2.Relatati despre obiectul de studiu al pedagogiei.Evedentia-ti caracteristicile si functiile educatiei.Pedagogia are ca obiect de studio educatia,studiind legile educatiei tinerei generatii,a adultilor dar si a omului pe parcursul intregii sale vieti. : Educaţia însumează acţiunile - deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice - de modelare şi formare a omului din perspectiva unor finalităţi racordate la reperele socio-economice-istorice-culturale ale arealului în care se desfăşoară. Herbart vede în educaţie “acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i o multitudine de interese” Caracteristicile generale ale educaţiei: -caracterul social-istoric şi politic al educaţiei- al educaţiei este dată de interdependenţa şi corelaţiile ce se stabilesc între educaţie şi societate. Educaţia are menirea de a favoriza dezvoltarea individualului prin intermediul socialului şi a socialului prin intermediul individualului.caracterul naţional al educaţiei, determinat de modelul de cultură propriu fiecărei noţiuni în parte;caracterul internaţional al educaţiei care este impus în ultimele decenii ca un apel adresat tuturor statelor lumii ca răspuns problematicii lumii contemporane (transparentă în educaţie);caracterul axiologic confirmat prin raportare la perimetrul valorilor; Caracterul axiologic presupune ca fundamentarea actului educativ să se facă în funcţie de ceea ce este semnificativ în dezvoltarea persoanei şi a societăţii căreia îi aparţine.caracterul prospectiv şi permanent al educaţiei, care asigură adaptarea reală a personalităţii viitoare, pe termen mediu şi lung; sensul teleologic, strâns legat de caracterul prospectiv, arată că educaţia urmăreşte realizarea în timp a unor modificări definite, în conţinuturi abstracte sau concrete, în intervale mai mari sau mai scurte de timp. Finalităţile educaţiei într-o societate se schimbă ori de câte ori în aceea societate apar schimbări socio-economice şi politice semnificative. caracterul holistic al educaţiei, care permite depăşirea graniţelor rigide existente între diferitele forme ale educaţiei, se conjugă armonios şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi informală.Funcţia instructiv-formativă - de dezvoltare conştientă a potenţialului de cunoaştere al omului. Funcţia trebuie privită în toată complexitatea ei; ea nu se reduce la instruire – transfer de cunoştinţe teoretice şi practice algoritmice, instrumentare acţională – ci are în vedere pregătirea fizică şi mentală (intelectuală şi atitudinală) reproductivă – de mare fidelitate, de exemplu în însuşirea unei meserii -, productivă – de mare eficienţă, de exemplu în însuşirea unei funcţii organizatorice.Funcţia psihologic-formativă sau autoformativă – de înzestrare a persoanei cu instrumentele psihice de adaptare independentă la schimbările permanente ale mediului în toată complexitatea lui internă şi externă, naturală şi artificială. Perspectiva psihologică pune accent pe formarea priceperilor: a) de anticipare a cerinţelor mediului în continuă schimbare şi a stărilor biopsihice personale probabile; b) de învăţare a învăţării în vederea asigurării instrumentelor necesare educaţiei şi autoeducaţiei pe tot parcursul vieţii; c) de formare a unei mentalităţi independente de autoconducere conştientă, responsabilă şi principială a propriei deveniri; d) de formare a unor atitudini deschise, favorabile receptivităţii şi participării active şi creative la viaţa socială. Realizarea funcţiei psihologice structurează componenta intrinsecă a motivaţiei învăţării şi autoformării.Funcţia socială are în vedere finalitatea efortului educativ, aceea de a pregăti persoana pentru a îndeplini mai multe roluri pe scena vieţii sociale: familiale, profesionale, economice, politice, etc. Funcţia culturală - de selectare şi transmitere a valorilor intelectuale şi acţional instrumentale de la social la individual. Prin intermediul educaţiei persoana îşi însuşeşte fondul cultural acumulat de a lungul istoriei cunoaşterii. În condiţiile exploziei informaţionale practic este imposibil şi chiar inutil la nivelul aceleiaşi persoane însuşirea a tot ce se ştie la un moment dat. Educaţiei îi revine sarcina selectării şi structurării acelor cunoştinţe care pregătesc persoana pentru exigenţele lumii contemporane în raport cu propriul potenţial şi propriile interese Funcţia axiologică este strâns legată de cea culturală, ea asigură fundamentul moralatitudinal, principiile de viaţă şi conduită care reglează atât însuşirea cât şi utilizarea cunoştinţelor. Funcţia axiologică a educaţiei asigură persoanei criteriile valorice socialmente dezirabile pentru a realiza o alegere atunci când este pus în faţa unor alternative valoric distincte; ea trebuie să aibă axiologice afectează coerenţa şi eficienţa pe termen lung a procesului educativ.instrumentele mentale necesare realizării unei distincţii între bine şi rău, între potrivit şi nepotrivit, între frumos şi urât, între “se cade” şi “nu se cade”. Absenţa reperelor 1.Definiti pedagogia ca stiinta si arta a educatiei In conceptia propusa de S. Cristea pedagogia este considerate drept o stiinta socioumana ce studiaza structura si functiile educatiiei prin metodologii de cercetare specific,care urmareste scopul de a descoperi si valorifica legitati,principia si norme de actiune educationala. Pedagogia este definite drept arta a educatiei. In acest context ,,arta’’este folosit ca sinonim pentru indeminarea profesionala,tehnologie, meserie si cunoasterea estetica a faptelor educative. În concluzie, PEDAGOGIA este atît o tiin ă cît i o artă. Regulile impuse de știinta formează personalitatea, iar datorită artei, această personalitate devine o individualitate, diferent iindu-se de altii datorită ideilor sale ingenioase si unice pe ț ț ș care le posedă. 3.Argumentati interdependenta formelor generale ale educatiei 2Formele educaţiei În raport cu funcţia prioritar urmărită, educaţia îmbracă diferite forme care coexistă şi interacţionează în realizarea funcţiei de maximă generalitate: în esenţă, formarea personalităţii. Literatura de specialitate defineşte trei forme distincte. Educaţia formală pune accent pe funcţia culturală şi cea instructiv-formativă. Se caracterizează prin faptul că are loc într-un cadru instituţionalizat (grădiniţă, şcoală, universitate), special organizat în acest sens, cu un personal pregătit pentru a desfăşura procesul instructiv-educativ. Educaţia nonformală dă prioritate funcţiilor autoformative şi axiologice a educaţiei şi se realizează atât în cadrul instituţiilor şcolare cât şi în instituţii educative altele decât şcoala (familia, cluburi, palatul copiilor, centre de formare ale diferitelor instituţii altele decât cele şcolare – de exemplu al inspectoratului teritorial de muncă sau al unor asociaţii ş.a.). Acest termen „desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative” Educaţia informală desemnează o activitate cu efecte formative care se obţin spontan ca influenţe educative. Influenţele formative care modelează persoana sunt influenţe educative numai în măsura în care acţiunile care le-au generat sunt organizate în acest scop. Fiecare formă a educaţiei are sarcini proprii în formarea membrilor societăţii, astfel: 1. Educaţia formală: - iniţial, formează primele deprinderi de muncă intelectuală – scrisul, cititul, socotitul – ulterior, dezvoltă priceperile de asimilare permanentă a cunoştinţelor – învăţarea învăţării, deschidere către noi cunoştinţe; - constituie cadrul potrivit însuşirii primelor norme universale de integrare socială; - oferă persoanei cunoştinţe fundamentale, sinteze esenţializate ale experienţei sociale dobândite de a lungul timpului – pentru a-i permite integrarea în actualitatea ştiinţifică; - înzestrează persoana cu priceperea conceptualizării sau formalizării propriei experienţe, pentru uzul personal şi/sau progresul social - îmbogăţirea bunului cultural (ştiinţă, tehnică, artă); - specializează persoana în practicarea unei meserii sau profesii; - contribuie la formarea unei concepţii despre lume şi viaţă, nuanţează identitatea intelectuală, socio-culturală şi spirituală a persoanei 2. Educaţia nonformală: - în şcoală, sprijină individualizarea educaţiei formale - pornind de la nevoile particulare educaţilor - prin activităţi precum: consultaţia, meditaţia sau cercul ştiinţific – şi asigură asistenţă instituţională 31 în demersul individual de formare continuă: programe de perfecţionare, de conversie profesională, de iniţiere complementară (tehnică, artă sport, limbi străine etc.); - în familie, asigură premisele necesare educaţiei formale – învăţarea mersului, formarea bunelor deprinderi, însuşirea vorbirii, respectarea normelor şi convenţiilor sociale – şi pune bazele identităţii socio-culturale şi spirituale a persoanei – poziţie socială, aspiraţii intelectuale, etnie, religie; 3. Educaţia informală: - oferă modele existenţiale alternative; - sensibilizează persoana în relaţia cu sine şi cu mediul extern – de exemplu, popularizarea gândirii pozitive, a conducerii preventive, a oportunităţilor oferite de noile tehnologii etc. sau informarea asiduă privind riscurile consumului de alcool, de droguri, a fimatului etc.; - provoacă interesul persoanei şi al colectivităţii pentru anumite teme relativ recent conturate sau mai vechi dar reintrate proiecte cu grad mare de personalizare; - alimentează permanent nevoia de cunoaştere a persoanei şi conferă modalităţi de satisfacere a acesteia. Precizăm faptul că educaţia formală şi cea nonformală au o desfăşurare continuă dar secvenţială pe parcursul dezvoltării ontogenetice, pe când educaţia informală are un caracter permanent. 5.Elaborati o schema pentru educatia intelectuala Educaţia intelectuală este latura educaţiei care constă în transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice, formarea şi dezvoltarea structurilor cognitive ale subiecţilor educaţionali, în modelarea cognitivă a personalităţii lor. În concluzie, obiectivele educaţiei intelectuale potrivit clasificării de la Chicago sunt: 135 1. Obiective cognitiv-informative; 2. Obiective cognitiv-formative; 3. Obiective afective; 4. Obiective psiho.motorii (deprinderi); 5. Obiective volitiv-caracteriale. Continuturile specific educatiei intelectuale sunt preluate si prelucrate pedagogicdin domeniul tuturor stiintelor:reale,istorice,sociuoumane,artistice. Metodele si tehnicile de munca intelectuala pot fi clasificate astfel: Dupa continut: -cu privire la igiena muncii intelectuale; -organizarea si metodologia desfasurarii ei; Dupa destinatie: -de informare,de observare,cercetare si creatie; Dupa aria de cuprindere: -generale,aplicate in toate genurile de activitate intelectuala si la toate obiectele; -specifice,adaptate unui domeniu sau unui obiect de invatatamant; Dupa conditiile pedagogice: -implicate in activitatea elevilor la lectii; -metode si procedee folosite in activitatile extra didactice; 6.Elaborati harta conceptuala a educatiei morale Educaţia morală este componenta educaţiei care se ocupă de formarea profilului moral al subiecţilor educaţionali, de formarea şi dezvoltarea personalităţii morale. Specificul educaţiei morale este determinat de particularităţile morale ca fenomen social care îi conferă conţinutul, dar şi de particularităţile subiectului care participă la realizarea ei. Conţinutul educaţiei morale este dat de: - idealul moral – valorile – normele – regulile morale. Obiectivele: formarea constiintei morale si a conduitei morale Din punct de vedere al conţinutului au fost distinse trăsături ce exprimă 3 tipuri de atitudini: - faţă de sine (modestia, demnitatea, curajul); - faţă de activitate şi muncă (hărnicia, punctualitatea, conştiinciozitatea); - faţă de ceilalţi, faţă de societate (sociabilitate, principialitatea, patriotismul). În concluzie, obiectivele educaţiei morale sunt: a. dobândirea de cunoştinţe morale; b. formarea de sentimente şi convingeri morale; c. formarea deprinderilor şi obişnuinţelor morale; d. formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter; e. formarea şi dezvoltarea capacităţii de autoeducaţie moral-civică. METODELE EDUCATIEI MORALE. Metode de formare a constiintei morale . Metode de formare a conduitei morale. Metode auxiliare care servesc in aceeasi masura la formarea constiintei morale, conduitei morale precum si la aprecierea nivelului de realizare a acestora Harta conceptuala 7.Elaborati un ciorchine pentru conceptul de ed. Fizica Ed.fizica-activitate de formare-dezvoltare a personalitatii prin valorificarea deplina a potentialului anatomo-fiziolagic al omului in conditii igienico-sanitare specifice societatii moderne si postmoderne. Obiectivele ed.fizice:* obiectivul general-formarea/dezvolatrea constiintei fizice,printr-o cultura adecvata.*obiectivele specifice:- corelarea activitatii de dezvoltare biologica echilibrata cu cele de activitate psihica echilibrata;-formarea/dezvoltare capacitatilor si deprinderilor motrice;-definitivarea conduitei igienico-sanitare;-dezvoltarea starilor afective pozitive provocate de mobilizarea energetica; Continuturile specifice ed. Fizice: corespunde obiectivelor mentionate si se realizeaza prin disciplina educatia fizica,inclusa in curriculum scolar ca disciplina obligatorie, la toate nivelele si treptele sistemului de invatamint. Metodologia ed. Fizice: exercitiul,jocurile didactice,activitatile practice,gimnastica,sportul de performanta, turismul,dansul. Principiile ed. Fizice:-P. CORESPONDENTEI PEDAGOGICE DINTRE CONSTIINTA FIZICA TEORETICA SI CONSTIINTA FIZICA PRACTICA;-P.valorificarii resurselor si a disponibilitatilor fizice pozitive existente la nivelul fiecarei personalitati umane, in vederea dezvoltarii armonioase a acesteia;-P. diferentierei educatiei fizice in functie de determinarile sale particulare si individuale la nivel general si special. 8.Elaborati un paiangen al conceptului de educatie estetica Educaţia estetică a fost privită în mod reducţionist prin cele două funcţii ale sale: fie “absorbind” întreaga educaţie, fie negându-i-se orice rol în formarea personalităţii (I. Nicola, 2000) Categoriile esteticii sunt: - frumosul – sublimul – eroicul – maiestuosul – comicul – tragicul – urâtul (I. Bontaş) Categoriile educaţiei estetice sunt: idealul estetic, gustul estetic, sentimentele şi convingerile estetice, judecata estetică, spiritul de creaţie estetică (Nicolae Bontaş) Educaţia estetică îşi manifestă specificul său şi în ceea ce priveşte obiectivele educaţionale. Acest specific constă în interacţiunea puternică între aspectele cognitive, afective, psiho-motorii şi volitiv-caracteriale în structura obiectivelor. Atitudinea estetică reprezintă interacţiunea dintre gustul estetic, judecata estetică, sentimentele şi convingerile estetice şi idealul estetic (I. Nicola, 2000). Ca urmare o primă categorie de obiective ale educaţiei estetice au în vedere dezvoltarea atitudinilor estetice, formarea capacităţii de a percepe, însuşi şi folosi în mod adecvat valorile estetice. Din această categorie fac parte obiectivele: - sensibilizarea subiecţilor educaţionali faţă de fenomenul estetic, pregătirea pentru înţelegerea limbajului şi procedeelor prin care se manifestă valorile estetice; - formarea gustului şi a judecăţilor estetice; - dezvoltarea atitudinii estetice ca trăsătură constantă de personalitate. Dacă aplicăm criteriul interacţiunii dintre procesele psihice (Şcoala de la Chicago) am putea identifica obiectivele (I. Bontaş). a. cognitiv-afectiv care se referă la însuşirea valorilor estetice, educarea capacităţii de a percepe, înţelege şi aprecia frumosul; b. afectiv-aptitudinal care se referă la modelarea sentimentelor şi convingerilor estetice, a simţului şi gustului estetic; c. formativ-praxiologic care constă în educarea capacităţilor şi deprinderilor de a păstra şi promova valorile estetice ale frumosului şi de a dezvolta spiritul de creaţie. Ca urmare a realizării acestor obiective ale educaţiei estetice se dezvoltă cultura estetică sub cele două ipoteze ale sale: cultura obiectivă, cultura subiectivă. Cultura estetică obiectivă reprezintă un ansamblu de cunoştinţe şi capacităţi estetice care sunt transmise şi formate în procesul educaţional din şcoală şi care sunt prezente în documentele şcolare. Cultura estetică subiectivă apare (G. Văideanu) ca un rezultat spiritual produs în individ prin acumularea culturii obiective. 9.Definiti,cu ajutorul unui organizator grafic,conceptul de educatie tehnologica.(ca schema numai ca cere descriere) Concept Obiective Continut Metode de educatie Educatia tehnologica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare apersonalitatii,proiectata si reakizata prin valorile stiintei aplicate in toate domeniile vietii sociale,in general, in productia in mod special,cu implicatii directe in procesul de orientare si integrare scolara,profesionala si sociala Cultivarea unor valori perene ale comunităţilor umane locale, valori care conferă acestora identitate şi autenticitate. Familiarizarea persoanei cu mijloacele tehnice folosite curent în societatea contemporană şi cu exploatarea lor. - formarea/dezvoltarea constiintei tehnologice teoretice Continutul reflecta specificul fiecarei trepte si discipline scolare/universitare, fiind mai pronuntate in cazul unor obiecte de invatamint precum stiintele naturii,activitati practice si de laborator. *metode si tehnici de cunoastere a personalitatii elevului:observarea,analiza,convorbirea *m si t de investigare a grupurilor scolare:met. Aprecierii obiective,testul sociometric; *m si t de informarea scolara si profesionala: conferinte,cursuri,consultatii,vizite,expozitii,monografii. *m si t de consiliere in perspectiva sfatului final de orientare scolara,profesionala si sociala:met. Corelatiei dintre rezultatele scoalre, aptitudini generale si speciale. 10.Elaborati harta conceptuala pentru ed. sexuala EDUCAłIA SEXUALĂ Definitie - dimensiune a educatiei care vizează instruirea tinerilor în privinta sănătătii sexuale şi a reproducerii; este abordată în context afectiv-emotional şi eticcomportamental. Scop - atenuarea discrepantelor dintre cunoştintele şi comportamentul sexual, deoarece comportamentul sexual al tinerilor şi deciziile luate la această vârstă se regăsesc pe parcursul întregii vieti, punându-şi amprenta şi asupra sănătătii urmaşilor.OBIECTIVELE EDUCAłIEI SEXUALE Informarea – se realizează: nonverbală, la nivel senzorial; verbală, dar empiric, la nivel familial şi familiar (norme, reguli, obiceiuri,interdicŃii); ştiinŃifică, la nivel de experŃi. Formarea - se bazează pe încredere şi sinceritate, pe trezirea responsabilităŃii, pe absenŃa culpabilizării. Educa ția sexuală nu se reduce la aspectul biologic, ci presupune o abordare multidisciplinară: medicală, psihopedagogică, socială, etică și spirituală. 11.Definiti,cu ajutorul unui organizator graphic, conceptul de educatie relegioasa EDUCATIA RELIGIOASĂ Scop – transmiterea valorilor religioase, ale credintei şi culturii religioase, precum şi formarea unei conduite în conformitate cu morala creştină. Definitie – componentă a educatiei prin care se dezvoltă elevilor religiozitatea, ca stare psihică ce cuprinde sentimente şi atitudini fată de valorile promovate de biserică, de preceptele biblice şi fată de cultul specific unei credinte religioase. OBIECTIVELE EDUCAłIEI RELIGIOASE Informarea religioasă cu privire la istoria şi filosofia religiei, cuprinzând notiuni de evlavie, pietate, rugăciune, credintă, sacru, iertare, cult, imanent, transcendent etc. Formarea conştiintei religioase - componentă a procesului de spiritualizare a omului, de cunoaştere a „interioritătii” sale şi de raportare la alte valori şi credinte religioase. Formarea conduitei religioase manifestată real în viata cotidiană şi extrapolată în orice domeniu de activitate, nu numai în cel religios. 13. Descrieti factorii ce influenteaza formarea si dezvoltarea personalitatii FACTORII DEZVOLTARII PERSONALITATII In baza cercetarilor pluridisciplinare (de filosofie a educatiei, de psihologie si sociologie, de genetica) pedagogia a reusit sa stabileasca factorii principali ai dezvoltarii personalitatii. Acesti factori sunt:  Ereditatea, ca vector intern cu caracter filogenetic;  Mediul, ca vector exterm; Educatia, ca vector mixt (intern si extern). Ereditatea reprezinta ansamblul dispozitiilor de natura anatomofiziologice, innascute sau transmise prin mecanismele si informatiile genetice de la generatiile anterioare la generatiile tinere prin intermediul parintilor. Mediul reprezinta ansamblul conditiilor inconjuratoare (ambientale) in care omul traieste, se dezvolta, actioneaza si creaza. Mediul poate avea doua componente principale: mediul natural si ecologic si mediul social-global si psihosocial. Educatia reprezinta unul din factorii care, in contextul teoriei triplei determinari, isi aduce o contributie specifica importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiune cu celalti doi factori: ereditatea si mediul. Datorita calitatilor, functilor si caracteristicilor ei, printre care subliniem caracterul organizat, constient, intentionat, cu un continut selectat si indrumat de specialisti formati si selectati pentru instructie si educatie, educatia, fara a diminua rolul celor doi factori cu care se interconditioneaza, are un rol indrumator in interactiunea factorilor personalitatii. 14.Definiti conceptul de didactica EVOLUŢIA ISTORICĂ A DIDACTICII Didactica generală, în calitatea de ştiinţă pedagogică fundamentală, a fost definită drept teoria generală a procesului de învăţământ. Termenul didactică şi-a păstrat de-a lungul timpului înţelesul său etimologic, gr. didaskein – a învăţa pe alţii; didaktike – arta învăţării; didasko – învăţare, învăţământ; didactikos – instrucţie, instruire; lat. didactica – ştiinţa învăţării (predarea învăţării). În sens larg, didactica este ştiinţa predării – învăţării în toate domeniile de acţiune pedagogică (şcoală, universitate, activitatea cu tinerii şi adulţii). În sens pedagogic, didactica reprezintă teoria instruirii [17, p. 66]. Obiectivul principal al didacticii este sintetizat astfel: “Didactica noastră are drept proră şi pupă: să cerceteze şi să găsească un mod prin care învăţătorii, cu mai puţină osteneală, să înveţe mai mult pe elevi; în şcoli să existe mai puţină dezordine, dezgust şi muncă irosită, dar mai multă libertate, plăcere şi progres temeinic, în comunitatea creştină să fie mai puţină beznă, confuzie şi dezbinare, dar mai multă lumină, ordine pace şi linişte” (J. A. Comenius), [9, p. 13).Didactica promovată de Comenius prezintă următoarele caracteristici [15, p. 33]: este cuprinzătoare, incluzând întregul proces de educaţie (se suprapune cu pedagogia); are o largă deschidere, fiind ştiinţa de a preda totul tuturor; este empirist-senzualistă, accentuând primatul simţurilor în educaţie; se încadrează în concepţia pedagogică generală a autorului, conform căreia prin educaţie se pot influenţa oamenii şi că şcoala este “atelierul umanităţii” şi “drumul regal” spre înţelepciune.Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) este “pedagogul ce a descoperit copilul”. Pornind de la premisa că omul este bun, dar societatea îl strică, Rousseau considera educaţia ca o creştere conformă cu natura “interioară” a copilului, o educaţie liberă, negativă. Educaţia “negativă” presupune excluderea a tot ce poate stânjeni dezvoltarea naturală a copilului. Ideile sale pedagogice au inspirat teoreticienii “educaţiei noi” şi încă sunt valoroase [8, p. 160]. Subliniem câteva dintre aceste idei:- necesitatea ca pedagogia să fie fundamentată pe datele şi observaţiile psihologiei; - existenţa unor etape distincte ale dezvoltării copilului (0-2 ani, îngrijirea fizică a copilului; 2-12 ani, dezvoltarea fizică, educarea simţurilor şi primele repere morale; 12-15 ani, formarea intelectuală, instruirea propriu-zisă; 15-20 de ani, educaţia morală şi religioasă);- accentuarea importanţei educaţiei prin intuirea lucrurilor, comparativ cu cea bazată pe cuvinte; rolul metodelor active şi intuitive în accederea la cunoaşterea veritabilă; stimularea interesului copilului în învăţare. Etapa didacticii tradiţionale, de tip magistrocentrist (secolele XVII – XIX) Etapa didacticii moderne, de tip psihocentrist sau sociocentrist (sfârşitul secolului XIX- prima jumătate a secolului XX) Etapa didacticii postmoderne, de tip curricular (de la a doua jumătate a secolului XX) Trăsături: - accent pe activitatea de predare; - sursa principală a cu-noaşterii o reprezintă percepţia; - educaţia se realizează prin dirijarea autorita-ră a învăţării. Trăsături: - accent pe activitatea de predare – învăţare; - sursa principală a cu-noaşterii este acţiunea determinată psiholo-gic (curentul psiho-centrist) sau social (sociocentrist); - educaţia se realizează prin dirijarea psiholo-gică sau socială a în-văţării. Trăsături: - accent pe activitatea de predare - învăţare - evaluare; - sursa principală a cu-noaşterii o reprezintă acţiunea determinată psihosocial, interioriza-tă deplin prin strategii adecvate (curentul teh-nocentrist); - educaţia se realizează prin autodirijarea învă-ţării. 15.Specificati esenta procesului de invatamint,laturile ,componentele,caracteristicile si dinamica lui PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT reprezintă activitatea intenţionată, conştientă şi organizată de predare-învăţare-evaluare, realizată într-un spaţiu educaţional institutionalizat, cu o tehnologie didactică determinată, cu anumite rezultate anticipate şi realizate. Laturile procesului de învăţământ sunt : PREDAREA, ÎNVĂŢAREA, EVALUAREA. PREDAREA este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată, organizată de transmitere de către profesor a cunoştinţelor teoretice şi practice care stau la baza învăţării. ÎNVĂŢAREA este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată şi organizată de dobândire şi asimilare a cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev pe baza predării şi a studiului individual. EVALUAREA reprezinta o succesiune de operaţii de apreciere, măsurare şi control a cunoştinţelor teoretice şi practice prin care se raportează obiectivele educaţiei la rezultatele obţinute.III.CARACTERISTICILE PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT sunt considerate urmatoarele: 1. Caracterul bilateral (profesor-elev) -biunivoc(1-1) -inter-activ.Procesul de învăţământ se realizează între partenerii principali care sunt profesorul şi elevul. 2.Calitatea de obiect şi subiect al elevului. 3.Caracterul informativ şi formativ al procesului de învăţământ. Procesul de învăţământ are ponderea cea mai mare în transmiterea cunoştinţelor generale şi de specialitate din toate domeniile de activitate, dar şi în formarea capacităţilor cognitive, afective şi acţionale ale elevilor. 4.Caracterul cognitiv-creativ al procesului de învăţământ. Procesul de învăţământ nu este un proces propriu-zis de descoprire a cunoştintelor, ci unul de redescoperire, de selectare, de transpunere în limbaj psiho-pedagogic, de transmitere, de fixare şi evaluare a acestor cunoştinţe, în modalităţi sistematice, planificate şi organizate. 5.Caracterul cibernetic al procesului de invatamant este dat de relaţia biunivocă între profesor şi elev, mediată de interacţiunea dintre repertoriile emiţătorului şi ale receptorului, de totalitatea structurilor cognitive, afective şi acţionale ale partenerilor comunicării şi de gradul lor de întâlnire. 6.Caracterul educaţional al procesului de învăţământ se referă la misiunea şcolii de modelare a subiecţilor educaţionali, la finalităţile de lungă durată ale şcolii, de formare şi dezvoltare a personalităţii complexe, flexibile şi creative ale elevilor. IV.COMPONENTELE PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT sunt: 1.CUNOŞTINŢELE -care reprezinta componenta ideatică, cognitivă a procesului de învăţământ exprimată prin informaţii sub formă de noţiuni, principii, legi, teorii, ipoteze care se predau şi se învaţă la o anumită disciplină de învăţământ sau pe ansamblul acestora.. 2.PRICEPERILE reprezintă componenta formativ-acţională a procesului de învăţământ exprimată prin capacitatea de a aplica cunoştinţele în mod conştient, activ, participativ în condiţii variate, schimbate. 3. DEPRINDERILE sunt priceperi transformate în sisteme automatizate. Jocul de rol se poate antrena timp de mai mulţi ani până când laturile procesului de învăţământ predare, învăţare, evaluare se automatizeaza. 4. OBIŞNUINŢELE sunt componente formativ-actionale , de aplicare a cunoştinţelor în mod curent şi frecvent ca o necesitate vitală, de obicei ca un act reflex total.V. DINAMICA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT Desfăşurarea procesului de învăţământ se realizează în contextul interacţiunii unor etape de natură pedagogigă, psihologică, gnoseologică şi logică.Acestea sunt: perceperea, înţelegerea, abstractizarea şi generalizarea, fixarea, formarea priceperilor şi deprinderilor şi evaluarea cunoştinţelor.