[go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Comunism

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Comunist)
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.
Acest articol este parte a seriei
Comunism

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar diferite și istoric, foarte contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane Courtois, contradictorii:

  • o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară;
  • o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;
  • un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau „democrație populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub conducerea exclusivă a unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind diferențiate nu prin accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la uzufructul proprietății colective.

Teoria

[modificare | modificare sursă]

Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”[1][2] sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament.[3][4] Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, printre primii creștini din Palestina antică.[5][6][7][8][9][10][11][12][13] Această idee le-a fost dată de Isus.[14] De exemplu, în creștinismul primitiv, Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au dat toată averea colectivului.[15][16][17] Filozofia Sfântului Ioan Gură de Aur avea și ea conotații egalitariste similare, Gură de Aur considerând că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite între creștini.[18]

Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare cu cele folosite de comuniști pentru a atrage simpatia poporului și a prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a răzgândit, schițând, în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie.[19]

O astfel de formă de organizare socială, bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost încercată în epoca modernă. Se poate da chiar exemplul românesc al falansterului de la Scăieni (județul Prahova) de la jumătatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea chibuțurilor din Israel pentru noii imigranți.

La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepți, a fost o organizație comunist-creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat de la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin Manifestul comunist într-o organizație cu ideologie materialistă și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără folosirea violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a amorți poporul”. Karl Marx a arătat mecanismele economice și sociale prin care religiile domină conștiința popoarelor, cui folosește acest drog.

Creștinism și comunism

[modificare | modificare sursă]

Idealul utopic comun al creștinismului și comunismului este crearea unei societăți în toate țările de pe pămȃnt în care să existe egalitate deplină socio-materială și fraternitate între oameni.[necesită citare]

Practica

[modificare | modificare sursă]

După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și a rezultat într-o republică, a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit, ulterior, „Revoluția din Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale dezvoltării economice a societății: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul, și, în final, comunismul. Această concepție materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură). De asemenea, dezvoltă concepția determinismului, potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ, ci de clasa la care aparține, și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăți comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit zeci de milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte state frățești.[20] De asemenea, comuniștii au naționalizat proprietățile private prin procesul de colectivizare în agricultură, sau etatizare în industrie și comerț.[21]

Tradiția politică rusă reprezintă unul din factorii care au influențat în mod decisiv practica noului regim postrevoluționar rus: există o aproape perfectă continuitate de metodă și practică în materie de politici represive și antidemocratice între autocrația țaristă, pe de-o parte, și regimul bolșevic care a înlocuit-o, pe de altă parte, diferențele existând eventual, acolo unde ele chiar există, la nivel de eficacitate ale acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele aristocratice, țariste, cu tot ce-a însemnat asta bine și rău. Cenzura, pușcăria politică, lagărul de muncă siberian, teroarea polițienească, crima politică, reprimarea libertăților individuale, controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete, toate au existat în Rusia țaristă înainte de a fi folosite de regimul bolșevic.

Tot parte a influenței tradiției politice ruse asupra practicii comunismului bolșevic este și terorismul aplicat ca metodă de luptă politică de către opoziția clandestină la țarism, această opoziție clandestină apărută fiind ca reacție disperată și ultra-radicală la regimul lui Nicolae al 2-lea și al predecesorului lui (un important inspirator al bolșevismului, Neceaiev, considera că numai metodele brutale și inumane ale țarismului, ale statului polițienesc, pot învinge țarismul).[22] Unii istorici (precum britanicul Orlando Figes) consideră tradiția revoluționară rusă a fi chiar elementul cheie în înțelegerea sursei de inspirație a regimului bolșevic (comunist), mai mult chiar decât marxismul sau faptul că regimul și-a forjat aparatul și practicile într-un violent război civil peste care s-a adăugat și o importantă intervenție militară străină: Lenin a devenit revoluționar nu citindu-l pe Marx, ci făcând lectura autorilor tradiției revoluționare rusești, aceste scrieri cunoscându-le înainte de a-l fi citit pe Marx. Disprețul lui Lenin pentru liberalism și democrați (fie ei și socialiști) ca și înalta apreciere a acestuia pentru metodele dictatoriale își au originea mai mult în tradiția revoluționară rusă decât în scrierile si filozofia lui Marx.[23] Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru că prima iubire a lui Lenin a fost un individ gen Cernișevschi, căci prin scrierile acestuia din urmă a devenit Lenin revoluționar, și asta cu mult timp înainte de a-l fi citit pe Marx. Când, în fine, Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja înarmat cu ideile lui Cernișevschi, Tkaciev și a grupului Voința Poporului, și aceste idei au făcut distinctiv aportul leninist al marxismului.[24] Nu marxismul l-a făcut pe Lenin revoluționar, ci Lenin a făcut marxismul revoluționar.[25] Dacă, inițial, sub influența scrierilor și practicilor radicale ale grupurilor revoluționare ruse Lenin considera că e de dorit o lovitură de stat care să înlocuiască dictatura țaristă cu un regim comunist, ulterior, sub influența ideilor marxiste răspândite de Plehanov aflat în exilul occidental, Lenin renunță temporar atât la ideea loviturii de stat cât și la aceea că teroarea este dezirabilă sau măcar necesară.[26] Întru convertirea rușilor la revoluție Cernișevschi a avut o influență mai mare decât toate scrierile lui Marx și Engels împreună.[27] Marx, de altfel, avea temeri în ce privește posibilitatea că, dacă izbucnește în Rusia o revoluție, aceasta va fi inerent țărănească în caracter și va căpăta "nuanțe asiatice".[28] Practica bolșevicilor a fost inspirată de radicalismul unor oameni precum Neceaiev, un individ care n-avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului pentru a deveni un ultra-radical care să propovăduiască masacrul contra aristocrației, burgheziei și, în definitiv, contra tuturor celor care i se opun, și care să exprime ură prin orice por al ființei lui: istoria individuală și a familiei lui sunt suficiente, acesta născut fiind într-o familie de iobagi și mort în pușcăriile țariste, ajunge să muncească într-o fabrică de copil (de la 9 ani), se dovedește autodidact și învăță singur să scrie și ajunge chiar instructor de religie, fără a renunța însă la ura tipică clasei din care provenea pentru toate celelalte clase, ură care așa cum declara Vera Jasulici (o populistă) n-avea nimic în comun cu opiniile intelectuale al "intelighenției".[29] Morala partidului bolșevic datorează tot atât de mult unui individ precum Neceaiev pe cât datorează și lui Marx,[30] Neceaiev urmărit de poliție și în exil fiind la un moment dat, și copleșit de distrugerea organizației lui secrete de către poliția secretă țaristă, va ajunge la concluzia că o astfel de organizație inevitabil clandestină în Rusia vremii, pentru a supraviețui, trebuie să se bazeze pe principiile lui Machiaveli și să urmeze moto-ul iezuiților: "violență pentru trup, minciună pentru minte".[31]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Africa
America
Asia
Europa
Orientul Mijlociu
Subiecte conexe

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Critica Progamului de la Gotha”, marxists.org
  2. ^ Dinu, Carla (). „Germania: lupta impotriva societatii de consum. Magazinele cu marfa gratuita au tot mai multi clienti”. HotNewsRo. Accesat în . Fiecare client aduce produsele pe care nu le mai folosește și poate să ia în schimb ceea ce are nevoie 
  3. ^ Faptele Apostolilor 4:32-35
  4. ^ Cline, Austin (). „What Does the Bible Say About Communism and Socialism?”. Learn Religions. Accesat în . 
  5. ^ Bang, Gustav (). Crises in European History (PDF). National executive committee, Socialist labor party. p. 22. 
  6. ^ Lansford, Tom (). „History of Communism”. Communism. Political Systems of the World (în engleză). Marshall Cavendish. pp. 24–25. 
  7. ^ von Mises, Ludwig () [1951]. „Christianity and Socialism”. Socialism (în engleză). New Heaven: Yale University Press. p. 424. 
  8. ^ Donald, Guthrie (). „3. Early Problems. 15. Early Christian Communism”. The Apostles. Grand Rapids, Michigan: Zondervan. p. 46. ISBN 0-310-254210-3 Verificați valoarea |isbn=: length (ajutor). 
  9. ^ Renan, Ernest (). „VIII. First Persecution. Death of Stephen. Destruction of the First Church of Jerusalem”. Origins of Christianity. II. The Apostles. New York: Carleton. p. 152. 
  10. ^ Ehrhardt, Arnold (). „St Peter and the Twelve”. The Acts of the Apostles. Manchester: University of Manchester. The University Press. p. 20. ISBN 7190-0382-2 Verificați valoarea |isbn=: length (ajutor). 
  11. ^ Boer, Roland (). „Conclusion: What If? Calvin and the Spirit of Revolution. Bible”. Political Grace. The Revolutionary Theology of John Calvin. Louisville, Kentucky: Westminster John Knox Press. p. 120. ISBN 978-0-664-23393-8. 
  12. ^ Halteman Finger, Reta (). „Reactions to Style and Redaction Criticism”. Of Widows and Meals. Communal Meals in the Book of Acts. Cambridge, UK: Wm. B. Eerdmans Publishing Co. p. 39. ISBN 978-0-8028-3053-1. 
  13. ^ Ellicott, Charles John; Plumptre, Edward Hayes (). „III. The Church in Jerusalem. I. Christian Communism”. The Acts of the Apostles. London: Cassell. 
  14. ^ Kautsky, Karl () [1908]. „IV.II. The Christian Idea of the Messiah. The Resurrection of the Crucified.”. Foundations of Christianity (în engleză). Russell and Russell. 
  15. ^ Faptele Apostolilor 5:1-11
  16. ^ „Rénan's Les Apôtres. Community life”. The London Quarterly and Holborn Review, Volume 26 (în engleză). Londra. . p. 502. 
  17. ^ Kautsky, Karl () [1908]. „IV.I. The Primitive Christian Community. Communism.”. Foundations of Christianity (în engleză). Russell and Russell. 
  18. ^ Brown, Stephen F.; Anatolios, Khaled (). Catholicism & Orthodox Christianity. Infobase Publishing. p. 99. ISBN 978-1-60413-106-2. One of the Eastern fathers of the church, Saint John Chrysostom (ca. 347-407), insisted that just as all Christians participate equally in the Eucharist of Christ, they should work for the equal sharing of all worldly goods. 
  19. ^ vezi introducerea lui Ștefan Bezdechi, pag 9-36, la Platon - „Legile”, Editura Iri, București, 1995, ISBN 973-97229-2-X
  20. ^ Albert, G. Peter; Courtois, Stéphane; Werth, Nicolas; Paczkowski, Andrzej; Panné, Jean-Louis; Bartosek, Karel; Margolin, Jean-Louis (). The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression. Harvard University Press. pp. 273, 414. ISBN 978-0-674-07608-2. 
  21. ^ Encarta 2006
  22. ^ Nechaev is principally remembered for the Revolutionary Catechism, written either by him or possibly by Bakunin in collaboration with him in 1869. Its twenty-six articles, setting out the principles of the professional revolutionary, might have served as the Bolshevik oath. The morals of that party owed as much to Nechaev as they did to Marx. Ruthless discipline and dedication were the key themes of the Catechism. Its essential message was that only 'Tsarist methods' - i.e. the methods of the police state - were capable of defeating the tsarist regime. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  23. ^ All the main components of Lenin's doctrine - the stress on the need for a disciplined revolutionary vanguard; the belief that action (the 'subjective factor') could alter the objective course of history (and in particular that seizure of the state apparatus could bring about a social revolution); his defence of Jacobin methods of dictatorship; his contempt for liberals and democrats (and indeed for socialists who compromised with them) - all these stemmed not so much from Marx as from the Russian revolutionary tradition. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  24. ^ Chernyshevsky was his first and greatest love. It was through reading him that Lenin was converted into a revolutionary - long before he read any Marx. Indeed, by the time he came to Marxism, Lenin was already forearmed with the ideas not just of Chernyshevsky but also of Tkachev and the People's Will, and it was these that made for the distinctive features of his 'Leninist' approach to Marx. […] Lenin, whose own ascetic lifestyle bore a disturbing resemblance to Rakhmetev's, read the novel five times in one summer. He later acknowledged that it had been crucial in converting him to the revolutionary movement. It completely reshaped me,' he told Valentinov in 1904. 'This is a book that changes one for a whole lifetime.' - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  25. ^ It was not Marxism that made Lenin a revolutionary but Lenin who made Marxism revolutionary. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  26. ^ It was only after his arrival in St Petersburg, during the autumn of 1893, that Lenin came round to the standard Marxist view - the view that Russia was only at the start of its capitalist stage and that to bring this to its maturity there had to be a democratic movement uniting the workers with the bourgeoisie in the struggle against autocracy. No more talk of a coup d'etat or of terror. It was only after the establishment of a 'bourgeois democracy', granting freedoms of speech and association for the organization of the workers, that the second and socialist phase of the revolution could begin. Plekhanov's influence was paramount here. It was he who had first mapped out this two-stage revolutionary strategy. With it the Russian Marxists at last had an answer to the problem of how to bring about a post-capitalist society in a pre-capitalist one. After so many years of fruitless terror, it gave them grounds for their belief that in forsaking the seizure of power - which, as Plekhanov put it, could only lead to a 'despotism in Communist form' - they could still advance towards socialism. Lenin, in his own words, fell 'in love' with Plekhanov, as did all the Marxists in St Petersburg. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  27. ^ Allowing the publication of Chernyshevsky's novel was one of the biggest mistakes the tsarist censor ever made: for it converted more people to the cause of the revolution than all the works of Marx and Engels put together (Marx himself learned Russian in order to read it). - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  28. ^ Marx's attitudes to the anticipated peasant revolution in Russia remained ambivalent; to a certain degree he feared its occurrence suspecting that it could take on an 'asiatic' hue. - Marx and Russia, Author(s): Ewa Borowska, Source: Studies in East European Thought, Vol. 54, No. 1/2, Polish Studies on Russian Thought, (Mar., 2002), pp. 87-103.
  29. ^ This new spirit of violence and hatred was even more pronounced in the writings of Sergei Nechaev. Lenin placed a high value on them as a theory of revolutionary conspiracy. Born in 1847 into a serf family, Nechaev was the first revolutionary theorist in Russia to emerge from the lower classes rather than the intelligentsia. Put out to factory work from the age of nine, he taught himself to read and write and then qualified, in 1866, as an instructor of religion. His propaganda among the students and workers of St Petersburg during the late 1860s was dominated by the theme of class revenge. 'Nechaev', wrote Vera Zasulich, a Populist who would later become a Menshevik, 'was not a product of our intelligentsia milieu. He was alien to it. It was not opinions, derived from contact with this milieu, which underlay his revolutionary energy, but burning hatred, and not only hatred against the government... but against all of society, all educated strata, all these gentlefolk, rich and poor, conservative, liberal and radical.' He was, in short, a Bolshevik before the Bolsheviks. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  30. ^ Nechaev is principally remembered for the Revolutionary Catechism, written either by him or possibly by Bakunin in collaboration with him in 1869. Its twenty-six articles, setting out the principles of the professional revolutionary, might have served as the Bolshevik oath. The morals of that party owed as much to Nechaev as they did to Marx. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998
  31. ^ Bakunin (who had formerly been Nechaev's mentor) wrote to a London friend in 1870, eight months after Ivanov's murder, warning him not to help the Russian fugitive: N. does not stop at anything... Deeply impressed by the [police repressions] which destroyed the secret organization in Russia, he came to the conclusion that if he was to form a strong organization he would have to base it on the principles of Machiavelli and the motto of the Jesuits: 'Violence for the body, lies for the soul!' - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comunism&oldid=16298011