DIRECŢII SI TEME DE CERCETARE ÎN TEOLOGIA CONTEMPORANĂ Cui folosesc cercetările doctorale? Referatele SIVDT2020 Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia 10-11 decembrie 2020 - ediţia a VUI-a DIRECŢII SI TEME DE CERCETARE ; p ÎN TEOLOGIA CONTEMPORANĂ Cui folosesc cercetările doctorale? Editori: Răzvan BRUDIU Oliviu BOTOI Volumul II Tipărit cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte IRIN EU , Arhiepiscop al Alba luliei REÎNTREGIREA Alba Iulia, 2022 Volum publicat de Şcoala Doctorală de Teologie din Alba Iulia Referenţi: Lucian D. Colda, Alexandru Moldovan, Ovidiu Panaite Secretar SIVDT 2020: Alexandru Agignoaei Corectură: Vasile Căpîlnean Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Direcţii şi teme de cercetare în teologia contemporană : Cui folosesc cercetările doctorale? / carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. - Alba Iulia : Reîntregirea, 2022 2 vol. ISBN 978-606-509-513-7 Vol. 2 / ed.: Răzvan Brudiu, Oliviu Botoi. - 2022. - ISBN 978-606-509-515-1 I. Brudiu, Răzvan (ed.) II. Botoi, Oliviu (ed.) 2 © SIVDT 2020 Autorii din acest volum îşi asumă exclusiv responsabilitatea şi originalitatea textelor publicate. (SIVDT 2020) ediţia a VlII-a ORGANIZAT DE Şcoala Doctorală de Teologie din Alba Iulia COMITETUL ŞTIINŢIFIC Mihai Himcinschi, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, România Mariyan Stoyadinov, Universitatea Veliko Tâmovo, Bulgaria Mark Cherry, Universitatea St. Edward' s, Texas, USA Emil Jurcan, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, România Dumitru A. Vanca, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, România Daniel Benga, Universitatea Ludwig-Maximilian, Germania Adriana Filip, Clarivate Analytics Daniel Munteanu, Universitatea „Valahia”, România Oliviu Botoi, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, România Ana Dumitran, Museikon, Alba Iulia Constantin Necula, Universitatea „Sfântul Andrei Şaguna”, Sibiu, România Răzvan Brudiu, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, România COMITETUL ORGANIZATORIC Dumitru Vanca, Mihai Himcinschi, Emil Jurcan, Oliviu Botoi, Răzvan Brudiu, Alexandru Agignoaei MAI ESTE OMUL POSTMODERN INTERESAT DE VIATA LĂUNTRICĂ? 9 Ştefan FLORIN* Abstract: Is thepostmodern man still interested in the inner life?1. The new framework of the modern world, characterized by an uninterrupted flow of information, a culture of overconsumption, noise and sensory hyperstimulation, predispose man's inner life to fragmentation and scattering, weakening the ability to concentrate the mind and the efficiency of his cognitive processes. Thus, sensory overload and social media hold man's attention to the outside, reducing him to a "surface life". The purpose of this article is to present our observations on the new context of life of postmodern man and to emphasize the need for stillness, silence, sensory deprivation and, above all, to focus attention on the inner life. Postmodern man, subordinated to the conditions of economic civilization, spends very little time on himself, being increasingly attracted to the presence of hidden challenges in the setting of his living environment. In this context, self-reflection, self-knowledge and prayer, as a spiritual practice with a special role in the attention, concentration, simplification of the human mind and self-awareness, seem more than necessary for today's man. Keywords: Inner life, self-knowledge, consumer culture, sensory overstimulation, prayer, attention, awareness 1. Civilizaţia tehnologică subminează cultivarea vieţii spirituale În lumea nouă a dispozitivelor tehnice, a reţelelor de socializare şi a emisiunilor tv, e greu de constatat dacă omul postmodern mai este * PhD Candidate, Faculty of Orthodox Theology, University of Bucharest. Contact: florinstefanan@gmail. com. 1 Studiu realizat sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, care şi-a exprimat acordul pentru publicare. interesat de propria interioritate, altfel spus, de autocunoastere şi, mai ales, de pravila rugăciunii. Deoarece practica rugăciunii implică atenţia, concentrarea minţii asupra forului interior, contemporanul o evită sau, pur şi simplu, o ignoră, deoarece numai „acţiunea” aduce cheia succesului. Activitatea contemplativă, intrinsecă, devine cu atât mai extenuantă cu cât nu este palpabilă, cuantificabilă în rezultate „vizibile”, materiale. De aceea, el se simte comod, confortabil şi autosuficient cu minimul efort pe care îl depune în mediul său de muncă, pentru realizarea unor sarcini. In acest sens, concluzia lui Peter Berger, aceea că influenţa religiei a scăzut în mod dramatic în rândul activităţilor sociale contemporane2, poate fi destul de plauzibilă. Pare şi mai paradoxal faptul că practicile spirituale şi nevoia de a transcende naturalul iau alte forme în contextul mediului tehnologizat. De fapt, aşa cum sublinia Roman Ingarden, viaţa spirituală a omului se modifică în aşa măsură, încât se poate vorbi despre tehnologia ca transcendenţă, care îl privează de modul transcencenderii dincolo de creat şi de materie şi, totodată, îl predispune unei insensibilităţi faţă de acest mod3. Omul postmodern, de curând numit şi cibernetic, s-a dezobişnuit să se concentreze asupra lăuntricului şi, de aceea, el se agaţă din ce în ce mai des de un concept inventat, numit atenţie distributivă. Astfel, îşi dă impresia că poate face mai multe lucruri în acelaşi timp: citeşte şi ascultă muzică cu căştile la urechi, „chat-uieşte” în timp ce mănâncă, vorbeşte la telefon cu prietenii sau cu diverse persoane în timp ce şofează, stă de vorbă cu ceilalţi membrii ai familiei în timp ce priveşte la tv, şi, mai nou, se roagă (probabil destul de rar) pe un fond muzical relaxant. Donald Whitney, un teolog american, condamnă adicţia omului contemporan faţă de stimuli, care a ajuns până acolo, încât, şi când citeşte din Sfânta Scriptură sau se roagă, simte nevoia unui fundal muzical4. 2 Vezi Peter L. Be r g e r , The desecularization of the world, Washington, DC, Ethics and Public Policy Center, 1999. 3 Roman In g a r d e n , Man and Value, Washington, DC, Catholic University of America Press, 1984, p. 19. 4 „Mulţi dintre noi nu remarcăm adicţia pe care o avem faţă de sunet, adicţie care se manifestă prin pornirea televizorului sau a radioului imediat ce intrăm într-o cameră. Este cu mult mai grav să simţim nevoia unui fundal muzical atunci când citim din Scriptură sau când ne rugăm” (Donald Wh i t n e y , „Spiritual Disciplines for the Christian Life”, Nav Press, 1991, apud Ioan Ch i r i l ă , „Tăcere şi Într-o societate dominată de poluare fonică şi vizuală, contemporanii noştri sunt foarte atraşi de stimulii externi, care ajung să le fărâmiţeze integritatea spirituală. Liniştea nu mai e privită ca o regenerare a forţei vitale sau ca o „îmbogăţire duhovnicească”5, ci ca o „deprivare senzorială”6, a cărei prelungire afectează echilibrul psihicului uman. Vedem oameni care încearcă să-şi „umple” timpul într-un mod zgomotos, reacţionând de fapt la o plictiseală existenţială care îi disperă. Sunetul, zgomotul, gălăgia, frica de solitudine, au devenit tot atâtea adicţii ca şi cele prezente în centrele de toxicodependenţă. Normalitatea presupune ca un loc sau un moment să fie umplut cu zgomot7. Supraabundenţa informaţională şi senzorială8 suprasolicită procesele cognitive ale creierului, consumând o cantitate enormă de energie vitală şi diminuând capacitatea de concentrare a atenţiei9 sau pe cea volitivă a persoanei umane, sub forma amplificării zgomotului de fond (a undelor cerebrale), respectiv a unei slabe puteri de decizie. În acest caz, riscăm să avem un om „cu capul mare şi inima mică”10, aşa cum s-a exprimat psihologul Alexei N. Leontiev. Puterile noastre energetico-productive sunt sugrumate sub greutatea universului informaţional „nedecantat” din mediile virtual şi non-virtual ale societăţii actuale. In această direcţie, cuvintele lui Erich Fromm surprind marele adevăr: „Singura ameninţare la adresa securităţii fiinţei solitudine în Scriptura Vechiului Legământ”, în Ilie Me l n i c i u c -Pu i c ă , Cătălin Va t a m a n u , Cezar-Paul Hâ r l ă o a n u , (eds.), Vorbirea si Tăcerea în Revelaţie. Festschrift la cea de-a 65-a aniversare a pr. prof. dr. Petre Semen, Iaşi, Edit. Doxologia, 2014, p. 19). 5Ibidem. 6 „Tăcerea artificială prelungită este dificilă pentru o fiinţă umană ca să supravieţuiască, ceea ce arată cât de străină este tăcerea extremă pentru psihicul uman. Tăcerea, pare că nu aparţine experienţei umane obişnuite şi nu are o adevărată locuinţă în ea” (Cyprian Lo v e , „Silence and Transcendence”, în The Downside Review, 129 (454)/2011, p. 32. 7 Jean-Marie Gu e u l l e t t e , Petit Traite de la priere silencieuse, Paris, Edit. Albin Michel, 2011, p. 133. 8 Steven Co n n o r , Culturapostmodernă. O introducere în teoriile contemporane, trad. Mihaela Oniga, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1999, p. 287. 9 Andrew We i l , Fericire spontană, trad. Iustina Cojocaru, Bucureşti, Edit. Curtea Veche, 2013, p. 247. 10Konstantin V. Zo r i n , Enigmele eredităţii: păcatele strămoşilor si genele urmaşilor, trad. Eugenia Rogoti, Bucureşti, Edit. Sophia, 2011, p. 110. mele zace în mine însumi: în lipsa de încredere în viaţă şi în puterile mele productive; în tendinţele regresive; în lenea interioară şi în disponibilitatea de a-i lăsa pe alţii [de exemplu, sursele mass-media, n.n.] să-mi controleze viaţa”11. Nicio altă perioadă din istoria lumii nu a solicitat funcţiile mentale mai mult ca modernismul. Etiologia şi simptomele epuizării mentale au fost ilustrate încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea de George Beard12. Acest autor făcea o analogie între sistemul nervos uman şi circuitul electric, care dispune de o cantitate limitată de energie13. Rapida dezvoltare a societăţii tehnologice a devansat, într-un mod alert, echipamentul neural al omului, iar dezvolarea evolutivă a acestuia are nevoie de timp. Până atunci, contemporanii noştri pot doar să înveţe să facă faţă minţii slabe şi obosite14. Astfel, ne pierdem abilitatea de a diferenţia între adevăratele valori şi ofertele contrafăcute ale lumii, iar din cauza acestui fapt ratăm oportunitatea de a trasa o limită, o graniţă clară între „cine suntem” şi lumea exterioară. Influenţele exterioare vătămătoare şi factorii psihologici patogeni vor fi asimilaţi Eului, într-un mod nediscriminatoriu, iar „nutrienţii” utili vor scăpa nedepistaţi. Aşa apare trauma informaţională, definită ca pierdere a capacităţii selective în privinţa informaţiilor şi imaginilor nocive din m ediu15. Practic, un mediu abuziv senzorial ne diminuează capacitatea gândirii critice, a puterii de decizie, tocmai pentru că nu mai reuşim să construim un filtru psihic în faţa stimulilor informaţionali şi senzoriali. În acest context, omul postmodern, şi chiar omul religios, supus condiţiilor civilizaţiei economice, trăieşte prea puţin din ceea ce este el însuşi. Pare mai degrabă că trăieşte la suprafaţa pielii, reacţionând la stimulii, excitaţiile şi provocările exterioare16. El preferă să supravieţuiască la graniţa epidermei sale, din cauza fricii de a lua 11Erich Fr o m m , A avea sau afi, trad. Octavian Cocoş, Bucureşti, Edit. Trei, 2013, p. 143. 12Vezi George Be a r d , American Nervousness, New York: G. P. Putnam, 1881. 13Ibidem, p. 21. 14Robert C. Fu l l e r , Spirituality in the Flesh, Bodily Sources of Religious Experience, Oxford University Press, 2008, 143. 15 Gottfried Fi s c h e r , Peter Ri e d e s s e r , Tratat de Psihotraumatologie, trad. Roxana Melnicu, Bucureşti, Edit. Trei, 22007, p. 96 sqq. 16 Cf. An t o n i e d e Su r o j , Şcoala rugăciunii, trad. Gheorghe Fedorovici, Bucureşti, Edit. Sophia, 2006, p. 89. contact cu pustiul sufletului, de care fuge speriat către afară. În acest sens, cuvintele Mitropolitului Antonie de Suroj sunt o adevărată revelaţie: „Suntem cu totul deşerţi, nu mai acţionăm dinspre noi înşine, ci acceptăm ca viaţă a noastră o viaţă care în realitate se hrăneşte cu ceea ce ne este străin şi exterior”17. Consecinţa acestui lucru este aceea că, atunci când nu îl provoacă sau nu îl stârneşte ceva din afară, omul descoperă o mare plictiseală existenţială, ca efect al faptului că el nu ştie să mai (re)acţioneze în lipsa unei motivaţii extrinseci şi nu ştie să se mai bucure când stă împreună cu sine însuşi şi, de aceea, experienţa solitudinii devine deprimantă şi anxiogenă. 2. Preocuparea excesivă de sine, un simulacru al autocunoaşterii? Cu toate acestea, omul încă păstrează reminiscenţe ale îngrijirii lăuntrice şi ale vocaţiei de transcendenţă, printr-o excesivă preocupare de sine18, pe care, însă, le-am putea numi urme pervertite ale acestora. Cu cât se simte mai înstrăinat de viaţa lăuntrică autentică, cu atât mai mult simte nevoia unor activităţi compensatorii, care să îi disimuleze sentimentul de împlinire sau de realizare de sine. Atât femeile, cât şi bărbaţii, demonstrează, mai ales în ultima vreme, o nevoie acută de oglindire (artificială) a propriului subiect, însă împlinirea ei rezidă întro imagine de sine falsificată şi într-un deficit al autocunoaşterii. Autoprotecţia exagerată nu este o virtute de lăudat în creştinism, aşa cum reiese din mesajul scripturistic: «Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia» (Matei 6, 28-29). Propriile mecanisme de îngrijire şi de autoprotecţie devin şi mecanisme de apărare în relaţie cu ceilalţi semeni. Îngrijirea de sine exagerată constă într-o tendinţă din ce în ce mai obsesivă de a „biologiza” orice aspect sau orice trăsătură a personalităţii umane. Societatea actuală dovedeşte un veritabil cult pentru trup, pentru biologie, aşa încât orice neajuns uman la nivel 17Ibidem. 18 Adrian Sorin Mi h a l a c h e , „Ştiinţa interiorităţii şi cuantificarea eului. Teologia ortodoxă şi neuroştiinţele despre viaţa lăuntrică în era dominaţiei tehnologiilor”, în Marin Ba l a n (ed), Valentin Mu r e ş a n (coord.), Etica în ştiinţă, religie si societate, Bucureşti, Edit. Universităţii din Bucureşti, 2014, p. 136. axiologic stă ascuns sub mantia protectoare a genelor implacabile: „Tendinţa actuală este aceea de a biologiza totul. S-ar dori explicarea depresiei, a homosexualităţii, a hiperactivităţii, a maladiilor mentale, a alcoolismului, a obezităţii doar prin acţiunea unei gene şi mulţi se amăgesc dorind să le trateze printr-o moleculă chimică, ignorând suferinţa morală pe care aceste stări o ascund”19. Omul postmodern este atât de legat de exterior, atât de hotărât să fugă de sine însuşi, încât simte nevoia să se adâncească mai mult în trup decât în suflet. Această preocupare de sine exacerbată îi transmite omului multă trufie, autosuficienţă şi „pulsilanimitate”20. Când omul îşi ia grija de sine în propriile mâni, devine obsesiv, exagerat, egolatru. Fără niciun dubiu, civilizaţia modernă tinde să-i dizolve omului propria personalitate, scoţându-l din ce în ce mai mult în afara frontierelor sale corporale şi menţinându-l la exterior. În acest sens, mitropolitul Antonie de Suroj, inspirat de marele medic francez Alexis Carrel, afirmă că personalitatea omului este proiectată în afară prin lăcomie, curiozitate şi invidie. Astfel, limba lacomului se întinde ca nişte tentacule spre posesiunile lumii, ochii invidiosului se lipesc de cele din jur, iar urechile celor atenţi la zvonuri şi la bârfă capătă dimensiuni hiperbolizate, suprapunându-se peste lume21. Imaginea desenată a unui astfel de om ar arăta hidoasă şi sinistră. Carrel observa, încă de la începutul secolului trecut, marea disoluţie dintre om şi realitate, dintre civilizaţia modernă şi autocunoaştere22. Industrialismul şi piaţa de marketing anihiliază vocea conştiinţei în fiecare zi, aşa încât bunăstarea materială şi nivelul de trai au crescut în detrimentul vieţii spirituale, care a şi fost sacrificată23. Astfel, au apărut persoane „cu caracter de marketing”24, care prezintă un total dezinteres faţă de relaţiile emoţionale şi creează relaţii superficiale, printr-un ataşament asemănător cu cel afişat faţă de 19 Monique Br i l l o n , Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea, trad. Cristina Livia Vasilescu, Iaşi, Edit. Polirom, 2010, p. 248 20 Andrei Pl e ş u , Despre îngeri, Bucureşti, Edit. Humanitas, 2003, p. 109. 21 An t o n i e d e Su r o j , op. cit., p. 88. 22 Alexis Ca r r e l , Conduita vieţii. Reflecţii. Rugăciunea, trad. Petru-Atanasie Tănăsescu, Prahova, Edit. Mănăstirii Crasna, 2013, p. 64-65. 23 Cf. Id e m , Omul, acest necunoscut, cuvânt introductiv şi note asupra textului de Dan Oprescu, Bucureşti, Edit. Victor B. Victor, 2004, p. 139. 24 Erich Fr o m m , A avea sau afi..., p. 189. obiecte: „Realitatea este aceea că la nivelul caracterului de marketing nu există relaţii umane profunde, nici chiar faţă de sine”25. Ultimele cuvinte ne atrag atenţia prin faptul că se referă la superficilitatea cu care se raportează omul-marketing la sine însuşi. In acest context, îndemnul la autocunoaştere pare un deziderat mai mult decât necesar pentru omul actual. 3. Îndemn la conştientizare îndemnul socratic, „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, cu siguranţă face referire la contactul real pe care ar trebui să îl avem cu noi înşine. Singura dimensiune care poate fi tulburată şi dereglată în om este dimensiunea interioară, iar când această este ignorată sau denaturată atunci se naşte omul unidimensional al lui Herbert Marcuse26. Oamenii care au pierdut capacitatea de autoreflecţie şi-au limitat procesul de conştientizare doar la o mică zonă a spaţiului mental, nedorindu-şi să ia contact cu părţile „prăfuite”, sensibile sau rănite ale Eului. De cele mai multe ori, efortul lor se rezumă la evitarea durerii şi la căutarea plăcerii şi, de aceea, ei preferă, în detrimentul autocunoaşterii şi al adevărului, modul himeric „de a fi” şi iluziile despre sine. Materia primă a reprezentărilor iluzorii este furnizată de „cultura celebrităţii” şi a „showbizului”, care îşi întinde tentaculele în toate direcţiile27. La nivelul psihicului uman, aceste autoiluzii se transformă în lanţuri, care sunt plasate de societatea occidentalizată, în interiorul omului28. Astfel, gândurile, dorinţele şi acţiunile sunt manipulate sau sugestionate la nivel subliminal, de o piaţă care pare să îi ofere libertate şi opţiune de alegere. Insă, el continuă să se mişte în jurul „impresiilor amăgitoare pe care i le creează în lumea exterioară patimile iraţionale de dragul iubirii de plăcere”29. De aceea, alegerile sale sunt direcţionate sau canalizate către ofertele de pe piaţă prin 25Ibidem. 26 Herbert Ma r c u s e , Scrieri filozofice, trad. Ion Herdan, Sorin Vieru, Vasile Dem Zamfirescu, Bucureşti, Edit. Politică, 1977. 27 Rowan Wi l l i a m s , Liniştea: faguri din înţelepciunea Părinţilor pustiei, trad. Constantin Jinga, Bucureşti, Edit. Metafraze, 2014, p. 96. 28Erich Fr o m m , Arta de a fi, trad. Raluca Hurduc, Bucureşti, Edit. Trei, 2013, p. 25. 29 Panayotis Ne l l a s , Omul, Animal îndumnezeit, trad. Ioan Ică jr., Sibiu, Edit. Deisis, 2009, p. 112. intermediul unor tipare standardizate, conformiste. Şi dacă cineva doreşte să se elibereze de ele, apare alternativa, oferită, în fapt, de aceeaşi piaţă: nu fi ca ceilalţi, nu merge în turmă, fii diferit30! Presiunea care se naşte dintr-un permanent conflict intrapsihic, între nevoia nestăvilită de a fi tu însuţi şi tendinţa de a te conforma, ajunge, în final, să creeze multă confuzie la nivel existenţial şi să genereze efecte psihice care ating graniţele patologiei. Insă ne putem întreba, alături de Erich Fromm: „Sunt ei în mod necesar mai avantajaţi dacă îşi păstrează iluziile? A deveni conştienţi de adevăr are un efect eliberator; eliberează energie şi limpezeşte mintea. Ca urmare, individul este mai independent, îşi are centrul în sine şi este mai viu”31. Efectul eliberator al minţii este convergent cu noţiunea de expansiune a Eului. Ceea ce se doreşte din partea omului contemporan este să se transpună în starea de „martor al experienţei”, stare în care mintea investighează experienţa per se şi impactul ei emoţional, analizând-o într-o stare de imparţialitate şi de detaşare, asemeni unui martor care stă de faţă, dar care nu reacţionează. Detaşându-se de propria subiectivitate, Eul observator32 reuşeşte să se privească din exteriorul său şi să se vadă dintr-un unghi diferit al experienţei. Activitatea însoţită de atenţie susţine selectiv un anumit pachet de date senzoriale şi diminuează mult zgomotul de fundal al proceselor neuronale. Putem afirma că o atenţie concentrată a minţii generează o rezoluţie mai bună asupra interiorului nostru şi, în acelaşi timp, ajută la construirea unei imagini autentice asupra realităţii. 4. Revelarea cămării interioare Inţelegem importanţa uriaşă pe care o poate avea tradiţia ascetică a Bisericii noastre în contextul societăţii actuale, preceptele Părinţilor evidenţiindu-se ca adevărate mijloace de tămăduire a minţii şi a inimii. Textul scripturistic «Tu însă când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns» (Matei 6, 6), este un îndemn care solicită din partea omului o detaşare faţă de abundenţa stimulilor externi şi faţă de reţelele social-media. Acest îndemn îi 30 Rowan Wi l l i a m s , op. cit., p. 71. 31 Erich Fr o m m , Arta de a fi..., p. 75. 32 Daniel Go l e m a n , Inteligenţa emoţională, trad. Irina-Margareta Nistor, Bucureşti, Edit. Curtea Veche, 32008, p. 78. recomandă omului să se retragă în interioritatea sa şi acolo să se roage Tatălui33. Comentând acest text evanghelic, Sfântul Ioan Casian accentuează, cu precădere, cadrul tăcut al rugăciunii din camera secretă: „Ne rugăm în camera noastră când, îndepărtându-ne cu desăvârşire inima de la zgomotul tuturor cugetărilor şi grijilor, noi împărtăşim întrun fel secret şi familiar rugăciunile noastre Domnului”34. Când a fost întrebat despre semnificaţia cămării (conclavei) tainice, Sfântul Vasile cel Mare a răspuns că desemnează un loc izolat în care cineva, bolnav de iubirea slavei deşarte, se retrage în rugăciune şi în singurătate până când va depăşi acea patimă35. închiderea uşii simbolizează închiderea (simplificarea) minţii noastre, care e ocupată cu planificarea, cu analiza şi, în general, cu „grija cea lumească”. In tărâmul interiorităţii, trebuie să reducem zgomotul gândurilor pătimaşe şi „bruiajul solicitărilor insistente de a găsi alţi şi alţi noi stimuli”36. În acest sens, Sfântul Ignatie Briancianinov îndeamnă omul să se cufunde în cămara lăuntrică a sufletului şi să zăvorască limba şi uşile simţurilor, ca mintea să rămână în adâncul fiinţei37. Detaşându-ne de zgomotul lumii exterioare, luăm contact cu zgomotul lumii interioare. Procesul introversiv ne ajută să străbatem straturile subtile ale tăceii aparente şi să descoperim sunete mult mai 33„Străduieşte-te să intri în cămara cea dinlăuntrul tău şi vei descoperi lăcaşul cel ceresc, căci sunt unul şi acelaşi lucru: pătrunzând în una, îl vei contempla şi pe celălalt” (Tito Co l l i a n d e r , „Calea asceţilor. Introducere în viaţa duhovnicească”, trad. Măriuca şi Adrian Alexandrescu, în Studii Teologice, 47 (1-3)/1995, Bucureşti, p. 44). Coborârea în substraturile fiinţei noastre se corelează cu o ascendenţă direct proporţională în planul inteligibil. Astfel, scala (scara) fiinţei interioare se dilată la dimensiuni infinite, înglobând în universul interior lumea văzută şi lumea nevăzută, lumea palpabilă, concretă şi lumea subtilă, fenomenală. 34 Sfântul Io a n Ca s i a n , Convorbiri duhovniceşti si Aşezăminte mănăstireşti, Întâia convorbire cu Părintele Isaac. Despre rugăciune, XXXV, în P.S.B., vol. 57, trad. Vasile Cojocaru şi David Popescu, Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1990, p. 474. 35 Sfântul Va s i l e c e l Ma r e Regule Brevius Tractatae, Interrogatio 277, în P.G. (Patrologia Graeca editată de J. P. Migne) vol. 31, col. 1277B [trad. rom. Sfântul Va s i l e c e l Ma r e , Scrieri. Partea a doua, Asceticele, Întrebarea 277, în P.S.B., vol. 18, trad. Iorgu D. Ivan, Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1989, p. 441]. 36 Rowan Wi l l i a m s , op. cit., p. 26. 37 Sfântul Ig n a t i e Br i a n c i a n i n o v , Experienţe ascetice, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Edit. Sophia, 2008, p. 127. reduse în intensitate, dar mai apropiate de existenţa intimă a fiinţei noastre38. Începem, deci, să sesizăm lucruri mici, insignifiante, care până atunci scăpau percepţiei noastre auditive: zgomotul gândurilor noastre, zumzetul activităţilor mentale multiple, ritmurile somatice, bătăile inimii, respiraţia39. Această retragere din afară în interior echivalează cu un proces de epurare a noxelor lumii creaturale, numit, adesea, neprihănire. Asumându-şi neprihănirea, rugătorul ajunge să se înstrăineze faţă de lume, renunţând din ce în ce mai mult la tot ce a acumulat ca tipar/model din mediu: „A realiza această neprihană înseamnă a goli sufletul de orice conţinut, introdus în el din lumea creaturală”40. Este un fel de resetare a minţii şi a personalităţii. Această tranziţie metafizică îl va conduce, în cele din urmă, dincolo de domeniul fizic, către tărâmul transcendenţei. Rugăciunea devine o luntre care îl ghidează spre descoperirea interiorităţii sale şi îl poartă pe cărarea Împărăţiei41. Acest proces este un veritabil efort de autocunoaştere şi de avansare în urcuşul duhovnicesc. Într-o lume tot mai alertă şi mai agitată, liniştea şi calmul profunde, pe care anahoretul din deşert le emană, devin din ce în ce mai necesare şi mai atractive, chiar şi pentru profanul contemporan. Aşa cum observa Alain Corbin, în deşert, progresul duhovnicesc avea loc „în cea mai profundă tăcere”42. De aceea, o soluţie palpabilă, care i­ ar respecta omului contemporan integritatea psihofizică, ar fi să se 38 „Fiinţa noastră este tăcută, dar existenţa noastră este zgomotoasă. Acţiunile noastre tind să fie zgomotoase, dar când se opresc, există un temei de tăcere care este întotdeauna acolo” (Thomas Me r t o n , The Springs o f Contemplation: A retreat at the abbey o f Gethsemani, Farrar, New York, Edit. Jane Marie Richardson, 1992, p. 6). 39 „Undele care alcătuiesc sunetul mă întâlnesc întotdeauna la un moment dat în conştiinţa mea, oricât de subtil. Când cred că nu aud nimic, urechea mea aude subliminal zgomotele albe ale aerului în mişcare sau alte sunete mici ale mediului şi, probabil, a sunetelor respiraţiei şi a bătăilor inimii mele sau a unui grad mic de tinitus în interiorul urechii” (Cyprian Lo v e , „Silence and Transcendence...”, p. 31). 40 Nichifor Cr a i n i c , Cursurile de mistică, studiu introductiv şi note de Ioan Ică jr., Sibiu, Edit. Deisis, 2010, p. 258 41 Tito Co l l i a n d e r spune că scara împărăţiei se află în inima noastră şi, pe măsura eliberării de păcate, descoperim înlăuntrul nostru cărarea care ne face urcuşul cu putinţă (op. cit., p. 44). 42 Alain Co r b i n , Histoire du silence. De la Renaissance ă nos jours, Paris, Edit. Albin Michel, 2016, p. 45. închidă, să fugă din faţa volumului uriaş de stimuli. Căutând în mod conştient tăcerea şi solitudinea, omul rugător, meditativ, devine un „martor tăcut”43 al creaţiei şi al evenimentelor din lume. In cele din urmă, e vorba despre voinţa de unificare a inimii şi a minţii, prin izgonirea a tot ceea ce distrage sau împrăştie lucrarea sufletului. Concluzii Înstrăinarea omului de propria natură survine ca urmare a faptului că exerciţiul de disciplinare a vieţii, exersarea virtuţilor, deprinderea autocontrolului (înfrânării), trezvia minţii, nu-i mai sunt atât de familiare. Fuga de sine însuşi poate fi sublimată prin goana după privilegii, după statut social, prin compararea cu ceilalţi şi chiar prin multa pălăvrăgeală44. Orice distragere din exterior îi împiedică dezvoltarea interioară şi îl ţine captiv la suprafaţă. E un magnetism al lumii şi al zgomotului din mediu care nu îi dau voie să pătrundă crisalida propriului lut. Autodezvăluirea îi rămâne inaccesibilă atâta vreme cât el trăieşte prin prisma unor proiecţii fantasmagorice sau prin intermediul autoiluziilor, a căror cauză principală este viaţa sa lăuntrică alterată sau necunoscută. În ultimă instanţă, propriile sale compulsiuni desemnează o realitate de care fuge, croindu-şi o cale greşită spre libertate. Deducem că atenţia rămâne nu numai elementul indispensabil al procesului meditativ, contemplativ, ci şi elementul care favorizează renaşterea/reînnoirea noastră spirituală, fiindcă datorită ei duhul rugăciunii se plămădeşte în noi. Fără un efort personal care să întreţină trezvia şi atenţia în rugăciune, viaţa lăuntrică şi rugăciunea omului ar rămâne simple plasticizări ale unei vieţi spirituale dezorganizate şi haotice. Suntem puşi în situaţia ca, în faţa redundanţei informaţionale şi a suprasolicitării senzoriale, să ne protejăm de împrăştierea fiinţei noastre, tot mai fragmentate, iar rugăciunea şi starea contemplativă devin mijloace autentice ale revigorării lăuntrice. 43 Travis Du Pr i e s t , „Spirit: Inner witness and guardian of the soul”, în Anglican TheologicalReview, 83, (3)/2001, p. 395. 44 Rowan Wi l l i a m s , op. cit., p. 109. Bibliografie: 1. An to n ie de Su r o j , Şcoala rugăciunii, trad. Gheorghe Fedorovici, Bucureşti, Edit. Sophia, 2006. 2. Be a r d , George, American Nervousness, New York, G. P. Putnam, 1881. 3. BERGER, Peter L., The desecularization of the world, Washington, DC, Ethics and Public Policy Center, 1999. 4. BRILLON, Monique, Emoţiile pozitive, emoţiile negative si sănătatea, trad. Cristina Livia Vasilescu, Iaşi, Edit. Polirom, 2010. 5. CARREL, Alexis, Conduita vieţii. Reflecţii. Rugăciunea, trad. Petru-Atanasie Tănăsescu, Prahova, Edit. Mănăstirii Crasna, 2013. 6. IDEM, Omul, acest necunoscut, cuvânt introductiv şi note asupra textului de Dan Oprescu, Bucureşti, Edit. Victor B. Victor, 2004. 7. Ch i r i l ă , Ioan, „Tăcere şi solitudine în Scriptura Vechiului Legământ”, în M e ln ic iu c -Pu ic ă , Ilie / Va ta m a n u , Cătălin / HÂRLĂOANU, Cezar-Paul (eds.), Vorbirea si Tăcerea în Revelaţie. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. Festschrift la cea de-a 65-a aniversare a Prof. Dr. Pr. Petre Semen, Iaşi, Edit. Doxologia, 2014, p. 17-25. Co l l ia n d e r , Tito, „Calea asceţilor. Introducere în viaţa duhovnicească”, trad. Măriuca şi Adrian Alexandrescu, în Studii Teologice, Seria a Il-a, 47 (1-3)/1995, Bucureşti. CONNOR, Steven, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, trad. Mihaela Oniga, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1999. CORBIN, Alain, Histoire du silence. De la Renaissance ă nos jours, Paris, Edit. Albin Michel, 2016. Cra in ic , Nichifor, Cursurile de mistică, studiu introductiv şi note de Ioan Ică jr., Sibiu, Edit. Deisis, 2010. Du Pr i e s t , Travis, „Spirit: Inner witness and guardian of the soul”, în Anglican Theological Review, 83, (3)/2001, p. 387- 401. Fis c h e r , Gottfried / Ried esse r , Peter, Tratat de Psihotraumatologie, trad. Roxana Melnicu, Bucureşti, Edit. Trei, 22007. From m , Erich, A avea sau a fi, trad. Octavian Cocoş, Bucureşti, Edit. Trei, 2013. IDEM, Arta de a fi, trad. Raluca Hurduc, Bucureşti, Edit. Trei, 2013 FULLER, Robert C., Spirituality in the Flesh, Bodily Sources of Religious Experience, Oxford University Press, 2008. 17. Go lem an , Daniel, Inteligenţa emoţională, trad. Irina-Margareta Nistor, Bucureşti, Edit. Curtea Veche, 32008. 18. Gu e u l l e t t e , Jean-Marie, Petit Traite de la priere silencieuse, Paris, Edit. Albin Michel, 2011. 19. Sfântul IGNATIE BRIANCIANINOV, Experienţe ascetice, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Edit. Sophia, 2008. 20. In g a rd e n , Roman, Man and Value, Washington, DC, Catholic University of America Press, 1984. 21. Sfântul IOAN CASIAN, Convorbiri duhovniceşti şi Aşezăminte mănăstireşti, [col. P.S.B., vol. 57], trad. Vasile Cojocaru şi David Popescu, Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1990. 22. Lo v e , Cyprian, „Silence and Transcendence”, în The Downside Review, 129 (454)/2011, p. 31-42. 23. Ma r c u s e , Herbert, Scrieri filozofice, trad. Ion Herdan, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti, Edit. Politică, 1977. 24. MERTON, Thomas, The Springs of Contemplation: A retreat at the abbey of Gethsemani, Farrar, New York, Edit. Jane Marie Richardson, 1992. 25. Mih a la c h e , Adrian Sorin, „Ştiinţa interiorităţii şi cuantificarea eului. Teologia ortodoxă şi neuroştiinţele despre viaţa lăuntrică în era dominaţiei tehnologiilor”, în Marin B ĂLAN (ed), Valentin MUREŞAN (coord.), Etica în ştiinţă, religie şi societate, Bucureşti, Edit. Universităţii din Bucureşti, 2014, p. 103-139. 26. Ne l l a s , Panayotis, Omul, animal îndumnezeit, trad. Ioan Ică jr., Sibiu, Edit. Deisis, 2009. 27. Sfântul VASILE c e l Ma r e , Regule Brevius Tractatae, în P.G. (Patrologia Graeca editată de J. P. Migne) vol. 31, [trad. rom. Sfântul Va s ile c e l Ma r e , Scrieri. Partea a doua. Asceticele, (col. P.S.B., vol. 18), trad. Iorgu D. Ivan, Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1989]. 28. We il , Andrew, Fericire spontană, trad. Iustina Cojocaru, Bucureşti, Edit. Curtea Veche, 2013. 29. WILLIAMS, Rowan, Liniştea: faguri din înţelepciunea Părinţilor pustiei, trad. Constantin Jinga, Bucureşti, Edit. Metafraze, 2014. 30. ZORIN, Konstantin V., Enigmele eredităţii: păcatele strămoşilor şi genele urmaşilor, trad. Eugenia Rogoti, Bucureşti, Edit. Sophia, 2011. CUPRINS (Vol. 2) Autor Titlul articolului Pagina Dialogul ecumenic si educaţia comunicării interculturale actuale 7 Alexandru HRAB Catehismul dedicat tinerilor. Exemplul youcat 29 Alexandru (Arsenie) IRIMIEA Psihoterapia în arealul monahal si dobândirea păcii sufleteşti în lumea contemporană 45 Adrian IUGA Identificarea mecanismului, metodelor şi principiilor după care sunt alcătuite slujbele sfinţilor recent canonizaţi 59 Păunel-Martin JUCHI Cronologia în concepţia Sfântului Dionisie Exiguul 73 Mihaela JURCAN Nevoia de remodelare mariologică a femeii într-o societate globalistă 87 Marius-Ştefan MARŢIŞ Chemarea la apostolat a Sfântului Petru 101 Diogene MIHĂILĂ Naşterea duhovnicească în teologia Sfântului Sofronie Saharov 115 Liviu MIHĂILEANU O perspectivă teologică asupra adopţiei si a modelului biblic de îngrijire a orfanilor Gabriela-Fulvia HOROBEŢ AlexandruNicolae AGIGNOAEI Miron FLORIN Importanţa studiului de caz a Patriarhului Polieuct Ştefan MORARIU Study on respiration and vocal emission Dănuţ NOVAC Cadrul istoric si legislativ al înfiinţării seminariilor teologice din Ţara Românească (1831-1835) 185 Alexandru OLTEAN Pastorala familiei în viziunea mitropolitului antiohian Filip Saliba 207 Nicolae PANĂ Relativismul - bazele, formele si impactul social 219 Traian PANAITESCU Religiozitatea extrem-orientală. Sincretismul religios într-o societate seculară 233 Tudor PARASCHIV Măslinul si Mesia. Teopoetica efremiană de la tip la arhetip 247 Alexandru PLIAN Aspecte structurale ale glasului al VI-lea reflectate în stihirile slavelor din Idiomelarul tipărit de Dimitrie Suceveanu 261 Andrei-Daniel POP Analiza şovăielii lui Saul în devenirea sa ca împărat al lui Israel. Smerenie sau lipsa percepţiei realităţii spirituale în 1 Samuel 9, 10 şi 11? 273 Gherasim SOCA Mistagogia - cale şi canon în Ortodoxie 285 Bogdan STAVARACHE Rânduiala sfinţirii bisericii. Premisele unei cercetări liturgice asupra formularelor româneşti 299 Ştefan FLORIN Mai este omul postmodern interesat de viaţa lăuntrică? 313 Marius-George TĂNASE Regalitatea lui Dumnezeu în textele isaianice (Is. 6, 1.5 şi Is. 33, 17.22) 327 in the art o f church chant 147 159 Mădălin Gheorghe Lucian TROHONEL Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica si Sfântul Irodion de la Lainici - paradigme ale paternităţii si filiaţiei spirituale 345 Valentin ZAINEA Contribuţia lui Yves Congar la Teologia Duhului Sfânt 379 Valentin-Florin VATAMANU Situaţia patrimoniului bisericilor româneşti din judeţul Ciuc în perioada ocupaţiei horthiste (1940-1944) şi după anul 1945 391