PSIHOLOGIE ȘI RELIGIE: TEHNICI DE REZILIENȚĂ PENTRU RĂNILE NOASTRE ȘI ALE LUMII DR. ECATERINA HANGANU Definiție. Termenul de rezilienţă este definit ca fiind caracteristica mecanică a materialelor de a rezista la diferite şocuri externe şi  de a reveni la starea iniţială Se definește, de asemenea, și o mărime fizico-mecanică denumită „reziliență”, care se referă la raportul dintre lucrul mecanic necesar pentru ruperea prin îndoire, la șoc, a unui material și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale a probei la care s-a produs ruperea(DEX 1998 si DEX 2009).. Din anii ’70, termenul începe să fie utilizat metaforic, sfera de aplicație lărgindu-se de la științele inginerești la ecologie, sociologie, psihologie și în general, la știința comportamentului sistemelor. În acest context, conceptul s-a îmbogățit, adăugându-se referirea la timpul în care un sistem asupra căruia se aplică un eveniment perturbator revine la starea inițială, precum și la capacitatea pe care o are un sistem de a absorbi un eveniment perturbator fără a-și schimba structura sau funcționalitatea.În domeniul social, termenul desemnează abilitatea persoanelor, comunităților, instituțiilor sociale, economiilor, de a face față unor dezechilibre, inclusiv prin însușirea experienței pentru a putea răspunde unor factori ulteriori de stres similar. (Stângă, Iulian Cătălin, cf. http://riscurinaturale.blogspot.ro/2011/01/rezilienta.html ). Totul se petrece ca și cum ar fi vorba de două mingi : una de cauciuc, care, lovită de pământ, sare înapoi și alta, de plastilină, care rămâne zdrobită De altfel, etimologic, termenul “reziliență” provine din verbul latin : salio,-ire, salui sau salitum = a sări, a sălta și prefixul re- (latin): împotriva, înapoi, contra.. Importanța conceptului de reziliență pentru întreaga lume este subliniată de înființarea, în 1999, a Alianței pentru Reziliență (UNISDR= The United Nations Office for Disaster Risck Reduction) Cf. http://www.unisdr.org/ , care reunește oameni de știință și practicieni din diferite domenii, pentru cercetarea dinamicii sistemelor socio-economice prin prisma adaptabilitatii. Reziliența nu este o stare, ci un proces dinamic, de adaptare. În psihologie, reziliența se referă la capacitatea fizică și emoțională a persoanei, familiilor, colectivităților etc.,de a se adapta la stres și adversități, astfel încât să-și poată desfășura viața la fel ca înainte sau, în unele cazuri, chiar mai bine decât înainte de evenimentul provocator (dezvoltare sau crestere post-traumatică) “Ceea ce nu ne distruge, ne face mai puternici”-proverb tibetan, citat adesea de Fr. Nietzsche.. Reziliența în psihologie depinde de raportul între stres și factorii de protecție, care sunt, la rândul lor, de ordin fizic și emoțional. În cadrul factorilor de protecție emoționali, o importanță deosebită o are sistemul de credințe al persoanei. Indiferență și pesimism De fapt, traumele psihice de aici provin: din lipsa credinței și indiferentismul religios. “Sfârșitul lumii începe cu indiferența” se spune. Edificatoare în acest sens este opinia biopsihologului -biopsihologii aplică principiile biologiei la studiul mecanismelor comportamentului uman. Nigel Barber, care, în cartea sa “Why atheism will replace religion” „De ce ateismul va înlocui religia?” apreciază că religia se menține numai în țările sărace și la oamenii săraci, în timp ce în țările dezvoltate, unde nivelul de trai este superior și bolile grave sunt rare (sic!) religia tinde să dispară, astfel încât, până în anul 2041 – estimează autorul, religia va dispărea complet (articol apărut în Psychology Today, în 2013). Autorul nu menționează însă nimic despre incidența în creștere a suicidului, consumului de droguri, bolilor degenerative și SIDA tocmai în țările dezvoltate. Pe de altă parte, la a 45-a editie a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) care a avut loc în decembrie 2014, zeci de șefi de state și 2,500 lideri de afaceri s-au reunit pentru a găsi o soluție la ceea ce ei numesc “pesimismul mondial”. “Lumea nu duce lipsă de răni care trebuie bandajate”au afirmat ei. Aceste răni, în viziunea celor de la Davos, sunt: terorismul, Ebola, criza economică, atacurile cibernetice, criza din Ucraina, schimbările climatice, dar mai ales, pesimismul – “care a devenit prea mult starea de spirit a timpurilor noastre” – a spus Klaus Schwab, fondator și președinte executiv al Forului Economic Mondial. El a subliniat că “tema este, în parte, despre crearea condițiilor pentru refacerea încrederii în viitorul lumii” prin proiecte de finanțare, de reducere a sărăciei și protejare a mediului Cf. http://www.incont.ro/international/cei-mai-puternici-oameni-ai-lumii-se-intalnesc-la-davos-pentru-a-pansa-ranile-lumii-ldquo-forumul-economic.html . Nu se menționeaza nimic despre religie. Și este, poate, semnificativ faptul că dintre participanții la Davos, 27% provin din Statele Unite, câte 10% din Elveția și Marea Britanie, în timp ce delegația rusă și cea chineză reprezintă câte 2% din total – ceea ce ar putea veni în sprijinul studiului biopsihologului mentionat. Numai că Forumul notează cu îngrijorare pesimismul lumii actuale, “rănile care trebuie bandajate” și refacerea încrederii în viitor, dar tocmai despre credință nu menționeaza nimic. Identificarea de sine și trezirea inimii Înainte de a ne preocupa de rănile lumii, este necesar să ne vindecăm pe noi înșine, pentru că numai atunci când am dobândit liniștea interioară putem vedea în mod clar și ajuta în rezolvarea problemelor celorlalți: “Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine” spunea Mahatma Gandhi. Dar cum ? – o să ne întrebăm. Și eu sufăr, și eu sunt copleșit de griji, am o mulțime de probleme de rezolvat etc. etc. – acestea sunt rănile mele. Dar o problemă nu poate fi rezolvată acționând de pe același nivel la care a apărut. Trebuie o instanță superioară care s-o rezolve – și aceasta este inima noastră. Altfel spus, este necesar să ne trezim inima si aceasta se face numai prin credință. Inima se aseamănă cu o sămânță de la floarea numită “Blue Bird”: lăsată singură în pământ, încolțește abia dupa ani și ani de zile; dacă este răzuită de grădinar, pusă în apă și apoi răsădită, încolțește după doi ani; dar dacă este aruncată în acid sulfuric, apoi scoasă și aruncată în apă fierbinte, pe urmă în apă rece și apoi răsădită – încolțește și înflorește în următoarea lună. Ne putem trezi inima repetând la nesfârșit rugăciunile, dar nu rugăciuni seci sau făcute “de mântuială” - fiindcă nu au valoare, sau depunând efort de înțelegere și cunoaștere, sau viața ne aruncă în necazuri care ne trezesc. Sunt “încercările” despre care se vorbește. De fapt, pe cât e de simplu, pe atât e de dificil: “trezirea inimii” înseamnă iubirea necondiționată. A manifesta iubire indiferent de felul în care suntem priviți, sau cum ne sunt interpretate vorbele,a ști că uneori, agresivitatea celuilalt este dorința de a se sti iubit și acceptat, a ști să-i acorzi celuilalt prioritate și mai ales, a nu-l judeca; a căuta să înțelegem ceea ce se află în profunzimea unei persoane, unei mulțimi, a unor acte și acțiuni - aceasta înseamnă a ne transforma noi înșine, prin voința de transformare, prin meditație, prin credință - ca să putem transforma lumea. Aceasta înseamnă a-L întâlni pe Dumnezeu. În nici un alt secol, probabil, nu s-a vorbit mai mult despre iubire, despre caritate, despre milostivire și ajutorarea semenilor – decât acum, în plin terorism, ură, crime, boli, sărăcie, război; în plin pesimism, indiferență, abulie, alienare. Aceasta este lumea pe care trebuie s-o privim cu ochii lui Dumnezeu, ca să-L întâlnim pe Dumnezeu. Aceasta este lumea pe care suntem datori să o vindecăm. Dar mai întâi, este necesar să ne identificăm noi înșine în raport cu cei din jur: “Dacă Eu sunt Eu/Fiindcă Tu ești Tu,/Iar Tu ești Tu /fiindcă Eu sunt Eu,/Atunci Eu nu sunt Eu/și nici Tu nu ești Tu./Dar dacă Eu sunt Eu/Fiindcă Eu sunt Eu/Și Tu ești Tu/Fiindcă Tu ești Tu,/Atunci Eu sunt Eu/Și Tu ești Tu” Rabbi Menachem Mendel din Kotzk. Altfel spus, fiecare suntem unici în univers și nu existăm decât prin esența divină din noi. La ceilalți nu trebuie să ne raportăm în maniera atașamentului dezordonat : “nu pot trăi fără tine” etc., ci ajutându-i să-și vindece rănile. Să ne bandajăm rănile, ca să învingem, să mergem mai departe și să putem ajuta Pentru aceasta, dispunem de trei remedii: iertarea-iubirea-milostivirea. 1.-Terapia prin iertare. În urmă cu peste 20 de ani, un psiholog hawaiian surprindea lumea științifică prin rezultatele uluitoare pe care le obținea. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta cu problema bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile. Erau ținuți cu cătușe și lanțuri la mâini și la picioare, dar chiar și în aceste condiții, personalul medical își temea viața, iar psihologii nu reușeau să rămână în funcție mai mult de o lună. Dr. Haleakala Lew Len http://www.mirelazivari.ro/ho-oponopono-terapia-iert-rii a solicitat postul de psiholog aici. După o lună, necesarul de medicamente a scăzut; la câteva luni nu mai era nevoie de cătușe și lanțuri, iar după patru ani, pavilionul a fost închis din lipsă de pacienți furioși. În tot acest timp, psihiatrul nu a văzut nici unul din acei pacienți, ci a consultat în birou, dosarele lor și a lucrat asupra sa. “Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane. Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-te pe tine”. Deși are doctoratul in psihologie, el atribuie rezultatele obținute terapiei tradiționale a iertării. Dr. Haleakala a reuşit să aducă ameliorarea vieţii pacienţilor săi spunându-le: „Îmi pare rău pentru voi, vă iert de toate, vă rog iertaţi-mă şi voi pe mine”. A repetat asta mereu şi mereu, cu dorinţa pură de a ajuta şi de a deschide minţi şi inimi. Iertarea, iubirea, recunoștința ne schimbă pe noi și pe cei din jurul nostru. Să începem prin a repeta pentru noi și adresându-ne nouă înșine: îmi pare rău; iartă-mă; te iubesc;îți sunt recunoscător. Nu este nevoie să ceri iertare unui om anume, ci să-ți ceri iertare ție! Să te iubești pe tine! Să-ți fii ție recunoscător! Să nu-ți chinuiești trupul cu gânduri despre imperfecțiunile fizice, sufletul – cu mâhnirile unor iubiri mai mult sau mai puțin apuse și spiritul cu gândul că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor noastre ! Dumnezeu e în noi și în afara noastră, El este pretutindeni : așadar, să repetăm pentru noi înșine: îmi pare rău; iartă-mă; te iubesc; îți sunt recunoscător , și iată de ce: adesea rămânem în continuare atașați de greșelile din trecut, ca și cum am spune: “Dumnezeu m-a iertat, dar eu –eu nu pot să mă iert”- ceea ce este o blasfemie : de fapt, ne blestemăm noi înșine, condamnându-ne la suferință pe toate cele trei planuri : spiritual, psihic și fizic. Gândurile negative si suferința sufletească au puterea de a crea o lume de suferință pentru noi și în jurul nostru și până la urmă ne ucid A se vedea: http://venus.org.ro/index.php/ro/femeia/20-autocunoastere/161-terapia-iertarii-2 și http://www.elacraciun.ro/terapia-iertarii/ și file:///C:/Users/ASUS/Desktop/Terapia%20iertarii/Terapia%20iertarii.html . Iertarea tuturor și în primul rând, după spovadă – iertarea noastră înșine, este remediul suveran. 2.-Terapia prin iubire. Se spune că nimic nu vindecă mai bine sub aspect emoțional, psihic, mental și fizic decât iubirea Cf. http://deanornish.com/ornish-spectrum/ . Dar cu adevărat eficientă este iubirea necondiționată, în forma ei cea mai înaltă – iubirea pentru Isus și urmarea căii sale. Una din modalități este aceea înfățișată de Sf. Tereza a Pruncului Isus, care, “în inima Bisericii, a ales să fie Iubirea”. Caracteristicile definitorii ale misticii sale sunt: încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum şi profunda cunoaştere a realităţilor spirituale. Aici, Sf. Tereza a Pruncului Isus se întâlnește cu o altă mare mistică a sec. XX: Sf. Faustina Kowalska „Numai dragostea are sens – scrie sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. 3.-Terapia prin milostivire. “Milostivirea este celălalt nume al iubirii”- afirmă Sf. Ioan Paul al II-lea. Dumnezeu este iubire. Iubirea Sa este infinită - milostivirea Sa este infinită. Iar dacă am face diferenţa între iubire şi milostivire, atunci “iubirea e floarea, iar milostivirea fructul, fiindcă iubirea tinde să amplifice binele, iar milostivirea, să îndrepte răul” (Siepak,Elżbieta,p.10). Cultul Milostivirii Divine, edificat de Sf. Faustina pe baza comunicării cu Isus, care cuprindea în urmă cu doi ani peste 100,000,000 de practicanți, constă în : cinstirea orei Golgotei (ora 15.00), recitarea Coroniței Divinei Milostiviri, cinstirea icoanei lui Isus Milostiv ( cu inscripția «Jezu, ufam Tobie»- Isuse, mă încred în Tine), Sărbătoarea Divinei Milostiviri (prima duminică după duminica Paștelui). Atât Sf. Ioan Paul al II-lea, care a inițiat procesul de beatificare, a beatificat-o și sanctificat-o pe Sr. Faustina și a promovat Cultul Divinei Milostiviri, cât și papa Benedict XVI și papa Francisc, manifestă o devoțiune deosebită față de acest cult; de altfel, la 8 decembrie 2015, papa Francisc va deschide anul jubiliar al Divinei Milostiviri. Dar nu numai creștinismul, ci și celelalte două religii abrahamice (iudaismul și islamul) consideră esențiala iubirea-iertarea-milostivirea. În iudaism se citează frecvent porunca din Levitic (19.18): “să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”, dar se consideră încă și mai important pasajul din Geneză (5.1): “ Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu”, fiindcă aceasta îi face pe toți oamenii, frați prin iubirea universală – singura normă exactă a relațiilor omenești(Cohen, A.,p.304). În Islam, rugăciunea și milostenia sunt doi din cei cinci stâlpi ai credinței (cei cinci “stâlpi ai credinței”, deci obligațiile fundamentale ale oricărui musulman sunt (An-Nawawi’s,p.34) : mărturisirea de credință; rugăciunea; postul de Ramadan Această lună de post este dedicată prin excelență iertării și milei. ; pelerinajul la Mecca și dania rituală  "Milosteniile - din danie- sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună -întru credință-, pentru slobozirea robilor, pentru cei îndatorați greu, pentru calea lui Dumnezeu și pentru călătorul aflat pe drum". Persoana care oferă trebuie să nu aștepte nimic în schimb și să nu urmărească laude din partea celorlalți pentru actele sale de caritate. Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cinci_St%C3%A2lpi_ai_Islamului ). În religiile non-abrahamice, de ex. în Budism, Hinduism, Shivaism – detașarea de fructul acțiunii (altfel spus, iubirea necondiționată) este esențială pentru ștergerea karmei, cu toate implicațiile acestui fapt.  De fapt, orice sistem de credințe ne amintește același lucru esențial: nu noi realizăm acțiunile noastre bune, și nici ceea ce ni se întâmplă – bine sau rău – nu este o întâmplare, ci Dumnezeu lucrează în noi și prin noi. Ideea, exprimată aproape identic, o regăsim în cel puțin trei pasaje din Vechiul Testament: în 2 Sam 2:6 în Cântarea Anei, care este prefigurarea imnului Magnificat (Lc 1 :46-55):“Domnul dă moartea/ Și [tot el] aduce la viață;/El coboară în Șeol /Și [tot el] scoate de acolo”; în Iob 5:18 în Fericirea supunerii :“El face rana și el o leagă;/El frânge mâinile și el le vindecă” și în Tobit 13:2 în Rugăciunea lui Tobit : “…el pedepsește și tot el se îndură,/El coboară în locuința morților până în adâncul pământului/și tot el scoate din pierzarea cea mare !” Concluzii. Cauza rănilor și bolilor noastre este ateismul sau indiferentismul religios sau puțina credință sau sciziunea între activitatea profesională și credință (personalitatea dublă) din falsa concepție că știința și credința sunt opuse. Pornind de la identificarea de sine, să ne trezim inima prin credință și să recurgem la remediile cunoscute pentru a vindeca și a ne vindeca: iertare – iubire necondiționată - milostivire. Să avem întotdeauna asupra noastră, în inimă și în minte, cea mai puternică armă, pavăză și remediu pentru orice rană, a tuturor și din toate timpurile: rugăciunea. Și să avem curaj să spunem că, dacă în lume există atât de multă suferință, aceasta se datorează nu numai violenței celor răi, cât mai ales, tăcerii celor buni. BIBLIOGRAFIE 1.-An-Nawawi’s (1982), Forty Hadith, 10th Ed.,USA, R.R.Donnelley&Sons Comp., pag.34 2.-Cohen, A. (1999)Talmudul.Trad.din limba franceza de C.Litman, Ed. Hasefer Bucuresti,pag.304 3.-S.M. Siepak, Elżbieta SMBM, (2008),Spiritualitatea Sf.surori Faustina- Calea spre unirea cu Dumnezeu. Trad.din limba polona de Pr.Prof.T.Rostworowski, SJ, ed. Maranatha, Bucuresti, -pag.47 4.-Stângă, I. C. http://riscurinaturale.blogspot.ro/2011/01/rezilienta.html