiu sigur încă. Ca de obicei, Bryant a fost înţelegător. — Da. Sigur că da. Am încheiat seara devreme pentru că amândoi trebuia să ne trezim în zori. Când am intrat în casă, Tallulah, pisica cea urâtă, m-a speriat de moarte. Sunetul provocat de colecţia mea de încuietori descuiate devenise pentru ea un apel pavlovian la acţiune. Sufrageria era cufundată în întuneric, cu excepţia a două globuri mici, verzi şi strălucitoare care se holbau fix la mine. Când am aprins lumina, stătea cocoţată pe spatele canapelei şi mă aştepta. — Doamne, eşti urâtă ca dracu’! — Miau. — Ştiu, ştiu, nu te poţi abţine. Am scărpinat-o cu unghiile pe spate. Era o senzaţie tare ciudată, pentru că nu avea niciun pic de blană. — Ce-ar fi să-ţi iau un pulover din acelea pentru pisici? Unul elegant şi negru? Sau poate unul din blană artificială? Ţi-ar plăcea, fată urâtă? Ţi-ar trebui nişte blană pe corpul ăsta de curcă jumulită. — Miau. Am luat-o în braţe pentru ritualul zilnic — deschiderea tuturor dulapurilor şi uşilor, verificarea în spatele draperiilor şi sub pat. După ce am constatat că totul e în regulă, am făcut un duş rapid, mi-am dat cu o cremă şi m-am urcat în pat. Tallulah a sărit şi ea în pat şi s-a instalat pe perna de lângă mine. După paisprezece ore la noul job, urmate de două Martini, ar fi trebuit să mă simt obosită. Dar nu era aşa. Eram ... excitată. Aş fi putut să remediez foarte uşor problema. Eram sigură că tot ce trebuia să fac era să-l invit pe Bryant la mine şi el s-ar fi ocupat cu atenţie de nevoile mele. Totuşi, am ales să fiu singură. Tallulah torcea lângă mine, apoi m-a lovit cu lăbuţa pe faţă. Am ignorat-o, dar a facut-o din nou. A doua oară m-a lovit peste nas. Am cedat şi m-am întins ca să-i scarpin din nou pielea roz de pe burtă. S-a întors pe spate ca să-mi ofere acces total. Cu lăbuţele retrase şi îndoite, picioarele-i semănau cu nişte aripi. Chiar că arăta ca un curcan gata de băgat în cuptor. Am întins mâna spre noptieră, am luat telefonul şi i-am făcut câteva poze pe care intenţionam să i 80 Şeful Vi Keeland 8l Ic trimit mamei de dimineaţă, însă mi-am amintit mesajul trimis de Chase cu o seară înainte, în care o menţiona pe Tallulah. I-am scris un mesaj şi am ataşat o fotografie cu Tallulah aşezată pe spate. Reese: Sunt aproape sigură că are geamănă o curcă jumulită, pe undeva prin congelatorul vreunui magazin. A trecut mai puţin de un minut şi telefonul a bâzâit, semn că primisem un mesaj. Chase: Mi-am sucit telefonul de câteva ori până am realizat la ce mă u it Chiar c ă e o pisicuţă urâtă. Reese: LOL. Care mi-a ocupat jumătate de p a t în plus, are foarte multă personalitate şi mă tot loveşte peste faţă cu lăbuţa dacă mă opresc din scărpinat Chase: Doar voi două împărţiţi patul ăla mare în seara asta? Ştia că mă văzusem cu Bryant după ce am plecat de la birou. Reese: M da. Doar eu şi pisicuţa mea urâtă. Chase: E bine de ştiut Reese: Ei bine, vise plăcute. C h a se : Poţi conta pe asta acum. Noapte bună, Bombonică. *** A doua zi dimineaţă m-am întâlnit cu cea mai bună prietenă a mea, Jules, la cafea, înainte să ajung la serviciu. Trecuse cea mai lungă perioadă în care nu ne văzuserăm de când începuserăm amân­ două să lucrăm la Fresh Look, în aceeaşi zi, cu şapte ani în urmă. — E naşpa acolo fară tine, a spus bosumflată în timp ce ne luam cafelele şi ne aşezam lângă fereastră. — Evident. Nu mai ai cu cine să bârfeşti. — Zilele trecute am luat prânzul cu Ena, de la relaţii cu presa, şi i-am povestit despre un vibrator nou pe care l-am cumpărat. Sunt aproape sigură că am speriat-o pe vecie. —■Unii oameni nu se simt confortabil să împărtăşească astfel de informaţii. A ridicat din umeri Jules era cea mai deschisă şi relaxantă persoană pe care o cunos­ cusem vreodată. Părinţii ei erau hippie în adevăratul sens al cuvân­ tului, iar ea crescuse în atmosfera împărtăşeşte dragostea. Odată, îmi povestise că părinţii ei aveau dormitoare separate pentru ocaziile în care unul dintre ei avea companie. Să povesteşti despre achiziţionarea unui nou vibrator pare ceva inofensiv când creşti cu părinţi care fac schimb de parteneri. — Mă rog... nu că ai avea nevoie, pentru că acum îl ai pe Bryant, dar Lovehoney tocmai a scos un nou triplu-whammy, Jessica Rabbit, care e mult mai bun decât ultimii doi tipi cu care am ieşit. Ăsta chiar îţi găseşte clitorisul. — Va trebui să mă conving. — Nu-mi spune că Bryant e praf? Am sorbit din cafea. — Nu am de unde să ştiu. Încă nu m-am culcat cu el. Dar, în general, e destul de atent Cred că ăsta e un semn bun. — Doar că nu simţi nimic pentru el. Sau mai e şi altceva la mijloc? Faptul că mintea mi-a zburat imediat la Chase era un semn destul de evident că, mai degrabă, era vorba despre altceva decât despre Bryant. De fapt, despre altcineva. — E grozav. Chiar este. — Dar... — Nu ştiu. Ceva mă împiedică să duc relaţia noastră la urmă­ torul nivel. — Ceva sau cineva? Jules mă cunoştea prea bine. — îl mai ţii minte pe tipul ăla despre care ţi-am spus că l-am cunoscut la restaurant când m-am întâlnit cu Martin? — Tipul sexy, care a inventat toate poveştile alea? — Ăla. într-un fel, am dat din nou de el. — într-un fel? 82 Şeful Vi Keeland 83 — Mă rog... am dat de el de câteva ori. — Unde? Am ezitat, apoi am răspuns cu o întrebare, testându-i reacţia. — La birou? Jules a pus cafeaua pe masa aflată între noi. — Lucrează la noul tău loc de muncă? Cred că faci mişto de mine. Ştii ce s-a întâmplat ultima dată când ai făcut sex cu un coleg. — Chase nu e chiar coleg. Exact când rosteam aceste cuvinte, şeful meu a intrat în cafenea. Ei bine, tehnic vorbind nu era şeful meu. Era şeful şefului meu. Nu ştiam sigur dacă asta îmbunătăţea sau înrăutăţea lucrurile. Le înrău­ tăţea, sunt sigură. Stăteam aşezate undeva în colţ, aşa că am sperat că poate Chase nu ne va observa. Nu că nu mi-ar fi făcut plăcere să-l privesc ori de câte ori mi se ivea ocazia, însă ştiam că Jules nu era o persoană discretă. Chase a intrat, s-a aşezat la coadă, apoi s-a întors cercetând încăperea. Pentru o clipă m-am întrebat dacă nu cumva mă căuta, însă nu am avut timp să mă gândesc prea mult pentru că brusc s-a îndreptat direct spre noi. Spre deosebire de prima zi în care am dat peste el tot aici, în dimineaţa asta era deja la costum. Şi, la dracu... arăta chiar şi mai atrăgător decât de obicei. Avea părul încă ud şi dezordonat şi părea că puţin îi păsa, ceea ce îl deosebea de ceilalţi bărbaţi îmbrăcaţi la costum, cu frezele pieptănate pe spate. Purta o cămaşă albastră în stil franţuzesc şi o cravată de aceeaşi culoare, cu o nuanţă mai închisă. Aceasta îi atârna desfăcută în jurul gâtului de parcă o aruncase pe el şi ieşise în grabă pe uşă. Cămaşa era croită la comandă, nu aveam nicio îndoială în privinţa asta, după felul în care i se întindea pe pieptul larg, fixă, însă nu foarte strâmtă. Lăsa să i se ghicească formele sculptate care ştiam că se aflau dincolo de ea, şi nu le dezvăluia în mod ostentativ. în timp ce eu îl priveam cu discreţie cum se apropie, în ochii lui Jules a apărut o licărire şi s-a holbat fară să se ascundă. — Neaţa! a zis el zâmbind spre mine şi salutând-o din cap pe Jules. Cum v-aţi descurcat azi-noapte, tu şi Pisicuţa cea Urâtă? Te-a lăsat să dormi? — Da. S-ar putea s-o păstrez ca parteneră de pat. — Păcat. Jules a ridicat din sprânceană. — Pisicuţa cea Urâtă? Şi cine-i chipeşul acesta care vorbeşte cu noi? După cum ziceam, Jules provenea dintr-o familiefoarte deschisă. Fără paravan. Imediat ce îi încolţea ceva în minte îi dădea drumul pe toboganul abrupt de la creier şi lăsa să-i năvălească afară printre buzele roz. Chase ne-a bucurat cu zâmbetul lui larg, cu gropiţe, şi a întins mâna spre Jules. — Chase Parker. Reese şi cu mine lucrăm împreună. Jules s-a întors spre mine făcând ochii mari. — Chase, adică Chase, cel despre care tocmai vorbeam? A fost rândul lui Chase să ridice din sprânceană. — De bine, sper. — Uită-te la tine! Cum ar putea fi ceva de rău? a spus ea. Chase a chicotit şi a clătinat din cap. — Doamnelor, mai doriţi încă o cafea? Am o întâlnire matinală la care trebuie să fug după ce-mi iau doza de cofeină. — Cred că suntem în regulă. Dar mulţumim. — Atunci ne vedem mai târziu la birou. — Punctul culminant al zilei mele, l-am tachinat. Nici nu dispăruse bine din raza auditivă că Jules s-a şi pornit. A ridicat mâna, cu palma îndreptată spre mine. — Nu-i nevoie să-mi explici de ce ţi-ai pierdut interesul pentru Bryant. Tipul ăsta e delicios. Ştii teoria mea, că bărbaţii chipeşi nu sunt la fel de buni la pat precum cei mai puţin arătoşi, pentru că nu au fost niciodată nevoiţi să depună prea mult efort? — Da. Aşa, şi ce-i cu asta? — Nu e nevoie decât de o privire şi pot să-ţi spun că el este excepţia care confirmă regula. 84 Şeful V i Keeland 85 — Ştii că e bun la pat doar uitându-te la el şi după o scurtă conversaţie? A devenit serioasă. — Fără nicio urmă de îndoială, da. Jules era sărită de pe fix, dar înclinam să fiu de acord cu ea. După cât îl cunoscusem, ştiam că Chase era în stare să perfecţioneze orice lucru asupra căruia se concentra. în plus, era prin natura sa agresiv, ceea ce eram sigură că se traducea în a fi dominant în pat. Am oftat. — Şi e şi foarte deştept. — Sărmanul. Superb, deştept şi bun la pat. Cu ce se ocupă? Lasă-mă să ghicesc... vânzări. Orice ar vinde, eu cumpăr. — Cred că ai putea spune că face câte puţin din toate. Jules a crezut că înţelesese. A dat din cap. —■Asistent administrativ? Nu-i nimic. Tu ai o slujbă bună. Poţi să-l întreţii. — De fapt, el e CEO. Chase Parker deţine Parker Industries. Şi nu la modul în care mizerabilul de Derek Eikman va deţine într-o zi Fresh Look. Chase a reuşit prin forţe proprii. El a inventat majo­ ritatea produselor pe care compania lui le vinde şi conduce chiar el compania. — O, Iisuse! Bine, bine. Stai să mă gândesc, a spus lovindu-se de câteva ori cu degetul arătător în bărbie. Deci, în mod clar, tu nu ar trebui să te culci cu el, pentru ca ştim foarte bine la ce a dus micul tău moment de nebunie temporară cu Derek. Dar nu există absolut niciun motiv pentru care eu nu aş putea să sar în pat cu bucăţica aia tunată, a zis Jules ridicând din sprâncene. — Bucăţică tunată? — Testez o nouă expresie. Cum merge? — Nu merge. — Ei bine, asta ar putea să funcţioneze pentru amândouă. De fapt, să funcţioneze pentru toţi patru. Gândeşte-te. Dacă mă culc cu el, o să ţi se pară prea ciudat să te culci şi tu cu el. Nu eşti genul de persoană care vrea să ajungă acolo unde prietenele tale şi-au înfipt deja steagurile. Deci, mental, pentru tine el va trece dincolo de limită. în cele din urmă îl vei privi ca pe o operă de artă pe care o admiri, şi nu ca pe o friptură pe care vrei s-o mănânci, şi asta îţi va elibera apetitul pentru alt fel de mâncare, adică Bryant. Asta vă va face pe tine şi pe Bryant fericiţi. Şi, desigur, Chase şi cu mine vom fi extrem de bucuroşi... pentru că amândoi vom avea parte de cel mai bun sex din viaţa noastră. A ridicat din umeri — Problemă rezolvată. Cu plăcere. Am râs. — Chiar mi-era dor să te am prin preajmă tot timpul. — Şi mie. E nasol fără tine. într-o zi trebuie să ne facem propria noastră firmă de publicitate. Vom angaja numai femei puternice în management şi bărbaţi sexy pe post de asistenţi. — Pare un plan bun. — Deci, ce ai de gând să faci cu Bryant şi cu Şefid? — Trebuie să dau o şansă relaţiei cu Bryant. Viaţa mea nu a fost chiar plină de burlaci cu care să mă potrivesc. în ultimii cinci ani am avut o singură relaţie care a durat mai mult de două luni. Şi ştii cum s-a terminat. Alee a fost un tip de treabă, dar era atât de captivat de fosta iubită, încât îmi spunea Allison de câte ori ne-o trăgeam... de obicei, în timpul marelui lui final. Am oftat. — Bryant pare un tip grozav, fară „bagaj“. Ar trebui să mă culc cu el, pur şi simplu s-o facem odată. — Sună exact aşa cum aş vrea să gândească persoana cu care m-aş vedea înainte să facem sex pentru prima dată. Hai s-o facem odată. Capitolul g Chase - în urmă cu şapte ani Eddie lipsea de trei zile din locul lui obişnuit. După prânz, Peyton mă rugase să mă plimb cu ea prin cartier ca să vedem dacă nu cumva apăruse. Aveam o presimţire sumbră după ce văzusem tăietura de pe capul lui, cu o săptămână în urmă. Probabil că şi Peyton simţea la fel. Am cotit un colţ de stradă şi mi s-a luat o piatră de pe inimă când l-am zărit. însă nu era singur. Era hărţuit de doi poliţişti. Cel înalt, ofiţerul Canatalli, după ecusonul de pe pieptul mare, tocmai îl lovise pe Eddie peste picioare. — Bună ziua, domnilor poliţişti! am strigat. Cum merge? Agentul de poliţie, care nu era cu mult mai în vârstă decât mine, i-a aruncat lui Peyton o privire vicleană, apoi şi-a îndreptat umerii proţăpindu-se mai bine. — E vreo problemă? — Nicio problemă. Doar că îl ştiu pe ofiţerul Connolly de aici din cartier. Eu lucrez după colţ. Am arătat cu capul spre Eddie. — El e Eddie. ViKeeland 89 Peyton a completat: — Eddie e un prieten de-ai mei. Sunt voluntară la „Little East Open Kitchen“. E o bancă locală dc alimente pe... — Ştiu unde e. Micuţele ca tine n-ar trebui să stea în preajma unor astfel de oameni. Sunt periculoşi. Ai putea fi rănită. Am închis ochii ştiind prea bine cum va reacţiona Peyton: — Ei sunt periculoşi? Nu credeţi că generalizaţi? E ca şi cum ai spune că toţi italienii sunt o gloată de mafioţi, ofiţer Canatalli. Am încercat să temperez conversaţia, care lua o altă direcţie. — Eddie a fost hărţuit în ultima vreme de nişte tineri. Aşa s-a ales cu tăietura de la cap. Peyton a fost la secţie să raporteze, dar nu s-a făcut nimic în această privinţă. — Un motiv în plus pentru care nu ar trebui să stea pe aici pe stradă. Tocmai îi spuneam că e timpul să o ia din loc. Comandantul vrea ca străzile să fie curate. Poliţistul l-a lovit din nou pe Eddie în picior, iar acesta şi l-a retras ghemuindu-se ca să-şi protejeze capul. — Lui Eddie nu-i place să fie atins. Preferă ca oamenii să stea la câţiva metri de el. — Şi eu la fel. De-asta nu stau pe jos pe trotuar de unde pot fi luat pe sus dacă refuz să mă ridic. Boboc ticălos! — Haide, Eddie! Vino cu mine! i-a spus Peyton întinzând mâna spre el. Eddie s-a uitat când la mine, când la poliţişti, şi din nou la mine, după care a apucat-o de mână şi s-a ridicat. Şi-a aruncat pe umăr o pungă mare, neagră. Din cauza greutăţii, aceasta s-a deformat şi, după numai doi paşi, o gaură mică de pe fundul ei s-a lărgit şi tot ce era în ea s-a împrăştiat pe trotuar. Poliţiştii nerăbdători au început să comenteze. Niciun pic de compasiune. Peyton, care căra pe umăr chitara, a îngenuncheat, a aşezat cutia pe trotuar şi a scos din ea instrumentul. — Uite, Eddie! Foloseşte asta. Oricum, cutia o face mai grea. Şi-a trecut cureaua chitarei peste umăr şi până la urmă Eddie a îngenuncheat şi şi-a îndesat totul în cutie. Pe drumul înapoi spre birou i-am şoptit lui Peyton: — Ce vom face cu el? A ridicat din umeri şi s-a uitat la mine cu acel zâmbet dulce căruia niciodată nu-i puteam rezista. — Nu ştiu, dar e destul spaţiu la tine în biroul cel nou. Capitolul Reese Fusesem ocupată cu munca toată ziua, dar asta nu mă împiedicase să mă gândesc din când în când la şeful meu. într-o anumită măsură, mă ajutase să-mi împart ziua în segmente. Lucrul la un slogan pentru Ceară Divină. Visat cu ochii deschişi la şef. Căutat cuvinte-cheie SEO. Visat cu ochii deschişi la şef Prânz. Visat cu ochii deschişi la şef După ce pierdusem atâta timp, nu era de mirare că se făcuse ora opt şi încă mai lucram. Când am auzit paşi care se apropiau de uşa mea, pulsul mi s-a accelerat, crezând că era Chase. Mi-am mascat dezamăgirea printr-o reacţie din cale-afară de entuziastă. — Bună, Josh! — Iar faci ore suplimentare? — încerc să mă pun la curent cu multe lucruri, pentru că vreau să mă integrez. Echipa ta e incredibilă. Cunoaşte foarte bine produsele. — E destul de bună. Uneori însă o perspectivă proaspătă e mai importantă decât experienţa. Chase mi-a spus că două dintre cele trei concepte la care lucrăm au venit de la tine. 92 ţ€ful Vi Keeland 93 — A fost un efort al întregii echipe. A zâmbit. — Eu plec. Să nu stai prea târziu. — N-o să stau. în clipa în care dădea să plece, mi-am adus aminte de ceva ce tot uitasem să-l întreb. — Hei, Josh! Crezi că o să lucrăm în weekend? Un... prieten m-a invitat să ieşim din oraş la sfârşitul săptămânii, dar nu ştiam dacă trebuie să venim sau nu. Lindsey a pomenit că uneori echipa lucrează în weekend când avem un proiect mare. — Nu cred. Dar îl întreb mâine pe Chase, să văd dacă are planuri. Ii place să ne scoată din birou când avem şedinţe de brainstorming în weekend. — Bine. Mersi. O seară bună. Câteva minute mai târziu, când îmi închideam laptopul şi îmi strângeam lucrurile de pe birou, a intrat Chase. Era îmbrăcat în haine sport — pantaloni scurţi largi şi un tricou decolorat cu Mets. Doamne, ce sexy arată! începusem să realizez că arăta bine în orice se îmbrăca. — Porţi tricoul ăla în preajma Samanthei? — Port tricoul ăsta din cauza lui Sam. O scoate din sărite. — Voi doi aveţi un mod interesant de a vă purta unul cu celă­ lalt, asta-i sigur. — Cum a fost la cafea cu prietena ta? Aţi mai vorbit despre mine după ce am plecat? — I-am povestit cum ne-am întâlnit, atâta tot. Să nu ţi se urce cumva la cap. Sigur că toată discuţia noastră i-ar fi hrănit egoul, dar el nu trebuia să afle asta. — Ce dezamăgire! Speram să-i fi spus cât de sexy e şeful tău. — Josh e chipeş, dar nu prea mă dau în vânt după Adrien Brody. — Deşteapto! — Te duci la sală? — Da. N-am apucat să alerg dimineaţă din cauza întâlnirii mati­ nale. Pleci? — Da. Mă duc acasă la Pisicuţa cea Urâtă. Cred că se enervează când o las singură prea multe ore. Mă aşteaptă lângă uşă şi mă sperie rău când se încruntă spre mine cu ochii ăia verzi strălucitori. A bătut darabana în tocul uşii ca şi cum s-ar fi gândit la ceva. — Fără Brian în seara asta? — Bryant. Şi da, fară el în seara asta. Doar eu şi Pisicuţa cea Urâtă. Pentru că a fost pronunţat numele lui Bryant mi-am reamintit din nou de weekend. — Apropo, plănuieşti să lucrăm în weekend? — Să lucrăm în weekend? — Mă refer la departamentul de marketing. Lindsey a zis că uneori, în timpul unui proiect mare, toată lumea participă la şedinţe de brainstorming. — N-am discutat încă despre asta. — Bine. — Ai planuri de weekend sau ceva de genul ăsta? — Nu chiar. Mă rog... într-un fel. O ... cunoştinţă m-a întrebat dacă sunt liberă. M-a privit fix câteva secunde, apoi s-a încruntat. — Ceva interesant? — Long Beach Island. Eram destul de sigură că-şi dorea să ştie dacă planurile mele îl includeau pe Bryant, dar am continuat intenţionat să fiu vagă. Şi tot intenţionat, el a continuat să mă împungă. Aproape ca un fel de joc. — Ai o casă acolo? — Nu. E un fel de cunoştinţa-unei-cunoştinţe. M-a privit din nou chiorâş, dar tot n-am cedat. — Un weekend cu fetele? Am negat. 94 $€ful Vi Keeland 95 A dat din cap. — Ne vedem dimineaţă. Să nu stai târziu. — Bine. Seară bună! A dat să plece, dar s-a întors brusc. — Ştii... dacă stau bine să mă gândesc, cred că va trebui să lucrăm în weekend. Am zâmbit larg, deşi nu ştiam exact de ce dracului zâmbeam dacă el tocmai îmi stricase weekendul meu la plajă. Poate pentru că, de fapt, nu voiam să merg cu Bryant. Sau poate pentru că perspectiva de a lucra tot weekendul cu Chase era mult mai incitantă decât un weekend romantic pe plajă cu tipul cu care mă vedeam. Oricum, abia aşteptam să lucrez... un pic prea mult. *** După ce am plecat de la birou m-am oprit la restaurantul aflat puţin mai jos pe stradă şi mi-am luat un sendviş cu chiftea şi parmezan, conştientă că ajunsă acasă nu o să am chef să gătesc. Dacă mai continuam cu programul prelungit la birou, mesele târzii şi chiulitul de la sală, cu siguranţă aveam să iau în greutate dacă nu faceam ceva în privinţa asta. Poate ar trebui să mă înscriu la o nouă sală? Iron Horse era drăguţă. Iar lui Bryant probabil că i-ar plăcea dacă aş deveni membru acolo. Dar pe cine păcăleam? Pe mine. Suficient că îmi petrecusem jumătate de zi sperând să zăresc o anumită persoană de la birou. Cu siguranţă nu mai aveam nevoie de alte clipe în care atenţia să-mi fie distrasă de acel bărbat. în timp ce traversam strada spre metrou, mi-a bâzâit telefonul. Pe ecran a apărut numele lui Bryant. într-un minut urma să pierd semnalul, aşa că i-am respins apelul, gândindu-mă că îl voi suna când ajungeam acasă. Afară, în faţa staţiei era un bărbat cu părul lung şi cărunt care stătea pe caldarâm. O barbă lungă îi completa înfăţişarea. Avea tenul închis la culoare, cu aspect de piele tăbăcită, probabil de la orele îndelungate petrecute în soare. însă ochii lui, de un albastrudeschis, au fost cei care mi-au atras atenţia când a ridicat privirea. Nu-mi dau seama de ce, deşi era evident o persoană fară adăpost, nu arăta precum cineva care se presupune că este om al străzii. Părea mai degrabă blând şi trist decât beat sau înspăimântător, aşa cum erau mulţi alţi oameni pe lângă care am învăţat să grăbesc pasul în timpul copilăriei petrecute în New York. Avea lângă el o cutie de chitară, cu capacul deschis, dar care era plină cu un maldăr de haine îngrijite, frumos organizate. I-am zâmbit şi am mers mai departe. Mi-a răspuns zâmbind, dar şi-a ferit repede privirea, de parcă nu ar fi trebuit să se uite la mine. La jumătatea scării mi-am amintit de sendvişul uriaş cu chiftea. Am urcat înapoi treptele, l-am rupt în două şi i-am dat jumătate bărbatului cu ochi albaştri şi trişti. Mi-a zâmbii recunoscător, dând din cap. M-a făcut să mă simt bine, iar fundul meu cu siguranţă nu avea nevoie de un sendviş întreg. Capitolul Reese Uitasem cât de mult îmi plăcea happy hour3. Jules şi cu mine obişnuiam să mergem în fiecare joi seară, când am început lucrul la Fresh Look, dar odată cu trecerea timpului, una dintre noi întot­ deauna rămânea să lucreze până târziu. Ne ceream scuze şi promi­ team că săptămâna următoare nu mai ratam ocazia, dar apoi inter­ venea un termen-limită şi una dintre noi nu putea să participe. Până la urmă, am încetat să ne mai facem planuri. Dar angajaţii de la Parker Industries şi-au făcut timp pentru happy hour, iar eu am reuşit să plec de la birou la o oră rezonabilă. Lindsey era un alt brand manager din departamentul de marketing şi m-am înţeles bine cu ea încă din prima zi. Stăteam la bar, beam Godiva Chocolate Martini şi mă delectam cu nişte gustări în timp ce ea mă punea la curent cu toate bârfele de la birou. — Iar Karen de la salarizare e logodită cu un tip care făcuse filme porno. 3 Interval orar în care barurile sau alte localuri comercializează băuturi la preţuri reduse. (N.t) 9« Jefui V î Keeland 99 — Filme porno? — Chestii uşoare. Dar, dacă vrei să-i vezi scula, caută pe Google John Summers. — Ar fi cam ciudat să-l caut pe Google pe logodnicul unei colege ca să-i văd scula. Lindsey a strâmbat din nas. — Nu e circumcis. E chiar urâtă. Dar e imensă. Şi-a ridicat palmele şi le-a ţinut la aproape treizeci de centimetri distanţă. — Ca o bâtă de baseball. Acum, de câte ori mă uit la Karen, mă tot întreb cum încape acolo. Adică, ea e aşa de micuţă. — Trebuie s-o cunoşti pe prietena mea, Jules. E straniu cât de mult îmi aminteşti de ea. Lindsey a dat pe gât restul de martini şi a ridicat paharul gol spre barmaniţă. — Zi-mi despre tine. Iubit, soţ, soră-soţie? Care-i viaţa ta? Ar fi trebuit să-mi fie mai uşor să răspund. — Am ieşit de patru ori cu un tip care e chiar foarte drăguţ. Vorbim aproape în fiecare zi. — Foarte drăguţ? Excludeţi întâlnirile cu alte persoane? Ha? Excludem? — Nu prea am discutat despre asta. Dar eu nu m-am mai văzut cu altcineva. Barmaniţa a venit în dreptul nostru cu un shaker şi ne-a umplut ambele pahare. Lindsey m-a privit pe deasupra paharului ei în timp ce sorbea. — Nu prea te dai în vânt după el. — Ce te face să spui asta? — Nu te-ai înviorat când ai vorbit despre el, l-ai descris drept „drăguţ“, nu eşti sigură dacă excludeţi alte persoane şi se pare că abia acum treizeci de secunde te-ai gândit pentru prima dată la asta. Asta înseamnă că nu îţi pasă dacă e aşa sau nu, a zis ridicând din umeri cu subînţeles. Nu te dai în vânt după el. Am răsuflat prelung. — Cred că ai dreptate. E un tip grozav... chiar e. Doar că lipseşte ceva. — Nu poţi forţa lucrurile. Avea dreptate. Deşi perspectiva de a rupe legătura cu un tip ca Bryant — unul peste care nu dădeai prea des în New York — era destul de deprimantă. Aveam nevoie să-mi ocup mintea cu altceva. — Mai spune-mi şi alte bârfe. Care-i treaba cu Samantha? — E cam aşa cum o vezi. E în companie de vreo patru ani, mi se pare. Căsătorită, fără copii din câte ştiu. Ea şi Chase se cunosc de multă vreme. Am auzit că ar fi fost cea mai bună prietenă a iubitei lui care a murit. — Iubita lui a murit? — Mda. Cu câţiva ani în urmă. Cred că nu avea decât vreo 21 de ani, a spus Lindsey clătinând din cap. Tragic. — Cum a murit? Era bolnavă sau ce? — Un gen de accident, parcă. S-a întâmplat înainte să încep eu lucrul aici. Dar am auzit că Chase a fost afectat multă vreme. De-asta, iniţial, şi-a vândut produsele sub licenţă în Ioc să le distribuie chiar cl. Multe dintre licenţe expiră şi de-asta ne ocupăm pentru prima dată de marketing, la unele dintre ele. — Uau. — Mda. Acum însă se pare că e bine. Oricum, în general, e într-o stare bună, a spus Lindsey rânjind. Dar şi eu aş fi la fel dacă m-aş trezi în fiecare dimineaţă şi m-aş uita la chipul ăla. Tipul e obscen de atrăgător... dacă eşti genul care se dă în vânt după aşa ceva. Am râs. — Nu e genul tău? — Se pare că mie îmi plac bărbaţii care chelesc, au burtă de la multă bere şi sunt şomeri. Sunt cu Al de când aveam 16 ani. — A luat ceva în greutate de atunci, nu-i aşa? A pufnit. 10 0 Şeful Vi Keeland 101 — Adevărul e că nu. Cam mereu a fost aşa. Dar, din nu ştiu ce motiv, mă crede în stare să merg pe apă. Mă tratează ca pe o prinţesă. — Bravo ţie! Câţiva colegi de la departamentul de vânzări au intrat în bar şi ni s-au alăturat, întrerupând sesiunea mea de bârfe cu Lindsey. Apoi ne am amestecat şi am avut ocazia să-i cunosc şi pe ceilalţi. Dar mă tot gândeam la ceea ce aflasem despre Chase. Pierduse pe cineva. Aşa ceva trebuie să aibă un impact puternic asupra ta, indiferent cât de deştept şi de echilibrat eşti. Chiar dacă nu te distrugea, lăsa crăpături şi fisuri care riscau să nu fie niciodată reparate. Deşi până la ora nouă barul se aglomerase, colegii de la birou se cam răriseră. Lindsey a plecat acasă şi nu mai rămăsese decât o singură persoană de la marketing. Era timpul să mă retrag şi eu. Am încercat să atrag atenţia barmaniţei, dar era foarte ocupată în celălalt capăt al barului. Un bărbat care evident băuse prea mult s-a strecurat pe lângă mine şi a încercat să închege o conversaţie, stând aproape lipit de mine. — E culoarea ta naturală? m-a întrebat. — Nu ştii că nu trebuie să întrebi niciodată o femeie ce vârstă şi ce greutate are, şi dacă îşi vopseşte părul? — Nu ştiam asta, a spus, clâtinându-se înainte şi înapoi Deci, dacă întreb care e numărul de telefon e în regulă? Am încercat să fiu politicoasă. — Aşa cred, dacă nu e măritată şi dacă pare interesată. Simţeam nevoia să scap de acolo şi tot încercam să-i atrag atenţia barmaniţei ca să-mi facă nota. A ridicat mâna, semn că mă văzuse, însă era încă ocupată cu băuturile în celălalt capăt al barului Chiar mai aveau nevoie de un barman într-o asemenea înghesuială. Pentru că eram blocată acolo, tipul beat a presupus că eram interesată. — Cum te cheamă, roşcato? A întins mâna atingându-mă pe păr. — Te rog să nu mă atingi. A ridicat mâinile într-un gest de batjocură, mimând că se predă. — îţi plac femeile sau ce? Hai că era amuzant. Pentru prima oară de când se apropiase i-am acordat în sfârşit întreaga atenţie întorcându-mă cu faţa spre el înainte să-i răspund. — Presupui că îmi plac femeile doar pentru că nu vreau să mă atingi? M-a ignorat. — Lasă-mă să-ţi iau ceva de băut, frumuşico! — Nu, mersi. S-a aplecat şi mai mult spre mine, clătinându-se în timp ce vorbea. — Eşti focoasă. îmi place asta. Culoarea roşcată trebuie că este naturală. In spatele meu s-a auzit o voce care m-a luat prin surprindere. — Du-te în altă parte. Tonul lui Chase era jos, dar dur. A făcut un pas înainte şi s-a interpus pe jumătate între noi, cu faţa spre beţiv. — Eu am văzut-o primul, s-a plâns bărbatul. — Nu cred, amice. Eu am sărutat-o în gimnaziu. Plimbă ursul! Beţivul a bombănit ceva, dar s-a îndepărtat clătinându-se. Chase s-a întors cu faţa spre mine. Uau. O privelişte mult mai bună. — Mulţumesc. Politeţea nu funcţiona. Evident, imediat ce beţivul nu mai era o problemă, şi-a făcut apariţia şi barmaniţa. — Cu ce te servesc, Chase? Sau poate nu. — Vreau o Sam Adams. Barmaniţa s-a întors spre mine. — Vrei să-ţi fac nota, da? 102 Şeful Vi Ketland 103 — Pleci? Abia am ajuns. Trebuie să bei ceva cu mine. Aş fi vrut. Chiar aş fi vrut. însă ştiam că probabil era mai bine dacă plecam. Chase a citit ezitarea pe chipul meu. — Fă-i nota. Adu încă una din ce bea ea şi trece-o pe nota mea. Ne mutăm la o masă unde e mai linişte. Barmaniţa a făcut întocmai cum i-a spus, iar eu am dat din cap zâmbind. — Nu te refuză nimeni, nu-i aşa? am zis. — Nu dacă am un cuvânt de spus. Un minut mai târziu, Chase ţinea băuturile noastre într-o mână, iar cu cealaltă mă ghida către o masă din spate unde era mai linişte. După ce ne-am aşezat, a băut din bere cu ochii la mine. — Apropo, mersi pentru invitaţia din seara asta. M-am oprit în timp ce duceam băutura la buze. — Nici măcar nu ştiam că se iese joia seara. Eu sunt nouă în firmă. Ai fi putut să-mi spui despre asta. — Am încercat. Am trecut pe la biroul tău, dar plecaseşi. De fapt mă gândisem să trec pe la Chase ca să-l anunţ că mergem cu toţii să bem ceva. Dar în mintea mea, suna ca şi cum i-aş fi propus mai mult decât să meargă cu noi la happy hour. — Ei bine... suntem amândoi aici şi acum, am spus. Ai lucrat destul de târziu în seara asta. — De fapt am avut planuri la cină. Răspunsul lui m-a neliniştit... şi poate m-a făcut puţin geloasă. -A h . I-am simţit privirea lungă, dar i-am evitat-o în timp ce ames­ tecam în băutură. Când în sfârşit mi-am ridicat ochii, mă privea întrebător. —■Cu sora mea, nu a fost o întâlnire. E o chestie pe care o facem în fiecare săptămână. — Nu am întrebat. — Nu. Nu ai întrebat. Dar ai fost dezamăgită când am zis că am avut planuri la cină. — N u am fost. — Mic aşa mi s-a părut. — Cred că orgoliul îţi întunecă uneori judecata. — Aşa să fie? -D a . — Deci nu aş stârni niciun sentiment în tine dacă ţi-aş spune că am întârziat pentru că am fost ocupat să mi-o trag cu cineva? Mi-am încleştat maxilarele, dar m-am străduit să-mi menţin o mască pe chip şi am ridicat din umeri. — Deloc. De ce m-ar deranja? Eşti şeful meu, nu iubitul meu. Surprinzător, Chase a lăsat-o baltă şi a schimbat subiectul. — Şi cum îţi place până acum la Parker Industries? — Chiar îmi place. îmi aminteşte mult de începuturile de la Fresh Look. Toată lumea e deschisă la minte şi în permanenţă în legătură cu cei care folosesc de fapt produsele. Deşi Fresh Look e o companie mai mică decât Parker de-a lungul anilor au venit tot felul de investitori, care au început sâ controleze din ce în ce mai mult modul de promovare a produselor. în cele din urmă, conducerea a început să piardă din vedere pentru cine le promovam... pentru consiliul director sau pentru femeile care ne utilizau cosmeticele. Chase a dat din cap înţelegător. — Este evident că faci un compromis când apelezi la surse externe de bani. Controlul e ceva la care nu aş mai vrea niciodată să renunţ. M-ar scoate din minţi dacă ar trebui să dau socoteală unor oameni îmbrăcaţi la patru ace care n-au nici cea mai vagă idee ce e important pentru femeile care îmi cumpără produsele. De-asta ai plecat? Pentru că n-ai mai putut face promovarea aşa cum credeai că era corect? — Mi-aş dori să-ţi spun că aşa a fost. Dar, sincer, nu mi-am dat seama câte limite mi s-au impus până săptămâna asta când am lucrat cu Josh şi echipa lui. Chase m-a privit lung câteva secunde. — Uneori nu ştii ce-ţi lipseşte până când găseşti. 104 Şeful V î Keeland 105 Ştiam, după felul în care corpul meu reacţiona când îi vedeam mărul lui Adam ridicându-se şi coborând, că intram în bucluc dacă iui schimbam subiectul. Mi-am dres glasul şi am clipit încercând să-mi mut privirea de la gâtul lui. — Şi... cum a fost cina cu sora ta? — Ea e... foarte însărcinată. Nu a vorbit decât despre hemoroizi şi sâni care curg. Mi-am pierdut pofta de mâncare. Am râs. — E la primul copil? — Sunt aproape sigur că pentru ea eprimul nou-născut din lume. Am văzut durerea din ochii soţului ei în această seară. — Sunt sigură că nu e chiar aşa de rea. — In timpul cinei a ţipat la el că respiră prea zgomotos. Că respiră. în plus, deşi eram la un restaurant japonez, nu i-a dat voie să comande sushi, pentru că ea nu poate să mănânce. — Nu-mi dau seama dacă inventezi sau nu, având în vedere predilecţia ta către poveştile închipuite. — Din păcate pentru cumnatul meu, astea sunt adevărate. — Sora ta locuieşte aici în oraş? — în Upper East Side. S-a mutat din centru, unde era mai aproape de locul de muncă al soţului ei, ca să fie lângă jobul ei, la Guggenheim. Acum ajunge pe jos la muzeu în trei minute, iar soţul ei face naveta pierzând de trei ori mai mult timp decât înainte. Aşa că, evident, ea şi-a dat demisia imediat ce a aflat că e gravidă. — Eşti dur cu ea. — Dar şi ea îmi face treaba mai uşoară. A băut şi restul de bere. — Mă duc să mai iau una. Mai vrei un pahar? — Probabil că n-ar trebui. A rânjit. — încă un pahar e pe drum. Cât timp s-a dus să ia băuturile, am stat şi m-am gândit cine era, de fapt, Chase Parker. Nu mai întâlnisem niciodată un bărbat care să-i semene. Era un om pe care nu-1 puteam descrie... părea să nu se încadreze în niciun tipar. Un om de afaceri care conduce o companie cu un succes imens... care arată mai degrabă ca un star rock, cu părul ciufulit şi început de barbă. Costumele la comandă, conservatoare, îi îmbrăcau corpul sculptat, iar într-un sfârc avea un cercel. Se vedea cu blonde cu forme generoase, se aşeza lângă nişte străini la cină, şi se întâlnea săptămânal cu sora lui. Chiar dacă făceam abstracţie de ceea ce aflasem în această seară de la Lindsey, era un om complex. A revenit cu băuturile câteva minute mai târziu. — Ţi-a fost dor de mine? Da. — Ai fost plecat? — Şi unde-i Becker în seara asta? — Bryant. Şi nu ştiu sigur. Nu aveam niciun plan. Cred că e acasă. —- Povesteşte-mi despre el. — De ce? — Nu ştiu. Cred că sunt curios. Mă întreb ce fel de bărbat îţi trezeşte interesul. Tu. — Ce vrei să ştii? — Cu ce se ocupă? — Servicii financiare. Administrează fonduri mutuale şi chestii de genul ăsta. — Care e filmul lui preferat? — Habar n-am. Nu ne vedem de multă vreme. — Sforăie? A încercat să-şi ascundă rânjetul şmecheresc. — Bridget sforăie? am contraatacat. — N-am de unde să ştiu. Nu a fost în patul meu. Dar n-aş şti nici dacă tu sforăi, chiar dacă ai fi în patul meu. — De ce? Dormi buştean sau ce? — Nu ai dormi. 106 Şeful Vi Keeland 107 Am râs. — Am căzut în capcană, aşa-i? — Ar trebui să scapi de Baxter şi să vii direct în dormitorul meu. De ce râdeam când el tocmai îmi spusese să-i dau papucii tipului cu care mă vedeam şi să sar în patul lui? Omul ăsta mă făcea să-mi pierd simţul raţiunii. — Şi... ai şi alţi fraţi sau surori în afară de sora ta gravidă? am întrebat. — Dacă încerci să mă răcoreşti, ăsta e un mod bun. O aduci în discuţie pe Anna. Am luat o înghiţitură din băutură. — E bine de ştiut. — Suntem doar eu şi graviduţa. Tu? Ai fraţi sau surori? — Doar unul. Owen. E cu un an mai mare. Trăieşte în Connecticut, nu departe de părinţii mei. — Sunteţi apropiaţi? — Nu luăm masa o dată pe săptămână, dar da, îmi place să cred că suntem apropiaţi. Owen e surd, deci nu e la fel de uşor ca atunci când iei telefonul şi vorbeşti, dar ne scriem mesaje tot timpul. Şi stăm pe FaceConnect unde putem să scriem şi să ne vedem. Când eram mici, eram nedespărţiţi. — Uau. Ştii limbajul semnelor? — Nu prea. Owen şi-a pierdut auzul la zece ani în urma unui... accident. A învăţat să citească pe buze mai repede decât prin semne. Mă pricep destul de bine să citesc pe buze. Obişnuiam să-mi pun dopuri în urechi şi să mă prefac că sunt surdă ca el. — Serios? Ce spun acum? Chase a început să-şi mişte buzele, spunând ceva, fără să-l aud însă. Am înţeles din prima, dar m-am jucat puţin cu el. — Hmm... nu sunt sigură. Mai fa-o o dată. Şi-a mişcat din nou buzele. De data asta a accentuat fiecare cuvânt, şi era evident ce spunea. A r trebui să vii acasă cu mine. — îmi pare rău. Cred că nu mai ştiu să citesc pe buze, am spus rânjind. Chase şi-a lăsat capul pe spate, iar mărul lui Adam i s-a mişcat din nou. Doamne, mă vrăjeai Chestia aia blestemată îşi bătea joc de mine, sărind de sus în jos şi dându-se mare. Trebuia să ies naibii din bar înainte să fac ceva ce aveam să regret mai târziu dintr-o mulţime de motive. Mi-am terminat băutura şi m-am ridicat. — Trebuie să plec. E târziu. îmi place să ajung devreme la birou ca să fac impresie bună şefului. — Sunt destul de sigur că deja ai facut-o. — Noapte bună, Chase. — Noapte bună, Bombonică. Capitolul Reese Sâmbătă dimineaţă m-am trezit foarte emoţionată. Nu în sensul că eram neliniştită, mai degrabă era genul ăla de emoţie pe care aş simţi-o înaintea unei întâlniri amoroase pe care o aştept cu nerăb­ dare. Doar că nu era o întâlnire. Ci mă duceam la lucru. Sâmbăta. După ce am ieşit la alergat pentru a-mi tempera entuziasmul, am făcut un duş rece ca să-mi limpezesc mintea. Am lăsat apa să mi se scurgă pe umeri şi am închis ochii în timp ce fredonam. Deşi obişnuiam să fredonez, ca să mă calmez pe mine sau să-l liniştesc pe Owen, când mi-am dat seama că fredonam Cant Get You Out o f My Head a lui Kylie Minogue, am deschis larg ochii. Sigur că privirea mi-a aterizat pe unul dintre cele şase produse Parker care erau acum împrăştiate peste tot prin baie. Nu mi-1 puteam scoate din cap, pentru că era peste tot în jurul meu... în gânduri, la muncă, la duş. Micuţul recipient de Scrub Divin s-a ivit din spatele şamponului şi mi-a atras atenţia. Mi-a venit atunci în minte că probabil avea o semnificaţie profundă — Scrub Divin Vi Keeland W exfoliant pentru pielea moartă, exfoliant pentru gândurile care mi se îndreptau spre bărbatul acela. Mi-am frecat pielea de pe tot corpul aproape cincisprezece minute încercând să-l alung pe Chase din minte. Se presupune că noul produs pentru corp nu trebuia doar să exfolieze pielea moartă, ci conţinea şi un compus chimic regenerator. Când am terminat şi m-am uscat, m-am enervat că pielea mea era acum incredibil de moale, în loc să fie proaspătă şi curăţată de ceea ce încercam să scap. Mi-am acoperit trupul gol cu un halat scurt, de mătase, pe care l-am lăsat dezlegat şi m-am dus în dormitor să iau o loţiune cu care să-mi ung pielea ca de bebeluş. Vibratorul era în spatele sertarului de la noptieră, acolo unde îmi ţineam uleiul de corp preferat. Când am pus mâna pe el, mi-a trecut prin minte că aş putea să scap astfel de starea de tensiune. S-o fac? Mi l-aş scoate astfel pe Chase din cap? Poate că asta era exact ce aveam nevoie. Trecuse multă vreme de când fusesem cu un bărbat. Aproape opt luni. Probabil că din cauza frustrărilor mele sexuale acumulate mă înfierbântam aşa pentru un bărbat arătos. Da, probabil că asta era explicaţia. Dar de ce nu eram disperată să ajung la orgasm gândindu-mă la Bryant? Şi el era arătos. Şi dulce. Şi drăguţ. Şi mă dorea. Şi, la naiba, nu e şeful meu. Am lăsat halatul să-mi cadă, am luat bărbatul pe baterii din sertar şi m-am lăsat pe spate pe pat, cu ochii închişi. Bryant. Bryant. Găndeşte-te la Bryant. Mi-a venit în minte imaginea lui Chase, în ziua în care am dat peste el la sală. Doamne, e superb! Nu. Ce faci? Bryant. Gândeşte-te la Bryant. Bryant. Bryant. Bryant. Bryant, care îmi cumpărase flori acum o săptămână fară niciun alt motiv decât ca să mă vadă zâmbind. Bryant, care îmi trimite mesaje drăguţe. M ă gândeam la tine. Sper să te văd curând. Ce-ţiface pisicuţa? Stai. Nu. Ultimul era de la Chase. Cine altcineva poate trimite propoziţia asta unei femei chiar dacă pe bune se referă la o pisică? Şi de ce dracului îmi place când face asta? Bryant. Chase. Bryant. Chase. Zumzetul blând al vibratorului mă relaxa în timp ce închideam ochii Bryant. Bryant. Gândeşte-te la Bryant. Apa care se scurgea pe pieptul puternic al lui Chase. Acel „V“. Acel „Vwsculptat. Sfârcul cu cercel. încetează. Bryant. Chase. Bryant. Chase. Chase. Chase. Of. Frustrată de propria-mi judecată, am gemut în timp ce-mi coboram mâna pe corp. Trebuia să încetez să mă mai gândesc la bărbatul acela, să scap de gândurile murdare cu şeful meu. încercasem aproape orice altceva — de ce să nu-1 ademenesc mai bine să-mi iasă din minte? Până la urmă, măcar metoda asta era mai amuzantă. ** * Clădirea în care locuia Chase era o casa din cărămidă cu două nivele. M i -1 imaginasem locuind intr-un zgârie-nori elegant, cu portar, poate chiar într-un apartament de lux. Dar cum mergeam pe jos pe strada frumoasă, mărginită de copaci, cartierul acesta părea cumva să i se potrivească mai bine. Nimic la acest bărbat nu era ceea ce mâ aşteptasem să fie. 112 Şeful Vi Keeland 113 Trepte abrupte duceau din stradă spre o intrare aflată aproape la nivelul primului etaj. Uşa din faţă era imensă. Probabil avea cel puţin patru metri şi jumătate, cu sticlă groasă cu plumb şi lemn de mahon. Trei sonerii erau aliniate una lângă alta pe interiorul arcadei de la intrare, dar numai una era etichetată — Parker. Am tras adânc aer în piept, am sunat şi am aşteptat. După câteva minute, am sunat a doua oară. Pentru că nu a răspuns nimeni, m-am uitat la ceas. Unsprezece fară trei minute. Ajunsesem mai devreme, dar nu cu mult. După un timp mi-a fost clar că nu era nimeni acasă. Am coborât câteva trepte şi m-am mai uitat o dată la numărul casei, gravat pe a treia treaptă de sus. Trei sute douăzeci şi nouă. Eram sigură că mă aflam la adresa corectă. Poate e altă sonerie. Am apăsat pe altă sonerie şi iar am aşteptat. Tot nimic. Mi-am scos telefonul din geantă şi am căutat prin e-mailuri cel trimis de secretara lui Josh ca să reverific adresa, deşi eram sigură că nu mă înşelasem. Mi-am adus aminte că îmi spusesem că e o coin­ cidenţă destul de mare ca numărul casei lui Chase să fie acelaşi cu cel al apartamentului meu — trei sute douăzeci şi nouă. Am deschis e-mailul, am vâzut că într-adevăr eram la adresa corectă... însă atunci am observat care era de fapt problema. în e-mail scria: îmbracă-te confortabil, nu mânca înainte şi adu-ţi crea­ tivitatea. Ne vedem la 1! Rahat. îl citisem prea repede prima oară şi confundasem semnul de exclamaţie cu cifra unu. Ajunsesem cu două ore mai devreme. Nu e de mirare că încă nu era nimeni acolo. în timp ce coboram treptele, am auzit în spatele meu zgomotul unei yale. M-am întors când s-a deschis uşa şi am înlemnit: era Chase, doar cu un prosop în jurul taliei. ** * — Nu, serios, pot să plec. Am nişte treburi de făcut, pe care le-am tot evitat, şi oricum eu am fost cea care a încurcat trebu­ rile. Am ajuns cu două ore mai devreme şi sunt convinsă că şi tu ai lucruri de făcut. Chase a insistat să intru. Şi-a pus mâinile pe umerii mei. — Rămâi. Mă duc sus să mă îmbrac, apoi fac ceva de mâncare pentru amândoi. A arătat spre o sufragerie imensă, aflată în stânga. — Fă-te comodă. Cobor imediat. Am încuviinţat şi am făcut tot ce-am putut să nu mă uit la el. însă nu avea decât un prosop pe el şi, pentru Dumnezeu!, cât se poate abţine o fată? împotriva raţiunii, am aruncat o scurtă privire spre pieptul lui. Apoi când am observat o umflătură evidentă în acea zonă a prosopului, privirea mi-a zăbovit o clipă, iar Chase a observat. A ridicat din sprânceană. — Doar dacă nu cumva vrei să rămân aşa. Jenată, am clătinat din cap şi m-am dus în sufragerie ca să-mi ascund roşeaţa din obraji. Am impresia că l-am auzit chicotind în timp ce urca. Pentru că dispăruse, am profitat de ocazie să arunc o privire prin sufragerie. Era un şemineu uriaş, cu o poliţă deasupra. Pe ea se aflau câteva fotografii înrămate pe care le-am ridicat pe rând ca să mă uit mai bine la ele. Chase împreună cu, probabil, părinţii lui, la absolvirea liceului — ei zâmbeau mândri, iar el avea freza carac­ teristică, răvăşită, şi rânjea. Mai erau câteva fotografii de familie şi una cu el şi primarul. însă poza de la capătul poliţei m-a cucerit. O ecografie datată în urmă cu două săptămâni, cu numele pacientei: Anna Parker-Flynn. Se plânsese de sora lui în seara aceea, dar totuşi înrămase fotografia cu copilul ei nenăscut. în spatele canapelei erau cele mai înalte ferestre pe care le văzusem vreodată, de cel puţin doi metri şi jumătate, care înce­ peau la circa un metru de la podea. Geamurile erau din vitralii cu plumb, colorate, iar lumina pătrundea prin ele aruncând în încăpere o prismă de culori. Sub ferestre erau încastrate rafturi cu cărţi. M-am uitat la titluri — poţi afla multe despre o persoană dacă ştii ce citeşte. n 4 Jefui Vi Keeland 115 Steve fobs: American Genius\ Stephen King, David Baldacci, câteva clasice şi... Our Endangered Values: Americas Moral Crisis5de Jimmy Carter. Ha? Chase a intrat în cameră, de data aceasta îmbrăcat, şi a icnit deza­ măgit când i-a sunat telefonul. Şi-a cerut scuze spunând că trebuia să răspundă la un apel din străinătate. Chiar nu mă deranja. Ajunsesem pe nepusă masă cu două ore mai devreme şi mă fascina să-mi bag nasul în frânturi din viaţa lui privată. în timp ce ţipa la cineva la telefon în cealaltă încăpere, am luat o chitară veche Gibson acustică, care stătea rezemată într-un colţ. Mi-am plimbat uşor degetele pe coarde, iar sunetul mi-a răscolit vechi amintiri. Când eram mici, Owen şi cu mine aveam o singură chitară. Instinctiv, am început să cânt „Blackbird“. Trecuseră ani buni de când o cântasem, şi totuşi notele curgeau din minte cu uşurinţă. Când am terminat, l-am văzut pe Chase stând în dreptul arcadei, privindu-mă. Chipul lui, de obicei expresiv, era impasibil, aproape sever. Stătea acolo, holbându-se la mine. Poate că întrecusem măsura luând chitara. — îmi pare rău. N-ar fi trebuit s-o ating. Am pus-o cu blândeţe la loc unde o găsisem, rezemată în colţ. — Nu-i nimic. S-a întors brusc şi a ieşit din cameră. Am vrut să strig după el, dar n-am ştiut ce să spun. Când a revenit în încăpere, câteva minute mai târziu, a zâmbit, dar tot nu era în apele lui. — Vino. Fac ceva de mâncare. L-am urmat în bucătărie. Arhitectura veche din cărămidă fusese atent conservată, dar întreaga bucătărie era dotată cu aparatură modernă, de ultimă generaţie, şi cu granit. Vechiul şi noul se îmbinau frumos. 4 5 Steve Jobs: Geniul american (N.r.) Valorile noastre pe cale de dispariţie: Criza morală a Americii (N.r.) — Uau! E uimitoare. M-am uitat în sus la tavanul înalt, apoi mi-am coborât privirea spre faianţa cu model. Deasupra ei era un raft de care atârnau oale de cupru şi tigăi. Chase a luat o tigaie şi a început să scoată diverse produse din frigider. Fără să se uite la mine m-a întrebat: — Paul McCartney sau Dave Grohl? Voia să ştie la ce versiune mă gândeam când cântasem „Blackbird“. — Paul McCartney. întotdeauna. — Eşti mare fană Beatles? — Adevărul e că nu. Dar fratele meu este. Ştie fiecare vers din toate cântecele. Chase s-a întors în sfârşit cu faţa către mine. Expresia îi deve­ nise mai blândă. — Fratele tău care e surd. — E singurul pe care îl am. — Cânţi des? — Au trecut ani de când am cântat ultima oară. Sunt puţin şocată că mi-am amintit acordurile. Degetele mele au început pur şi simplu să cânte... probabil pentru că am cântat-o de zece mii de ori când eram copii. Nu ştiu decât patru cântece. „Blackbird“ era preferatul lui Owen înainte să-şi piardă auzul. De la el am învăţat să-l cânt, după ce a surzit complet. Ţinea chitara, simţea vibraţiile şi cânta. — Ce frumos! — Mda. Ciudat, însă muzica a fost o legătură importantă între noi cât am crescut împreună. Obişnuiam să jucăm un joc în care eu fredonam cântece, iar el îmi atingea faţa şi încerca să să-şi dea seama ce cântam, după vibraţii. Era foarte bun la asta. Foarte bun. Nu trebuia decât să fredonez câteva note şi el deja ştia cântecul. De-a lungul anilor, a devenit limbajul nostru secret... un mod de a-i comunica gândurile mele fară ca altcineva să le afle. Uneori, când mergeam acasă la mătuşa Sophie, ştiam că ea se furişa şi îşi turna gin în cana de cafea. Credea că niciunul dintre noi nu ştie. Dar după a 116 Şeful V Î Kedand 117 treia cană de „cofeină“ începea să vorbească un pic mai împleticit. Aşa că atunci când suna la noi acasă, eu răspundeam, îi dădeam mamei noastre telefonul şi apoi fredonam „Comfortably Numbw a trupei Pink Floyd. Owen îmi cuprindea faţa două secunde şi apoi ghicea cu cine vorbea mama la telefon. Chase a râs. — Grozav. — încă o mai fac de multe ori şi nici măcar nu-mi dau seama, în timp ce fac ceva, îmi dau seama că fredonez un cântec care îmi exprimă gândurile. — Ei bine, să sperăm că nu o să fredonezi Johnny Paycheck prea curând. — Johnny Paycheck? — Cântă „Take this Job and Shove Itw. Aş prefera să aud nişte Marvin Gaye pe buzele alea. — Dă-mi voie să ghicesc, „Let’s Get it On6“ ? — Ştii că şi tu o să o fredonezi, nu? — Ai o singură „melodie44în cap. S-a uitat la mine ciudat, părând aproape nedumerit de propriul răspuns. — în ultima vreme, cred că da. Mi-e gândul mereu la o fată aprigă. Are atitudinea la fel de înflăcărată ca părul. Am râs, ca şi cum ar fi fost o glumă, dar ceva îmi spunea că era sincer, că el chiar se gândea la mine tot timpul. Sau poate că era doar o speranţă din capul meu cu o singură „melodie“. — Şi cum şi-a pierdut auzul fratele tău? Ai zis că a fost un acci­ dent. O accidentare la sport sau ceva de acest gen? Deşi nu-mi plăcea niciodată să spun povestea, m-am gândit că dintre toţi Chase ar înţelege-o cel mai bine, ţinând cont de ceea ce aflasem despre prietena lui. Mă gândisem destul de mult la ce îmi spusese Lindsey. Mă făcuse să mă întreb dacă nu cumva experienţele 6 „H ai s-o facem !“ — traducere aproxim ativă. (N.r.) pe care le trăiserăm în trecut — atât eu, cât şi Chase — erau un fel de legătură nerostită între noi. — Când aveam nouă ani, iar Owen avea zece, s-au spart mai multe case în cartier... mai multe furturi, comise în timp ce propri­ etarii erau plecaţi. Owen şi cu mine eram copii cu cheia de gât. Părinţii noştri plecau la muncă înainte ca noi să o luăm spre şcoală şi se întorceau acasă după ce veneam. în plus, nu se înţelegeau, iar tata pleca deseori cu zilele de acasă, astfel încât casa era mai mult goală în cea mai mare parte a timpului. într-o marţi, ne-au dat drumul acasă de la şcoală mai repede, pentru că profesorii aveau un fel de şedinţă. Am ajuns acasă mai devreme, iar când am intrat în casă, erau doi bărbaţi care ne jefuiau. — Rahat! N-am ştiut, Reese. îmi pare rău. N-ar fi trebuit să fac presupuneri. — E în regulă. Nu vorbesc prea mult despre asta. însă face parte din ceea ce sunt, din ceea ce este Owen, fie bine, fie rău. Chiar dacă avea doar zece ani, Owen m-a împins afară pe uşă şi a început să ţipe după ajutor. Unul dintre tipi, care ţinea în mână Xbox-ul nostru, l-a folosit pe post de bâtă şi l-a lovit pe Owen în cap... i-a fracturat osul temporal şi i-a retezat un nerv, o contuzie din cauza căreia a stat în spital câteva zile şi a suferit pierderea senzorineurală a auzului. — Iisuse Hristoase! Eraţi nişte copii. — Ar fi putut fi mai rău... cel puţin aşa a zis mereu Owen. A fost un copil destul de fericit chiar şi după ce şi-a pierdut auzul. — Şi tu? Ai păţit ceva? — în timp ce aşteptam ambulanţa şi încercam să am grijă de Owen, am căzut şi m-am tăiat la mână într-o bucată de metal zimţat de la Xbox-ul spart. Am ridicat mâna dreaptă şi i-am arătat cicatricea abia vizibilă în formă de stea aflată între degetul mare şi cel arătător. — Nici n-am avut nevoie de copci, s-a vindecat singură, am spus râzând. E amuzant. Owen e cel care poartă povara în urma suferin­ ţelor fizice, dar nu îşi face prea multe griji. Eu, pe de altă parte, am 118 Şeful Vt Keeland 1)9 scăpat nevătămată şi totuşi sunt cea care are o mulţime de încuie­ tori la uşă şi o pornire compulsivă de a verifica bancheta maşinii şi în spatele perdelei de duş de mai multe ori pe zi. Parcă mi-e frică şi de umbra mea. — Dar alegi să verifici bancheta în loc să nu conduci? Nu eram sigură ce voia să spună. — Cred că da. Da. — Asta nu înseamnă că ţi-e frică. Când îţi este frică, laşi teama să-ţi controleze viaţa, o laşi să te împiedice să faci ceea ce îţi doreşti. Dar tu o înfrunţi şi trăieşti, ceea ce este un lucru curajos. Şi se întâmpla din nou. Acea conexiune invizibilă între noi pe care o simţisem încă din seara în care ne întâlniserăm prima oară. Nu o înţelegeam, nu o puteam explica sau vedea, dar totuşi eram sigură că era acolo. Pur şi simplu ştiam că mă înţelegea şi asta mă făcea să vreau să-l înţeleg şi eu. Nu ar fi putut alege să spună ceva mai potrivit. — îţi mulţumesc că spui asta. Nu ştiu de ce, dar întotdeauna mi se pare că ştii ce am nevoie să aud. Apoi l-am luat puţin peste picior. — Cred că şi atunci, pe holul restaurantului, când mi-ai spus că sunt o scorpie. Chase s-a uitat la mine. — I-au prins pe făptaşi? — A durat câteva luni, dar în cele din urmă i-au prins. Cred că am dormit douăzeci şi patru de ore după ce au fost arestaţi. Mă duceam să dorm pe podea în camera lui Owen şi orice sunet, oricât de mic, mă trezea. — îmi pare rău că ai trecut prin asta. — Mulţumesc. întotdeauna mă întristam când vorbeam despre ziua aceea, dar, într-un fel, astăzi mă simţeam ciudat de uşurată şi pregătită să trec la subiecte mai uşoare. — Deci, găteşti, aşa-i? — Am câteva trucuri în mânecă. — Să vedem ce poţi face, Şefule. Chase a pornit grătarul cuptorului şi a pus pe el câteva felii de pâine integrală. Apoi a scos cea mai ciudată combinaţie de ingredi­ ente, printre care ananas, cremă de brânză şi o pungă de caju. A început să taie ananasul, a zâmbit şi mi-a întins o bucată peste insula de bucătărie. — Eşti pretenţioasă la mâncare? — De obicei, nu. îmi place să experimentez. — Deci mă laşi să-ţi ofer ce vreau eu? Am ridicat din sprâncene. — Mă refeream la o surpriză din ananas-cremă de brânză-caju. Dar îmi place mai mult ce ai tu în cap. Flirtul revenise, iar stânjeneala din sufragerie părea să fie istorie, deşi încă simţeam nevoia să vorbesc despre asta. M-am uitat la el şi i-am spus aproape în şoaptă: — îm i pare rău pentru mai devreme... pentru că am luat chitara şi am cântat la ea. N-ar fi trebuit să fac asta. Mi s-a părut că te-a deranjat. Pentru scurt timp şi-a îndreptat privirea în altă parte. — E în regulă. Nu-ţi face griji pentru asta. Oricum aduna praf de ani de zile. Cineva ar trebui să cânte la ea. — Tu nu cânţi? -N u . Nu a mai spus nimic altceva, aşa că am abandonat subiectul. Sendvişurile ciudate pe care le-a preparat s-au dovedit delicioase şi am stat în bucătărie legând o conversaţie în timp ce mâneam. — Casa asta e frumoasă, i-am spus. Recunosc, aş fi zis ca eşti mai degrabă genul care locuieşte într-un apartament de lux sau într-un zgârie-nori decât într-o casă de cărămidă. Dar, după ce am văzut-o, mi se pare că ţi se potriveşte. — A, da? Nu prea îmi dau seama ce înseamnă asta. E de bine? Am zâmbit. 120 Şeful Vi Keeland 12) — Este. — Spune-mi, Brice locuieşte într-un apartament de lux sau într-o casă de cărămidă? — Bryant Şi locuieşte într-o clădire de apartamente obişnuită. Ca mine. — Şi ăsta e genul de tip după care te uiţi în mod normal? — Genul meu par a fi mai degrabă mincinoşii, rataţii şi lipitorile. Nu prea am avut noroc în viaţa amoroasă în ultimii... nu ştiu... doisprezece ani. — Doar atât, doar doisprezece ani? E doar o perioadă de absti­ nenţă. Sunt sigur că se va încheia cât de curând. Am chicotit. — Da, sunt sigură. — Spune-mi despre Barclay. El ce gen e? Mincinos, ratat sau lipitoare? Am clătinat din cap. — Bryant nu e niciunul dintre ele. Am mestecat ultima bucată din gustarea pe care Chase o pregă­ tise gândindu-mă că era rândul lui să vorbească. însă nu a făcut-o. în schimb, mă urmărea cum mestec şi aştepta să continui. — Sunt destul de sigură că el chiar e un tip de treabă. — Atunci de ce nu te-ai culcat cu el până acum? — Cred că ai o obsesie nesănătoasă pentru viaţa mea sexuală. Am impresia că e a treia oară când mă întrebi despre relaţia mea cu Bryant. Chase a ridicat din umeri. — Sunt doar curios. — în legătură cu viaţa mea sexuală? — Sau cu lipsa ei. Da. — De ce? — Sincer, n-am nici cea mai vagă idee. — Ei bine... când a fost ultima oară când ai făcut tu sex? Chase s-a lăsat pe spătarul scaunului şi şi-a încrucişat braţele la piept. — înainte să te cunosc. Nu aveam idee unde ducea conversaţia noastră sau ce însemna, dar discuţia asta a excitat fiecare nerv din mine. — Abstinenţă? am întrebat. — I-ai putea spune şi aşa, a răspuns el. — I-aş putea spune şi aşa? Ce fel de răspuns e ăsta? Cum altfel i-aş putea spune? Chase s-a aplecat spre mine. — Ai putea spune că o aştept pe femeia cu care chiar vreau să mă culc să devină disponibilă ca să acţionez. Am înghiţit în sec. Câteva minute, am rămas în tăcere uitându-ne pur şi simplu unul la celălalt. O parte din mine voia să ia telefonul şi să rupă relaţia cu Bryant, chiar atunci, chiar acolo. Cealaltă însă, mai sănătoasă la minte, îşi amintea că frumoasa fiinţă aflată în faţa mea era şeful meu. — Ai avut vreodată o aventură la birou? am întrebat ridicând bărbia. Vedeam un milion de răspunsuri trecând prin mintea lui Chase. Nu ştia cum să răspundă. înţelept, a ales să spună adevărul. -D a. — Şi eu. N-a ieşit prea bine. Mi-a susţinut privirea, fără să dea înapoi. — Păcat. Ştii cum e vorba aia, dacă nu reuşeşti la prima încer­ care, perseverează. Când ochii i-au coborât pe gura mea şi s-a lins pe buze înainte de a-şi ridica din nou privirea, mi-am dat seama că era momentul să schimb subiectul. M-am ridicat brusc. — Ce zici de un tur al casei? — Bineînţeles. Aş vrea să-ţi arăt în mod special o anumită cameră. Capitolul 13 Reese Eram foarte veselă după toată ziua petrecută la birou, aproape că-mi venea să zbor. Nu mai rămăseserăm decât eu şi Josh pe terasa lui Chase de pe acoperiş — şi Chase, desigur. Ceilalţi patru, inclusiv Lindsey, plecaseră. Josh şi cu mine rămăseserăm să bem o bere la finalul zilei. Afişam un zâmbet ridicol de mare. — Cu riscul de a mă face complet de râs, trebuie să vă spun că azi a fost uimitor. Nici nu-mi aduc aminte când m-am bucurat atât de mult să lucrez la ceva. De fapt, nici nu cred că s-a întâmplat vreodată. Josh a arătat cu sticla de bere spre mine. — Chiar s-a simţit bine. Al naibii de bine. însă cred că în mare parte ţi se datorează chiar ţie, Reese. Fiind nouă în grup, ne-ai influ­ enţat pe toţi... mai ales pe Chase. Moment în care şi-a îndreptat privirea spre el. — Nu te-am mai văzut aşa de încântat de ani de zile. Azi parcă a fost mai degrabă o lansare de produs decât o campanie de rebranding. Totul a avut un suflu nou. Vi Keeland 125 Chase stătea sprijinit pe spătarul unui şezlong. Purta ochelari de soare negri, dar chiar şi aşa îi simţeam privirea îndreptată aiupra mea. A încuviinţat şi a spus: — A fost bine. A trecut mult timp de când ceva a fost atât de bine. După câteva minute, Josh a dat pe gât restul de bere. — Trebuie s-o-ntind. Elizabeth vrea să merg în seara asta la o degustare de prăjituri. De când naiba tot ce ţine de nuntă a devenit un eveniment în sine? A trebuit să merg la o degustare de mâncare, la o prezentare a trupei şi la o petrecere de prezentare a florilor. Vegas sună din ce în ce mai bine. — Stai să vezi ce urmează, a zis Chase ridicându-se. Anna a avut o petrecere de mireasă, o petrecere de anunţare a sarcinii şi o petre­ cere de dezvăluire a sexului copilului. Abia eşti la început, amice. — Ce naiba e o petrecere de dezvăluire a sexului copilului? — Viitorii părinţi dau unei cofetării un plic sigilat în care e trecut sexul copilului, iar cofetarul pune glazură roz în prăjituri dacă e fată sau albastră dacă e băiat. Apoi dau o petrecere şi toată lumea află în acelaşi timp, inclusiv viitorii părinţi. Curată. Tortură. Blestemată. Ce s-a ales de vremurile când ieşea copilul şi medicul îi dădea o palmă şi striga e băiat acoperind plânsetele? — O, mersi. Acum de-abia aştept să mi se întâmple toate astea. Chase l-a bătut cu palma pe spate prieteneşte în timp ce se îndreptau spre scară. —■Cu plăcere. Când am coborât la parter, am observat mizeria din sufragerie şi bucătărie. Chase comandase cina şi peste tot erau numai vase şi hârtii rămase după sesiunea de lucru. — In ce zonă mergi, Reese? m-a întrebat Josh. Chem un taxi până în centru, poate vrei să mergem împreună. — Stau în cealaltă parte a oraşului. Dar mai rămân un minut să-l ajut pe Chase să strângă. Josh a aruncat o privire peste umărul meu şi a observat dezor­ dinea rămasă. — La naiba! Mersi. Iţi rămân dator, Reese. Ne vedem luni. Chase se dusese să-l conducă pe Josh, iar când a revenit făcusem deja aproape jumătate din treabă. Strânsesem gunoiul, curăţasem farfuriile şi tocmai le puneam în maşina de spălat vase când l-am simţit pe Chase apropiindu-se în spatele meu. Mi-a cuprins cu blândeţe obrazul în palmă, iar eu m-am oprit din ce făceam. — Continuă. Iniţial, am crezut că se referea să continui cu vasele. Dar apoi mi-am dat seama că fredonam. Zâmbind, am continuat melodia. Din fericire, nu era Owen. Aş fi fost îngrozită dacă ar fi ghicit cântecul pe care îl fredonam. — „Thinking Out Loud“, Ed Sheeran. — Nici pe-aproape, am spus râzând. — „I Don’t Mind* Usher. Am clătinat din cap. — îţi dai seama că melodiile astea două n-au nicio legătură una cu alta, nu? Am terminat de pus vasele în maşina de spălat, timp în care Chase a rearanjat obiectele de mobilier. Ne mai priveam din când în când în timp ce faceam treabă. — Ai planuri pentru seara asta? m-a întrebat el. — Nu. Nu ştiam la ce oră vom termina. Tu? — Nu. Vrei să mai împărţim o bere? — Sigur. De ce nu? A luat două sticle de Sam Adams din frigider şi ne-am aşezat pe canapeaua din sufragerie. A deschis una, pe care mi-a dat-o, după ce a luat o înghiţitură din ea, punând-o pe cealaltă, nedesfăcută, pe măsuţa de lângă el. Am luat sticla. — Nu credeam că vrei să spui că vom împărţi la propriu o bere. 126 Şeful V î Keeland UJ Am sorbit şi i-am dat-o înapoi. Din instinct, mi-am dus dege­ tele la buzele ude ca să şterg berea rămasă pe ele. Mi-am dat seama atunci că nu era doar bere pe buzele mele — şi Chase era pe buzele inele. Ochii lui au urmărit traiectoria limbii în timp ce-mi lingeam buzele umede. Felul în care mă privea mi-a trimis furnicături prin tot corpul, în unele locuri mai mult decât în altele, excitându-mă. Dorinţa a crescut cât timp ne-am băut berea în tăcere, apoi a deschis capacul celeilalte sticle. Niciodată nu crezusem că ceva aşa de inocent putea semăna atât de mult cu un preludiu. Se dusese pe apa sâmbetei toată teoria mea cu eliberarea minţii de gândurile la el. — Suntem în afara programului, aşa-i? Mi-a pasat sticla. — Hmm... nu prea ştiu cum funcţionează în weekend. Practic, nu e o zi de muncă, dar totuşi astăzi am lucrat. însă, aş zice că, şi dacă sâmbăta ar face parte din săptămâna de lucru, acum suntem în afara programului. — Deci nu mai sunt şeful tău acum, nu? — Cred că nu. Am rânjit şi am sorbit lung din berea noastră. — Ei bine, atunci... n-ar fi deplasat dacă ţi-aş spune că dimi­ neaţă, la duş, am închis ochii şi m-am gândit la tine în timp ce... m-am ocupat de mine. Tocmai eram pe cale să înghit când am realizat ceea ce tocmai spusese. M-am înecat. Am tuşit şi am spus răguşită: — Ce-ai făcut? —• Judecând după reacţie, cred că m-ai auzit bine. Mi-a luat berea din mână. — De ce mi-ai spune asta? — Pentru că e adevărat. Şi m-am gândit să joc cu cărţile pe masă. Tu nu faci sex. Eu nu fac sex. M-am gândit că poate putem rezolva problema asta împreună. — Eu nu am o problemă. — Atunci de ce nu faci sex? — Tu de ce nu faci? — Pentru că aş vrea să fac cu tine, iar tu nu mi-ai dat de înţeles că vrei. încă. A dus berea la buze şi m-a privit în timp ce bea. — Nu-mi vine să cred că avem conversaţia asta. Ştii doar că mă văd cu cineva. — Ştiu. De-asta avem conversaţia asta. Dacă nu te-ai vedea cu cineva, te-aş cocoţa pe blatul ăla de bucătărie şi, în loc să-ţi spun, ţi-aş arăta ce vreau să-ţi fac. — Chiar aşa? S-a apropiat mai mult. — Da. — Şi dacă nu îmi place de tine în acel sens? Privirea lui Chase a coborât şi a zăbovit pe sfârcurile mele. Sfârcurile mele foarte tari. — Corpul tău e de altă părere. — Poate doar îmi e frig. S-a apropiat şi mai mult. — Aşa să fie oare? Ţi-c frig, Rccsc? Pentru că dc fapt pari puţin înfierbântată. îmbujorată chiar. — Eşti şeful meu. — Nu acum. Ai zis-o chiar tu adineauri. — Dar... chiar dacă nu m-aş vedea cu Brice... — Bryant, m-a corectat Chase rânjind. 0 , Doamne! — Bryant. Chiar dacă nu m-aş vedea cu Bryant. Şi chiar dacă aş fi atrasă de tine... — Eşti. — încetează să mă întrerupi. încerci să mă derutezi. După cum spuneam, chiar dacă Bryant nu ar fi în peisaj, iar eu aş fi niţel atrasă de tine, tot nu se poate întâmpla. Chiar îmi place slujba asta şi nu vreau s-o dau în bară. 128 Şeful Vi Keeland 129 — Şi dacă te concediez? — Probabil că nu ar fi cea mai bună cale ca să mă bagi în patul tău. — Atunci spune-mi tu care e. Am chicotit. — Pari destul de disperat. Deşi ne tachinam, răspunsul lui era serios. — Acum mă simt destul de disperat. Şi eu eram la fel, dar voiam să înţeleagă cu adevărat ce aveam în cap. — Pot să fiu sinceră cu tine? — M-aş supăra dacă nu ai fi. — Am avut un fel de... relaţie la birou. Mă rog... nu a fost chiar o relaţie. Mai degrabă o pierdere temporară a raţiunii după ce am băut prea mult din spiritul sărbătorilor. Nişte Schnapps Martini cu mentă. Mă rog, înţelegi ideea. — Da. Din păcate, da. Te-ai culcat cu cineva de la muncă. Stai. Ar trebui să mai iau o bere. Am senzaţia că povestea asta n-o să-mi pice bine. Chase s-a ridicat şi a revenit cu alte două beri. De data aceasta, le-a desfăcut pe ambele şi mi-a dat una. — Asta e a mea? — Pari să ai nevoie. Am zâmbit recunoscătoare. — Mulţumesc. Ai dreptate. Am tras adânc aer în piept şi am continuat: — Ei bine, mi-a plăcut vechiul loc de muncă. Timp de şapte ani mi-a ocupat cam toată viaţa. Am avansat de la stagiară la director. Am ieşit la întâlniri, dar nu am avut nicio relaţie serioasă timp de cinci ani. Pe scurt, s-a întâmplat să mă culc cu un coleg. — S-a întâmplat? — Peppermint Schnapps Martini la petrecerea de Crăciun de la birou. Nu mă judeca. Chase părea amuzat şi avea o licărire în ochi. A ridicat mâinile în semn de apărare. — Nu te judec. A fost o seară grea şi te-ai lăsat dusă de val. Am trecut prin asta. — Tipul s-a dovedit a fi un gunoi. Două zile mai târziu, de Crăciun, şi-a anunţat logodna cu iubita lui cu care era împreună de multă vreme. Mie îmi spusese că era singur. — Pare un ticălos. — Era. Şi asta nu e partea cea mai rea. I-am spus părerea mea despre el şi am fost la rândul meu o ticăloasă. Câteva luni mai târziu, a fost promovat şi a devenit şeful meu. — Raliat. — Da. Şi ca totul să fie şi mai rău, nu ştie absolut nimic despre marketing. — Cum a primit jobul? — E băiatul patronului. Chase s-a posomorât, dar a aprobat din cap. — înţeleg. N-o să te mint spunându-ţi că nu sunt dezamăgit, dar înţeleg. — Da? — Sigur. Nu vrei să-ţi distrugi cariera pentru o noapte de plăcere fizică. — Exact. —- Deşi acea plăcere fizică ar începe cu mine, la degetele tale de la picioare şi aş continua mai departe, în sus. încet. Ore în şir. -O re ? Cuvântul acesta abia şoptit, mi-a ieşit totuşi pe gură pe un ton ascuţit. Chase a încuviinţat şi a afişat un rânjet sexy. — Sunt dispus să accept provocarea. — Ce provocare? — Să aştept. Sau să te fac să cedezi. Una sau alta. 130 Şeful Vi Keeland 131 — Ai de gând să aştepţi până când n-o să mai lucrez aici? Şi dacă o să rămân ani în şir? — Nu vor fi ani. M-am încruntat. — Vei ceda până atunci. * * * Bryant: Cum a fost azi la muncă? Când am primit mesajul tocmai coborâsem din tren. Am tras adânc aer în piept, gândindu-mă cu groază la ce avea să urmeze, dar ştia m în a d â n c u l su fletu lu i că aşa e ra corect. Reese: A fost bine. Chiarfoarte productiv. Sunt aproape de casă, dar aş ieşi să beau ceva. Ai chef să vii cu mine? Poate la The Pony Pub? Micul bar era liniştit şi se afla la jumătatea drumului dintre apar­ tamentele noastre. Acolo fusesem la prima noastră întâlnire. Bryant: Absolut. Ne vedem în jumătate de oră? Reese: Perfect. Pa! Capitolul 14 Chase - în urmă cu şapte ani — încă un Jack şi o cola, am zis ridicând mâna spre barman. De obicei, eram pe la jumătatea primului pahar când venea Peyton, dar tocmai îl începeam pe al doilea, ceea ce însemna că era târziu, chiar şi pentru ea. Am luat telefonul şi i-am scris un mesaj. Chase: A i întârziat m ai mult decât de obicei. Peyton: Ajung în zece minute. Dacă nu, mai citeşte mesajul o dată. Am chicotit. A apărut când eram la jumătatea celui de-al doilea pahar. M-a cuprins în braţe din spate. — Pot să-ţi fac cinste cu o băutură? — Sigur. Iubita mea e pe drum, dar întârzie, aşa că mi-ar prinde bine puţină companie. M-a lovit în abdomen. — Puţină companie, ha? Am întins mâna la spate, am cuprins-o în jurul taliei şi am tras-o în poala mea dintr-o mişcare. A chicotit şi orice supărare legată de faptul că întârziase patru­ zeci şi cinci de minute s-a evaporat instantaneu. Din nou. — De data asta ce scuză ai? — Am avut nişte chestii de care a trebuit să mă ocup. Mi-a răspuns mutându-şi privirea în altă direcţie, semn că trebuia să insist cu întrebările. — Ce chestii? A ridicat din umeri. — Nişte chestii. Pentru adăpost. M-am încruntat. — Adică... să despachetezi cutii cu mâncare donată? Sau să speli vasele după masă? — Da. Doar nişte treburi. Chestii de-astea. A încercat să schimbe repede subiectul. — Ce bei? Jack cu cola? Acum eram sigur că punea la cale ceva. Şi puteam ghici despre ce era vorba. Mda. Jack şi cola. Tu, ca de obicei? Mi-a sărit din poală şi şi-a tras un scaun lângă mine. — Da, te rog. Cum a fost ziua ta? După ce am chemat barmanul şi am comandat un Merlot pentru ea, i-am răsucit scaunul spre mine. — L-ai urmărit din nou în seara asta, aşa-i? Şi-a lăsat umerii să cadă, însă nu a încercat să mintă. — Azi avea un ochi învineţit. Iar rana de la cap i s-a redeschis. Probabil că avea nevoie de copci încă de prima oară. Acum arată mai rău şi pare infectată. — îmi place că îţi pasă. Sincer. Dar trebuie să laşi poliţia să-şi facă treaba. Am greşit spunând asta. 134 Şeful Vi Keeland 135 — Să-şi facă treaba? Tocm ai asta e problem a. Ei nu consideră că e treaba lo r să se asigure că oam enii străzii sunt în siguranţă. Sin gurul m om ent în care îi bagă în seam ă e atunci când stau pe jo s într-un cartier care e prea drăguţ. Serios, nu m -ar m ira dacă ar instala ţepi m etalici în faţa clădirilor, cum sunt cele de pe podurile feroviare pentru ca porum beii să nu-şi facă cuib. — Nu vreau să urmăreşti oameni fară adăpost în parcuri, unde e periculos pe timp de noapte. A pufnit. — A m vru t d o ar să aflu unde se ducea ca să m erg m âine înapoi la poliţie şi să le spun să patruleze m ai bine zona. — în ce parc l-ai urm ărit? — Ştii vechiul p o d din centru, pe care l-au restaurat? Cel pietonal, în apropiere de Strada 155? — Te-ai dus până în W ashington Heights? — D e sus arată bine, d ar sub el nu s-a făcut curăţenie. C red că politicienii şi-au strâns m âinile şi au făcut poze sus, în tim p ce sub ei era o groap ă de gunoi. Ştiai că e un adevărat orăşel plin de oam eni acolo, sub viaduct? — Peyton, trebuie să încetezi cu rahatul ăsta. Ştiu că vrei să ajuţi, dar e periculos în locurile acelea. — în că era lu m in ă şi nu am ajuns chiar până în tabără. — Peyton... — Serios. Totul va fi bine. Mâine o să trec pe la cea mai apro­ piată secţie de parc. Să sperăm că poliţiştii de acolo îşi aduc aminte că slujba lor e să servească şi să protejeze toţi cetăţenii acestui oraş. — Prom ite-m i că nu m ai faci astfel de rahaturi. A zâm bit, s-a apropiat de m ine şi m -a cuprins după ceafa. Şi-a trecut cu blândeţe degetele peste pielea m ea şi m i-a spus: — Promit. Capitolul 15 Reese La birou nu era la fel când Chase lipsea. Bine, eram ocupată şi aveam o groază de lucruri de făcut, cât pentru o lună — pe care de altfel le făceam cu plăcere dar îmi lipsea să-l vad în timpul zilei. Plecase de doar două zile într-o călătorie de afaceri, dar mi se făcuse dor de el încă din prima zi. Joi seara, târziu, eram cufundată în schiţarea prezentărilor pentru o întâlnire — un eşantion reprezentativ de femei pe care urma să testăm câteva sloganuri de marcă şi machete cu ambalaje — când mi-a bâzâit telefonul. Vederea numelui lui Chase m-a făcut să zâmbesc. Chase: Ţi-e dor de mine? îm i e ra , d a r e v id en t n u tre b u ia să -l în cu rajez. Reese: Ai plecat undeva? Chase: Ce drăguţ! Reese: Şi mie mi s-a părut la f e l Chase: M-am gândit la micul nostru acord. Reese: Ce acord? Nu-mi amintesc să fi fost de acord cu ceva. Chase: Exact. De aceea trebuie să discutăm. Să negociem termenii. Bărbatul acesta facea omizile să se preschimbe în fluturaşi pe care îi simţeam dând din aripi la mine în stomac. M-am lăsat pe spătar şi m-am rotit cu scaunul până am rămas cu spatele la uşa deschisă de la birou. Era târziu şi nu mai erau decât câţiva colegi pe etaj, dar simţeam nevoia de intimitate în timp ce scriam zâmbind. Reese: Termeni? Discutăm despre un contract de afaceri? Mi-am scos piciorul afară din pantoful drept pe care l-am ţinut agăţat de degetul mare în timp ce priveam cele trei puncte săltăreţe de pe ecran. Eram demnă de milă la cât de nerăbdătoare deveneam aşteptând. Chase: Răm âne valabil faptul că este exclus să ne petrecem timpul în pat din cauză că sunt şeful tău? Reese: Da. Chase: Atunci vreau timp în afara dormitorului. Reese: Ne vedem tot timpul la birou. Chase: Vreau mai mult. Inima mea a palpitat patetică. Şi eu vreau mai mult. Reese: în cefel, m ai mult? Chase: Cred că pentru asta e nevoie de o discuţie faţă în faţă. Reese: Ca o întâlnire? Chase: Nu o văd ca pe o întâlnire. M ai degrabă, o întrevedere de afaceri, în timpul căreia negociem termenii care conduc la rezultate depline ale contractului, p e viitor. Reese: Iar acele rezultate depline ar fi... Aproape am căzut de pe scaun când am auzit vocea lui Chase în spatele meu. — Tu, în patul meu, evident. M-am rotit cu tot cu scaun. — Credeam că eşti plecat până mâine. — M-am întors mai devreme. Aveam nişte afaceri presante. — De când stai acolo? 138 ş«ful V i Keeland 139 — Nu de mult timp, a zis arătând spre fereastră. Dar ţi-am văzut reflexia în geam şi mi-a făcut plăcere să-ţi urmăresc chipul în timp ce tastai. — A, eşti un voyeur! — Dacă nu pot avea, măcar să privesc. E o ofertă? Chase părea nebărbierit de o zi sau două. Mă întrebam cum s-ar simţi barba aceea pe obrazul meu... pe interiorul coapselor... Avea nodul de la cravată lărgit, sacoul atârnat pe braţ, iar mânecile cămăşii erau suflecate, lăsând la vedere antebraţele musculoase. Aveam o slăbiciune evidentă pentru antebraţe. Când mi-am desprins într-un ii nai privirea, a părut încântat de stânjeneala mea. — Ce ai întrebat? am bâiguit. Rânjind cu subînţeles, mi-a spus: — Ce zici de cină? Ai apucat să mănânci? Am ridicat batonul proteic de pe birou, pe care nu apucasem să-l desfac. — încă nu. Mi-a făcut semn cu bărbia spre hol. — Haide, dă-mi voie să-ţi fac cinste cu o cină. Nu pot să-mi las angajaţii să muncească douăsprezece ore pe zi şi să flămânzească. Pentru că nu am acceptat imediat, a oftat. — Nu e o întâlnire. Doar mâncăm împreună. Asociaţii în afaceri fac asta tot timpul Mi-am luat geanta din sertar şi am închis laptopul. — Bine. Dar nu e o întâlnire. — Sigur că nu. — în regulă atunci. Mi-a făcut cu ochiul. — E o negociere. Se pare că luasem problema negocierii foarte în serios pentru că nici nu ajunsesem la lift şi deja devenisem dificilă. — Ai fost vreodată la Gotham, în Union Square? m-a întrebat Chase. — E un loc pentru întâlniri amoroase. Prea romantic. Ce zici de Legends din Midtown? — Trebuie să luăm masa într-un loc ieftin ca să nu pară o întâl­ nire? Mergem la Elm Café, care e în apropiere. — Faci pe şeful, am bombănit. Pentru că ne aflam în afara orelor de program, am luat liftul de serviciu şi am ieşit în spatele clădirii, pe Strada 73. Elm Café era la doar două străzi distanţă. Bineînţeles că ajungând în dreptul Iron Horse Gym, s-a întâm­ plat ca Bryant să treacă pe acolo, îndreptându-se spre intrare, fix în acel moment. Pentru că aşa era norocul meu. S-a uitat la mine, apoi la Chase, şi s-a oprit. — Reese, bună! Vii la Iron Horse? Nu ştiu dacă mi se părea doar mie sau toată lumea se simţea stânjenită. Poate că la mijloc era vina de a da peste cel care devenise recent fostul meu iubit, în timp ce eram cu actualul meu... nu ştiu exact ce. —•Ă ăă... nu. Mergeam să mâncăm ceva. Ţi -1 aminteşti pe Chase? Bryant i-a întins mâna. — Vărul, aşa-i? — Var de gradul doi, a spus Chase şi a dat mâna cu el. Prin alianţă. Nu suntem rude de sânge. Sigur că Bryant nu a înţeles insinuarea. Eu însă da. — Da, am zis uitându-mă urât la el. Chase, văr de gradul doi. Părea că Bryant ar fi vrut să mai spună ceva, dar s-a răzgândit. — Bine... Eu o să mă duc la sală. Cred că ne mai vedem pe aici. — Sigur. Ai grijă, Bryant. Surprinzător, tot restul drumului spre restaurant Chase nu m-a întrebat nimic despre schimbul ciudat de replici sau despre statutul relaţiei mele cu Bryant. De fapt, a rămas relativ tăcut în timp ce am mers pe jos o stradă şi jumătate. Când am ajuns la Elm Café, a cerut o masă pentru două persoane adăugând: 140 Şeful Vi Keeland 141 — Ceva liniştit şi romantic, dacă aveţi. Gazda ne-a condus la o masă aflată în colţ, iar Chase mi-a ţinut scaunul. — E o masă suficient de romantică pentru tine? am întrebat cu sarcasm. S-a aşezat. — Va trebui să-ţi spun toate lucrurile pe care mi-ar plăcea să ţi le fac pentru a compensa lipsa de romantism din acest decor. Mi-am înghiţit replica sarcastică ştiind că nu era bine să-l provoc. Dacă aveam de gând să menţin relaţia platonică, cel mai bine era să limitez imaginaţia. Mă descurcam şi eu destul de bine să-mi imaginez lucrurile pe care mi-aş fi dorit să mi le facă. Dacă le auzeam din gura lui... ei bine, câtă voinţă poate avea o fată? Din fericire, a venit chelneriţa să ne ia comanda de băuturi. — Eu vreau un Jack şi cola, iar ea Schnapps Martini cu mentă. M-am uitat urât la el în timp ce i-am spus chelneriţei: — Ea vrea doar o apă. Mulţumesc. Chelneriţa s-a îndepărtat, iar Chase rânjea. — Ce e? A funcţionat la petrecerea aceea de Crăciun de la birou. Am încercat şi eu. — Cred că regula numărul unu este să rămân trează când suntem singuri. — Nu ai încredere în tine, aşa-i? Deloc. — Eşti aşa plin de tine. După ce chelneriţa ne-a adus băuturile, Chase nu a pierdut timpul şi a început să-mi spună ce-1 frământase în ultimele zile. — Deci iese din discuţie să te culci cu mine, dar putem ieşi din când în când să mâncăm împreună? — Adică să ieşim la întâlnire? — Nu. Ai zis că şi întâlnirile ies din discuţie. — Atunci care ar fi diferenţa între a lua masa împreună şi a merge la întâlnire? — Ai veni cu mine acasă după ce am mânca. Am râs. — O spui de parcă toate tipele cu care te duci la întâlnire ajung să meargă cu tine acasă. Mi-a aruncat o privire care nu mai avea nevoie de cuvinte. Sigur că da. Ce e în capul meu? — Doamne, ce măgar eşti! am zis dând ochii peste cap. — Asta înseamnă că accepţi să luăm masa împreună de două ori pe săptămână? — Iei masa cu toate angajatele? — Contează? — Contează, da. — Ei bine, cu Sam ies la masă din când în când. M-am lăsat pe spătar şi mi-am încrucişat braţele la piept. — Dar nu de două ori pe săptămână. — Nu. Nu aşa de des. — Atunci, nu sunt sigură că s-ar cuveni. Probabil că ar trebui să nu ieşim mai des decât ieşi cu alte angajate. Chase s-a încruntat, apoi a rânjit cu viclenie şi a ridicat un deget. Şi-a scos telefonul din buzunar, iar eu am ascultat partea lui din conversaţie. — Sam, poţi lua cina cu mine de două ori pe săptămână?... Contează de ce?... Bine, atunci. Vreau să vorbim despre noua campanie de rebranding. îmi place perspectiva ta.... A oftat. — Bine, în regulă. Dar când mâncăm la tine, comandăm. Era să mâ înec cu puiul ăla al dracului de uscat pe care m-ai forţat să-l mănânc ultima data. Nu reuşeam să înţeleg tot, dar am auzit vocea lui Sam din ce în ce mai tare şi un şir de cuvinte ţipate la telefon. Când tirada a încetat, Chase a forţat încheierea conversaţiei. — Cum vrei tu. Noapte bună, Sam. Când a închis, părea foarte mândru de el. 142 Şeful Vi Keeland 143 — Da, ies de două ori pe săptămână cu alte angajate. Aveam chef să-l mai joc puţin pe degete. — E ceva diferit. Sam e prietena ta în afara biroului. Sunteţi prie­ teni de mai mult timp decât lucrează pentru tine. — Iar noi ne cunoaştem de când m-ai umplut de sânge în gimnaziu. — Cred că eşti niţel sărit. — încep să-ţi dau dreptate. A luat o înghiţitură din băutură. Telefonul lui Chase a bâzâit, iar pe ecran a apărut fotografia unei femei. Am apucat s-o văd, iar Chase şi-a dat seama. — Poţi să răspunzi, i-am spus. Nu mă supăr. A respins apelul, apoi m-a privit direct în ochi. — Asta îmi aduce aminte de următorul punct de negociat. — Mai sunt şi altele? Poate că până la urmă trebuia să iau totuşi o băutură alcoolică. Chase mi-a întins paharul cu băutura lui. L-am acceptat şi am luat o înghiţitură. — înţeleg din conversaţie că tu şi Becker nu mai formaţi un cuplu. — Nici nu prea am fost un cuplu. Dar da, ai dreptate. Bryant şi cu mine nu mai ieşim împreună. — Părea rănit. Când i-ai frânt inima, i-ai spus că ţi s-au aprins călcâiele după vărul sau şeful tău? — încerci să ajungi undeva cu toate aceste autolinguşiri? — Da. Unul dintre lucrurile pe care intenţionam să le negociem în cadrul acordului nostru era să-i dai papucii lui Bryant. Mi-a luat paharul din mână, dar eu i l-am smuls din nou. I-am zis ducându-1 la gură: — Şi, în sfârşit, i-ai rostit corect numele. Evident, m-a ignorat. — Deci ne-am înţeles? Până îţi dai demisia sau eşti concediată... sau mai devreme dacă cedezi... nu mai ieşi la întâlnire cu alţi bărbaţi. — Şi n-o să fiu nici cu tine, deci practic n-o să am nicio întâlnire, şi o sâ fiu abstinentă? — Sunt sigur că ai un vibrator. Dacă nu, o să-ţi iau eu unul. — Te-ai duce la magazin să-mi cumperi un vibrator? am întrebat sceptică. Chase mi-a luat brusc paharul de Jack şi cola din mână şi a dat pe gât ce mai rămăsese în el. Mi-a vorbit, dar mai mult a gemut: — Acum sunt gelos pe un nenorocit de vibrator. încordarea din vocea lui m-a făcut să mă simt puternică. în plus, mi-a oferit încredere să împărtăşesc lucruri pe care în mod normal poate nu le-aş fi rostit. — Nu ai de ce să fii gelos, am zis aplecându-mă. Vibratorul meu şi cu mine deja ne-am bucurat împreună de o partidă de foc, în trei, cu tine. Expresia de pe faţa lui Chase era nepreţuită. Tocmai îl lăsasem cu gura căscată. Chelneriţa era la câteva mese distanţă, iar el a ridicat mâna ca să-i atragă atenţia. Când fata a venit la masa noastră a comandat: —■Am dori două Jack cu cola şi două Martini Schnapps cu mentă. Nc-am petrccut următoarele două orc râzând şi bând unul de la altul. între timp, am stabilit nişte reguli de bază. Luam masa împreună de două ori pe săptămână, în afara biroului, dar nu într-un loc prea romantic. Mulţumită mie, în lunile următoare el avea să iasă frecvent la masă cu Sam. Niciunul dintre noi nu ieşea cu altci­ neva şi erau excluse săruturile şi orice de genul acesta. Dacă şi când contractul meu la Parker Industries se va termina, vom încerca să ieşim o data împreună la o întâlnire adevărată, să vedem unde aveau să ducă lucrurile. La muncă nu aveam să facem niciodată referire la timpul pe care îl petreceam în privat, iar eu nu aveam să beneficiez de niciun favoritism din partea lui. Insistasem în legătură cu ultima parte. Motivul pentru care negasem atracţia mea faţă de Chase ţinea în totalitate de menţinerea 144 Şeful Vi Keeland 145 lucrurilor la nivel profesionist la birou. N u aveam de gând să las pe nim eni să creadă că e ceva între noi. Stabilisem elem entele de bază, dar nu avusesem nevoie decât de două ore ca să încalc interdicţia autoim pusă legată de beţie. Nu sărisem calul, însă când am dat să plecăm m ă sim ţeam bine (şi cherchelită). — D eci cum facem asta? am întrebat. C u m ne încheiem serile petrecute îm preună? — Să fiu al naibii dacă ştiu. A m stabilit deja cum se încheie în general serile mele. C hase m -a condus în afara restaurantului cu m âna lipită de partea de jo s a spatelui. în tim p ce m ergeam pe stradă, palm a lui a coborât. — Ă ă ă ... m âna ta e pe fundul meu. O chii i-au licărit. — C h iar aşa? Probabil are voinţă proprie. Nu a m işcat m âna din poziţia aia nici m ăcar în tim p ce chem a un taxi. C ân d o m aşină a tras la bordură m i-a zis că o să m ergem îm preună. — Te lăsăm pe tine m ai întâi, ca să m ă asigur că ajungi în siguranţă. — Sunt perfect capabilă să m ă duc singură acasă. — A m acceptat tot ce m i-ai cerut, dar să te conduc acasă seara nu e negociabil. C h iar îm i plăcea cavalerism ul lui. în m ine nu aveam încredere. Chase m i-a ţinut portiera deschisă şi a aşteptat. înainte să m ă strecor înăuntru, m -am întors cu faţa spre el invadându-i spaţiul personal. — Bine. Accept. D ar trebuie să-m i prom iţi ceva în schim b. — C e anum e? — C ă nici dacă te im plor, nu vei intra. Capitolul 16 Reese Vineri după-amiază, câţiva dintre noi, din departamentul de marke­ ting, comandaserăm prânzul şi stăteam in sala de recreere, unde mâneam şi vorbeam despre planurile de weekend. — Crezi că vom lucra iar? am întrebat-o pe Lindsey. — Nu prea cred. Josh pleacă într-un weekend de pregătire premaritală unde e luat mai mult cu forţa de logodnica lui. Şi cred că Şeful are o întâlnire fierbinte sâmbătă seara. — întâlnire fierbinte? — Gala City Harvest. O mulţime de oameni bogaţi dau o petre­ cere mare ca să strângă milioane de dolari pentru alimente în bene­ ficiul persoanelor fară adăpost. Anul ăsta are loc la un hotel şic, iar Chase va primi o distincţie. L-am auzit spunându-i secretarei să rezerve un apartament cu un nume fiţos. în ultimii doi ani a mers însoţit de modele din campaniile noastre publicitare. Probabil că viaţa e grea când eşti bogat şi superb. Păi cum nu! Chiar în acel moment Chase şi-a făcut apariţia. M-am uitat în altă parte, dar i-am simţit privirea aţintită spre mine în timp ce se îndrepta spre aparatul de cafea. îşi petrecuse atât de mult timp încercând să mă convingă să accept să nu-mi dau întâlnire cu alţi bărbaţi, încât nu-mi puteam imagina că şi-ar încălca propriile condiţii. Dar nici nu-mi puteam reprima un junghi de gelozie care se insinua în sufletul meu. — Hei, şeful, a strigat Lindsey, nu muncim weekendul ăsta, nu? — Nu. Nu în acest weekend. Am nişte lucruri de care trebuie să mă ocup. — Şi eu care speram că o să lucrăm. Se pare că va fi vreme bună, iar Eddie vrea să mergem la Jersey Shore, în vizită la mama lui. — Să înţeleg că nu-i de bine? — îl dădăceşte de zici că-i vreun rege... mă face mereu să mă simt nepotrivită pentru fiul ei. Chase a rânjit. — Poţi şi tu să-l dădăceşti, ca să scapi de senzaţia asta. — Eşti nebun? Mi-au trebuit cincisprezece ani să-l fac să nu mai aibă aşteptări. De ce aş strica asta acum? Chase s-a strâmbat. — Şi tu, Reese? Ai planuri pentru weekend? Jules m-a tot bătut la cap să mergem la nu ştiu ce club nou. Nu avusesem niciun chef. Până acum. — O seară între fete, sâmbătă. Merg cu prietena mea, Jules, să vedem cum e la Harpers, în centru. L-am surprins încordându-şi uşor maxilarul, dar a răspuns impasibil. — Pare amuzant. — Şi tu? O întâlnire fierbinte? Nu era chiar întrebarea potrivită pe care s-o adresezi noului şef. Dar, oricum, Chase nu era genul de şef clasic. Era ataşat de angajaţii lui şi ştia ce se întâmpla în viaţa fiecăruia. Motiv pentru care între­ barea mea intruzivă nu a trezit suspiciuni. — E doar o strângere de fonduri pentru care facem donaţii. Aş prefera doar să scriu cecul, dar au reuşit să mă convingă să-mi fac apariţia acolo în fiecare an. 148 Şeful Vi Keeland 149 Am zâmbit. Era un zâmbet complet fals, dar nimeni nu mă cunoştea suficient de bine ca să-şi dea seama de asta. Cu excepţia lui Chase. — Ei bine, distracţie plăcută la întâlnire. Am străpuns cu furculiţa o bucată de pui din salata Cezar şi mi-am îndesat-o în gură. L-am evitat pe Chase toată după-amiaza. La un moment dat, când venea pe hol îndreptându-se spre biroul meu, l-am abordat pe Josh ca să nu rămân singură cu el. O parte din mine ştia că mă comportam prosteşte. Cu siguranţă seara de mâine nu era o întâlnire în adevăratul sens al cuvântului, iar eu construiam în minte ceva ce nu exista. Exact din acest motiv evitam legăturile romantice la birou. Munca însemna muncă şi nu trebuia să las viaţa personală să inter­ vină în locurile în care nu avea ce căuta. Aşa că, în momentul în care Chase şi-a făcut apariţia în dreptul uşii biroului meu la ora şase, eram hotărâtă să menţin lucrurile la nivel strict profesional. — Luăm masa împreună duminică seară? — Nu cred. Mă duc la club sâmbătă, iar t u . a m fluturat mâna ca şi cum aş fi zis mi-e indiferent Tu ai întâlnire sâmbătă seară. Cred că amândoi vom avea nevoie de ziua de duminică pentru a ne reveni. Părea confuz de răspunsul meu. — Totul e în regulă, Reese? — Da, sigur. De ce n-ar fi? — Nu ştiu. Pare să te preocupe ceva. — Nu, am răspuns rapid şi tăios. Poate prea tăios. Chase m-a analizat cu buzele strâns lipite. Căuta indicii, dar eu nu lăsam să se întrevadă nimic. — Simt că are legătură cu seara de sâmbătă. Dar m-am gândit că nu ai vrea să mergi să luăm masa ca de obicei, la o întâlnire care nu e o întâlnire, într-o seară în care trebuie să porţi rochie de gală. Mi-am ridicat bărbia. — Oricum, sunt sigură că te vei simţi mai bine cu o parteneră reală. S-a încruntat din nou, apoi însă expresia de pe chip i s-a trans­ format când i-a apărut un zâmbet încrezut. — Nu aş zice că Sam e o parteneră reală. — Sam? —■Despre ea vorbesc. Cu cine credeai că merg? S-a apropiat. — Nu ştiu. — Credeai că merg însoţit de o parteneră? După tot ce am discutat seara trecută la cină? — E posibil ca cineva să fi spus ceva despre faptul că de obicei mergi însoţit de un model şi că în weekend o să rămâi peste noapte la hotel. — Merg cu Sam. Pentru a interacţiona cu ceilalţi. Am rezervat o cameră pentru ea şi soţul ei ca să rămână după. Face parte din înţele­ gerea pe care am facut-o cu ea. — A! S-a apropiat şi mai mult. — Erai geloasă. — Nu eram. — Ei, pe naiba! — Mă rog, nu contează. — Pentru mine contează. — De ce? — Pentru că, dacă eşti geloasă, înseamnă că vrei să fii cu mine la fel de mult cum vreau eu să fiu cu tine. îţi place să mă laşi să mă perpelesc, neştiind la ce te gândeşti. S-a apropiat mai mult. Şi-a rezemat mâinile pe fiecare braţ al scaunului pe care stăteam şi şi-a coborât faţa la nivelul meu. — Mă bucur că e reciproc. Mi-am dat ochii peste cap. — Mă rog... — Duminică seară? Iei masa cu mine. 150 Şeful Vi foeland 151 — Prânzul. — Cina. — Prânzul. E mai relaxant. Mi-a susţinut privirea, încercând să rămână serios, dar i-am observat în colţul gurii o urmă de zâmbet — Bine. Dar te duc într-un loc romantic la prânz. *** Nu mă dădusem niciodată în vânt după mersul în cluburi, dar sâmbătă seara am făcut un efort în plus. Nu prea apucasem să petrec timpul cu Jules, îmi era dor de ea şi mi-am zis că, dacă exista un moment potrivit pentru a mă dezlănţui, acesta era. între schimbarea locurilor de muncă şi dependenţa tot mai mare de gândurile la Chase Parker, aveam nevoie să mă simt din nou tânără şi liberă. Am început să ţopăim de la primele ore ale serii, dansând în diverse locuri înainte să devină atât de aglomerate încât te frecai încontinuu de oameni transpiraţi pe ringul de dans. Nici nu ajun­ sesem la Harpers, şi începusem deja să regret că aveam tocuri de 13 centimetri. Când am văzut coada de la intrare — lungă aproape cât toată strada —, m-am gândit că poate micul pub irlandez pe lângă care tocmai trecusem nu arăta chiar aşa de rău. — Uită-te ce coadă e, am bombănit Jules a rânjit şi m-a luat de mână trăgându-mă spre uşă. — Ce coadă? Un bodyguard cu aspect de Hercule a luat-o pe Jules în braţe şi a ridicat-o în aer. — Ai venit! — Cum puteam să rezist unor băuturi gratuite şi unei intrări fără coadă? — Şi eu care credeam că ai venit pentru mine. — Poate puţin şi pentru asta, a spus ea împingându -1 în piept cu umărul micuţ. La ce oră termini? El şi-a privit telefonul. — Cam peste o oră. Jules şi-a adus aminte şi de mine. — Ea e Reese. Reese, el e Christian, cel mai bun prieten al fratelui meu. — îmi pare bine, Reese. A dat din cap şi şi-a îndreptat din nou atenţia spre Jules. — Ce-ar fi să nu mă mai prezinţi drept cel mai bun prieten al fratelui tău? — Dar asta eşti. — în ultima lună am încercat să te conving să mă vezi altfel, a spus el apropiindu-se mai mult. In caz că nu ai observat asta. Jules l-a împins, dar mi-am dat seama că ne aflam în seara aceea la Harpers cu un anume motiv, iar acesta nu avea nicio legătură cu faptul că puteam fenta coada. — Avem vreo şansă să ne faci rost de-o masă? Reese trebuie să-şi odihnească picioarele, altfel n-o să rezistăm o oră. — Bei ceva cu mine după ce ies din tură? — Dacă faci cinste. Bărbatul a chicotit, încuviinţând. A ridicat o staţie dc emisie-re­ cepţie şi a vorbit cu cineva din interior spunându-i că nişte VIP-uri intrau şi aveau nevoie de atenţie. Un minut mai târziu, a venit să ne întâmpine o femeie care probabil avea un metru optzeci fără tocurile uriaşe pe care le purta. — Iisuse! a mormăit Jules. Christian a zâmbit — Kiki, ele sunt Jules şi Reese. Poţi să le găseşti un loc la etajul doi şi să le aduci nişte băuturi din partea mea? — Sigur, dulceaţă. Recepţionera cu forme sculptate ne-a condus la al doilea etaj şi ne-a aşezat la masă, într-un separeu cu vedere spre ringul de dans aglomerat de jos. — Ce să vă comand, doamnelor? 152 Şeful Vi Keeland 1$3 Am cerut două Martini Extra Dirty şi am privit uimite în jur. Clubul era imens şi totul, de la banchetele cu catifea până la hiaturile lucioase din granit negru, era de primă clasă. — Mă simt ca o vedetă, am spus. Iar tu te prosteşti cu cel mai bun prieten al fratelui tău? Ce părere are Kenny despre asta? — Nu mă prostesc cu Christian. încă. Iar Kenny nu ştie. — Cum crezi că o să reacţioneze? — Suntem adulţi. Nu-mi poate spune cu cine ar trebui să ies. Am rânjit. — Deci o să facă o criză, nu? Tot chipul i-a fost numai un zâmbet. — Cam aşa ceva. — Povesteşte-mi tot. — Kenny şi Christian sunt prieteni de pe vremea când jucau fotbal la juniori. Când eu aveam 13 ani, iar Christian 11, era mare şi atunci, dar nu aşa uriaş ca acum. într-o după-amiază, l-am prins în timp ce se schimba, iar chestia era enormă, chiar şi atunci. Adică atârna enormă. -Ş i? Chelneriţa ne-a adus băuturile. — Şi ce? — Care-i restul poveştii? Ea a ridicat din umeri. — Asta-i tot. — Deci aştepţi de cincisprezece ani să-i vezi din nou chestia? A luat o înghiţitură din băutură rânjind şmechereşte. — Cam aşa. A locuit în California câţiva ani, după liceu, apoi s-a întors pentru NYPD. — E poliţai? — Da. Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, acum câteva săptă­ mâni, şi am început să ne scriem. Arată aşa de bine în uniformă... în cămaşă şi pantaloni. Sigur o să-l pun să mă încătuşeze şi să ne jucăm de-a hoţii şi vardiştii. — Bravo ţie! Pare să te placă... nu-şi lua ochii de la tine nici măcar când amazoana era lângă noi. — Şi tu? Cum e cu şeful ăla al tău delicios? Am luat scobitoarea de plastic din martini şi am tras cu dinţii măslina din capătul ei. — Chiar mai delicios decât măslina asta, şi ştii cât de mult îmi plac ingredientele dintr-un martini, am spus oftând. Dar... e totuşi şeful meu. — înţeleg perfect de ce ai ridicat un zid la muncă între afacere şi plăcere. Când nu l-ai ridicat, te-a costat slujba pe care o iubeai. Probabil că şi eu aş face la fel. Dar, la naiba... probabil că pentru bărbatul ăla m-aş gândi să fac o excepţie. — Ei bine, în mod cert el încearcă să mă convingă să fac o excepţie. M-a convins deja să luăm masa împreună de două ori pe săptămână. — Să luaţi masa împreună? Adică o întâlnire? — Nu. Să mâncăm împreună, dar fără să fie vorba de o întâlnire. — Stai să pricep... mănânci cu el de două ori pe săptămână, singură cu el? — Exact. Fără să fie vorba de o întâlnire. — Asta ce înseamnă? Că nu v-o trageţi la sfârşitul serii? Am mai luat o înghiţitură din băutură. — Exact. Jules a izbucnit în râs. — Te-a convins să accepţi prostia asta? — Ce vrei să spui? — Ieşi la întâlnire cu el şi nici măcar nu-ţi dai seama de asta. S-ar putea să-l iubesc pe omul ăsta. Nu mă întâlneam cu el. Sau mă întâlneam? Nu luam decât masa împreună de două ori pe săptămână. încercam să ne cunoaştem mai bine. Nu ne vedeam cu alte persoane. Şi ne gândeam unul la celălalt în timp ce ne masturbam. O, Doamne! Chiar ies la întâlnire cu el! 154 Şeful Vi Keeland 15$ Jules sorbea din băutură şi mă urmărea amuzată, în timp ce ajungeam la aceeaşi concluzie la care ajunsese ea în urmă cu două secunde. — Rahat! Chiar sunt aşa de idioată? — Draga mea, te cunosc. Nu ai ridicat zidul ăla ca să-l ţii pe el la distanţă. L-ai ridicat ca să-l vezi cum îl sparge ca să ajungă la tine. Cu siguranţă aveam nevoie de încă o băutură. Una dublă. In următoarea jumătate de oră, Jules şi cu mine am profitat de băuturile gratuite. Eram într-un local cu martini la cincisprezece dolari şt mă bucuram că nu trebuia să plătim nota. Cândva după miezul nopţii, cu cât ne îmbătăm mai rău, cu atât râdeam mai mult. Hram la jumătatea drumului între starea de luciditate şi cea de bâlbâ­ ială şi se instala ceea ce-mi plăcea să numesc etapa de spovedanie, în care totul părea limpede precum cristalul, iar faptul că o împărtă­ şeam cu cineva mă elibera. Uriaşul bine dotat al lui Jules nu ni se alăturase încă, aşa că veneau diverşi bărbaţi care se ofereau să ne ofere ceva de băut sau care ne invitau la dans. Printre ei şi doi tipi ca scoşi din cutie care s-au oprit la masa noastră. — Putem să vă facem cinste cu ceva de băut, doamnelor? a întrebat zâmbind încrezător cel care avea o statură mai atletică. Gropiţe. La naiba. Eram aproape sigură că nu era refuzat des. — Mulţumim, dar în seara asta băuturile noastre sunt din partea casei, iar eu sunt îndrăgostită lulea de şeful meu. Şi-a ridicat o sprânceană. — Norocos şef. Atunci, ce ziceţi de un dans? M-am uitat la Jules. — Eu, nu, a zis ea. Am aşteptat cincisprezece ani. Christian o să iasă în curând din tură. Am refuzat politicoasă. — Nu, mulţumim. Nu în seara asta. După ce au plecat, Jules mi-a spus: — Cel înalt era atrăgător. De ce n-ai dansat cu el? — Ce rost are? Mi-am dus paharul la buze, dar mi-am dat seama după ce mi-am lăsat capul pe spate că era gol. — Te referi la dans sau la bărbaţi în general? Pentru că răspun­ surile mele ar fi destul de diferite. — La dansul cu el. Nu aş face decât să compar. Jules mi-a zâmbit amuzată. — Spune-mi ce-ţi place la şeful ăla al tău. — E isteţ, îndrăzneţ, dur, dar într-un fel blând. Are vreun sens ce zic? Când am surprins-o că se uită peste capul meu, am crezut că e distrasă pentru că -1 caută din priviri pe Christian. — Eşti măcar un pic atentă la mine? — Sunt. A dat pe gât băutura care mai rămăsese în paharul elegant. — Deci, ce spuneai? Că îţi place insistenţa lui? Că te excită? Nu spusesem asta, dar nu greşea deloc. — îţi jur, dacă m-ar ţintui de uşa biroului, n-aş avea putere să mă opun. Faptul că mi-e şef mă ţine la distanţă, dar totuşi îmi place la nebunie când facc pc şeful. Jules rânjea ca motanul Cheshire7. — Ce naiba-i cu tine? Pentru că zâmbea în continuare, am ştiut. Am ştiut. — E în spatele meu, aşa-i? O mână caldă mi-a atins umărul gol. Am închis ochii şi i-am spus prietenei mele printre dinţi: — Te omor. S-a strecurat în afara separeului şi m-a pupat pe obraz. — Mă duc să văd dacă Hulk al meu a ieşit din tură. Mă întorc repejor. A fluturat jucăuş din degete în semn de rămas-bun. 7 Personaj din Alice tn Ţara Minunilor, de I.ewls Carroll. (N.t.). 156 ş«fu l Vi Keeland 157 — Pa, Şefule! Apoi a dispărut. Chase, sigur pe el, s-a strecurat lângă mine pe banchetă, 111 loc să se aşeze vizavi, unde stătuse Jules. Doamne, îmi venea să-i dau una şi să-i şterg de pe faţă zâmbetul acela îngâmfat De pe faţa aia superbă, perfectă, Doamne, vreau şi mai mult să te sărut, acum, că sunt beată. — Ce faci aici, Chase? — Iţi împlinesc visurile, se pare. M-am întors ca să-l privesc direct în ochi şi să-l înfrunt pentru prima oară, ceea ce probabil era o greşeală. Era mult prea chipeş pentru mintea mea trează; alcoolul nu putea decât să amplifice gândurile. In noaptea aceasta era în smoching. Sau, mai bine zis, purta o cămaşă băţoasă, cu gulerul descheiat, iar în jurul gâtului îi atârna nonşalant un papion desfăcut. Mânecile cămăşii erau suflecate, lăsând la vedere antebraţele bronzate şi tonifiate. Chiar avea ante­ braţe grozave. Eram înnebunită după antebraţe. Am mai spus asta? Chiar dacă da, se justifică s-o mai spun. Insă ceea ce mă înnebunea cu adevărat era, în mod surprin­ zător, părul lui. De obicei ciufulit, acum era pieptănat pe spate. Cu pielea fără cusur, bronzată, proaspăt bărbierit şi cu o linie a maxilarului bine conturată, masculină, putea foarte bine să dea impresia că tocmai păşise afară din Marele Gatsby. M-a dat pe spate complet. — Arăţi... aşa de diferit. — Diferit în sensul rău sau diferit în sensul bun? Nu puteam să mint. Aveam în mine prea mult din serul adevărului. — Semeni cu o vedetă de cinema de pe vremuri, chipeş într-un mod foarte clasic. îmi place. — O să cumpăr mai mult gel, mâine la prima oră. Atunci mi-a scăpat un zâmbet pe care încercasem să-l reprim. Chase şi-a trecut degetul mare peste obrazul meu, apoi peste colţul buzelor. — Poate iau o cutie întreagă, dacă aduci pe buze zâmbetul acela, a adăugat el. — Ce faci aici? — Ai zis ieri că o să vii aici. Aşa era, dar... — N-ar trebui să fii la evenimentul caritabil? — Era pe final. In plus, nu m-am putut abţine să mă gândesc la tine toată noaptea. îşi ţinea mâna rezemată lejer pe spătarul banchetei pe care stăteam amândoi şi a început să-mi mângâie pielea expusă a umerilor. — Nu eram sigur dacă ar fi bine să vin, dar acum mă bucur c-am facut-o. — De ce? — îţi place insistenţa mea. Şi ce mai ziceai? Că te exciţi când fac pe şeful? Mi-am dat ochii peste cap. — Cred că am nevoie de încă o băutură. — Da, şi eu. Trei Martini Schnapps cu mentă? Chase i-a făcut semn chelneriţei şi a comandat băuturile. S-a uitat în jur prin club şi m-a întrebat: — Şi faci asta des? Să ieşi în cluburi cu prietenii? — Nu prea. îmi place să dansez, dar e un fel de loc de agăţat. Degetul i s-a oprit din a mai trasa linii pe umărul meu. — Asta faci în seara asta? Ai ieşit la agăţat? — Nu. Doar mă bucur de o seară cu prietena mea. — Pentru că, dacă vrei să agăţi... L-am lovit în joacă în abdomen, dar am simţit cât de ferm îi era pe sub cămaşă. Notă pentru mine, ţine-ţi tot timpul mâinile pe lângă corp, pentru propria ta siguranţă. 158 Şeful Vi Keeland 159 — Aşa cunoşti femei? Le urmăreşti prin cluburi, cu înfăţişarea ta sexy la miezul nopţii? — în general, nu. Asta e prima dată când merg într-un club în ultimii ani... cu excepţia unui eveniment la care a trebuit să particip. — Atunci unde întâlneşti femei? — în diverse locuri. — Câtă exactitate! am zis ridicând din sprânceană. — Bine. Hai să vedem... Pe ultima femeie cu care am ieşit am întâlnit-o într-un avion dinspre California. — Bridget? -N u . — Pe Bridget unde ai întâlnit-o? — La o petrecere. — O petrecere de la muncă? Chelneriţa ne-a adus băuturile, iar Chase a dat pe gât jumătate din pahar. — însetat? — încerc să mă relaxez. — D eci... Bridget. Ce fel de petrecere? — Aş prefera să nu vorbesc despre alte femei când sunt aici cu tine. — Bine. Atunci despre ce ai vrea să vorbeşti? — Ce-ar fi să încep cu lucrurile pe care m-am gândit să ţi le fac în noaptea asta? Privirea lui a coborât de pe chipul meu şi a zăbovit pe curbele corpului meu, îmbrăcat în rochiţă neagră, mulată. Rezistenţa a început să-mi slăbească urmărindu-1 cum mă priveşte cu toată acea foame. Am înghiţit în sec. — Chase... A răspuns ridicându-mi mâna şi sărutând-o cu blândeţe. — Cât ai băut în seara asta? — Destul. — Păcat. — D e ce? — Pentru că nu sunt genul de bărbat care ar profita doar pentru că alcoolul a alungat nesiguranţa unei fem ei. E ra rândul m eu să iau o înghiţitură din pahar. Eram cam am eţită, dar asta nu avea nicio legătură cu alcoolul. — A dică, indiferent ce spun sau fac, nu te culci cu m ine în noaptea asta? Focul din p rivirea lui spunea altceva. — Exact. A m zâm bit diabolic. — Sună a provocare. H ai să dansăm ! Capitolul 17 Reese M-am trezit muşcată uşor de ureche. Ce naiba... Azi-noapte. Azi-noapte. O, Doamne! Am facut-o? Panicată, am îngheţat pe moment In pat în timp ce-mi măcinam creierul mahmur, încercând să-mi amintesc sfârşitul serii. Niciodată nu m-am simţit mai uşurată când o lăbuţă m-a pocnit peste obraz. — Iisuse..., am bombănit întorcându-mă spre Tallulah care îmi lingea urechea şi mă lovea peste faţă. Mi-am tras cearşaful peste cap blocând accesul Pisicuţei cea U râtă. N e p ă să to a re , s-a u rca t p e m in e şi m i s-a aşezat p e piept. — Miau... Şi-a frecat nasul de cearşaful sub care mă ascundeam. Am încercat să-mi ridic capul, dar mă durea prea tare. — Ce e? Ce vrei? — Miau... -O f. Chiar şi sunetul firav pe care-1 scotea îmi crăpa capul. Puteam să jur că un mic toboşar îşi facea încălzirea în capul meu. Bubuituri 162 şeful Vi Keeland 163 fără ritm , un ciocan care lovea în contra tim p faţă de bass, urm at de tam bur şi apoi de lovituri de cinele. Of. Ce dracului băusem aseară? M i-am am intit că a venit Chase şi l-am tras pe ringul de dans ca să mă frec de corpul lui şi să-i testez voinţa. O, D oam ne! Totul deve­ nise un joc, ca să văd dacă -1 pot face pe Chase să cedeze. A m râs în timp ce beam shoturi scârboase de m artini Schnapps cu mentă, iar Christian şi Jules ni s-au alăturat într-un final. Păreau foarte relaxaţi, din câte-m i aduceam aminte. C e a urm at e cam în ceaţă. A urm at drum ul spre casă cu taxiul. îm i am inteam că eram obosită. A tât de obosită! Sim ţeam nevoia să închid puţin ochii, să pun capul jo s şi să m i -1 odihnesc în tim p ce traversam oraşul. Capul meu. Atât de som noroasă! Şi m i -1 odihnisem . In poala lui Chase. îm i aduceam aminte că el mă trezise. C ând m i-am ridicat capul, m-am frecat de şliţul lui. O, D oam ne! Era tare. Iar eu am com entat ceva despre asta. Grozav. Chase m -a ajutat să ies din m aşină şi i-a spus taxim etristului să nu oprească aparatul. A durat o veşnicie până a venit liftul. C ând am intrat în cabină, m -am rezemat de pieptul lui şi am tras adânc aer în piept, m irosindu-1 îndeaproape. O, D oam ne! I-am spus că m irosea suficient de bine ca să-l mănânc. I-am sugerat să cum pere o cabană în pădure şi să taie lem ne la bustul gol. Mă strângea tare în braţe în timp ce ne îndreptam spre aparta­ mentul meu. Dacă mă gândesc mai bine, este posibil, de fapt, să fi avut nevoie de susţinere ca să merg. Am ajuns în dreptul uşii. îmi aminteam vag că mi-am pus braţele după gâtul lui şi l-am invitat înăuntru. El a zâmbit şi a clătinat din cap. — Nu-mi doresc nimic mai mult decât să intru. Şi spun asta din mai multe puncte de vedere. M-a sărutat pe creştet. Pe creştet! — Dar nu aşa. Du-te să dormi. Mi-a luat cheile din mână, a deschis toate încuietorile şi a aşteptat să intru. Ultimul lucru pe care mi-1 aduceam aminte era că stătea cu mâinile deasupra capului, rezemat de cadrul uşii şi-mi spunea: — O să încheiem jocul ăsta săptămâna viitoare. Lucrurile vor deveni mult mai amuzante la birou, sunt al naibii de sigur de asta. * * * Puţin mai târziu în acea dimineaţă am anulat ieşirea la prânz cu Chase, fiind prea mahmură ca să mă dau jos din pat. Când a încercat să mă convingă să reprogramăm pentru luni, am fost fermă şi până la urmă am încetat să-i mai răspund la mesaje. Fusese depăşită o linie, iar eu nu ştiam cum să dau înapoi altfel decât să mă rup de tot. Era vina mea şi eram hotărâtă ca luni dimineaţă să repar ceea ce stricasem. *** — ’Neaţa! Chase stătea în cadrul uşii biroului meu, aşa cum o făcuse şi în noaptea aceea, în faţa uşii apartamentului meu. Mă pregătisem psihic toată ziua de ieri — eram o profesionistă, puteam să dau uitării ce se întâmplase sâmbătă noapte şi să lucrez în 164 Şeful WKeeland *6$ preajma lui Chase ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am aruncat o privire la telefon... Era 7:05, luni dimineaţa, şi deja o dădusem în bară. Grozav. Pur şi simplu grozav,; Reese. Chase rânjea de parcă-mi ghicea gândurile neprofesioniste. Mi-am încrucişat mâinile pe birou. — Bună dimineaţa, domnule Parker. A ridicat din sprânceană. — Aşa vom juca? — Nu ştiu la ce vă referiţi, domnule Parker. Chase s-a apropiat de biroul meu. — îm i place cum sună vocea ta când îmi spui domnule Parker. Trebuie s-o faci în continuare. Am înghiţit în sec în timp ce se apropia şi mai mult. Vocea înce­ puse să-mi tremure. — Nicio problemă, domnule Parker. — Ce-ai zice de vă rog, domnule Parker? — Vă rog, domnule Parker, ce? — Voiam doar să aud cât de bine va suna pe buzele tale. A redus distanţa dintre noi şi s-a rezemat lejer cu şoldul de marginea din lateral a biroului. A întins mâna, şi-a trecut degetul mare peste buza mea de jos şi mi-a vorbit aproape de gura mea. — Vă rog, domnule Parker. O să se audă pe buzele astea... ascultă ce-ţi spun. în ce dracului mă băgasem? *** Era ironic faptul că trebuia să mă pregătesc pentru o întâlnire cu un grup-ţintă, în condiţiile în care eu eram complet debusolală şi fără ţintă. După ce dimineaţa trecuse pe lângă mintea mea rătă­ citoare, eram bucuroasă că programul de după-amiază era atât de încărcat încât nu mai lăsa loc de prostii. Prima dintre cele două şedinţe era la ora unu, în sala mare din aripa estică a clădirii. Se afla lângă biroul lui Chase şi nu m-am putut abţine să trag cu ochiul înăuntru din mers. Cu jaluzelele trase, încă­ perea semăna cu un acvariu. El stătea la birou, sprijinit pe spătarul scaunului directorial, cu o mână dusă la ceafă, iar în cealaltă ţinea receptorul telefonului fix în timp ce vorbea cu ochii în tavan. Distrasă pe moment, nu am mai fost atentă pe unde mergeam şi am intrat direct în Josh. în momentul impactului am strâns în mână paharul înalt cu cafea de pe care a sărit capacul. Iar cu cealaltă mână mi-era greu să mai ţin laptopul şi carneţelul de notiţe. în timp ce m-am aplecat în încercarea zadarnică de a le împiedica să cadă, am reuşit să-mi torn cafeaua pe bluză şi toate lucrurile au ajuns pe podea, cu paharul gol deasupra. — La dracu! — îmi pare rău. Am mers prea repede, a spus Josh. — Nu. E vina mea. Nu eram atentă. S-a uitat la cămaşa mea din care ieşea abur. — Cred că a fost destul de fierbinte. Te-ai ars? Chase a ieşit din birou cu nişte prosoape de hârtie, pe care mi le-a dat, aplecându-se să mi ridice laptopul şi carneţelul din care curgea lichid maroniu. I le-a înmânat lui Josh şi i-a spus: — Şterge tu laptopul cât timp eu mă ocup de Reese. Mi-am tamponat bluza, dar asta nu prea folosea la nimic — vărsasem aproape un litru de cafea şi eram leoarcă. — Ai nevoie de mai mult decât o mână de şervete de hârtie. Vino cu mine. Chase m-a condus în biroul lui. Eram perfect conştientă de prezenţa palmei sale răsfirate pe mijlocul meu, câteva degete atingându-mă nici chiar pe fund, dar nici pe spate. Era ceva nevinovat, ştiam asta, însă gândurile mele erau departe de a fi la fel de nevinovate. Eram cât se poate de supărată pe mine, pe cât de neprofesionistă eram şi mi-am vărsat frustrarea pe Chase. 166 Şeful Vi Keeland 167 — E numai vina ta, să ştii. — Vina mea? — Tu mi-ai distras atenţia azi. în loc să îi pară rău că mă băgase în situaţia asta, Chase părea încântat. — Abia aştept să văd ce-o să faci când o să încerc cu adevărat să-ţi distrag atenţia, a spus întinzând mâna într-un dulap din care a scos o cămaşă albă. Uite. Pune-o pe tine. — Nu pot să port cămaşa ta. — De ce nu? a întrebat rânjind şmechereşte. Exersezi pentru dimineaţa de după, când o să-mi faci clătite. Mă călca pe nervi că mă imaginam stând în faţa aragazului mare din inox, cu cuptor dublu, pe care ştiam că-1 are în casă, îmbrăcată cu una dintre cămăşile lui. Trecusem de la a fi necăjită la înfierbântată şi necăjită în mai puţin de zece secunde. Chase a observat expresia de pe chipul meu şi a chicotit. — Sunt prosoape în baia mea privată. Privirea i-a coborât spre piept unde sfârcurile mele se evidenţiau mândre sub cămaşa leoarcă şi a mormăit: — Dă-ţi jos cămaşa aia înainte să ţi-o scot eu chiar aici, în mijlocul biroului, cu jaluzelele ridicate. Nu aveam nicio îndoială că ar fi facut-o, aşa că m-am grăbit spre baie în speranţa că-mi voi găsi acolo, pe lângă o cămaşă curată, şi minţile. Un minut mai târziu, mă uitam în oglindă, încântată de ce vedeam. Trebuia să recunosc, arătam trăsnet în cămaşă bărbătească. Deşi era de zece ori mai mare, cu câţiva nasturi deschişi în partea de sus şi un nod în talie, cămaşa lui Chase arăta chiar drăguţ împreună cu fusta-creion. Tocmai îm i suflecam mânecile când am auzit un ciocănit în uşă. — Pot intra? A i intrat deja în mintea mea. — Da. Când Chase a deschis uşa, ţinea în mână un tricou împăturit. — Aveam tricoul ăsta maro vechi în geanta pentru sală, dacă vrei să-l probezi... A făcut o pauză şi s-a oprit când şi-a ridicat privirea spre mine. — Uau! Arată mai bine pe tine. Bărbatul acesta îmi spusese mai devreme că o să mă facă să implor, şi totuşi nu roşisem. Iar acum ceva atât de simplu precum arată mai bine pe tine mi-a încins obrajii. Şi nu neapărat din cauza cuvintelor, ci mai degrabă a intimităţii care le însoţise. A intrat în baie şi s-a apucat să-mi suflece mânecile. — Dă-mi voie. Ne-am zâmbit în tăcere în timp ce se ocupa de cămaşă. — Cum te simţi azi? m-a întrebat. — Mai bine. — Mă bucur să aud asta. Mâine-seară ieşim să mâncăm împreună. — îmi spui sau îmi propui? A terminat cu suflecatul şi a aşteptat să-mi ridic privirea. — îţi spun. îmi eşti datoare, ţinând cont că am fost un gentleman noaptea trecută. Chiar fusese, — îţi mulţumesc pentru asta, apropo. Ai fost foarte galant, iar eu nu ţi-am uşurat deloc situaţia. — Nu. Dar cu siguranţă ai întărit-o. L-am înghiontit jucăuş în umăr. — Hai, Şefule. Am întârziat deja la şedinţă. Elaine Dennis, vicepreşedinta Advance Focus Market Research, tocmai îşi începuse prezentarea când noi am intrat în sala de şedinţe, cu o întârziere de câteva minute. Detalia experienţa companiei ei în moderarea grupurilor-ţintă în industria produselor pentru femei şi vorbea mult despre importanţa realizării acestor grupuri în zone geografice diferite. — Industria produselor pentru femei este foarte diferită în New York şi Vestul Mijlociu. Majoritatea femeilor vor aceleaşi lucruri... 168 Şeful Vi Keeland 169 piele netedă, să se simtă frumoase şi răsfăţate, să fie atrăgătoare pentru sexul opus... dar lucrurile care funcţionează pentru a vinde frumuseţe pot să difere destul de mult de la o zonă geografică la alta. M-am aşezat confortabil în scaun încercând să dau uitării ulti­ mele cincisprezece minute şi să iau notiţe în timp ce ea îşi continua prezentarea. Mă ocupasem de multe grupuri-ţintă în marketing în decursul anilor petrecuţi la Fresh Look, dar întotdeauna era ceva nou de învăţat. Lumea publicităţii se schimba de la un minut la altul, iar cea pentru femei era cu atât mai provocatoare. Să recunoaştem, noi, femeile, defilăm cu dreptul de a ne răzgândi ca şi cum ar fi o medalie de onoare — ceea ce ne doream azi mâine putea fi de dome­ niul trecutului. Stăteam la două scaune distanţă de cea care ţinea prezentarea, pe latura din dreapta mesei lungi de conferinţe. Chase era la şase scaune distanţă de ea, în capăt, mai departe în partea opusă. Nu era prima oară când observam că nu stătea în faţă în timpul şedinţelor de marketing. Era genul de şef care observa tot şi participa, dar care nu simţea nevoia să le reamintească în mod constant oamenilor că el este şeful cel mare. Mi-am dus pixul la buze întrebându-mă dacă nu cumva facea asta în mod intenţionat. Când mi-am îndreptat privirea spre el, am observat că mă privea insistent. Mi-am îndreptat ochii în altă parte, dar două secunde mai târziu i-am aruncat din nou o privire. Se uita în jur să vadă dacă îl priveşte cineva. Evident că toţi ceilalţi urmăreau prezentarea, aşa cum ar fi trebuit să facem şi noi. Apoi a mimat din buze: îm i place la nebunie că citeşti pe buze. Am zâmbit cu timiditate şi am privit în jur înainte de a reveni, atentă la el. Parcă eram în şcoală şi încercam să nu fim surprinşi în timp ce făceam schimb de bileţele. Privirea lui era lipită de buzele mele în timp ce cuvinte tăcute îmi erau adresate. Şi îmi plac la nebunie buzele tale. Stânjenită, mi-am schimbat poziţia în scaun ca să stau cu faţa către femeia care ţinea prezentarea. Am reuşit să rezist cinci minute înainte ca privirea să-mi zboare înapoi spre el. De data aceasta, Chase nici nu s-a mai obosit să se asigure că nu -1 privea nimeni. A mimat din buze: îm i place cămaşa mea pe tine. I-am aruncat un avertisment din priviri. Nu l-a impresionat absolut deloc. A continuat, iar eu, ca o toantă, nu-mi puteam desprinde privirea de la el. Abia aştept să văd ce-i sub ea. îmi venea să-l omor. Totodată, voiam să aud ce avea de gând să facă după ce vedea ce se află sub ea. Din fericire, a fost nevoie să mă concentrez din nou la ce se întâmpla fix în faţa mea, pentru că mi-am auzit numele rostit. Josh deschisese o discuţie despre testarea produselor în magazin versus grupuri-ţintă şi îmi ceruse să împărtăşesc din experienţa mea la Fresh Look. Am avut nevoie de un minut ca să-mi redobân­ desc stăpânirea de sine, dar marketingul nu era doar meseria, ci şi pasiunea mea. Odată ce am început să vorbesc, pasiunea a preluat controlul. în următoarea oră şi jumătate, am făcut tot posibilul să nu mă fâţâi prea tare, ştiind că Chase mă sorbea din priviri. La un moment dat, mă dădeam cu un balsam de buze — lucru pe care îl faceam de zeci de ori pe zi —, iar Chase mă urmărea vrăjit în timp cc trasam conturul buzelor. Asta mi-a provocat nişte furni­ cături între picioare şi am început să mă foiesc pe scaun. Când i-a venit rândul lui Chase să vorbească, am admirat modul în care domina încăperea cu gândurile şi ideile lui. Era atât de diferit de şeful meu de la Fresh Look — un director executiv tipic, a cărui prezenţă se facea simţită într-un mod aproape hărţuitor. Nu se putea ca Scott Eikman să nu fi stat în capul mesei în timpul unei astfel de şedinţe. Fostul meu şef ar fi rămas acolo cu braţele încrucişate la piept, facându-i pe toţi cei din jurul lui să stea mai drepţi în scaune. Stilul lui Chase era mai subtil şi capta atenţia din încăpere prin gândire şi charisma naturală. M-a surprins privindu -1 în timp ce vorbea, iar colţul gurii i-a tresărit. Din fericire, spre deosebire de mine, lui nu i se împleticea limba în gură când era privit atât de atent. 170 Şeful Vi Keeland 171 După ce toate întrebările au primit răspuns, Elaine se pregătea să facă încheierea. — Ştiu că aţi spus că programul e destul dc aglomerat, dar noi avem două grupuri-ţintă disponibile săptămâna aceasta, dacă doriţi să profitaţi. Unul e în Kansas, iar celălalt e aici, în New York. Desigur, în timpul prezentării alocase destul de mult timp vorbind despre importanţa colectării impresiilor din Vestul Mijlociu, pe lângă ambele coaste. Şi, ce să vezi, întâmplător, avea două astfel de grupuri disponibile pentru noi în următoarele zile. Trebuia să recu­ nosc, venise cu o prezentare şi o ofertă bune. Josh i-a spus că o vom contacta în scurt timp şi nici nu apucase sa se răcească bine proiectorul după prezentarea ei, că a doua persoană a şi fost invitată în sală. Eram dezamăgită că Chase nu mai putea rămâne la a doua prezentare de grup-ţintă, dar în acelaşi timp uşurată că nimic nu-mi va mai distrage atenţia. Când şedinţele s-au terminat în sfârşit, la ora şase, stăteam în sală şi discutam despre cele două companii. Am căzut cu toţii de acord că Advance Focus a lui Elaine era cea mai potrivită companie care să se ocupe de grupurile noastre ţintă. Josh s-a uitat când la Lindsey, când la mine. — Credeţi că putem termina restul de mostre şi prezentări la timp ca să ne alăturăm grupurilor pe care Elaine le organizează săptămâna asta în Kansas şi aici în oraş? a întrebat — Putem, a spus Lindsey. Va fi din scurt, dar cred că putem termina mâine împreună. Josh a încuviinţat. — Eu trebuie să fiu aici pentru o şedinţă foto pe care o avem în această săptămână în centru. Deci care dintre voi rămâne în New York şi care se duce în Kansas? Lindsey s-a uitat la mine. — Cum vrei tu, i-am spus. — Bine. Pentru că nu-mi place să zbor cu avionul. Aş prefera să mă ocup de grupul-ţintă din New York. — A, ce uşor a fost, a remarcat Josh. S-ar putea ca Chase să vrea să ţi se alăture pentru grupul-ţintă de aici, Lindsey. Dă-i de ştire când ai confirmate toate detaliile. A încuviinţat. — Aşa voi face. Deşi timpul petrecut cu Chase avea să-mi lipsească, ştiam în adâncul sufletului că aveam nevoie de oarecare distanţare. Câteva sute de kilometri ar putea fi suficiente să ne separe destul de mult încât să-mi pot limpezi mintea. Capitolul 18 Reese Aveam zborul rezervat miercuri dimineaţă devreme, ca să am după-amiaza la dispoziţie pentru aranjareabiroului de analiză de piaţă din Kansas al Advanced Focus pentru prima sesiune de grup-ţintă de joi dimineaţa. Chase lipsise de la birou toată după-amiaza de marţi, aşa că i-am trimis un mesaj în care l-am anunţat că nu aveam cum să ajung la cină. Răspunsese cu un singur cuvânt. Bine. Probabil credea că încercam din nou să-l evit după ce scăpasem de sub control lucru­ rile — dar şi pe mine — weekendul trecut. Acum era aproape şase şi jumătate miercuri dimineaţă şi mă pregăteam să mă îndrept spre aeroport când am primit de la el deta­ lierea mesajului anterior. Chase: Accept o amânare. Dar de data asta eu profit de ea. Nu mai aveam timp să-i răspund. Maşina de serviciu sosea la şase şi jumătate şi uneori liftul venea chiar şi în câteva minute. Am tras fermoarul valizei, mi-am aruncat telefonul în poşetă şi am mângâiat-o în fugă pe Pisicuţa cea Urâtă. 174 Şefa Vi Keeland 175 — Adevărata ta stăpână o să aibă grijă de tine cât sunt plecată. Vezi să nu-şi bage nasul prin lucruri. Apoi am mângâiat-o pe Tallulah pe cap. — Să fii o Pisicuţă cea Urâtă bună şi să-i zgârii gleznele mamei când începe să-mi scotocească prin sertarul cu lenjerie intimă. Bine? Când am coborât, o maşină de oraş neagră aştepta în faţa clădirii. Deşi zborul era abia peste două ore şi jumătate, am început să mă îngrijorez când am nimerit într-un ambuteiaj pe drumul spre tunel. Am tras adânc aer în piept şi am început să mă relaxez când am părăsit în sfârşit Manhattanul, dar m-am panicat din nou, pentru că în partea cealaltă a tunelului era mai rău decât în oraş. — Ce se întâmplă? l-am întrebat pe şofer. — Şantier. Trebuia să se oprească la şase dimineaţa, dar probabil că muncitorii vor să facă ore suplimentare. A ridicat din umeri şi mi-a indicat drumul din faţa noastră, care era o mare de lumini de frână, pentru că trei benzi se uneau într-una singură. în următoarea oră am înaintat puţin câte puţin şi înnebu­ neam când vedeam că, deşi erau amplasate conuri fluorescente pe o distanţă de câţiva kilometri, nu era nicio activitate pe şantier. M-am uitat la ceas şi mi-am dat seama că s-ar putea să pierd zborul dacă traficul nu se decongestiona curând. în general mă temeam de zborul cu avionul. Stresul adăugat de posibilitatea de a întârzia îmi accelerase şi mai mult pulsul. Aveam nevoie să-mi distrag atenţia, aşa că mi-am scos telefonul din geantă. Tocmai primisem un mesaj. Mama: Trebuie să-ţi cureţi frigideru l mai des. A i murături stricate. Pe bune? Stătuse ascunsă pe o alee până când am plecat de acasă? Chiar nu mai avusese răbdare până să-şi înceapă investigaţia?. Lăsasem pentru Pisicuţa cea Urâtă un vas plin cu mâncare. Nu era nevoie să vină până a doua zi. Lasă că îi arăt eu. Dacă fac mişto de ea, nu o să mă mai gândesc la zbor. Reese: Nu le arunca. Păstrez chestiile expirate pentru Tallulah. Am dat mai jos, iar următorul mesaj era cel de la Chase la care nu răspunsesem încă, despre amânarea cinei pe care o anulasem seara trecută. Reese: M ă întorc abia în weekend. Şeful meu a vrut să scape de mine, aşa că m-a trimis în Kansas. Cât timp am răspuns la alte câteva mesaje şi e-mailuri, nu m-am mai gândit la întârziere. Am ajuns pe JFK cu treizeci şi cinci de minute înainte de decolare şi am fugit până la un ghişeu pentru check-in. Când am văzut coada de la controlul de securitate, aproape am izbucnit în lacrimi. Disperată, m-am dus la agenta TSA8. — Nu am nicio şansă să prind avionul dacă stau la coada asta. Mi-a luat o veşnicie să trec prin tunel, iar pe LIE9era un şantier. Am vreo şansă să trec în faţă? Călătoresc în scop de afaceri şi chiar nu pot să pierd zborul. — Biletul. A ridicat mâna cu mănuşă din plastic şi mi-a aruncat o privire care dădea de înţeles că auzea aceeaşi poveste plângăcioasă de o sută de ori pe zi. Mi-a înapoiat biletul şi a arătat peste umăr. — Clasa întâi, pe stânga. Am răsuflat uşurată când am văzut că în zona aia nu era coadă. — Mulţumesc mult! Bineînţeles că poarta unde trebuia să ajung se afla la celă­ lalt capăt al terminalului, dar am reuşit să trec de securitate şi să ajung la zona de îmbarcare chiar în clipa în care se facea ultimul anunţ. Pentru că era coadă mică la îmbarcare, mi-am recăpătat suflul şi m-am dus la biroul de control al biletelor să văd dacă 8 A dm inistraţia pentru Securitatea Transporturilor (N.t.) 9 Autostrada 495, cunoscută drept Lon g Island Expressw ay. (N.t.) 176 Şeful Vi Keeland XŢJ puteam schimba locul din mijloc care-mi fusese repartizat la achiziţionare. — Există vreo posibilitate să schimb locul din mijloc? Ştiu că am Întârziat şi că sunt ultima la îmbarcare, dar m-am gândit că nu strică să întreb. — E destul de plin... dar să verific. însoţitoarea mi-a luat biletul şi a tastat ceva la computer. S-a încruntat şi a spus: — De fapt, nu aveţi locul din mijloc. Aveţi loc lângă culoar. Mi-a înapoiat biletul şi mi-a arătat cu degetul. — Rândul al doilea. Nu avea niciun sens. — Era pe rândul treizeci şi ceva când am cumpărat biletul. — Nu mai e. Aveţi loc lângă culoar, la clasa întâi. Probabil aţi beneficiat de o reactualizare. Coada de la îmbarcare se micşorase şi, oricum, de ce m-aş fi contrazis în privinţa locului la clasa întâi? Când am ajuns în dreptul rândului al doilea, mi-am dat jos geanta de pe umăr şi am îndesat-o sub scaunul de lângă culoar. Locul de la geam era gol, dar am observat un New York Times împăturit pe jumătate pe scaunul fără pasager. Am deschis compartimentul de deasupra, am verificat dacă am spaţiu să-mi pun bagajul şi m-am aplecat să apuc mânerul acestuia. M-a speriat o mână mare care a acoperit-o pe a mea. — Lasă-mă pe mine. Am întors capul brusc către bărbatul de lângă mine, dar deja ştiam pe cine voi vedea. »* * — Ce se întâmplă acolo în căpşorul ăla al tău? m-a întrebat Chase. Nu mai scosesem nicio vorba din clipa în care îl găsisem în avion. în primul rând, eram stresată când zburam, iar faptul că Chase mă luase prin surprindere aşa cum o făcuse mă debusolase complet. Inima îmi bătea incontrolabil când avionul a început să accelereze pe pistă. Am apucat braţul scaunului dintre noi şi i-am răspuns scurt: — Urăsc decolarea. Şi aterizarea. Tot ce se întâmplă între ele e în regulă. Chase şi-a pus mâna peste a mea şi mi-a strâns-o. Nu mi-a dat drumul nici când am ajuns în aer. Odată ce am atins o altitudine stabilă, am răsuflat prelung, iar umerii mi s-au relaxat. — De ce nu mi-ai spus că vii în călătoria asta? — A fost ceva de ultim moment. M-am încruntat întrebându-mă dacă nu cumva plănuise totul. — Cât de ultim moment? M-a privit direct în ochi şi i-am observat neliniştea. — Nici măcar nu am bagaj pentru la noapte. — Cum adică nu ai bagaj? — Am plecat de acasă dimineaţă cu intenţia clară de a merge la birou. A făcut o pauză şi şi-a trecut mâna prin păr mormăind. — Nici măcar nu mai ştiu sigur cum am ajuns aici. — Vorbeşti serios? Clătinând din cap, a spus: — De data asta, tu vei fi cea care va împărţi cămaşa cu mine. — Nu cred că ţi-ar veni cămaşa mea. — Deci asta înseamnă că mă vrei fară cămaşă? Ştiam eu. însoţitoarea de zbor s-a apropiat de noi şi ne-a înmânat două meniuri. — Pot să vă aduc ceva de băut? Chase a răspuns fară să se uite în meniu. — Două Mimosa. L-am privit întrebătoare. — E abia nouă dimineaţa. — E o ocazie specială. însoţitoarea de zbor a zâmbit şi ne-a luat meniurile. 178 Şeful Vi Keeland 179 — Sărbătoriţi ceva? Mâna lui Chase era încă aşezată peste a mea, pe braţul scaunului. Le-a ridicat pe amândouă, şi-a petrecut degetele printre ale mele, apoi mi-a dus mâna la buze şi a sărutat-o. — E luna noastră de miere. — Uau! Felicitări! E minunat. Aveţi legătură din Kansas sau acolo e destinaţia finală azi? — Rămânem în Kansas. Doamna este înnebunită după Vrăjitorul din Oz şi vrea să ajungă la muzeu, a spus arătând cu bărbia spre picioarele mele. Întâmplător, eram îmbrăcată complet în negru şi purtam pantofi roşii. — Uneori se lasă dusă de val. însoţitoarea de zbor a reuşit să-şi menţină zâmbetul, dar îmi dădeam seama că mă credea puţin sărită. Adică ce femeie în toate minţile s-ar duce la un muzeu când tocmai s-a măritat cu un bărbat precum cel de lângă mine? După ce s-a îndepărtat, m-am întors spre Chase. — înnebunită după Vrăjitorul din Oz7. Chase a rânjit. — E mai degrabă un fetiş, dar cum preferi tu. — Şi tu cine eşti? Sperietoarea fară creier? De unde scoţi toate chestiile astea? — Tocmai ieşeam de la toaletă când urcai în avion. Ţi-am văzut pantofii roşii al-dracului-de-sexy şi e posibil să fi avut o fantezie. — Chiar cred că ai nevoie de ajutor. — S-ar putea să ai dreptate. S-a aplecat şi mai mult şi şi-a coborât vocea. — Dar dacă ai vrea să porţi acei pantofi şi codiţe împletite, şi nimic altceva, aş fi bucuros să fiu Omul de Tinichea. După ce însoţitoarea de zbor ne-a adus băuturile (adresându-mi-se cu mireasa), Chase şi cu mine am avut un moment de sinceritate. — Cât stai în Kansas? am întrebat întinzându-mă să-mi iau balsamul de buze din geantă ca să mă împrospătez puţin. M-a urmărit cu privirea în timp ce mă dădeam cu el pe buze. — 11 foloseşti destul de des, aşa-i? — Ce, balsamul de buze? — Mda. Am văzut că te-ai dat cu el de câteva ori. — Sunt puţin cam dependentă de el. — Nu-mi place să simt pe buze senzaţia aia de ceară. în curând va trebui să încetezi să-l mai foloseşti. — Dă-mi voie să ghicesc... pentru că buzele mele le vor mânji pe ale tale? — Exact. — încă un motiv pentru care nu ne potrivim, l-am tachinat. — Unul dintre noi va trece peste asta. Am clătinat din cap la insistenţa lui. — Deci, cât ziceai că stai în Kansas? — Asta depinde de tine. — Depinde de mine? — N-am minţit când am zis că am încercat să nu vin. în clipa în care am aflat că urma să pleci din oraş, am vrut să vin cu tine. Mi-a trecut prin cap să-ţi spun că voiam să iau parte la sesiuni, dar m-am gândit că o să te prinzi. — Deci vrei să spui că ai venit doar pentru mine? A încuviinţat, cu o mină serioasă pe chip. — Doar pentru tine. — Ăsta e stilul tău obişnuit? Hărţuitor şic? — Nu chiar... probabil de-asta habar n-am ce să fac. Evitarea nu prea a funcţionat. — Atunci care e stilul tău la întâlnire? — Cum m-am descurcat cu sinceritatea? Am râs. — Destul de bine până acum. Spune, n-o să te judec. 180 Şeful ViKeeland 18) Chase a dat pe gât restul de Mimosa. — Nu a trebuit să depun prea mult efort pentru a obţine atenţia unei femei. — Puteam să ghicesc asta. Aşadar, asta te intrigă în acest caz? Un bărbat care îşi doreşte ceea ce nu poate obţine? Nu e ceva ce apare numai în cărţi. Privirea lui căutătoare se muta de la un ochi la altul şi ştiam că analiza răspunsul. într-un final, a spus: — Ai dreptate. îmi doresc ceea ce nu pot avea. Asta e numai o parte. Dar nu aşa cum crezi. Nu-mi cere să explic, dar când sunt în preajma ta, sunt fericit. Asta e tot ceea ce vreau. Răspunsul lui m-a luat pe nepregătite. — Uau! E ... e... incredibil de drăguţ ce spui. Chase mi-a luat din mână paharul pe jumătate plin cu Mimosa şi l-a dat pe gât înainte de a-mi vorbi din nou. — Acum nu mă înţelege greşit. Aş fi mult mai fericit dacă ai fi noaptea sub mine. Dar tu ai vrut o distanţă fizică între noi. Respect asta. Deşi voi fi lângă tine... şi voi face în aşa fel încât lucrurile să fie tare grele pentru tine. A fost rândul meu să mă aplec spre el. — La propriu sau la figurat? Degetele lui Chase erau încă întrepătrunse cu ale mele. Mi-a ridicat mâna şi a dus-o la piept, apoi a coborât pe abdomen, oprindu-se puţin deasupra pantalonilor. — Continuă tot aşa... şi-ţi voi demonstra. *** După aterizare, am luat un taxi până la birourile pentru organi­ zarea grupurilor-ţintă şi am petrecut câteva ore lucrând alături de cei din compania care urma să se ocupe de tot a doua zi. Chase a ajutat la organizare, dar a lăsat în seama mea deciziile care trebuiau luate în domeniile în care aveam mai multă experienţă. îmi plăcea asta la un şef... şi la un bărbat. După ce am terminat, am trecut pe la un mall în drum spre hotel, deoarece Chase nu avea nimic de îmbrăcat. L-am ajutat să aleagă nişte haine lejere de la Nordstrom. Cât timp el era în cabina de probă, eu am continuat să fac cumpărături. A ieşit din cabină îmbrăcat cu o pereche de jeanşi şi un tricou polo simplu, bleumarin, care îi venea perfect pe pieptul lat. Era desculţ, iar părul îi era şi mai ciufulit decât de obicei, după ce se schimbase. M-am dus la el cu o cămaşă aleasă de mine, iar Chase a întins mâinile şi a făcut o mică piruetă. — E bine? — Mă îndoiesc că e ceva cu care nu ţi-ar sta bine, am zis şi i-am întins cămaşa ca s-o probeze. A ridicat mâinile deasupra capului şi şi-a tras în sus bluza polo, aşa cum fac puştii când îşi dau jos tricourile. îmi era imposibil să nu mă holbez. Avea un corp de o perfecţiune incredibilă. Bronzat şi bine făcut fiecare muşchi părând sculptat. Jeanşii erau mai largi în talie şi atârnau, lăsând să se vadă „V“ -ul bine conturat. Eram destul de sigură că avea cel mai frumos corp pe care-1 văzusem vreodată de aproape. M-am lins pe buze fară să-mi dau seama, iar Chase a observat. — Dacă mă mai priveşti aşa, o să ajungem în cabina de probă. Imaginea cu noi doi în cabina de probă, lipiţi de oglindă, mi-a trecut fugitiv prin minte. Pentru că nu am răspuns, Chase a ştiut — a ş t i u t ce-mi imaginam. Aveam încă mâna îndreptată spre el, cu cămaşa. Chase s-a întins, dar, în loc să o ia, m-a tras de mână mai aproape. — Eşti concediată, a gemut îngropându-şi faţa în părul meu. Al dracului de concediată. Eram la o răsuflare distanţă de a ceda, când vocea unei femei m-a adus înapoi cu picioarele pe pământ. Şi-a dres glasul. 182 Şeful Vi Kteland 183 — Vă pot ajuta să găsiţi ceva? A m sărit înapoi m ărind distanţa dintre noi. D ar nu eram încă în stare să articulez vreun sunet. Chase i-a răspuns, cu privirea aţintită asupra mea. — Nu, mersi. Cred că avem tot ce ne trebuie. N -am putut să ne luăm ochii unul de la celălalt până când el a zis într-un final: — M ă duc să mă îmbrac. — Ă ă ă ... d a ... aşa e ... bine. M ă duc să-ţi iau câteva tricouri în timp ce te schimbi. Când s-a întors, încă la bustul gol, am observat pentru prim a oară că avea un tatuaj într-o parte. N u-m i dădeam seama ce scria, dar păreau a fi mai multe lucruri scrise pe verticală, pe coaste. D ând din cap în timp ce mă îndepărtam, încă înfierbântată şi tulburată, mă gândeam ce enigmă era şeful meu. Un CEO inteligent, cu costume făcute la comandă, cercel în sfârc şi tatuaj — un bărbat care se urcă într-un avion fară bagaj şi recunoaşte că a încercat să stea deoparte, dar nu s-a putut abţine. Singurul lucru pe care toate aceste trăsături distincte îl aveau în com un era pasiunea, despre care toată lumea vorbea. Simţeam asta în felul în care mă privea. Şi pe cât de mult mă excita, pe atât mă şi speria. N -am vorbit o vreme. Chase a reapărut complet îmbrăcat şi am mai stat o jumătate de oră în magazin ca să luăm tricouri, boxeri şi pantofi sport. Când am terminat în cele din urmă, soarele începea să apună, iar eu am căscat pe drum ul spre maşina închiriată, aflată în parcare. —■Obosită? — Puţin. A fost o zi lungă. Chase m i-a deschis portiera, a aşteptat să intru, apoi a aruncat pungile de cumpărături pe bancheta din spate. înainte de a demara, s-a întors spre mine. — Atunci ce-ai zice să luăm cina la hotel? Pe site scrie că au un restaurant cu cele mai gustoase fripturi. Mănânci şi apoi mergi în pat. — In pat? — Mă refer la odihnă. Dar dacă te gândeşti la altceva... A, da, chiar mă gândeam la altceva. Şi îmi era din ce în ce mai greu să mă pot gândi la orice altceva. Capitolul 19 Reese Camerele noastre de hotel erau alăturate. După ce mi-am agăţat rochiile în dulap, m-am dezbrăcat, mi-am prins părul în coadă şi m-am dus să fac repede un duş. în timp ce apa fierbinte îmi masa umerii, m-am relaxat şi mă gândeam cât de mult îmi plăcuse ziua petrecută cu Chase. Când am lucrat împreună, când am făcut cumpărături, când am stat în maşină în drum spre hotel... totul părea natural. Ceea ce nu mai părea natural însă era faptul că-1 îndepărtam. Ba mai mult, simţeam că mă lipseam de ceva ce putea fi cu totul special. Bill şi Melinda Gates se cunoscuseră în timp ce lucrau împreună. Iar el îi fusese şef. Michelle Obama fusese mentorul lui Barack la firma de avoca­ tură la care lucrau amândoi. Celine Dion se căsătorise cu managerul ei... care era cu două­ zeci şi cinci de ani mai în vârstă. Unele lucruri funcţionau. Altele nu. Existau mai multe conse­ cinţe atunci când lucrurile nu funcţionau şi lucrai împreună cu celă­ lalt, dar uneori posibilităţile depăşeau consecinţele. Vi Kteland 1&7 Posibilităţile. Când Chase a bătut la uşă, puţin mai târziu, tocmai mă îmbră­ case m. Aveam părul prins într-un coc dezordonat şi îmi schimbasem costumul negru cu o rochie simplă din jerseu, cu imprimeuri vesele, verzi şi albastre. Pantofii roşii cu toc fuseseră înlocuiţi cu sandale decupate în vârf. Privirea lui m-a scrutat de sus până jos. — Putem sări peste cină... L-am împuns în piept şi am ieşit din cameră fără să-mi mai pun colierul pe care voiam să-l port, pentru că nu aveam suficientă încredere în mine să-l invit înăuntru cât timp mă aranjam. După felul în care Chase mă privea în timp ce aşteptam să fim conduşi la masă — cu ochii în decolteul meu — nu cred că ducea lipsa pandantivului cu diamant pe care nu apucasem să mi-1 mai pun 1« gât. La aperitiv, am vorbit despre grupul-ţintă şi despre planurile pentru a doua zi, apoi am trecut la o conversaţie mai intimă. îmi treceam degetul, fără a băga de seamă, peste apa condensată de pe paharul c.u vin, când Chase s-a întins ca să atingă cicatricea de pe mâna mea. — Arată aproape la fel ca un tatuaj. Chiar şi cicatricele tale sunt frumoase. Mi-am amintit de tatuajul de pe corpul lui Chase pe care-1 văzusem mai devreme. — Apropo de tatuaje... n-aveam cum să nu -1 observ azi pe al tău. E singurul pe care-1 ai? Chase s-a lăsat pe spătar. -D a . Pentru că n-a continuat şi părea nerăbdător să treacă la alt subiect, am insistat. — Ce scrie? Sunt nişte cuvinte, aşa-i? A privit în jur, apoi a ridicat paharul luând o înghiţitură serioasă. — Scrie Frica nu împiedică moartea. împiedică viaţa. Am aşteptat până ce privirea lui a întâlnit-o pe a mea, apoi i-am spus: — Ei bine, în mod cert sunt de aceeaşi părere. Am rămas privindu-ne lung. Încercam să găsesc cuvintele de încurajare potrivite ca să-l conving să se confeseze în timp ce şi-a coborât ochii pe cicatricea mea. Nu le găsisem încă atunci când a continuat pe neaşteptate: — Peyton şi cu mine am fost împreună la acelaşi liceu. Eram prieteni... am ajuns să fim împreună abia când eu eram în ultimul semestru la facultate. Pe atunci viaţa mea avea un ritm foarte rapid. Aveam patente înregistrate, spaţiu de birou... angajam personal... A făcut o pauză. — Un an mai târziu, am absolvit amândoi şi am cerut-o în căsă­ torie. Două zile mai târziu a murit. Simţeam cum inima îmi ajunge în gât, iar vocea lui îndurerată mi-a pus o strânsoare în piept. — îmi pare rău. A dat din cap şi a rămas din nou tăcut un minut până a continuat. — După aceea am fost destul de dat peste cap, o lungă perioadă. Este motivul pentru care am scos şi majoritatea produselor mele pe piaţă sub licenţă. Beam mult şi ştiam că nu sunt în stare să mă ocup de scoaterea pe piaţă a unor produse noi pe cont propriu. Din feri­ cire, avocaţii mei au fost în stare. Au negociat înţelegeri prin care am primit o redevenţă generoasă pentru simplul motiv că am permis companiilor să utilizeze brevetele mele timp de câţiva ani. Mi-am păstrat echipa de cercetare, aşa că am avut ceva la care să mă concen­ trez, dar nu prea aveam altceva de făcut. — Pare ca ai făcut ceea ce trebuia. — Mda. Privind în urmă, aşa este. întrebarea îmi stătea pe buze, dar nu ştiam ce cuvinte să folosesc. — Cum s-a întâmplat... cu logodnica ta... adică... era... bolnavă? A clătinat din cap. 188 Şeful Vi Keeland 189 — Nu. A fost atacată. Săptămâna viitoare se împlinesc şapte ani. Cel care a facut-o n-a fost prins nici acum. M-ain întins şi l-am luat de mână. — Doamne, nu ştiu ce să spun. îmi pare aşa de rău. — Mulţumesc. A făcut o pauză, apoi a spus: — Au fost câţiva ani grei. Chiar şi când am început să ies din nou la întâlniri cu diverse femei, nu ştiu dacă eram în stare de ceva mai mult decât... ştii tu, a spus zâmbind cu jumătate de gură. Să ies la întâlniri. — Te referi la sex. A încuviinţat. — Nu mă înţelege greşit... nu vreau să par un ticălos. Nu am dus de nas femeile. Doar că nu eram interesat de mai mult decât cone­ xiunea fizică. Nu era ceva intenţionat. Cel puţin aşa cred. Nu ştiu. Poate că nu eram pregătit să merg mai departe. Sau poate nu întâl­ nisem persoana potrivită alături de care să-mi continui viaţa. — Are logică. Simţeam un gol în stomac. Mu ignorasem că spusese că nu era pregătit şi că nu întâlnise persoana potrivită, totul la timpul trecut. Lăsase să se înţeleagă clar, aproape de la început, că mă dorea fizic... nu aveam nicio îndoială în privinţa asta. îm i doream atât de mult să-l întreb dacă acum credea că este posibil mai mult, dar îmi era teamă de răspuns. Cum să mergi mai departe, să te îndră­ gosteşti de o altă femeie, dacă nu ai încetat niciodată să o iubeşti pe alta? Pentru că am rămas tăcută, Chase s-a întins şi şi-a pus mâna pe bărbia mea ridicând-o încet până când privirile ni s-au întâlnit. — Cu tine vreau mai mult. Nu-ţi pot promite ce anume va fi sau unde se va ajunge, dar e mai mult decât ceva fizic. Mă atrage totul la tine... eşti deşteaptă, sinceră, amuzantă, curajoasă, puţin sărită... şi mă faci să zâmbesc fară un motiv anume. Nu neg că te doresc în patul meu. Cred că te-ai prins de asta până acum. Dar vreau şi asta. M-am săturat să privesc în urmă. A trecut multă vreme de când mi-am dorit să trăiesc clipa. — Uau! M-ai lăsat fără cuvinte. Mulţumesc. îţi mulţumesc pentru sinceritate. Chiar atunci chelnerul ne-a adus cina. Atmosfera era apăsătoare şi nu ştiam cum o puteam destinde, dar simţeam că amândoi aveam nevoie de asta. Dacă eram sigură de ceva, era că discuţiile despre sex îl făceau pe Chase mai glumeţ. Am tăiat o bucată de friptură şi, în timp ce duceam furculiţa la gură, l-am întrebat. — Ai jucat vreodată „Ce preferi?“ ? M-a privit mirat. — Când eram mic. — Prietena mea, Jules, şi cu mine jucăm asta tot timpul... de obicei după câteva băuturi. — Bine... Am luat o înghiţitură din vin şi i-am susţinut privirea. — Ce preferi, să plăteşti sau să fii plătit pentru sex? A ridicat din sprânceană. — Să fiu plătit. Tu? — Cred că aş prefera să plătesc. — îmi place jocul ăsta. S-a lăsat pe spătar şi s-a scărpinat în barbă. — Deasupra sau dedesubt? — Dedesubt, am spus, făcând o pauză. Tu? — Deasupra A arătat cu furculiţa spre mine. — Vezi cât de compatibili suntem? Lumina aprinsă sau stinsă? — Aprinsă. Tu? — Aprinsă. Ca să-ţi văd chipul când mă adâncesc în tine. M-a trecut un val de căldură prin tot corpul. Am înghiţit în sec. — Nu ai voie să intri în amănunte. Nu trebuie decât să spui ce preferi. 190 Şeful V î Keeland 191 — De ce să n-o fac, dacă atunci când intru în amănunte pielea ta capătă o nuanţă de roz atât de sexy? Am continuat aşa pe parcursul cinei, dezvăluind frânturi din preferinţele noastre, atât sexy, cât şi mai puţin sexy. Scopul fusese atins, atmosfera se destinsese, dar în acelaşi timp şi dorinţa începuse să lupte cu vocea raţiunii. Iar în acel moment, dorinţa îi dăduse raţiunii un şut în fund. După cină, când am ajuns împreună în faţa camerelor noastre vecine, mă simţeam ca şi cum eram în liceu, la sfârşitul primei întâl­ niri cu un băiat. Mi-a luat ambele mâini într-ale lui şi, păstrând cam un metru între noi, mi-a spus: — îţi mulţumesc că ai luat cina cu mine. Şi că m-ai lăsat să intervin în călătoria ta. — Erai în avion când m-am urcat. Nu e ca şi cum aş fi avut de ales. Glumeam, desigur. — O să plec după şedinţa de dimineaţă, şi mă întorc la New York cu o cursă de după-amiază. — Pleci? De ce? — Pentru că tot insist, sperând că vei ceda. Iar în seara asta mi-am dat seama că trebuie să ajungi singură în acel punct. Voi aştepta până se va întâmpla asta. M-a tras spre el şi m-a sărutat pe frunte. — Acum intră, înainte să mă răzgândesc, şi să ajungi cu spatele lipit de uşă, în loc să fii dincolo de ea, în siguranţă. *** Odată ajunsă în cameră, am stat cu capul sprijinit de uşă timp de zece minute. După cinci, am auzit uşa lui Chase deschizându-se şi închizându-se şi m-am întrebat dacă şi el ducea aceeaşi luptă de partea cealaltă, fel ca mine. Nu-mi puteam aminti să fi dorit vreodată un alt bărbat atât de mult pe cât îl doream pe Chase. O perioadă, crezusem că se întâmpla pentru că era şeful meu — acea senzaţie excitantă pe care ţi-o dă ceva care e interzis. Dar ştiam că era mai mult de atât. Atât de mult, încât mă speria de moarte. Mă folosisem de faptul că era şeful meu drept scuză ca să păstrez distanţa. Adevărul era însă că sentimentele pe care le aveam în preajma lui mă speriau. Nu prea avusesem noroc în dragoste. Nici părinţii mei. Puteam oare să-mi găsesc dragostea adevărată în umbra unei alte femei? îmi era teamă, dar, totodată, obosisem să-mi fie frică. Gândul acesta mi-a amintit de tatuajul lui. Frica nu împiedică moartea. împiedică viaţa. Şase cuvinte mici, care rezumau însă povestea ambelor noastre vieţi. Am tras adânc aer în piept şi mi-am dat seama brusc că încă nu aprinsesem lumina în cameră. Asta era ceva cu totul neobişnuit pentru mine. în mod normal, în zece secunde aş fi cercetat toată încăperea, verificând în dulap şi în spatele perdelei de la duş, şi uitându-mă sub patul mereu ameninţător. Oftând, am făcut un efort să nu mă uit, chiar dacă aveam remuşcări recunoscând în sinea mea că fusesem neglijentă. Cel puţin exista o temere căreia nu aveam de gând să-i permit să mă controleze în seara aceea. Stăteam pe jos în camera de hotel, pe întuneric, şi ameţită de la gândurile care continuau să se învârtă în capul meu. îmi treceau prin minte frânturi şi fragmente din conversaţiile pe care le purtasem în ultima lună. La el acasă: „Dacă nu te-ai vedea cu cineva, te-aş cocoţa pe blatul ăla de bucătărie şi, în loc să-ţi spun, ţi-aş arăta ce vreau să-ţi fee“ Voiam să-mi arate, în cel mai dur mod cu putinţă. în taxi, după ce băusem prea mult la club şi-mi odihnisem capul somnoros pe coapsele lui calde, iar când am ajuns la blocul meu şi am dat să mă ridic m-am frecat de penisul lui erect. Voiam să-l sim t Să-i cuprind membrul tare cu degetele şi să-i urmăresc chipul în timp ce mâna îmi aluneca în sus şi în jos. 192 Şeful Vi Keeland 193 în biroul lui... „Dă-ţi jos cămaşa aia înainte să ţi-o scot eu chiar aici, în mijlocul biroului meu, cu jaluzelele ridicate.“ Doamne, voiam să rupă de pe mine nenorocita aia de cămaşă. Am închis ochii şi mâna mi-a alunecat în jos pe corp. El era chiar tic partea cealaltă a uşii. Oare m-ar fi auzit dacă ajungeam la orgasm? 0 parte din mine îşi dorea să mă audă. Degetele mi-au coborât peste dantela lenjeriei prima oară, apoi au zăbovit puţin deasupra părţii sensibile înainte de a aluneca înăuntru. Clitorisul se mărise deja doar la gândul la Chase. Cu siguranţă nu avea să dureze mult. Două degete 1 au înconjurat uşor, masând. Imaginându-mi că era mâna lui Chase, am crescut repede presiunea şi mi-am găsit ritmul. Tot felul de imagini îmi treceau prin minte. Chase ridicându-şi în sfârşit ochii spre mine în seara aceea, pe holul restaurantului. Doamne, e superb! La bustul gol, la sala de fitness, cu picăturile de apă care i se curgeau pe pieptul cizelat. Respiraţia mi se precipitase. Astăzi, în faţa cabinei de probă. Felul în care se uitase la mine, privirea lui care mă dezbrăca în timp ce cobora peste trupul meu. Cuvintele lui... „Mă atrage totul la tine.“ Doamne! 0 , Doamne! Atât de aproape. Atât de repede. Până ce... Un ciocănit puternic m-a făcut să tresar. lisuse! Am sărit, cu respiraţia întretăiată, de parcă tocmai sprintasem la un maraton. — Reese? s-a auzit vocea lui Chase. Bătuse la uşa din interior, cea care ne despărţea camerele. Mi-am dres glasul. -D a? — Pot să împrumut de la tine încărcătorul de iPhone? Am uitat să cumpăr azi unul. — Ă ăă... sigur. Stai un minut să-l găsesc. Cu mâinile tremurânde am aprins lumina şi am început să scotocesc în bagaj după încărcător. Ce dracului fac? L-am găsit, am tras adânc aer în piept şi am încercat să mă calmez timp de treizeci de secunde înainte de a deschide uşa care ne despărţea. Nu puteam să-l privesc în ochi. — Uite, am spus privind către umărul lui. — Mersi. Vocea îmi suna ciudat până şi pentru mine. Tonul era piţigăiat şi... vorbeam mult prea repede şi dintr-odată, într-o propoziţie fără semne de punctuaţie. — Pentru puţin poţi să-l păstrezi n-am nevoie de el până dimi­ neaţă oricum tocmai mă băgăm în pat. Mi-am ridicat privirea către el şi l-am văzut încruntat. — Eşti bine? — Sunt bine. De ce n-aş fi? Nu mă credea. — Nu ştiu. S-a uitat peste umărul meu prin cameră. — Ce făceai? — Nimic, am răspuns mult prea repede. — Nimic, zici? Faţa îmi ardea, cu transpiraţia lucind pe frunte şi obraji, dar naiba să mă ia dacă nu aveam de gând să încerc să scap cu minciuna. Privirea lui Chase a coborât pe corpul meu, iar privirile ni s-au întâlnit. Şi atunci mi-am dat seama. Ştia. Ştia. 194 Şeful Vi Keeland 195 I-am văzut efectiv pupilele dilatându-i-se în clipa în care şi-a dat seama. După un moment în care ne-am privit intens, timp în care efectiv simţeam că mă topesc de fierbinţeală, a spus simplu: — Noapte bună, Reese. Tocmai începusem să-mi recapăt respiraţia când a oprit în ultima secundă uşa care era pe cale să se închidă. S-a întins şi mi-a luat mâna într-a lui. Apoi şi-a dus-o încet spre faţă şi a închis ochii. A inhalat profund, mirosind mâna cu care tocmai mă atinsesem, iar mie îmi venea să mor. îmi venea să mor. Era cel mai jenant şi totuşi cel mai erotic lucru pe care-1 văzusem în viaţa mea. Mi-a tremurat tot corpul, iar durerea dintre picioare devenise de nesuportat. Nu mă puteam mişca, nu puteam spune nimic. Stăteam acolo pur şi simplu, privindu -1 cum îmi inhala mirosul. Când a deschis în sfârşit ochii, iar de pe buzele lui a ieşit un geamăt, eram terminată. Atât de terminată. M-am năpustit asupra lui şi i-am cuprins ceafa cu mâinile. — Mă dau bătută. Mi-a cuprins talia şi m-a ridicat dintr-o singură mişcare. — Să dea naiba, era şi timpul! L-am înconjurat cu picioarele, iar el s-a întors lipindu-mă cu spatele de uşa deschisă dintre camerele noastre. Cu una dintre mâini mi-a dezlegat părul prins doar ca să-l înfăşoare şi să-l ţină strâns în pumn. Mi-a tras cu putere capul pe spate şi a început să mă devoreze. Jur că aproape am terminat chiar acolo. Gurile ni s-au deschis, iar limbile s-au căutat cu poftă. Avea un gust incredibil de bun. Ar fi trebuit să mă desprind de el ca să trag o gură de aer. Nu-mi păsa dacă muream prin asfixiere — aş fi murit delirând de fericire. S-a împins mai tare în mine, ca să-i simt erecţia prin pantaloni. îmbrăcată în rochie şi cu picioarele înfăşurate în jurul taliei lui eram efectiv deschisă, primindu-1 în timp ce se împingea în mine din ce în ce mai tare. Am gemut când a început să se frece de mine. Ţesătura chiloţeilor mei au făcut fermoarul să scânteieze precum o piatră pe cremene, iar corpul meu s-a încins cu totul. Chase a murmurat în gura mea*. — Simţi ce-mi faci? Ce mi-ai făcut încă din prima seară? A scos un sunet încet, răguşit, sugrumat şi m-a muşcat de buza de jos, trăgând de ea, apoi mi-a eliberat-o. S-a întins spre ceafă, mi-a luat o mână şi a strecurat-o între noi până ce i-am atins vârful peni­ sului. Când degetele mele i l-au cuprins, a gemut şi m-a sărutat şi mai apăsat. îmi plăcea dorinţa lui, de parcă aşteptase momentul acesta dintotdeauna. Dumnezeu e martor, era ca şi cum eu aşteptasem o eternitate. într-un final — nici măcar nu ştiu exact cum — am ajuns în dormitor. Chase m-a lăsat cu blândeţe pe pat şi s-a aşezat deasupra mea. Când m-am întins şi i-am atins obrazul, s-a întors să-mi sărute palma. — Eşti aşa de frumoasă. Abia aştept să te văd în toată splen­ doarea ta. Şi-a îngropat nasul în părul meu şi mi-a şoptit la ureche: — Abia aştept să te gust centimetru cu centimetru. Mi-am ţinut respiraţia în timp ce şi-a croit drum de la gât în jos, pe piept, oprindu-se la decolteu. Rochia petrecută avea o fundă în partea dreaptă. Chase s-a lăsat în stânga şi şi-a trecut mâna pe mine pentru a trage de fundă. A tras şi s-a lăsat puţin pe spate ca să se uite mai bine la corpul meu. Privindu-mi sânii, s-a aplecat şi a trasat cu limba o linie de deasupra sternului în decolteu. M-au străbătut fiori prin tot corpul şi mi s-a făcut pielea de găină. Sfârcurile mi s-au întărit şi se conturau prin dantela sutienului, implorând să fie băgate în seamă. Doamne, vreau gura lui pe mine. 196 Şeful Vi Ketland 197 Cu degetul mare a tras în jos cupa sutienului şi a început să sugă sfârcul stâng. Tare. Mă privea în permanenţă, atent la cum răspun­ deam la atingerile lui. Când ochii mi s-au închis, mi l-a mai supt o dată înainte de a-şi îndrepta atenţia către celălalt sân. După câteva minute a continuat explorarea, iar gura i-a coborât lăsând în urmă un şir de săruturi pe abdomenul meu. Mai jos. Şi mai jos. M -a sărutat blând pe marginea chiloţeilor şi mi-a şoptit, buzele vibrându-i chiar în dreptul clitorisului: — Te gândeai la mine când degetele tale erau în tine? Şi-a strecurat degetul mare sub marginea chiloţeilor şi a început să-i tragă în jos. — Zi. Spune-mi că te gândeai la mine când degetele tale erau în păsărică asta. S-a lăsat între picioarele mele şi mi-a supt clitorisul, învârtind limba în timp ce apăsa exact cât trebuie. Era dumnezeieşte, şi mi-am prins degetele de părul lui, dorindu-mi să nu se oprească vreodată. Apoi, brusc, a facut-o. — Spune-mi. Aş fi putut să jur că sunt regina Elisabeta dacă asta însemna să-şi pună gura la loc. Recunoaşterea adevărului părea un preţ prea mic. — Din ziua în care te-am întâlnit ai fost singura persoană la care m-am gândit când m-am atins. Ochii lui Chase au sclipit triumfător, apoi gura i-a revenit unde-mi doream. De data asta nu m-a mai tachinat. Nu. A supt şi a lins până când m-am udat toată, apoi s-a folosit şi de degete. Totul creştea în intensitate atât de repede, cu atât de multă înverşunare. Degetele înainte şi înapoi, buzele sugând şi limba învârtindu-se — corpul a început să-mi tremure şi să se încordeze, călcâiele îm pin­ geau în saltea, iar cu degetele îl trăgeam de păr. Urcarea abruptă în roller-coaster a fost rapidă şi simţeam cum nerăbdarea mă cuprinde. Doamne, era bine! Atât de bine. Am scos un sunet, ceva între un geamăt şi o incantare a numelui lui. Mi-am arcuit spatele, iar Chase m-a ţintuit cu o mână în timp ce şi-a împins gura şi mai mult în mine. Totul e prea mult Nici pe departe. O, Doamne! 0 , Doamnei Am ajuns în vârful roller-coasterului şi m-am balansat o secundă înainte... Cădeam în gol. Alunecam. Aproape incontrolabil. Nu-mi mai simţeam picioarele. Nu mai simţeam nimic în acel moment, cu excepţia extazului pur, adevărat. Era atât de bine, atât de uluitor, încât am simţit cum mi se inundă puţin ochii. Respiraţia îmi era încă întretăiată când Chase s-a urcat înapoi pe mine şi mi-a apăsat din nou gura într-un sărut. De data asta a fost foarte diferit de frenezia din urmă cu câteva minute. Frumos, languros, blând. Mi-a mângâiat părul în timp ce limbile ni s-au împreunat, apoi mi-a cuprins bărbia în palmă, desprinzându-se din sărut — Vin imediat. A dispărut un moment, apoi a revenit cu portofelul din care a scos un şir de prezervative pe care le-a aruncat pe noptieră. M-am uitat lung la ele. — Planuri mari? A început să se dezbrace. — N-ai nici cea mai vagă idee. Felul în care mă privea în timp ce-şi arunca hainele de pe el... hotărârea care i se citea pe chipul frumos mi-au făcut trupul satis­ făcut să se trezească din nou la viaţă. Nu era primul bărbat din viaţa mea, nici măcar al doilea sau al treilea, dar ceva din modul în care 198 şeful VI Ketland 199 mă privea mă făcea să simt că era, că avea să fie cu adevărat prima oară pentru mine, şi nu aveam nici cea mai vagă idee de ce. Chase era un bărbat frumos... oricine ar fi fost de acord cu asta. Dar când şi-a dat jos hainele, am realizat că era nebunesc de perfect. Pieptul sculptat, pectoralii fermi deasupra unui abdomen cu şase pătrăţele adânc sculptate şi ele şi coapse groase şi puternice. Şi cercelul din sfârc. Abia aşteptam să-l simt între dinţi. Chase stătea drept în picioare, în boxeri negri, iar eu mă bucuram că-mi oferise un minut să mă pregătesc înainte de a descoperi ce se afla dincolo de ei. Şi a strecurat degetele mari sub banda boxerilor şi s-a aplecat să-i dea jos. Când s-a ridicat, am rămas cu gura căscată. Doamne, ai milă! Era dotat cu tot pachetul. Şi prin asta nu mă refer la înfăţişarea lui frumoasă, la şarm şi bani... Nu, Chase avea tot pachetul Penisul lui era uimitor de gros şi de rigid. Complet erect, pulsa ajungându-i aproape până la buric. M-am lins pe buze în timp ce el a luat un prezervativ din folie şi a tras cu dinţii rupând ambalajul. Mi-a observat expresia de pe chip şi a zis: — O să mă omori, nu-i aşa? Mi-a apucat mâinile în timp ce a venit deasupra mea, împreunându-ne degetele şi ridicându-le deasupra capului meu. M-a sărutat cu blândeţe pe buze, apoi şi-a ridicat capul ca să mă poată privi în ochi. Ne-am privit adânc vreme îndelungată, chiar şi când s-a împins uşor în mine. Eram udă, fleaşcă practic — cam cât de pregătită puteam fi pentru el. — Futu-i! a mormăit Chase închizând ochii pentru scurt timp. Eşti aşa de udă! A lunecat în interiorul meu înainte şi înapoi de câteva ori, precaut, cât să mă relaxez îndeajuns pentru a-i accepta grosimea fără durere. După ce m-a penetrat suficient de adânc, a început să se mişte înainte şi înapoi ritmic, din ce în ce mai intens. Penetrările blânde au devenit ferme. Relaxarea prinsese rădăcini adânci în trupul meu. Doar felul în care mă privea Chase nu s-a schimbat Mă privea fix în ochi de parcă voia să vadă în adâncul meu. Mă facea să mă simt expusă şi totuşi minunat de acceptată. Tot ce exista în fundal a dispărut, cu excepţia zgomotului produs de respiraţia noastră. Când am gemut, şi-a lipit buzele de ale mele vrând parcă să înghită sunetul provocat de mine odată cu pierderea controlului. L-am apucat de păr în timp ce mă apropiam de climax, iar respiraţia i-a devenit precipitată, pufnind superficial. — O să..., am început să spun, dar trupul mi-a luat-o înainte. O, Doamne! Chase m-a muşcat de umăr trimiţându-mi orgasmul care creştea treptat până pe culmi. M-a luat pe sus ca un tsunami, apucându-mă şi trăgându-mă la fund. Muşchii au început să-mi pulseze şi mi-am ridicat ochii întredeschişi către Chase. A văzut pe chipul meu, a simţit în lăuntrul meu şi a grăbit ritmul spre propria eliberare. S-a adâncit în mine încă o dată cât de mult a putut şi într-un final a scos un geamăt în timp ce şi-a dat drumul. Spre deosebire de foştii mei iubiţi, Chase nu s-a prăbuşit pe pat rostogolindu-se brusc, după ce a terminat. Ci m-a sărutat cu blân­ deţe până când a trebuit să se retragă, apoi s-a ridicat şi s-a dus să arunce prezervativul. A revenit cu un prosop călduţ pe care l-a folosit ca să mă şteargă. Apoi a luat o sticlă de apă din minifrigider din care am băut amândoi în timp ce stăteam dezbrăcaţi. După valul intens de adrenalină, am început brusc să cedez. Am căscat, iar Chase a pus sticla goala pe noptieră. M-a ridicat şi s-a lăsat pe spate, rezemându-mă de el, cu capul deasupra inimii. Batea calm în timp ce el îmi mângâia pârul. — Dormi, a spus încet. Avem o zi lungă mâine şi trebuie să ne trezim devreme. îmi plăcea ideea de a dormi puţin. Trecuse mult timp de când mă simţisem atât de relaxată. Atât de în siguranţă. 200 Şeful Vi K e e la n d Deja ameţită, am zis: — Bine. Dar trebuie să ajungem la şedinţă abia la zece. M-a sărutat pe creştet. — Ştiu, dar ne trebuie câteva ore pentru runda a doua. Capitolul Reese M-am trezit simţind mişcare în pat. încăperea era cufundată în întu­ neric, deşi mi s-a făcut teamă — până când privirea a început să mi se focalizeze şi mi-am amintit unde mă aflam. Chase se zbătea şi murmura ceva în somn. Singura persoană pe care o mai văzusem vreodată având coşmaruri era fratele meu, Owen, după spargere. Plângea în somn. în unele nopţi, când plângea prea mult, mama îl trezea şi îl alina. Nu eram sigură dacă ar fi trebuit să-l las pe Chase să doarmă sau nu. Era aşa de neliniştit şi părea foarte chinuit de vis. Nu-mi plăcea să-l văd suferind, aşa că m-am hotărât să încerc să-l înghiontesc puţin. Cât să-l scap de ceea ce se întâmpla în capul lui. L-am bătut uşor pe umăr. — Chase? Mai să sar din pat când s-a ridicat brusc. La început, a părut confuz. — Ce? Ce? Eşti bine? a întrebat respirând greoi. Cu mâna încă în dreptul inimii care îmi bătea rapid am spus: — Da! Da... Eu sunt bine. Cred că aveai un coşmar. Şi-a trecut degetele prin păr. — îmi pare rău. Sigur eşti bine? — Sunt perfect în regulă. Liniştit, a răsuflat profund, s-a dat jos din pat şi s-a dus la baie. A rămas acolo multă vreme înainte de a reveni în cameră. S-a aşezat pe marginea saltelei, cu coatele pe genunchi, capul lăsat în jos şi cu spatele la mine. M-am întins şi l-am mângâiat pe spate. — Vrei să vorbim despre asta? — Nu prea. Am început să le am din nou. N-am mai avut unul de câţiva ani. Nu că aş fi fost conştient oricum. — Sunt... cu logodnica ta? A încuviinţat. — îmi pare rău. — N-ai de ce. Şi fratele meu a avut coşmaruri o vreme după spargere. Nu vreau să insist, dar... dar poate că te ajută dacă vorbeşti despre asta. Chase a rămas tăcut ccva vreme. — în sfârşit te-am băgat în patul meu. Cât timp suntem în el, ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să vorbesc cu tine despre o altă femeie. M-am ridicat şi m-am tras spre el. Doar în chiloţeii pe care mi-i pusesem pe mine în timp ce el era în baie, mi-am trecut picioarele de-o parte şi de alta a lui şi l-am înconjurat cu braţele în jurul taliei. Mi-am pus obrazul pe umărul lui, cu sânii goi lipiţi de spatele lui. încă avea un miros foarte plăcut, lemnos, de o deli­ cioasă masculinitate. — Nu suntem în patul tău, i-am spus. Suntem în camera mea de hotel. — Nu e loc pentru nimeni altcineva când suntem eu, tu şi orice pat. 204 Şeful Vi Kceland 205 L-am strâns şi mai tare în jurul taliei. — Ei bine, sunt aici dacă vrei să vorbim. Chase s-a întors cu faţa spre mine. O mână lată m-a cuprins după ceafa în timp ce degetul mare îmi mângâia golul de la gât. S-a aplecat şi şi-a trecut limba peste o venă care pulsa. — Nu vreau să vorbesc. — Dar... Am încercat să-l contrazic, dar buzele lui se lipiseră deja de urechea mea. — Şşş, a şoptit. Fără vorbit. Gura mea are alte planuri. înainte să-mi dau seama, s-a lăsat în genunchi şi m-a tras de fund până pe marginea patului. Ce a făcut apoi cu gura a fost oricum mult mai bun decât vorbitul. Am ajuns la şedinţa cu grupul-ţintă cu mult timp înainte de ora stabilită şi am aranjat împreună prezentarea. Mai devreme, mâncaserăm ouă şi fructe goi în pat în timp ce discutam despre unele între­ bări pe care mă gândisem să le adaug pe lista moderatorului Elaine a venit să ne salute şi, cu toate că eu fusesem cea care îi dăduse lista cu lucrurile pe care hotărâserăm să le modificăm, ea i se adresa lui Chase. — Ce zici de modificarea întrebării 11 ca să aibă un răspuns de genul „da-nu“ şi apoi moderatorul să facă referire la ea în discuţia de grup pentru a obţine o reacţie? Mi-a plăcut că Chase a direcţionat-o spre mine pentru răspuns. — Cum zice Reese. Ea e şefa. Pe mine m-a luat doar ca să-i car bagajele. In timp ce puneam la punct ultimele detalii, telefonul lui Chase a sunat şi s-a scuzat înainte de a ieşi lăsându-mă singură cu Elaine. — Pot să-ţi pun o întrebare personală, Reese? a întrebat ea. — Ăăă... sigur. — Te vezi cu cineva? Nu ştiam cum să răspund. Adică, mă vedeam cu cineva? Făcusem sex de trei ori cu Chase azi-noapte, dar nu pusesem o etichetă relaţiei. — Intr-un fel. Adică... am cunoscut pe cineva recent. — Deci nu e serios? — E încă ceva nou. — Ei bine... fratele meu tocmai s-a mutat în New York şi speram să fii de acord să-i dau numărul tău. Poate-1 laşi să-ţi facă cinste cu o băutură sau ceva? Nu obişnuiesc să fac lipeala oamenilor, dar cred că voi doi v-aţi înţelege bine. Din fericire, tocmai a intrat în camera moderatorul şi a întrerupt tentativa de peţire a lui Elaine. Participanţii la grupul-ţintă începu­ seră să sosească, iar după aceea am devenit foarte ocupată. Toată dimineaţa am stat de partea cealaltă a unui geam prin care numai eu puteam vedea, ascultând, privind şi luând notiţe. Chase şi-a petrecut timpul între telefoane de afaceri, citirea e-mailurilor şi frânturi din studiu. La un moment dat am rămas singuri în încăpere şi m-am aşezat pe scaunul de lângă fereastră. Chase a venit în spatele meu şi mi-a cuprins în palmă unul dintre sâni. în timp ce îl frământa, mi-a zis: — îmi plac oglinzile unidirecţionale. l-am dat un ghiont cu cotul. — încetează. Poate intră cineva. Mi-a înfăşurat părul în jurul pumnului şi mi-a tras capul pe spate ca să-mi expună gâtul. Gestul ăsta părea a fi preferatul lui. Şi eram conştientă că rapid începea să devină şi preferatul meu. — O să încui uşa. Cu ochii închişi, am cedat ignorând raţiunea. — Suntem la muncă. — Asta va face lucrurile mai interesante. M-a speriat un ciocănit de cealaltă parte a geamului şi aproape am căzut de pe scaun. Din fericire, Chase m-a ajutat să mă echilibrez prinzându-mă de umeri şi ţinându-mă în poziţie 206 Şeful Vi Keeland 207 verticală în timp ce mă clătinam. A chicotit în spatele meu când Elaine a ridicat cinci degete anunţându-ne că urma să luăm pauza de prânz. — In regulă, Elaine, a spus Chase, chiar dacă ea nu-1 putea auzi. Pot să termin în cinci minute. Sunt sigur că, oricum, Reese e deja udă. — Ce pervers eşti! M-a învârtit cu scaunul cu faţa spre el şi mi-a cuprins obrajii în palme. — Ce-ai zice să ne întoarcem la hotel pentru prânz? M am încruntat. — Să mâncăm? — Da, păsărică. M-am foit puţin. — Tot timpul mi-am făcut griji pentru ce se va întâmpla la birou când lucrurile se vor termina. Ar fi trebuit să-mi fac griji pentru ce sc va întâmpla când lucrurile vor începe. — Nu întrevăd decât lucruri bune la muncă în viitorul nostru. — Serios? —* Da. — în prima seară în care ne întoarcem la serviciu, o să te aplec pe biroul meu şi o să ţi-o trag pe la spate în timp ce tu priveşti lumi­ nile oraşului care se văd în întuneric. Am înghiţit în sec. — Probabil contravine regulamentului angajatului. — Trebuie să remediez asta cât de curând. Şi ştii ce altceva abia aştept să mai fac cu tine? -C e ? — Te vreau în genunchi în timp ce eu stau la birou. — în timp ce tu... stai la birou? A încuviinţat — Vreau să privesc în jos şi să-ţi văd capul coborând şi ridicându-se în timp ce-mi cuprinzi penisul cu gura. M-a tras de păr. — O să-ţi apuc părul în pumn şi o să te ţin acolo până înghiţi şi ultima picătură după ce-mi dau drumul. Ceea ce probabil ar fi trebuit să mi se pară îngrijorător pentru statutul meu de angajată era, în schimb, pe gustul meu. Limbajul murdar pe care-1 folosea era pe gustul meu. — Şi mai ce? am şoptit. — Masa de sticlă din sala de şedinţe. Vreau să-ţi desfac picioarele pe ea şi să-ţi ling pizda până ce te aude tot biroul când îmi rosteşti numele printre gemete. Am râs nesigură. — Cred că eşti dus, Şefule. Când uşa s-a deschis, Chase stătea cu spatele la ea, blocând vederea către orice se petrecea între noi. Relaxat, mi-a eliberat părul din strânsoare. — Vreţi să mergeţi să mâncaţi ceva sau comandaţi aici? ne-a întrebat Elaine. Chase s-a uitat la mine. M-am străduit să-mi ascund zâmbetul jucăuş în timp ce minţeam. — De fapt, Chase arc o conferinţă tclefonică la prânz, aşa că mergem la hotel pentru o oră. — Vreţi să vă comand ceva pentru când vă întoarceţi? — Nu, mulţumim. O să mă asigur că Chase o să mănânce ceva în timp ce va fi foarte ocupat în rolul său de şef. *** Restul zilei, Chase şi cu mine am fost ocupaţi, dar ne-am aruncat ocheade provocatoare toată după-amiaza. Chiar dacă mă preocupa faptul că mă încurcasem cu el, începuse să nu-mi mai pese de consecinţe dacă asta însemna să-mi petrec zilele trăind astfel de senzaţii. Sincer, nu-mi aduceam aminte când mai fusesem atât de în limbă după un tip şi mă simţeam bine. Foarte bine. 208 Şeful Vi Keeland 209 La sfârşitul sesiunilor, Elaine ne-a convins să luăm cina cu ea. lira insistentă şi greu de refuzat. M ai întâi am băut ceva la bar şi am vorbit despre muncă, apoi lucrurile au devenit mai personale. — Eşti singur, Chase? l-a întrebat ea. Privirea m i-a fugit imediat la el. A răspuns privindu-mă: — Nu sunt căsătorit, nu. Dar sunt cu cineva. Ea a încuviinţat. — Jur că nu mă ocup cu lipeli, dar aveam pe cineva în minte şi pentru tine. — Şi pentru mine? Acum devenise foarte atent. — Da. O să-i fac lipeala lui Reese. Fratele meu s-a mutat de curând în oraş şi cred că ei doi o să se înţeleagă. Chase a ridicat din sprâncene şi s-a uitat la mine. Nu ştiam ce să spun, aşa că am stat acolo în tăcere. Nu aveam cum să dau înapoi fără să par idioată. M ă gândisem c-o să-i fac vânt fratelui ei dacă mă contacta. Chase a avut însă altă idee de abordare. A luat o gură sănătoasă de bere şi a spus: — N u te vedeai cu cineva, Reese? — Ă ăă... d a ... mă rog, într-un fel. E ceva nou. — Pe tipul ăsta n ou ... nu -1 deranjează că ieşi cu alte persoane? Imi venea să-l pocnesc. Se bucura de cât de prost mă făcea să mă simt toată conversaţia asta. — Adevărul e că nu ştiu. N -am discutat despre asta. Şi-a terminat berea. — Aş paria că nu are de gând să te împartă. Comentariul lui m i-a provocat un sentiment foarte plăcut, deşi ar fi trebuit să-l cunosc îndeajuns de bine ca să-mi dau seama că nu avea să se oprească acolo. Apoi i s-a adresat lui Elaine cu o expresie serioasă: — Se vede cu vărul ei. — C u vărul ei? — Nu sunt chiar veri primari. L-a cunoscut săptămâna trecută, la înmormântarea unchiului ei. Elaine nu ştia ce să spună. S-a uitat la mine şi probabil a confundat nedumerirea cu durerea. — îmi pare rău pentru pierderea suferită. L-am surprins pe Chase rânjind în timp ce scotea din buzunar telefonul care îi suna. — Mă scuzaţi o clipă. Când a revenit, nu mai era aşa glumeţ. Ba chiar era tăcut. Nu-mi dădeam seama dacă de vină era telefonul pe care-1 primise sau dacă nu cumva încercarea lui Elaine de a-mi face lipeala cu fratele ei îl deranjase mai mult decât lăsase să se vadă. Dar ccva sc întâmpla. Elaine nu a părut să bage de seamă. Am vorbit despre marketing aproape toată seara, subiect care, în mod obişnuit, era unul dintre preferatele mele, dar pe mine mă preocupa Chase, care era cu mintea în altă parte. La hotel, lucrurile nu s-au schimbat. Era târziu şi avusesem o zi al naibii de lungă, care începuse la patru dimineaţa. Chase a făcut duş în camera lui cât timp eu m-am spălat şi m-am schimbat. Când mă spălam pe dinţi, a intrat peste mine în baie. — Pot să împrumut iar încărcătorul? Am scuipat pasta de dinţi. — Sigur. Ar trebui să fie pe birou. Nu ştiu de ce, când mă întrebase de încărcător am presupus că voia să-l ia la el în cameră, nu să petreacă din nou noaptea la mine. Aşa că am fost surprinsă când l-am văzut băgându-1 în priză pe partea lui de pat. Partea lui de pat. Ei bine, asta se întâmplase al naibii de rapid. Am luat crema hidratantă, m-am aşezat pe scaunul de la birou şi am pompat de câteva ori din lichidul alb în palmă. începusem să mă ung pe picioare când Chase a zis: — Vino aici. Lasă-mă pe mine să fac asta. 2K) Şeful VI Kedand 211 I-am dat loţiunea şi m -am aşezat pe marginea patului, cu picioa­ rele întinse spre el. Le privea fix în timp ce mă ungea, degetele lui masând mai mult decât era nevoie pentru ca loţiunea să intre în piele. — Totu-i în regulă? am întrebat. A aprobat din cap. N u prea convingător. — Eşti supărat din cauza chestiei ăleia cu fratele lui Elaine? Pentru că m-a luat pe nepregătite. N u intenţionam să ies cu el. D acă aş avea de gând să m ă văd cu altcineva, cel puţin aş fi sinceră. M ă apăsa cu degetul mare pe gambă, m asând un muşchi la care aveam o crampă după cele douăsprezece ore petrecute pe tocuri înalte, când s-a oprit brusc şi şi-a ridicat privirea spre mine. — A i de gând să te vezi cu altcineva? — Nu. Mă ro g ... ştiu că am vorbit despre faptul că nu ne vedem cu alte persoane. D ar nu eram sigură... — Eu sunt sigur, m -a întrerupt. — Eşti? — Nu ştiu sigur cum am ajuns aici sau spre ce ne îndreptăm. D ar sunt al dracului de sigur că nu vreau să te îm part cu altcineva. Spusese exact ceea ce simţeam şi eu. — Nici eu nu vreau să te împart. — Bine. Atunci am stabilit? — Da. A m zâmbit, apoi am arătat spre picioare. — A cu m m asează-m ă... ebine. — Da, doamnă. Deşi lămuriserăm lucrurile, când Chase s-a întors să stingă lumina, am observat că era în continuare abătut M -a tras la pieptul lui, mângâindu-mi părul în întuneric. — Telefonul din seara asta, de la cin ă... Era detectiva care se ocupă de cazul lui Peyton. M -am întors, sprijinindu-m i capul pe mâinile lui aşezate pe piept şi l-am privit în ochi. — Totul e în regulă? — Mda. Pentru că, tehnic, e un caz deschis, mă caută cam o dată pe an să discutăm. I-am zis că ne vedem săptămâna viitoare. — Trebuie să-ţi fie foarte greu. — E o coincidenţă ciudată. Au trecut câţiva ani de când n-am mai avut un coşmar. Au reînceput de câteva săptămâni. Şi în seara asta a sunat. — Te contactează în fiecare an în aceeaşi perioadă? Poate că ştiai că urmează să te caute şi asta a făcut ca subconştientul tău să se activeze. A încuviinţat ca şi cum avea sens. — Poate. M-am urcat peste el şi l-am sărutat pe buze. — Mulţumesc că mi-ai spus asta. înseamnă mult. Capitolul 21 Chase - în urmă cu şapte ani Telefonul de pe birou a început să sune. M-am răstit fără să salut: — Ai întârziat. — Chiar te aşteptai să ajung mai devreme? a întrebat Peyton. După voce, îmi dădeam seama că zâmbea. Am clătinat din cap şi am zâmbit la rândul meu, deşi nu mă bucura faptul că întârzia din nou. Din nou. — Unde eşti? — Am scăpat mai târziu decât credeam şi a trebuit să mă opresc undeva. Du-te fără mine. Ne vedem direct la restaurant, nu la tine la birou. Pentru o actriţă, trebuia neapărat să se străduiască să nu mai fie aşa uşor de citit. — Unde te duci, Peyton? — Am o treabă de făcut pentru „Little EastM . — Ai o treabă sau îl urmăreşti Eddie? — Nu e acelaşi lucru? Vi Keeland Z15 — N u, nu e. Te rog, spune-m i că nu te duci iar la periferie, în (abăra aia de oam eni ai străzii. A tăcut. — La naiba, Peyton! Credeam că am fost de acord să nu te mai ocupi de rahatul ăsta. — Nu, tu m i-ai spus să n-o mai fac. N u e acelaşi lucru cu a fi de acord. M i-am trecut degetele prin păr. — Aşteaptă-m ă la cafeneaua de pe Strada 151 după ce ieşi din metrou. — Sunt bine. — Peyton... — Eşti exagerat de protector. A şa o să faci şi după ce ne căsă­ torim? O să vrei să te aştept desculţă şi gravidă la uşă, cu papucii tăi în mână? O cerusem în căsătorie cu două zile în urm ă. Probabil nu era o idee bună să-i spun că m i-ar fi plăcut exact aşa ceva. Cel puţin, atunci aş şti ce dracului pune la cale. M i-am luat sacoul şi m -am îndreptat spre lift. — Sunt pe drum , pacoste ce eşti! Cât am m ers pe jo s spre metrou, i-am telefonat surorii mele ca să-i spun că vom întârzia. — întârziaţi la propria voastră petrecere de logodnă? — Ştii că a fost ideea ta, nu a mea. Cauţi orice m otiv ca să dai o petrecere. — Frăţiorul m eu se însoară. E o treabă im portant, nu un motiv. Dum nezeu e m artor că toţi am crezut c-o să m ori de vreo boală cu transmitere sexuală înainte să apară Peyton. — N -o mai lungi. O să întârziem pentru că viitoarea mireasă se crede Columbo. Trebuie să plec. — Cine? — Las-o baltă. Ne vedem în curând. Şi mersi* Anna. Până am ieşit din metrou pe Strada 151 începuse să toarne cu găleata. Imediat ce am avut semnal, am sunat-o pe Peyton. Niciun răspuns. — Futu-i! am bombănit în barbă şi m-am dus să mă adăpostesc lângă cea mai apropiată clădire. Ploaia bătea din diagonală, aşa că a trebuit să-mi acopăr tele­ fonul cu o mână ca să nu se ude. Am format din nou numărul şi am aşteptat ca Peyton să răspundă. Nimic. — La dracu! Ştiam că tabăra improvizată de oameni ai străzii nu era departe şi am bănuit că Peyton nu aşteptase să treacă ploaia. Am deschis Google Maps pe telefon să găsesc zona cu pasarelă din parc. Era la doar trei străzi distanţă, aşa că am luat-o prin ploaie. La fiecare treizeci de secunde formam din nou numărul. Deveneam din ce în ce mai neliniştit de fiecare dată când intra căsuţa vocală. Simţeam un gol în stomac, iar după al treilea apel fără răspuns am început să alerg uşor. Din nou am sunat. Din nou căsuţa vocală. Am cotit şi am observat în zare zona de sub pasarelă descrisă de Peyton. Am sunat din nou. Vocea înregistrată a lui Peyton îmi spunea să las un mesaj după semnalul sonor. Ceva se întâmpla. Ceva oribil se întâmpla. Alergarea uşoară s-a transformat în sprint. Am simţit telefonul vibrând în buzunar, iar inima a început să-mi bubuie. Imaginea lui Peyton de pe ecran ar fi trebuit să mă liniştească, dar, dintr-un motiv anume, nu a fost aşa. — Chase, unde eşti? îi tremura vocea; îmi dădeam seama că era speriată. — Unde eşti? Nu mi-a răspuns. *6 Şeful Vi Keeland 217 — Peyton? La dracu7 — Unde eşti? Telefonul a făcut un zgomot puternic când a căzut. Iar ceea ce întâmplat avea să mă urmărească de atunci încolo. Capitolul Reese M-am trezit deoarece Chase se chinuia să respire. Un zgomot chinuit, puternic, ce părea mai degrabă al cuiva care fusese izbit în stomac. De data asta l-am trezit fără nicio ezitare. — Chase... trezeşte-te, am zis scuturându-1 cu putere. A deschis ochii şi m-a privit, deşi îmi dădeam seama că, de fapt, nu mă vedea. — Iar ai avut un coşmar. A clipit de câteva ori, apoi m-a privit îngrijorat. — Eşti bine? m-a întrebat. — Eu sunt bine. Dar tu... era ca şi cum nu aveai aer. Nu-mi dădeam seama dacă era un coşmar sau aveai o problemă respiratorie. Chase s-a ridicat în fund. Faţa îi era transpirată şi şi-a şters fruntea cu dosul mâinii. — îmi pare rău că te-am trezit. La fel ca ieri, s-a dat jos din pat şi apoi a stat zece minute în baie, cu apa curgând. Când a revenit, s-a aşezat din nou pe marginea patului, iar eu m-am apropiat imediat de el şi l-am cuprins cu picioarele pe la spate, lipindu-mă de el — doar că în dimineaţa asta aveam pe mine un tricou. — Eşti bine? am întrebat. A dat din cap afirmativ. — Pot face ceva? — Ai putea să-ţi dai jos tricoul. Sânii tăi lipiţi de spatele meu ajută mult împotriva coşmarurilor. Am subliniat ceea ce era evident. — A ăă... eşti treaz deja. Nu cred că ar ajuta împotriva coşmaru­ rilor din dimineaţa asta. — Poate nu, dar există întotdeauna ziua de mâine. Am zâmbit, m-am dat în spate şi mi-am ridicat tricoul deasupra capului. Lipindu-mi pielea goală de a lui, l-am întrebat: — E mai bine? — Bineînţeles. Am stat aşa cam zece minute, sincronizându-ne respiraţia în întu­ nericul din camera tăcută. — Tatăl lui Peyton a plecat când ea era mică, iar mama şi cele două surori ale ei au mâncat la un adăpost o vreme. Mai târziu, Peyton a vrut să dea înapoi ceea ce a primit, aşa că s-a oferit volun­ tară la câteva cantine locale. S-a împrietenit cu un tip, Eddie. El avea probleme cu oamenii care se apropiau prea mult de el, aşa că refuza să doarmă în adăposturi. Eddie era hărţuit de un grup de adolescenţi. Veneau noaptea într-o tabără pentru persoane fară adăpost — unde erau o mulţime de oameni care nu aveau unde să doarmă — şi le faceau probleme. Era un fel de joc al lor. Şi la câteva zile, el apărea cu o tăietură pe cap sau cu vânătăi. — Oribil. — Da. Peyton s-a dus la poliţie, dar n-au făcut prea multe. Eddie nu vorbea prea mult, iar când o facea, nu spunea decât câteva cuvinte. Peyton n-a putut să renunţe. A început să-l urmărească noaptea ca să vadă unde stătea, crezând că, dacă dădea poliţiei mai multe detalii, ei ar fi investigat mai departe. I-am spus că era periculos, dar nu 220 Şeful Vi Keeland 221 m-a ascultat. în ziua petrecerii noastre de logodnă, Eddie a apărut la adăpost cu nasul spart şi ochii învineţiţi. Peyton îşi dăduse seama pe unde-şi facea veacul şi s-a dus acolo în seara aceea ca să vadă dacă poate afla mai multe informaţii de la alţii pentru că Eddie nu zicea mai nimic. Trebuia să mă aştepte în staţia de tren. — O, Doamne! — Am găsit-o după câteva minute, când era prea târziu. Eddie o ţinea în braţe şi se balansa înainte şi înapoi, în balta produsă de sângele ei. Rană de cuţit. Probabil că a vrut să-i oprească, în timp ce băteau oameni fără adăpost. A tras adânc aer în piept şi a expirat. — Până să fie urcată în ambulanţă, murise deja. Mă ardea gâtul, iar lacrimile îmi înţepau ochii şi-mi curgeau pe faţă. Probabil că Chase a simţit umezeala pe spate. — Plângi? Mi se pusese un nod în gât. îmi era greu să vorbesc. — îmi pare rău că ţi s-a întâmplat asta, Chase. Nici nu-mi pot imagina prin ce-ai trecut. — Nu ţi-am povestit ca să te întristezi. Am vrut să ştii că nimic nu stă între noi. Urăsc faptul că au revenit coşmarurile, dar e prima oară, după Peyton, când simt ceva mai mult decât o atracţie fizică pentru cineva şi nu vreau s-o dau în bară înainte să aibă şansa de a începe. — N-o dai în bară... din contră. Chase s-a întors cu faţa la mine şi m-a tras la el în braţe. Mi-a dat o şuviţă de păr după ureche şi a zis: — Eu nu sunt un erou ca fratele tău. M-am încruntat. — Ce vrei să spui? A clătinat din cap. — Nu am apărat-o pe Peyton. — S-o aperi? Ce s-a întâmplat n-a fost din vina ta. Cum ar fi putut fi? — Trebuia să fiu acolo cu ea. — Chase, e o nebunie! Nu poţi fi lângă o iubită non-stop ca s-o protejezi. Nu e ca şi cum ai fi pus cuţitul în mâna ucigaşului. Oamenii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru propria lor siguranţă. De-asta eu sunt aşa cum sunt. Experienţele prin care am trecut m-au făcut să fiu şi mai conştientă de asta. Chase s-a uitat în ochii mei ca şi cum căuta sinceritatea. Când a găsit-o — nici n-avea cum să fie altfel pentru că spusesem totul din adâncul inimii — a încuviinţat şi m-a sărutat pe buze cu blândeţe. A răsuflat şi am putut să-i simt efectiv corpul eliberându-se de tensiune. S-a uitat la ceasul de pe noptieră şi a spus: — Nici măcar nu e ora cinci. Ce-ar fi să încercăm să dormim? Nu ştiam dacă se cuvenea sau nu, dar voiam să-l fac să se simtă mai bine, să-şi alunge gândurile triste legate de trecut. Niciunul dintre noi nu putea schimba lucrurile care se petrecuseră în trecut în vieţile noastre, dar le puteam lăsa acolo, să mergem mai departe şi să ne vedem de viaţă. Am fluturat din gene şi am rostit cu subînţeles: — Mie nu mi-e somn. -N u ? Am clătinat din cap încet. — La ce te-ai gândit? m-a întrebat cu o voce joasă. — Poate la un pic din asta. M-am lăsat în jos şi i-am sărutat muşchiul pectoral. Am urcat apoi şi, fie lingeam blând, fie sugeam până am ajuns în dreptul maxi­ larului. I-am marcat cu limba conturul gurii lui frumoase, dându-i un sărut moale în colţul buzelor. A întors capul ca să-mi prindă buzele într-ale lui şi m-a sărutat profund. Sărutul mi s-a părut diferit de celelalte, mai intens, mai pasional, cu o însemnătate mai profundă. Dacă fiecare dintre săru­ turile noastre ar fi fost o poveste, aceasta era cea în care eroul ajunge la fată şi călăresc împreună spre asfinţit. Ora următoare ne-am oferit unul altuia mai mult decât trupurile. Soarele începuse să răsară, aruncând în încăpere o nuanţă aurie în 222 Şeful Vi Keeland 223 timp ce Chase se mişca încet, înainte şi înapoi, în mine. Era frumos şi tandru, şi îl simţeam într-un loc pe care nu crezusem vreodată că îl poate atinge o altă fiinţă umană... sufletul meu. *** A doua zi, după grupurile-ţintă, aveam bilete la un zbor de seară către casă. După ce lucraserăm în timpul zilei şi dormiserăm îmbră­ ţişaţi, pe drum spre aeroport m-a cuprins un sentiment de melan­ colie. Priveam pe geamul maşinii, pierdută în gânduri, în timp ce Chase era într-o conferinţă telefonică cu unul dintre producătorii săi de peste ocean. A acoperit telefonul şi s-a aplecat spre mine, arătând spre un panou mare din faţă. — Vrei să mergi, nu-i aşa? Era o reclamă la Muzeul Vrăjitorului din Oz. După ce a terminat convorbirea m-a luat prin surprindere cuprin/indu-mă şi trăgându-mă la pieptul lui. — Eşti foarte tăcută. — Vorbeai la telefon. — Ai stat cât de departe ai putut de mine şi te-ai uitat pe fereastră. Ce te frământă, Bombonică? — Nimic. A fost o zi lungă. — Eşti sigură? M-am gândit un minut. Nu eram deloc obosită; nu ăsta era norişorul negru de deasupra mea. Atunci de ce minţeam? De ce să ascund la ce mă gândeam? M-am întors cu faţa spre el. — De fapt, nu. Mint. Toată ziua m-a frământat ceva. A aprobat din cap. — Bine. Spune-mi. — Ei bine... m-am simţit bine cu tine aici. — Şi eu m-am simţit bine în tine. Am râs. — Nu e exact ce-am spus, dar treacă de la mine. Cred că... îmi fac griji în legătură cu ce se va întâmpla când ne întoarcem la realitate. — Credeam că am discutat deja despre asta. Că te aplec peste birou, că vei sta sub el în genunchi şi pe masa din sala de şedinţe... ai programul plin după ce ne întoarcem la birou. A tras agitat de ţesătura pantalonilor. — Futu-i! Abia aştept să ne întoarcem la birou. Poate că ar trebui să mergem diseară după ce aterizăm. L-am înghiontit în umăr. — Vorbesc serios. — Şi eu la fel. Tratez sexul cu tine cu cea mai mare seriozitate. — Ei bine, cu cea mai mare seriozitate sau nu, cred că nimic din toate astea nu ar trebui să se întâmple la birou. I-a căzut faţa de parcă tocmai îi spusesem că nu există Moş Crăciun. — Fără sex la birou? — Nu cred că ar li bine să afle cineva. — Trag jaluzelele. — Probabil că ar fi mai sigur să păstrăm distanţa la muncă. Evident, uneori vom fi împreună la şedinţe, dar fară atingeri nepotrivite. — Mai sigur pentru cine? Era o întrebare al naibii de bună. — Pentru mine? — Mă întrebi sau îmi spui? — Sunt nouă. Vreau ca oamenii să asculte ce am de zis, nu să aprobe pentru că mi-o trag cu şeful. Şi... când... ştii tu... nu vom mai fi împreună va fi o situaţie suficient de ciudată. Dacă toată lumea de la serviciu ar sta cu ochii pe noi, asta ar complica şi mai mult lucrurile. Chase a rămas tăcut. S-a uitat pe geam, iar distanţa dintre noi s-a mărit, chiar dacă stăteam unul lângă altul. — Cum vrei. 224 Şeful Vi Kjteland 225 Când am ajuns la aeroport, după ce am trecut rapid de controlul tic securitate, ne mai rămăsese cel puţin o oră până la îmbarcarea în /borul de ora 21, aşa că ne-am îndreptat spre sala de aşteptare de la clasa întâi. Cât timp Chase a fost la toaletă eu am comandat băuturile gratuite de la bar. Un tip arătos, tânăr, s-a apropiat de mine în timp ce barmanul deschidea o sticlă de Pinot Noir. — Pot să-ţi fac cinste cu o băutură? Am zâmbit politicoasă. — Sunt gratis. — La naiba! Am uitat. Atunci îţi fac cinste cu două. Am râs. — E OK. Mersi oricum, risipitorule. Barmanul a aşezat paharul cu vin în faţa mea şi s-a rotit să toarne încă unul pentru Chase. Mă uitam la panoul electronic cu zboruri de deasupra barului ca să verific dacă al nostru are sau nu întârziere. Văzând că analizam tabelul, tipul de lângă mine a zis: — Zborul meu a întârziat deja de două ori. Unde mergi în seara asta? Tocmai voiam să răspund când o voce gravă s-a auzit din spate şi mi-a luat-o înainte: — Acasă la mine. Tipul i-a aruncat o privire lui Chase, care stătea în picioare în spatele meu cuprinzându-mă posesiv cu o mână de talie, şi a aprobat din cap. — Am priceput. Ne-am luat băuturile şi ne-am aşezat într-un separeu liniştit din colţ. — N-aş fi zis că eşti genul posesiv. Chase m-a privit peste paharul din care bea. — De obicei nu sunt. Totuşi, mă simt foarte lacom când mă uit la tine. Nu vreau ca alt bărbat să se apropie de tine. Ne-am privit fix în ochi. — De-asta eşti supărat pe mine? Pentru că eşti posesiv, iar eu vreau ca la birou colegii mei să nu ştie despre noi? — Nu. — Atunci, ce-i? De jumătate de oră, de la discuţia din maşină, eşti tăcut. Chase a întors capul în altă direcţie, privirea lui rătăcind prin încăpere cât timp îşi aduna gândurile. — Ai zis când, nu dacă. M-am încruntat. — în maşină. Când vorbeam despre faptul că nu vrei ca lucrurile să devină neplăcute la birou, ai spus când nu vom mai li împreună. Ţi-ai imaginat deja despărţirea noastră şi cum te va afecta ea la muncă. — Eu n... 0 , Doamne! Are dreptate. Sărisem practic peste relaţie şi îmi faceam deja griji că sfârşitul ei o să mă afecteze. Practic nu i-am dat unui lucru nou nicio şansă. — Ai dreptate. îmi pare rău. Doar că nu mă pot lăuda cu palma­ resul meu în domeniul relaţiilor. Şi am renunţat la un job pe care l-am iubit din cauza ultimei mele poveşti amoroase la birou. Cred că mă folosesc de trecut ca să proiectez aşteptări legate de viitor. Chase m-a urmărit cu atenţie. — Dacă nu ai aşteptări, nu poţi fi dezamăgită? Nu ştiu de ce, dar recunoscând asta ca fiind adevărat, m-a făcut să mă simt jenată. Mi-am lăsat privirea în pământ. — Cred că da. Chase s-a aplecat. Mi-a atins bărbia şi a ridicat-o uşor. — Oferă o şansă. S-ar putea ca eu să fiu cel care nu te dezamăgeşte. 226 Şeful Capitolul 23 Reese De prădător. Era singurul mod în care putea fi descrisă privirea lui Chase când am intrat în biroul lui. Revenisem la muncă de o săptă­ mână şi reuşise să păstreze distanţa şi să menţină lucrurile la nivel profesional în timpul zilei, aşa cum îi cerusem. Dar fluturii pe care îi simţeam în stomac când vedeam cum mă priveşte îmi dădeau de înţeles că totul avea să se ducă de râpă. Evident, cinci zile era limita lui. Mulţumesc lui Dumnezeu că erau şi alţi oameni în încăpere. Josh vorbea în timp ce trecea în revistă fotografiile glossy de la şedinţa foto din urmă cu o săptămână. Femeia din poze purta lenjerie sexy, albă, dantelată, totuşi Chase nu îi acorda niciun pic de atenţie. îmi urmărea fiecare mişcare în timp ce Lindsey, care stătea în stânga lui Josh, compara două fotografii. Am lăsat pe colţul mesei din sticlă din cealaltă parte a sălii un dosar pe care mi-1 dăduse secretara lui şi m-am aşezat pe canapeaua din apropiere, lăsând spaţiu între noi. Chase s-a ridicat relaxat de la birou, cu o privire de neastâmpăr, şi s-a dus la un frigider micuţ de unde a scos câteva sticle cu apă. A 228 şeful Vi Keeland 229 pus câte una în faţa lui Josh şi Lindsey, care vorbeau în continuare, apoi a venit către mine înmânându-mi şi mie una. Ochii i-au lucit când degetele ni s-au atins. S-a aplecat, indiferent, bineînţeles, la posibilitatea de a fi văzuţi de ceilalţi. — L-am găsit pe jos, în faţa biroului tău. M-am gândit că poate l-ai scăpat. Mi-a întins un balsam de buze. Licărirea din privirea lui m-a făcut să mă uit cu atenţie. îmi dăduse un balsam de buze cu aromă de Dr. Pepper, iar privirea i-a coborât spre buzele mele. Am zâmbit ca o şcolăriţă la cât de simpatic era — găsise o soluţie la faptul că nu-i plăcea produsul pentru buze de care eram dependentă. I-am răspuns şi eu: am aşteptat până când s-a reaşezat în spatele biroului, şi am deschis tubul, conturându-mi buzele încet cu balsam. Foarte încet. Când mi-am lins buzele cât puteam eu de obscen, Chase părea să nu mai aibă mult până să elibereze încăperea. Avea privirea devoratoare a unui animal sălbatic. Tocmai împun­ sesem un taur şi se întâmpla să port fustă roşie. Am început să mă foiesc pe scaun încercând să-i evit privirea feroce. Dar era imposibil. Fur şi simplu era prea irezistibil, iar când avea în privire acea lică­ rire dominatoare îmi provoca toate simţurile. Probabil de aceea când a mimat din buze Du-te în baia mea şi dă-ţi jos chiloţii, în timp ce nimeni nu era atent, chiar mă gândeam s-o fac. Dar astea erau regulile mele, iar dacă era cineva care trebuia să le respecte neapărat, aceea eram eu. în loc să trag un scaun lângă masa lui şi să mă alătur celor trei, am continuat să stau pe canapea şi să ascult de la distanţă. Cu o seară înainte, Chase avusese o cină de afaceri, iar cu două în urmă eu luasem cina cu mama, iar la înce­ putul săptămânii când unul, când altul fusese nevoit să lucreze până târziu pentru a recupera ce rămăsese de făcut cât fuseserăm plecaţi. Din cauza programului încărcat, de când reveniserăm acasă nu mai reuşiserăm să petrecem timp împreună — nici măcar nu ne atinseserăm — şi îl doream se pare la fel de mult pe cât mă dorea el pe mine. După o vreme, Chase s-a uitat la ceas şi a întrebat dacă voiam să comandăm prânzul împreună cu el. — Eu nu pot. Mă întâlnesc cu Mireasa de coşmar la prânz ca să-mi arate mostre din ceva de care puţin îmi pasă, a spus Josh. Lindsey a refuzat şi ea. — Eu mi-am adus de acasă ceva. Chase s-a uitat la mine. — Ţi-e foame? Ce-ai zice să comand ce am mâncat la prânz în Kansas în ambele zile? Josh şi Lindsey s-au uitat la mine. Am zâmbit cât l-am săgetat pe Chase cu privirea şi am făcut tot posibilul să nu mă înroşesc amintindu-mi ce mâncase Chase atunci la prânz. Pe mine. — Sigur, sună bine, am zis şi am oferit prima explicaţie care mi-a venit în minte. Am o slăbiciune pentru KFC. Josh şi Chase tocmai încheiau discuţia despre poziţionarea unor fotografii publicitare, iar Chase s-a îndreptat spre peretele din sticlă şi a apăsat butonul de închidere a jaluzelelor, ascunzând biroul de privirile din holul exterior. Deşi nimeni nu întrebase nimic, Chase a simţit nevoia să explice de ce trăsese jaluzelele: — Sam mi-ar smulge urechea cu dinţii dacă ar trece pe aici şi ne-ar vedea fluturând fotografiile cu un model pe jumătate dezbrăcat. A făcut o pauză şi s-a uitat la mine. — în plus, nu îmi place să se uite lumea la mine când mănânc. Câteva minute mai târziu, ne-am despărţit pentru pauza de prânz. Chase a închis uşa în urma lui Josh şi Lindsey. Când s-a uitat la mine în timp ce încuia uşa, am simţit zgomotul ăla fix între picioare. Nu avea să fie uşor. Chase îi spusese lui Josh să lase fotografiile ca să ne uităm la ele în timpul prânzului şi încercam să mă concentrez asupra lor în timp ce stăteam în picioare lângă biroul lui. Am închis ochii când a venit 230 Şeful VI Kteland 2J1 în spatele meu, suficient de aproape cât să-i simt căldura corpului şi respiraţia pe gât, dar fară să mă atingă. — Nu ţi-ai dat jos chiloţii, aşa cum ţi-am cerut. — Asta ai mimat din buze? Nu am înţeles. S-a apropiat şi mai mult. — Mincinoaso! M-a apucat de mijloc şi m-a tras lângă el. — Vrei să ştii ce cred eu? a şoptit. Cred că i-ai ţinut pe tine pentru că eşti udă şi încerci să-mi ascunzi asta. — Ba nu. — Nu există decât o singură cale de-a afla. înainte să apuc să răspund, mi-a ridicat fusta şi m-a apăsat pe dantela umedă a lenjeriei. Am închis ochii. — Chase... Şi-a îngropat faţa în părul care-mi acoperea ceafa, a inspirat adânc, apoi l-a înfăşurat în jurul pumnului şi mi-a tras capul spre spate. — Eşti fleaşcă. Cât timp o să stai supărată pe mine pentru c-o să te aplec pe biroul ăsta şi o să te fut, Bombonică? — N-ar trebui s-o facem. — Gura zice nu, dar corpul ţipă da. A împins într-o parte tot ce avea pe birou şi m-a ghidat cu blân­ deţe în jos până când am atins cu pieptul lemnul rece. Apoi s-a lipit de mine până i-am simţit erecţia pe fund. Duceam o bătălie fară sorţi de izbândă, dar nu aveam de gând să mă predau fără măcar să mai încerc o dată. — Dacă vine cineva? — Tocmai asta-i ideea. Mi-a apucat cu dinţii lobul urechii şi a muşcat. In acelaşi timp, mi-a ridicat mâinile deasupra capului, apăsându-mi apoi degetele de marginea opusă a biroului, ca să mă ţin de ea. Încă o încercare. — Nu cred că pot s-o fac în tăcere. — O să-ţi acopăr gura cu a mea înainte să-ţi dai drumul. Aerul rece s-a strecurat între noi când s-a dezlipit de mine ca să-şi descheie fermoarul pantalonilor. Mi-a tras chiloţeii cu o mână şi mi-a ridicat fusta lăsându-mi la vedere fundul gol pe care l-a cuprins în palmă. — Fundul ăsta. Abia aştept să fie al meu. N-o să te pot face să taci când o să-mi înfig scula în fundul tău şi degetele în pizda ta, în acelaşi timp. Când mi-a presat cu degetele clitorisul mărit, n-am mai putut şi mi-am dat ochii peste cap. Mi-a rotit capul într-o parte, s-a aplecat să mă sărute şi am răsuflat în gura lui gemând şi pronunţându-i numele în timp ce îşi freca erecţia de fundul meu. — Chase... Mai aveam puţin şi-mi dădeam drumul şi n-aveam cum să rămân tăcută. — Bine. S-a ridicat brusc şi, pentru o clipă, mi-a venit să-l omor — până când am auzit zgomotul foliei pe care o rupsese. Am aruncat o privire peste umăr şi, jur, dacă nu aş fi fost deja udă, cu siguranţă m-aş fi udat după ce l-am văzut. Ţinea încă între dinţi ambalajul pe care tocmai îl rupsese şi îşi punea prezervativul pe membrul complet erect cu ambele mâini. Nu mă mai ţineau picioarele şi tremuram... bine că eram întinsă pe birou, pentru că genunchii aproape îmi ceda­ seră la vederea acelei imagini erotice. Fără a zăbovi, şi-a îndreptat capul lat al membrului spre mine şi s-a adâncit. — Fuuutu-i! a gemut aplecându-se şi găsindu-mi din nou gura. M-a sărutat prelung şi apăsat, fâră să se mişte. Acum, că era în mine — după ce mă adusese în pragul orgasmului cu degetele, dar nu mă lăsase să termin —, simţeam nevoia să se mişte. Senzaţia pe care mi-o dădea prezenţa lui în mine, pe la spate, era incredibilă, dar aveam nevoie să se frece. 232 şeful Vi Keeland 233 — C h ase... poţi să....? — D esfa-ţi picioarele mai mult. A m nevoie să fiu adânc în tine. N u m -am opus. M -am deschis cât avea nevoie. în acel moment nu-mi mai păsa că eram în biroul lui, că era şeful m eu sau ce credeau alţii despre mine. Singurul lucru de care-m i păsa era el. El în mine, mişcându-se aşa cum ştiam că mă putea face să m ă sim t... — C h ase... — Spune. Spune că m ă vrei acolo. Acum . — Da. Te vreau. Te rog. Te rog, mişcă-te. A m gemut când s-a dat înapoi ca să se împingă m ai adânc. Retrăgându-se aproape complet, s-a lăsat mai jos, m ărind unghiul ca să poată îm pinge în sus, până în acel punct, atingând noi adâncuri ale corpului meu. Orgasmul m eu nu a întârziat să apară, a doua oară cum va parcă răzbunător, că-1 alungasem prim a oară şi nu-i dădusem voie să-m i zdruncine corpul. De data asta, voia să se asigure că avea să fie de neoprit. Corpul a început să-m i tremure în tim p ce el se îm pingea mai tare, mai repede, mai adânc. — D ă-ţi drumul, Reese. Avea vocea încordată şi aspră, îndeajuns pentru a m ă îm pinge dincolo de limită. Chiar în clipa în care am început să-i strig numele, mi-a înăbuşit sunetul cu un sărut. C ând şi ultimul trem ur m i-a răvăşit corpul, aveam senzaţia că Chase îm i înghiţise orgasm ul cu totul... că m ă înghiţise p e mine cu totul. într-un final, mi-am recăpătat suflul, iar pieptul lui Chase, lipit de spatele meu, se ridica şi cobora m ai lent, la unison. M -a sărutat cu blândeţe pe buze şi a intrat în baia din birou ca să se spele şi să-m i aducă o cârpă um edă şi călduţă. A m scos un oftat de mulţumire sim ţindu-m ă satisfăcută şi relaxată. D ar toate acestea s-au schimbat când s-a auzit un ciocănit în uşă. Capitolul 24 Reese Cu obrajii îmbujoraţi şi părul ciufulit arătam exact aşa cum eram. Futută. M-am furişat rapid în baie astfel încât Chase să poată deschide uşa. Uitându-mă în oglindă, m-am convins că făcusem alegerea corectă. Am devenit şi mai sigură de asta când am auzit vocea Samanthei. Minunat, vicepreşedinta de la resurse umane tocmai intrase în biroul lui Chase, care probabil duhnea a sex. Liniştea pe care o simţisem cu nici trei minute în urmă dispă­ ruse de mult, fiind înlocuită de prietena ei cea rea: paranoia. Am fost gălăgioşi? Am fost gălăgioasă? A auzit tot biroul? Ce naiba făceam? Stabiliserăm reguli de bază şi le încălcaserăm cu prima ocazie când Chase insistase puţin. Nu învăţasem nimic din greşelile mele? Simţindu-mă vulnerabilă, m-am îndreptat în vârful picioarelor până la uşă şi mi-am lipit urechea de ea. — Ce faceai aici? l-a întrebat Samantha. — Vorbeam la telefon. Părea suspicioasă. Mi-am imaginat-o încruntându-se în timp ce vorbea. — Cu cine? — Un furnizor. Nu că ar fi treaba ta. Ce-ţi trebuie, Sam? Vocea s-a îndepărtat, aşa că a trebuit să mă încordez să aud. Probabil se dusese la fereastră sau la canapeaua din cealaltă parte a încăperii. —. Dimineaţă m-a sunat detectiva Balsamo. A zis că încearcă să dea de tine. — Am fost ocupat. — De-asta sunt aici şi pun întrebări. Nu-ţi stă în fire să dai cu piciorul la ceva ce are legătură cu Peyton. A fost o perioadă în care abia te puteau ţine departe de secţia de poliţie, atât de implicat erai. — A fost aceeaşi perioadă în care am dat cu piciorul muncii şi mi-am petrecut majoritatea nopţilor beat. Nu prea cred că vreau să revin la zilele acelea. — înţeleg asta. Dar am vrut că mă asigur că la mijloc nu e altceva. Pari... diferit în ultima vreme. — Diferit? Cum? — Nu ştiu. Mai jovial, cred. — Jovial? Dar ce sunt eu? Un grăsan bătrân şi vesel care călăto­ reşte de colo colo într-o sanie? — Ceva se petrece cu tine. îmi dau seama de asta. Ai pe cineva? Pentru un minut, s-a aşternut liniştea în încăpere şi mă întrebam cum avea să răspundă. O parte din mine îşi dorea ca el să recu­ noască, doar ca să-l aud cum spune asta cu voce tare uneia dintre cele mai apropiate prietene. Dar> din nou, vorbea cu vicepreşedinta de la resurse umane de la locul în care eram angajată — probabil nu era cea mai potrivită persoană căreia să-i facă această mărturisire. — Nu că ar fi treaba ta, dar da, mă văd cu cineva. — Cineva cu care ai ieşit mai mult de o dată? — Nu vorbesc despre asta cu tine. 236 Şeful Vi Keeland 237 — Când o s-o cunosc? — Când o să fiu pregătit. — Asta înseamnă că te aştepţi ca ea să fie prin peisaj o vreme? Chase a pufnit. — Voiai să discutăm ceva anume când ai venit aici? Pentru că mă ocupam de ceva important când m-ai întrerupt. — Bine. Dar îţi plac întreruperile mele, şi ştii asta. Am auzit zgomotul paşilor care se apropiau, urmat de clicul mânerului rotund, dar s-a făcut din nou linişte, deşi uşa nu fusese închisă. Am auzit-o pe Samantha vorbind pe un ton serios şi, dintr-un motiv anume, mi-am imaginat-o oprindu-se şi privind peste umăr. — Mă bucur că mergi mai departe, Chase. Sper să-ţi fie bine şi să am ocazia s-o cunosc. Apoi a făcut o pauză şi a spus pe un ton mai blând: — Poate că e timpul să desfiinţezi şi altarul. Am aşteptat câteva minute înainte de a deschide uşa cu un gest ezitant. Chase deschisese ferestrele şi se uita la reclama de pe clădirea aflată dincolo de stradă. Mi s-a adresat fără a se întoarce însă cu faţa la mine: — îmi pare rău pentru asta. — Lucrurile au mers prea departe azi. N-ar fi trebuit..., am zis lăsând propoziţia neterminată. A tăcut. Am presupus că starea de spirit i se schimbase din cauza a ceea ce auzisem când am tras cu urechea. Chiar dacă nu trecusem prin aşa ceva, îmi imaginam că a vorbi despre o fostă logodnică era deprimant. Aşa că m-a surprins când s-a întors spre mine spunând: — îmi doresc asta. — Sex în birou? In colţul gurii i-a apărut un zâmbet. — Şi asta. Dar nu la asta mă refeream. -N u ? A clătinat din cap. — îmi doresc asta. Eu şi cu tine. Sam tocmai a fost aici ca să discutăm despre Peyton. Detectiva care se ocupă de caz a sunat-o şi pe ea. E acea perioadă din an în care mă sună şi-mi spune că se ocupă în continuare de caz, dar că nu a apărut nimic nou. — îmi pare rău. Te-a sunat săptămâna trecută, aşa-i? Trebuie să-ţi fie greu. A aprobat dând din cap. — Întotdeauna e greu. Nu spun că acum e uşor. Dar, în mod normal, cazul lui Peyton mă trimite într-un loc întunecat. Mă aşteptam să mă simt mizerabil după plecarea lui Sam... aşteptam să mă lovească din plin. Dar am inspirat adânc în timp ce aşteptam şi ştii ce s-a întâmplat? — Ce? — Ţi-am simţit mirosul pe mine. Am clipit de câteva ori. — Nu înţeleg. A ridicat din umeri. — Nici eu. Dar îmi place al dracului de tare mirosul tău pe mine. Părea foarte sincer, chiar dacă era un lucru bizar să spună asta. — Şi faptul că mi-ai simţit mirosul te-a făcut să te simţi mai bine? A rânjit şmechereşte. — Îhî. — Bine atunci, am spus străduindu-mă să nu roşesc. Trebuie să mă întorc la muncă. — Cină, diseară? — Mi-ar plăcea. Ce-ai zice dacă ţi-aş pregăti ceva la mine acasă? — Şi m*ii bine. în cazul ăsta nu trebuie să aştept să te duc acasă ca să te dezbrac. * * * De-a lungul anilor, învăţasem să-mi accept nevrozele. Să verific sub pat, în spatele perdelei de duş şi în fiecare dulap era o rutină zilnică. 238 Şeful Vi Keeland 239 Nu încercasem s-o schimb. îi permisesem să devină parte din ceea ce eram în loc s-o las să mă definească. O mulţime de femei erau extrem de precaute... în special cele care trăiau în New York. Totuşi, când eram pe cale să intru în apartament, cu Chase chiar în spatele meu, îmi doream al dracului de tare ca pornirile mele să-şi ia o seară liberă. Am descuiat încuietoarea de sus şi am zăbovit cu cheia în dreptul urmă­ toarei. Hotărându-mă să termin odată cu asta înainte de a intra, m-am întors cu faţa spre el şi am mărturisit chiar acolo, pe hol. — Când ajung acasă am o rutină. Chase s-a încruntat. — Aşa... — Ţi-am zis că am probleme legate de siguranţă. Verific în spatele perdelei de duş, deschid toate uşile dulapurilor, verific sub pat şi canapea. Am făcut o pauză şi am început să-mi rod unghia de la degetul arătător. — Am o rutină, pe care o urmez într-o anumită ordine. Şi o fac de cel puţin două ori pe zi... uneori chiar şi de mai multe ori dacă după ce o fac a doua oară nu mă simt liniştită. Deşi în majoritatea zilelor nu sunt decât două ture. A rămas tăcut câteva secunde, cu o privire întrebătoare. Văzând că eram foarte serioasă, a încuviinţat. — Arată-mi rutina şi, după ce ai terminat cu prima tură, o să mă ocup eu de a doua. Habar n-aveam ce mă aşteptasem să-mi spună, dar răspunsul lui nu mă putea face mai fericită. Nu mă luase peste picior şi nici nu minimalizase îngrijorările mele. Ba mai mult, avea de gând să se implice. M-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat pe buze. — Mulţumesc. Evident, Tallulah era acolo aşteptând, ochii ei verzi strălucind în întuneric. Dacă aş fi avut o casă la curte, aş fi pus-o la fereastră ca să sperie copiii de Halloween. Am aprins luminile, iar Pisicuţa cea Urâtă s-a uitat fix la Chase lingându-se pe buze. Ştiu, Pisicuţă Urâtă, ştiu. E foarte delicios. —- Iisuse, e chiar mai urâtă în realitate, a spus el. Am luat-o pe Tallulah de pe spătarul canapelei şi am îngenun­ cheat ca să mă uit sub ea, la începutul turului. Chase mă urma tăcut. După ultimul punct de control, m-am întors spre el. — Asta-i tot. A lăsat pe dulapul din bucătărie sticla de vin pe care o ţinea în mână şi mi-a luat pisica din braţe. — Revin. Era comic să-I văd trecând prin rutina mea. Probabil a crezut că s-o ţin pe Tallulah în braţe facea partea din toată această rutină. Nu m-am deranjat să-i spun ca nu era aşa, pentru că... ei bine, pentru că, în mod ciudat, chiar îmi plăcea să-l văd pe acel bărbat mare mergând de colo colo inspectându-mi dulapurile pentru a găsi potenţiali intruşi în timp ce ţinea în braţe o pisică fară păr. Cu sigu­ ranţă, era o privelişte pe care n-o vedeai în fiecare zi. După ce a terminat, s-a aplecat, a eliberat-o pe Tallulah din braţe şi a intrat în bucătărie unde a început să tragă de sertare, căutând ceva. A scos tirbuşonul şi a spus în timp ce scotea dopul de plută: — Cum m-am descurcat? — Perfect. Eşti angajat. Poţi să vii să cauţi infractori la mine în apartament în fiecare seară, dacă vrei. Dopul scos a făcut un zgomot puternic. — Ai grijă. S-ar putea să iau foarte în serios chestia asta. Pentru că frigiderul meu era mai gol decât crezusem, am comandat mâncare chinezească. Eu mi-am luat pui kung pao, iar Chase a ales creveţi lo mein. Ne-am aşezat pe podeaua din sufragerie şi am mâncat direct din cutii cu beţişoare chinezeşti, servindu-ne din când în când unul de la altul. — Crezi că Sam ştie? am întrebat. — De noi? -D a. — Nu. Ea nu-i subtilă. Dacă ar şti, ar spune-o. 240 Şeful Vi Keeiand 241 — Cum crezi că s-ar simţi dacă ar afla? Ţinând cont că sunt anga­ jată şi tot restul. — Nu contează. Dacă nu-i convine, o pun să schimbe regula­ mentul. — De la interzicerea relaţiilor la încurajarea partidelor de sex la birou? A rânjit. — Absolut. Mă gândisem toată după-amiaza la ceea ce auzisem când eram în baie. Era evident că urechile mele nu trebuiau să audă acea conversaţie, dar asta fusese imposibil. O parte din motivul pentru care ezitam să intru cu toată fiinţa în relaţia cu Chase — dincolo de faptul că era şeful meu — era şi pentru că nu ştiam unde se afla după relaţia cu Peyton. Dacă putea cu adevărat să meargă mai departe. La ce altar se referea Sam? Fusesem la el acasă şi nu văzusem nimic neobişnuit. Am încercat să-i prind privirea. — Când eram azi în baie, am auzit o parte din conversaţia ta cu Sam. A înghiţit dumicatul pe care îl avea în gură. — Aşa. — Pot să te întreb ceva ce probabil nu e treaba mea? A pus cutia pe măsuţa de cafea. — Ce te roade? — Poţi... să mergi mai departe? îmi spusese că îşi dorea să încerce. însă a încerca şi a lăsa cu adevărat trecutul în urmă erau două lucruri total diferite. Trebuia să ştiu asta. — Sincer să fiu, în ultimii şapte ani habar n-am avut că nu mergeam mai departe. Credeam că ceea ce făceam era să merg mai departe. — Te referi la faptul că te culcai cu alte femei? A încuviinţat. — Da. Am bătut pasul pe loc mult timp. Fără să depăşesc momentul. — Dar crezi că acum eşti pregătit să mergi mai departe? — Cred că am avut nevoie de tot acest timp ca să-mi dau seama ce presupune să merg mai departe. Nu înseamnă să o uit. Ci să devină o amintire şi să iau hotărârea de a avea un viitor fără ea. — Uau! E trist şi frumos în acelaşi timp. M-a luat de mână. — Simt că asta e ceea ce trebuie. Aşa că, pentru a răspunde la întrebarea ta... dacă acum pot să merg mai departe, mi se pare că deja am facut-o. Chase stătea pe jos, cu spatele lipit de canapea. Am aşezat cutia mea pe măsuţă, lângă a lui, m-am urcat pe el încălecându-i coapsele şi l-am sărutat blând pe buze. — A fost un răspuns foarte bun, am şoptit. — Da? Primesc un premiu pentru răspunsul corect? m-a întrebat trecându-şi degetul mare de-a lungul maxilarului meu. — Da. îţi poţi alege recompensa. Spune-mi cum ţi-ar plăcea s-o primeşti pe a ta, iar dorinţa ta va fi poruncă pentru mine. I-am simţit penisul întărindu-i-se sub mine. — Oricum vreau eu? — Oricum vrei tu. Mi-a apucat părul în pumn şi a tras tare, pentru a avea acces la gâtul meu. S-a aplecat şi a început să mă lingă în partea de sus a gâtului, apoi a coborât spre claviculă. A muşcat când a ajuns în zona moale dintre gât şi umăr, suficient de tare încât să bănuiesc că voi avea o urmă a doua zi. Am icnit, iar Chase s-a încordat, împingându-şi erecţia spre mine cu un geamăt. — Oricum vreau presupune şi să te leg de pat pentru câteva zile? M-a tras iar în jos spre el şi a dat să mă sărute, dar chiar atunci i-a sunat telefonul. — Tipic pentru tine, am murmurat în dreptul gurii lui. 242 Şeful Vi Keeland 243 — Ignoră-1. Şi-a strecurat mâna sub bluza mea şi mi-a găsit sfârcurile obraz­ nice, care l-au făcut să uite cu uşurinţă de telefonul care suna. Dar după treizeci de secunde de când încetase, a început să sune din nou. Cineva era foarte insistent. — Nici măcar nu vrei să vezi cine e? Degetele lui îndemânatice mi-au desfăcut sutienul. — Nu-mi pasă. Telefonul se oprise din sunat, dar a început din nou la scurt timp. Acum nici Chase nu l-a mai ignorat. A bombănit ceva şi a întins mâna în buzunar după telefon. — Rahat! E cumnatul meu. Nu mă sună niciodată. Trebuie să răspund. M-am dat pe spate ca să-i fac loc. — Ce-i? Auzeam o voce de bărbat, dar nu puteam distinge cuvintele. — Nu e prea devreme? Şi apoi: — Da. Bine. Vin. A încheiat convorbirea. — Ce se întâmplă? — Sora mea e în travaliu. I s-a rupt apa> cu o lună înainte de termen, dar au zis că e suficient pentru a naşte. Se pare că va deveni mamă foarte curând. — Uau! Ce emoţionant! Chiar dacă lăsase impresia că va pleca imediat, Chase nu a schiţat nicio mişcare, aşa că l-am încurajat. — Du-te. Accept o amânare. în plus... oricum nu aveam sfoară, l-am tachinat. — Vrei să vii cu mine? Să-mi ţii companie. Să-l cunoşti pe noul meu nepot. — Sigur. Mi-ar plăcea. Stai să strâng repede, ca Pisicuţa cea Urâtă să nu întindă pe jos restul de mâncare chinezească, şi mergem. # * * Evan, cumnatul lui Chase, tocmai ne pusese la curent cu noutăţile şi revenise la soţia lui. Avea pe el un halat albastru, bonetă şi protecţii peste încălţăminte. — Cu ce diferă ce poartă el acum de hainele de stradă? a întrebat Chase. Tocmai s-a plimbat prin spital şi a ieşit în sala de aşteptare îmbrăcat aşa. înseamnă că nu e mai steril decât ce port eu acum. — Ai dreptate, am spus. Poate că îi pun pe taţi să poarte astea ca să simtă că fac parte din echipă. — Poate. Dar, după cum o ştiu eu pe sora mea, Evan e singurul membru din echipă pe care-1 boscorodeşte acum, în timp ce e în travaliu. Am ridicat din umeri. —• Mi se pare corect, dacă mă întrebi pe mine. Adică nu el a fost nevoit să care o bilă de bowling timp de nouă luni şi nu el suferă în travaliu. Măcar atât poate să facă, să se aleagă cu nişte boscorodeli. Chase s-a uitat la mine şi a zâmbit. — Chiar aşa? -D a . Eram singurele persoane din sala de aşteptare, aşa că mi-am ridicat picioarele şi m-am cuibărit lângă el. Chase m-a tras mai aproape şi m-a cuprins cu braţul — Vrei să-ţi boscorodeşti soţul într-o zi? Era o întrebare ciudată. — Nu zilnic, sper. A chicotit. — Mă refeream în sala de naşteri. Te întrebam dacă ai vrea să ai copii la un moment dat. — A, am zis râzând. Nu m-am prins. — Mi-am cam dat seama după răspuns. M-am gândit un minut înainte de a răspunde. 244 Şeful Vi Keeiand 245 — Nu mi-am imaginat niciodată că o să mă căsătoresc, cu atât mai puţin că o să am copii. Cred că părinţii mei nu ne-au oferit cel mai bun exemplu. Chiar şi înainte de ceea ce s-a întâmplat cu Owen, tot ce făceau era să se certe mereu. îm i amintesc că mă jucam de-a familia cu prietena mea, Allison, când eram în şcoala primară. Ea se prefăcea că era mama şi gătea un tort în cuptorul fals, iar eu eram tatăl şi veneam acasă şi găseam motiv de ceartă. într-o zi, mama ei ne-a auzit jucându-ne de-a cearta şi a crezut că ne certam cu adevărat. Când i-am spus că ne jucăm de-a familia, m-a întrebat de ce ţipăm şi i-am spus că făceam asta pentru că tati venise acasă. îmi amintesc că m-a privit lung, neştiind ce să spună/ Chase m-a strâns în braţe. — Pe măsură ce creşteam, am început să văd lucrurile puţin mai clar, să realizez că nu toate familiile sunt la fel de disfuncţionale ca a mea. Dar, până atunci, deja verificam sub pat de două-trei ori imediat ce intram pe uşă. Cred că pur şi simplu nu mi-am imaginat că aş putea avea propria familie când mie îmi era frică de lucruri imaginare care bântuie prin apartament. — Se pare că ai nevoie de cineva care să te facă să te simţi în siguranţă. Restul se va aranja de la sine. Mi-am ridicat capul de pe umărul lui şi l-am privit în ochi. — S-ar putea să ai dreptate. Dacă ar fi aşa de uşor. »* * Era trecut de cinci dimineaţa când am fost treziţi de o voce puternică. Evan arăta epuizat, uimit şi din cale-afară de fericit când ne-a anunţat că avea un fiu. S-a îmbrăţişat cu Chase şi au vorbit câteva minute, apoi a plecat să vadă ce face soţia lui. — Salonul 210. Trebuie să mă întorc înainte să-l convingă pe doctor să-mi facă o vasectomie fară anestezie. Dar au spus că va fi în camera ei cam într-o oră. Chase a pornit pe hol să ia cafea pentru noi şi, între timp, eu m-am dus la baie să mă spăl. Aveam nişte salivă uscată pe obraz, iar părul parcă era un culcuş uriaş pentru şobolani, chiar dacă dormisem într-o singură poziţie. în timp ce îmi dădeam cu apă pe faţă, mi-am dat seama că urma s-o întâlnesc pe sora lui Chase pentru prima dată. în ultimele zile simţisem că relaţia noastră se schimbase. Nu mai era doar ceva fizic. Chase şi cu mine ne împărtăşiserăm multe despre vieţile noastre şi despre lucrurile care ne defineau, iar acum urma să-i cunosc o parte din familie. în mod normal, o evoluţie atât de rapidă m-ar fi speriat de moarte. însă am constatat că eram mai mult nerăbdătoare şi încântată decât stresată. * * * Anna era leită Chase, doar că trăsăturile lui dure erau blânde, iar masculinitatea era înlocuită de frumuseţe feminină. Felul în care s-a luminat când l-a văzut m-a făcut să zâmbesc. — Ai venit? A sărutat-o pe obraz. — N-aş fi suportat să te aud în următorii cincizeci de ani cum te plângi că am ratat ocazia. Sigur că am venit. Evan l-a bătut pe Chase pe spate. — Hai să mergem la salonul pentru copii. Cred că l-au spălat până acum. Chase a făcut rapid prezentările între mine şi Anna, apoi a ieşit însoţit de cumnatul său. — Am presimţit că o să te întâlnesc în cele din urmă, a spus ea. Am fost surprinsă că ştia ceva de mine — chiar şi de existenţa mea. — Felicitări! îmi pare rău că am venit aşa nepoftită. Am vrut să-i ţin de urât lui Chase cât aştepta. Pot să mă duc afară şi să te las în intimitate. — Jumătate de spital tocmai s-a uitat sub halatul meu. în momentul ăsta, faptul că pot să-mi ţin picioarele apropiate înseamnă intimitate. 246 Şeful V î Keeland 247 Zâmbetul ei era sincer. Am râs. — Ai ales un nume pentru fiul tău? — Sawyer. îl botezăm după tata. Sawyer Evan. — E frumos. — Mulţumesc. Mă bucur că ai venit cu Chase. Vorbeşte despre tine la cinele noastre săptămânale. Recunosc, eram curioasă. — Curioasă? De ce? — Nu obişnuieşte să vorbească despre femei> nu le aduce la eveni­ mente de familie şi în mod clar nu le lasă singure în preajma mea. Am zâmbit. — îi e teamă că o să-i divulgi toate secretele? — Mda. Şi chiar ar trebui să mă grăbesc, pentru că salonul copi­ ilor e puţin mai încolo, pe hol. Am crezut că glumeşte, dar expresia ei a devenit serioasa. — Fratele meu e un tip super... întreabă-1, o să-ţi confirme, a glumit ea. Dar chestia e că... sub toată aroganţa aia cred că îi e frică de o relaţie. — Din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Peyton? Anna a părut surprinsă. — Ştii toată povestea? — Aşa cred. N-am cum să-l condamn pentru că se simte stresat dacă se apropie de cineva după toate cele întâmplate. Oamenilor le e teamă pentru mai puţin de-atât. Mie, de exemplu. A încuviinţat, semn că eram pe aceeaşi lungime de undă. — Doar să nu-1 laşi să te păcălească. Se comportă de parcă ar avea o armură, dar adevărul e că acel scut protector are nişte fisuri. — Poate de-asta ne înţelegem aşa de bine. Armura mea are nişte găuri destul de mari. Dar mulţumesc. O să încerc să nu uit că ale mele sunt mai vizibile decât ale lui. Chase şi-a făcut apariţia în spatele lui Evan, care împingea un cărucior de plastic. în mijloc se afla un ghemotoc învelit în pături albastre, de spital. — Nici n-a trebuit să mă uit la el ca să-mi dau seama că-i al tău, şi-a tachinat Chase sora. Aşa de tare ţipa. Puştiul are deja plămânii tăi. Soţul ei a ridicat cu blândeţe bebeluşul şi l-a aşezat în braţele Annei. Ea i-a gângurit ceva, apoi l-a ridicat, să-i putem vedea feţişoara. — El e unchiul Chase. Sper să ai creierul lui şi să arăţi ca mine. Chase s-a aplecat mai aproape. — Ţinând cont că semeni cu mine, e o dorinţă înţeleaptă. Anna a început să-şi legene bebeluşul când acesta a dat semne de agitaţie. — Ai vorbit cu mama şi tata? I-am zis lui Evan să nu-i sune, pentru că era târziu. — N-am vorbit. Oricum, n-ar fi avut niciun zbor din Florida până dimineaţă. Am stat cu Anna şi Evan încă o jumătate de oră, până când ea a început să caşte. După o noapte de travaliu, cu siguranţă era epui­ zată. La dracu’, eu eram epuizată doar pentru că aţipisem în sala de aşteptare. Am părăsit parcarea spitalului, iar traficul era lejer. — La tine sau la mine? — Cam obraznic din partea ta, l-am tachinat. — Mă pui să ţin distanţa la birou în timpul săptămânii. E sâmbătă. Bănuiesc că weekendul e al meu. Gândurile mi-au zburat la ce se întâmplase cu o zi în urmă, că am fost la un pas de-a fi prinşi. — Nu mi s-a părut că ai ţinut distanţa ieri, când m-ai lipit cu faţa pe biroul tău. A gemut foindu-se în scaun. —■La tine. E mai aproape. Iar acum, că mi-ai amintit cât de spec­ taculos arăta fundul tău ridicat, aşa o să ţi-o pun prima oară când ajungem acasă. Era doar un fel de-a spune, ştiam asta, dar îmi plăcea cum suna când ajungem acasă din gura lui Chase. 248 Şeful Vi Keeland 249 Deşi, ceea ce mi-a plăcut chiar mai mult de atât a fost ce a făcut când am ajuns la mine. Luându-mi cheile din mână, a descuiat mulţimea de încuietori de la uşă şi a intrat primul. Apoi a parcurs traseul meu ritualic. De două ori. în exact aceeaşi ordine nevrotică, totul în timp ce o ţinea pe Tallulah în braţe. După ce a terminat, m-a sărutat pe frunte. — E bine? Am încuviinţat şi m-am ridicat pe vârfuri ca să-l sărut pe buze. — Iţi mulţumesc. — Oricând. Apropo, l-am sunat pe tipul care s-a ocupat de siste­ mele de securitate de la birou. O să-ţi instaleze un sistem de monito­ rizare. L-am recomandat multor firme. îmi e dator, aşa că instalarea e gratuită, iar costul lunar va fi inclus în factura de la birou. — Ce? Nu. — Prea târziu... va fi instalat săptămâna viitoare. O să mâ anunţe ziua în care poate ajunge aici. Voi avea nevoie de o cheie ca să-i las să intre, altfel va trebui să fii tu aici. — Chase, n-am nevoie de o alarmă. — Ai dreptate, aşa este. Dar o să mă facă pe mine să stau mai liniştit, mai ales când călătoresc şi sunt plecat din oraş. — Dar... S-a aplecat şi m-a făcut să tac lipindu-şi buzele de ale mele. — Te rog. Lasă-mă să fac asta. O să mă facă pe mine să mă simt mai bine. Am pufnit şi m-am uitat lung la el. într-un final, am cedat. — Bine. — Mulţumesc. Am scos dintr-un sertar cheile de rezervă şi i le-am dat, apoi i-am spus să se relaxeze şi m-am dus în bucătărie să prepar omlete la micul dejun. Am mâncat în sufragerie, în faţa televizorului, în timp ce ne uitam la Good Morning America, apoi ne-am cuibărit unul în altul pe canapea. Deşi reuşiserăm să aţipim puţin la spital, amândoi stătuserăm pe scaune, şi nu reuşiserăm să ne odihnim. Am căscat. — Sora ta pare de treabă. — E un ghimpe-n coastă. Dar e un om bun. A tras adânc aer în piept, apoi i-am simţit respiraţia încetinind. După doar câteva minute am crezut că adormise, dar atunci a spus, cu vocea somnoroasă: — O să fie o mamă bună. La fel şi tu, într-o zi. Capitolul 25 Chase - în urmă cu şapte ani Nu mai puteam zâmbi unei alte persoane. — Mulţumesc că aţi venit. Am scuturat încă o mână fară chip. Următoarea. — Da. A fost o femeie frumoasă. Următoarea. — O să fiu bine. Trebuia să se termine. Urma să merg cu maşina cu mama lui Peyton şi cu surorile ei de la slujba de înmormântare până la cimitir, dar când uşa din spate a limuzinei s-a închis, am simţit că nu mai am aer în plămâni. Nu puteam să respir. Nu puteam deloc să respir. Pieptul mă ardea şi ştiam că mai aveam două secunde până să mă sufoc. Am deschis larg uşa şi am tras câteva guri de aer proaspăt, apoi m-am scuzat invocând o minciună, cum că trebuia să-mi însoţesc părinţii. S-a pornit o burniţă şi toată lumea a început să iasă în grabă din biserică spre maşinile parcate. Cu capul în pământ, am trecut pe Vi Keeland 253 lângă şirul de oameni care aşteptau, fară ca cineva să bage de seamă. Aşa că am continuat să merg. Patru sau cinci străzi mai târziu, burniţa s-a transformat în ploaie torenţială. Eram ud leoarcă, dar nu simţeam nimic. Nimic. Pe dinăuntru şi pe dinafară eram uscat. Judecata mea nu era tocmai limpede, acesta fiind probabil şi motivul pentru care am decis să intru într-un bar prăpădit, la aproape un kilometru în direcţia opusă cimitirului, şi să mă instalez pe un scaun. — Jack cu cola cu un shot de Jack alături. Barmanul în vârstă m-a analizat din priviri şi a aprobat din cap. Mi-am dat jos sacoul leoarcă şi l-am aruncat pe scaunul gol de lângă mine. în afară de mine, înăuntru mai era doar un bătrân care-şi ţinea capul pe bar şi avea o halbă goală în mână. — Ce-i cu el? l-am întrebat pe barman când mi-a adus băuturile. S-a uitat în spate şi a ridicat din umeri. — E Barney. O spusese de parcă asta ar fi explicat totul. Am aprobat din cap, am ridicat shot-ul şi l-am dat pe gât. Am simţit cum mă arde, aşa cum o făcuse aerul din limuzină. Am împins paharul gol spre barman şi i-am făcut semn să mai toarne. în timp ce turna a spus: — E abia zece jumate dimineaţa. Telefonul a început să-mi sune, aşa că l-am scos din buzunar, l-am aruncat pe bar, apoi am apăsat pe butonul „Ignorare“ fară să mă uit la numele apelantului. Am ridicat paharul de shot plin şi am dat din nou pe gât lichidul. A doua oară a ars mai puţin. Mi-a plăcut senzaţia. — Toarnă mai departe. Barmanul a ezitat. — Ai o problemă despre care vrei să vorbeşti? M-am uitat la Barney şi am dat din cap. — Eu sunt Chase. *** O movilă mare de ţărână era acoperită cu o prelată verde. Corturile amenajate pentru a-i adăposti pe cei îndoliaţi se aflau încă acolo, dar oamenii erau de mult plecaţi. Toţi, în afară de unul singur. Pierdusem începutul slujbei de înmormântare, iar cât am mai prins am văzut de la distanţă, în locul în care mă lăsase taxiul. Aş fi vrut să-mi iau rămas-bun în intimitate, aşa că voiam să aştept până când cel care ajunsese mai târziu, oricine era, pleca. Alcoolul îmi amorţise reacţiile, aşa că a durat aproape un minut până când chipul a căpătat identitate odată ce bărbatul s-a întors. Chester Morris. Nenorocitul ăla de tată al lui Peyton. Nu -1 întâlnisem niciodată, îl văzusem doar în fotografii, dar eram sigur că el era — mai ales pentru că Peyton semăna leit cu el. Inima mea, care bătuse indiferentă în piept, a început subit să lovească precum un ciocan. Cum îndrăzneşte să apară aici? Totul era din vina lui. Era nenorocita lui de vină. Fără să stau pe gânduri, am înaintat anevoios prin iarba udă spre mormânt. El privea în pământ şi nu m-a văzut apropiindu-mă. — Urmărea o persoană fară adăpost. S-a întors fară să ştie cine eram, apoi şi-a coborât privirea din nou şi a încuviinţat. — Am citit în ziar. — Ştii de ce îl urmărea? am întrebat ridicând tonul. Ştii de ce şi-a asumat încercarea de a ajuta fiecare nenorocit de om al străzii din oraşul ăsta? — Cine eşti? Nu l-am băgat în seamă. — Pentru că după ce tu le-ai părăsit, pe mama şi surorile ei, ea a trăit ani în şir într-un adăpost. Aveam nevoie de cineva pe care să dau vina, iar tatăl ei inutil, tatăl ei de rahat, era la fel de bun ca oricine. De fapt, cu cât mă 254 Şeful Vi Kttland 255 gândeam mai mult la asta cu atât îmi dădeam seama că nu era doar o idee născută din beţie. Tatăl ei chiar era de vină. Măcar avusese decenţa să pară rănit. — Nu e corect. — Serios? Ba cred că e mai mult decât corect. Alegerile unui om îi aparţin. Crezi că poţi întoarce spatele familiei tale fară să răspunzi pentru acţiunile tale? Pentru consecinţele pe care le-ai provocat? M-am apropiat şi l-am împuns cu degetul în timp ce vorbeam. — Le-ai părăsit. Au mâncat în fiecare seară într-un nenorocit de adăpost. Peyton a murit încercând să ajute pe cineva care mânca într-un adăpost. Asta nu e o nenorocită de coincidenţă. S-a încruntat. — Tu eşti bărbatul bogat cu care era logodită, aşa-i? Nu i-am oferit niciun răspuns, pentru că nu merita unul. Am clătinat din cap dezgustat. — Pleacă. A făcut semnul crucii, mi-a aruncat încă o privire şi a început să se îndepărteze. S-a oprit întorcându-se spre mine. — Unde ai fost tu când a fost atacată? Te grăbeşti aşa de tare să mă arăţi cu degetul pentru ceva ce s-a întâmplat în urmă cu două­ zeci de ani. Dacă vrei să găseşti o persoană pe care să dai vina, poate ar trebui să te uiţi în oglindă. Capitolul 26 Reese Era luni dimineaţă, iar când am intrat în firmă Travis stătea cocoţat pe biroul de la intrare şi flirta cu recepţionera. Dormisem la Chase şi veniserăm împreună la birou, mai devreme. Bine, nu chiar până la birou. Merseserăm împreună doar până la Starbucks. Chase n-a fost prea încântat când l-am rugat să-mi dea un minut avans după ce ne am luat cafelele, dar nu voiam să intrăm împreună şi să stârnim suspiciuni. După ce-1 găsisem pe Travis la biroul de la recepţie, m-am bucurat că insistasem. — Arăţi mai trăsnet decât de obicei în dimineaţa asta. A venit după mine şi şi-a trecut braţul pe după umerii mei. — Când o să mă laşi să te scot la cină? — Niciodată. Travis şi cu mine deveniserăm prieteni. Poate că exagera cu flirtul uneori, dar era inofensiv şi era mai degrabă a glumă. — Haide! Niciodată înseamnă mult timp. — Atunci poate că n-ar trebui să-ţi ţii respiraţia. A râs. — La prânz, atunci? — Ţi-am zis, Travis. Nu ies la întâlniri cu cei cu care lucrez. Putea fi considerată o minciună? Mai degrabă un amănunt. Eu nu lucram cu Chase, lucram pentru el. — A ... citeşte-ţi e-mailul, a zis şi mi-a făcut cu ochiul. Iei prânzul cu mine azi. — Ce tot spui acolo? — Avem o întâlnire cu echipa la prânz. Josh aduce mâncarea. Aşa că o să ai o întâlnire fierbinte cu mine la prânz, fie că-ţi place, fie că nu. Am ajuns în biroul meu cu Travis încă pe urmele mele, am aprins lumina şi m-am aşezat la masa de lucru. — Dacă toată echipa e acolo, nu prea e o întâlnire, nu-i aşa, Travis? — Poate că nu. Dar eu o să mă prefac că e o întâlnire. Pun pariu că, în secret, şi tu vei face la fel. Cred că dincolo de toată energia aia negativă pe care mi-o arunci în faţă, ţie îţi place de mine. Eram cu ochii în laptop, aşa că vocea care s-a auzit m-a luat prin surprindere. — Cred că avem o regulă împotriva întâlnirilor la birou. Vocea Iui Chase era încordată. Stătea în dreptul uşii, fiind cu un cap mai înalt decât Travis. Probabil că, din cauza atmosferei relaxate de la birou, Travis a crezut că Chase glumea. Dar Şeful îşi încordase maxilarul. Mai era ceva acolo. Gelozie, poate? Fie că observase seriozitatea lui Chase, fie că nu se prinsese, Travis a dat să plece când Chase a intrat în biroul meu. Dar nu înainte de a spune: — Ne vedem la întâlnirea de la prânz. Când am rămas singuri, Chase a ridicat din sprânceană. In loc să-i răspund am ales să mă distrez puţin. — Credeam că eliminaţi regula aceea enervantă împotriva întâl­ nirilor la birou, domnule Parker. 258 Şeful Vi Keeland 259 — O s-o elimin când o să mă laşi să-mi marchez teritoriul aici în birou. — Să-ţi marchezi teritoriul? Asta înseamnă urme de dinţi sau o muşcătură din dragoste? S-a apropiat de birou. — Mă gândeam mai degrabă la tine strigând numele meu în timp ce-mi îngrop faţa în păsărică ta, chiar acolo pe birou. Dar dacă ţi-ar plăcea câteva urme de muşcătură, mă supun bucuros. S-a apropiat şi mai mult. Mi-am pus mâna pe pieptul lui ca să-l ţin la distanţă. — Rămâi acolo, Şefule. E abia luni. Nu ne începem săptămâna aşa cum am încheiat-o vineri. Chiar în clipa aceea am văzut-o cu coada ochiului pe Samantha trecând. Din nefericire, ne văzuse înainte s-o observ eu. S-a oprit în pragul uşii şi ne-a aruncat o privire ciudată. Mi-am retras mâna, dar stăteam încă aproape unul de altul. Prea aproape. Chase era în spaţiul meu personal şi nu s-a dat înapoi. Avea sprâncenele uşor apropiate încercând să citească indicii nerostite. — ’Neaţa! — Bună, Sam! i-a răspuns Chase. Mi-am tras scaunul şi m-am aşezat, stresată să las spaţiu între noi. — Bună dimineaţa! Apoi Sam i s-a adresat lui Chase: — Ai puţin timp în dimineaţa asta? Am câteva lucruri pe care aş vrea să le discutăm. — Agenda e goală până după-amiază, i-a răspuns. Apoi Chase s-a întors spre mine cu o sclipire în privire. — Doar dacă nu cumva eşti pregătită să reluăm de unde am rămas vineri? Am răspuns forţând un zâmbet: — Nu. Nu sunt încă pregătită. Chase a revenit la Sam. — Atunci e ziua ta norocoasă. Sunt al tău. Sam şi-a dat ochii peste cap. — Revin in jumătate de oră. Dădea să plece când Chase a oprit-o. — A! Am uitat să-ţi scriu. A născut Anna sâmbătă. — Da? Uau! Felicitări! Cu aproape o lună mai devreme. Cum se simte? — E bine. — Băiat, nu? Totul e în regulă? — Da. Sawyer Evan. Zece degete la mâini, zece la picioare şi plămânii maică-sii. A zâmbit cu căldură în privire. — Ce bine! Mă bucur pentru ei. O s-o sun săptămâna viitoare. Genele Parker domină, ca de obicei? Sawyer seamănă cu tine şi cu Anna? Chase m-a privit pentru confirmare. — Seamănă? Amândoi mă priveau fix, aşa că nu aveam altă alternativă decât să răspund. îmi venea să-l omor pe Chase pentru ceea ce tocmai dezvăluise. Am aprobat din cap. — Da, seamănă cu amândoi. Sam s-a uitat când la mine, când la Chase, apoi a dat aprobator din cap, cu un zâmbet reţinut. — Te las să te instalezi. Ne vedem în scurt timp. De îndată ce Sam s-a îndepărtat, l-am pocnit pe Chase cu carneţelul. — Faci mişto de mine? — Ce e? Arăta de parcă nici nu ştia la ce mă refeream. — Stai la mine în birou, în spaţiul meu personal şi tocmai i-ai spus vicepreşedintei de la resurse umane că am mers cu tine la spital 260 Şeful V i Kedand 261 la sora ta. Ce-ar fi să trimiţi un e-mail întregii companii şi să anunţi că ne culcăm împreună? — Nu 111-am gândit. Scuze. — Nu, nu-i aşa. Ai facut-o intenţionat! m-am răstit. S-a încruntat. — Chiar nu. Dar ce mare scofală? Sam şi cu mine suntem prie­ teni. Nici n-o să-i pese. — Nu-i vorba de ea, Chase. E vorba de mine. Mie îmi pasă. Nu vreau ca lumea să ştie, pentru că ar fi foarte neplăcut pentru mine când n-o să mai fim împreună. Chase şi-a încordat maxilarul. Se enervase. — N-aş vrea să stric ceva ce eşti atât de sigură că se va întâmpla. — Chase... — Te las să te întorci la treabă. *** M-am simţit ca naiba toată ziua. Chase trecuse prin dreptul pere­ telui despărţitor din sticlă în timpul întâlnirii de la prânz şi aruncase o privire spre Travis, care stătea lângă mine, dar nu s-a oprit. Până după-amiaza târziu nu reuşisem să mă concentrez. După ce Chase îi dezvăluise lui Sam relaţia noastră drept ceva mai mult decât o relaţie între şef şi angajată, îl rănisem intenţionat. Ştiam că spunând când n-o să mai fim împreună se va enerva. Se enervase şi prima dată, când o spusesem fără să-mi dau seama. Am încercat să mă pun în locul lui. Dacă ar fi spus ceva similar, într-un context diferit? Cum m-aş simţi dacă l-aş auzi pe un prieten întrebându-1 dacă vrea să meargă la un bar nou pentru persoane singure, iar Chase ar răspunde: Mă văd cu cineva, dar poate după ce ne despărţim? Of. în ultimele două săptămâni, îmi fâcusem griji pentru consecinţele a ceva ce mi se părea inevitabil, bazându-mă pe trecutul meu. îmi era teamă să cred că, poate, doar poate, încheierea relaţiei nu era finalul anticipat al poveştii noastre. Dar, în mod cert nu voiam ca relaţia noastră să se încheie. Chase nu-mi dăduse niciodată de înţeles că voia să punem punct. Din contră, fusese încrezător şi sigur în privinţa noastră încă de la început — nu semăna deloc cu relaţia mea anterioară la locul de muncă. Aşadar, de ce dracului eram atât de hotărâtă să mă conving că se va sfârşi rău? Mă holbam la ecranul laptopului când răspunsul şi-a făcut apariţia. Era atât de limpede, încât am realizat că există un motiv pentru care ignorat şi ignorant sunt aşa de asemănătoare. Fusesem complet ignorantă că nu-mi dădusem seama mai devreme. Pentru că nu era de ignorat că mă îndrăgosteam de Chase. Gândul mă îngrozea, totuşi recunoscând acest lucru apărea o nouă perspectivă. în plus, îi datoram lui Chase atât scuze, cât şi o conversaţie matură pe subiectul recunoaşterii în mod public a rela­ ţiei noastre. Nu eram sigură că eram pregătită pentru aşa ceva, dar cel puţin trebuia să discutăm în loc să-mi menţin decizia pe care o luasem de una singură din cauza propriei mele nesiguranţe. Cu un dosar în mână, ca să pară că vizita mea era una profesi­ onală, m-am dus spre biroul lui Chase. Secretara lui tocmai ieşea. — Chase e plecat? — Nu. A ieşit puţin, a spus ea uitându-se la ceas. Dar trebuie să revină curând. Să-i transmit că ai trecut pe aici? — Ă ăă... de fapt... merg să-i las dosarul ăsta pe birou şi un bilet, dacă nu-i nicio problemă. — Sigur. A zâmbit şi a revenit la biroul ei unde suna deja telefonul. Am scris repede un bileţel în biroul gol al lui Chase şi tocmai voiam să ies când mi-am regândit abordarea. O jumătate de oră mai târziu, răspundeam unui e-mail de la Josh când m-am gândit să apăs pe numele lui Chase. Punctuleţul care fusese roşu până în urmă cu puţin timp — indicând că el nu era online — era acum verde. Am început să tastez. 262 Şeful Vi Keeiartd 263 Către. Chase Parker De la: Reese Annesley Subiect: Birou de obiecte pierdute fi găsite Avem aşa ceva? Apropo, îmi cer scuze că am fost nesimţită dimineaţă. Am aşteptat câteva minute până când primirea unui nou e-mail m-a avertizat sonor. Către: Reese Annesley De la: Chase Parker Subiect: Vino aici Din câte ştiu eu, nu. Scuzele sunt acceptate. Ţi-a luat ceva timp. Mişcă-ţi fundul la mine în birou. Foindu-mă pe scaun la tonul dominator al e-mailului, am răspuns: Către: Chase Parker De la: Reese Annesley Subiect: Chiar ai nevoie de unul Fără un birou de obiecte pierdute şi găsite, lucrurile rătăcite pot ajunge oriunde. La tine în birou? A i nevoie de ceva de la mine? Mi-am imaginat privirea ciocolatie a lui Chase încruntată in timp ce se gândea la răspuns. Către: Reese Annesley De la: Chase Parker Subiect: De ce am nevoie Ce ai pierdut? Am nevoie de multe lucruri de la tine, începând cu gura ta în jurul penisului meu. Probabil că femeia raţională din mine şi-ar fi făcut griji că depar­ tamentul IT monitoriza sau citea e-mailurile. Dar femeia îndrăgos­ tită de şef îşi pierduse minţile în urmă cu o jumătate de oră. Am răspuns prin cinci cuvinte, în dreptul „subiectului“. Sertarul de sus din stânga. Uşa biroului meu era închisă şi, cumva, mă aşteptam să fie dată de perete de Chase după ce găsea lenjeria mea intimă în sertar. în schimb, s-a auzit o nouă avertizare sonoră. Către: Reese Annesley De la: Chase Parker Subiect: Tare Miros incredibil. Mişcă-ţi. Fundul. Aici. Acum. Pe drum spre biroul lui Chase m-am oprit la baie ca să mă aranjez. Mă hotărâsem să-i ofer exact ceea ce spusese că avea nevoie: gura mea în jurul penisului său gros. Uitându-mă în oglindă am descoperit că aveam obrajii îmbujoraţi de emoţie. Mi-am înfoiat părul, am descheiat butonul de sus al bluzei ca să las la vedere puţin din decolteu, m-am dat pe buze cu balsam cu aromă de Dr. Pepper şi am băgat în gură o foiţă de Listerine înainte de a mă îndrepta spre biroul Şefului. Când am intrat, Chase vorbea la telefon, dar nu era nevoie să zică ceva ca să intuiesc la ce se gândea. îmi urmărea cu privirea fiecare pas. Chiar dacă nu făcea nicio mişcare, mă simţeam ca o pradă vânată. Sfârcurile mi s-au întărit. Ce talent extraordinar pentru un bărbat, să aibă capacitatea de a incita dintr-o simplă privire. M-am dus la panoul de control şi am apăsat pe buton ca să cobor jaluzelele electronice. Privirea lui Chase ardea în timp ce îşi continua 264 Şeful Vi Ketland 265 conversaţia, iar vocea îi devenea din ce în ce mai groasă în timp ce jaluzelele coborau pe şine blocând cu fiecare centimetru lumea exte­ rioara. Când am încuiat uşa, şi-a uşuit interlocutorul. Odată încheiat apelul, am păşit încet şi cu pas hotărât spre biroul Iui, în pantofii mei cu toc, punând câte un picior în faţa celuilalt. Chiar în clipa în care am ajuns în colţul biroului, s-au auzit două răpăituri rapide în uşă şi cineva încerca de zor clanţa. M-am uitat la Chase. Niciunul dintre noi nu a spus nimic, amândoi sperând că oricine se afla dincolo de uşă va dispărea. — Chase? a strigat Samantha bătând încă o dată în uşă. Nu aveam noroc. Chase a lăsat capul în jos, a gemut şi s-a ridicat. — Nu te mişca. O să scap de ea. S-a dovedit a fi mai greu decât crezuse. Chase a deschis uşa, încercând însă să blocheze intrarea în birou. Dar asta a facut-o pe Sam şi mai curioasă. — Ce faci acolo? — Lucrez. — Eşti singur? — Nu-i treaba ta. S-a aplecat pe sub mâna lui Chase şi m-a văzut înăuntru. Vocea lui Chase dădea de înţeles că răbdarea lui începea să se risipească. — Ce vrei, Sam? — Voiam să te întreb dacă nu vrei mai bine să mergem să mâncăm ceva în seara asta, şi nu mâine. — Am planuri în seara asta. — Cu Reese? A ezitat, iar Sam a dat răspunsul în locul lui. — Aşa m-am gândit şi eu. Vin cu voi. Ce zici de ora şase? Chase a bombănit ceva şi a oftat exasperat. — Bine. A închis uşa şi s-a întors spre mine clătinând din cap. — îmi pare rău. Am încercat să nu mă panichez. — Ştie. Ce-o să-i spunem? A devenit brusc serios şi m-a privit direct în ochi. — Tu să-mi spui. Capitolul 27 Reese Habar nu aveam ce voi spune dacă Samantha mă va întreba direct. Ne întâlneam cu ea la restaurant, un local mic, italian, la care nu mai fusesem niciodată, aflat undeva la câteva străzi distanţă de birou. Chase mai fusese acolo. Managerul, Benito, l-a salutat spunându-i pe nume şi ne-a condus la „masa specială a lui Chase, romantica“. Era undeva în spate, într-un colţ întunecat, lângă un şemineu rustic, din cărămidă. Chase mi-a ţinut scaunul. — înţeleg că ai mai fost aici. S-a aşezat în timp ce un picolo aranja al treilea tacâm. Ajun­ seserăm cu câteva minute mai devreme, iar Samantha nu sosise încă. — Sam iubeşte locul ăsta. Sunt aproape sigur că Benito crede că suntem un cuplu. Ei îi place să stea lângă şemineu. Am rămas tăcută şi sunt sigură că mi se citea pe faţă îndoiala. Chase s-a lăsat pe spătar. — E prietena mea. Şi, oricum, nu prea are încotro dacă nu-i place. 268 Şeful Vi Keeland 269 M-am încruntat. — E mult mai uşor pentru tine. S-a aplecat spre mine. — Tu eşti şeful. Nimeni nu te va privi altfel şi nici nu va crede că Ideile tale sunt acceptate pentru că te culci cu şeful tău. — înţeleg asta. Aşa că, dacă hotărăşti ca lucrurile dintre noi să rămână secrete, accept asta, a spus Chase apropiindu-se. Dar să nu crezi că pentru mine e uşor. Eşti prima femeie care pentru mine înseamnă mai mult decât un banal f... S-a prins de ce avea să spună şi s-a oprit la timp. — Mai mult decât o relaţie ocazională, în ultimii şapte ani. Şi stăm intr-un restaurant, pe cale să luăm masa cu cea mai bună prietenă a fostei mele logodnice, care este şi vicepreşedinta departamentului de resurse umane al companiei pe care o deţin. O companie în care îi încredinţez alcătuirea unor reguli precum aceea de a nu tefute la birou, regulă pe care vreau s-o încalc de fiecare dată când mă uit la tine. Chase şi-a întors privirea, dar eu am rămas uitându-mă la el. Nu-mi trecuse niciodată prin cap cât de dificil trebuia să-i fie să îi mărturisească Samanthei. Pentru mine, erau temeri legate de o slujbă şi greşeli stupide din trecut. Pentru el, era mult mai mult. Doar că făcuse ca totul să pară atât de uşor de făcut. Doamne, uneori eram un monstru idiot şi egoist. înainte de a apuca să-mi cer scuze şi să limpezesc atmosfera apăsătoare dintre noi, Samantha ajunsese deja la masa noastră. Chase s-a ridicat până ce ea s-a aşezat. — Mă bucur să te văd, Reese. M-a salutat cu o expresie prietenoasă şi caldă. — Şi eu mă bucur. Chelnerul şi-a făcut repede apariţia ca să ne ia comenzile de băutură. Samantha s-a uitat în meniul de vinuri şi a pus câteva între­ bări despre soiuri. Mi-am mutat privirea de la ea la Chase şi m-a surprins privirea lui tulburată. Părea rănit, furios şi dezamăgit. Şi uram faptul că eu îl făcusem să se simtă astfel. Ne-am privit lung până când Samantha a comandat şi s-a uitat la noi. — Şi, ce mai e nou? M-am hotărât şi am întins mâna peste masă spre ea. — Nu prea multe, în afară de faptul că Chase şi cu mine suntem un cuplu. *** Sam a primit vestea mai bine decât mă aşteptasem şi după cină am hotărât să rămânem la mine acasă în noaptea aceea. Când am ajuns, am constatat cu surprindere că fusese instalat noul sistem de alarmă. Aparent, în timp ce eu eram ocupată să fiu o căţea răzbu­ nătoare şi să fierb în birou o jumătate de zi, Chase fusese la mine în apartament şi luase o măsură suplimentară de siguranţă, pentru că voia să nu mă mai tem. Scuzele mele de mai devreme nu erau sufici­ ente pentru a mă revanşa faţă de el. M-am dus la baie să mă spăl, iar când am ieşit l-am găsit pe Chase în pat, cu spatele rezemat de tăblie. Mi-am pus un genunchi sus pe pat, am înaintat spre el şi l-am sărutat pe buze. Când să mă retrag, m-a oprit cuprinzându-mi faţa în palme. Mi-a spus privindu-mă direct în ochi: — îţi mulţumesc. Am ştiut la ce se referea, dar m-am prefăcut că nu-mi dau seama. — Nu ţi-am oferit nimic pentru care să fii recunoscător. încă. A zâmbit, dar a continuat pe un ton serios. — înseamnă mult pentru mine că te-ai hotărât să-i spui lui Sam în seara asta. — Ştii, în seara asta am înţeles că, de fapt, nu îmi era teamă să-i spun lui Sam. -N u ? Am clătinat din cap. — După greşelile tâmpite pe care le-am comis în trecut, era evident că numai gândul la o relaţie cu cineva de la muncă mă 270 Şeful Vi Keeland ZJ\ sperie. Dar cred ceea ce mă înspăimânta cu adevărat era sentimentul suficient de puternic pentru cineva care să mă facă să-mi asum cu bună ştiinţă un risc, am spus rânjind. Nu-mi place să risc, dacă n-ai observat. A încercat să-şi ascundă zâmbetul. — N-am observat. — îţi mulţumesc din nou că ai instalat alarma. Foarte drăguţ din partea ta. L-am sărutat din nou. Mi-am sprijinit fruntea de a lui şi am şoptit: Chiar facem asta, nu-i aşa? Ne afişăm în public drept cuplu, cu cu iubitul meu din gimnaziu, care-mi e văr prin alianţă şi în acelaşi timp şef? Mi-a trecut o şuviţă de păr pe după ureche. — E cam complicat Ce-ar fi să te numesc simplu, femeia mea? — Femeia ta? Privirea i-a rătăcit pe chipul meu. — Asta-i adevărul. Amândoi am avut frământările noastre, din diverse motive. Dar ai fost a mea din clipa în care te-am văzut în holul întunecat din restaurant. — Atunci când m-ai făcut căţea? Nu cred că e tocmai modul în care m-ai cucerit. Aş zice că s-a întâmplat puţin după aceea. — Poate pentru tine. Dar mi-ai intrat pe sub piele încă din clipa In care te-am văzut. Am vrut să ştiu ce te aţâţa. Mi-am lăsat capul într-o parte. — Şi ţi-ai dat seama? Ce mă aţâţă? M-a întors pe spate şi s-a sprijinit de mine. Şi-a trecut mâna pe lângă corpul meu, atingându-mă, ceea ce mi-a făcut pielea de găină. — încă învăţ. Poate ar trebui să jucăm jocul acela pe care m-ai pus să-l joc mai demult. — Ce joc? — Ce preferi, să fii văzută când te masturbezi sau să te uiţi la cineva care se masturbează? — A ... jucăm „Ce preferi?“ Chase a răspuns frecându-şi nasul de gâtul meu. — Adică să mă uit la tine sau la altcineva? S-a încordat şi s-a dat înapoi ca să mă privească. — Glumesc. Glumeam, am zis şi l-am sărutat pe buze. Sa mă uit la tine. Cred că mi-ar plăcea asta. Expresia de pe chip i s-a relaxat întru câtva. Aşa că am conti­ nuat jocul cu o întrebare adevărată. Coborându-mi uşor unghiile pe spatele lui, am zis: — Memo oficial sau AD P10? Răspunsul lui nu a întârziat. -A D P . — De care? M-a sărutat cu blândeţe. — Din ăsta. — M m m ... mai arată-mi. — începe să devină jocul meu preferat. — Şi al meu. Mi-aş fi putut petrece toată ziua făcând asta, însă erau şi alte întrebări presante de tipul ce preferi. După ce buzele ni s-au despărţit, am întrebat: — Să oferi sau să primeşti întâi? A rânjit, dar nu i-am dat ocazia să răspundă. în schimb, mi-am coborât gura pe corpul lui. Sa primeşti. 10 PD A, în original — A cronim fie pentru A sisten t D igital Personal (Personal D igital Assistant — engl.), fie pentru A fecţiune D eclarată în Public (Public Display o f Affection — engl.); în acest caz, jo c de cu vin te. (N.t.) m Şeful Capitolul 28 Reese Chase nu se prea pricepea să urmeze scenariul. A doua zi am ajuns împreună la birou devreme, aşa cum ne devenise obiceiul în ultimul timp. Numai că de data asta, după ce ne-am cumpărat cafelele, am luat împreună liftul până la Parker Industries. De-abia când am ieşit, am devenit foarte conştientă de mâna lui pe spatele meu. Chiar dacă atingerile lui erau foarte confortabile şi naturale, faptul că facea acest lucru la birou părea ciudat. Nu era sub nicio formă un gest extraor­ dinar. De fapt, de dimineaţă stabiliserăm că vom evita orice expu­ nere a afecţiunii în public până când discutam cu Josh. Aşa că eram destul de sigură că Chase nu facea asta intenţionat. îmi respectam şeful direct şi voiam să-l informez eu înainte ca relaţia dintre mine şi Chase să iasă la iveală, ca să zic aşa. Planul era să discut cu Josh în dimineaţa aceea şi apoi să ies împreună cu Chase la prânz, singuri. Puteam să ne atingem prieteneşte, într-un mod puţin mai evident decât cel tipic între un şef şi angajata lui, dar fără ADP declarativă. Sau cel puţin aşa crezusem. Vi Kteland 275 După ce m-am instalat în birou, a apărut Travis în bucătărie, în limp ce îmi preparam cereale cu lapte la micul dejun. — 'Neaţa, sexy, a flirtat el. Am deschis uşa cuptorului cu microunde, am scos bolul şi am amestecat cerealele. — Bună, Travis! — Când o să mă laşi să-ţi prepar micul dejun? Am întins bolul spre el. — Vrei să amesteci? — La mine acasă. în dimineaţa de după. Prepar ouă ochiuri moi. — Cred că mai trebuie să lucrezi la replicile de agăţat. Travis s-a rezemat de blatul de lângă mine. — Da? Spune-mi ce-ţi place. O să mă perfecţionez. — Păi, pentru început, nouă nu ne place să presupui că vrem să facem sex cu tine. Aşa că o replică introductivă referitoare la dimi­ neaţa de după nu e deloc binevenită. — Atunci care e o replică introductivă bună? — Ce-ai zice de ceva real? Să faci un compliment, să-i spui persoanei respective ce-ţi place la ea. Privirea i-a coborât pe sânii mei şi a rânjit. — Pot face asta. Mi-am dat ochii peste cap. — Nu. Nu aşa. Un compliment fără tentă sexuală. — Nu-mi rămân la dispoziţie multe zone ale corpului. M-a privit din cap până în picioare, apoi s-a împins în blat şi a rămas drept în picioare. — Oja de pe degetele tale de la picioare se asortează cu ţinuta, îmi place asta. — Foarte bine. Demonstrează că eşti atent la detalii şi nu vorbeşti ca un pervers încă din start. — Am priceput. Deci las deoparte faptul că vreau tare mult să le sug. Chase a trecut pe acolo chian în clipa aceea. După expresia de pe chipul lui am înţeles că prinsese ultima parte din propoziţia rostită de Travis. Vreau tare mult să le sug. — Travis..., l-a avertizat Chase. Travis a ridicat mâinile în semn de predare. — Ştiu, ştiu... fără relaţii la birou. Chase a luat două sticle cu apă din frigider. — De fapt, o să refacem regula aceea. — Serios? Am mai spus cât de mult îmi place să lucrez aici? a zis Travis pe ton meditativ. Chase l-a privit încruntat în timp ce s-a apropiat de mine dându-mi o sticlă cu apă rece. Am apucat-o, dar Chase o ţinea bine în continuare în timp ce îi spunea lui Travis cu ochii la mine: — Dacă-ţi place aşa de mult să lucrezi aici, poate ar trebui să-ţi petreci mai mult timp lucrând şi mai puţin hărţuind femei care sunt luate. — Luate? Cine e luată? a bâiguit Travis. în loc să răspundă la întrebare, Chase s-a aplecat şi m-a sărutat pe buze. Rânjind şmechereşte a adăugat: — E bine la 12 la prânz, Bombonică? S-a zis cu subtilitatea şi cu evitarea ADP. *** Crezusem că Sam va fi persoana care nu va primi bine vestea. Nu mă aşteptasem ca aceasta să fie însă Josh. — Asta mă pune într-o poziţie foarte neplăcută, îţi dai seama, a spus privindu-mă cu asprime. — îm i... îmi pare rău. Nu am avut în intenţie să se întâmple ceva între noi. De fapt, era ultimul lucru care voiam să se întâmple la noul meu loc de muncă. Chiar îmi place să lucrez aici. îmi place să lucrez cu tine. Josh a oftat. 276 Şeful ViKeeland IŢJ — Sunt la Parker Industries de cinci ani. Am început din aceeaşi poziţie ca şi tine şi am avansat muncind. Chase este un om foarte inteligent. Sunt sigur că ştii asta. Pune la îndoială totul şi îşi conduce afacerea cu o mână forte, din toate punctele de vedere. Mi-a luat mult timp să clădesc o relaţie de încredere cu el... una în care să se bazeze pe experienţa şi specializarea mea, chiar dacă nu este neapărat de acord cu direcţia propusă de mine. Nu te voi lăsa să subminezi acest lucru. Eram complet şocată. — Nu. N-aş face-o. S-a încruntat. — Sper că nu. Am rămas privindu-ne în mod stânjenitor. — Sam ştie? Am încuviinţat. — Da. După câteva secunde, Josh a dat din cap ezitant. — Apreciez că măcar ai venit să-mi spui. — Sigur. Şi-a reaşezat pe nas ochelarii de citit, semn că discuţia noastră se încheiase. — Ce-ar fi să termini de compilat rezultatele de la grupul-ţintă, ca să le discutăm în timpul prânzului? Secretara mea o să ne comande ceva. Sub nicio formă nu trebuia să menţionez că aveam deja planuri pentru prânz. Planuri cu şeful lui. Urma să anulez planurile cu o anumită persoană. Mesajul în care îi spuneam lui Chase că lucrurile nu merseseră aşa de bine cum mă aşteptasem cu Josh a rămas fără răspuns. La fel şi următorul, în care îl anunţam că trebuia să anulez prânzul. Vedeam că fusese citit, dar nu primisem nici măcar un O K drept răspuns. Am pus totul pe seama faptului că era ocupat şi m-am cufundat în compilarea ultimelor informaţii pe care urma să le analizez cu Josh la prânz. Era limpede că relaţia cu şeful meu se deteriorase şi că avea să dureze ceva vreme ca s-o repar. Deşi am lucrat împreună In timpul prânzului şi mai multe ore după aceea, atmosfera dintre mine şi Josh era tensionată. Părea că ridicase un zid profesional, care nu existase înainte. Speram ca timpul să mai ciobească acel zid după ce urma să-şi dea seama că nu aveam nicio intenţie să îl subminez în vreun fel. în timp ce aranjam documentele pe care le împrăştiasem pe toată masa din biroul lui, a spus: — Ce-ar fi să actualizezi în PowerPoint ultimele noastre sloga­ nuri şi preferinţele pentru ambalaje şi să mi le trimiţi pe e-mail? M-a privit fix în ochi. — O să i le transmit mai departe lui Chase ca să se uite peste ele. Am încuviinţat. Şi, chiar înainte de a ieşi din birou, a adăugat: — Aş prefera ca pe viitor să menţinem ierarhia obişnuită de comunicare. Am discutat cu Chase despre asta de dimineaţă. Am încuviinţat din nou. Deşi mi se părea inutil, nu-l puteam învinovăţi pentru ceea ce simţea. Şi eram curioasă cum decursese conversaţia de dimineaţă dintre el şi Chase. în mod normal, îl auzeam sau îl vedeam pe Chase în birou de câteva ori pe zi. Dar jaluzelele erau trase şi uşa închisă de fiecare dată când trecusem pe acolo. Absenţa lui era vizibilă, iar pe măsură ce ziua se scurgea deveneam din ce în ce mai neliniştită. Am aşteptat ca biroul să înceapă să se golească — şi mai ales ca Josh să plece — înainte de a mai face un drum pe holul unde se afla biroul Şefului. Exact în clipa în care coteam, uşa lui Chase s-a deschis, iar el a ieşit însoţit de o femeie. Nu o mai văzusem în sediu. Era atră­ gătoare, cu părul blond prins într-o coadă frumos aranjată, care se asorta cu ţinuta business-casual. Şi-au dat mâinile şi am bănuit că avuseseră o întâlnire de afaceri... până când ea şi-a pus mâna liberă 278 Şeful Vi Keeland 279 peste palmele lor unite. Era un gest minor, dar totuşi intim. Ea i-a spus ceva ce n-am reuşit să înţeleg şi m-am simţit dintr-odată ca o intrusă, însă nu prea mai puteam să dau înapoi. S au uitat la mine amândoi, realizând în acelaşi timp prezenţa unei alte persoane pe hol. Inima a început să-mi bată mai repede. — Aăă... m-am gândit să trec pe aici înainte să plec din moment ce nu te-am văzut toată ziua. Femeia s-a uitat când la mine, când la el. — Trebuie să plec. Mi-a făcut plăcere să te revăd. Chase a aprobat din cap. în mod ciudat, m-am simţit şi mai stânjenită după ce femeia a plecat. Totuşi, în bătălia dintre stânjeneală şi curiozitate cea din urmă a câştigat. — Cine era? am întrebat încercând să par indiferentă. în loc să-mi răspundă la întrebare, Chase mi-a tăiat-o: — Am multă muncă la care trebuie să mă întorc. Asta m-a neliniştit şi mai mult — Biné. Vorbim mâine cred, nu? A încuviinţat fără să mă privească şi am tresărit când am auzit uşa trântindu-se în spatele lui. Ce dracului se întâmplă? Aveam o presimţire că orice ar fi fost aveam să fiu rănită. Capitolul 29 Reese Chase nu şi-a făcut apariţia la birou a doua zi. Neliniştea mea s-a transformat într-o senzaţie de rău augur şi simţeam un gol în stomac pentru că ştiam că ceva se schimbase. Nu eram sigură dacă avea vreo legătură cu femeia care ieşise din biroul lui Chase cu o seară înainte sau cu reacţia lui Josh când aflase de relaţia noastră» însă neliniştea provocată de incertitudine mă omora. în plus, nu primisem niciun răspuns la mesajul pe care i-1 trimisesem ca să văd ce face. Deşi activasem sunetele de atenţionare pentru mesaje noi, ajunsesem să-mi verific telefonul o dată la două minute. îmi pierdeam şi puţina concentrare cu care venisem la muncă. O voce firavă îmi şoptea în cap: Vezi? Cu asta te alegi dacă ai o relaţie la birou. Nu îţi înveţi niciodată lecţia? Am încercat s-o ignor. Spre finalul zilei am trecut pe la biroul secretarei lui Chase şi m-am străduit să o întreb pe un ton relaxat: — Ştii când se întoarce Şefu ? — N-a spus. Am primit doar un e-mail în care spunea că nu vine, a zis ea încruntându-se şi ridicând din umeri. Nu prea îi stă în fire. Am rămas la birou până după ora şapte. Pentru că tot nu primisem nicio veste de la Chase, am luat telefonul şi l-am sunat înainte de a pleca. Imediat a intrat căsuţa vocală. Trecând de la neli­ nişte la îngrijorare i-am trimis un alt mesaj. Nici măcar nu îmi apărea că fusese expediat. Indiferent ce se întâmpla, telefonul lui era închis, iar el nu voia să fie găsit. Nu ştiam ce să fac mai departe. Să mă duc la el acasă neanunţată? Eram într-o relaţie; era normal să fiu îngrijorată dacă nu aveam nicio veste de la el, nu? Pe de altă parte, dacă ar fi vrut să vorbească cu mine, ar fi facut-o până acum. Spre deosebire de el, eu mă aflat exact acolo unde trebuia să fiu. Şi eram total disponibilă, printr-o multitudine de modali­ tăţi — mesaje, e-mail, telefon de birou. Cu siguranţă putea să dea de mine. Doar dacă... Doar dacă ceva nu era în regulă. O, Doamne! Ceva nu era în regulă. De ce dracului stăteam în birou? Sprintând efectiv spre metrou, am sărit în primul tren spre centru. Am apăsat butonul de la sonerie, dar casa din cărămidă era cufundată în întuneric. Corespondenţa nu fusese ridicată în ziua aceea... poate chiar de două zile. Neştiind ce să fac, după o vreme am plecat, fară tragere de inimă, spre casă. A doua zi dimineaţă, primul lucru pe care aveam să-l fac, dacă tot nu primeam nicio veste de la el, era să mă duc la Sam. M-am foit în pat de pe-o parte pe alta toată noaptea. în cele din urmă, am făcut un duş şi m-am pregătit de plecare, deşi era abia cinci dimineaţa. Telefonul meu fusese la încărcat, iar când am deschis conversaţia cu Chase am observat că mesajele pe care i le trimisesem cu o seară în urmă fuseseră citite. Fără niciun răspuns, însă. Probabil îşi încărcase telefonul undeva. Acasă, oare? 282 Şeful VtKzeland 283 Emoţiile mele oscilau precum pendulul unui ceas cu cuc. Era clar că se afla undeva unde îşi putea încărca telefonul, aşa că ar fi putut să mă sune şi să mă anunţe că e bine. Dar... poate că nu era bine. Poate avea nevoie de cineva. Poate că acea persoană eram eu. Aşa că m-am întors în centrul oraşului. Soarele tocmai începuse să răsară când am ajuns la staţia de tren aproape de Chase. De data aceasta, am observat lumină în casa lui. Iar corespondenţa nu mai ieşea din cutia poştală agăţată lângă uşă. Am sunat la sonerie şi am aşteptat neliniştită. După câteva minute Chase a deschis uşa. Am tras adânc aer în piept şi am aşteptat s5 spună ceva. N-a facut-o. Dar şi, mai sfâşietor, a fost că nu a deschis uşa să mă invite înăuntru. în schimb, a ieşit pe prag. A păstrat oarece distanţă Intre noi şi privea în depărtare pe stradă, pierdut. — Chase? Am făcut un pas în faţă, dar m-am oprit când l-am mirosit. Duhnea a alcool prin toţi porii. Atunci am realizat că era îmbrăcat cu uceeaşi cămaşă şi pantaloni ca ultima oară când îl văzusem la birou. Erau şifonaţi acum, iar cravata lipsea, dar cu siguranţă erau aceleaşi haine. Nu mi-a răspuns şi nici nu m-a privit în ochi. — Chase? Ce se întâmplă? Eşti bine? Tăcerea era dureroasă. Era ca şi cum cineva murise, iar el nu o putea spune cu voce tare şi nici nu putea face faţă. 0 , Doamne! A murit cineva? — Anna e bine? Copilul? A închis ochii. — Ei sunt bine. — Ce se întâmplă? Unde ai fost? — Am simţit nevoia să fiu singur. — Are legătură cu femeia care a fost la tine la birou ieri? — N-are nicio legătură cu tine. — Atunci cu ce are legătură? Vocea mea s-a auzit piţigăiată, apoi s-a pierdut într-o şoaptă. — Nu înţeleg. în sfârşit m-a privit. Când privirile ni s-au întâlnit, am văzut atât de multe în ochii lui — suferinţă, durere, tristeţe, furie. Am icnit. Nu neapărat pentru că m-a speriat, ci pentru că-i puteam percepe durerea pe care o resimţea din nu se ştie ce motiv. Am simţit inima într-o menghină şi un nod în gât, împiedicându-mă să înghit. Chiar dacă limbajul trupului lui nu-mi oferea prea multe şanse, am întins mâna dorind să-i ofer alinare. S-a retras, de parcă atin­ gerea mea era de foc. — Chase? A clătinat din cap. — îmi pare rău. M-am încruntat, refuzând să înţeleg. — îţi pare rău? Pentru ce? Ce se petrece? — Ai avut dreptate. Lucrăm împreună. N-ar fi trebuit să se întâmple nimic între noi. Mă simţeam de parcă cineva îmi dăduse un dos de palmă peste faţă. — Poftim? S-a uitat din nou în ochii mei. Şi, deşi privirile ni s-au întâlnit, părea că nu mă putea vedea. De ce arăta atât de pierdut? — Sper să rămâi. Josh are o părere foarte bună despre ceea ce faci. — E o glumă? Ce s-a întâmplat? Nu înţeleg. Expresia de pe chip i s-a schimbat, de la una inexpresivă la una cuprinsă de durere, şi, dintr-odată, mi-am dorit să văd şi mai multă durere pe faţa lui. Mă simţeam folosită şi neimportantă. Ruşinată. Şi detestam faptul că mă făcuse să mă simt astfel. Lui ar fi trebuit să-i fie ruşine de felul în care se comporta. A lăsat capul în pământ, farâ să se uite la mine, ca un laş. — îmi pare rău. 284 Şeful Vi Keeland 285 — îţi pare rău? Eu nici măcar nu înţeleg de ce îţi pare rău. — Nu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Am făcut un pas în faţă, forţându-1 să mă privească. — Ştii ce? Ai dreptate. Pentru că bărbatul potrivit pentru mine ar fi avut coaie să-mi spună adevărul. N-am nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat, dar ştiu câ nu merit aşa ceva. Am zărit o sclipire în privirea lui şi, pentru o jumătate de secundă, am avut senzaţia că va veni spre mine. Dar nu a facut-o. în schimb, s-a dat înapoi, parcă simţind nevoia să se distanţeze pentru a-şi înfrâna intenţia de a mă atinge. Am dat să cobor treptele, dorind să plec dracului de acolo şi să dispar cu măcar un dram de demnitate intactă, însă atunci m-am întors spre el. — Ştii care-i partea cea m ai rea? A i fost prim a persoană, din copilărie şi până acum , care m -a făcut să mă simt în siguranţă. Capitolul 30 Chase - în urmă cu două zile — Detectiva Balsamo este aici şi doreşte să te vadă. Secretara mea a intrat în birou destul de circumspectă. Aveam o întâlnire la ora 11 la care întârziasem deja după ce directorul de marketing îmi întrerupsese dimineaţa ca să-mi spună părerea lui despre noua mea relaţie. Ziua devenea din ce în ce mai „bună“ cu fiecare nenorocit de minut. — Poţi să suni tu la R&D să le spui că trebuie să reprogramăm întâlnirea? — Pentru azi mai târziu? — Nu. Nu stabili încă. Ea a încuviinţat. — S-o trimit înăuntru pe poliţistă? — Lasă-mă cinci minute, apoi poate să intre. Am tras jaluzelele electronice şi am citit un mesaj de la Reese prin care anula întâlnirea noastră de la prânz. Putea fi ziua asta şi mai de rahat? Probabil că nu ar fi trebuit să provoc forţele superioare cu această întrebare. Nora Balsamo era detectivul principal care se ocupa de cazul lui Peyton. Avea în jur de 30 de ani, era subţirică, atrăgătoare, cu părul blond prins mereu în coadă. Prima oară când ne întâlniserăm o ocolisem cu privirea — efectiv mă uitam peste capul ei — şi îi cerusem căpitanului ei ca un poliţist cu mai multă experienţă să se ocupe de caz. Nu îi acordasem nicio şansă. Cu siguranţă acelea nu fuseseră cele mai bune zile ale mele. Privind retrospectiv, pe atunci voiam ca toată lumea din jurul meu să plătească, mai ales poliţiştii. Pe ei îi învinuiam că nu făcuseră mai multe ca să-l ajute pe Eddie. O intervenţie timpurie ar fi schimbat totul. în prezent însă, chiar dacă Peyton nu era un subiect pe care îl abordam cu uşurinţă, mă simţeam mai bine, acceptând într-o mai mare măsură modul în care trecutul modelase persoana care deve­ nisem. Eram convins că terapeuta mea conducea un Range Rover după câte ore petrecuse cu mine încercând să mă facă să accept acest lucru, în urmă cu câţiva ani. M-am ridicat în picioare când Balsamo a intrat şi am ocolit biroul ca s-o întâmpin. — Mă bucur să vă văd, domnişoară detectiv. A zâmbit. — Aşa să fie? Sunt aproape sigură că m-aţi evitat în ultimele două săptămâni. Uitasem că era obişnuită cu genul ăsta de minciuni. Am chicotit. — Poate că aşa a fost. Sunt sigur că sunteţi o persoană minunată, aşa că nu mă înţelegeţi greşit, dar niciodată nu aştept cu nerăbdare aceste vizite. A zâmbit, iar eu i-am făcut semn spre fotoliile de lângă ferestre. — Să vă aduc ceva de băut? O sticlă cu apă? — Nu e nevoie. Mulţumesc, a spus în timp ce se aşeza pe canapea. Cum mai sunteţi? 288 Şeful Vi Keeland 289 — Bine. Chiar bine. M-am aşezat pe fotoliul aflat vizavi de ea şi am surprins-o uitându-se peste umărul meu pe fereastră. N-avea cum să rateze chipul uriaş al lui Peyton, încă desenat pe clădirea de peste drum. Şi-a întors privirea spre mine fară să întrebe nimic, cel puţin verbal. Femeia aceasta avea o capacitate ascunsă de a mă face să spun mai multe decât voiam. — Chiar acum lucrăm la o nouă campanie de marketing, am spus. A dat din cap afirmativ şi a continuat să mă privească gândi­ toare. Probabil că paranoia mea era de vină, dar întotdeauna mă simţeam analizat când mă aflam în preajma poliţiştilor. — Aşadar, cărui fapt îi datorez această vizită? A tras adânc aer în piept. — Am nişte veşti despre ancheta domnişoarei Morris. La început, după ce Peyton fusese omorâtă, simţeam nevoia să vorbesc despre cazul ei. Atât de mult, încât treceam frecvent pe la secţia de poliţie ca să revizuiesc lucrurile pe care mi le aminteam sau ca să cer date noi. După ce am început să beau intens, vizitele au devenit zilnice şi erau mai degrabă nişte tirade ale unei persoane furioase. Nu dormeam, nu mâneam şi-mi puneam alcool în bolul cu lapte şi cereale de la micul dejun, iar de multe ori uitam să adaug cerealele. într-un final, poliţista Balsamo şi-a făcut apariţia într-o zi la mine acasă, la cinci dimineaţa, în speranţa că mă va găsi treaz, după cum recunoscuse, şi mi-a spus să nu mai vin la secţie. Pentru o lungă perioadă de timp nu am ascultat-o. Când am făcut-o într-un final, mi-a promis că, dacă va avea vreodată veşti despre cazul lui Peyton, eu voi fi primul care le va afla. In dimineaţa aceasta era pentru prima oară când o auzeam rostind acele cuvinte. Şi-a dres glasul şi a spus. — în urmă cu două săptămâni, o femeie a fost atacată destul de rău. A fost înjunghiată în piept. Ne-am privit fix. — S-a întâmplat într-o tabără pentru persoane fară adăpost din centru. — Aceeaşi? — Nu, alta. Şi în altă circumscripţie. De aceea detectivii care s-au ocupat de caz nu au făcut la început legătura. Femeia a fost în comă câteva zile, dar când s-a trezit am aflat că era chelneriţă. După ce îşi termina tura, obişnuia să treacă pe la tabăra improvizată unde ducea mâncarea rămasă la restaurant peste zi. Era o persoană care facea fapte bune. — Ca şi Peyton. A aprobat din cap. — Când am aflat asta în timpul şedinţei de dimineaţă, din nu ştiu ce motiv în mintea mea s-a declanşat ceva. Aşa că l-am rugat pe medicul legist să compare fotografiile cu rana de la noul caz cu cea din cazul domnişoarei Morris. — Şi s-au potrivit? — Da. Lama de cuţit avea o crestătură mică, aşa că lăsa o urmă destul de aparte. — Deci puştii ăştia încă se mai ocupă dc asta? Au trecut şapte ani. — Asta am crezut şi noi la început. Că aceeaşi gaşcă de puşti pe care i-am căutat timp de şapte ani terorizează în continuare tabere de persoane fară adăpost şi o altă victimă a fost prinsă la mijloc. însă, după ce am reuşit să vorbim cu victima, am aflat că nu a fost atacată de o gaşcă de puşti. Asta era ceea ce voia să-mi spună personal, atât de important încât a trebuit să treacă pe la biroul meu neanunţată. Ştia că voiam să aud asta. Ceva ce aveam nevoie să aud. Furia pe care o simţisem atâta vreme după ce o pierdusem pe Peyton revenise şi îmi curgea prin vene. Mâna îmi tremura şi mi-am încleştat pumnul ca s-o liniştesc. — Cine a fost? A tras adânc aer în piept. 290 Şeful V? Keeland 291 — îmi pare rău să-ţi spun asta, Chase. Dar a fost... Eddie. **» Trecuseră mai bine de două ore; o pusesem pe poliţistă să reca­ pituleze totul împreună cu mine, o dată şi încă o dată. M-am fâţâit prin birou înainte şi înapoi ca un leu în cuşcă încercând să înţeleg. într-un fel, fusese mai uşor să-mi imaginez că un grup de adoles­ cenţi drogaţi, provenind din familii cu probleme, erau responsabili pentru un act atât de violent. Lumea devenea un loc mult mai de rahat când un om fără adăpost pentru care ţi-ai petrecut ani în şir încercând să-l ajuţi era vinovat. Nu voiam să cred că era adevărat. — Unde e? am vrut să ştiu. — Cine? Eddie? E reţinut. — Trebuie să-l văd. — Nu-i o idee bună. Ştiam că n-o să-ţi fie uşor să auzi asta. Dar sper că până la urmă, ştiind că e un caz închis şi că ucigaşul ei va fi închis pentru tot restul vieţii, te va ajuta să mergi mai departe. Dar începusem să merg mai departe. Mă simţeam... de parcă aş fi fost jefuit de lumina pe care abia începusem s-o văd după ani în care mersesem numai în întuneric. Am pufnit şi apoi am început să râd ca un maniac. — Să merg mai departe... Mergeam mai departe. Detectiva Balsamo s-a schimbat la faţă. — Eu... eu nu ştiam. îmi pare rău. — De ce? De ce i-a făcut rău lui Peyton? A înghiţit în sec şi a privit în pământ. Şi-a ridicat apoi privirea spre mine şi a rostit încet: — Era îndrăgostit de ea. Totul s-a declanşat în mintea lui când a văzut că s-a logodit. E instabil psihic. — Cel puţin poate fi judecat? — A fost evaluat de doi psihiatri. Amândoi au zis că poate face distincţia între bine şi rău. Are probleme de sănătate mintală evidente, dar îndeplineşte cerinţele pentru a putea fi judecat. — A mărturisit? — Da. Nu e totul perfect... trebuie sa punem cap la cap două­ sprezece ore de interogatoriu în care a oferit răspunsuri de cel mult două cuvinte. Dar ar trebui să fie o probă bună. — Şi dacă n-o să fie? — Cu mărturia victimei, în cazul chelneriţei, merge la vătămare corporală gravă sau chiar tentativă de omor. Pentru cazul domni­ şoarei Morris, procurorul spune că sunt destule dovezi fizice pentru a -1 condamna chiar dacă nu mărturiseşte. Cuţitul a fost găsit asupra lui şi i-am interogat pe angajaţii de la adăpost. Câţiva l-au văzut folo­ sind cuţitul de buzunar când îşi tăia mâncarea şi şi-au adus aminte de el. Se pare că era un obiect vechi... o ediţie militară, din lemn de nuc. Nuc. Am îngheţat. — Avea iniţiale pe el? — Da. Avea. De unde ai ştiut? I-am ignorat întrebarea. Aveam nevoie de un răspuns imediat la a mea. Inima îmi bătea cu o mie de kilometri la oră. Aveam senzaţia că-mi va exploda cutia toracică din cauza presiunii. Detectiva mă privea fix, încruntată. Urma să primească expli­ caţia după ce aflam răspunsul. Aveam nevoie de un răspuns. — Ce iniţiale avea pe el? am întrebat. Şi-a dat seama de presiunea mea, a dus mâna la buzunar şi şi-a scos carneţelul. A frunzărit paginile o vreme, timp în care am rămas stană de piatră. Fiecare muşchi din corp mi se blocase. Intr-un final, s-a oprit şi a zis: — Iniţialele erau S.E. 292 Şeful Capitolul 31 Chase - în urmă cu şapte ani Douăzeci şi şapte de copci la cap. Peyton îl ţinuse de mână pe Eddie în tot acest timp, însă eu nu m-am putut apropia la mai puţin de jumătate de metru. Cumva, reuşise să capete acces în zona interzisă pe care Eddie o ridicase în jurul lui precum un scut invizibil. Probabil că nu ar fi trebuit să fiu surprins, uitându-mă la ea. Era frumoasă şi blândă, dulce şi ispititoare. Care bărbat în toate minţile i-ar respinge atingerea? Medicul de la camera de urgenţă, care îl cususe pe Eddie la cap, a cerut să discute cu mine în faţa salonului de consultaţii. — Are mai multe cicatrici proaspete pe faţă şi la cap, mi-a spu în timp ce ieşeam pe hol. Asta a fost făcută cu siguranţă cu o lamă. Pielea i-a fost crestată cu o lamă zimţată. Aş zice că a fost un cuţit de bucătărie. Dacă tăietura ar fi fost cu şase milimetri mai spre dreapta, acum n-ar mai avea un ochi. Am privit înapoi spre salon. Copcile lui Eddie se întindeau de la frunte către bărbie. Avea ochiul drept închis şi umflat de la bătaia pe care o încasase din nou în cursul nopţii. 294 Şeful V î Keeland 295 — Eddie nu vorbeşte prea mult, am explicat. Dar credem că e un grup de tineri. Se pare că joacă un fel de joc. Câştigă puncte pentru rănile pe care le provoacă oamenilor străzii. — Am auzit despre asta la ştiri. Mă face să mă tem pentru viitorul societăţii noastre, a spus medicul clătinând din cap. S-a dus la poliţie? — Peyton a încercat să-l convingă. Şi s-a dus chiar ea de câteva ori... a încercat să depună o plângere în numele lui. Se pare că nici nu le pasă. — Puteţi să-I duceţi într-un adăpost? — Merge acolo să mănânce. Aşa l-a cunoscut Peyton. E volun­ tară acolo unde mănâncă el de obicei. Dar nu rămâne în adăpost peste noapte. Când sunt mulţi oameni la mese în timpul cinei, îşi ia mâncarea şi stă într-un colţ, departe de ei. Paturile sunt prea apro­ piate ca să se împace cu asta. Nu îi place când oamenii stau prea aproape de el. — Dacă o ţine tot aşa, o să fie omorât. Măcar trebuie să se apere. Nu are nicio rană de apărare pe mâini şi braţe. — Nu se apără? — Se pare că nu. Fie el e agresorul, fie se bagă într-un colţ în timp ce altcineva îi dă în cap în mod repetat. — Cu siguranţă nu el e agresorul. — Atunci poate ar fi bine să-l convingeţi să se apere. Altfel, va sfârşi cu craniul spart. *** îmi părea rău pentru Eddie, chiar îmi părea. Sincer însă nu acesta a fost motivul pentru care m-am dus la adăpost după-amiaza următoare. Am fâcut-o pentru Peyton. Bine, şi pentru mine. Aveam nevoie ca situaţia să se îmbunătăţească. O echipă de muncitori spărgea pereţi ca să-mi extind noul spaţiu de birouri, o şedinţă foto era în toi într-un studio improvizat din laboratorul meu şi tocmai angajasem două persoane în dimineaţa aceea. Interesul faţă de noile mele produse o ţinea pe recepţioneră ocupată toată ziua. Iar eu aveam de lucru până peste cap şi totuşi, iată, mă duceam să discut cu un tip fară adăpost despre autoapărare. Ştiam că Peyton avea o audiţie şi nu va fi la adăpost. Mă gândeam că Eddie va fi mai atent la ce aveam să-i spun dacă atenţia nu îi era distrasă, aşa că am ajuns cu puţin timp înainte de servirea cinei şi am aşteptat afară. A apărut şchiopătând pe stradă chiar la timp. — Bună, Eddie. Crezi că putem vorbi puţin? S-a uitat la mine, dar n-a spus nimic. Avea să fie o conversaţie foarte scurtă, una în care doar unul dintre noi vorbea. — Haide. Să luăm ceva de mâncare înainte să se aglomereze şi putem vorbi la masă. L-am iăsat pe Eddie s-o ia înainte, să-şi aleagă locul unde voia să stea. L-am urmat îndeaproape cu tava în mână până în colţul îndepărtat al sălii de masă ca o cantină. Nu m-am aşezat în faţa lui, neştiind care era distanţa la care se simţea confortabil. în schimb, am luat loc pe diagonală, chiar dacă nu mai era nimeni în apropiere. — Peyton chiar ţine la tine, i-am spus. S-a dovedit a fi o introducere bună. Eddie m-a privit fix în ochi, ceva ce nu facea prea des. Acum, că îi captasem atenţia, am continuat: — E foarte supărată când eşti rănit. De ce nu te aperi, Eddie? Nu-i poţi lăsa pe puştii ăştia să te tot lovească şi să-ţi facă rău. A început să mănânce. Se pare că numai menţionarea numelui lui Peyton îi atrăgea atenţia. Aşa că asta am făcut. — Peyton vrea să te aperi. Din nou, asta l-a făcut să fie atent la mine. — Vrea să-ţi acoperi capul când ei te lovesc. Sau să pleci de acolo când îi vezi că vin. Poţi face asta pentru ea, Eddie? S-a uitat la mine. — Ai ceva cu care să te aperi? Eşti un tip mare. O bucată de metal, poate? O ţeavă? Ceva ce poţi ţine în rucsac ca să încerci să-i sperii? 296 Şeful Vi Keeland 297 M-a luat pe nepregătite când a zis: — Cuţit. — Da. Am dat din cap uitându-mă la copcile lui proaspete. — Te-au bătut bine, aşa-i? — Cuţit, a repetat. — De-asta trebuie să te aperi. Doctorul a zis că nici măcar nu ridici mâinile. Ca să te aperi de un cuţit. A repetat: — Cuţit. Atunci mi-am dat seama că el nu încerca să-mi spună ce se întâmplase, ci îmi cerea ajutorul. — Vrei un cuţit? Asta-mi spui? M-a speriat de moarte când şi-a întins mâna peste masă, cu palma în sus. — Cuţit. — Nu am un cuţit să-ţi dau. M-am uitat la mâinile lui. Erau murdare şi cu cicatrici. — Stai. De fapt, am. Mi-am dus mâna la buzunar şi am scos cuţitul mic de buzunar pe care îl aveam la mine de când mă ştiam. Era un briceag elveţian cu mâner din lemn de nuc. îl cumpărasem dintr-un târg de vechi­ turi pe când aveam vreo 12 ani. în lemn erau gravate iniţialele „S.E.W , iar lângă „E “ era o mică spărtură care semăna perfect cu un „X “, de aceeaşi dimensiune a iniţialelor. Era vechi, iar lama avea o spărtură. Practic, îl cumpărasem pentru că scria „SEX“ pe el... iar eu aveam 12 ani. De-a lungul anilor, îl folosisem mai mult ca să deschid sticlele. M-am uitat când la Eddie, când la cuţitul meu, ezitând. Ceva îmi spunea că nu era bine să i -1 dau. Dar măcar atât puteam face. M-a lăsat să i -1 pun în palmă, apoi a strâns pumnul. — Să ai grijă. Foloseşte-1 doar pentru a te apăra. Bine, Eddie? N-a răspuns. Capitolul 32 Chase - Acum (Două săptămâni după Reese) Devenisem Barney. Vi -1 amintiţi? Tipul din bar din dimineaţa înmormântării lui Peyton, prea beat ca să-şi ridice capul de pe masă? El e Barney, spusese barmanul când l-am întrebat ce-i cu el. El e Chase. Eu, singurul client din bar la zece şi un sfert dimineaţa. Dând pe gât primul Jack cu cola, cuiul cu care scoteam cuiul. Barmanul era prea ocupat cu o livrare de bere ca să observe că aveam paharul gol. Şoferul de la Budweiser a privit în jur în timp ce barmanul semna factura. Când m-a văzut, s-a încruntat afişând un zâmbet trist. Da, aşa-i. Eu sunt Barney. Să tefut, amice! în jurul orei patru am rămas din nou singur. Pe parcursul zilei, câţiva muşterii în vârstă s-a abătut prin bar, ieşind apoi împleticiţi. Dar clienţii din timpul zilei erau puţini, aproape deloc. Ceea ce-mi convenea de minune. Oricum, Jack era singurul companion pe care mi-1 dorisem în ultimele două săptămâni. După ce a revenit din spatele barului cu o lădiţă plină cu pahare spălate, Cari, barmanul, a încercat să se bage în seamă cu mine. în ultimele săptămâni, nu făcusem decât să-i răspund foarte tăios. Am crezut că se lăsase păgubaş. — Nu mulţi clienţi matinali plătesc în fiecare zi cu bancnote de o sută de dolari. A şters paharele cu o cârpă şi le-a aşezat sub bar. — Mâine vin cu puşculiţa. Plătesc cu mărunţiş ca să mă integrez mai bine. S-a uitat la mine încruntându-se. — Dacă e să mă întrebi pe mine, ţi-ar prinde bine un tuns şi un ras, dar ai haine destul de bune. — Mă bucur că mă încadrez în codul vestimentar. Am privit în jur în barul gol. — Ar trebui să renunţi la el, am spus sorbind din băutură. Cari a clătinat din cap. — Ai o slujbă bună? — Am propria mea companie.^ — Oi fi vreun fiţos, genul care tranzacţionează la bursă? — Nu chiar. — Avocat? — Nu. Ai soţie? am întrebat. — Da. Mildred. Găină bătrână, dar încă se ţine bine. — Compania mea produce ceară pentru femei, pentru epilat fară durere. Şi alte chestii. Probabil, Mildred e clienta mea. S-a schimonosit la faţă. — Ceară de epilat? Ce dracu-i aia? — Elimină părul din locuri în care femeile nu -1 doresc. Linia chilotului, picioare... Am scos din buzunar un teanc de bancnote şi am aruncat o sută de dolari pe bar. — Unora dintre femei le place să fie chele acolo jos, dacă ştii la ce mă refer. 300 Şeful Vi Kzeland 301 — Faci mişto de mine? Nu ştiu de ce, întrebarea mi-a amintit de Reese şi de prima seară în care ne cunoscuserăm, de modul în care intrase în jocul meu cu poveştile inventate. Dintr-odată am simţit că nu mai puteam sta pe scaunul de la bar. -N u . Am bătut cu degetele de două ori în bar. — Aceeaşi oră, mâine? — Voi fi aici. *** Acasă rămăsesem fară cola, aşa că am întins mâna după un pahar, cu intenţia de a-mi turna doar Jack. Apoi mi-am dat seama — la ce dracului îmi mai trebuia pahar dacă nu aveam ce să amestec? Am luat o gură zdravănă direct din sticlă şi m-am aruncat pe canapea. Durerea din piept, pe care de obicei o potoleam la bar, mi-a revenit când privirea mi-a căzut pe chitara lui Peyton. Aşa că am mai luat o duşcă. Nu mi-am dezlipit privirea de chitară. Ceea ce... a dus la încă o duşcă. Poate două. Pentru că nu-mi puteam lua ochii de la chitară, i-am închis şi mi-am lăsat capul pe spătarul canapelei. în tot întunericul ăla mi-a apărut imaginea lui Reese. Atât de frumoasă, zâmbind cu ochii ei mari şi albaştri sub mine. Aşa că am deschis ochii şi am mai luat o duşcă din sticlă în timp ce priveam chitara. Pleoapele mi s-au închis din nou. Reese, aplecată peste biroul meu, privind în spate către mine, în timp ce-şi muşca nerăbdătoare buza, aşteptând s-o pătrund. încă o duşcă. Probabil că în cele din urmă am adormit. Pentru că m-am trezit când lumina zilei se strecura pe fereastră, iar soneria suna încontinuu. Singurul lucru mai rău decât cele două femei pe care le vedeam stând de partea cealaltă a uşii la şase dimineaţa ar fi fost şi prezenţa mamei mele. Am ezitat să le deschid, dar sora mea, Anna, a ţipat: — Te-am văzut când te-ai uitat pe vizor, ticălosule! Deschide! Am descuiat în silă uşa, gemând. Am deschis-o şi am încercat să le împiedic să intre, dar au trecut amândouă pe lângă mine. — Intraţi! am bombănit sarcastic. Sam şi-a dus palmele la gură. Anna mi-a întins un pahar uriaş cu cafea. — Poftim. O să ai nevoie. — Nu putem face asta mai târziu? — Nu am vrut să te găsim beat. Anna s-a aplecat spre mine, m-a mirosit, încreţindu-şi nasul. Fluturând mâna în dreptul feţei, a zis: — Mai eşti încă beat? Am clătinat din cap şi m-am întors în sufragerie unde m-am tolănit pe canapea. Capul îmi bubuia şi ultimul lucru pe care voiam să-l aud era ceea ce veniseră să-mi spună amândouă. Au venit după mine. Nu era bine să stau între ele. Cel puţin, dacă stăteam lângă unul dintre braţele canapelei nu ajungeam în mijlocul unui sendviş de estrogen. Sam a început prima: — Mizeria asta trebuie să înceteze. — Eşti concediată. — Trebuie să fii şef ca să mă concediezi. Acum te porţi mai degrabă ca un băieţel. — Du-te dracu’, Sam! — Du-te dracu’ şi tu! A intervenit Anna: — Ai avut două săptămâni la dispoziţie. Nici o zi în plus. — Cum o să mă împiedicaţi să-mi iau mai mult timp liber dacă aşa vreau? 302 Şeful Vî Keeland 303 Sam şi-a încrucişat braţele la piept. — Am făcut un program. — Pentru ce? — Ca să stăm după fundul tău. Până când te întorci la muncă şi revii printre cei vii, una dintre noi va sta mereu cu tine. — Am nevoie de nişte Motrin. M-am ridicat şi m-am dus în bucătărie. Spre surprinderea mea, umbrele mele n-au venit după mine. Pentru că bucătăria era goală şi în ea nu erau două femei, am băut câteva pahare cu apă şi am încercat în tăcere să-mi pun ordine în gânduri. Dar liniştea nu a durat mult. S au aşezat pe scaunele de la masă fixându-mă cu privirile. Anna a început să-mi ţină o prelegere. — Am lăsat din mână lucrurile prea mult timp după moartea lui Peyton. Ai irosit ani de zile pe care nu-i poţi recupera făcând raha­ turi de-astea. Ţi-am oferit două săptămâni ca să-ţi plângi din nou pierderea, dar asta-i tot. Timpul a expirat. — Sunt om în toată firea. — Atunci poartă-te ca atare. — Nu ai un copil de care trebuie să ai grijă? — Se pare că am doi. Anna s-a ridicat apropiindu-se de mine. Stăteam cu braţele încrucişate la piept şi a pus o mână pe umărul meu. Mi-a spus cu voce joasă: — S-a întâmplat un lucru bun. L-au prins pe tip. Ştiu că te simţi trădat din nou, după ce ai aflat că a fost un om în care ea a avut încre­ dere şi pe care încerca să-l ajute, dar aveai nevoie de un final, Chase. Chiar aveai nevoie. De-ar fi fost ăsta adevărul... Dacă i-ar fi prins pe adolescenţii pe care cu toţii îi crezuserăm vinovaţi, poate că ăsta ar fi fost finalul. La dracu, poate lucrurile ar fi stat astfel chiar şi după ce aflasem că fusese Eddie — mi-ar fi fost greu, dar cred că într-un final aş fi acceptat. Dar să descopăr că ceea ce i se întâmplase lui Peyton fusese din vina mea? Că eu fusesem efectiv cel care îi dăduse ucigaşului cuţitul pe care acesta îl folosise ca să-mi ucidă logodnica? Mă îndoiam că puteam trece vreodată peste aşa ceva. — Nu e vorba de niciun final, Anna. Nu ştii despre ce vorbeşti. Dacă ai şti, m-ai lăsa în pace. — Atunci, spune-mi tu. Spune-mi tu ce te face să te scufunzi din nou, când credeam că eşti în sfârşit fericit, pentru prima oară în ultimii ani. M-am uitat în ochii surorii mele. N-am văzut decât pură deter­ minare. Era o singură cale de a o fisura. — Chiar vrei să ştii? — Sigur că vreau. De-asta sunt aici. Vreau să te ajut. * M-am întors, am deschis bufetul în care ţineam băuturile alcoolice şi am scos prima sticlă pe care am pus mâna. Am luat trei pahare din alt bufet şi am indicat cu bărbia către masa din bucătărie. — Aşază-te. #* * Opt ore mai târziu, am chemat o maşină care să le ducă pe Anna şi pe Sam acasă. Niciuna dintre ele nu se simţea în stare să apeleze la transportul public. Ne-am petrecut ziua plângând-o din nou pe Peyton, iar după ce au aflat despre cuţit am avut senzaţia că au înţeles în sfârşit de ce aveam nevoie de mai mult timp. —■Te iubesc, frăţiorule, mi-a spus Anna în timp ce mă cuprindea cu braţele după talie şi mă strângea tare. — Şi eu te iubesc, ghimpe în coastă. Am sărutat-o pe creştet. Sam aştepta pe treptele din faţă în timp ce Anna se agăţa de mine. Ultima oară când ne mai ţinuserăm astfel în braţe fusese înainte de priveghi. M-am asigurat că au urcat în maşină şi le-am urmărit cu privirea îndepărtându-se. 304 şeful Vi Keeland 305 Chiar dacă băusem toată ziua, nu mă simţeam beat. In schimb, m-am dus în bucătărie şi am început să fac ordine. Cinci minute mai târziu, când a sunat soneria, am fost surprins să le găsesc din nou pe Anna şi pe Sam în faţa uşii. — Ce-aţi uitat? Se ţineau de braţ, dar nu au încercat sâ intre. — Nimic, a spus Sam. Am vrut doar să-ţi aducem aminte că te iubim şi să-ţi spunem că ne vedem mâine. — Mâine? — Ce ne-ai destăinuit azi a fost oribil. Dar asta nu schimbă nimic. Nu-ţi vom permite să dispari iar şi să bei până intri în comă. Mi-am încleştat maxilarul. Eram conştient de bunele lor intenţii, dar chiar aveam nevoie de timp. — Nu-mi faceţi asta. — Nu, a zis Anna. O facem pentru tine. Pentru că te iubim. Le-am privit în tăcere până şi-au luat la revedere şi au început să coboare din nou treptele. La baza treptelor, Sam s-a întors către mine. — A, şi vineri e ultima zi a lui Reese în firmă. Şi-a dat demisia. Aşa că, indiferent ce dracului ai făcut, îndreaptă şi rahatul ăla. Capitolul 33 Reese Mă uitam lung la ecran. Era pentru prima oară în mai bine de două săptămâni când vedeam sau auzeam un cuvânt din partea lui Chase. Şi alesese ultima mea zi la birou ca să-şi facă apariţia. Poţi să trecit te rog, pe la biroul meu, pe la prânz? Citeam şi reciteam rândul acela stupid. Şi de fiecare dată mă enerva din ce în ce mai tare. îmi începusem doliul stupid după Chase imediat ce-mi dăduse papucii. Din fericire pentru el, eram încă blocată în etapa a doua: furia. Era ultima mea zi. Nu mai aveam nimic de pierdut. Aşa că i-am răspuns. Du-te dracului! Asta m-a făcut să mă simt mult bine. De asemenea, mi-a făcut şi poftă de mâncare. Mi-am scos geanta din sertar, l-am trântit cu zgomot şi m-am îndreptat spre biroul lui Travis. — Mai vrei să luăm prânzul împreună în ultima mea zi? — La naiba, da. — Merge şi Lindsey. Nu e o întâlnire. S-a ridicat în picioare. — E o preîntâlnire. Când vei vedea cât de fermecător sunt în afara biroului, o să cedezi. M-am prefăcut că vreau s-o invit şi pe Abbey, secretara lui Chase, doar ca să am o scuză să trec ţanţoş prin dreptul biroului şefului, deşi ştiam că ea era liberă azi. Jaluzelele erau ridicate când am trecut. Muream să arunc o privire înăuntru, dar nu voiam să-i dau satisfacţie lui Chase. Nici măcar nu eram sigură că era înăuntru până când am ajuns împreună cu Travis aproape de biroul gol al lui Abbey şi s-a auzit vocea puternică a lui Chase care m-a oprit în loc. — Reese. Am închis ochii, temându-mă să mă întorc. însă nu aveam de gând să fac o scenă. Nu mă coboram până la acel nivel. Făcusem greşeala să mă combin din nou cu cineva de la birou, dar măcar plecam cu capul sus în faţa colegilor. Cu toată atitudinea profesională de care eram în stare, m-am întors. -D a? Ceea ce am văzut a făcut ca zidul pe care îl ridicasem în jurul inimii să sc dărâme. Chase arăta absolut oribil. Pielea lui bronzată era acum palidă şi era tras la faţă. Avea cearcăne şi părea... trist. A trebuit să mă stăpânesc să mă duc spre el — reacţia mea imediată era aceea de a-i oferi alinare. Apoi mi-am amintit. Unde fusese el când avusesem nevoie să-mi ofere alinare în ultimele săptămâni în care suferisem? Totuşi, nu-mi stătea in fire să lovesc în cineva care avea probleme. — Putem să vorbim o clipă? a întrebat făcând un semn din cap spre birou. Mi-am îndreptat privirea spre Travis, care stătea lângă mine, apoi din nou spre Chase. — Avem planuri la prânz. Nu poate aştepta până mă întorc? A încuviinţat, deznădăjduit. — Sigur. io8 Şeful V i Keeland 309 Privirile ni s-au întâlnit preţ de câteva clipe, dar m-am forţat să mă uit în altă parte. — Gata, Trav? în timpul prânzului, revenirea şefului la birou era subiectul prin­ cipal de conversaţie. Lindsey a fost cea care a început bârfa. — Aţi văzut că s-a întors Chase? Arată de zici că a trecut marfarul peste el. Travis a continuat: — Parcă ar fi bolnav sau ceva de genul ăsta. îi spusesem lui Travis că Chase se prostise când mă sărutase în ziua aceea în camera de recreere şi că, de fapt, eram doar prieteni vechi. Părea să mă fi crezut. Cu două săptămâni în urmă, apăruse un memo prin care eram anunţaţi că Chase plecase într-o călătorie de afaceri neaşteptată pentru o perioadă nedeterminată. Era posibil să fie epuizat după acea călătorie, dar mie-mi părea a fi ceva mai mult de atât. Poate că era bolnav. O, Doamne! Gândul ăsta îmi făcea rău. Cât am mâncat, Travis şi Lindsey au continuat să pălăvrăgească, însă eu nu mi l-am putut scoate pe Chase din cap, suficient de mult ca să mă simt bine. Dacă era bolnav? Poate-mi dăduse papucii ca să-mi cruţe sentimentele. Ce-mi spusese mai exact? Nu sunt bărbatul potrivit pentru tine. Atât de vag şi de impersonal. Privind retrospectiv, răspunsul acesta ambiguu fusese cel care făcuse ca despărţirea noastră să fie atât de dureroasă. în timp ce eu mă îndrăgostisem până peste cap, el nici măcar nu mă tratase cu îndeajuns de mult respect ca să-mi explice ce anume se schimbase. Explicaţia pentru că lucrăm împreună sunase a laşitate încă de la început. în mod cert, când venise din partea mea el nu o acceptase. Trecuseră mai bine de două săptămâni, dar durerea din piept revenise în forţă. Am încercat să scap de ea după prânz, când mă întorceam la birou, dar fără succes. Cunoscându-mă şi ştiind cât de obsesivă puteam deveni, m-am hotărât să-l văd pe Chase pentru ultima dată, înainte de a pleca. Poate avea răspunsurile pe care le căutam. în timp ce mă apropiam de biroul lui, am observat că jaluzelele erau coborâte. Amintindu-mi ce se întâmplase ultima oară când mă aflasem înăuntru, iar jaluzelele ne ascundeau, m-am gândit că era mai bine să fac cale întoarsă decât să-l văd din nou. Din păcate, chiar în acel moment Chase a ieşit din birou şi m-a surprins pe hol înainte de a o lua în altă direcţie. Din nou, am îngheţat în loc. Mă privea fix realizând parcă lupta care se dădea în mine. — Te rog, acordă-mi câteva minute. Am cedat şi am intrat în birou trecând pe lângă el. A închis uşa în spatele meu şi a încuiat-o cu cheia. — Cred că nu-i necesar s-o încui. Nu mai e. Chase a vorbit pe o voce joasă: — Nu e vorba de asta. Nu vreau decât puţină intimitate ca să putem vorbi. Sam are obiceiul să dea buzna. Am rămas în picioare, stânjenită, în mijlocul biroului. Gândul dc a mă aşeza undeva confortabil mă tulbura. Chase s-a îndreptat spre canapea, în loc să se aşeze la birou. Când s-a întors şi a văzut că stăteam în continuare în mijlocul biroului m-a strigat pe nume. — Reese. — Nu-mi pronunţa numele. Nu aveam idee de ce, dar mă călca pe nervi. Probabil pentru că îmi plăcea cum suna din gura lui şi nu mai voiam să-mi placă nimic la el. Mă privea fix. — Bine. Vrei, te rog, să vii să te aşezi aici câteva minute? Nu-ţi pronunţ numele. M-am aşezat fâră nicio tragere de inimă. Era o copilărie, dar nu aveam de gând să-l privesc în ochi. Chiar şi când şi-a dres glasul, am 310 Şeful ViKeeland 311 continuat să mă uit la unghiile mele, prefacându-mă mai mult inte­ resată de ele. — Nu vreau să pleci. Eşti foarte bună în ce faci şi te-ai simţit foarte bine aici. — Te-ai simţit sunt cuvintele-cheie în propoziţie. A se observa timpul trecut. Face diferenţa. — Nu pot şterge ce s-a întâmplat între noi. Mi-aş dori s-o pot face ca să nu te fi rănit. Parcă mi-ar fi tras o palmă. Şi-ar fi dorit să nu se fi întâmplat niciodată? — Du-te dracu! — Ce-am zis? încercam să-mi cer scuze. — Nu vreau scuzele tale. Şi nu vreau nici să aud despre regretul tău în ceea ce mă priveşte. — Nu asta am vrut să spun. — Mă rog, am zis dând din mână. Ai terminat? — Am vrut să spun că regret că te-am rănit. Nu că regret că am fost împreună. — A i terminat? A oftat. — Poţi să te uiţi la mine? Doar un minut. Mi-am adunat fiecare dram de furie şi l-am săgetat din privire. Dar, văzând cum arăta, am cedat în cinci secunde. M-am înmuiat toată, la fel şi vocea. — Eşti bolnav? A clătinat din cap şoptind: -N u . — Atunci ce e? Uram disperarea din vocea mea. Uram faptul că nu fusese nevoie decât de o privire plină de milă din partea lui ca să mă înmoi. M-a privit fix vreme îndelungată. Era atât de multă emoţie adunată în ochii lui, atâta suferinţă şi durere. Totuşi, puteam să jur că mai era ceva... acelaşi lucru pe care îl simţisem pentru el în adâncul sufletului meu. Inima mea era încă la el, chiar dacă acum zăcea în palmele lui, frântă. Cu cât mă privea mai mult> cu atât puteam zări mai multă în interiorul lui şi cu atât creştea din nou în mine. Speranţa. Renunţasem la ea. Totuşi, cumva, îşi găsise drumul înapoi. Vorbeşte cu mine, Chase. Spune-mi ce se întâmplă. Speranţa. Ce lucru uimitor. Creşte în interior precum un vrej şi se încolăceşte în jurul inimii, încălzind-o. Până vine cineva şi îl calcă în picioare. Atunci, vrejul acela minunat îşi înteţeşte strânsoarea, sângele nu mai poate circula şi imediat după aceea inima moare. în cele din urmă, mi-a spus mutându-şi privirea în altă parte: — Nu sunt bărbatul potrivit pentru tine. S-a ridicat brusc. Vocea i-a devenit rece şi distantă. — Dar ar trebui să rămâi. Ştiu că jobul ăsta înseamnă mult pentru tine. Lacrimile au început să se adune şi am simţit cum sarea lor îmi ardea nările în timp ce le înghiţeam. Trebuia să ies. — Du-te dracului! Uşa biroului s-a trântit de perete în urma mea. *** Strângerea lucrurilor dintr-un birou în care mă instalasem în urmă cu mai puţin de două luni nu era deloc grea. Toate îmi încă­ peau în poşetă. Am Scut un tur şi mi-am luat rămas-bun de la toţi cei cu care mă împrietenisem. Le spusesem tuturor că intervenise o oportunitate pe care nu aveam cum s-o refuz. Josh îmi pusese mai multe întrebări, iar eu i-am spus că urma să pornesc propria afacere, împreună cu cineva cu care lucrasem mai demult. Era mai uşor de explicat astfel decât să spun de ce plecam fară să am vreun alt loc de muncă unde să mă duc. Când aproape ajunsesem la uşa din hol, Sam m-a prins din urmă. 312 şeful Vi Kedand 313 — Reese? Ai un minut? — Aăă... sigur. M i-a făcut sem n să intru în sala de şedinţe şi a închis uşa In spatele nostru. — Am multe relaţii. Dacă pot ajuta să-ţi găseşti ceva nou... îi spusesem acelaşi lucru ca şi celorlalţi. Totuşi, părea să ştie că minţisem. Bănuiam că Chase îi spusese ceva. — Mulţumesc. A ezitat, apoi m-a privit în ochi. — Ţine la tine. Ştiu că ţine. — Are un mod ciudat de a o arăta. — Ştiu. Doar că acum suferă. — De ce? Sam s-a întristat. — Nu e treaba mea să povestesc. Dar mi s-a părut important să-ţi spun asta. Cât timp a fost cu tine a fost pentru prima oară când l-am văzut fericit în ultimii ani. Am sperat. Şi eu la fel. — îi eşti o prietenă bună, am zis. Ştiu asta. Şi mă bucur că te are pe tine dacă suferă. Dar dacă nici măcar nu-mi poate spune de ce suferă, nu mai pot rămâne. Sam a încuviinţat înţelegătoare. M-a luat în braţe. — Vorbesc serios. Dacă ai nevoie de ceva, ai numărul meu. — Mulţumesc, Sam, am spus înghiţind în sec. Ai grijă de Chase. Capitolul 34 Reese In sfârşit aveam o întâlnire tare. Cel puţin pentru mine, fratele meu era chipeş. După o săptă­ mână de autcompătimire pentru toate greşelile stupide pe care le făcusem în relaţiile mele, mă hotărâsem să ies la cină, la invitaţia lui, cu singurul bărbat căruia aveam încredere să-i ofer dragostea mea. Am mâncat la Village şi am luat amândoi metroul înapoi spre staţia unde trebuia să cobor. Deşi îi spusesem că nu era absolut deloc necesar să mă conducă până acasă, întotdeauna insista. Când am ieşit de la metrou, telefonul mi-a sunat în geantă. Aveam cinci apeluri ratate, toate primite de la un număr din afara statului, pe care nu-1 recunoşteam. Crezând că erau apeluri de la vreo campanie de vânzări, le-am ignorat. Până când telefonul a sunat din nou, chiar în clipa în care coteam pe strada mea. Inima a început să-mi bată mai repede când apelantul m-a anunţat că era de la compania de securitate şi că alarma de acasă se declanşase. Atunci am observat o maşină de poliţie parcată în faţa clădirii în care locuiam. Cei de la firma care îmi instalase alarma mă lăsaseră în aşteptare pe fir şi îmi făcuseră legătura cu poliţiştii, care m-au informat că se aflau sus şi că puteam urca în siguranţă. Când am ieşit din lift, doi ofiţeri în uniformă erau pe hol şi vorbeau cu vecinul meu. S-au întors spre mine. — Domnişoara Annesley? — Da. — Sunt ofiţer Caruso, iar acesta e ofiţer Henner. Am intervenit la solicitarea companiei care a instalat alarma întrucât nu au putut lua legătura cu dumneavoastră pentru a confirma că totul era în regulă. — Ce s-a întâmplat? — Se pare că a fost o alarmă falsă. Clădirea a rămas fară curent timp de câteva minute, iar când a pornit generatorul, un val de tensiune a trimis un semnal fals. Nu e ceva neobişnuit. Apartamentul dumneavoastră e în continuare încuiat şi nu e niciun semn de spargere. L-am simţit pe Owen încordat când ofiţerul rostise cuvântul spargere. îşi pusese braţul pe după umerii mei în timp ce poliţistul vorbise şi mă trăsese mai aproape de el, într-un gest protector. M-am întors spre ci. — Ai înţeles tot? Poliţistul s-a încruntat. — Fratele meu e surd, am explicat. A citit pe buze. Ofiţerul Caruso a aprobat din cap. — Dacă sunteţi de acord, am vrea să aruncăm o privire înăuntru, ca să ne asigurăm că totul e în regulă. Habar n-aveau cât de mult eram de acord. Poliţistul mi-a luat cheile şi ne-a rugat să aşteptăm afară în timp ce verificau aparta­ mentul. Câteva minute mai târziu, au deschis uşa. — E totul în regulă. După cum am spus, se întâmplă destul de des ca penele de curent să declanşeze aceste alarme. Trebuie să completăm un raport pe care să-l semnaţi, după care plecăm. — Mulţumesc. 316 şeful ViKeeland yj După ce am intrat, chiar dacă poliţiştii inspectaseră locul, am simţit nevoia să fac propria verificare. în timp ce se aflau în bucă­ tărie şi completau raportul, mi-am urmat discret rutina obişnuită. Mă pricepeam să o ascund, o făcusem de fiecare dată când adusesem acasă pe cineva după o întâlnire. Cu excepţia lui Chase. Mi-am scos pantofii drept scuză pentru a deschide dulapul din hol, apoi m-am închis în baie şi am dat drumul la apă ca să nu se audă perdeaua de la duş. După ce m-am convins că totul era în ordine în dormitor, am revenit în sufragerie chiar în clipa în care Owen deschidea uşa de la intrare. Chase stătea în prag, sprjinit de perete, cu răsuflarea întretăiată. A aruncat o privire spre Owen, apoi m-a observat peste umărul lui. — Chase. Ce faci aici? am întrebat. — Totul e în regulă? Gâfâia. — Da. De ce? Ce se întâmplă? — Au sunat cei de la firma cu alarma. N-au putut să dea de tine, iar eu sunt a doua persoană de contact. Le-am zis să sune la poliţie şi am venit aici cât am putiit de repede. Sigur totul e în ordine? Am deschis uşa mai larg ca sâ vadă poliţia în bucătărie, în spatele meu. — Poliţiştii au verificat şi bănuiesc că a fost un semnal fals din cauza unui val de tensiune. Clădirea e veche şi cade curentul din când în când. E un generator de rezervă, dar durează câteva minute până porneşte şi se pare că asta a provocat un puseu şi un semnal fals. — Vrei să verific şi eu? I-am zâmbit liniştită, deşi nu prea mă simţeam chiar aşa. Prezenţa lui îmi facea inima şi-aşa agitată să palpite. — Sunt în regulă. Chase şi-a mutat privirea spre Owen, apoi s-a uitat din nou la mine. Şi-a încleştat maxilarul. — Dacă ai nevoie de mine, nu trebuie decât să suni. Merita să-şi pună întrebări, aşa că nu am menţionat că bărbatul pe care îl fixa din priviri era fratele meu. în schimb, am spus: — Suntem în regulă. Dar îţi mulţumesc că ai venit. Apreciez. Şi a dispărut, pur şi simplu. După ce Owen şi poliţiştii au plecat, mi-am petrecut noaptea foindu-mă în pat, încercând să înţeleg ce însemna apariţia lui Chase din seara aceea. Nu însemna nimic. Probabil venise dintr-un senti­ ment de obligaţie pentru că numele lui era menţionat în evidenţa companiei care montase alarma. Ar fi făcut acelaşi lucru pentru oricine altcineva, eram sigură de asta. Totuşi... fară nicio îndoială, prezenţa lui Owen îl făcuse gelos. Dorise o explicaţie. Nu credeam că merita una. Pentru că mintea învolburată nu mă mai lăsa să dorm, m-am hotărât să-mi mişc fundul leneş din pat. Nu mai fusesem la sală de câteva săptămâni şi oricum soarele răsărise deja. După ce mi-am băut repede cafeaua, mi-am prins părul în coadă şi am luat pe mine nişte pantaloni de yoga şi un tricou sport. Am înşfacat o bluză dc trening cu fermoar din dulapul din hol şi am ieşit. Am cercetat atent strada înainte de a ieşi din clădire. După seara anterioară devenisem extrem de atentă la ce se afla în jur. Altfel nu aş fi observat. Nu l-aş fi observat pe el Vizavi, stând pe trepte, la trei clădiri în stânga mea era nimeni altul decât Chase Parker. A întors capul când şi-a dat seama că îl văzusem, dar aş fi recu­ noscut oriunde acel chip. Imediat ce m-am îndreptat spre el s-a ridicat. Era cam răcoare, aşa că, în timp ce traversam, am tras pe mine bluza de trening. — Chase, ce faci aici? — Voiam să mă asigur că eşti bine. Nu mă aşteptam să ieşi aşa devreme. 318 Şeful Vî Keeland 319 Observând că avea aceleaşi haine ca ieri, am devenit confuză. — A i... stat aici toată noaptea? Expresia de pe chip a răspuns în locul lui. — De ce? — M-am gândit că n-o să-ţi găseşti liniştea. Am vrut să mă asigur că nu ai nevoie de ceva. Din instinct mi-a venit să mă răstesc şi să-i spun Sunt bine. Insă nu se înşela, iar comportamentul lui — indiferent cât de mult îl detestam pentru modul în care se încheiaseră lucrurile — fusese foarte grijuliu. Aşa că mi-am reţinut tonul arţăgos şi, în schimb, i-am zis: — Mulţumesc. A dat din cap afirmativ şi şi-a coborât privirea spre abdomenul meu gol, lăsat la vedere de bluza de trening descheiată. N-a durat decât o secundă, dar l-am observat şi şi-a dat seama că îl surprinsesem uitându-se la mine. — Tipul cu care ai avut întâlnire a plecat imediat după ce au plecat poliţiştii. — Asta faceai? Mă spionai? Pentru că nu ai niciun drept să... — Nu asta faceam. Voiam să nu fii singură. Am vrut să fiu aproape în caz că aveai nevoie de cineva. M-am uitat urât în ochii lui, în care i-am citit sinceritatea. — Atunci, încă o dată, îţi mulţumesc. Oricât de mult îmi doream să mai rămân, să-i spun că nu voiam să fiu singură, că îmi doream să fie cu mine, ştiam că trebuia să plec. Mi-am lăsat privirea în pământ, încercând să găsesc un motiv pentru care ar fi trebuit să rămân. Apoi am făcut o ultimă încercare. — De ce nu eşti bărbatul potrivit pentru mine? M-a privit lung, apoi a făcut ceea ce făcuse de fiecare dată când încercasem să aflu adevărul. S-a uitat în altă parte. — O zi bună, Chase. Am zâmbit tristă şi am plecat de lângă el. Din nou. * * * Eram epuizată, dar cu toate acestea nu puteam dormi. Starea de anxietate şi foiala mea permanentă în pat au facut-o pe Tallulah să se dea jos din pat şi să caute un alt loc pentru a dormi. La un moment dat, in jurul orei două noaptea, m-am dus să-mi fac nişte ceai de muşeţel şi am găsit-o pe Pisicuţa cea Urâtă încolăcită pe pervazul din bucătărie. Am luat-o în braţe şi am început s-o mângâi cu mintea pierdută şi ochii pe geam. Aproape am scăpat-o când l-am văzut. Acelaşi loc. Nu fusese acolo mai devreme, când mă întorsesem de la cumpărături. Ce dracului facea? Am stins lumina din bucătărie şi m-am dus să-mi iau telefonul. Am tastat pe întuneric şi am aşteptat să văd dacă va răspunde. Reese: Ce fa ci acolo afară? Chase a dus mâna la buzunar şi a scos telefonul. Când şi-a ridicat privirea şi s-a uitat direct spre fereastra mea, m-am dat într-o parte, ca să nu mă vadă, şi mi-am ţinut respiraţia de parcă dacă respiram m-ar fi putut zări. M-am aplecat şi m-am uitat cu un ochi să văd ce facea. După un minut, a lăsat capul jos, iar când m-am uitat la telefon am observat în conversaţia noastră cele trei puncte care săltau. Chase: Supraveghez locul. De ce îi pasă? O noapte, după un apel de la firma care montase alarma şi pentru că îmi cunoştea temerile, asta înţelegeam. Dar din nou? Nu avea sens. Reese: D e ce? L-am văzut uitându-se lung la fereastră, apoi a început să tasteze. Chase: Dormi. Stau aici până răsare soarele. M-am întors în cameră cu pisicuţa mea urâtă şi m-am strecurat în aşternut. Am conectat telefonul la încărcător şi am stins lumina. După un minut, am aprins-o din nou şi am întins mâna spre telefon. Reese: De ce nu eşti bărbatul potrivit pentru mine? Un minut mai târziu, telefonul m-a alertat. Chase: Noapte bună, Bombonică! 320 Şeful Vi Keeland J2î Am dormit ca un copilaş după aceea. Era trecut de ora opt dimineaţa când am deschis ochii. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la fereastră. Am simţit un gol în piept când am văzut că pe treptele de vizavi nu era nimeni. Dar nu am avut mult de aşteptat până ce bodyguardul meu a reapărut. Seara următoare, cea de după şi următoarea. în fiecare noapte ne trimiteam un mesaj sau două. Acestea deve­ niseră chiar mai prietenoase pe măsură ce zilele treceau. Dar întot­ deauna se încheiau la fel... Eu întrebam de ce nu era bărbatul potrivit pentru mine. El nu-mi oferea niciun răspuns. După o săptămână, m-am decis să obţin nişte răspunsuri, iar dacă el nu avea de gând să mi le ofere, trebuia să le obţin din altă parte. Capitolul 35 Reese Gângurea în timp ce mă privea cu ochii aceia mari şi ciocolatii care mă faceau să mă topesc şi, în acelaşi timp, îmi frângeau inima. Sawyer semăna perfect cu unchiul lui. E drept, practic semăna cu mama lui. însă ea era bucăţică ruptă din fratele ei. Nu era nicio urmă de îndoială că toţi trei fuseseră binecuvântaţi cu genele lor. — E absolut superb, Anna. Mi l-a luat pe Sawyer din braţe şi l-a aşezat ca să-i dea biberonul. — Seamănă perfect cu Chase. Să sperăm că moşteneşte creierul unchiului, dar nu şi comportamentul lui. Ne întâlniserăm la un mic restaurant grecesc din apropierea apartamentului în care locuiau Anna şi Evan. Pesemne erau clienţi obişnuiţi pentru că imediat ce Anna a intrat, proprietara i l-a luat pe Sawyer din braţe şi l-a acoperit cu sărutări. în plus, ne-au fost trimise mai multe feluri de mâncare fără să fi fost nevoie să comandăm. Stătusem în cumpănă dacă să apelez la Sam sau la Anna, dar într-un final am ales-o pe Anna. Când era vorba despre Chase, Sam se închidea precum un seif bancar. Lucra pentru el şi fusese cea mai bună prietenă a lui Peyton, iar loialitatea ei era de nezdruncinat. Nu câ Anna nu i-ar fi fost extrem de loială lui Chase. Dar aveam o presimţire că ea ar fi făcut ceea ce credea că era mai bine pentru el, indiferent de situaţie — chiar dacă asta însemna să spună ceva ce el nu voia să se ştie. — Sper că nu te deranjează că te-am căutat şi te-am sunat. — Să mă deranjeze? Sună-mă în fiecare zi. îl iubesc pe micuţul ăsta, dar încep să le vorbesc şi adulţilor ca unui bebeluş. îmi prinde bine o scuză ca să ies mai des, să mă schimb de trening şi să mă spăl pe cap înainte de ora opt seara. Am pălăvrăgit o vreme despre copil, planuri pentru la toamnă şi chiar despre unele dintre produsele la care Parker Industries lucra. M-am gândit că pregătisem terenul ca să întreb ceea ce voiam, dar Anna mi-a luat-o înainte. — Pot să te întreb ceva personal? a zis ea. — Desigur. — Fratele meu a făcut ceva ce te-a supărat? De-asta nu mai sunteţi împreună? — Adevărul c că da. —* Am bănuit eu. Ce-a făcut idiotul? Am rostit pe un ton mucalit: — Mi-a dat papucii. Părea sincer şocată. — De ce? — N-am nici cea mai vagă idee. în mare parte, ăsta-i motivul pentru care am vrut să vorbesc cu tine. Mi-a dat papucii şi totuşi stă şi-mi păzeşte apartamentul în fiecare noapte. Anna s-a încruntat. — Ce face? I-am povestit, dar, în timp ce relatam totul pentru prima oară cu voce tare, părea că lipseau unele părţi. Ceea ce m-a făcut să fiu şi mai sigură că unele părţi chiar lipseau. Unele importante. 324 Şeful V? Keeland 325 Când am terminat de povestit, bebeluşul tocmai adormise, iar Anna l-a culcat cu blândeţe în cărucior. Am fost surprinsă să văd lacrimi în ochii ei când s-a reaşezat pe scaun. — Totul are sens acum. — Ce are sens? Ochii îi şiroiau lacrimi, lăsându-i dâre pe obraji. — Simte că a dat greş, că nu a reuşit să o menţină pe Peyton în siguranţă, iar cea mai mare preocupare a ta este siguranţa. Nu se simte demn de tine, dar nici nu poate să renunţe. După aceea s-a făcut lumină. Anna m-a pus la curent cu toate părţile care lipseau, de la detectiva Balsamo până la cuţitul cu mâner din lemn de nuc al lui Chase, şi totul despre Eddie între acestea. Când a terminat, am început să plângem amândouă. Mă durea sufletul pentru Chase. Faptul că pierduse o persoană pe care o iubise era suficient de rău, dar să afle şi că acea crimă fusese înfăptuită cu cuţitul lui — cel pe care îl oferise în mod deliberat criminalului — îl făcuse să se simtă ca şi cum el i-ar fi cauzat moartea lui Peyton. Că nu o apărase. O, Doamne! Anna şi cu mine ne-am întors la apartamentul ei ţinându-ne de braţ în timp ce ea împingea căruciorul. — Vrei să intri? Să bei un pahar cu vin? m-a întrebat. — Mi-ar face plăcere. Dar poate într-o altă zi. A încuviinţat. — O să mă ţin de capul tău. — Nu va fi nevoie. Păstrăm legătura indiferent ce se întâmplă. Ne-am îmbrăţişat ca două prietene care se regăsiseră după multă vreme. — Ce vei face? a întrebat ea. — Nu ştiu. Trebuie să mă gândesc. Deocamdată sunt multe de digerat. — înţeleg. — Poţi... să-mi faci o favoare? Când vorbeşti cu fratele tău, nu-i spune că mi-ai povestit. încă sper că o să-mi spună chiar el. Cred că am procedat greşit în încercarea de a-1 face să se destăinuie. — Sigur. Sper ca totul să se rezolve între voi. Chiar sper. — Mulţumesc» Anna. Pentru tot. Am plecat înţelegând în sfârşit de ce Chase credea că nu era bărbatul potrivit pentru mine. Acum nu mai trebuia decât să-l fac să realizeze că era. n* * în seara aceea, Chase a sosit la ora nouă. Mă întrebam dacă oare se mai ducea la muncă. îşi petrecea nopţile păzind clădirea în care stăteam. Nu avea cum să fie bun de muncă pe timpul zilei. L-am lăsat să stea acolo o oră, cât timp am făcut nişte pregătiri, apoi am coborât f&ră nicio avertizare. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat în picioare. — E totul în regulă? — Eu... nu am o noapte prea bună. Pot să-ţi ţin companie o vreme? I-am întins farfuria pe care o ţineam în mână. — Am făcut fursecuri. M-a privit întrebător, încercând să afle ce puneam la cale. Dar s-a prins că sunt sinccră — chiar aveam o noapte proastă —*şi a fost de acord. — Sigur. Conversaţia noastră s-a poticnit la început, niciunul dintre noi neştiind ce să spună. L-am întrebat despre muncă, iar el despre posibilităţile mele de angajare. I-am răspuns vag că analizam nişte opţiuni pe care le aveam şi, în cele din urmă, am abordat subiectul despre care venisem să vorbesc. A urmat o pauză, timp în care am tras adânc aer în piept şi am expirat zgomotos. — Nu ştiu dacă am încuiat uşa. — în seara asta? Am clătinat din cap. — Nu. Când ne-a fost spart apartamentul. Cheia era pe o fundă lungă, roşie. îmi plăcea s-o port la gât. Eu am fost ultima care a ieşit şi 226 Şeful Vi Keeland y j trebuia să încui uşa. Dar nu-mi pot aminti dacă o încuiasem. De-asta o verific întotdeauna de trei ori înainte de plecare. — Erai mică. — Ştiu. Iar în cartier fuseseră mai multe spargeri în săptămânile de dinaintea celei de la noi. în unele cazuri nu au existat semne că fusese forţată intrarea. în altele au fost sparte ferestre şi uşi. Probabil că oricum n-ar fi contat. Ei oricum s-ar fi aflat înăuntru când am ajuns noi acasă. Poliţia a spus că dacă hoţii voiau să intre ar fi facut-o într-un fel sau altul. Am ridicat din umeri. — Dar în seara asta am încercat să-mi amintesc din nou dacă o încuiasem. Obişnuiam să reiau necontenit în minte ziua aceea, încercând să-mi aduc aminte. Chase m-a cuprins strâns cu braţul. — Ce pot face? — Nimic. Faptul că vorbesc cu tine mă face să mă simt mai bine. M-a strâns şi mai tare. — Vino oricând. Sunt aici de la apus până la răsărit. Am simţit un zâmbet în timp ce-mi vorbea şi m-am întors, dorindu-mi să-l văd. îmi lipsise atât de mult. Pentru o clipă, am citit în privirea lui că sentimentele pe care le avusese pentru mine erau încă acolo. Doar că le îngropase al dracului de adânc şi n-am putut zări decât câteva fragmente din ele înainte să dispară iar. Poate că mersesem mai departe decât probabil ar fi trebuit pentru o seară, aşa că m-am ridicat fără nicio tragere de inimă. — Mă duc la culcare. Mulţumesc că m-ai ascultat, Chase. — Oricând. — îţi las farfuria. Cred că, dacă poliţiştii primesc gogoşi gratis, măcar atât pot face şi eu pentru bodyguardul meu, să-i dau nişte fursecuri. Am pornit spre casă, dar m-am întors. M-am emoţionat atât de tare când l-am surprins uitându-se la fundul meu, încât aproape că am uitat ce voiam să-i spun. — De ce nu eşti bărbatul potrivit pentru mine, Chase? într-o bună zi, aveam să-l conving să-mi spună. Dar ziua aceea nu venise încă. *** Am continuat aşa încă o săptămână, li aduceam o gustare şi stăteam de vorbă o oră sau două pe treptele unei clădiri oarecare vizavi de casa mea. în fiecare dimineaţă când mă trezeam, găseam farfuria pe care i-o lăsasem aşezată în faţa uşii mele. Deşi aveam un somn bun — niciodată nu dormisem mai bine, ştiind că cineva veghea asupra mea cu ochi de şoim —, mă gândeam că nu avea să-şi revină niciodată. Chase părea mulţumit de noua noastră relaţie de prietenie. Eu, nu aşa de mult. Aşa că m-am hotărât să forţez puţin lucrurile. Era o noapte ceţoasă, iar eu îi faceam brioşe. M-am dus afară să-i ofer gustarea zilnică. Purta o jachetă rezistentă la vânt, cu glugă, iar nebunia lui, de a sta afară în ploaie, oferea ocazia perfectă. Mi-am deschis umbrela mare şi am ţinut-o deasupra noastră în timp ce m-am aşezat pe treptele ude. — Bună! — E oribil în seara asta, am zis. — Trebuia să se întâmple şi asta până la urmă. Am avut vreme bună în ultimele săptămâni. O briză neobişnuit de caldă pentru acest anotimp i-a purtat mirosul apei de colonie şi mi-a amintit de nopţile petrecute împreună. Pieptul îi lucea de la sudoare, iar parfumul cu care se dădea dimi­ neaţa plutea în aer. Am vrut să mă aplec şi să inhalez adânc. Dar nu puteam face asta. Era al dracului de frustrant. Pierzându-mi răbdarea, invitaţia mea a sunat altfel decât inten­ ţionasem. — Vino înăuntru, am răbufnit. Nu trebuie să stai aici afară toată noaptea. 328 Şeful Vi' Keeland 329 Se pare că sugestia mea l-a luat cumva prin surprindere. Chase a rămas mut privindu-mă fix. Era chiar atât de orb? Credea că vom continua la nesfârşit aşa, el să stea vizavi de apartamentul meu şi eu să-i aduc prăjituri? Pentru că n-am primit niciun răspuns, am repetat: — Vino în casă. E aiurea. Afară plouă, iar eu am un apartament perfect uscat, la numai câţiva paşi. Poţi să stai de pază pe canapea toată noaptea, dacă vrei. Dar vino înăuntru. Chipul drăguţ, prietenos, la care ajunsesem să mă aştept în timpul vizitelor mele nocturne, s-a transformat, înlocuit de expresia împietrită şi distantă pe care o afişase când îmi dăduse papucii. Ştiam ce urma şi nu mai aveam de gând să accept. — Nu cred că e o idee bună, Reese. M-am ridicat în picioare. — Ei bine, eu cred. — Lucrurile dintre noi sunt bune. Nu vreau să-ţi faci o impresie greşită. Doar nu credea porcăria aia, nu? — Lucrurile dintre noi sunt bune? Ce suntem noi, Chase? Spune-mi. Maxilarul i s-a încleştat. — Suntem prieteni. Vedeam cum se închide în el, dar nu-mi păsa. în ultima vreme, sentimentele mele fuseseră răvăşite şi simţeam nevoia să mă descarc. Din păcate, cel pe care aveam să mă descarc în seara aceea era Chase. — Nu vreau să fim prieteni! am ţipat. Nu am fost niciodată prieteni. Nu venisem la el cu intenţia de a-i da un ultimatum, dar într-un fel asta faceam. Era timpul. — Nu-ţi pot oferi nimic mai mult de-atât, Reese. Ţi-am spus asta, — Poate. Dar ceea ce spui se contrazice grav cu ceea ce faci, iar eu am fost întotdeauna învăţată să am încredere în oamenii care fac, nu care doar spun. Chase şi-a trecut degetele prin părul ud. — T\i vrei ceva ce eu nu-ţi pot oferi. — Ceea ce eu vreau eşti tu. Asta-i tot. Nu am nevoie de cineva care să mă păzească sau care să-mi fie prieten. Am nevoie de cineva care să fie cu mine. — Nu pot. — Nu poţi sau nu vrei? — E o diferenţă? Amândouă duc la acelaşi rezultat. — Asta e ceea ce vrei cu adevărat? O să stai aici în fiecare noapte? Ce-o să se întâmple când o să încep să aduc acasă bărbaţi cu care vreau să mă fiit? Am observat furia care creştea în privirea lui şi am crezut că poate aşa va ceda. — Cum va funcţiona asta, mai exact? O să dai mâna cu el şi o să-l întrebi la ce oră termină cu mine ca să poţi lua o pauză din post? — încetează, Reese! Eram mai mult decât frustrată că nu reuşeam să ajung la el. — Ştii ce? Eu mă opresc aici. Pentru că am terminat. Tu nu mă vrei şi e în regulă. Dar să nu spui că nu te-am avertizat. Mai stai tu mult pe-aici şi voi aduce acasă un bărbat care să rămână peste noapte. M-am aplecat spre el şi i-am spus cu degetul arătând spre el: — O să las fereastra deschisă ca să poţi asculta. Capitolul 36 Chase Chiar şi hărţuitorii ajungeau să aibă în cele din urmă o rutină. După ce Reese părăsea apartamentul dimineaţa, mă duceam să alerg. Erau cam şase kilometri până la mine acasă şi de obicei sprintam jumătate din distanţă, frustrat fiind văzând-o cum pleacă în fiecare dimineaţă. Gustările târzii încetaseră în urmă cu o săptămână. Nici măcar nu mai privea în direcţia mea. Probabil că ar fi trebuit să fiu recunos­ cător că mă trata doar cu răceală. în ultima vreme nu mă gândisem decât la cuvintele ei ameninţătoare. Ce naiba făceam dacă o vedeam intrând în clădire cu un alt bărbat, iar el nu pleca? Gândul ăsta mă facea să alerg mai repede. Cât timp o să mai dureze până atunci? Futu-i! Nu mult. Deşi de obicei străbăteam în fugă oraşul pe acelaşi traseu, azi nu am facut-o. Nu fusese o alegere conştientă; picioarele mi-au luat-o înainte, în timp ce mintea era ocupată cu Reese. 332 Şeful Vt Keeland ]J 3 Când am ajuns pe bulevardul Amsterdam, mi-am dat seama cât de mult mă abătusem de la traseu. Şi unde mă purtase subconştientul. Little East Open Kitchen. Adăpostul unde fusese voluntară Peyton. Locul în care Eddie mâncase în fiecare zi. Nu mai fusesem pe strada asta de aproape şapte ani. M-am uitat pe fereastră mult timp, aruncându-mi o privire spre locul liber în care îl găseam deseori pe Eddie. Locul se ponosise, dar nu se schimbaseră prea multe. Detestam să-l văd. Mă înfuria şi îmi revenea acel sentiment de neajutorare pe care îl simţisem când Peyton mă sunase pentru ultima oară. Neputinţă şi slăbiciune. Mă făcuse să mă simt ca o victimă. Totuşi, am intrat, neştiind sigur ce căutam. Era devreme, iar locul era aproape gol. Doar un cuplu împreună cu doi copii luau micul dejun. Câţiva voluntari se vânturau intrând şi ieşind din bucă­ tărie cu tăvi de metal pline cu mâncare, pe care le aşezau pe banda de servire. Priveam în jurul meu, neştiind ce naiba faceam acolo. Apoi atenţia mi-a fost atrasă de ramele de pe perete. Când interiorul fusese redecorat, cu mulţi ani în urmă, fiecare voluntar donase un poster cu un citat inspiraţional. Peyton nu mi-1 arătase niciodată pe al ei. M-am plimbat prin încăpere, citind câteva dintre mesaje. Nu e nevoie să urci toată scara. Fă doar prim ul pas. Ai două mâini — una să te ajuţi pe tine şi una să-i ajuţi pe ceilalţi. Următorul m-a pus pe gânduri. Dacă nu schimbi direcţia, s-ar putea să ajungi acolo încotro te îndrepţi. La dracu, încotro mă îndreptam? Mulţumită lui Frick şi Frack", nu mai stăteam în bar bând de la răsărit până la apus. Eram propri­ etarul unei companii de succes în care nu mai călcasem de câteva 11 Expresie ce sem nifică legătura strânsă dintre două persoane, inspirată de celebrul cuplu de com edianţi originari din Elveţia şi deveniţi celebri în Statele Unite începând cu anii 30. A luzie aici la Şam şi A nna. ( N.t.) săptămâni şi o pierdusem pe femeia care fusese cel mai bun lucru care mi se întâmplase în ultimii ani. Poate că pierdut nu era cuvântul potrivit. Din păcate, mai degrabă renunţat. Furia mea era intens amestecată cu regret. Detestam faptul că mă simţeam atât de nedemn de tot ce avusesem şi că din acest motiv sabotasem ceea ce contase cel mai mult pentru mine. însă nu aveam nici cea mai vagă idee cum puteam să schimb ceea ce simţeam. Bune sau rele, sentimentele erau reale. — Stau şi mă uit la mesajul ăsta în fiecare dimineaţă când intru, a zis Nelson, managerul adăpostului. M-a bătut prieteneşte pe spate când s-a apropiat de mine. — Ce mai faci, Chase? — Rezist. Atârnând de un fir. -T u ? — Nu prea rău, nu prea rău. îmi pare rău, omule. Ce porcărie, că poliţiştii au descoperit după atâta amar de vreme că a fost Eddie, nu? M-am încordat, dar am reuşit să încuviinţez. — Din păcate, mulţi dintre cei care vin aici au probleme mintale, a spus arătând cu bărbia spre familia care îşi termina micul dejun. Familiile pe care le-a părăsit norocul pentru că cineva şi-a pierdut locul de muncă sunt numai câteva în ultima vreme. în fiecare zi vedem din ce în ce mai mulţi oameni care ar trebui să primească tratament pentru probleme mintale. Dar chiar şi când se întâmplă asta, ajung să fie daţi afară din spital după ce sunt ţinuţi câteva zile sub supraveghere, pentru că firmele de asigurări nu plătesc pentru o perioadă mai lungă sau pentru că nu au niciun fel de asigurare. — Cum s-ar putea simţi cineva în siguranţă aici? — Aici înăuntru sunt în siguranţă. Când ies dincolo de pereţii ăştia nu mai pot controla lucrurile care se întâmplă în capul lor. Rămânem fără jumătate din cuţite şi furculiţe în fiecare săptămână. Şi asta mă face să mă întreb ce naiba fac cu ele pe străzi. m şeful V/ Keeland 335 Am rămas uitându-mă la el. Nu avea de unde să ştie că eu îi dădusem lui Eddie acel cuţit pe care-1 folosise ca s-o omoare pe Peyton. Detectiva Balsamo venise la mine după ce vorbise cu angajaţii de la adăpost. în plus, ştiam că n-ar li spus nimic din ce nu era necesar ca oamenii să ştie. — Nelson! a strigat un bărbat din bucătărie. — Trebuie să termin cu micul dejun. Mi-a părut bine să te revăd, Chase. Mai treci pe aici. M-a bătut pe spate şi a dat să plece. Dar s-a întors spre mine spunându-mi: — Am în spate o poză înrămată cu Peyton. Cred c-o s-o agăţ aici, lângă citatul ei. A arătat cu bărbia în direcţia posterului înrămat din faţa mea. Ultimul din şirul de citate inspiraţionale era al lui Peyton, singurul pe care nu-1 citisem. Nu te preocupa de ce-ar putea fi. Preocupă-te de ceea ce este. *** în după-amiaza aceea, m-am simţit ca un străin care îşi facea apariţia la propriul meu birou, ca şi cum ar ii trebuit să sun înainte şi să anunţ că vin, deşi compania era a mea şi nu trebuia să dau soco­ teală nimănui în afară de mine. La început, oamenii au ezitat să mă abordeze, ceea ce-mi convenea de minune din moment ce nu aveam nici cea mai mică dorinţă să discut cu cineva. Mi-ar fi trebuit o săptămână să răspund la multele mesaje şi e-mailuri pe care le-am găsit. Am lăsat intenţionat jaluzelele trase ca să atrag cât mai puţină atenţie posibil în timp ce lucram, dar, desigur, asta nu i-a stat în cale lui Sam. Femeia era un copoi, care-mi adul­ meca mirosul. — Arăţi ca dracu’. Ar fi trebuit să mă vadă cum arătam înainte să mă spăl şi să mă bărbieresc. — Mă bucur să te văd, Sam. — Ai revenit definitiv? — Lucrez la ceva noaptea. Nu ştiu sigur cât va dura. — Da? Un produs nou? Anii de întâlniri amoroase mă învăţaseră arta eschivării atunci când eram încolţit. — Ai găsit pe cineva pentru postul liber de director IT? — Am câţiva candidaţi. Dar am fost ocupată... încercând să găsesc pe cineva pentru postul de la marketing. N-avea decât să deschidă subiectul. Eu nu aveam de gând să-l abordez. Nu azi. — Bine. Mă bucur să aud asta. Nu te plătesc să stai în cur toată ziua. — Nu-mi vine să cred că spun asta, dar îmi place mai mult de Chase cel enervant şi treaz decât de cel beat. Am mai stat de vorbă vreo zece minute. Sam m-a pus la curent cu câteva chestiuni legate de personal şi de tarifele pe care le negocia cu un nou operator de asigurări. Când telefonul mi-a bâzâit pe birou, am văzut cât se făcuse ceasul. Aveam să întârzii la Reese dacâ nu mă puneam în mişcare. Surprinzător, Sam a prins ideea când a văzut că îmi închideam computerul şi adunam nişte dosare. Bănuiam că o să încerce din nou să abordeze subiectul vieţii mele personale. — Ei bine, atunci te las. — Mersi, Sam. Mă cam grăbesc să plec. A făcut câţiva paşi spre uşă, apoi s-a întors spre mine. — A, încă ceva. Şi iată că vine. — Ce este? — Pink Cosmetics vrea o referinţă în legătură cu o fostă anga­ jată. Au cerut să discute cu tine personal. John Boothe de la Canning and Canning este vicepeşedinte acum. Ţi -1 aminteşti? — Da. Un tip de treabă. Sigur, o să-l sun. — îţi dau un mesaj cu numărul. — Mersi. Ei sunt în Chicago, nu-i aşa? 336 Şeful Vi Keeland 337 — Da. în centrul oraşului. — Cine a plecat din New York şi s-a mutat în Chicago? — Nimeni... încă . Privirile ni s-au întâlnit. A mea era întrebătoare, deşi ştiam deja răspunsul. * * * în seara aceea, stăteam din nou pe trepte, vizavi de apartamentul lui Reese. Soarele cald al unei zile de vară indiană târzie dispăruse, însă căldura continua să fie apăsătoare. Umiditatea era mare, era cald ca dracu, iar inima îmi bătea cu viteză. înainte de ziua de azi, mă complă­ cusem în sentimente de autocompătimire şi vină, însă, de când Sam îmi dăduse de înţeles că Reese intenţiona să părăsească oraşul pentru o nouă slujbă, un alt sentiment a preluat controlul: teama. Nu-mi plăcea. Avusesem de gând să mă opresc pe drum la maga­ zinul cu băuturi alcoolice ca să-mi potolesc anxietatea. Dar nu puteam să beau cât timp eram la datorie. Chiar dacă era vorba despre o misiune nebunească, pe care mi-o însuşisem singur, iar Reese nu mă mai voia acolo. Trecuse cam o oră de când eram în tură când un bărbat pe care parca îl mai văzusem s-a apropiat de clădirea în care locuia ea şi a intrat. Mi-a luat un minut să-mi dau seama de unde-1 cunoşteam. Mi-am încleştat pumnii când mi-am amintit că era tipul care se afla în apartamentul ei în noaptea în care se declanşase alarma. O a doua întâlnire. Ştiam cum se încheia întotdeauna o a doua întâlnire pentru mine. Futu-i! Futu-i! Futu-i! Cincisprezece minute mai târziu, au ieşit împreună din clădire. Reese purta o rochiţă, peste care avea o bluză, şi sandale cu toc înalt. Avea părul desfăcut, iar datorită umidităţii căpătase volum şi o făcea mai sexy. Niciodată nu arătase mai frumoasă. Când au ajuns pe trotuar, Reese s-a oprit, a ridicat mâna şi şi-a făcut vânt. Era al naibii de cald. Durerea pe care o simţeam în piept s-a înteţit deve­ nind aproape insuportabilă când şi-a dat jos bluza, lăsând la vedere decolteul generos şi spatele aproape complet gol. Picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte în timp ce urmă­ ream cum totul se desfăşoară în faţa mea. Eram în iadul meu personal. El stătea în spatele ei şi i-a luat bluza din mână. Inima a continuat să-mi bată cu putere, iar asta era tot ce puteam face în loc să alerg într-acolo şi să-i spun să-şi ia mâinile alea nenorocite de pe ea. Am rămas totuşi înţepenit şi nu am făcut nimic în afară de a-mi măcina un strat de smalţ de pe dinţi. Nu mai am niciun drept să o împiedic să facă ceva. Deşi părea că el atingea ceva ce-mi aparţinea. Ceva la care aveam dreptul. Am continuat să stau pe treaptă înmărmurit şi i-am urmărit cum se îndepărtează până ce au ajuns la colţul străzii. Am bălmăjit apoi un şir de înjurături şi m-am ridicat ca să plec după ei. Noi înda­ toriri adăugate pe lista de pază. Se pare că luam al dracului de în serios porcăria asta cu urmărirea. Am parcurs patru străzi, timp în care am mers pe cealaltă parte a drumului şi am păstrat o distanţă sigură în spatele lor, concentrându-mă asupra limbajului corporal dintre ei. Mergeau aproape unul de altul, ca doi oameni care se simţeau în largul lor când erau împreună. Totuşi, nu se ţineau de mână şi nici nu se atingeau. Când au intrat într-un mic restaurant italian, mi-am imaginat că aveam să aştept o oră sau două înainte ca spectacolul să continue. Din fericire pentru mine, au fost îndrumaţi spre o masă din dreptul geamului. După câteva minute nici nu mai ştiam dacă era o binecuvân­ tare sau un blestem faptul că trebuia să mă uit la ei toată noaptea. Oricum, găsisem un intrând aflat în diagonală faţă de ei. Era un loc ferit şi totodată un punct de observaţie foarte bun. Au comandat vin şi aperitive şi părea că nu duceau lipsă de subiecte de conversaţie. Eram aşa de fericit când Reese râdea şi îi vedeam zâmbetul frumos. Apoi toată bucuria aia de moment se «8 Şeful Vi Kedand 339 zdrobea de pământ, când îmi aminteam că nu eu eram motivul din spatele acelui zâmbet. La un moment dat, am urmărit cu încetinitorul cum cel cu care avea întâlnire a întins mâna ca să-i atingă faţa. I-a cuprins obrazul în palmă, într-un gest intim şi, pentru o secundă, am crezut că se va apleca peste masă şi o va săruta. Futu-i, nu mai puteam suporta. Trebuia să mă uit în altă parte. Mi-am lăsat capul în palme şi m-am chinuit să înţeleg cum aveam să merg mai departe după asta. Cum puteam să-i dau drumul din viaţa mea? Trebuia să mă eliberez de ea. încercam să fac asta de săptămâni întregi, totuşi ceva continua să mă ţină în loc. Dintr-odată mi-am dat seama. Era inima mea. Ea era deja în blestemata mea de inimă. Fizic, puteam pleca de lângă ea, dar ea era deja în mine. Distanţa nu avea să schimbe nimic. Rămânea în inima mea, chiar daca nu mai era în viaţa mea. Cum era posibil ca totul să se limpezească atât de bine, deşi cu cinci minute în urmă nu pricepeam nimic? Trebuia să fie ameninţarea pierderii ei. Până în clipa aceea nu crezusem cu adevărat că va merge mai departe. Dar faptul că o văzusem cu propriii mei ochi a fost ca un apel de trezire. Acum nu mai conta decât ce aveam de gând să fac. Dacă suntem împreună şi i se întâmplă ceva? Dacă eu nu sunt acolo s-o apăr? Dacă dădeam greş în faţa ei? Dacă dădeam greş în faţa noastră? Dacă... avea să mă lase în urmă aşa cum o făcuse Peyton? îmi doream să am răspunsurile la toate aceste întrebări. îmi doream să ştiu cum vor arăta lucrurile. Mintea mea a gonit îndelung, oscilând între toate motivele pentru care trebuia s-o implor să mă primească înapoi şi toate moti­ vele pentru care trebuia să-i dau drumul. D acă o dezamăgeam? D acă avea nevoie de cineva m ai puternic decât mine? D a că ... începuse deja să m eargă mai departe? M i-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Reese râzând cu poftă la ceva ce spusese ticălosul din faţa ei. Copleşit de durerea fizică pe care o simţeam, am închis ochii şi în acel m oment m i-a apărut în minte o imagine din tim pul zilei — citatul înrăm at pe care Peyton alesese să-l agaţe în adăpost. D e şapte ani nu m ai intrasem la Little East Open Kitchen. D e ce azi, dintre toate zilele, am ajuns acolo? Trebuia să fie un semn. Ei bine, era un sem n, la propriu. A cum nu m ai trebuia decât să-i înţeleg şi semnificaţia. Nu te preocupa de ce-ar putea fi. Preocupă-te de ceea ce este. Capitolul 37 Reese M ersesem prea departe. Când am cotit şi am văzut treptele goale de peste drum, m-a cuprins un val de tristeţe. Inima mi s-a îngrămădit în gât, lăsând in piept un gol. Cu o săptămână în urmă ii dădusem lui Chase un ulti­ matum şi îl ameninţasem că voi merge mai departe fară el. Sperasem că imaginea cu mine şi un alt bărbat îl va zdruncina. Dacă ţinea cu adevărat la mine, dacă simţea măcar puţin din ce simţeam eu pentru el, nu avea cum să nu fie afectat. După ce a trecut încă o săptămână în care el a continuat să mă păzească de vizavi, fâră să dea însă niciun semn că se va întoarce la mine, m-am gândit că lucrurile ar deveni mai clare dacă m-ar vedea ducându-mă la o întâlnire. De aceea, când Owen m-a invitat din nou la cină şi un film, mi s-a părut ocazia perfectă. Chase nu ştia că tipul înalt, chipeş, de 30 de ani, era fratele meu. Din păcate, se părea că planul meu eşuase. Gardianul meu dispăruse. Nu mi-am putut lua privirea de la trepte cât am mers spre casă. Cât timp stătuse acolo, tot mai aveam o speranţă. Acum, când scara 342 ş«ful Vi Kedartd 343 era goală, acea rază de speranţă dispăruse. Treptele acelea erau o metaforă pentru viaţa mea — goală. Gândul de a mă duce în apartament, de a dormi în patul în care ne petrecuserăm nopţile iubindu-ne mă făcea să detest şi mai mult revenirea acasă. Mi-am petrecut mâna după braţul fratelui meu în timp ce parcurgeam restul drumului. El purta încă ochelarii Access de la filmul pe care îl văzuserăm după cină. I-am cumpărat o pereche când cinematograful IM A X începuse să proiecteze filme ce puteau fi vizionate de persoane surde cu ajutorul ochelarilor speciali cu subtitrare, care proiectau dialogul din film la trei metri în faţa purtătorului. Erau o combinaţie între ochelarii 3D obişnuiţi, din plastic, şi ochelarii de soare BluBlocker, clasici. Cu toate acestea, nimeni nu s-a holbat la el în timp ce mergeam pe stradă, la miezul nopţii, prin New York. Nu m-am mai obosit să-i spun lui Owen că nu era necesar să mă conducă până sus. Mereu făcuse asta şi se ocupa şi de controlul de rutină în locul meu. Chase fusese singura persoană, în afară de Owen, care îşi dăduse seama cât de important era acest lucru pentru mine şi insistase să preia sarcina. Am oftat zgomotos în lift la acest gând. Nu avea să fie o noapte uşoară. Acum, că Chase, plecase simţeam că îl pierdusem încă o dată. Am ieşit din lift călcând cu greu, iar Owen a închis uşa în spatele meu. Am înţepenit însă când m-am întors cu faţa spre uşa mea, facându-1 pe Owen să se lovească de mine. Inima blocată în gât mi-a alunecat la loc în piept şi a început să bată din nou. Şi părea să recupereze timpul pierdut pentru că lovea nebuneşte. — Chase? Stătea rezemat de perete, lângă uşa apartamentului meu, cu privirea în pământ. Când şi-a ridicat-o, am tras adânc aer în piept ca să nu-mi pierd echilibrul. Chiar dacă arăta neîngrijit şi epuizat, rămânea cel mai frumos bărbat pe care-1 văzusem vreodată. Ochii îi sticleau, ceea ce mă facea să mă întreb dacă nu cumva era beat. De-asta e aici? A venit la mine acasă doar pentru că a băut? Uitasem că Owen era în spatele meu până când i-am simţit mâna pe umăr. De-abia atunci l a observat şi Chase, încordându-şi maxilarul. — Ce faci aici? l-am întrebat. Nu mă clintisem din loc, lăsând între noi o distanţă destul de stânjenitoare de cinci metri. — Putem să vorbim? m-a întrebat Chase. — Ăăă... sigur. A fost nevoie de câteva secunde să mă conving să-mi mişc picioa­ rele. Şi, ezitând, am făcut câţiva paşi. Când am ajuns în dreptul uşii apartamentului meu, Chase m-a privit drept în ochi. — Singuri, a vrut el să clarifice. Am căutat cheile în poşetă, le-am scos şi i le-am dat făcând semn cu bărbia spre uşă. — Intră. Lasă-mă câteva minute. I-a aruncat o privire urâtă lui Owen şi, pentru o secundă, am crezut că se va întâmpla ceva rău. Dar într-un final a încuviinţat, a descuiat uşa şi a intrat. Am avut nevoie de câteva minute să-l asigur pe fratele meu că totul era în regulă. îi povestisem deja despre Chase, dar, pentru că era exagerat de protector, îi venea greu să plece. L-am sărutat pe obraz şi i-am promis că îi voi trimite un mesaj într-o oră. în caz contrar, m-a asigurat el, avea să se întoarcă la mine. Când în cele din urmă am rămas singură în hol, mi-am acordat puţin timp să mă adun. într-un final, mi-am netezit rochia, mi-am făcut curaj şi am intrat în apartament. Chase stătea pe canapea. Victimă a unui ritual, m-am întors imediat spre dulap şi mi-am strecurat bluza înăuntru, cu toate că nu acela era locul ei. — Am făcut-o eu deja. De două ori. 344 Şeful Vi Keeland 345 I-am zâmbit, dar în spatele acestui zâmbet am zărit umbra tristeţii. Doamne, te rog nu-mi frânge inima . Din nou. — Vrei un pahar cu vin? M-am dus spre bucătărie ca să torn unul pentru mine. Până sus. Poate beau direct din sticlă. — Nu, mersi. Simţeam cum mă fixează din priviri în timp ce mă fâţâiam prin bucătărie. Când am terminat, am stat puţin pe gânduri, neştiind unde ar fi mai bine să mă aşez. După ce am ales scaunul şi nu cana­ peaua, lângă Chase, m-am aşezat şi am început să beau din vin. A aşteptat răbdător până când i-am acordat atenţie. — Vino aici. Am închis ochii. în niciun alt loc nu aş fi vrut să fiu mai mult decât lângă el, dar aveam nevoie să aflu de ce venise. Să ştiu ce se petrecea. — De ce? Am luat o altă înghiţitură de vin, drept scuză să mă uit în altă parte. — Pentru că am nevoie de tine lângă mine. M-am uitat la el. încă nelămurită, încă eram nesigură. — Pentru că îmi e dor de tine. îmi e al naibii de dor de tine, Reese. Lacrimi de fericire începeau să se adune ameninţător şi am fost nevoită să le înghit. Totuşi, îmi era încă teamă. Mai era nevoie să facă ceva. Nu-mi puteam permite să mă predau din nou decât dacă îmi oferea totul. Pentru mine, era totul sau nimic. M-am mutat pe canapea, iar Chase mi-a luat paharul cu vin din mână şi l-a pus pe masă. M-a cuprins în braţe şi m-a tras aproape. Mă ţinea atât de strâns, încât abia mai puteam respira. Totuşi, era bine din nou la el în braţe. Atât de bine. — îm i pare atât de rău, Reese, atât de rău că te-am rănit, a şoptit în părul meu. După un timp îndelungat, s-a retras astfel încât să stăm faţă în faţă. M-a privit direct în ochi, de parcă ar fi căutat ceva. Asigurare, poate? Găsind ceea ce avea nevoie, şi-a dres glasul şi a spus aproape şoptit: — Când aveam 12 ani, am cumpărat un cuţit vechi Swiss Army de la un târg de vechituri. L-am avut cu mine ani la rând. S-a oprit şi a privit în pământ. Apoi mi-a luat mâna într-a lui şi şi-a trecut în mod repetat degetul mare peste cicatricea mea. Când m-a privit din nou, avea lacrimi în ochi. — I l-am dat lui Eddie. Vagabondul pe care Peyton încerca să-l ajute, a spus cu vocea frântă. M-am gândit că l-ar putea folosi ca să se apere în caz de urgenţă. Durerea din vocea lui era insuportabilă. Voiam să fac ceva să-l liniştesc, să-i ofer alinare. Dar ştiam că simţea nevoia să se descarce. Nu era doar un obstacol pentru relaţia noastră; era un pas uriaş către vindecarea lui. Şi îmi doream acest lucru mai mult decât orice. L-am strâns de mână şi am dat din cap încurajându-1. — Toţi anii ăştia am crezut că Peyton a fost ucisă de un grup de adolescenţi care băteau oameni fără adăpost, că ca a fost prinsă la mijloc când aceştia l-au atacat pe Eddie. A tras aer adânc în piept şi a expirat profund. — Nu au fost ei. Eddie a fost cel care a ucis-o. Şi-a coborât privirea şi m-a strâns de mână, apoi m-a privit din nou. — A folosit cuţitul pe care i l-am dat eu. Cuţitul meu a fost cel care a omorât-o. Poate că nu eu fusesem cea înjunghiată dar, chiar şi aşa, mă simţeam eviscerată. Lacrimile mi se prelingeau pe faţă. — Iar eu am lăsat uşa deschisă, şi fratele meu nu mai aude. Chase mi-a cuprins faţa în palme şi mi-a şters lacrimile. — Nu e vina ta. L-am privit în ochi. 346 şeful Vi Keeland J47 — Nici a ta nu e. * * * Câteva ore mai târziu, mă simţeam epuizată, fizic şi emoţional. Odată dopul ieşit din sticlă, Chase s-a deschis complet. Am mai vorbit despre Peyton şi Eddie, iar eu i-am povestit detalii despre seara în care m-am întors cu Owen acasă şi eram jefuiţi. Am admis în faţa lui lucruri pe care abia reuşeam să le recunosc în sinea mea: despre cum mă afectase sentimentul de vină şi despre crizele de depresie prin care trecusem de-a lungul timpului. Era important pentru el să ştie că nu era singur şi că nu mă aşteptam să se vindece peste noapte. Tocmai revenisem de la baie unde răspunsesem unui apel video primit de la fratele meu îngrijorat — căruia uitasem să-i scriu. N-am apucat să mă aşez, pentru că Chase m-a tras la el în poală. Zâmbetul de pe chipul lui era frumos şi real. A strâns din buze şi şi-a lipit fruntea de a mea. — Chiar aveai de gând să te duci la Chicago? — Chicago? Pentru ce? — Pink Cosmetics. Slujba pentru care ai aplicat. M-am încruntat. — Nu ştiu despre ce vorbeşti. N-am aplicat pentru nicio slujbă la Pink. De fapt, nu am aplicat nicăieri. Am pus nişte bani deoparte şi m-am hotărât să iau o pauză înainte de orice decizie legată de carieră. Cochetez cu ideea de a înfiinţa o mică firmă de marketing, împreună cu prietena mea, Jules, pe care ai cunoscut-o. Am vorbit despre asta anul trecut, înainte de a pleca de la Fresh Look, însă atunci nu mă simţeam pregătită. Dar acum simt că e momentul potrivit. Am făcut o pauză. — Ce te-a făcut să crezi că aveam de gând să mă mut la Chicago? — Au sunat pentru o referinţă. — Ciudat. Chase a închis ochii şi a chicotit clătinând din cap. — Sam. — Sam? — Adevărul e că n-am vorbit cu ei. Când mă pregăteam să plec de la birou, Sam mi-a spus că au sunat pentru o referinţă. — Nu înţeleg. — A aprins o scânteie la fundul meu. Ştia că asta mă va împinge să trec peste probleme. — A aa... şi eu care credeam că întâlnirea mea a fost cea care te-a făcut să-ţi încâlci limitele. — Am fost la un pas să renunţ, când l-am văzut în restaurantul italian cum îţi atingea faţa. Am făcut ochii mari. — M-ai urmărit? — Numai în seara asta. Am simţit că înnebunesc când te-am văzut ieşind iar cu tipul ăla. Mai ţii minte ce mi-ai zis săptămâna trecută înainte de a decide să nu mai vorbeşti cu mine? Sigur că ţin minte. -C e ? — Că o să aduci un tip acasă şi o să deschizi fereastra ca să pot asculta. M-a bătut jucăuş peste fiind. — Ai o latură nemiloasă, Bombonică. Am început să râd şi imediat m-am trezit ridicată în aer şi întoarsă pe spate. Chase s-a aşezat deasupra mea, mi-a luat mâinile şi mi le-a ridicat deasupra capului. — Ţi se pare amuzant? — Sincer, da. Şi-a frecat nasul de al meu şi mi-a şoptit: — Nu te-ai fi culcat cu el, nu? — Cu siguranţă, nu. Dar asta n-are nicio legătură cu tine. Chase s-a dat înapoi îmbufnându-se. Era adorabil. — Pentru că eşti atât de îndrăgostită de mine nu puteai atinge un alt bărbat? 34B Şeful VI Keeland 349 — Mă rog, în mare parte e adevărat. Dar tipul din seara asta e fratele meu, Owen. Chase şi-a lăsat capul în jos şi a râs. — Vorbeşti serios? — Da. Ce-ai văzut în restaurantul italian? Că mă atingea pe faţă? îi fredonam o melodie. — Atunci înseamnă că până la urmă n-am niciun motiv de îngrijorare, a şoptit Chase în dreptul buzelor mele. Deşi nu poţi şti niciodată. Eşti pe cale să te culci cu verişorul tău. — Da? I-a revenit tipica încredere plină de aroganţă, dar s-a estompat brusc. — Mă poţi ierta? a întrebat el. Promit că nu o să te mai înde­ părtez niciodată şi că o să fac tot ce-mi stă în putere să te apăr. — Un singur lucru al meu are nevoie de protecţia ta. — Care? — Ai inima mea. Promite-mi că vei avea grijă de ea. Doar dacă promiţi că nu o să mi-o înapoiezi niciodată pe a mea. Inima mea îi bătea numele încă din seara aceea de la restaurant. Nu avea de ce să-şi facă vreodată griji că i-aş fi dat inima înapoi, pentru că, undeva în adâncul sufletului meu, ştiam că era a mea — chiar şi atunci când el nu-şi dăduse încă seama de asta. — Fă dragoste cu mine, Chase. A întins o mână spre spate şi şi-a tras bluza peste cap. — Voi face, dar nu acum. îţi promit că mai târziu voi face dragoste cu tine încet şi frumos. Că o să-ţi demonstrez cu corpul meu ceea ce simt. Dar acum toată discuţia asta despre tine părăsindu-mă şi despre un alt bărbat m-a făcut să mă simt posesiv. S-a ridicat în genunchi şi m-a privit. Privirea aceea care îmi străbătea corpul era tot preludiul de care aveam nevoie. — Vreau să-mi dau drumul în tine. Pot să fac asta, Reese? Am zâmbit. — Da, iau pilule. — Bine. Nu mai vreau să fie nimic între noi. Nici trecutul, nici secretele, nici măcar o bucată de latex. — Bine. Şi-a coborât degetele peste rochie, urmând încet linia corpului. — Mai întâi o să-mi îngrop faţa în păsărică ta de care mi-a fost atât de dor, până o să-ţi dai drumul pe faţa mea. Mi-a atins coapsele, iar mâna i-a dispărut sub rochie. Am icnit când i-am simţit mâna între picioare. — Apoi o să te fut tare şi repede şi o să-mi dau drumul atât de adânc în tine, încât sperma mea o să rămână zile întregi în tine. Mi-a ridicat rochia, a dat chiloţii într-o parte şi şi-a trecut două degete de sus până jos. A gemut. — Aşa de udă... I-am urmărit privirea vrăjită în timp ce a strecurat un deget în mine. După ce a împins de câteva ori, a adăugat un al doilea deget şi a înteţit ritmul, apăsând mai tare. Eram la un pas de a termina când s-a lins pe buze. — Nu mai rezist. Tot corpul începuse să-mi vibreze când şi-a scos degetele din mine şi le-a dus la gură lingându-le şi sugându-le. — Chase... Brusc s-a lăsat în jos, cu gura în păsărică mea. Mi-a pus picioarele pe umerii lui şi mi-a ridicat fundul în poziţia în care mă voia. Am gemut când şi-a trecut limba peste păsărică mea şi a început să mă lingă spre clitoris. Când a supt tare şi aproape m-a făcut să termin — cu toate că abia începusem —, m-am zvârcolit, încercând să-l îndepărtez în drum spre altă zonă a corpului. Chase m-a apucat de coapse şi m-a ţintuit în timp ce mă devora în ritmul lui, şi când îşi adâncea limba în mine, când îmi sugea clito­ risul. Orgasmul m-a cuprins cu atâta forţă, încât privirea mi s-a întu­ necat şi n-am mai văzut nimic altceva. 350 Şeful Vi Keeland 351 Cât mi s-a limpezit vederea, Chase era din nou în genunchi şi se descheia la pantaloni. Avea membrul atât de erect, încât împingea în ţesătură şi a tras cu greu fermoarul in jos. Era rândul meu să mă ling pe buze. Şi-a îngropat capul în gâtul meu şi a început să-mi sugă lobul urechii, mimând ce făcuse cu clitorisul. — îmi cer scuze acum, pentru că ştiu că n-o să fie uşor, a zis el. Nu mai am pic de reţinere când e vorba de tine. — Fă-o. Aşa vreau. Tot ce mi-am dorit vreodată ai fost tu. Aşa cum eşti. Chase nu a avut nevoie să i se spună de două ori. Şi-a pregătit scula extrem de umflată şi mi-a acoperit gura cu a lui în timp ce m-a penetrat. Sărutându-mă ca şi cum eram însuşi aerul de care avea nevoie ca să respire, s-a împins adânc. I-am simţit corpul vibrând în timp ce aştepta ca muşchii mei să se relaxeze în jurul lui. Apoi a început să se mişte. Să se mişte cu adevărat — ieşind aproape complet şi intrând înapoi, din nou şi din nou. Unghiile mele i s-au înfipt în spate în timp ce corpul meu se agăţa lacom de el. De fiecare dată când se retrăgea, mă făcea să-l doresc şi mai mult până când trupul meu implora orgasmul. — Futu-i, Reese! S-a dat înapoi suficient de mult ca să mă privească. — Vreau să-ţi umplu corpul. Fiecare parte din tine. Pizda, gura, fundul. Vreau să pun stăpânire pe tot. Eram complet neajutorată când valul de plăcere a năvălit asupra mea. M-am auzit strigându-1 pe nume, dar era mai degrabă o expe­ rienţă extracorporală în timp ce zvâcneam în jurul lui. Pierdut l-am auzit pe Chase murmurând câteva înjurături când s-a împins adânc în mine. Apoi i-am simţit corpul uimitor tremurând când şi-a dat drumul. Mai târziu, îmi odihneam capul pe umărul lui şi-i ascultam bătăile inimii. Mă mângâia pe păr în timp ce stăteam unul lângă altul mulţumiţi şi satisfăcuţi. — Chiar îmi pare rău pentru ultimele săptămâni, a zis. M-am purtat ca un nemernic. Mi-am ridicat privirea spre el rezemându-mi bărbia pe mâna aşezată în dreptul inimii lui. — Aşa e. Dar e în regulă. Te iert. Mă rog, trebuie să te revanşezi faţă de mine mult timp de-acum înainte. Dar inima mea te-a absolvit deja de păcate. Glumeam, desigur, dar Chase a răspuns serios: — îţi mulţumesc. Am căscat. — Aşadar, vechea şi demodata gelozie a fost cea care te-a făcut să-ţi vii în fire, aşa-i? Dacă ştiam, îl scoteam pe Owen la întâlnire cu câteva săptămâni în urmă şi scăpăm amândoi de durerile de cap. — Faptul că te-am văzut cu un alt bărbat e posibil să mă fi împins dincolo de limită, dar altceva m-a făcut să realizez ce însemni pentru mine. — Da? Ce? — Un poster. Pe care scria Nu te preocupa de ce-ar putea fi. Preocupă-te de ce este. — Adică să tc prcocupi de ccca cc ai, nu de ce ai fi putut avea? A încuviinţat. — Exact. L-am sărutat în dreptul inimii, temându-mă să pun întrebarea, însă aveam nevoie de un răspuns. — Ce avem, Chase? M-a tras mai sus, ca să stăm faţă în faţă. — Totul. 352 Şeful Epilog Reese - Aproape un an mai târziu Mă întrebam dacă ştia ce zi era azi. Chase nu m-a zărit imediat ce a intrat în restaurant. Stăteam în colţul barului, pe jumătate ascunsă în spatele unui cuplu aflat la o masă de pub. Am profitat de moment ca să mă bucur de frumu­ seţea acestui bărbat, fară ca el să ştie că e privit. Bărbatul meu. Nu credeam că aveam să mă obişnuiesc vreodată cu aspectul lui incre­ dibil de sexy. Ştiaţi că, după o vreme, te obişnuieşti atât de mult cu unele lucruri, încât începi să uiţi că acea privelişte îţi tăia odată respi­ raţia? Că lucrurile strălucitoare îşi pierd luciul, chiar dacă ele sunt în continuare sclipitoare? Ei bine, asta nu mi se întâmplase niciodată cu Chase Parker. Chiar şi după un an, încă îmi tăia respiraţia şi în fiecare moment aprindea scântei. L-am urmărit cum scruta încăperea cu ochii lui ageri. Pentru o secundă, mi-a trecut prin cap să mă ascund doar ca să profit de timp şi să-l privesc mai mult. Iubitul meu cu care urma să mă mut în curând era un bărbat înalt, brunet şi sexy. Iar el era conştient de asta. 354 Ş€ful Vi Keeland 355 Atitudinea lui obraznică, arogantă, completa lista de însuşiri care 11 faceau atrăgător. Dacă mai puneai şi faptul că era bogat, genial şi excepţional în pat (de fapt, oriunde: pe birou, în maşină, pe podeaua din bucătărie, pe maşina de spălat şi, cel mai recent, în sala de şedinţe din noul meu sediu), nu era de mirare că recepţionera de la intrarea în restaurant făcea eforturi să-i acapareze atenţia. Intr-un final m-a observat, expresia de pe chip i s-a îndulcit şi mi-a oferit cel mai sexy zâmbet cu gropiţe care ştiam că îmi era adresat doar mie. A traversat restaurantul cu paşi mari, complet concentrat asupra ţintei lui. Mi s-a făcut pielea de găină când l-am văzut atât de hotărât. N-a spus nimic când a ajuns lângă mine, în schimb m-a salutat aşa cum obişnuia s-o facă atunci când trecea cel puţin o zi de când nu mă văzuse. Mi-a înfăşurat părul în pumnul lui, m-a tras uşor şi m-a sărutat cu poftă. Nu era chiar locul potrivit pentru un astfel de gest, dar de când l-ar fi oprit asta? Eram încă ameţită când a făcut un pas în spate şi a spus încordat: — Data viitoare, vin cu tine. — De data asta puteai să vii. Ţi-am zis doar. — Mi-ai zis şi că pleci pentru două zile, nu cinci. Tocmai mă întorsesem din California, în acea după-amiază. Jules şi cu mine plănuiserăm să stăm în San Diego două nopţi, pentru o prezentare dedicată unui client nou. însă, după ce semna­ serăm contractul, vicepreşedintele departamentului de marketing ne-a programat o întâlnire cu o companie-soră din Los Angeles, şi astfel excursia noastră de două zile s-a transformat într-una de cinci. — Nu e vina mea că oamenii ne vor. — Oamenii te vor chiar aici. Coada se formează în spatele meu. Barmanul a venit să ne ia comanda de băuturi exact când un cuplu mai în vârstă s-a apropiat de noi. — Sunt ocupate locurile acestea? a întrebat bărbatul. Erau două locuri libere lângă mine, la bar. Chase a răspuns: — Sunt ale dumneavoastră. Eu stau în picioare, ca să fiu mai aproape de ea. Femeia i-a zâmbit, cumva topită de replica lui. Ştiam, pentru că aveam acelaşi zâmbet. Ea s-a aşezat pe locul din stânga mea, iar soţul ei, alături. — Eu sunt Opal, iar el e soţul meu, Henry. — încântată. Eu sunt Reese. El e Chase. — Astăzi este a patruzecea aniversare a căsniciei noastre. — Uau! Felicitări. Patruzeci. Uimitor, am zis. — De cât timp sunteţi căsătoriţi? — A, nu suntem... Chase a intervenit: — ... nici pe departe de atât de mult timp ca dumneavoastră. Dar azi e şi aniversarea noastră. Cinci ani fericiţi de căsnicie. M-am uitat la el uluită, deşi n-ar fi trebuit să mă mai surprindă nimic. îi cunoşteam apetitul pentru poveşti, iar în această zi, într-un fel, chiar era aniversarea noastră. în urmă cu un an stătuserăm împreună în acest restaurant. Doar că atunci tipul cu care aveam întâlnire era Martin Ward, iar Chase fusese cel care dăduse buzna peste noi. Mi se părea câ trecuse o viaţă de atunci. La fel ca în seara aceea, mi-am sprijinit coatele pe masă şi mi-am pus bărbia în palme. — Da. Acum cinci ani. Ar trebui să le spui povestea despre cum m-ai cerut în căsătorie, iubitule. E chiar una foarte bună. I-am zâmbit dulce şi am dat din gene. Fiind vorba de Chase, ipostaza incomodă în care tocmai îl pusesem nu l-a speriat deloc. Ba chiar părea încântat că îi faceam jocuL S-a aşezat în spatele meu şi m-a strâns de umeri. — Doamna Parker e o persoană sentimentală, aşa că am dus-o în locul în care ne-am întâlnit prima oară la cină. Mă tot gândeam de ceva vreme s-o cer în căsătorie, dar era ocupată cu noua ei companie, aşa că nu se ivise momentul potrivit. Tocmai aflasem că rămăsese 356 şe fu l Vr Redând 357 însărcinată, aşa că m-am hotărât că, indiferent dacă era sau nu momentul potrivit, aveam s-o cer în căsătorie. Am rămas cu gura căscată. Nu pentru că ţesea încă o poveste nebunească, ci pentru că nu avea de unde să bănuiască ironia situa­ ţiei. Cu o zi înainte de a pleca în California, aflasem că eram însăr­ cinată. Doar că nu apucasem să-i spun, şi iată că el inventa tocmai acest lucru. M -am hotărât să intervin în povestea lui. Avea să fie distractiv mai târziu, când urma să afle că paragraful adăugat de mine la povestea lui nu era ficţiune, aşa cum se întâmpla în cazul lui. I-am luat mâna şi i-am pus-o pe burta mea. — Acum aşteptăm încă un copil. Chase a zâmbit, încântat că îi faceam jocul şi m-a frecat pe burtă în timp ce a continuat: — A şa... Iniţial, a vrut să păstrăm secretul pentru că eram şeful ei. Sunt puţin cam posesiv când vine vorba de doamna mea, şi asta nu dădea bine. Apoi şi-a dat demisia de la firma m ea... asta e o altă poveste... şi şi-a înfiinţat propria companie de succes, aşa că m-am gândit că era perfect să fac o cerere în căsătorie în public. Intr-un moment al ei de neatenţie, toţi prietenii şi familiile noastre au intrat în restaurant. Pe atunci, înainte de primii noştri doi copii, ea era ochi şi urechi numai pentru mine. Oamenii veneau şi plecau, iar ea nici nu băga de seamă asta dacă eram împreună. Opal a zâmbit. — Nu cred că asta s-a schimbat. Uite cum te priveşte şi acum. Soţia ta e la fel de îndrăgostită. Chase m-a privit. — Sunt un tip al naibii de norocos. — Deci ai cerut-o în căsătorie în faţa prietenilor şi a familiei în restaurantul în care v-aţi cunoscut? Ce frumos, a spus Opal. Henry nu a fost la fel de romantic. Tocmai se urca în autobuzul cu care pleca pentru a doua oară în armată când m -a întrebat dacă vreau sa ne căsătorim. Nici măcar nu avea inel. — Având în vedere că au trecut patruzeci de ani, cred că totul a mers destul de bine, am zis şi m-am uitat la Chase. Nu cererea e importantă. Ci bărbatul cu care îţi petreci următorii patruzeci de ani. M-ar fi bucurat orice cerere din partea acestui bărbat nebun. Chase a bombănit: — Acum îmi spui? Recepţionera a venit să le spună lui Opal şi lui Henry că masa lor era pregătită şi ne-a anunţat că a noastră avea să fie gata în câteva minute. — Mi-a părut bine să vă cunosc, Opal şi Henry, le-am spus. Sper să aveţi o aniversare minunată. — Şi voi la fel, draga mea. După ce au plecat, Chase m-a sărutat din nou. — Mi-a fost dor de tine, a şoptit în gura mea. — Şi mie mi-a fost dor de tine. — Ar trebui să te întorci să lucrezi pentru mine. îmi place să te am în birou în fiecare zi. — Vrei să zici că îţi place să mă ai pe birou. — Şi asta. Dar locul ăla nu mai e la fel fară tine. — Pe drum, când veneam încoace, am văzut noul vostru panou publicitar. A ieşit excelent. La o săptămână după ce ne-am împăcat, Chase a hotărât acope­ rirea reclamei la Parker Industries care se afla pe clădirea de vizavi de biroul lui de ani de zile. Nu vorbiserăm niciodată despre schimbarea ei, însă eram conştientă că făcuse un pas uriaş înlocuind reclama în care era Peyton. Săptămâna asta, cât fusesem plecată, o imagine din noua lui campanie publicitară fusese în cele din urmă ampla­ sată peste cea veche. Chiar dacă nu eram cea care aprobase varianta finală, participasem la ideea campaniei şi mă încălzea faptul că o bucată din mine era acolo sus şi că el o putea vedea din birou. Chiar mergea mai departe. De aceea, în timp ce faceam loc la el acasă pentru unele dintre lucrurile mele, am observat că ambalase chitara lui Peyton, dar eu am 158 Şeful W Kitland 359 insistat s-o păstreze. Peyton făcea parte din viaţa lui, era parte din omul care devenise. Nu voiam să înlocuiesc acele amintiri. Voiam lA constru­ iesc altele noi cu el, să fac parte din visele care îl eliberau de coţmarurt. în cele din urmă, gazda ne-a anunţat c masa noastră era pregă­ tită, aşa că am urmat-o înapoi în restaurant. — Este masa care trebuie? a întrebat ea când am ajuns în acelaşi loc în care stătusem în urmă cu exact un an. Chase m-a privit. — Este. Nu-i aşa, Bombonică? M-a impresionat că îşi adusese aminte. — Ştii că în urmă cu exact un an am stat aici? — Da. Mi-a ţinut scaunul înainte de a se aşeza. Amândoi stăteam exact în aceleaşi locuri ca şi atunci. — îţi aminteşti la ce masă stăteam înainte de a veni la masa ta? a întrebat Chase. — Da. Mi-am întors privirea şi i-am arătat-o, amintindu-mi seara aceea. — Tb şi partenera ta stăteaţi chiar acolo... M-am uitat mai bine, convinsă că ochii îmi jucau o festă. — Chiar acolo... stai... acolo e?... Dumnezeule! Ala e Owen? Fratele meu mi-a zâmbit şi a ridicat un pahar cu şampanie pe care l-a îndreptat spre mine dând uşor din cap. Chase a rămas nemişcat. — El este. în vocea lui nu era nicio urmă de surpriză. M-am uitat la el, confuză. Zâmbea şmechereşte. — Mai vezi pe cineva cunoscut? M-am uitat în jur pentru prima oară şi era ca şi cum toţi căpă­ taseră chipuri cunoscute. în stânga erau părinţii mei. Sora lui Chase, Anna, şi familia ei erau în dreapta. De fapt, întregul restaurant era plin cu membrii familiilor noastre şi prieteni Fostul meu şef, Josh, şi soţia lui, Elizabeth. Cea mai bună prietenă a mea şi totodată parteneră de afaceri, Jules, şi iubitul ei, Christian. Travis, Lindsey şi tot departamentul de marketing de la Parker Industries. Chase s-a aplecat spre mine şi mi-a şoptit: — Chiar este aniversarea mătuşii mele, Opal, şi a unchiului Henry. Partea asta a fost doar o coincidenţă. Eram al naibii de confuză. De ce se adunaseră toţi aici? Şi de ce zâmbeau toţi şi se uitau la mine? Mintea mea era vraişte. Nu mai eram în stare să calculez doi plus doi văzând câtă lume era acolo patru mine. Până când... Chase s-a ridicat în picioare. Dintr-odată, în restaurantul care zumzăia de voci, s-a făcut linişte. După aceea totul s-a petrecut cu încetinitorul. Toţi ceilalţi au dispărut când bărbatul pe care îl iubeam s-a lăsat într-un genunchi. Nu mai auzeam şi nu mai vedeam pe nimeni altcineva în afară de el. — Mi-am tot repetat în minte, dar în clipa în care ţi-am văzut chipul, am uitat absolut toate cuvintele. Aşa că o să improvizez. Reese Elizabeth Annesley, de când te-am văzut prima dată în autobuzul ăla de şcoală din gimnaziu, m-am îndrăgostit până peste cap de tine. Am zâmbit şi am aprobat din cap. — Pe partea cu nebunia e bine. Chase m-a luat de mână şi atunci am observat că tremura. Şeful meu obraznic şi mereu arogant era emoţionat. Dacă mai era cumva posibil, în acel moment m-am îndrăgostit şi mai mult de el. L-am strâns de mână, ca să-l încurajez, iar el şi-a recăpătat stăpânirea de sine. Asta făceam unul pentru celălalt. Eu eram echilibrul pentru nesiguranţa lui. El era curajul pentru frica mea. A continuat. 360 Şeful Vi Keeland 361 — Poate că nu au existat autobuzul şcolar sau şcoala gimna­ zială, dar m-am îndrăgostit nebuneşte de tine pe un hol, de asta sunt sigur. Din momentul în carc ţi-am văzut chipul frumos luminat în acel hol întunecat, acum un an, m-ai dat gata. Nici nu-mi mai păsa că amândoi ne dădeam întâlniri cu alte persoane. Trebuia să fiu mai aproape de tine în orice mod posibil. De atunci, mi-ai distras atenţia în fiecare zi, fie că erai lângă mine, fie că nu. M-ai readus la viaţă, o viaţă pe care îmi doresc, mai mult decât orice, s-o clădesc împreună cu tine. Vreau să fiu bărbatul care se uită sub patul tău în fiecare noapte şi care se trezeşte lângă tine în fiecare dimineaţă. M-ai schimbat. Când sunt cu tine, sunt eu însumi, doar că un om mai bun, pentru că tu mă faci să vreau să fiu un om mai bun. Vreau să-mi petrec restul vieţii cu tine şi vreau ca viaţa aceasta să înceapă ieri. Aşa că, te rog, spune-mi că vei fi soţia mea pentru că am aşteptat deja toată viaţa să apari şi nu vreau să mai aştept. Mi-am lipit fruntea de a lui în timp ce lacrimile îmi curgeau. — Ştii că voi fi şi mai nebună odată ce vom locui împreună, şi probabil chiar mai greu de suportat când vom avea propria noastră familie. Trei încuietori ar putea deveni şapte, iar verificarea în casa aia mare a ta va dura mult. Ar putea deveni obositor. Nu ştiu dacă voi putea să schimb vreodată asta. Chase a întins mâna şi mi-a cuprins părul şi ceafa în palmă. — Nu vreau să te schimbi. Nu vreau să schimbi nimic. Iubesc totul la tine. Nu mi-aş dori să schimb nici măcar un singur lucru dacă aş putea face asta. Mă rog, cu excepţia numelui tău de familie.