Relieful Romaniei
Trasaturi generale ale reliefului Romaniei
Relieful Romaniei este diversificat din punct de vedere genetic si tipologic . Astfel , intr-
un spatiu relativ restrans se intalnesc tipuri si forme genetice de relief extrem de diferite
, Romania beneficiind de un potential natural exceptional .
O a doua trasatura a reliefului Romaniei o constituie ecartul latitudinal cuprins intre 0 m
care reprezinta nivelul Marii Negre si 2544 m , altitudinea maxima din Carpatii romanesti .
Aceasta valoare maxima este situata in partea centrala a tarii fata de punctele extreme
inregistrandu-se pante totale apropiate ca valoare : 9,3 m / km inspre S , apoi 7,6 m / km spre N ,
6,5 m / km spre E si 5,8 m / km spre V .
O a treia trasatura generala o constituie dispunerea reliefului Romaniei pe mari
trepte altitudinale : o treapta periferica de campie cu altitudini reduse , urmata apoi de o
treapta intermediara a podisurilor si dealurilor cu altitudini medii si o a treia treapta ,
superioara caracteristica domeniului montan cu altitudinile cele mai mari .
O alta trasatura este reprezentata de apoximativa proportionalitate a celor 3 trepte
majore de relief . Circa 38% din teritoriu o reprezenta treapta de campie cu altitudini de sub
200 de metri . Apoi, 40% reprezenta treapta intermediara a podisurilor si a dealurilor cu
altitudini intre 200 – 700 m si 22% treapta montana cu altitudini de peste 700 m .
Tinand cont de faptul ca unele masive montane au altitudini medii de sub 700 m , scade
usor ponderea treptei deluroase si de podis in favoarea celei montane .
Urmatoarea trasatura generala a reliefului o reprezinta dispunerea generala a reliefului
in trepte relativ concentrice . Asadar , cele 3 mari trepte de relief au o dispunere inelar
concentrica avand in partea centrala inelul carpatic . In interiorul arcului carpatic
functioneaza o vasta arie depresionara cunoscuta sub denumirea de Depresiunea Colinara
a Transilvaniei .
In exteriorul inelului carpatic se dezvolta un al doilea inel deluros reprezentat prin
Subcarpati in estul Carpatilor de Curbura in estul Orientalilor , Podisul Mehedinti si prin
Dealurile Vestice in V . In exteriorul inelului deluros se dezvolta un semi-inel cu un relief de
campie , respectiv in partea de S-E si de S a Romaniei , prin Campia Dunarii de Jos si in partea de
V prin Campia de Vest ca parte componenta a Campiei Panonice .
O alta trasatura o reprezinta complementaritatea celor 3 mari trepte de relief care
functioneaza ca zone de complementaritete prin transferuri de energie si masa din treptele
superioare inalte spre cele joase periferice .
TRASATURI MORFOMETRICE
ALE RELIEFULUI
In aceasta categorie se includ toate trasaturile reliefului care pot fi
cuantificate prin masuratori directe sau indirecte . Dintre aceste trasaturi cele mai
importante sunt :
hipsometria / altimertia ,
energia de relief ,
densitatea fragmentarii reliefului ,
panta / declivitatea si
expozitia .
Hipsometria reda nivelele altitudinale ale reliefului reprezentate prin valori minime
, maxime si medii .
Valoarea medie a altitudinii la nivelul teritoriului actual este de 420 m ceea ce reprezinta o
altitudine comparabila cu cea a Europei de Est (Podisul Volano-Podolic). Dintre cele 3 trepte de
relief altitudinea cea mai mare este caracteristica treptei montane . Astfel , altitudinea medie a
Carpatilor este de 840 m , dar cu valori diferentiate in cazul celor 3 catene : 1135 m in Carpatii
Meridionali , circa 950 m in Orientali si 655 m in Occidentali .
Prin altitudinea medie de 840 m teritoriul carpatic romanesc se incadreaza in categoria
muntilor josi ai Europei . Astfel ca ponderea altitudinii mai mari de 1000 m ocupa circa 10% , iar
cele mai mari de 2000 m 1% din teritoriul tarii .
Treapta deluroasa si de podis a Romaniei detine o altitudine medie de
495 m ceea ce presupune o diferenta a altitudinii medii de aproape 500 m fata de
trepata montana . Datorita acestei diferente se realizeaza un important transfer de materiale din
domeniul montan spre cel extracarpatic .
Treapa de campie prezinta o altitudine medie de circa 60 m , dar in cazul sectoatelor
piemontane altitudinea medie poate creste pana la circa 150 m .
Energia de relief (diferenta dintre maxim si minim ). Si in acest caz valorile medii sunt
diferentiate pe mari trepte de relief . Astfel , cele mai mari valori ale energiei
medii sunt caracteristice muntilor inalti , unde se inregistreaza valori care se apropie sau
depasesc 1000 m . Masivele muntoase mici si mijlocii prezinta valori ale energiei
medii cuprinse intre 500 si 1000 m . Treapta deluroasa si de podis inregistreaza o energie medie
in jur de 400 m , in timp ce dealurile joase au o valoare de 200 – 300 m . In fine , treapta de
campie inregistreaza valori ale energiei medii de sub 150 m , ajungand la valori mult mai modeste
de sub 50 m in cazul campiilor tabulare , in unele cazuri fiind chiar de sub 10 m , ca in cazul
campiilor de subsidenta .
Densitatea fragmentarii reliefului prezinta valori diferentiate pe trepte de relief fiind din
ce in ce mai mici cu cat coboram in altitudine .
La nivelul tarii valorile sunt cuprinse intre 0 - 5 km / km² . Cele mai mari valori , de peste 2-
3 km / km² se inregistreaza in domeniul montan fiind de peste 3 km / km² in muntii cristalini si
cei vulcanici , ajunge pana la 4 - 5 km / km² pe flancul nordic al Fagarasului .
In treapta intermediara de relief , valorile medii sunt mai modeste , in unele situatii
depasindu-se 1 km / km² , mai mari in centrul tarii , in Dealurile Vestice , in Subcarpati si Podisul
Piemontan Getic , in timp ce in unitatea de campie valorile sunt subunitare cel mai adesea sub 0,5
km / km² .
Decvitatea / panta prezinta valori diferite pe trepte de relief . Astfel , cele mai mici valori
se inregistreaza in treapta de campie fiind cuprinse intre 0 – 5° . Valorile tind spre 0° in cazul
campiilor tabulare , pe terase si in sesuri aluviale si cresc pana la 3 – 5° in unele sectoare ale
campiei piemontane .
In treapta deluroasa si de podis valorile pantei cresc . Cea mai mare parte a acestui
teritoriu incadrandu-se in categoria cuprinsa intre 10 – 12°(50% din aceasta treapta deluroasa )
. Sunt insa in aceasta treapta si valori mai mari , asa cum este cazul cu versantii din dealurile
subcarpatice sau cu cei frunte de cuesta din unitatile de podis . Valori mai mici de 10 – 12° se
inregistreaza in depresiunile subcarpatice , pe versantii revers de cuesta , pe platouri si interfluvii
.
Domeniul montan este cel mai specific pentru suprafetele in panta astfel incat intre 75 –
80% din intreg teritoriul monat este ocupat de catre versanti . Categoria de panta cuprinsa intre 15
– 30° detine 70% din totalul suprafetelor inclinate . In domeniul montan exista si situatii in care
panta depaseste 30° ca in cazul versantilor abrupti , ajungand frecvent la 60 – 70° , in cazul
abrupturilor din domeniul alpin sau a versantilor din defilee , mai rar valorile depasind 70° ca in
cazul abrupturilor structural-tectonice si litologice sau in cazul peretilor care strajuiesc sectoarele
de chei .
Valori mai mici ale pantei din domeniul montan se inregistreaza pe platouri litologice , pe
unele interfluvii largi , pe unele culmi montane foarte largi , in baza reliefului de glacisuri ,
pe terase , in lunci si depresiuni .
TRASATURI MORFOGRAFICE ALE RELIEFULUI
ROMANIEI
Reprezenta totalitatea aspectelor pe care le imbraca formele de relief . Aceste
trasaturi sunt diferentiate tot pe trepte de relief .
Principalele trasaturi morfografice ale domeniului montan
In domeniul montan se individualizeaza 2 aspecte :
Pe de o parte sunt prezente trasaturi ale reliefului montan inalt de la altitudini de peste
2000 m . Acestea constituie munti de factura alpina in care separam urmatoarele trasaturi
morfografice :
Creste alpine situate la altitudini de peste 2200 m . sunt extrem de inguste , zimtate , cu
numeroase portiuni mai joase numite : STRUNGI . Dupa aspectul celor mai tipice sunt
: creste unitare prelungi , monolitice sau penate ( Creasta Fagarasului ) . Alte forme sunt
crestele ramificate , divergente , din care se desprind creste secundare ( crestele din Retezat
, Parang , Rodnei sau cele secundare din nordul si sudul crestei principale a Fagarasului ) .
Varfurile montane cu aspect alpin . Sunt situate la nivelul crestelor functionand ca
martori de eroziune litologica . Sunt ascutite , au aspect piramidal si domina crestele cu
100 pana la 200 m .
Abrupturile din domeniul alpin . Sunt cu declivitati foarte mari , sprijinind flancurile
crestelor alpine sau ale varfurilor piramidale . Datorita declivitatilor ridicate si
climatului sever , materialele rezultate prin dezagregare sunt transportate gravitational ,
formand in baza abrupturilor trenele de grohotis . Unele sunt active , iar altele sunt vechi
din Pleistocen , fiind partial imbracate de vagetatie (reprezentata de tufarisuri alpine ).
La nivelul unor suprafete largi si putin inclinate apar campuri de pietre formate din
materiale de dezagregare cu dimensiuni variabile , dar mari .
In acelasi domeniu alpin sunt frecvente si forme ale eroziunii glaciare reprezentate
indeosebi prin circuri glaciare , continuate spre aval cu sectoare de vale glaciara .
Pe langa formele mentionate anterior in domeniul muntilor inalti de factura alpina se
regasesc si forme ale unui relief ciclic , respectiv de nivelare , sub forma unor suprafete larg
rotunjite sau intens nivelate care apartin compexului de nivelare Borascu . Astfel , aceste
fragmente ale suprafetei Borascu sunt intalnite la altitudini de 2000 – 2200 m , indeosebi in
masivele cristaline , cu precadere in Retezat – Godeanu , Parang , Lotru , Candrel , Sureanu , Tarcu
, dar si in nordul Orientalilor in Muntii Rodnei .
