MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE CATEDRA DE DREPT MODURILE DE DOBÎNDIRE A DREPTURILOR REALE TEZĂ DE LICENŢĂ Autor: studenta grupei DR41Z Anna PALNIȚCHII _________________ (semnătura) Conducător ştiinţific: Veaceslav PÎNZARI conf.univ.,dr. ____________________ (semnătura) BĂLŢI – 2015 Discutată și recomandată pentru susținere la Ședința Catedrei de Drept din_________________, Proces-verbal________________________________ Șeful Catedrei, dr., conf. univ. Elena BOTNARI_______________________ CUPRINS Introducere…………………………………………………..…………..……………………….5 CAPITOLUL I. MODURILE DE DOBÎNDIRE A DREPTURILOR REALE PRINCIPALE.................................................................................................................................9 1.1. Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate.....................................................................9 1.1.1. Modurile generale de dobîndire a dreptului de proprietate.......................................9 1.1.2. Modurile speciale de dobîndire a dreptului de proprietate.....................................19 1.2. Dobândirea dezmembrămintelor dreptului de proprietate......................................................22 1.2.1. Modurile de dobîndire a dreptului de servitute......................................................22 1.2.2. Modurile de dobîndire a dreptului de uzufruct.......................................................24 1.2.3. Modurile de dobîndire a dreptului de uz................................................................25 1.2.4. Modurile de dobîndire a dreptului de abitaţie........................................................25 1.2.5. Modurile de dobîndire a dreptului de superficie....................................................27 CAPITOLUL II. MODURILE DE DOBÎNDIRE A DREPTURILOR REALE ACCESORII.................................................................................................................................29 2.1. Modurile de dobândire a gajului.............................................................................................29 2.1.1. Dobîndirea dreptului de gaj prin contract...............................................................30 2.1.1.1. Particularități ale contractului de gaj........................................................31 2.1.1.2. Contractul de amanet..................................................................................32 2.1.2. Dobîndirea dreptului de gaj în virtutea legii...........................................................34 2.1.3. Înregistrarea gajului................................................................................................35 Concluzii și recomandări ……………………………….……………………………………..39 Bibliografie…………………………………………………………………………………...…42 Anexe……………………………………………………………………………………………45 Lista abrevierilor Alin. – alineat; Art. – articol; C. civ. – Codul Civil; Dr. – drept; Ex. – exemplu; MO – Monitorul Oficial; Nr. – numărul; p. – pagina; RM – Republica Moldova. Introducere Actualitatea și importanța problemei abordate Dat fiind faptul că trăim într-o societate în care relațiile juridice s-au intensificat, la fel și în cadrul dreptului civil acestea au luat o amploare mai mare, vizînd și instituția juridică a ,,drepturilor reale”, instituție ce cuprinde compartimentul ,,modurile de dobîndire a drepturilor reale”. Cu toate că normele juridice ce reglementează modurile de dobîndire a drepturilor reale nu sunt tocmai perfecte, totuși subiecții de drept au început să intre în raporturi juridice tot mai frecvent prin care să dobîndească dreptul de proprietate sau alte drepturi reale, de aceea este necesară o reglementare cît mai corectă a acestor tipuri de relații, ca în practica juridică la apariția cărorva litigii să poată fi soluționate cu aplicarea normelor fără interpretare dublă și fără lacune. O reglementare ideală ar permite soluționarea litigiilor fără tergiversări. La prima vedere, tema dată pare a nu ridica mari probleme în înțelegerea acesteia, dar pornind de la desfășurarea noțiunilor din denumirea temei ,,Modurile de dobîndire a drepturilor reale” apar o mulțime de întrebări: Care sunt aceste drepturi reale? Care este diferența dintre modurile de dobîndire a drepturilor reale și modurile de dobîndire a dreptului de proprietate? Care dintre acestea este mai restrînsă și care mai largă ca conținut? Este oare posesiunea un drept real? Care este rolul reglementării patrimoniului în cartea a II a drepturilor reale? Pentru a putea da răspuns la aceste întrebări, este necesar a cunoaște ce reprezintă un drept real. Legiuitorul nostru a intitulat cartea a doua a Codului Civil al RM, ,,Drepturile Reale”. În conținutul articolelor cuprinse în această carte (art.284-511) nu găsim o definiție a drepturilor reale, însă legiuitorul purcede direct la reglementarea patrimoniului (Titlul I), posesiunii (Titlul II), proprietății (Titlul III) și la alte drepturi reale (Titlul IV). Consider necesar a introduce în cartea a doua a Codului Civil niște dispoziții generale cu privire la drepturile reale, așa cum au astfel de dispoziții alte legislații (de ex: România) Codul Civil al României în vigoare începând cu 1 octombrie 2011.Republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, art.551., sau așa cum avem noi în Codul Civil al RM, de exemplu dispoziții generale cu privire la moștenire (Cartea a IV), despre obligații în general (Cartea a III) etc. Niște reglementări generale cu privire la acest subiect ar da răspuns din start la unele întrebări. Dreptul real (jus in re) este acel drept subiectiv civil în virtutea căruia titularul său poate să-şi exercite atributele asupra unui bun determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane. Dreptul real este un raport dintre o persoană sau mai multe persoane determinate în calitate de subiect activ şi celelalte ca subiecte pasive nedeterminate, cu privire la un lucru, sau mai multe lucruri determinate. Cu toate că anterior chiar și unii autori confundau aceste noțiuni (drept real şi drept de proprietate), aplicînd semnul egalității între ele CREȚU, Vasile et al. Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova. Chișinău: Ed. Cartier, 1997, p. 228. În acest manual autorul a intitulat paragraful ,,Modurile de dobîndire a drepturilor reale”, însă de fapt ne vorbeşte doar de dreptul de proprietate, nevorbindu-ne şi despre alte drepturi reale ca uzul, abitaţia etc. , astăzi cu certitudine putem spune că dreptul de proprietate este mai restrîns ca drepturile reale. Drepturile reale includ în sine și dreptul de proprietate. Făcînd o ierarhizare am poziționa drepturile reale ca fiind genul iar dreptul de proprietate ca fiind specia. O problemă mult discutată este aceea cu privire la posesiune. Unii autori consideră că posesiunea este un drept, alţii consideră că este o stare de fapt. Din conținutul art.315 C.civ. care stipulează că ,,proprietarul are drept de posesiune, de folosință și de dispoziție asupra bunului” vedem că posesiunea nu este un drept real, ci este un atribut al dreptului de proprietate de rînd cu folosința și dispoziția. Posesiunea nu este un drept real, ci este o stare de fapt. Posesia se aplică tuturor drepturilor reale, fiind o prerogativă ce-i permite titularului dreptului de proprietate de a stăpîni bunul. Însă, posesiunea din art.315 C.civ. nu este tocmai ceea ce prevede Titlul II intitulat „posesiunea”. Posesiunea din acest titlu nu este un atribut al dreptului de proprietate. Acest titlu se referă la dreptul de a poseda a proprietarului sau a titularilor altor drepturi. Deşi, de cele mai multe ori posesorul este proprietarul bunului, există şi situaţii cînd persoanele care deţin stăpînirea bunului nu sunt posesori a acestora (de ex: persoana care posedă în interesul altei persoane, fiind investită de aceasta). Consider că posesiunea poate fi atît o stare de fapt, cît şi o situaţie de drept (cu toate că de multe ori pot coincide). Putem vorbi despre posesiune ca o stare de drept doar în cazul în care acesta se exercită în baza unui drept (de exemplu: dr. de proprietate, dr. de împrumut etc). Dat fiind faptul că patrimoniul este reglementat în cartea a II a drepturilor reale, aș propune să nu lăsăm în umbră nici studierea legăturii dintre acestea. După cum știm, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor pecuniare, privite ca o sumă de valori active și pasive strîns legate între ele, aparținînd unor persoane fizice sau unor persoane juridice determinate. Nu putem discuta deci despre modurile de dobîndire a patrimoniului, întrucît acesta există atîta timp cît există persoana şi nici nu există vreo persoană fără patrimoniu. Un alt mod de dobîndire a patrimoniului decît nașterea, nu există, la fel precum și un alt mod de stingere a patrimoniului decît moartea nu există. Consider corect să vorbim cum se dobîndesc doar acele drepturi reale prevăzute de Codul Civil al RM, deoarece alte acte normative nu cuprind reglementarea unor altor drepturi reale. Pornind de la principiul că este real doar dreptul inclus prin lege în această categorie, conchidem că alte drepturi, care sunt reglementate în diferite legi și care se aseamănă după conținut cu drepturile reale, nu pot fi numite drepturi reale BAIEȘ, Sergiu et al. Drept Civil: Drepturi reale, Teoria generală a obligațiilor. Vol. II. Chișinău: Ed. Cartier Juridic, 2005, p. 20.. Prin mod de dobîndire a drepturilor reale, în sens restrîns, se înţelege mijlocul de apariţie a drepturilor reale principale şi a drepturilor reale accesoriii. Astfel, investigarea temei date va porni de la noţiunea de drept real şi modul de dobîndire a drepturilor reale, care sunt drepturile reale şi cum urmează acestea a se dobîndi în dependenţă de prevederile C.civ, unor legi, unor păreri proprii şi făcînd o anologie cu practica. Scopul și obiectivele tezei Scopul de bază a elaborării unei teze cu tematica ,,modurile de dobîndire a drepturilor reale” este de a scoate în evidență care sunt anume drepturile reale, deoarece acestea diferă în dependență de legislație, de doctrină, de alte legislații; de a scoate în evidență modurile de dobîndire a drepturilor reale prevăzute de Codul Civil al RM, modurile de dobîndire a drepturilor reale prevăzute de alte legi/acte normative, precum și alte moduri pe care le consider personal că ar fi moduri de dobîndire a drepturilor reale; de a scoate în evidență lacunele normelor juridice care privesc modurile de dobîndire a drepturilor reale și a propune de lege ferendasoluții de modificare a acestor norme. Obiectivele tezei: De a prezenta noţiunea de ,,drepturi reale” și ,,modurile de dobîndire a drepturilor reale”, deoarece Codul civil nu definește aceste noțiuni; De a vedea care este diferența dintre modurile de dobîndire a drepturilor reale și modurile de dobîndire a dreptului de proprietate; De a scoate în evidență rolul reglementării patrimoniului, posesiunii în cadrul ,,drepturilor reale”; De a clasifica modurile de dobîndire a drepturilor reale în: drepturi reale principale și drepturi reale accesorii; De a studia modurile generale de dobîndire a dreptului de proprietate și modurile speciale de dobîndire a dreptului de proprietate; De a vedea care sunt modurile de dobîndire a dezmembrămintelor dr. de proprietate.; De a evidenția care sunt tipurile de gaj și care sunt modurile de dobîndire a acestora; De a studia modul de înregistrare a gajului. Gradul de investigație al temei Instituția modurilor de dobândire a drepturilor reale, printre care cel mai important este dreptul de proprietate, noțiunea şi caracteristicile acestora sunt analizateîn literatura de specialitate pe baza dispoziţiilor Constituției, Codului civil, dar și a întregii legislații a Republicii Moldova. Dar, în literatura de specialitate de la noi din republică, acestei probleme i se acordă puţină atenţie, instituţia dată fiind analizată destul de puţin în lucrările dlor V.Volcinschi, S.Baieș, N.Roșca și E.Cojocari. De aceea, am considerat că o lucrare de licenţă, în care să se studieze instituţia modurilor de dobândire a drepturilor reale separat, este extrem de utilă atât studenţilor facultăţilor de drept, cât şi practicienilor şi teoreticienilor dreptului. În timp, instituţia drepturilor reale, în general şi, cea a modurilor de dobândire a acestora, în special, au constituit obiectul cercetărilor mai multor renumiţi specialişti în materie din străinătate dar și din Republica Moldova, dintre care putem aminti pe: C.Stătescu, C.Bîrsan, V.Stoica, L.Pop, O.Ungureanu, C.Munteanu etc. Instituţia dată a fost analizată şi în lucrările autorilor moldoveni V.Volcinschi, S.Baieș, N.Roșca și E.Cojocari. Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării În procesul cercetării obiectivelor propuse, au fost utilizate legile logicii formale, fenomenele cercetate au fost abordate în mod sistemic, adică prin prisma interferenţei cu alte ramuri ale ştiinţei. Analiza izvoarelor utilizate a fost efectuată în conformitate cu principiul obiectivităţii. În paralel, au fost aplicate şi alte metode ştiinţifice generale de cercetare, inclusiv, cea a analizei logice, cea comparativă, structural-sistemică etc. Baza teoretico-ştiinţifică a studiului dat o constituie lucrările autorilor Gh.Beleiu, I.P.Filipescu, C.Bîrsan, L.Pop, V.Stoica, L.Uță, S.Baieș, N.Roșca, E.Cojocari etc. Baza normativă a investigaţiei o constituie legislaţia internaţională la care Republica Moldova este parte, precum şi legislaţia naţională în vigoare a Republicii Moldova, care vizează instituţia dreptului de proprietate. Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării Datorită faptului că prin abordarea temei date voi veni cu propuneri, idei, modificări, acestea pot servi ca bază la modificarea unor articole din C.civ. și alte legi, iar în practică aceste modificări vor veghea raporturile juridice din domeniul dat, dîndu-le o stabilitate mai mare, o mai bună respectare a drepturilor, iar în caz de apariție a unor litigii, acestea să fie mai rapid soluționate. Sumarul compartimentelor tezei Teza este formată din două capitole. Primul capitol cuprinde analiza modurilor de dobîndire a drepturilor reale principale, iar al doilea capitol cuprinde studiul modurilor de dobîndire a drepturilor reale accesoriii. CAPITOLUL I. MODURILE DE DOBÎNDIRE A DREPTURILOR REALE PRINCIPALE 1.1. Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate Dreptul de proprietate este cel mai deplin drept care este reglementat de Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova etc. şi poate fi dobîndit printr-o multitudine de modalităţi. Ne vom referi nu doar la proprietatea obișnuită a unei persoane, dar și la proprietatea comună pe cote-părți, proprietatea comună devălmașă, proprietatea privată, proprietatea publică etc. Propun a ne aminti care sunt modalitățile dreptului de proprietate, deoarece unele moduri de dobîndire a proprietăţii sunt specifice unei forme de proprietate, nu la toate. 1.1.1. Modurile generale de dobîndire a dreptului de proprietate Astfel, conform art.320 C.civ. dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către acesta dacă legea sau contractul nu prevede altfel. De aici scoatem în evidenţă cel mai vechi mod de dobîndire a proprietăţii: dobîndirea dr. de proprietate prin producere. Dobîndirea dreptului de proprietate prin producere – prin producere vom înţelege inclusiv şi realizarea, facerea, crearea, fabricare, confecţionarea etc. Ca regulă generală persoana care produce bunul devine proprietar al ei. Legea însă limitează dreptul persoanei de a deveni proprietar a unui bun nou (bun care nu a aparţinut nimănui anterior, fiind produs de el însuşi) produs de ea în cazul în care legea sau contractul prevede altfel. O astfel de limitare ar fi de ex: salariaţii produc bunuri noi în baza obligaţiilor asumate prin încheierea unui contract individual de muncă. Trebuie de menţionat aici că produsele activităţii intelectuale de asemenea fac obiectul dreptului de proprietate şi deci la fel pot fi dobîndite prin producere. Acest fapt era menţionat chiar şi-n legea veche cu privire la proprietate Legea cu privire la proprietate, nr.459 din 22.01.1991. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 3-6 din 30.06.1991. Abrogată prin LP54-XVI din 02.03.07, MO43-46/30.03.07 art.188. . De exemplu editarea unui manual îi aparţine cu drept de proprietate intelectuală autorului ei. Conform art.320, alin.2 C.civ. dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate. - Dobîndirea dreptului de proprietate prin ocupaţiune – este acel mod de dobîndire a proprietăţii fată de un anumit bun mobil care nu este a nimănui, adică care nu are proprietar. Consider ocupaţiunea ca fiind un mod originar de dobîndire a proprietăţii, la fel ca şi dobîndirea prin producere. Bunurile mobile considerate fără stăpîn sunt acelea a căror stăpîn a renunţat expres la dreptul de proprietate asupra lor (adică a adus la cunoştinţă şi alte persoane despre intenţia sa de a renunţa la un anumit bun), fie acele bunuri au fost abandonate (a luat hotărirea de a renunţa la un anumit bun fără a aduce la cunoştinţă şi alte persoane terţe), fie nu au proprietar prin natura lor. La categoria bunurilor care prin natura lor nu au proprietar au exemplificat foarte bine autorii Sergiu Baieş, Aurel Băieşu, Valentina Cebotari etc. Aceştia consideră că astfel de bunuri ar fi: animalele sălbatice, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, apa de izvor etc. Important în acest context este ca bunurile să nu fi fost pierdute, deoarece acestea continuă să aparţină proprietarului său. Însuşirea unui astfel de bun poate fi precedată de răspundere. Cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului, fostului posesor, poliţiei sau administraţiei publice locale de unde a fost găsit bunul. Iar dacă a fost găsit într-o încăpere sau într-un mijloc de transport, să-l predea posesorului încăperii sau mijlocului de transport. Persoana care a găsit bunul poate deveni proprietar al acestuia doar în condiţiile legii, ceea ce ar presupune să se asigure că bunul a fost abandonat sau s-a renunţat expres la el, iar dacă bunul a fost pierdut să devină proprietar doar în baza unui proces-verbal întocmit de organul abilitat. Conform legii persoana poate deveni proprietar a unui bun mobil prin ocupaţiune după curgerea termenului de 6 luni. - Comoara. Cînd lucrul părăsit se află ascuns în pămînt sau într-o clădire, sau într-un lucru mişcător, el se numeşte tezaur (comoară) şi această denumire e independentă şi de valoare lucrului şi de vechimea ascunderii CANTACUZINO, Matei B. Elementele dreptului civil. București: Ed. ALL Educational, 1998, p. 118-119.. Atunci cînd într-un bun imobil s-a găsit o comoară, atît proprietarul bunului imobil cît și descoperitorul au drept la ½ din comoară. Deși nu se stipulează nimic despre găsirea comorii într-un bun mobil, trebuie să spunem că aceleași consecințe se vor aplica și cazurilor descoperirii comorii într-un bun mobil BURUIANĂ, Mihai, EFRIM, Oleg, EȘANU, Nicolae et al. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Vol.I. Chișinău: Ed. ARC, 2006, p. 607.. În cazul cînd ei convin altfel, pot împărți comoara conform înțelegerii stabilite între ei. Adică, faptul ca o jumătate de comoară să revină proprietarului bunului și jumătate descoperitorului, nu este o prevedere imperativă. Dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil fără consimțămîntul proprietarului, ori a căutat în el fără consimțămîntul proprietarului sau a posesorului, acestuia nu i se revine nimic. Legiuitorul nostru nu stipulează expres însă cui revine această comoară, de asemenea nici nu stipulează cui revine comoara găsită în propriul imobil. Căci, dacă am conchide că aparține în totalmente persoanei care a gasit-o în propriul imobil, cum rămîne în caz de pătrundere, ori căutare fără consimțămîntul proprietarului, deoarece de facto nu proprietarul a descoperit-o?! Logic, descoperitorul a comis o faptă ilicită, iar bunurile intrate-n posesie în urma unei astfel de fapte sunt ridicate de către stat, ca mai apoi să fie întoarse proprietarului ei. Or, pînă la urmă comoara este un bun fără proprietar, iar lucrurile a căror proprietari nu pot fi identificați, rămîn în proprietatea statului. Ceea ce ar rezulta ca comoara să rămână în proprietatea statului. Dacă însă s-a descoperit o comoară formată din bun (bunuri) recunoscute ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil și descoperitorul au dreptul fiecare la o recompensă de 50% din prețul comorii. În cazul comorii constituite din bun recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, descoperite în urma pătrunderii ilegale, ori căutării fără consimțămîntul proprietarului bunului imobil, recompensa revine în totalmente proprietarului bunului. Aceasta vine ca o excepție de la regula generală. La alin.4 al art.327 C.civ este prevăzut că persoanele care au efectuat în interesul unor terți, inclusiv în cadrul exercitării obligațiilor de serviciu, cercetări arheologice , căutări în urma cărora a fost descoperită comoara, nu au dreptul asupra comorii. De aici conchidem că descoperitorul are drept asupra comorii (50%), doar atunci cînd a descoperit-o întîmplător. După cele meționate, aș propune modificarea art.327, cu următorul text de lege: ,,(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate. (2) Dacă o persoană a găsit o comoară în propriul bun (mobil, imobil), îi aparține acestuia în totalmente. (3) În cazul în care într-un bun (mobil,imobil), se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului (mobil,imobil) în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului, dacă ei nu convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul mobil, imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară. Comoara în acest caz este transmisă în proprietatea statului. (4) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil, mobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara”. - Dobîndirea dreptului de proprietate prin act juridic – după cum ştim, actul juridic de fapt, este o manifestare de voinţă intenţionată, care urmează a produce efecte juridice. Actul juridic este prevăzut de Codul Civil ca fiind un mod de dobîndire a dreptului de proprietate. Analizînd per ansamblu tipurile de acte juridice, este necesar a specifica că doar actele juridice translative de proprietate pot duce la dobîndirea dreptului de proprietate. Consider important a specifica acest fapt şi în Codul Civil, deoarece acesta face referire doar în cazul hotărîrii judecătoreşti că poate fi considerată ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate atunci cînd este translativă de proprietate. Cu titlu de lege ferenda aş propune modificare art.320 alin.2 C.civ. cu următorul text de lege: ,,Dreptul de proprietate se poate dobîndi în condiţiile legii, prin ocupaţiune, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin act juridic sau prin hotărîre judecătorească atunci cînd acestea sunt translative de proprietate”. Aşa deci, actele juridice translative de proprietate sunt: vânzarea-cumpărarea, prevăzută la art.753-822; schimbul, prevăzut de art.823-838; donaţia, prevăzută de art.827-838; înstrăinarea bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, prevăzută de art.839-846 şi testamentul, prevăzut de art.1449-1498 al Codului Civil al RM. De fapt, acestea şi sunt unicele tipuri de acte juridice translative de proprietate. Şi alţi autori la fel enumeră aceste tipuri de acte juridice ca fiind acte translative de proprietate BAIEȘ, Sergiu, ROȘCA, Nicolae. Drept Civil: Drepturile reale principale. Chișinău: Ed. Tipografiei Centrale, 2005, p. 115. . - Dobîndirea dreptului de proprietate prin succesiune – legiuitorul nostru permite dobîndirea dreptului de proprietate atît prin moștenire legală, cît și moștenire testamentară. Propun a vorbi separat despre fiecare în parte. În cazul moştenirii testamentare, moştenitor poate fi orice persoană care este stipulată în testament că ar fi moştenit ceva de la de cujus. Persoanele care pot fi moştenitori testamentari sunt lăsaţi la atitudinea celui care întocmeşte testamentul. Moştenitorul stipulat în testament va avea drept de opţiune succesorală (dreptul de accepta moştenirea sau de a renunţa, deci de a nu primi moştenirea) CHIRICĂ, Dan. Drept Civil: Succesiuni. București: Ed. Lumina Lex, 1996, p. 200-217.. Atunci cînd va accepta succesiunea, el va dobîndi dreptul de proprietate asupra părţii stipulate în testament. Succesiunea testamentară priveşte în general testamentul, de aceea putem atribui această parte a succesiunii în componenţa actelor juridice. Dobîndirea dreptului de proprietate prin testament, ca formă a actului juridic, va avea acelaşi efect ca dobîndirea dreptului de proprietate prin succesiune legală. Adică, efectul va fi acelaşi: dobîndirea dreptului de proprietate. Cu titlu de lege ferenda aș propune modificarea articolului 320 alin.2 C.civ. cu următorul text de lege: ,,Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, succesiune legală, accesiune, uzucapiune, precum şi prin act juridic sau prin hotărîre judecătorească atunci cînd acestea sunt translative de proprietate”. În cazul moştenirii legale, legea enumeră persoanele care pot fi moştenitori legali. Astfel, conform art.1500 C.civ. moştenitori legali pot fi doar rudele de clasa I (descendenţii, soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi), clasa II (colateralii privilegiaţi, ascendenţii ordinari) şi clasa III (colateralii ordinari). Pentru a dobîndi dreptul de proprietate în cazul moştenirii legale, pe lîngă faptul că este necesar ca persoana să facă parte din una din categoriile enumerate expres de legiuitor, este necesar să fie întrunite şi cîteva condiţii: - cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament; - a fost declarată nulitatea testamentului; - succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; - succesorul testamentar este nedemn. Atunci cînd sunt întrunite aceste norme imperative, persoana poate veni la moştenire. Ea va putea moşteni partea din patrimoniul defunctului în dependenţă de clasa din care face parte şi în dependenţă de numărul persoanelor care au venit la moştenire. - Dobîndirea dreptului de proprietate prin accesiune – mod de dobîndire a proprietăţii prin intermediul căruia se constituie nemijlocit în patrimoniul titularului lucrului principal un drept de proprietate asupra unui lucru accesoriu care se încorporează celui principal şi care, pînă în momentul încorporării, aparţinuse altei persoane PĂTULEA, Vasile, TURIANU, Corneliu. Dreptul de proprietate, Vol. I. București: Ed. Rosetti, 2004, p. 91-92.. Conform Codului Civil al RM avem: accesiune mobiliară, și accesiunea imobiliară cu două forme: a) accesiune imobiliară naturală și b) accesiune imobiliară artificială. Accesiunea mobiliară – așa cum accesiunea se referă la două bunuri unite, care au proprietari diferiți, atunci cînd bunurile celea două unite sunt mobile fiecare dintre proprietari poate cere separarea acestora. Important este ca după separare nici unul dintre proprietari să nu sufere un prejudiciu. În general este clar o astfel de situație, dar apare o întrebare: ce se întîmplă dacă bunurile nu mai pot fi separate fără a fi deteriorate? Legiuitorul nostru a prevăzut o ieșire din situație și în cazul dat. Astfel, bunul va aparține proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea lui, cu obligația de a plăti celuilalt proprietar prețul bunului unit cu bunul principal. Dacă o persoană de bună-credință a realizat un bun dintr-o materie ce nu-i aparține, poate deveni proprietarul bunului realizat dacă: - plătește prețul materiei; - bunul realizat are o valoare mai mare ca costul materiei. Proprietarul materiei avînd dreptul să păstreze bunul realizat atîta timp, cît persoana ce a realizat bunul nu îi achită costul materiei. Un bun poate fi format din materie ce aparține unui proprietar și materie ce aparține mai multor proprietari. Atunci cînd un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii ce aparțin diferiților proprietari, astfel, încît nu putem distinge care este materia principală și care materii ar fi accesorii, proprietarul care nu a știut despre confuziune are dreptul să ceară separarea materiilor, dacă este posibil. Iar dacă nu este posibil să le separe fără pagube, bunul format va aparține proprietarilor materiilor proporțional aporturilor (cantității, calității, valorii materiei fiecăruia). În cazul în care materia unui proprietar de bună-credință depășește cealaltă materie prin valoare și cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, plătind celuilalt proprietar prețul materiei sau înlocuirea materiei cu materie de aceeași natură, cantitate, greutate, mărime și calitate sau plata contravalorii ei. Ca regulă generală, bunurile mobile unite avînd proprietari diferiți pot fi separate doar dacă celălalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu, însă totuși legea lasă o posibilitate ca bunurile să fie separate chiar și dacă ar vătăma cealaltă parte, în cazul în care bunul accesoriu este mai de preț ca bunul principal și proprietarul bunului accesoriu a unit bunul său fără știrea proprietarului bunului principal. Accesiunea imobiliară – ca notă generală, în cadrul accesiunii imobiliare este necesar a porni de la ideea care bun este principal și care bun este accesoriu. Astfel, din conținutul art.317 C.civ. putem scoate ușor în evidență faptul că principal este acel bun care produce un alt bun, ori acestuia i se încorporează alt bun, ori i se unește alt bun. Principal este acel bun care a existat întîi și are o existență de sine stătătoare. Iar toate acele bunuri care au fost produse de bunul principal, sau au fost unite la cel principal, ori s-a încorporat celui principal se numesc bunuri accesorii și dacă legea nu prevede altfel, aparțin proprietarului bunului principal. În cadrul accesiunii imobiliare pămîntul va fi bun principal, deoarece pe acesta se construiește, se efectuează lucrări. Iar acele construcții, lucrări se numesc bunuri accesorii. Accesiunea imobiliară artificială – acest mod de dobîndire a dreptului de proprietate reglementează cazurile cînd o persoană efectuează construcții și/sau lucrări pe terenul unei alte persoane sau atunci cînd deși construiește, efectuează lucrări pe terenul ce-i aparține cu drept de proprietate, folosește materialele unei alte persoane. Din start mergem pe prezumția că orice construcție sau lucrare (fie de suprafață, fie subterană) este făcută de proprietarul terenului pe cheltuiala sa. Vom merge pe această prezumție pînă la proba contrarie. Dacă se va dovedi contrariul și, anume, că o persoană a efectuat o lucrare sau o construcție pe teren propriu cu materiale străine, se va proceda la fel ca în cazul accesiunii mobiliare - se va achita valoarea materialelor proprietarului acestora, dacă cel ce a construit-o a fost de bună-credință Prin bună-credință se înţelege convingerea posesorului că are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobîndit în baza unui titlu translativ de proprietate, a cărui nevalabilitate o ignoră. Prin buna-credinţă a persoanei care construieşte sau efectuează lucrări pe terenul altei persoane se înţelege acea convingere pe care o are acesta că este proprietar al terenului pe care construieşte.. Dacă se va dovedi însă reaua-credință Prin rea-credință se înţelege acel mod de a acţiona a unei persoane contrar normelor legale deşi cunoaşte acest lucru, a acţiona intenţionat în defavoarea altei persoane şi a se comporta de parcă nu a ştiut sau dorit acest lucru. a persoanei ce a construit, ea va fi obligată să repare și prejudiciul cauzat pe lîngă faptul că va achita valoarea materialelor. Dacă se va dovedi proba contrarie, și anume că un terț a construit sau a efectuat lucrări pe terenul unei alte persoane este necesar a vedea dacă terțul a fost de bună-credință sau de rea-credință. Atunci cînd terțul va fi de bună-credință proprietarul terenului nu va avea dreptul să ceară ridicarea lucrărilor, construcției, ci dincontra va fi obligat să achite valoarea materialelor și costul muncii sau să achite o sumă de bani echivalentă creșterii valorii terenului. Proprietarul terenului avînd dreptul de a alege între cele două tipuri de achitări. Și ar fi și logic să aibă această obligație, că de altfel vom fi în prezența îmbogățirii fără justă cauza. Atunci cînd terțul va fi însă de rea-credință proprietarul terenului are dreptul fie să ceară terțului ridicarea lucrărilor sau construcțiilor pe cheltuiala proprie, reparînd astfel și daunele cauzate, sau are dreptul să păstreze aceste lucrări, construcții pentru sine, plătindu-i terțului fie valoarea materialelor și costul muncii, fie o sumă de bani egală cu creșterea valorii terenului. Legiuitorul nostru a mai prevăzut și situația cînd o construcție este ridicată în parte pe terenul constructorului și în parte pe terenul învecinat. Astfel, proprietarul vecin poate dobîndi drept de proprietate asupra întregii construcții și drept de superficie asupra terenului aferent dacă cel puțin ½ din construcție se află pe terenul său, plătindu-i constructorului valoarea materialelor și costul muncii, precum și contravaloarea folosinței superficiei. Constructorul de rea-credință nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de 1/3 din valoarea materialelor și costul muncii și din contravaloarea folosinței superficiei. Accesiunea imobiliară naturală – legislația moldovenească prevede patru situații în care ne aflăm în prezența accesiunii imobiliare naturale: adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare; terenul înconjurat de ape (rîuri, heleșteie, iazuri, canale etc.), apărute prin scăderea temporară a apelor; o apă curgătoare a smuls o parte dintr-un teren alipind-o la terenul altuia; apa curgătoare înconjoară terenul unui proprietar riveran. În cazul primei situații proprietarul terenului riveran devine proprietarul adăugirilor de teren la malurile apelor curgătoare formate treptat. În a doua situație proprietarul terenului înconjurat de ape apărute prin scăderea temporară a apelor nu devine proprietarul terenurilor date (apărute). În a treia situație proprietarul terenului smuls de o apă curgătoare- nu se pierde dacă într-un an o revendică. În a patra situație proprietarul terenului riveran devine proprietar. - Dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiune – este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale (de exemplu: servitutea) cu privire la un bun (mobil sau imobil), prin posedarea neîntreruptă a acestui bun în tot timpul fixat de lege. Care constituie împreună cu ocupațiunea, o probă absolută de dobândire a dreptului de proprietate. Spre deosebire de legislația din România care prevede doar uzucapiunea imobiliara, legislația noastră prevede că proprietatea se poate dobîndi prin uzucapiune atît asupra bunurilor imobile, cît și asupra bunurilor mobile. Conform art.332 C.civ ,,Dacă o persoană, fără a fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credință sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, acesta devine proprietarul bunului respectiv”. Iar conform art.333 C.civ. ,,Persoana care posedă cu bună credință timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndește dreptul de proprietate asupra acestui bun”. Din dispozițiile art.332 C.civ. și art.333 C.civ. rezultă că uzucapiunea este de două tipuri: - Uzucapiune mobiliară; - Uzucapiune imobiliară. Indiferent de tipul de uzucapiune, va produce efecte juridice doar posesiunea utilă, fapt expres prevăzut la art.335 C.civ. Din conținutul acestor prevederi putem scoate ușor în evidență condițiile necesare pentru dobîndirea dreptului de proprietare prin uzucapiune. Astfel, se cer în mod obligatoriu întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să existe buna-credință a celui care a posedat; b) posesiunea să fi fost exercitată în tot timpul fixat de lege, 5 ani pentru bunurile mobile și 15 ani pentru bunurile imobile; c) posesiunea să fie utilă- utilitatea posesiunii se prezumă pînă la proba contrarie. Conform art.332 alin.2 C.civ. ,,Un bun imobil și drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietatea se dobîndește în temeiul alin.(1) din momentul înregistrării”. Fapt ce rezultă că uzucapiunea imobiliară se poate dobîndi doar asupra bunurilor imobile ce nu sînt înregistrate la Oficiile Teritoriale Cadastrale. Pare a fi simplu, însă dacă ne punem întrebarea ,,cum rămîne cu construcțiile neautorizate?”, întrucît ele tot nu sunt înregistrate la organele cadastrale, conform acestor dispoziții ar rezulta că construim un imobil unde dorim noi (adică neautorizat) și destul de simplu putem deveni proprietarul imobilului prin uzucapiune după ce întrunim condițiile uzucapiunii. În realitate nu este chiar așa, deoarece construcțiile neautorizate, parcurg o altă cale de înregistrare la oficiile cadastrale, decît bunurile imobile în cazul uzucapiunii. Asupra imobilelor neautorizate se cere mai întîi autorizaţia de construire (la Inspecţia de Stat în Construcţii), iar mai apoi dobîndirea dreptului de proprietate. Mai mult ca atît, se interzice executarea de lucrări, fără înregistrarea autorizației Legea privind calitatea în construcţii, nr.721 din 02.02.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 25 din 25.04.1996.. Instanța de judecată este dezinvestită să recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun neautorizat. Persoana care a construit un imobil neautorizat va fi obligată mai întîi să parcurgă calea de obținere a autorizației conform legislației. Fapt ce ar fi și corect, deoarece altfel ar încălca calitatea în construcții prevăzută de ,,Legea privind calitatea în construcţii”, nr.721 din 02.02.1996 sau de „Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie”, nr.163 din 09.07.2010 etc Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, nr.163 din 09.07.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.155-158 din 03.09.2010.. La soluţionarea litigiului asupra imobilului, apărut înainte de finalizarea construirii şi înregistrării lui, instanţa judecătorească nu va putea să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, ci numai asupra materialelor de construcţie din care este alcătuit imobilul, cu posibilitatea ulterioară a proprietarului materialelor şi al autorizaţiei de construcţie de a continua construirea şi a înregistra dreptul de proprietate pe cale administrativă. Conform art.320 alin.2 C.civ., uzucapiunea imobiliară constituie unul din modurile de dobîndire a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar drept temei al înregistrării dreptului de proprietate, dobîndit prin uzucapiune, va fi hotărîrea judecătorească irevocabilă de constatare a faptului uzucapiunii. Instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este imposibilă. Totodată, instanţa judecătorească, la examinarea unor asemenea cereri, constată numai faptul existenţei documentelor care confirmă aparţinerea imobilului petiţionarului şi nu dreptul lui de proprietar. Concomitent, petiţionarul trebuie să prezinte probe despre imposibilitatea de a obţine documentul sau despre imposibilitatea restabilirii lui Avizul consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 332-336 Codul civil [online] [citat 15 aprilie, 2013]. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_avize_csj.php?id=5.. Cît priveşte uzucapiunea mobiliară, în practică nu sunt întrunite mari divergenţe. Persoana poate dobîndi dreptul de proprietate asupra unui mobil dacă posedă cu bună-credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia ca un adevărat proprietar. Diferenţa între uzucapiunea mobiliară şi ocupaţiune este evidentă. Chiar dacă ambele au ca obiect un bun mobil, diferenţa este că în cazul ocupaţiunii persoana poate deveni proprietar asupra unui bun fără stăpîn dar care este găsit sau abandonat. Iar în cazul uzucapiunii mobiliare persoana poate deveni proprietar a unui bun mobil asupra căruia nu îi este recunoscut un drept de proprietate, practic bunul îi aparţine, doar că persoana legal nu deţine un drept de proprietate asupra bunului. O altă diferenţă este că uzucapiunea mobiliară se dobîndeşte doar după trecerea termenului de 5 ani, iar în cazul ocupaţiunii se dobîndeşte dreptul de proprietate după ce persoana îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege. Dobîndirea dreptului de proprietate prin hotărîre judecătorească – după cum ştim hotărîrile judecătoreşti sunt de regulă declarative de drepturi, însă atunci cînd printr-o hotărîre judecătorească se dobîndeşte un drept de proprietate hotărîrea este constitutivă de drepturi. Aceasta are loc de obicei atunci cînd un anumit bun imobil, fiind supus executării silite imobiliare, este vîndut la licitaţie. În acest caz licitaţia se finalizează cu un proces-verbal. Conform Codului de executare al RM Codul de executare al Republicii Moldova, nr.443 din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35 din 05.11.2010, art.136, 138. în cazul în care dreptul de proprietate asupra bunului adjudecat la licitaţie trebuie să fie supus înregistrării de stat, executorul judecătoresc, după ce întocmeşte procesul-verbal al licitaţiei, transmite instanţei de judecată în a cărei circumscripţie se află sediul biroului său, copia de pe procedura de executare pentru confirmarea procesului-verbal al licitaţiei. În termen de 5 zile de la primirea copiei de pe procedura de executare, instanţa de judecată constată legalitatea desfăşurării licitaţiei, pronunţînd în acest sens o încheiere motivată. Bunul cumpărat la licitaţie se transmite după ce a fost achitat integral costul lui, iar procesul-verbal al licitaţiei a fost confirmat printr-o încheiere judecătorească definitivă în condiţiile legii.  O altă situaţie cînd printr-o hotărîre judecătorească se poate dobîndi un drept de proprietate ar fi şi exproprierea pentru cauză de utilitate publică (trecerea din proprietatea privată în proprietatea publică a unui bun). Aici avem două situaţii: 1) atunci cînd părţile ajung la un numitor comun şi, 2) atunci cînd părţile nu ajung la un acord. În situaţia dată ne interesează a doua ipoteză. Astfel, atunci cînd părţile nu ajung la un numitor comun exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, nr. 488 din 08.07.1999, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44 din 20.04.2000, capitolul IV.. Conform art.320 alin.3 C.civ ,,În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act administrativ”. Dobîndirea dreptului de proprietate prin efectul unui act administrativ – Actul administrativ este considerat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate doar în cazurile prevăzute de lege. Va fi considerat mod de dobândire a dreptului de proprietate, spre exemplu Ordinul Ministrului de Interne prin care unii, colaboratori pentru anumite merite, vor primi arme personale. 1.1.2. Modurile speciale de dobîndire a dreptului de proprietate Conform art.320 alin.4 C.civ ,,Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobîndire a dreptului de proprietate”. Astfel de reglementări pot fi găsite în anumite legi sau reieșite din anumite articole ale Codului civil. Un mod de dobîndire a dreptului de proprietate care reiese din dispozițiile Codului civil ar fi succesiunea vacantă. Aceasta este un mod simplu de dobîndire a dreptului de proprietate, prin care statul dobîndește dreptul de proprietate asupra moștenirii defunctului atunci cînd nu există succesori testamentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toți succesorii sînt privați de dreptul la succesiune. O altă reglementare ce reiese dintr-o anumită lege o putem găsi în „Legea cu privire la proprietate publică a unităților administrativ teritoriale”, nr. 523 din 16.07.1999, care prevede la art.2 că: „Dreptul de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale poate fi dobîndit: a) pe cale naturală – deși legea nr. 523 nu caracterizează acest mod de dobîndire a dreptului de proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, presupunem că aceasta se referă la situația cînd fructele unui bun mobil sau imobil ce aparține cu drept de proprietate unității administrativ teritoriale intră de asemenea în proprietatea unității administrativ-teritoriale. b) prin achiziţii publice, realizate în condiţiile legii – este un mod de dobîndire a dreptului care se poate realiza prin mai multe căi: fie prin fonduri proprii de la bugetul public, prin transferul de credite bugetare la începutul fiecărui an, ori, în timpul anului, în funcţie de situaţia de fapt; fie prin sursele proprii de finanţare pe care le au instituţiile publice; fie prin sume de bani sau bunuri oferite de către persoanele fizice sau juridice, în urma unor liberalităţi VĂCĂRELU, Marius. Actul adițional în material achiziţiilor publice. În: Economie şi administraţie locală, nr.4, 2008, p. 17. . c) prin transmitere în proprietatea publică a unităţii administrativ – teritoriale a proprietăţii publice a statului sau prin transmiterea proprietăţii publice a unei unităţi administrativ-teritoriale în proprietatea publică a alteia – aici avem două situații, după cum vedem. În prima situație transmiterea proprietății din cadrul proprietății publice a statului în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale se face prin hotărîre de Guvern, cu acordul consiliului local respectiv. În cea de-a doua situație, transmiterea proprietății unei unități administrativ-teritoriale în cadrul altei unități administrativ teritoriale se face prin hotărîre a consiliului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei proprietate se află acest bun, cu acordul consiliului  unităţii  administrativ-teritoriale  căreia  i  se transmite bunul respectiv. d) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică locală – acesta este un mod de dobîndire a proprietății, caracterizată prin trecerea unor drepturi patrimoniale din proprietatea privată în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale. Bineînțeles că exproprierea pentru utilitate publică se referă și la trecerea drepturilor patrimoniale din proprietatea privată, în proprietatea statului. Caracteristic pentru acest mod de dobîndire a dreptului de proprietate este faptul că acesta are loc în condițiile legii și cu respectarea amănunțită a legii cu privire la exproprierea pentru utilitate publică. Pe baza acestei legi am putea scoate în evidență următoarele condiții: exproprierea se poate efectua doar asupra obiectelor supuse exproprierii, prevăzute expres de lege; exproprierea se face în scopul efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de înteres local (în situația noastră) sau interes național; exproprierea are loc cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. e) în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti – este aceeași situație la care ne-am referit mai sus ca fiind un mod general de dobîndire a dreptului de proprietate, aici doar vizează hotărîrile instanței de judecată prin care se transmite un drept de proprietate unei unități administrativ-teritoriale. Hotărîrea instanței de judecată trebuie să fie translativă de proprietate. f) prin donaţii sau prin legate acceptate de consiliul unităţii administrativ-teritoriale – astfel de donații pot fi de la persoane juridice, de la alte state etc . Legatele privesc situația cînd testatorul poate acorda prin testament unității administrativ-teritoriale avantaje patrimoniale. g) prin obţinerea de venituri şi bunuri în condiţiile legii – astfel de venituri ar fi ca de exemplu darea în folosință a unor bunuri de către unitatea administativ-teritorială unor persoane terțe; sau impozitele (de ex. pe bunurile imobiliare), taxele (de ex. pentru patenta de întreprinzător; pentru resursele naturale ca apa etc.), plățile care conform legii rămîn în bugetele locale etc. h) în urma renunţării la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în modul stabilit de legislaţia în vigoare – un exemplu ar fi în urma renunțării benevole a deținătorului de teren asupra terenului său. i) în urma realizării proiectelor de parteneriat public-privat. Un alt mod de dobîndire a dreptului de proprietate ce reiese dintr-o anumită lege ar fi privatizarea, fapt ce reiese din conţinutul legii cu privire la privatizare Legea cu privire la privatizare, nr.627 din  04.07.1991.În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.135-136 din 09.12.1999.. Privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce constituie domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, prin modalităţile prevăzute de lege. Obiective ale privatizării sînt întreprinderile, instituţiile şi complexele patrimoniale unice, valorile mobiliare (cotele de participaţie) din societăţile comerciale, incluse în programele de privatizare, aprobate prin lege de către Parlament. Cu toate că în anumite condiții unele temeiuri se consideră de încetare a dreptului de proprietate, ele totodată se consideră și temeiuri de naștere a dreptului de proprietate pentru persoanele în favoarea cărora are loc încetarea dreptului de proprietate. Adică vom merge pe ideea că, dacă un drept de proprietate încetează pentru o persoană, pentru altă persoană dreptul de proprietate se naște, se dobîndește. Astfel, examinînd art.337 C.civ., constatăm că dreptul de proprietate se stinge pentru o persoană, iar pentru alta se naște, în următoarele cazuri: a) Confiscarea – este un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică sau privată a statului (după natura bunului), ca urmare a aplicării unei sancţiuni penale, contravenționale. Confiscarea se aplică în situaţiile exprese prevăzute de lege în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Dacă analizăm minuțios, vedem că atît privatizarea, cît și hotărîrea judecătorească sunt moduri speciale de dobîndire a dreptului de proprietate, dar corect pînă la urmă ar fi că hotărîrea judecătorească este un mod de dobîndire a proprietății, iar confiscarea se încadrează în aceasta, deoarece pînă la urmă tot se efectuează printr-o hotărîre judecătorească. Dar totodată, confiscarea poate avea loc și prin intermediul unui act administrativ, de exemplu confiscarea la vamă. Bunurile supuse confiscării sunt reglementate expres de Codul Penal Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 72-74 din 14.04.2009, art.106-106’.și Codul Contravențional Codul Contravențional al Republicii Moldova, nr.218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 3-6  din 16.01.2002, art.446 (c).  . b) Rechiziția – deși unii autori sunt de părerea că este un mod de dobîndire a dreptului de proprietate, aș vrea să menționez că în cadrul rechiziției se transmite un drept de folosință doar, nu un drept de proprietate deplină. Din aceste considerente nu atribui rechiziția ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate. c) Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea – acesta este un mod de dobîndire a dreptului de proprietate, prin care persoana care a răscumpărat animalele devine stăpînul acestora. Practic persoana care a încălcat regulile de comportare cu animalele ce-i aparțin pierde dreptul asupra lor, iar persoana care le răscumpără dobîndește dreptul asupra lor. d) Înstrăinarea bunurilor pe care conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate – o astfel de situație ar fi reglementată de legea privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului la art.6 din 1997 Legea privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, nr.1308 din 25.07.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 147-149 din 06.12.2001, art.6., care stipulează că persoanele străine, nu au dreptul să obțină drept de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă, iar dacă dobîndesc un astfel de drept prin succesiue, au obligația de al înstrăina în termenul stipulat de lege. Sau la acest mod de dobîndire a dreptului de proprietate s-ar încadra și situația cînd anumite bunuri sunt limitate la circuitul civil, de exemplu armele, reglementată anterior de legea cu privire la arme. Iar persoanele care dețin arme și cărora li se ridică autorizația asupra lor, au obligația de a vinde armele date în termen de două săptămîni, sau armele ridicate de poliție de la proprietarii lor cu privire la cauzele penale, după pronunțarea hotărîrii se comercializează în magazine specializate Legea cu privire la arme, nr.110 din 18.05.1994, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 4  din 08.09.1994, Abrogată din 26.10.13 prin LP130 din 08.06.12, MO222-227/26.10.12, art.42.. 1.2. Dobândirea dezmembrămintelor dreptului de proprietate Pe lîngă dreptul de proprietate, considerat cel mai deplin drept real, atît legea cît şi doctrina mai cunoaşte şi alte drepturi derivate ale proprietăţii. Dreptul uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie sunt considerate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Acestea se constituie asupra unor lucruri străine, care aparţin cu drept de proprietate altor persoane. Este important a se reţine faptul că una şi aceeaşi persoană nu poate avea şi dreptul de proprietate şi un alt drept real asupra aceluiaşi lucru. 1.2.1. Modurile de dobîndire a dreptului de servitute Servitutea este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Servitutea se poate dobândi prin: a) destinaţia stabilită de proprietar – aceasta nu este decît acordul sau dorința proprietarului de teren de a permite constituirea unei servituți pe terenul propriu, în favoarea unei alte persoane. Pînă la urmă acordul unei persoane este un act juridic unilateral, iar acestuia reiese că i se vor aplica aceleași reguli ca și constituirea servituții prin act juridic. Servitutea constituită prin destinația stabilită de proprietar, conform art.432 C.civ. este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care în vederea unei eventuale parcelări, instituie imediat natura scopul și situația servituții unei părți din teren în favoarea altor părți. Acest mod de dobîndire a servituții anticipează o situație în care un bun imobil ce-i aparține unei proprietari poate fi parcelat pe viitor, astfel încît să aparțină mai multor persoane, atunci proprietarul le instituie care ar fi natura, scopul și situația servituții, acest lucru avînd loc în formă scrisă. b) act juridic – la fel ca superficia, servitutea poate fi constituită prin act juridic. În principal, constituirea servituții prin act juridic necesită autentificarea acestuia. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Iar pentru a putea fi opozabilă terților se cere înscrierea în registrul bunurilor imobile. Forma actului juridic poate fi atît de declaraţie unipersonală (declaraţia proprietarului despre constituirea unei servituţi), testament, cît și de contract. Caracterele juridice ale contractului prin care se dobîndeşte dreptul de servitute sunt următoarele: caracterul unilateral sau bilateral – va avea caracter bilateral atunci cînd fiecare dintre părţi se obligă reciproc în baza unui contract de dobîndire a dreptului de servitute pentru care se impune obligaţia de achitare a unei recompense. Iar unilateral va fi atunci cînd va fi cu titlul gratuit. caracterul oneros sau gratuit – conform art.429 C.civ. proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească o recompensă proprietarului terenului aservit. De aici deducem că dacă printr-un act juridic de dobîndire a dreptului de servitute nu se prevede o astfel de obligaţie a proprietarului terenului dominant, actul juridic va avea caracter gratuit, în caz contrar-oneros. caracterul consensual – se încheie prin simplul acord de voinţă al proprietarului terenului dominant şi proprietarului terenului aservit. este un contract cu executare succesivă – deoarece se desfăşoară în timp, astfel încît proprietarul terenului dominant efectuează mai multe prestaţii, ca exemplu: plata recompensei lunare sau efectuarea mai multor acţiuni de trecere pe terenul aservit. caracterul constitutiv de drepturi – deoarece printr-un astfel de contract se constituie un drept real. este un contract numit – denumirea acestuia este reglementat de lege. este un contract solemn – legea impune respectarea formei autentice. c) prin uzucapiune – bineînțeles că ne referim aici doar la uzucapiunea imobiliară, deoarece servitutea privește însăși doar terenurile, care sunt bunuri imobile. Uzucapiunea imobiliară în cazul dreptului de servitute va fi la fel ca în cazul dreptului de proprietate dobîndit prin acest mod, adică va avea aceleași caractere, condiţii etc. Prin uzucapiune pot fi dobîndite doar servituţile continuie şi aparente, neaparente şi pozitive DURAC, Gheorghe, MANOLIU, Julieta. Drept Civil: Drepturile reale principale. Iași: Ed. Chemarea, 1994, p. 91-98; DURAC, Gheorghe, MANOLIU, Julieta. Drept Civil: Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Iași: Ed. Sanvialy, 1996, p. 127-135.. 1.2.2. Modurile de dobîndire a dreptului de uzufruct Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina. Subiectul în folosul căruia se constituie uzufructul poate fi persoană fizică sau persoana juridică. Atunci cînd dreptul de uzufruct se constituie în favoarea unei persoane fizice poate fi cel mult viager. Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea cel mult 30 ani. Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la aceea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite. La constituirea uzufructului se aplică aceleași reguli ca și la înstrăinarea bunurilor care fac obiectul uzufructului. Uzufructul se poate constitui: a) prin lege – legislația Republicii Moldova nu prevede nici în Codul Civil, nici în alt act normativ sau lege reglementări care ar prevedea expres constituirea dreptului de uzufruct prin efectul legii. Dar, studiind doctrina romînă am considera că s-ar crea un drept de uzufruct atunci cînd părinții folosesc bunurile copiilor lor HAMANGIU, C. ROSETTI-BĂLĂNESCU, Al. BĂICOIANU, I. Tratat de drept civil român, vol. II. București: Ed. ALL, 1996, p. 200.. b) prin act juridic – acest mod de dobîndire a dreptului de uzufruct îmbină voința omului sub formă de act juridic unilateral sau bilateral. Actul juridic unilateral prin care se dobîndește dreptul de uzufruct poate fi testamentul. Ca exemplu ar fi situația cînd prin testament defunctul lasă unei persoane dreptul de a culege livada de mere în următorii 10 ani. Astfel de situații asemănătoare sunt des întilnite-n cadrul succesiunii testamentare. Practica arată ca testamentul este cel mai des întîlnit mod de dobîndire a uzufructului. Actul juridic bilateral prin care se constituie dreptul de uzufruct poate îmbrăca forma contractului bilateral. Acest contract poate fi cu titlul oneros sau cu titlul gratuit. Atîta timp cît în contract nu este stipulat expres caracterul oneros, contractul de uzufruct are caracter gratuit, fapt stipulat la art.400 alin.1 C.civ. c) prin hotărîre judecătorească – în cazurile prevăzute de lege uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească. În asemenea cazuri conţinutul şi durata uzufructului sunt determinate de instanţa de judecată ce adoptă hotărârea respectivă. Nu se permite constituirea uzufructului asupra bunurilor proprietate de stat, precum şi asupra bunurilor societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice,nr.121 din 04.05.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.90-93din 29.06.2007, art.10(9).. 1.2.3. Modurile de dobîndire a dreptului de uz Dreptul de uz este acel drept real principal, esenţialmente temporar, dezmembrămînt al dreptului de proprietate, care conferă titularului său atributele de posesie şi folosinţă asupra unui bun aflat în proprietatea altuia, dar numai în limitele necesare satisfacerii trebuinţelor lui şi ale familiei sale. La fel ca dreptul de uzufruct, dreptul de uz îmbină elementele de folosinţă şi percepere a fructelor IOSIV, R.Urs, ANGHENI, Smaranda. Drept Civil: Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor civile, Vol II. București: Ed. Oscar Print, 1998, p. 139., însă doar în limita satisfacerii necesităţilor uzuarului şi familiei sale. Uzul se constituie: a) în temeiul unui act juridic – și iarăși poate fi atît act juridic unilateral, ca testamentul, cît și contract bilateral. Actul juridic de constituire a dreptului de uz poate limita sau extinde dreptul de uz. Limitarea sau extinderea se poate raporta la cercul de persoane care beneficiază de folosinţa şi de fructele bunului sau numai la anumite folosinţe. Dreptul de uz asupra unui imobil ia naştere la data înscrierii lui în Registrul bunurilor imobile POALELUNGI, Mihai et al. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile. Chişinău: Ed.Cartier, 2006, p. 536.. b) în temeiul legii – legislaţianoastră nu oferă careva date despre o astfel de situaţie cînd dreptul de uz s-ar dobîndi în temeiul legii și nici o altă lege nu explică acest mod de dobîndire a dreptului de uz. 1.2.4. Modurile de dobîndire a dreptului de abitaţie (habitaţie) Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia. Cu alte cuvinte, dreptul de abitaţie este uzufructul, sau mai bine zis, dreptul de uz restrîns la folosinţa unei case ca locuinţă pentru satisfacerea nevoilor titularului şi familiei sale. Titular al dreptului de abitaţie poate fi doar o persoană fizică LUPULESCU, Dumitru. Dreptul civil: drepturile reale principale. București: Ed. Lumina Tipo, 1997, p. 158-159.. Abitaţia se constituie: a) în temeiul unui act juridic – poate fi atît un act juridic unilateral, cît şi un act juridic bilateral. Cînd e vorba de actul juridic unilateral apare testamentul, prin care defunctul printr-o clauză poate stipula ca una sau mai multe persoane au drept de a locui în locuinţa lăsată ca moştenire, pe un anumit termen. Acest fapt reiese din dispoziţiile art.1488 C.civ. Interesant la subiectul dat este că o astfel de situaţie ar prevedea ca şi cum dobîndirea dreptului de proprietate în temeiul legii, când de fapt este o dobândire în temeiul unui act juridic unilateral, întrucît testamentul face parte din această categorie de acte juridice enunţate. Chiar dacă e prevăzut acest lucru print-o prevedere legală (art.1488 C.civ.) consider că această situaţie trebuie considerată ca şi cum s-ar dobîndi un drept de uz în temeiul unui act juridic, nu al legii, deoarece dacă nu este un testament cu o astfel de prevedere, legea nu are aplicabilitate, întrucît nu are asupra a ce se aplica. Dreptului de abitaţie se poate naşte după cum am spus și în baza unui act juridic bilateral- contractul. Un astfel de contract ar fi contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, deoarece obligaţia de bază a dobînditorului este de a asigura beneficiarului întreţinere în natură - locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare CHIBAC, Gheorghe, BĂIEȘU, Aurel et al. Drept civil: contracte speciale, Vol. III. Chișinău: Ed. Cartier, 2005, p.93.. Părţile vor stipula expres în contract locuinţa în care va locui beneficiarul întreţinerii, obţinînd astfel un drept de abitaţie asupra locuinţei indicate. b) în temeiul legii – legislaţia noastră nu enumeră expres astfel de situaţii, însă făcînd o analiză minuţioasă legislaţiei, presupunem că dreptul de abitaţie se poate naşte în temeiul legii în astfel de situaţii: atunci cînd membrii familiei ai proprietarului casei locuiesc cu acesta şi atunci cînd copilul înfiat trăieşte cu părinţii adoptivi. În cadrul primei situaţii, vom trage atenţie la art.130 din Codul cu privire la locuinţe, care stipulează: ,,Membrii familiei proprietarului casei de locuit (articolul 56 din prezentul Cod) Astfel de persoane sunt: chiriaşul,soţul chiriaşului, copiii (inclusiv cei înfiaţi) atît ai chiriaşului, cît şi ai oricăruia din membrii familiei lui, părinţii (părinţii adoptivi), care locuiesc împreună cu chiriaşul, alte persoane care locuiesc permanent cu chiriaşul şi duc împreună cu dînsul o gospodărie comună, persoanele întreţinute, inapte de muncă dacă locuiesc permanent împreună cu chiriaşul., instalaţi de el în casa ce-i aparţine, sînt în drept de a se folosi, la fel ca şi dînsul, de încăperile din casă, dacă în timpul instalării lor nu s-a prevăzut altceva. Ei sînt în drept să-i instaleze pe copiii lor minori în încăperea ce le-a fost acordată de către proprietar; instalarea altor membri ai familiei se admite numai cu consimţămîntul proprietarului. Dreptul de folosire a încăperii se menţine pentru aceste persoane şi în cazul încetării raporturilor familiale cu proprietarul casei de locuit”. După cum vedem persoanelor stipulate li se naşte un drept de abitaţie. În situaţia copilului înfiat el dobîndeşte drept de abitaţie asupra locuinţei înfietorilor, astfel încît după efectele juridice ale adopţiei, copilul adoptat are faţă de părinţii adoptivi drepturi şi obligaţii de orice natură, similare celor pe care le are o persoană faţă de părinţii săi biologici Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr.99 din 28.05.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.131-134 din 30.07.2010, art.44.. 1.2.5. Modurile de dobîndire a dreptului de superficie Superficia este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune. Legislația Republicii Moldovaprevede două tipuri de dobîndire a dreptului de superficie. Doctrina română prevede însă ca mod de dobîndire a dreptului de superficie pe lîngă cele două și uzucapiunea POP, Liviu. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. București: Ed. Lumina Lex, 1996, p. 208.. Indiferent de modul de constituire a superficiei, fie prin act juridic, fie în temeiul unei dispoziții legale, ea se constituie pe un termen de 99 ani, dacă nu a fost stipulat un alt termen. Superficia se dobândește: a) în temeiul unui act juridic – așa cum actele juridice se clasifică în acte juridice bilaterale și acte juridice unilaterale, superficia poate fi dobîndită prin ambele tipuri de acte juridice. În cadrul actelor juridice bilaterale ar fi vorba de contract de locațiune, iar în cadrul actelor juridice unilaterale-testamentul, fapt ce rezultă din art.443 alin.1 C.civ. Actul juridic ca mod de constituire a dreptului de superficie este unul cu titlu oneros, însă în cazul în care actul juridic prevede expres că este gratuit, poate avea și un asemenea caracter (caracterul gratuit). Actul juridic prin care se înființează dreptul de superficie trebuie să îmbrace forma scrisă, chiar dacă nu este prevăzut expres de lege, deoarece dreptul de superficie, trebuie înscris în registrul bunurilor imobile, iar înscrierea în registrul bunurilor imobile se poate face doar în baza unui înscris. Ba mai mult ca atît, superficia este un drept real iar C.civ. la art.499 alin.1, stipulează: ,,Drepturile reale asupra imobilelor supuse înscrierii potrivit legii se vor dobîndi atît între părți, cît și față de terți, numai prin înscrierea în registrul bunurilor imobile a constituirii sau strămutării lor în temeiul acordului de voință între părți. O problemă care apare în legătură cu constituirea dreptului de superficie, privește dreptul proprietarului de a constitui o superficie asupra terenului său ipotecat. Deoarece constituirea unui drept de superficie nu este o înstrăinare de imobil, ci o modalitate specifică de folosință a proprietății, considerăm că proprietarul de teren, el și debitor gajist, poate constitui un drept de superficie asupra terenului său fără a solicita acordul creditorului gajist, dacă acordul nu prevede alfel GROZA, Marin. Dreptul de superficie. Teză de doctorat în drept. Chișinău, 2009.. Caracterele juridice ale actului juridic prin care se dobîndește dreptul de superficie: - unilateral sau sinalagmatic – va avea caracter unilateral cînd dreptul de superficie se va dobîndi prin testament, iar sinalagmatic va fi atunci cînd dreptul de superficie se va dobîndi prin contract bilateral. - oneros sau gratuit – dreptul de superficie va avea caracter gratuit cînd va fi dobîndit prin testament sau cînd părțile vor indica expres acest lucru în contract, fapt ce reiese din art.448 alin.1 C.civ., care stipulează că: ,,dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piață, ținînd seama de natura terenului, de zona în care se află el, de destinația construcției, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinței. Redevența se constituie la data constituirii superficiei’’. După cum vedem, dacă în contract nu există o clauză care stipulează că dreptul de superficie se dobîndește-n mod gratuit, atunci va avea caracter oneros. b) în temeiul unei dispoziţii legale – legislația noastră prevede un caz din care reiese că dreptul de superficie se dobîndește în temeiul unei dispoziții legale. Vom face trimitere la art.329 alin.5 C.civ. la care ne referisem anterior la dreptul de servitute. Astfel, conform acestui articol atunci cînd o construcție este ridicată în parte pe terenul constructorului și în parte pe terenul vecinului, proprietarul terenului vecin poate dobîndi dreptul de proprietate asupra întregii construcții și un drept de superficie, bineînțeles după respectarea condițiilor impuse de art.329 C.civ Condițiile fiind: 1.construcția să se afle cel puțin ½ pe terenul vecin, 2. Proprietarul terenului învecinat să achite constructorului o despăgubire.. CAPITOLUL II. MODURILE DE DOBÎNDIRE A DREPTURILOR REALE ACCESORII Pe lîngă drepturile reale principale, legislația RM reglementează și drepturile reale accesorii. Codul Civil al RM recunoaște ca unic drept real accesoriu gajul, în cadrul căruia este inclus și ipoteca. Ipoteca fiind reglementată mai amănunțit de legea cu privire la ipotecă nr.142, iar gajul fiind reglementat de Codul Civil și legea cu privire la gaj, nr.449. Gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanțelor sale cu preferință față de ceilalți creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitor gajist) nu execută obligația garantată prin gaj. 2.1. Modurile de dobîndire a gajului Legislația Republicii Moldova cunoaște două tipuri de gaj: a) gajul înregistrat (fără deposedare), care cunoaște următoarele forme: ipoteca; gajul de întreprinzător; gajul mărfurilor care se află în circulație sau în proces de prelucrare; gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor. b) amanetul (cu deposedare). Indiferent de tipul gajului acesta se dobîndește prin: a) contract (numit gaj convențional); b) în virtutea legii (numit gaj legal). Propun să analizăm dobîndirea dreptului de gaj în dependență de tipul acestuia. 2.1.1. Dobîndirea dreptului de gaj prin contract Contractul este acel acord de voințe dintre două sau mai multe persoane între care se stabilesc, se modifică sau se sting anumite raporturi juridice, care constituie o sursă de apariție a gajului cel mai des întîlnit și cel mai practic folosită din cele două moduri de dobîndire a gajului. În dependență de tipul gajului (înregistrat, amanet) diferă și momentul apariției gajului, indiferent de modul de dobîndire a gajului (contract, lege). Aceasta vine ca o regulă generală, noi însă acuma ne vom referi doar la contractul de gaj. Astfel, în cazul gajului înregistrat încheierea unui contract de gaj servește doar temei pentru constituirea gajului, deci nu se naște prin efectul direct al contractului. Pentru dobîndirea dreptului de gaj înregistrat nu este suficient doar încheierea unui contract de gaj, ci și înregistrarea acestuia în modul prevăzut de lege. Practic putem spune că pentru constituirea gajului înregistrat prin contract este necesar a parcurge două etape de bază: a) încheierea contractului de gaj înregistrat; b) înregistrarea contractului de gaj înregistrat. Doar după parcurgerea ambelor etape vom fi în prezența apariției gajulului înregistrat. În schimb, în cazul amanetului contractual, pentru apariția acestuia este necesar: a) încheierea contractului de amanet; b) transmiterea obiectului gajului (bineînțeles dacă contractul nu prevede altfel). Momentul constituirii dreptului de gaj are loc în momentul înregistrării contractului de gaj – în cazul gajului înregistrat, fie în momentul transmiterii obiectului gajului – în cazul amanetului. Conform Codului Civil al RM, contractul de gaj se poate încheia prin trei modalități: a) formă verbală – prin care se poate încheia doar contractul de amanet; b) forma simplă scrisă – contractul de gaj al cărui obiect sunt bunurile mobile; c) forma autentică – contractul de gaj al cărui obiect sunt bunurile imobile. În contractul de gaj, ca și în orice alt contract părțile pot face anumite modificări sau completări. Aceste modificări sau completări se vor face în forma prevăzută pentru încheierea contractului, de ex: dacă contractul de gaj s-a încheiat în formă simplă scrisă, atunci și modificarea/completarea se va efectua în forma simplă scrisă. A. Clauzele generale ale contractului de gaj: numele și prenumele (denumirea) părților; domiciliul (sediul) părților; acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist; descrierea bunului gajat; esența și scadența obligației garantate prin gaj, suma maximă garantată a cesteia, fără dobînzi și cheltuieli; tipul gajului Legea cu privire la gaj,nr.449 din  30.07.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.120 din 02.10.2001, art.13(4) . Acestea sunt clauzele care de regulă sunt prevăzute-n contractul de gaj, însă pentru anumite tipuri de gaj pot exista anumite legi speciale care prevăd pe lingă aceste clauze și altele, sau chiar părțile însăși mai pot institui anumite clauze prin acordul dintre ele. Mai mult ca atît legiuitorul nostru chiar permite părților instituirea-n contractul de gaj și alte clauze decît cele prevăzute de lege. Important este ca aceste clauze să nu contravină ordinii publice și bunelor moravuri. Este nulă clauza prin care creditorul gajist devine proprietarul obiectului gajului în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei garantate prin gaj. Prevederea în cauză nu se aplică în cazul respectării concomitente a următoarelor condiţii: obiect al gajului îl constituie moneda naţională sau valuta străină, cu excepţia monedelor metalice jubiliare şi comemorative (inclusiv a celor ce conţin metale preţioase); moneda în care urmează a fi executată obligaţia garantată nu diferă de moneda mijloacelor băneşti gajate. B. Caracterele juridice ale contractului de gaj: a) caracterul accesoriu – deoarece contractul de gaj garantează executarea unei obligații dintr-un contract principal; b) caracterul unilateral; c) caracterul real sau consensual. Contractul de gaj va avea caracter real doar atunci cînd va avea loc transmiterea obiectului gajului către creditor, iar consensual cînd se va încheia prin acordul dintre părți. d) caracterul oneros – ambele părți urmăresc un beneficiu. 2.1.1.1. Particularități ale contractului de gaj 1) Contractul de ipotecă este un contract încheiat între creditorul ipotecar și debitorul ipotecar , în temeiul căruia primul, în modul stabilit de legislație are dreptul să pretindă satisfacerea creanțelor sale pecuniare din valoarea bunului imobil ipotecat. Pentru valabilitatea încheierii contractului de ipotecă legiuitorul nostru prevede obligatoriu încheierea acestuia în formă scrisă și autentificată notarial. Nerespectarea formei prevăzute de lege, atrage nulitatea absolută a contractului. Caracterele juridice ale contractului de ipotecă sunt: - este un contract oneros – urmărirea ambelor părți a unui beneficiu; - este un contract accesoriu – deoarece garantează executarea unei obligații dintr-un contract principal, de ex: contractul de împrumut garantat cu ipotecă; - este un contract solemn – se încheie prin simplul acord de voință, dar totodată trebuie de accentuat că ipoteca nu se naște prin efectul direct al contractului de ipotecă, contractul servind doar temei pentru constituirea ipotecii, astfel fiind necesar și săvîrșirea formalităților de înregistrare. Clauzele esențiale ale contractului de ipotecă: atributele de identificare a creditorului ipotecar și a debitorului ipotecar, și după caz, a debitorului (numele/denumirea, domiciliul/sediul etc.); acordul expres al debitorului ipotecar privind instituirea ipotecii în favoarea creditorului ipotecar; determinarea obiectului ipotecii (date care descriu bunul); natura obligației garantate cu ipotecă, așa cum a fost stabilită între părți; valoarea de piață și valoarea de înlocuire a bunului ipotecat stabilite în raportul de evaluare; valoarea de bază a creanței garantate și modul de determinare a sumelor adiționale garantate prin ipotecă; alte clauze stabilite de părți Legea cu privire la ipotecă, nr.142 din 26.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.165-166 din 02.09.2008, art.11(3).. De regulă creditorul ipotecar nu are dreptul să se folosească de bunul ipotecat, însă părțile pot conveni printr-o clauză a contractului de ipotecă dreptul de a se folosi de bunul ipotecat. De asemenea prin contract părțile pot conveni și la dobîndirea unui drept de ipotecă asupra unui bun imobil viitor (de ex: un apartament dintr-un bloc ce se află în construcție). După cum ne stipulează legea cu privire la ipotecă, nr.142 se poate garanta cu același bun imobil executarea nu doar a unei obligații. Astfel, dacă un bun imobil va garanta executarea unei obligații, iar ulterior va mai garanta și executarea altei obligații vom fi în prezența unei ipoteci ulterioare. Consider necesar a examina și modul de constituire a ipotecii ulterioare. Conform art.17 alin.2 din legea nr.142 ipoteca ulterioară se permite de fiecare dată cînd condițiile ipotecii anterioare nu exclud expres acest lucru. După părerea mea consider mai rațional ca ipoteca ulterioară să se constituie doar atunci cînd acest lucru este stipulat expres de condițiile ipotecii anterioare, întrucît în practică această clauză poate pur și simplu a se uita a stipula. Astfel, părțile pot ajunge la instituirea ipotecii ulterioare prin vicii de consimțămînt. Mai mult ca atît art.725 C.civ. ne vorbește despre faptul că încheierea contractului se interpretează după intenția comună a părțlor și pe principiile bunei-credințe. Reiese că părțile încheie un contract de ipotecă fără dreptul de a se institui o ipotecă ulterioară, dar conform art.142 C.civ. neținîndu-se cont de intenția părților, se permite instituirea ipotecii ulterioare. Cu titlu de lege ferenda propun modificarea art.17 din legea nr.142, cu următorul text de lege: „Ipoteca ulterioară este permisă doar atunci cînd condițiile ipotecii anterioare stipulează expres acest lucru”. 2.1.1.2. Contractul de amanet Acest mod de dobîndire a amanetului este de fapt acordul de voințe dintre debitorul gajist și creditorul gajist, unde creditor poate fi orice persoană fizică sau juridică (de regulă lombardul) fie un terț împuternicită de aceasta, iar debitor poate fi la fel fie o persoana fizică, fie o persoană juridică. De cele mai multe ori un astfel de contract se încheie între o persoană fizică și lombard. Acestea sunt cele mai des întîlnite contracte de amanet, însă în practică este întîlnită și situația cînd se încheie și între persoane fizice. În dependență de subiecții contractului de gaj, trebuie discutate amănunțit cîteva situații. Astfel, conform art.468 alin.1 C.civ. contractul de amanet nu este obligatoriu să se încheie în scris. Acest lucru de asemenea este prevăzut și de legea cu privire la gaj la art.20. În realitate însă nu este chiar așa. Dacă privim situația încheierii unui astfel de contract la lombar, vedem lucru cert că lombardul va încheia un astfel de contract doar în scris unde sunt clar stipulate anumite clauze (Anexa.1), lombardul niciodată nu va încheia un astfel de contract în formă orală. Ba mai mult ca atît, după încheierea contractului lombardul emite o chitanță, care după cum spune legiuitorul nostru confirmă încheierea contractului de amanet. S-ar primi că lombardul nu are dreptul să refuze încheierea unui contract de amanet în formă orală, deoarece proba o confirmă chitanța, cu toate că de fapt acest lucru nu este chiar așa. Mai simplu este să analizăm situația cînd contractul de amanet se încheie între persoane fizice, în raport cu aceeași clauză care stipulează că nu este obligatoriu ca amanetul să se încheie în formă scrisă. Astfel, dacă contractul de amanet se încheie în formă orală, părțile își asumă riscul de a nu putea proba existența încheierii unui astfel de contract. Or, orice contract care se încheie avînd ca obiect al contractului în valoare mai mare de 1000 lei proba cu martori nu va putea fi instituită. În acest caz pentru probațiune este necesară forma scrisă. Adică, părțile pot încheia contractul de amanet în formă orală, legea nu le interzice acest lucru, însă acestea-și iau pe seama lor riscul probațiunii. Referitor la forma încheierii contratului de amanet s-a exprimat și Plenul Curții Supreme de Justiție, care ne indică că contractul de gaj se încheie în formă scrisă. Așa cum amanetul este un tip de gaj, reiese că contractul de amanet se încheie în formă scrisă. Pentru o mai bună stabilitate a raporturilor juridice cu privire la amanet, propun modificarea art.468 C.civ., astfel încît acesta să prevadă ca formă obligatorie a contractului de gaj forma scrisă sub sancțiunea nulității absolute. Amanetul este constituit prin remiterea bunului sau titlului către creditorul gajist sau către un terţ care acţionează în numele creditorului gajist, sau dacă bunul este deja în mîinile acestuia, prin menţinerea posesiunii în baza consimţămîntului debitorului gajist, în scopul garantării creanţei creditorului. Obiect al contractului de amanet poate fi un bun sau o universalitate de bunuri înclusiv mijloacele bănești, important fiind ca acestea să se afle în circuitul civil și să nu fie inalienabile sau insesizabile. Caracterele juridice ale contractului de amanet sunt: - caracterul real – deoarece are loc transmiterea în natură a bunului (bunurilor). Poate fi și situația în care să fie transmis nu bunul dar titlul bunului dat; - caracterul bilateral – prin constituirea contractului de amanet se naște drepturi și obligații în sarcina ambelor părți; - caracterul oneros – atît creditorul, cît și debitorul urmăresc un avantaj în schimbul obligațiilor pe care și le asumă; - caracterul aleatoriu – părțile nu-și cunosc întinderea drepturilor și obligațiilor. Chiar dacă prin contract părțile stabilesc un termen de executare a obligațiilor, debitorul poate sa-l prelungească achitînd procentele; - caracterul accesoriu – garantează executarea unei obligații asumate prin contract principal. Clauzele contractului de amanet vor fi cele stipulate la art.13 din legea cu privire la gaj, nr.449. 2.1.2. Dobîndirea dreptului de gaj în virtutea legii Cînd vorbim de constituirea gajului prin lege (ca a doua modalitate de dobîndire a dreptului de gaj) legea pe lîngă faptul că veghează legalitatea apariției lui, ea constituie și sursa de apariție a dreptului de gaj. În cazul gajului contractual sursa de apariție este contractul, dar de legalitatea apariției lui este vegheat de lege. Gajului legal, de regulă i se aplică aceleași prevederi ca și gajului convențional, dacă legea nu stabilește altceva. Codul Civil, stipulează în art.467 faptul că: „dacă legea nu prevede altfel, pot da naștere unui gaj legal creanțele”: - creanțele statului pentru sumele datorate conform legislației fiscale; - care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească. Prevedere care reglementează și o altă situație cînd gajul legal se naște, o găsim în legea cu privire la gaj, nr.449, art.32. Astfel, conform acestei prevederi gajul legal se poate naște și din creanțele statului pentru sumele datorate conform legislației vamale. Se poate naște un gaj legal din creanțele statului pentru sumele datorate conform legislației vamale doar în cazul gajului ce are ca obiect bunurile mobile. Din cadrul altor prevederi ale C.civ rezultă şi alte posibilităţi de a da naştere unui gaj legal. Astfel la art.918 C.civ. avem dreptul arendatorului de a avea drept de amanet asupra fructelor bunului arendat, precum şi asupra bunurilor aduse de arendaş. La art.952 C.civ. avem dreptul antreprenorului de a lua ca gaj bunurile mobile produse, fie îmbunătăţite de acesta, dacă în această perioadă de îmbunătăţire, producere a intrat în posesiunea bunului, fapt nevalabil în cazul cînd antreprenorul ştia, în momentul luării în posesie că proprietarul nu este de acord cu îmbunătăşirea sau producerea bunului. De asemenea, la art.1128 C.civ. avem situaţia cînd magazinerul are un drept de gaj asupra bunului, cît timp acesta se află în posesiunea sa. Vom considera în ambele trei cazuri că e vorba de constituirea gajului legal, ci nu contractual, deoarece acesta se naşte în urma unei obligaţii legale, părţile neajungînd singure la o înţelegere. În toate cele trei situaţii, arendatorului, antreprenorului, cît şi magazinerului i se recunoaşte un drept de gaj, ce le va permite grantarea executării obligaţiei. Persoanelor, care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile născute conform legislaţiei fiscale, li se pot lua ca gaj anumite bunuri pînă la executarea obligaţiei. De fapt, dacă se ajunge la un anumit termen impus de legislaţia fiscală, pentru achitarea datoriilor, creditorul gajist (statul sau unităţile administrativ-teritoriale, de regulă) va recurge la exercitarea gajului. 2.1.3. Înregistrarea gajului Înregistrarea gajului este o etapă destul de importantă în dobîndirea dreptului de gaj. Înregistrarea gajului va produce efecte pentru terți. Gajul fără deposedare trebuie înscris, în modul prevăzut de lege într-un registru public. a) Ipoteca se înregistrează conform legislației privind cadastrul bunurilor imobile și legislației cu privire la ipotecă, la organul cadastral teritorial în a cărui rază teritorială este amplasat bunul imobil ipotecat. De fapt, înregistrarea ipotecii are loc la cererea persoanei interesate, care poate fi depusă de debitorul ipotecar, creditorul ipotecar sau de către reprezentanții acestora. Cererea se depune la oficiul cadastrat teritorial. Anume depunerea cererii servește drept temei pentru înregistrarea ipotecii. La cererea de înregistrare a ipotecii trebuie anexate următoarele acte: - contractul de ipotecă autentificat notarial sau actul ce servește drept temei pentru instituirea dreptului de ipotecă al creditorului ipotecar asupra bunului imobil; - documentul ce atestă achitarea taxei de înregistrare; - documentul ce atestă împuternicirile reprezentantului, dacă este cazul; - alte acte. Înregistrarea ipotecii se face prin înscriere corespunzătoare în Registrul bunurilor imobile. Astfel, ipoteca se va înregistra în capitolul B sau C al Registrului bunurilor imobile Legea privind cadastrul bunurilor imobile, nr.1543 din 25.02.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.44-46 din 21.05.1998, art. 23-24.. Fiecare dintre aceste capitole are la rîndul său trei subcapitole, iar în subcapitolul trei se înscrie grevarea drepturilor patrimoniale inclusiv dreptul de ipotecă. În subcapitolul trei se indică termenul pentru care s-a constituit dreptul de ipotecă, date despre creditorul ipotecar al cărui drept de ipotecă este înregistrat în acest subcapitol, denumirea, numărul și data eliberării documentelor ce confirmă dreptul de ipotecă, în a cărei bază a fost efectuată înscrierea, orice modificări, corectări, însemnări, cu privire la înscrierile din acest subcapitol (Anexa. 2). b) Gajul de întreprinzător se înregistrează, în conformitate cu prezentul cod, la biroul notarial în a cărui rază teritorială se află întreprinderea. c) Gajul valorilor mobiliare nominative se înscriu în registrul deținătorilor de valori mobiliare nominative (în cazul în care evidența valorilor mobiliare se ține în registru) și/sau în documentele de evidență ale deținătorului nominal (în cazul în care evidența valorilor mobiliare se ține de către deținătorul nominal) Înregistrarea se face de asemenea doar la cerere. Registrul de evidenţă a gajului valorilor mobiliare, ţinut separat pentru fiecare emitent, trebuie să conţină următoarele date minime: - numărul de ordine; - numărul de înregistrare a cererii gajului, atribuit de către registrator; - numărul contractului de gaj; - numele şi prenumele (denumirea) debitorului gajist; - numele şi prenumele (denumirea) creditorului gajist; - date referitoare la valorile mobiliare gajate; - data înregistrării gajului; - data şi termenul radierii gajului; - persoana, care a efectuat înscrierile respective în registrul deţinătorilor de valori mobiliare şi registrul de evidenţă a gajului Hotărîre privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, nr.15/1 din 16.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.051 din 13.04.2007, punctul 5.1.6.. d) Gajul titlurilor de valoare ale statului se înscrie în registrul deținătorilor titlurilor de valoare ale statului după cum stipulează Codul civil al Republicii Moldova. Consider inutilă prevederea dată, întrucît practic statul nu poate gaja bunurile statului, ba mai mult ca atît bunurile statului nu se află-n circuitul civil după cum se spune la art.457 alin. 2 C.civ. Probabil prevederea dată se referă la situația când statului nostru i se acordă anumite împrumuturi, iar acesta ca să garanteze executarea obligației va gaja valorile mobiliare ale statului. Autoritatea abilitată în domeniu de a emite valori mobiliare statale este Ministerul Finanțelor. Gajarea valorilor mobiliare se înregistrează în Registrul deținătorilor de valori mobiliare ale statului, care este ținut de către Banca Națională a Moldovei. e) Gajul celorlalte bunuri mobile se înscriu în registrul gajului bunurilor mobile. Gajul este înscris în Registrul gajului de către  notarul respectiv, la care s-a adresat persoana interesată, în baza unei cereri de înregistrare care va conţine următoarele date: numărul, data şi ora înregistrării; identitatea debitorului gajist şi a creditorului gajist: numele şi prenumele, domiciliul şi datele din buletinul de identitate – pentru persoana fizică; denumirea completă, sediul şi datele de înregistrare, codul fiscal – pentru persoana juridică şi persoana fizică ca subiect al antreprenoriatului; identitatea gestionarului gajului dacă acesta a fost desemnat: numele şi prenumele, domiciliul şi datele din buletinul de identitate – pentru persoana fizică; denumirea completă, sediul şi datele de înregistrare, codul fiscal  – pentru persoana juridică şi persoana fizică ca subiect al antreprenoriatului; acordul expres al debitorului gajist de a constitui un gaj în favoarea creditorului obligaţiei garantate; descrierea bunului gajat; obligaţia garantată prin gaj, esenţa, volumul şi scadenţa obligaţiei garantate prin gaj şi valoarea ei maximă fără dobînzi şi cheltuieli, obligaţia viitoare, tipul contractului, numărul, data întocmirii contractului, termenul executării obligaţiei; tipul gajului; interzicerea, dacă a fost convenită între părţi, a gajului următor asupra aceluiaşi bun; datele despre gajurile precedente asupra patrimoniului în cauză; semnătura debitorului gajist şi a creditorului gajist sau a reprezentanţilor acestora; data depunerii demersului de înregistrare; menţiuni despre plată; note speciale (Anexa. 3) Hotărîre cu privire la Registrul gajului bunurilor mobile, nr.849 din 27.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.95 din 01.07.2002, art.10.. După ce debitorul gajist achităobligațiile pecuniare și verifică conținutul cererii de înregistrare, aceasta se înscrie direct în Registrul gajului. Momentul înscrierii gajului se recepționează de către notar, care se confirmă prin atribuirea unui număr unic de înregistrare. După primirea confirmării de înscriere, notarul aplică sigiliul pe o copie de confirmare și o remite debitorului gajist. Exercitarea unui drept de gaj este precedată de depunerea de către creditorul gajist, la Registrul gajului un preaviz. Avizul de înregistrare poate fi depus prin orice persoană înregistrată de Ministerul Justiţiei cu drept de acces activ la Registrul garanţiilor. Preavizul trebuie să conțină: mărimea creanţei garantate; temeiul începerii urmăririi; dreptul pe care creditorul gajist intenţionează să-l exercite; descrierea bunului gajat; somaţia ca debitorul gajist să transmită, în termenul acordat de creditorul gajist, a bunului gajat; semnătura creditorului gajist (Anexa.4). f) Gajul drepturilor de proprietate intelectuală se înscrie în registrul proprietății intelectuale. Răspunzător pentru înscrierea dreptului de gaj în registrul proprietății intelectuale este Agenția de Stat pentru proprietate intelectuală. Înscrierea dreptului de gaj asupra proprietății intelectuale, de asemenea se face în baza unei cereri. Concluzii și recomandări În cadrul celor cercetate, vreau să punctez cu titlu de concluzie cele mai importante momente, care vor elucida rezultatele obţinute în timpul cercetării. În prim rînd trebuie menţionat faptul că drepturile reale despre a căror modurieste necesar a vorbi sunt doar: Dreptul de proprietate; Dreptul de uz; Dreptul de abitaţie; Dreptul de servitute; Dreptul de superficie; Dreptul de uzufruct; Dreptul de gaj. Patrimoniul şi posesiunea nu sunt drepturi reale, şi deci nu vor putea fi incluse în tema discutată anterior. Al doilea moment care urmează a fi reţinut este că drepturile reale se dobîndesc pe mai multe căi, iar modul de dobîndire a acestora diferă în dependenţă de tipul dreptului real. Cea mai simplă clasificare a modurilor de dobîndire a drepturilor reale sunt: - modurile de dobîndire a drepturilor reale principale; - modurile de dobîndire a drepturilor reale accesorii. În cadrul modurilor de dobîndire a drepturilor reale principale, intră: - modurile de dobîndire a dreptului de proprietate; - modurile de dobîndire a dreptului de uz, abitaţie, uzufruct, superficie, servitute. Iar în cadrul modurilor de dobîndire a drepturilor reale accesorii, intră: a) Gajul. Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate pot fi generale sau speciale. Cele generale sunt: Prin producere; Ocupaţiune; Act juridic; Succesiune; Accesiune; Uzucapiune; Hotărîre judecătorească; Act administrativ. Cele speciale sunt cele ce reies din alte legi, cele pe care le consider personal că ar fi mod de dobîndire a drepturilor reale, cele ce se referă doar la un tip de proprietate etc. Acestea pot fi de exemplu: succesiunea vacantă, confiscarea etc. Modurile de dobîndire a uzului sunt: Act juridic; Lege. Modurile de dobîndire a abitaţiei sunt: Act juridic; Lege. Modurile de dobîndire a superficiei sunt: Act juridic; În temeiul unei dispoziţii legale. Modurile de dobîndire a servituţii sunt: Prin destinaţia stabilită de proprietar; Act juridic; Uzucapiune. Modurile de dobîndire a uzufructului sunt: Lege; Act juridic; Hotărîre judecătorească. Modurile de dobîndire a dreptului de gaj sunt: Contract; Lege. Al treilea moment vizează includerea unor articole în Codul civil, scoaterea în evidenţă a articolelor cu lacune, precum şi titlurile de lege ferenda pe care le recomand a fi aduse acestor articole. Astfel, consider necesar a include în C.civ. noţiunea de drept real. Recomand a fi modificat art.327 C.civ. cu următorul text de lege: ,,(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate. (2) Dacă o persoană a găsit o comoară în propriul bun (mobil, imobil), îi aparține acestuia în totalmente. (3) În cazul în care într-un bun (mobil,imobil), se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului (mobil,imobil) în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului dacă ei nu convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul mobil, imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară. Comoara în acest caz este transmisă în proprietatea statului. (4) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil,mobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara”. Art.320 alin. 2 C.civ. propun a se modifica cu următorul text de lege: ,,Dreptul de proprietate se poate dobîndi în condiţiile legii, prin ocupaţiune, succesiune legală, accesiune, uzucapiune, precum şi prin act juridic sau prin hotărîre judecătorească atunci cînd acestea sunt translative de proprietate”. Precum şi art.468 C.civ., astfel încît acesta să prevadă ca formă obligatorie a contractului de gaj forma scrisă sub sancțiunea nulității absolute. O modificare propun a i se aduce şi art.17 al ,,Legii cu privire la ipotecă”. Astfel, art.17 din legea stipulată, propun a se modifica cu următorul text de lege: ,,Ipoteca ulterioară este permisă doar atunci cînd condițiile ipotecii anterioare stipulează expres acest lucru”. Bibliografie: Acte normative: Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 18 august 1994, nr.1; Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107, din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002; Codul de executare al Republicii Moldova, nr. 443 din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35 din 05.11.2010; Codul Penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 72-74 din 14.04.2009; Codul Contravențional al Republicii Moldova, nr.218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 3-6  din 16.01.2002; Codul cu privire la locuinţe al R.S.S Moldoveneşti, nr. 2718 din 03.06.1983. În: Veştile, nr. 6 din 03.07.1983; Codul Civil al României în vigoare începând cu 1 octombrie, 2011. Republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011; Legea cu privire la proprietate, nr. 459 din 22.01.1991. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 3-6 din 30.06.1991. Abrogată prin LP54-XVI din 02.03.07, MO43-46/30.03.07 art.188; Legea cu privire la terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, nr. 91 din 05.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 70-73 din 25.05.2007; Legea privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, nr. 1308 din 25.07.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 147-149 din 06.12.2001; Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, nr. 121 din 04.05.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 90-93 din 29.06.2007; Legeacu privire la privatizare, nr. 627 din  04.07.1991. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 135-136 din 09.12.1999; Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, nr. 488 din 08.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44 din 20.04.2000; Legeacu privire la gaj, nr. 449 din  30.07.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 120 din 02.10.2001; Legea cu privire la ipotecă, nr. 142 din 26.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 165-166 din 02.09.2008; Legea privind cadastrul bunurilor imobile, nr. 1543 din 25.02.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 44-46 din 21.05.1998; Legea privind calitatea în construcţii, nr. 721 din 02.02.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 25 din 25.04.1996; Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, nr. 163 din 09.07.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 155-158 din 03.09.2010; Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr. 99 din 28.05.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 131-134 din 30.07.2010; Hotărîre privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, nr. 15/1 din 16.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 051 din 13.04.2007; Hotărîre cu privire la Registrul gajului bunurilor mobile, nr. 849 din 27.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 95 din 01.07.2002. Manuale, monografii: BAIEȘ, Sergiu et al. Drept Civil: Drepturi reale, Teoria generală a obligațiilor, Vol. II. Chișinău: Ed. Cartier Juridic, 2005, 529 p. ISBN 9975-79-344-4; BĂIEȘU, Sergiu. ROȘCA, Nicolae. Drept Civil: Drepturile reale principale. Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2005, 301 p. ISBN 9976-78-398-8; BURUIANĂ, Mihai, et al. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, Comentariul art.1-511, Vol. I. Chişinău: Ed. ARC, 2006, 816 p. ISBN 978-9975-78-466-5; CANTACUZINO, Matei B. Elementele dreptului civil. București: Ed. ALL Educational, 1998, 744 p. ISBN 973-9392-25-3; CHIBAC, Gheorghe, et al. Drept civil: contracte speciale, Vol. III. Chișinău: Cartier, 2005, 688 p. ISBN 9975-79-326-6; CHIRICĂ, Dan. Drept Civil: Succesiuni. București: Ed. Lumina Lex, 1996, 368 p. ISBBN 973-9186-70-X; CREȚU, Vasile et al. Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova. Chișinău: Ed. Cartier, 1997, 352 p. ISBN 9975-949-08-9; DURAC, Gheorghe, MANOLIU, Julieta. Drept Civil: Drepturile reale principale. Iaşi: Ed. Chemarea, 1994, 198 p.; DURAC, Gheorghe, MANOLIU, Julieta. Drept Civil: Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Iași: Ed. Sanvialy, 1996, 260 p. ISBN 973-97866-0-X; HAMANGIU, C. ROSETTI-BĂLĂNESCU, I. BĂICOIANU, Al. Tratat de drept civil român, Vol. II. București: Ed. ALL, 1996, 796 p. ISBN 973-571-137-0; URS, IOSIV R. ANGHENI, Smaranda. Drept Civil: Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor civile, Vol II. București: Ed. Oscar Print, 1998, 375 p.; LUPULESCU, Dumitru. Dreptul civil: drepturile reale principale. București: Ed. Lumina Tipo, 1997, 271 p. ISBN 973-588-018-0; PĂTULEA, Vasile, TURIANU, Corneliu. Dreptul de proprietate, Vol. I. București: Ed. Rosetti, 2004, 360 p. ISBN 973-8378-77-1; POALELUNGI, Mihai et al. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile. Chişinău: Ed. Cartier, 2006, 1016 p. ISBN 978-9975-412-1; POP, Liviu. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. București: Ed. Lumina Lex, 1996, 312 p. ISBN 973-9186-71-8. Articole în reviste de specialitate: 1.VĂCĂRELU, Marius. Actul adițional în material achiziţiilor publice. În: Economie şi administraţie locală, nr.4, 2008. Autoreferate, teze: 1. GROZA, Marin. Dreptul de superficie. Teză de doctorat în drept. Chișinău, 2009. Resurse electronice: 1. Avizul consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 332-336 Codul civil [online] [citat 15 aprilie, 2013]. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_avize_csj.php?id=5. Declarația privind asumarea răspunderii Subsemnata, Palniţchii Anna, gr. DR 41 Z, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de licență sunt rezultatul propriilor realizări și cercetării științifice, în caz contrar urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare. 30.05.2015 Palnițchii Anna 43