Romania in cel de-al Doilea Razboi Mondial Elev: Huhulea Narcisa-Cristina Profesor: Chirila Geanina Clasa a X-a E „Partea morala a razboaielor, ca de altfel a oricarei lupte, este ca din acestea se creeaza o situatie noua, îngaduind noului sa se afirme, iar vechiului sa dispara, astfel ca în mod real sa existe învinsi si învingatori.” Elio Vittorini Cand a izbucnit cel de-al Doilea Razboi Mondial pe 1 septembrie 1939, Romania nu putea fi decat neutra.  România adoptă neutralitatea la 4 septembrie, decizie care este aprobată de Consiliul de Coroană la 6 septembrie. La 27/28 septembrie s-a încheiat tratatul sovieto-german prin care îşi stabileau frontierele şi prin care cele două şi-au împărţit teritoriul Poloniei. În urma încheierii unor tratate bilaterale, trupele sovietice se instalează la 28 septembrie în Estonia, la 5 octombrie în Letonia şi la 10 octombrie în Lituania. Cum pretenţiile sovietice de revizuire a graniţelor solicitate Finlandei din 14 septembrie, au fost tratate cu un refuz, la 30 noiembrie 1939 URSS a invadat Finlanda. La 9 aprilie 1940 Germania invadează Danemarca pe care o ocupă în patru ore. Tot atunci a fost atacată şi Norvegia şi cu toată intervenţia trupelor franco-engleze, germanii reuşesc să o ocupe. În data de10 mai Germania a invadat Olanda, Belgia şi Luxemburgul în timp ce armata engleză ocupă Islanda. Armata olandeză a capitulat la 25 mai, iar cea belgiană la 28 mai. Primul ultimatum sovietic prin care URSS solicita Basarabia şi Bucovina a avut loc la 26 iunie 1940. La 27 iunie guvernul german în “sfătuieşte” pe cel din România să cedeze la pretenţiile sovietice. În noaptea de 27/28 iunie 1940 este primit cel de-al doilea ultimatum sovietic, în urma căruia guvernul român decide evacuarea Basarabiei şi Bucovinei. Evacuarea armatei şi administraţiei române a fost însoţită de acţiuni antiromâneşti ale sovieticilor şi grupurilor de comunişti. Devastati sau urmariti indeaproape de unitatile Armatei Rosii, militarii romani au fost insultati si atacati de elementele comuniste, in radnul carora se aflau numerosi evrei. Prin ceea ce se poate numi tratatul de la Moscova, Romania a pierdut un teritoriu de 50 762 km2 , cu o populatie de 3,9 milioane de locuitori. Nordul Bucovinei, tinutul Herta, partile de nord si de sud ale Basarabiei au fost incorporate in RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei a fost unit cu o parte a RSSA Moldovenesti. Basarabia era astfel dezmembrata, pierzandu-si unitatea teritoriala. In zilele de 6-7 ianuarie 1940, la Venetia, au avut loc convorbiri intre ministri de Externe ai Italiei si Ungariei. Ministrul Ungariei a aratat ca tara avea un program maximal si unul minimal in privinta revendicarii Transilvaniei: primul lua in considerare anexarea a 78 000 km2, cu o populatie de 4,2 milioane locuitori, dintre care 37% maghiari, 50% romani si 10% germani; celalalt prevedea anexarea a 50 000 km2, cu o populatie de 2,7 milioane, romanii si maghiarii aflandu-se in procente aproape egale. Guvernul ungar avea sa pastreze neutralitatea in cazul unui conflict militar romano-sovietic, dar era hotarat sa intervina imediat, in urmatoarele situatii: „masacrarea” minoritatii maghiare; „revolutie bolsevica” in Romania; cedarea fara lupde de teritorii catre URSS si Bulgaria. Cand la 28 iunie, Uniunea Sovietica a anexat, fara ca Romania sa opuna rezistenta, Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta, a aparut cea de-a treia situatie evocata de ministrul ungar. La Budapesta s-a declansat o adevarata isterie razboinica. Razboiul impotriva Romaniei era foarte popular. Tragand concluzia de izolarea politica si militara a Romaniei, precum si amenintarea sovietica, Romania a renuntat la granitele anglo-franceze. Pe 22 iunie, 1941, armata germană împreună cu unităţi ale armatei române au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. La 5 iulie intră în Cernăuţi primele trupe române. La 10 iulie oraşul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălţi pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unităţi din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie ca urmare a acţiunilor întreprinse de Corpul 3 român şi Corpul 54 german este eliberat oraşul Chişinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Corneşti, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” şi că Hotinul, Soroca, Orheiul şi Chişinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea şi eliberează localităţile Ismail, Chilia Nouă, Vîlcov şi continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei. La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi îi cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug. Dacă până la eliberarea teritoriilor româneşti, Antonescu a avut sprijin total din partea societăţii româneşti, în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se mergă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Unul dintre cei care susţineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu Maniu argumentând că mai departe nu este războiul românilor şi că atenţia ar trebui îndreptată către Ardeal. Tot cu gândul la Ardeal a hotărât şi Antonescu să treacă Nistrul cu speranţa că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. Astfel că la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie, răspunde afirmativ la 31 iulie, arătându-şi totodată şi încrederea în “justiţia pe care Fuhrerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român şi drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpaţi, de la Dunăre şi de la Marea Neagră”. După ce au eliberat Basarabia şi Bucovina, unităţile române au luptat alături de Germania mai departe la Odessa, Sevastopol, şi Stalingrad. Contribuţia României în efective de luptă a fost enormă, depăşită doar de armata germană, dar depăşind celelalte aliate ale Germaniei. În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum şi produse industriale fară vreo recompensă. Deşi şi România şi Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu şi-a continuat ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei. Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război, iar resentimentul împotriva „bocancului german“ a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit alianța cu Germania. Regele Mihai, care, inițial, nu s-a implicat efectiv în politica României, a fost atras să colaboreze cu liderii partidelor opoziționiste. La 23 august 1944 Regele Mihai și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu, la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat (deoarece Antonescu a fost numit prim-ministru prin Decret-Regal al lui Carol al II-lea a fost dreptul Regelui Mihai să abroge decretul anterior, deci, acțiunea a fost legală și nu o lovitură se stat). Imediat, el l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu, în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanți ai Blocului Național Democrat, ca miniștri fără portofoliu. În aceeași zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamația către țară", prin care anunța revenirea la un regim democratic, încheierea războiului cu Națiunile Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși, ulterior, în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată. În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război, iar în ochii aliaților apuseni, un stat dușman învins. Delegația română la tratativele de pace de la Paris a argumentat că și guvernul Pétain, singurul legal în Franța în perioada iunie 1940 - august 1944, fusese un aliat al Germaniei fără ca asta să tăgăduiască Franței dreptul de a fi numărată printre cobeligeranți, dar URSS și-a impus punctul de vedere și prin condițiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliații au refuzat României statutul de stat cobeligerant. Pe principiul că "cel care ocupă un teritoriu își impune și sistemul său social", armata sovietică a impus venirea la putere a cominterniștilor și comuniștilor. La presiunile URSS, guvernul Sănătescu este dizolvat și înlocuit cu guvernul Rădescu (decembrie 1944 - martie 1945), unde sunt incluși reprezentanți ai Frontului Național Democrat (constituit în octombrie 1944), în posturi cheie ca justiția (Lucrețiu Pătrășcanu) și transporturile (Gheorghe Gheorghiu-Dej). Deși URSS-ului i-a fost recunoscută definitiv anexarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, iar Bulgariei recuperarea Cadrilaterului, totuși contribuția României de partea Aliaților nu rămâne total fără urmări. În ciuda încercărilor Ungariei de a conserva Oradeași Satu-Mare, nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, până la frontiera trasată în 1919/1920 de comisia internațională condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne, care este frontiera actuală. Nordul Bucovinei și partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească". Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova. La 6 martie 1945, Iosif Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu dominantă comunistă, care deținea 14 ministere. Pentru a-și atrage simpatia populației, acesta legiferează reforma agrară, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pământ, care sunt date la 900.000 de familii de țărani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe "greva regală", adică refuză să mai promulge decretele-legi ale guvernului. În mod ilegal, însă, guvernul le aplică. Între 7 și 18 mai are loc procesul mareșalului Ion Antonescu și al principalilor săi colaboratori; condamnat la moarte, mareșalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comuniștii asociază pe mareșal partidelor istorice pentru a le discredita pe acestea. La 19 noiembrie 1946 au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate că rezultatele reale indicau victoria decisivă a Partidului Național Țărănesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat victoria cu peste 70% a Blocului Partidelor Democratice. La 30 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, liderii Partidului Național Țărănesc sunt arestați și trimiși în judecată (vor fi condamnați la 12 noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Gheorghe Tătărescu ("tovarășă vremelnică de drum" - cum o taxau cinic comuniștii) este eliminată din Parlament și Guvern. Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat. Anexe: Bibliografie: O istorie sincera a poporului roman, Florin Constantiniu Colegiul national “Costache Negri”